Spre colectia "Universul muzicii"

 

LEGEND OF 1900 (Italia, 1998) -  2h

Titlu original: La Leggenda del Pianista sull'Oceano

Fişa tehnică IMDB

Wikipedia

Abandonat pe un vas de croazieră, un bebeluş este botezat "1900" de un fochist şi crescut de acesta fără a-l coborî vreodată pe ţărm şi a-l înregistra. Oficial, nu se născuse şi nu aparţinea niciunei ţări. Copilul dovedeşte un talent nativ la muzică, devenind pianistul orchestrei de la bord. Se împrieteneşte cu trompetistul Max, de la care aflăm noi povestea incredibilă a lui "1900", pianistul care uimeşte pasagerii prin virtuozitatea şi creativitatea sa muzicală. În final, "1900" îşi găseşte sfârşitul odată cu nava aruncată în aer, ea fiind căminul pe care nu l-a putut părăsi nici măcar în numele iubirii. Filmul conţine multe secvenţe memorabile, deseori umoristice, în mijlocul cărora stă MUZICA (de jazz) şi PIANUL. Coloana sonoră este foarte bună, aparţinând celebrului Ennio Morricone. Scenariul se bazează pe un monolog pentru teatru, "Novecento", scris de Alessandro Baricco.

Regizorul Giuseppe Tornatore, în filmul "Legenda pianistului de pe ocean" ne descrie un univers închis (vasul transatlantic), care reproduce viaţa în diversitatea ei, dar în mod mecanic şi foarte limitat, chiar ridicol. Este tipul de univers spre care tind mulţi oameni, căci promite predictibilitate şi confort psihologic, deşi în paralel cu multă monotonie şi lipsă de libertate reală. In extremis, poate fi considerat o alegorie despre posibilităţile mentalului (inteligenţa, rafinamentul, inventivitatea, capacitatea de analiză) precum şi limitele şi deviaţiile acestuia. Existenţa pianistului este de fapt vieţuirea noastră egotică, lipsită de mister, cramponată în fixitatea gândurilor. Chiar şi straniul nume al pianistului, numărul "1900", ne indică viaţa lipsită de celebrare, de deschidere către transcendenţă.

Oraşul, imens în comparaţie cu vaporul, imposibil de cunoscut şi de înţeles în întregime, infinit mai bogat în posibilităţi, deschis, oferind o libertate totală, reprezintă nemărginirea, viaţa de dincolo de tipare, viaţa în toată creativitatea ei fără sfârşit. În monologul său final, "1900" exprimă angoase de filosofie existenţialistă, în care libertatea pare a fi o povară, lipsind curajul de a te avânta în necunoscut şi mai ales lipsind credinţa într-o predestinare atent supervizată de Dumnezeu:

1900 [explaining why he didn't leave the ship and never will be]: "All that city... You just couldn't see an end to it. The end! Please, could you show me where it ends? It was all very fine on that gangway and I was grand, too, in my overcoat. I cut quite a figure and I had no doubts about getting off. Guaranteed. That wasn't a problem. It wasn't what I saw that stopped me, Max. It was what I didn't see. Can you understand that? What I didn't see. In all that sprawling city, there was everything except an end. There was everything. But there wasn't an end. What I couldn't see was where all that came to an end. The end of the world. Take a piano. The keys begin, the keys end. You know there are 88 of them and no-one can tell you differently. They are not infinite, you are infinite. And on those 88 keys the music that you can make is infinite. I like that. That I can live by. But you get me up on that gangway and roll out a keyboard with millions of keys, and that's the truth, there's no end to them, that keyboard is infinite. But if that keyboard is infinite there's no music you can play. You're sitting on the wrong bench. That's God's piano. Christ, did you see the streets? There were thousands of them! How do you choose just one? One woman, one house, one piece of land to call your own, one landscape to look at, one way to die. All that world weighing down on you without you knowing where it ends. Aren't you scared of just breaking apart just thinking about it, the enormity of living in it? I was born on this ship. The world passed me by, but two thousand people at a time. And there were wishes here, but never more than could fit on a ship, between prow and stern. You played out your happiness on a piano that was not infinite. I learned to live that way. Land is a ship too big for me. It's a woman too beautiful. It's a voyage too long. Perfume too strong. It's music I don't know how to make. I can't get off this ship. At best, I can step off my life. After all, it's as though I never existed. You're the exception, Max. You're the only one who knows that I'm here. You're a minority. You'd better get used to it. Forgive me, my friend. But I'm not getting off."

 

Vizionare pe YouTube (integral, în limba engleză)

 

CD 1 - tradus în româneşte

CD 2 - tradus în româneşte

Dacă fişierul se încarcă greu, apăsaţi pe Pauză şi aşteptaţi câteva minute, apoi reluaţi vizionarea fără întreruperi.