<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

ACUM

Prezentare

Tânărul care şi-a ales pseudonimul ACUM lucrează în sistemul medical italian. Preocupat de evoluţia spirituală, citeşte enorm, în afara programului de la serviciu. Pasionat de terapiile alternative, a urmat cursuri de masaj somatic, Reiki Usui, Karuna Reiki, Munay Ki (şamanism), Shamballa, Seikim Reiki, VIndecare reconectivă, terapie cu îngeri, Pranic Healing. Ajută cu toată inima pe oricine îi cere sprijinul.

Nina Petre
11 octombrie 2016
Bucureşti

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Issos Keriakis (1875-1938)

  Tinda Lauri (1801-1854)

  Karl Lager (1713-1778)

  Rakdo (1619-1680)

  Xel (1522-1577)

  Rork O'Nardy (1412-1471)

  Annuke (1331-1372)

  Yussouf (1211-1268)

  Alexandros (1113-1170)

 

EPISODUL 1 – ISSOS

Episodul spiritual nr.1 îl are ca erou pe grecul ISSOS KERIAKIS, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1875-1938. ISSOS s-a născut în oraşul Salonic (Thessaloniki), port la golful Salonic, a cărui apă provine din Marea Egee.

Soţii Kiros şi Adnada Keriakis aveau doi băieţi. ISSOS era cu 5 ani mai tânăr decât Markos. Kiros muncea ca marinar pe un vas comercial grecesc împreună cu fiul mai mare, Markos. Cei doi băieţi au urmat doar anii de şcoala generală în Salonic. La 16 ani, ISSOS şi-a început viaţa de marinar pe micul vapor alături de tatăl şi fratele său.

Ţara lor, Grecia, devenise independentă faţă de Imperiul Otoman în anul 1822. În 1832, a fost proclamată regat independent cu monarhie ereditară. Primul rege a fost Otto (Friederich Ludwig), aparţinând dinastiei de Bavaria, care a domnit între anii 1833-1862. În Primul Război Mondial, Grecia s-a alăturat ţărilor Antantei, începând cu anul 1917.

În perioada vieţii eroului nostru, Grecia a trecut din forma de monarhie în cea de republică, iar din aceasta a revenit la monarhie, regii săi aparţinând dinastiei de Glücksburg. Regele George (Giorgios) I a domnit în perioada 1863-1913. I-a urmat la tron regele Constantin (Konstantinos) I, prima oară între anii 1913-1917. Au urmat: Alexandru (Alexandros) între 1917-1920; Constantin, a doua oară (1920-1922); George II, prima oară (1922-1923).

În 18 decembrie 1923, regele George II a fost obligat să părăsească ţara, sub presiunea unei junte militare. La 25 martie 1924, Grecia s-a proclamat republică. La 3 noiembrie 1935, a fost reinstalată monarhia. În 24 noiembrie 1935, regele George II a revenit din Marea Britanie. Şi-a încheiat domnia în anul 1947. În urma loviturii de stat militare din 10 octombrie 1935, generalul Ioannis Metaxas a instituit propriul său regim dictatorial fascist între 1936 şi 1941.

Pe ISSOS Keriakis l-au afectat puternic schimbările politice şi tensiunile sociale din ţara sa, mai ales spre sfârşitul vieţii.

La 21 de ani, s-a căsătorit cu Akila Maneirou, o fată de 17 ani pe care o iubea de mai multă vreme. Akila i-a dăruit o fetiţă, Matilda, pe care a născut-o la 20 de ani. Pe Teris, primul băiat, l-a adus pe lume la 18 ani. Arkos, fiul cel mic, a sosit în familie când Teris avea 9 ani. Copiii au crescut alături de mama lor şi cele două bunici, Adnada şi Elefteria (mama Akilei), tatăl sosind rareori acasă, în scurte concedii. În 1923, a murit bunicul Kiros, bolnav de ficat, din cauza consumului excesiv de rom.

