ANIMĂLUŢ DULCE
omagiu necuvântătoarelor
|
|
|
|
|
Povestiri despre animale |
| Apel către cei bogaţi | |
| Imagini de la ZOO Brasov |
POVESTEA MEA
Povestea vieţii mele a început acum un an de zile, când am văzut pentru prima dată lumina zilei. Ochişorii mi s-au deschis mai târziu, dar simţeam dragostea mamei mele şi auzeam în fiecare zi vocile călduroase ale stăpânelor mele, care mă făceau să mă simt în siguranţă.
Am o familie mare. Am un frate, mama şi tatăl lângă mine, şi încă doi fraţi "vitregi" cu care mă înţeleg extraordinar. Toţi stăm împreună în aceeaşi încăpere în care stăpânele noastre muncesc. Ne mai avântăm câteodată şi pe afară, pentru a descoperi lucruri noi.
Aşa s-a întâmplat şi acum o săptămâna când, curios să descopăr lucruri noi, nu am observat că o maşină venea ţintă spre mine. A fost prea târziu pentru a mai fugi. Maşina m-a lovit. Totuşi, un om cu o poziţie socială inferioară comparativ cu a altora, dar cu un suflet mare, le-a atenţionat pe stăpânele mele şi m-a adus din nou lângă familia mea.
La început, nu mă puteam mişca şi stăpânele mele erau foarte îngrijorate de starea mea. Toţi s-au unit să îmi aline suferinţa şi să mă facă bine.
Fratele meu, tatal meu, cât şi un "frate vitreg" s-au aşezat imdeiat de jur împrejurul meu, în timp ce stăpânele mele încercau să mă liniştească şi să îmi spună că totul va fi bine.
Finalul poveştii mele este unul fericit ! Familia mea m-a ajutat în lupta cu viaţa, şi chiar dacă toţi suntem doar nişte pisici, am reuşit să trecem cu bine peste această încercare, împreună .
Ca o dovadă a sprijinului familiei mele, stăpânele mi-au făcut şi o poză. Eu sunt cel care îl ţine de gât pe tatăl meu în timp ce fratele meu (cel negru) pune o lăbuţă peste mine, sperând că astfel mă va ajuta să mă simt mai bine.
Promit că data viitoare voi fi mai atent, pentru a nu le mai îngrijora nici pe stăpânele mele, nici pe cei din familia mea .
Andu,
8 aprilie 2010
PISICUŢA KATRINA
Am şi eu un animăluţ prin casă, apărut bizar în viaţa mea, şi oricât m-aş fi chinuit să îi găsesc un cămin, se întoarce la mine. De 2 ori i-am găsit altă mămică, de 2 ori a venit înapoi, iar acum, deşi este o pisică foarte frumuşică şi dulcică şi am dat multe anunţuri pe net, nimeni nu mai sună. Încerc să adun animăluţe amărâte şi să le caut casă. Reuşesc de obicei, oamenii sunt buni şi le adoptă. Dar pisicuţa asta... nu vrea! Nu că mie mi-ar fi uşor să o dau!!! Parcă văd în ochii ei că nu vrea... este posibil?
Am găsit-o pe vremea când avea doar o săptămână jumate, în faţa blocului, într-o baltă. Nici ochi nu avea şi nici urmă de pisică mamă sau alţi pisoi în preajmă. Am înfăşurat-o în ceva şi am dus-o la medic. Acolo au constatat că temperatura corpului era foarte scăzută, că este foarte răcită şi aproape pe moarte. N-am crezut, pentru că nu prea am încredere în ce spune orice medic, am luat-o acasă, am hrănit-o cu seringa 4 săptămâni, am deparazitat-o, a făcut 3 săptămâni tratament şi am început să îi caut stăpân. Eu mai am un iepuraş şi mi-era teamă că nu fac faţă. Iată-mă, după 3 luni, 5 anunţuri şi 2 tentative de a dărui acest sufleţel.
Mai mult de atât, nu mai departe de ieri, micuţa mea retardă a căzut de la etajul 6. Când am văzut că lipseşte şi mi-am amintit cât îi place să alerge muştele prin casă... am îngheţat. M-am dus într-un suflet în faţa blocului şi ce credeţi că am găsit? Pe Katrina, foarte înfoiată şi speriată, dar fără nici urmă de lovitură. Iarăşi repede la medic, unde am fost întrebată "sunteţi sigură că de la 6 a căzut? Nu are nimic." Nici o unghie ruptă măcar şi, cum a intrat în casă, a început să se joace.
