<  Înapoi la Pagina Detectivul psihic în acţiune

SUB ARIPA MORŢII

TEROARE PSIHICĂ ÎN ROMÂNIA! Mortul trăieşte în Danemarca Cazul Vlăduţ Tudor

- - - TEROARE PSIHICĂ ÎN ROMÂNIA! - - -

Citiţi despre karma elodiei

FUGARA

- Partea a treia -

elodia în martie 2008

Autor: Nina Petre

În ciuda tuturor pronosticurilor, fugara elodia trăieşte în continuare la Paris. Nu doreşte să revină în România, dar nici să fie găsită acolo unde se află acum. Tânăra femeie şi-a luat suficiente măsuri de precauţie. O ajută mult patronul ei, oferindu-i o locuinţă confortabilă, un salariu decent şi protecţia necesară unei persoane deosebite ca ea. Femeia şi-a constituit o reţea de "prieteni" în România, care, pentru sume importante de bani, îşi trădează ţara, furnizându-i informaţii cu caracter secret. Fostele ei prietene răspândesc zvonul că ar fi moartă, cu scopul de a-i "şterge urma", protejând-o astfel de curiozitatea celor rămaşi în ţară. Un lucru este cert: nici un spion care fuge pentru a-şi salva pielea nu lasă familiei sau rudelor bileţele de adio!

Cum arată elodia astăzi: s-a îngrăşat 5 kg, i s-au rotunjt obrăjorii, i-a crescut părul până la nivelul umerilor şi... este însărcinată în două luni. Dorul de Patrick îi arde sufletul. Doreşte să mai aducă pe lume un copilaş, care să-i aline durerea depărtării de băiatul său. Şi-a cumpărat 5 peruci, vopsite în culori şi nuanţe diferite, pe care le foloseşte la nevoie. Atunci când se satură de ochelarii săi fumurii poartă lentile de contact pentru ochi negri, căprui, verzi sau albaştri.

  elodia, martie 2008     ©  Copyright: Nina Petre

23 martie 2008

URARE PENTRU elodia

La mulţi ani, elodia! Fie ca Bunul Isus Christos să-ţi dea mai multă înţelepciune şi mai puţină sete de bani! Vino la anul să-ţi vezi copilaşul, că plânge după tine! A rămas fără mamă, săracul de el... 21 decembrie 2007 ©  Copyright: Nina Petre

FUGARA
- Partea a doua -

Jurnal intim

2 noiembrie 2007:

"Sunt tot la Paris. Mă simt din ce în ce mai bine. Soţul meu a scăpat de puşcărie, iar mie mi-a trecut supărarea pe el. Îmi este foarte dor de băieţelul meu. Voi încerca să-mi scot copilul din ţară, dar numai printr-o răpire. Voi pune nişte oameni să-l ia pe ascuns, atunci când bunicii lui nu vor fi foarte atenţi.

©  Copyright: Nina Petre   

Am fugit din România pentru a-mi salva viaţa. Am fost agent sub acoperire pentru două reţele de spionaj. Acum am rămas doar cu una dintre ele. Am avut clienţi care erau oameni de legătură. Unii dintre ei m-au avertizat asupra pericolului în care mă aflam la sfârşitul lui august. Mi-au spus că trebuie să părăsesc de îndată ţara.

Ştiu tot ce s-a discutat în ţară despre cazul meu. Nu mă încântă deloc să fiu prezentată drept nişte resturi aruncate într-un canal. Sunt o femeie tânără şi frumoasă, iar ideea morţii nu-mi surâde absolut deloc.

Mi-am schimbat înfăţişarea, pentru a nu fi reperată de duşmanii mei. M-am tuns scurt cu chică, perciuni şi breton, după moda de la Paris. Port la serviciu lentile de contact pentru ochi negri sau ochelari de soare. Mă îmbrac mai mult ca un băiat, exact invers faţă de cum mă prezentam în România.

Am mare încredere în viitorul meu şi al băieţelului meu. Mă pregătesc pentru o căsătorie la biserică, după moda catolică. Am un iubit de câţiva ani, împreună cu care m-am regăsit după situaţia nefericită din ţară. Nu este vorba despre patronul meu, care nu vrea să divorţeze pentru mine. Iubitul meu este spaniol. L-am cunoscut în România întâmplător, prin nişte clienţi de-ai mei."