ISSOS împlinise 48 de ani, se simţea obosit de navigaţie, iar pierderea tatălui, pe care îl iubise enorm, l-a determinat să renunţe la munca pe vapor. Matilda şi Teris îşi aveau propriile familii, iar Arkos împlinise 17 ani. Băiatul muncea la magazinul fratelui Teris, visând să îşi deschidă o afacere comercială pe cont propriu. Soţul Matildei lucra ca mecanic la şantierul naval. Inimosul Nikos îşi iubea mult socrul, admirându-l pentru puterea lui de a fi muncit pe mare timp de 32 de ani. La îndemnul său, ISSOS a renunţat la navigaţie, acceptând postul de administrator al şantierului naval.

În 9 mai 1936, a participat la greva generală a muncitorilor din Salonic, mişcarea revendicativă fiind reprimată de Poliţie. Printre cei anchetaţi şi torturaţi în beciul Poliţiei s-a aflat şi ISSOS Keriakis. Eliberat după o săptămână, a avut nevoie de multe îngrijiri medicale. A mai trăit 2 ani, chinuindu-se să supravieţuiască bolnav, fără serviciu, nevoit să ia medicamente pentru care nu avea bani. L-au ajutat copiii lui atât cât le-a stat în puteri. Nici ei nu prea erau bogaţi. Akila, ajunsă de nevoie soră medicală, şi-a îngrijit soţul cu mult devotament, aşteptând de la o zi la alta să se simtă mai bine.

Soarta lui ISSOS nu a vrut să fie aşa. În noiembrie 1938, bolnavul s-a stins din viaţă, inima sa nemaireuşind să reziste durerilor trupului. În urma torturilor îndurate la 61 de ani, ISSOS rămăsese bolnav cu ficatul, inima, stomacul, pancreasul şi plămânii. În timpul revoltei de stradă, un anarhist îl înjunghiase în plămânul stâng. Anchetatorii i-au dat drumul acasă, fiindcă nu doreau ca el să moară în închisoare.

Nina Petre
4 iulie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Am recitit scrisoarea  despre Issos  şi m-a impresionat viaţa destul de singuratică pe care a trăit-o (26 de ani pe mare), similară cu a mea: trăiesc singur de la 18 ani şi m-am obişnuit cu singurătatea.

A muncit începând de la 16 ani, la fel şi eu, făurindu-şi destinul cu mâinile sale.

(Un călugăr cu har m-a întrebat dacă sunt marinar şi i-am răspuns că nu sunt, dar se pare că am multe asemănări cu viaţa unui marinar în această întrupare şi găsesc puncte în comun cu Issos.)

E trist că ataşamentele omeneşti de putere, bani, poziţie socială, mai bine zis tot ce hrăneşte Ego-ul nostru fantomatic, toate lucruri efemere, ca şi personajele pe care le interpretăm în această întrupare, ne despart de Esenţă /Dumnezeu/Conştiinţă.

Observând gândurile, sentimentele, acţiunile şi viaţa care se desfăşoară, putem găsi Sursa a ce suntem şi poate putem înceta căutarea a ceea ce numim Acasă.

Am avut contacte cu diferite entităţi şi simt prezenţa altor dimensiuni, mai ales când mă pun la rugăciune, percep diferite forme energetice şi mă transpun în altă dimensiune.

Unele entităţi s-au prezentat pline de iubire, altele au dorit să intre în corpul meu fără permisiune şi forţând nota, mai ales în timpul somnului, când eşti mai vulnerabil, iar aceste evenimente m-au făcut să fiu mai precaut şi să caut puterea în interior, să îmi înfrunt frica de necunoscut şi de nevăzut. Din toate am învăţat."

ACUM
4 august 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 2 – TINEDA

Episodul spiritual nr.2 o are ca eroină pe argentinianca TINEDA LAURI, a cărei viaţa s-a desfăşurat între anii 1801-1854 (secolul 19). TINEDA s-a născut în Buenos Aires, port la Oceanul Atlantic, situat pe ţărmul estuarului La Plata, oraşul fiind actuala capitală a Republicii Argentina.