Menţionez că părinţii mei au o pisicuţă care a căzut de la 3 şi i-a sărit piciorul din sold şi şi-a rupt un dinţişor. Să fie Katrinel o supravieţuitoare?
Livia,
15 iulie 2009
PAPAGALIŢA SARAH
Sunt pasionată de paranormal şi orice legat de el. Mult timp nu am crezut în reîncarnare. Vreau să contribui şi eu cu o poveste mică despre papagaliţa mea, Sarah, care m-a părăsit nu de mult timp.
Îmi aduc foarte bine aminte ziua de 10 august 2007. O zi foarte specială. Am cumpărat o femelă de peruş foarte frumoasă şi micuţă. Era perfectă pentru peruşul meu, Coco. Era atât de delicată şi finuţă! Şi de un galben foarte frumos. Sigur Dumnezeu mi-a adus-o în viaţă! În ziua aceea, eram la nişte cumpărături obişnuite. Am simţit că cineva îmi zice să intru în magazinul de animale. Aşa am şi făcut.
M-am îndrăgostit de ea pe loc. Am cumpărat-o. Acasă, Coco a iubit-o enorm.
A trăit doar un an. Pentru că o iubeam enorm, în ziua de 20 septembrie 2008 am fugit cu ea pe frig, la 2 cabinete veterinare. În mâna unui veterinar din Braşov a murit. Eram disperată. Nu mă puteam abţine din plâns şi îi strigam să se întoarcă înapoi. Îi mulţumesc dl. doctor pentru că mi-a dat un antibiotic ca să-l protejeze pe Coco de răceala ei. Cu ajutorul dânsului, am găsit o nouă papagaliţă, sănătoasă. Pe care Coco a început să o iubească mult.
M-am simţit vinovată pentru moartea ei.
După 40 de zile de la moartea ei, mi-a apărut în vis. Era înconjurată de o lumină albă, strălucitoare, care emana bucurie. A dispărut în acea lumină.
A doua zi, la pervaz, a apărut o pasăre frumoasă care îmi bătea în geam. M-am apropiat de ea, dar nu s-a speriat. Am strigat :"Sarah!" Şi a zburat.
De atunci, sunt sigura că e ea. Vine zilnic şi îmi bate în geam. Iar eu o răsplătesc oferindu-i pâine. Şi tot de atunci, cred în reîncarnare.
Raluca,
12 ianuarie 2009
Coco
şi Sarah
MEHUŢU
Vizitez des site-ul dvs. şi mă bucur tare mult că acordaţi un spaţiu atât de generos animăluţelor şi stăpânilor lor, în momentele în care au atât de multă nevoie de susţinere pentru sufletele lor cernite. Numai cei ce au animăluţe ştiu ce înseamnă iubirea pe care ele ne-o dăruiesc şi cât de dureroasă e despărţirea. Ceilalţi, care cel mai adesea nu ne pot înţelege şi râd de noi, nici nu ştiu ce pierd... Un animăluţ, fie el căţel, pisică, pasăre, şoricel sau orice, ne cere atât de puţin şi în schimb ne dăruieşte toată iubirea şi recunoştinţa pe care sufleţelul lui nevinovat e capabil să le ofere.