11 octombrie 2007:

"L-am pedepsit pentru că m-a înşelat. Mă urmărea peste tot. Voia să divorţeze, pe motive de infidelitate din partea mea. L-am înşelat de câteva ori, dar nu a fost cine ştie ce. Sunt agent sub acoperire. Cum tot intenţionam să-l părăsesc, am plecat val-vârtej, ca să-mi salvez pielea. Fusesem reperată, prin două emailuri capcană, de un individ care mă urmărea de multă vreme. Părinţii mi-au înscenat omorârea. Ştiu unde mă găsesc. Acum stau în vila unor prieteni, lângă Paris. Nu ştiu când mă voi întoarce, poate că niciodată."

9 octombrie 2007:

"Sunt la Paris. Mă adăposteşte o prietenă. Am plecat din ţară pentru a-mi face un viitor şi pentru a scăpa de urmăririle soţului meu. Are o amantă. Părinţii întreţin psihoza morţii, pentru a pune capăt degringoladei din televiziuni şi ziare. Mama s-a ocupat cu înscenările: a stropit cu sângele ei pe unde a putut. A pus şi sacul în râpă. Sunt sănătoasă, aştept să se termine circul, să mă pot întoarce în ţară. El presimte că voi veni, i s-a părut că m-a zărit pe stradă. Păstrez legătura cu părinţii mei. Se bucură că am ajuns la Paris, dar mă recheamă în ţară, ca să scape de presiunea publică. Mă voi întoarce atunci când toată lumea îmi va uita povestea. Dar numai temporar. Lucrez în biroul prietenului meu. Mexican după tată, cetăţean francez. L-am cunoscut pe internet în urmă cu doi ani. Mă voi întoarce în ţară peste câteva luni, dacă el îmi va cere să divorţez. Mi-am schimbat înfăţişarea: sunt tunsă foarte scurt, ca un băiat, am părul vopsit blond. Port lentile de contact, care îmi fac ochii negri."

27 septembrie 2007:

"Sunt în Spania. Vreau să trec oceanul, dar nu pot. Nu am viză pe paşaport. Nu mai rămân în Europa. Sunt căutată prin Interpol. Vor să dovedească în ţară că trăiesc. Am fugit din cauza persecuţiilor la care am fost supusă de soţul meu. Îşi propusese să-mi distrugă cariera. M-a prins cu un amant şi de atunci nu am mai avut zile cu el. Nu pot să dau semne de viaţă, pentru că în acest caz voi fi readusă de urgenţă în ghearele lui. Nu i-am suportat caracterul. Am iubit numai doi bărbaţi în viaţa mea. El nu se află printre ei. În noaptea despărţirii, după ce mi-a tras două palme, de mi-a dat sângele pe nas, a dus mâna la pistol, dar s-a stăpânit să-l folosească. Nu voi mai sta mult în Spania. Mi se termină banii. Încă nu am găsit persoana potrivită pentru a scoate din conturile româneşti. De câţiva ani, vreau să plec în Occident. El nu a vrut nici în ruptul capului. În ţară nu mai am ce să fac."

20 septembrie 2007:

"Sunt în Germania. Mă pregătesc să plec în Franţa. Nu vreau să fiu găsită. M-a bătut în noaptea aceea, ca niciodată. Era foarte gelos, nu mă lăsa să mă ocup ca lumea de clienţi. În ultima noapte, ne-am certat dintr-un motiv bizar: îmi spunea că ar fi bine să fugim amândoi, să începem o viaţă nouă altundeva, fără amanţii şi veşnicii mei clienţi. M-a plesnit, de mi-a dat sângele pe nas şi pe gură. I-am spus să se potolească, deoarece avem un copil mic pe care trebuie să-l creştem şi să-l educăm în linişte, aşa cum se cuvine. M-am repezit să mă lupt cu el, dar văzând că vrea să mă sugrume, i-am tras o palmă peste ochi. S-a dus în baie. Aşa am reuşit să plec, cu un geamantan, pe care îl aveam pregătit întotdeauna, şi poşeta. Am fugit din bloc, am oprit un taxi, care m-a dus la gară. Încercasem să pornesc maşina, dar nu vedeam bine, din cauza loviturilor. Şoferul taxiului nu m-a observat prea bine, pentru că purtam ochelari negri. Am luat primul tren spre nordul ţării. Am stat la prietena mea, până când mi-am refăcut faţa. Din Braşov plecasem cu faţa acoperită cu un fular. Noaptea nu s-a observat mare lucru. Lumea credea că mă doare un maxilar, o măsea. Am lăsat telefoanele mobile, pentru a nu fi reperată cu ajutorul lor. Am pornit cu un tren spre Germania, unde am prieteni buni. M-au primit imediat, m-au adăpostit şi au telefonat în ţară, la alţi prieteni de-ai mei. Nu în Braşov, ci la Bucureşti. Se ştie într-o singură familie unde mă aflu, dar ei nu mă vor trăda. Ne-am deplasat, pentru 2-3 zile, la vila lor, din apropierea Berlinului. Acolo am rămas până noaptea trecută, când am aflat, de la posturile TV, că el s-ar fi  predat. Nu se va găsi niciodată cadavrul meu în România."