Buenos Aires, localitate fondată în anul 1536 de către spaniolul P. de Mendoza la vărsarea fluviului Rio de la Plata, s-a transformat în scurt timp într-un adevărat oraş colonial. Sediu al Episcopatului începând cu anul 1620 şi ajuns capitala viceregatului Rio de la Plata în 1776, Buenos Aires s-a dezvoltat datorită libertăţii de a face comerţ cu Spania. A constituit punctul de referinţă în lupta pentru independenţă începută în anul 1810. După mai mulţi ani de separare ca stat autonom, în 1869 a intrat în Federaţia Provinciilor Unite din Rio de la Plata. În 1880, Buenos Aires a devenit capitala Argentinei.

Mişcarea de eliberare naţională de sub dominaţia spaniolă, izbucnită la 25 mai 1810 (denumită Revoluţia din Mai) a culminat la 9 iulie 1816 cu proclamarea independenţei Provinciilor Unite Rio de la Plata, la intrarea revoluţionarului Jose de San Martin. Prin Constituţia din 1826, ţara a primit numele de Republica Federativă Argentina (Ţara Argintului). Deceniile următoare au fost marcate de antagonismul dintre conservatorii federalişti (îndeosebi marii proprietari funciari) şi liberalii unitarişti (reprezentanţii cercurilor burghezo-comerciale), manifestat prin războaie civile, încheiate cu victoria dictatorului Juan Manuel de Rosas în 1835.

În perioada vieţii eroinei noastre, TINEDA, Argentina a participat la războiul împotriva Braziliei (1825-1828) şi la marele război împotriva Uruguayului (1838-1852), fiind învinsă în ambele conflagraţii. Luptele interne pentru puterea în Stat şi cele externe, prin care s-a urmărit cucerirea Uruguayului, au aruncat ţara într-un haos naţional, perturbând activitatea economică şi aducând populaţia la un nivel accentuat de sărăcie. În această nefericită ţară a trăit TINEDA timp de 53 de ani.

Soţii Jose şi Auria Lauri aveau două fete. TINEDA era cu doi ani mai tânără decât Maddalena. Deşi foarte ocupaţi cu activitatea lor comercială necesară supravieţuirii întregii familii, cei doi părinţi şi-au trimis fetele la şcoala generală patronată de parohia catolică, lăsându-le să înveţe carte până la 14 ani. După absolvire, le-au luat ca vânzătoare în magazinul lor, unde se puteau găsi mărfuri de strictă necesitate în orice gospodărie. Jose alerga zi de zi în căutare de marfă, având numeroşi prieteni în rândul marinarilor care coborau în port, dar şi în satele indienilor de etnie chona, răspândite în afara oraşului.

Cunoştea bine familia felcerului indian Karedu, a cărui dugheană se afla în apropierea magazinului său. Părinţii lui Karedu îşi părăsiseră gospodăria de la ţară pentru a locui în oraş cu fiul lor, ajutându-l în munca lui de felcer. Karedu tundea şi rădea bărbaţii, le făcea frecţii cu soluţii frumos mirositoare, le recomanda leacuri naturale pentru diverse boli, trimiţându-i la vecinul său, Jose, pentru a cumpăra ierburi de leac, alifii, siropuri, pietricele colorate care alungau duhurile rele.

TINEDA şi sora ei, călătorind cu Jose prin satele indienilor, au învăţat cât le-a fost îngăduit din practicile lor vindecătoare. Felcerul Karedu, ajuns la 21 de ani, pusese ochii pe frumoasa şi deşteapta TINEDA, dorind să şi-o ia de nevastă. Fiind acceptat, nunta s-a făcut repede, cu toate că mireasa avea doar 16 ani. Sora ei mai mare, Maddalena, s-a măritat în anul următor, mirele fiind un văr al inimosului Karedu.