Însuşi faptul că bunul Dumnezeu mi l-a dăruit pe Mehuţu şi ne-a îngăduit să ne bucurăm unul de celălalt atâţia ani e o povestire frumoasă ! Startul lui în viaţă nu a fost prea fericit, părea că nimeni nu îl vrea, pentru că până să ajungă la mine a "schimbat" 6 stăpâni, şi avea doar 6 luni. A avut neşansa să fie succesiv "achiziţionat" pe post de jucărie vie pentru familii cu copii mici, familii care nu au ezitat să-l dea mai departe de îndată ce a devenit plictisitor pentru odraslele lor. Era slab, doar piele şi os, timid şi speriat de tot ce i se întâmplase. Penultima lui "staţie" în drumul vieţii a fost la fratele meu, care îl luase pentru fiica lui. O vreme a fost "navetist", în sensul că în cursul săptămânii ziua venea la "pensiune" la mine, seara pleca la ei, în weekend era acolo. Nu ştiu ce era în căpşorul lui de căţel necăjit, dar la un moment dat s-a dezlănţuit, a început să alerge ca nebunul prin casa fratelui meu, să latre şi să facă pe fiorosul, arătându-le dinţii ameninţător. Nepoata mea s-a speriat şi familia ei a luat decizia să-i caute lui Mehuţu un alt cămin. Nici ei nu-l mai doreau... Culmea ironiei e că sarcina de a căuta un loc bun pentru el mi-a revenit mie. Şi chiar am căutat. Am făcut adevărate "anchete sociale", căutam casă cu curte, familii cu copii mai măricei, care să nu-l mai necăjească. După ce, timp de o săptămână, am vizitat câteva posibile gazde, am tras concluzia cea mai înţeleaptă: nici una nu corespundea, nimeni nu-mi dădea siguranţa că-i va oferi cu adevărat un cămin. Şi atunci, mi-am făcut cel mai frumos dar: l-am păstrat pentru mine şi lui i-am oferit un nou start în viaţă. Şi m-a răsplătit pentru asta aşa cum numai un sufleţel de căţel ştie să o facă. Am petrecut împreună 14 ani minunaţi, ani pe care nu voi putea să-i uit niciodată. Între noi s-au creat legături emoţionale extraordinare, legături în care nu conta faptul că aparţineam unor specii diferite. Iubirea pentru o fiinţă nu cunoaşte bariere de acest gen. Eu nu am copii, pentru mine el a fost copilaşul meu drag, m-am străduit să-i ofer tot ce a avut nevoie, l-am iubit, l-am ocrotit şi i-am fost alături până în ultima clipă a vieţii lui. Şi îl voi iubi mereu, până când bunul Dumnezeu va voi să ne reîntâlnim, în lumea celor drepţi. Mi-e nespus de dor de el, au trecut trei luni de când a plecat şi încă mi se pare că-l aud prin casă, încă nu-mi vine să cred că nu mai e cu mine, că nu mă mai aşteaptă nimeni când vin acasă... E atât de dureros, cum nici nu pot să exprim în cuvinte... Nu am puterea -încă- să-mi iau alt căţel, nu cred că aş putea să trec peste comparaţii, şi n-ar fi drept. Fiecare animăluţ e unic în felul lui, fiecare merită să primească iubire deplină, dar eu nu sunt încă pregătită să o dăruiesc altcuiva decât lui, îngeraşului meu. Singura mea consolare e că, pentru Mehuţu, s-au terminat "problemele", nu-l mai necăjeşte nici artroza, nici bătrâneţea cu toate ale ei, nici pisicile pe care le-am cules de prin cartier şi care o vreme l-au enervat şi l-au făcut să fie gelos, dar după un timp au devenit chiar prieteni. Sper că e fericit acolo, împreună cu mama şi tatăl meu, care l-au iubit şi ei enorm.
Cam asta e, rezumată la câteva repere, povestea vieţii lui Mehuţu. A lăsat în urma lui mai multe rânduri de urmaşi, frumoşi şi deştepţi ca şi el (chiar dacă au un mic "defect": codiţe mici, foarte mici, sau lipsă, aşa cum era şi el) şi astfel, o părticică din fiinţa lui va dăinui în această lume .
A fost frumos, păcat că nu s-a putut să dureze mai mult, dar aşa cum spune o cugetare : nu trebuie să regret că s-a terminat, ci să mă bucur că s-a întâmplat ca acest minunat căţel să existe în viaţa mea!
Magdalena
18 noiembrie 2008, Zalău
MĂRTURIE DE SUFLET
"Nu pot să-mi imaginez că nu o să-l mai văd niciodată pe Tzu-Tzu, nu pot. Nu ştiu pentru ce am primit pedeapsa asta. Orice animal văd în faţa ochilor, primul meu gând este să-i spun o vorbă blândă şi apoi să-i dau de mâncare. Eu umblu în maşină cu punga cu granule pentru câini şi pisici. Astăzi, fiind în oraş cu treabă, am scos de sub un morman de moloz un amărât de pisicel, pe care-l luaseră la grămadă cu gunoiul, şi abia i se mai auzea vocea stinsă. Stătea lumea în loc şi se uita la mine ca la un OZN. Erau peste el saci cu resturi din materiale de construcţii, că mă mir că avea aer să respire. Sunt fericită că am putut să-l salvez. Când e vorba de animale, îmi dau şi sufletul."