FUGARA
- Partea întâi -

Oameni buni, nu mai pot. Nu mai pot, şi gata! De o lună, aceeaşi poveste: căutaţi cadavrul! Că îl caută, e treaba lor, să-şi facă datoria, să-şi merite salariile. Dar noi, ceilalţi, care ne uităm ca proştii la televizor, ce vină avem? Zi de zi, seară de seară, ni se vâră-n ochi aceeaşi poză de psihopată, cu gura-n sus şi bărbia teşită. O vedem peste tot: prin ziare, pe ecranele televizoarelor, pe uşi, pe geamuri. Obsesie naţională: Cristi şi-a omorât nevasta! Mâncători de ciuperci pe la televiziunile de scandal: că, cică, a tăiat-o în bucăţi, şi-a prăjit vreo câteva, că le-a băgat în saci, că i-a ascuns pe unde dracul şi-a înţărcat puii, că n-o să-i găsească nici procurorul ăla, care face plajă pe la munte şi baie în baraj.

Nu mai pot. Deschid cu groază frigiderul: dacă găsesc în congelator vreo ureche de-a elodiei? Trag apa la closet şi mă întreb filosofic: dacă mi-a rămas ADN-ul în sifon? Vreau să fac baie. O controlez cu ochii obsedatului: o fi vreo pată de sânge? Dimineaţa îmi inspectez curtea mai rău ca jandarmii, să nu găsesc vreun sutien pe sub gard, bine stropit cu ADN de spioană handicapată. Gata, nu mai omor muşte şi ţânţari! Nici măcar păianjenii ăia, cu picioarele cât casa. De ce sa-mi rămână ADN-ul pe pereţi? Nu mai hălăduiesc prin pădurile Braşovului. Dacă găsesc vreun deget de-al elodiei? Nu mă mai duc pe la Râşnov. Dacă mă întâlnesc cu mă-sa şi mă ia la rost pentru ce am scris despre fi-sa? Muierile astea două au ciclul ca arteziana: ţâşneşte pe pereţi, iese prin tavan, ajunge-n drumul Poienii şi cade, ca ploiţa de vară, drept în Râpa Dracului, pe-un prosop de baie, un pachet de vată şi-un tratat despre spioanele secolului 21. Şi tot aşa, în fiecare zi, de o lună încoace. Teroarea secolului.

Mai am câteva zile şi explodez, ca nebunii la ospiciu. Mă duc la Vidraru, mă leg la ochi cu prosopul de bucătărie şi încep să fac ordine: „elodia, spioana dracului, nu te mai ascunde, că te prind! O faci pe Pacepa sau pe Mata Hari? Nu vezi că ăştia din ţară îţi miros chiloţii, ca să-ţi găsească parfumul genetic? De ţi-ar vedea vreo picătură de la ciclu, prin maşină, ca să fie şi ei fericiţi! Te-ai tuns, hoţomanco, te-ai făcut blondă, ca să te placă oacheşii de prin ţările calde! Mai bine-l trimiteai pe Cristi la Nisipurile de Aur, că am fi dormit şi noi acuma liniştiţi!”

Oameni buni, glumim, glumim, dar nu-i de glumă. O femeie, exasperată, mi-a trimis 4 emailuri în ultimele 5 zile. Că de ce nu mă implic, de ce nu-l scap pe Cristi de puşcărie, de ce nu anunţ autorităţile la timp, de ce-i las să-l judece, că nu are nici o vină, săracul de el! Bine, OK, sunt de acord cu vorbele doamnei, dar cine sunt eu, mă rog frumos? Buricul pământului? Scap oamenii de puşcărie?

Mă bălăcăreşte cine vrea şi cine nu vrea, că doar sunt paranormală... Iar paranormalii din România stau călare pe o coadă de peşte. Cine tace, ăla nu se implică. De ce nu se implică? Nu vrea să ajute oamenii? Huo, laşule, ţi-a dat Dumnezeu harul degeaba! Dacă se implică, mai rău face. De ce? Pentru că riscă să spună adevărul. Iar adevărul doare cumplit: îi doare pe şarlatani, pe criminali, pe toate otrepele pământului. Dacă am spus că elodia s-a dus prin Europa, iar Cristi a căzut drept vinovat fără vină, un comentator tâmpit de la o televiziune de buzunar (sponsorizată de filiala PD, Braşov) a apreciat vorbele mele drept „elucubraţii”. Dar moşnegii ăia cu chip de dinozaur, filosofi de baltă care atacă Biblia, îl fac harcea-parcea pe Isus, îl reneagă pe Dumnezeu, ce spun, vorbe înţelepte sau elucubraţii? În DEX, elucubraţia se defineşte astfel: „combinaţie haotică de elemente absurde; aberaţie, divagaţie”. Şi uite-aşa, fraţilor, de 7 ani încoace, nu m-am „elucubrat” niciodată până în septembrie 2007, când a dispărut elodia! Şi de ce am încasat-o peste ochi? Pentru că elodia, această avocată necunoscută chiar braşovenilor, o tanti-nimeni, a ajuns celebră peste noapte! Zău, Elodio, nici moartă să fi fost, nu le-ai fi făcut românilor aşa o figură! Ai vrut să-l pedepseşti pe bărbatu-tău pentru cine ştie ce motiv, şi ne-ai pedepsit pe toţi! Ca să-ţi vedem mutra pe toate geamurile, ca să te visăm noaptea făcută tochitură în cadă şi să nu mai avem linişte-n casă din cauza ta. Ruşine să-ţi fie!

Doamnelor şi domnilor, eu nu mai deschid televizorul la 19 seara. Nu mai suport să-i văd pe papagalii de la Observator cum se hlizesc ca proştii, povestind ce crime s-au mai făcut, câţi morţi au mai apărut pe şosele, cine s-a mai spânzurat, cine s-a mai aruncat pe geam, ce bloc a explodat. Impactul subtil al activităţii nenorociţilor de prin televiziuni, care ne arată zilnic toate ororile, este infinit de mare, ba chiar scăpat de sub control. Mă întreb adeseori: patronii acestor televiziuni nu se mai satură de bani? Nu le ajunge că şi-au adunat averile imense prin numeroase inginerii-escrocherii-măgării? Mai vor să şi altereze psihicul şi firea echilibrată, cinstită a românului? Păi, la televizor se uită lumea cu gura căscată: copii, părinţi, bunici, străbunici. Ne mai mirăm de atâtea sinucideri, omucideri, agresiuni fizice şi psihice?

A propos de agresiunile psihice. Nu cumva, dragi români, vi se dă de rumegat cazul elodiei, ca să nu vă mai gândiţi la mizeria vieţii voastre? A ajuns uleiul la 6 lei, zahărul la 5 lei, legumele, ce să mai vorbesc! Se apropie campaniile electorale: una va sosi peste câteva zile, celelalte anul viitor. Mai aveţi timp să reflectaţi cine merită să iasă la vot? Nici vorbă. Îi spuneţi nevestii de acasă: îl votăm pe cutare! Iar în cabină puneţi ştampila pe ăla care şi-a adunat cei mai mulţi specialişti în manipulare psihică. Ştiţi cum se face chestia asta? Foarte simplu: vine unul la televizor, se laudă că vă aduce americanii pe tavă, iar voi îl credeţi, fără să vă daţi seama că, prin vorbele lui, alţii vă bagă în cap doar atât: „Votaţi-l pe el!”. Să ştiţi că unii care se dau mari parapsihologi din constelaţia paranormalului românesc, se pricep de minune „să vă bage-n cap” ce vor şefii lor, care-i plătesc regeşte. Aşa se fac jocurile la televizor, dragii mei români! Nu vă lăsaţi păcăliţi de rânjetele „savanţilor” în paranormal, care vă umplu creierele cu vorbe pe care nici nu le înţelegeţi! Gândiţi-vă, dragi români, la viitorul vostru şi al copiilor voştri!

De vreo lună încoace, deschid televizorul după 11 seara. Ca să scap de Observator şi de alte Ştiri. Mai bine mă uit la Mircea Badea. Îmi place băiatul ăsta, care face mişto de toată lumea, dar şi de el însuşi. Aşa, ca să fie dreptate pentru fiecare. După miezul nopţii, mă uit la Jay Leno, că şi el face mişto de toată lumea. Adorm linştită, pentru că nici Mircea Badea şi nici Jay Leno nu-mi povestesc despre elodia!