Otilia
17 sept 2007, Târgu Jiu
POVESTIRE DESPRE PISU
"Am avut de peste 3 ani de zile un pisoi, motan din rasa comună europeană, foarte cuminte, blând, prietenos, iubitor de oameni şi încrezător în aceştia. A fost o mângâiere sufletească pentru mine acest mic sufleţel, cu care am stabilit o excelentă comunicare, doar că nu vorbea... A suferit în urmă cu un an o răpire. Oameni răi l-au rănit extrem de puternic, dar a avut puterea să revină acasă, cu maxilarul rupt în două bucăţi! Veterinarul, un om de notă maximă, a reuşit să mi-l salveze şi să-l repare, operându-l şi cosându-l cu sârmă inox. Astfel, i-a redat viaţa, pe care şi-a desfăşurat-o normal. Acest pisic este febleţea noastră, dar şi a cartierului. Bănuiesc că oameni răi şi invidioşi au dorit să-mi facă un rău. Poate că nu suportă animalele micuţe şi gingaşe."
Maria-Diana
8 mai 2007, Târgu Jiu
JOCK
"Sunt un biet câine bătrân şi bolnav. Am şapte ani şi jumătate şi mă doare
mereu burtica. Sunt zile când nu primesc de mâncare, şi asta mă afectează
foarte mult. Sâmbăta primesc de obicei mai puţină mâncare, dar uneori
duminica îngrijitorul nu îmi dă deloc să mănânc. Stăpânul meu a plecat din
ţară. M-a lăsat în grija unor oameni cumsecade, dar foarte ocupaţi. Aş vrea
să fiu dus la plimbare, să am şi eu libertate. Cel mai mult o iubesc pe mama
mea, care s-a pierdut de mine. Îmi este foarte dor de ea."
Mesaj transmis telepatic
10 februarie 2006, Braşov
P.S. Stăpânul s-a întors pentru scurt timp, iar bietul câine era în culmea fericirii. Dar a plecat din nou. Jock nu mai avea timp să-l aştepte. A murit după o lună, de dorul lui...
ŞTIAŢI CĂ...
- Potrivit unui studiu efectuat de Asociaţia Crescătorilor de Animale din America, 33% din proprietarii de câini li se adresează acestora când vorbesc la telefon, sau le lasă mesaje pe robot atunci când pleacă de acasă.
- Conform mitologiei greceşti, în momentul în care Ulise revine acasă după o absenţă de 20 de ani, deghizat în urs, singurul care îl recunoaşte este câinele lui, foarte bătrân, Argos, care a dat din coadă de bucurie la revederea stăpânului, după care a murit.
- Aproximativ 1 milion de câini din Statele Unite au fost numiţi beneficiarii numărul 1 în testamentele stăpânilor lor.
- La sfârşitul melodiei "A Day in the Life", interpretată de formaţia The Beatles, Paul McCartney a înregistrat un fluierat ultrasonic, perceput numai de câini, pentru ciobănescul lui german.
- "Millie's book", cartea semnată de Barbara Bush, despre câinele ei, un Springer Spaniel englezesc, a staţionat pe lista best seller-urilor timp de 29 de săptămâni. Millie a fost cea mai populară căţeluşă "First Dog" din istorie.
- Contrar credinţei populare, câinii nu transpiră prin salivă, ci prin perniţele lăbuţelor.
- Baseţii sunt cele mai mici rase de câini folosiţi pentru vânătoare. Corpul lor este foarte aproape de sol, ceea ce le uşurează pătrunderea şi strecurarea prin tuneluri.
- Descoperită în Egipt acum 5000 de ani, rasa ogarilor a apărut în Anglia înainte de secolul al XIX-lea, câinii fiind crescuţi, în această ţară, de aristocraţi, pentru jocurile de vânătoare, cu care îşi petreceau timpul.
- Câinii sunt menţionaţi de 14 ori în Biblie.