Parapsiholog Nina Petre,
Braşov, 12 octombrie 2007

MORTUL TRĂIEŞTE ÎN DANEMARCA

"Acum sunt în Danemarca. Trăiesc de azi pe mâine. De câţiva ani, mă tot mut dintr-un oraş în altul. Acum mă aflu într-un orăşel micuţ de provincie. Nu am familie, doar o prietenă. Am muncit în mai multe locuri, iar în prezent lucrez la un magazin. Aduc marfa din depozit şi o aşez pe rafturi.

 

Cazul VLĂDUŢ TUDOR

Dispariţia controversată a unui băieţel în vârstă de 4 ani...

"Un copil in varsta de cinci ani din Constanta a fost dat disparut in judetul Tulcea. Vlad Tudor venise impreuna cu rudele la Manastirea Cocos din judetul Tulcea, dar duminica dupa-amiaza, in jur de ora 17.00, a disparut. In prezent, baiatul este cautat de politistii tulceni, ajutati de forte ale Jandarmeriei. In pofida faptului ca politistii din cadrul IPJ Tulcea si detasamentele de jandarmi au periat intreaga zona in care a disparut baietelul, inclusiv Padurea Niculitel, nici o urma a acestuia nu a fost gasita. Politistii au organizat filtre pe sosele, impartind soferilor fotografii cu imaginea celui disparut. Cu fiecare ora ce trece, sansele ca Vlad Tudor sa mai fie in viata sunt tot mai mici. Una din ipotezele politistilor a fost aceea ca baietelul a fost atacat de mistreti, ipoteza infirmata de faptul ca hainele disparutului nu au fost gasite. Cea mai plauzibila ipoteza sustinuta de specialistii din cadrul IPJ Tulcea este ca baiatul a fost rapit de indivizi care fac parte dintr-o retea de trafic de persoane, pentru a fi trimis la cersit sau, mai grav, pentru a fi obligat sa practice prostitutia." ZIUA de Constanta, 21 oct 2004

Punctul meu de vedere cu privire la această şocantă dispariţie

Duminică, 17 octombrie, Vlăduţ s-a îndepărtat de părinţii săi urmărind o ciocănitoare. Uitându-se în sus, spre crengile copacilor, nu şi-a mai dat seama pe unde merge. La un moment dat s-a văzut singur, a început să plângă şi să îşi strige părinţii. S-a apropiat de el un ţigan tânăr, în vârstă de aproximativ 30 ani, înalt, brunet, cu barba nerasă de câteva zile. Ţiganul căuta ciuperci pentru a le vinde la piaţă, dar obişnuia să dea târcoale aproape zilnic în zona mânăstirii, pentru a cerşi sau a fura câte ceva de la oamenii veniţi în pelerinaj. I-a promis copilului că îl va duce la părinţii lui. L-a luat de mână, au mers câtva timp, după care a luat copilul pe umeri. Băieţelul, speriat că pădurea se îndeseşte şi îi este din ce în ce mai frig, a început să ţipe după părinţi. Ţiganul l-a plesnit peste cap până când Vlădut şi-a pierdut cunoştinţa. Spre seară au ajuns la un refugiu de pădure, o baracă dărăpănată, unde ţiganul a aşteptat să se întunece. Se aflau foarte departe de mânăstire, dar aproape de un sat în care trăiesc şi ţigani nomazi. După ce s-a întunecat, a dus copilul la o colibă ţigănească. A discutat cu cei doi bărbaţi din colibă, rugându-i să îi împrumute căruţa cu coviltir pentru a duce băieţelul în zona Buzăului, la nişte rude de-ale sale. Obţinând căruţa, a mers toată noaptea, aproape în linie dreaptă, până în sudul judeţului Buzău, în zona Pogoanele. A lăsat copilul la o familie de ţigani mai înstăriţi, care au o casă mărişoară. Stăpânii casei au culcat băiatul într-o odaie la demisol şi înca îl mai aşteaptă să se trezească. Copilul se afla în comă profundă. Cei din casă şi-au dat seama că el trăieşte şi îşi fac planuri să îl comercializeze unor traficanţi de copii din judeţul Satu Mare.

21 octombrie 2004, ora 22:00

< Sus >