- Câinii pot auzi sunete pe care urechea umană este incapabilă să le detecteze. De asemenea, ei percep sunetele aflate la o frecvenţă mult mai înaltă decât limita suportată de urechea omului. Auzul le este atât de bine dezvoltat, încât le serveşte drept metodă de orientare mult mai mult decât văzul.
- Ochii câinilor au pupile mari şi un unghi de cuprindere vizuală foarte mare, ceea ce le permite să urmărească uşor obiectele aflate în mişcare. De asemenea, câinii văd şi atunci când sursa de lumină este foarte scăzută.
- Câinii au papilele gustative mult mai slab dezvoltate decât la om, astfel încât mirosul este cel care îi ghidează în alegerea unei mâncăruri sau a alteia.
- În monumente, câinele este reprezentat la picioarele unei femei, pentru a simboliza afecţiunea şi fidelitatea, aşa cum leul stă la picioarele bărbatului, ca simbol al curajului şi al măreţiei. Mulţi cruciaţi sunt înfăţişaţi cu piciorul pe un câine, pentru a sugera faptul că au urmat voinţa lui Dumnezeu cu aceeaşi fidelitate cu care câinele îşi urmează stăpânul.
- Pudelii francezi nu sunt originari din Franţa. Iniţial, ei erau câini de vânătoare în Europa. Blănurile lor mari îi împiedicau să înainteze în apă şi făceau periatul aproape imposibil, motiv pentru care stăpânii lor le tundeau picioarele din spate, înfăşurându-le însă gleznele şi coapsele, pentru a feri câinii de reumatism. Fiecare vânător îşi marca animalul cu o fundă legată în jurul gâtului, de o anumită culoare, pentru ca grupurile de vânători să-şi poată deosebi animalele între ele.
- Lassie a fost interpretată de câţiva câini, în ciuda numelui feminin, deoarece masculii din rasa Collie se presupune că arată mai bine decât femelele în faţa camerei de filmat. "Actorul" principal se numea Pal. Personajul Lassie a apărut pentru prima dată în 1930, într-o nuvelă cu titlul "Lassie Come-Home", scrisă de Eric Mowbray Knight. Modelul acestui personaj l-a reprezentat Toots, câinele lui Knight.
- Majoritatea stăpânilor de câini (94%) spun că animalele lor îi fac să zâmbească cel puţin o dată pe zi.
- Pechinezii au fost animale sacre în China mai bine de 2000 de ani şi reprezintă una dintre cele mai vechi rase de câini din întreaga lume.
- Pisicile trebuie să mănânce grasimi, deoarece corpul lor nu le pot produce. Nu hrăniţi niciodată pisicile cu mâncare pentru câini, deoarece acestea au nevoie de o cantitate de proteine de 5 ori mai mare decât câinii.
- Pisicile adoră să-şi audă numele şi să audă vocea stăpânului cât mai des, aşa că este indicat să li se vorbească.
- Pisicile nu au o structură osoasă în jurul gâtului şi de aceea îşi pot strecura corpul prin orice orificiu prin care ar intra cu capul.
- Pisicile au o memorie mai bună decât câinii. Teste efectuate de Universitatea din Michigan au dus la concluzia că, în timp ce memoria câinelui nu durează mai mult de 5 minute, a pisicilor se poate menţine până la 16 ore, depăşind din acest punct de vedere maimuţele.
- Pisicile au un auz extrem de bine dezvoltat. Urechile lor au 30 de muşchi ce controlează urechea externă (prin comparaţie, urechea umană are doar 6). Aceşti muşchi se rotesc la 180 de grade şi de aceea pisicile aud la fel în toate direcţiile, fără să fie nevoite să-şi întoarcă capul.
- Pisicile au o a treia pleoapă, care este foarte rar vizibilă. În cazul în care se vede, acest lucru poate fi semnul unei probleme de sănătate.
- Pisicile au abilitatea domestică de a folosi ceasul biologic, unghiul soarelui şi câmpul magnetic al pământului.
- Abraham Lincoln era un mare iubitor de pisici. Cât timp a locuit la Casa Albă, el a avut 4 astfel de animale. Tabby, cum era numita una dintre ele, a fost prima pisică ce a călcat pragul Casei Albe.
- Pisicile fac parte din categoria felinelor. Ele s-au desprins de celelelte mamifere acum cel puţin 40.000.000 de ani, ceea ce face din ele una dintre cele mai vechi familii de mamifere.
- Egiptenii din antichitate credeau că "Bast" era mama tuturor pisicilor de pe pământ şi că pisicile erau animale sacre.
- Cardinalul Richelieu iubea atât de mult pisicile, încât şi-a împărţit casa cu 14 animălutze. Avea un personal angajat special pentru ele, iar la moartea sa, le-a lăsat lor întreaga avere materială de care dispunea.
- Familiile de pisici sunt cel mai fericite atunci când sunt formate dintr-un număr par de membri. Pisicile sau puii de pisică ar trebui achiziţionaţi în perechi, dacă acest lucru este posibil.
- Pisicile disting culorile. Studiile au demonstrat faptul că ele disting între rosu şi verde, roşu şi albastru, roşu şi gri, verde şi albastru, albastru şi gri, galben şi albastru şi galben şi gri.
- Pisicile păşesc cu ambele lăbuţe stângi şi apoi cu ambele drepte, indiferent dacă merg sau aleargă. Singurele animale care mai fac acest lucru sunt girafele şi cămilele.
- Scriitorul american Ernest Hemingway avea la un moment dat 30 de pisici în casa lui din Havana.
- Calmantele pe care le folosesc oamenii pentru atenuarea sau eliminarea durerii sunt toxice pentru pisici. De asemenea, ciocolata este otravitoare pentru acestea
- Dacă pisica ta se rostogoleşte în faţa ta, expunându-şi stomacul, poţi să fii sigur că are încredere în tine. De asemenea, este şi o modalitate de a-ţi demonstra plăcerea pe care o simte când îi eşti prin preajmă.
- În secolul al IX-lea, regele Henry I al Saxoniei a decretat ca amenda pentru uciderea unei pisici să fie de 6 coşuri de porumb.
- A fost demonstrat faptul că persoanele care au un animal de casă trăiesc mai mult, sunt mai puţin stresate şi nu sunt atât de expuse atacurilor cerebrale.
- S-a demonstrat ştiinţific faptul că acţiunea de a mângâia o pisică reduce presiunea arterială.
- Deşi se crede că pisicile nu disting culorile, s-a demonstrat faptul că ele pot vedea albastrul, verdele şi roşul.
- Cuverturile de culoare galbenă sau portocalie reprezintă o agresiune pentru pisici. De aceea, un obiect strălucitor de culoarea portocalie, plasat lângă mobilă, o poate ţine departe pe pisică, tăindu-i pofta să mai zgârie mobila în acel punct.
- Persoanele alergice la pisici au de fapt alergie la saliva acestora şi la particulele de praf ce se adună în blana lor. De aceea, dacă pisicile sunt spălate în mod regulat, aceste persoane îşi pot reduce în mod simţitor intoleranţa.
- Cea mai bătrână pisică a tuturor timpurilor este cunoscută ca fiind Ma, din Devon, care avea 34 de ani atunci când a murit, respectiv în 1957.
- Sir Isaac Newton, cel care a descris pentru prima dată legile gravitaţiei, este de asemenea inventatorul uşiţei mobile pentru pisici, ca urmare a faptului că el însuşi avea foarte multe animale de acest gen în casă.
- Strămoaşa tuturor pisicilor domestice este Pisica Sălbatică Africană, a cărei specie a supravieţuit şi în zilele noastre.
- Pisica a fost domesticită acum mai bine de 4000 de ani.
- Este demonstrat faptul că pisicile îşi pot găsi stăpânii în locuri în care nu au mai fost niciodată. Există poveşti ce par să conţină o documentare serioasă la bază, care descriu "călătoriile" de sute şi chiar mii de kilometri ale pisicilor în căutarea stăpânilor.
- Winston Churchill adora pisicile. Jock, pisica lui, se pare că i-a stat la căpătâi când acesta a murit.
- Dispoziţia pisicii poate fi uşor detectată dacă o priveşti în ochi. Când este înspăimântată sau agitată, pupilele îi sunt mari şi rotunde, în timp ce dacă este nervoasă, acestea vor fi înguste. Mărimea pupilei este relaţionată atât cu starea de spirit a animalului, cât şi cu intensitatea luminii.
- Pisicile tinere pot distinge între două sunete aflate la o distanţă de doar 45 de cm unul de altul şi la 18 m de ea.
(Informaţii culese de pe internet)