Până la 19 ani, când a devenit mamă, TINEDA şi-a ajutat zilnic soţul în munca lui de îngrijire a clienţilor. El îi amenajase un cabinet modest într-o cameră alăturată celei în care lucra, ambele aflându-se la parterul propriei case. În odăile de la etaj, locuiau ei şi părinţii lui Karedu. TINEDA simţea o chemare deosebită spre munca de tămăduitor. Ştiinţa ei străveche, primită în mare taină de la vindecătoarele chona, trebuia folosită pentru ajutorarea populaţiei sărace din Buenos Aires. Oamenii nevoiaşi nu aveau bani pentru a se trata la medicii sosiţi din Europa şi nici pentru a-şi cumpăra medicamentele scumpe recomandate de ei.

După naşterea lui Genunio, la 19 ani, a urmat cea a lui Arrado, la 24 de ani. Băiatul cel mic avea 2 anişori când familia s-a mărit cu micuţa Mireda, o fetiţă superbă, ce semăna uimitor cu mama ei. Între cele trei naşteri, TINEDA s-a ocupat şi de tratamente, copiii fiind bine îngrijiţi de mama Auria. Copiii crescând, au fost trimişi la şcoală. Mireda s-a căsătorit la 15 ani cu medicul Augusto Savi, un bărbat de 27 ani căruia îi murise nevasta, din cauza unei pierderi de sarcină. Au avut împreună cinci copii. Cei doi băieţi, Arrado şi Genunio, s-au angrenat cu pasiune în comerţul bunicilor Jose şi Auria, dezvoltând reţeaua de procurare şi vânzare a mărfurilor.

TINEDA s-a ocupat de năpăstuiţii oraşului până la 51 de ani, când s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Boala fusese adusă în oraş de marinari şi de sclavii transportaţi în condiţii mizere. TINEDA credea că va putea învinge cumplita maladie cu toată ştiinţa şi experienţa ei de aproape o viaţă. Din nefericire pentru ea şi pentru pacienţi, această boală nu existase în lumea amerindienilor până la sosirea cuceritorilor spanioli. Prin urmare, bătrânii vraci nu cunoşteau metode eficiente pentru vindecarea ei. Atât în rândul triburilor de indieni, cât şi în oraşele argentiniene, tuberculoza făcea ravagii, ucigând un număr mare de locuitori. TINEDA s-a stins din viaţă la doar 53 de ani, tuberculoza transformând-o într-o umbră a femeii voinice de altădată.

Nina Petre
11 august 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Îţi mulţumesc pentru acest episod spiritual  minunat.

La fel ca şi Tineda, şi eu doresc să ajut cu tot ce pot pe cei în suferinţă şi pe cei ce caută explicaţii pentru evenimentele vieţii.

Am făcut un curs Munay-Ki de şamanism, şi e cel predat pe linia lui Alberto Villoldo, iar una dintre cărţile sale o am acasă împreună cu un CD muzical amerindian. 

Cred că frica şi necunoaşterea sau frica de necunoscut ne separă unii de alţii şi de Dumnezeu, şi unicul mod de a cunoaşte oameni, lumi, dimensiuni şi chiar ceea ce am numit noi "Dumnezeu" e de a ne deschide şi asculta şi alte puncte de vedere şi chiar de a renunţa la tot ce ni s-a spus că suntem (de către părinţi, profesori, societate).

Cred că în fiecare zi te confrunţi cu necunoaşterea omenească şi cu atitudinea oamenilor faţă de ceea ce nu înţeleg (spirite, viaţă, moarte, reîncarnare) nu e aşa?

Şi această necunoaştere e de fapt necunoaştere de Sine sau lipsa conştiinţei de Sine.

Iar oamenii interpretează roluri într-o piesă fără să îşi dea seama că sunt de fapt actorii şi nu personajele interpretate cu toată povestea lor în spate.

Şi eu caut răspunsuri la întrebările vieţii (cine sunt, ce am venit să fac aici, care e rostul vieţii etc) iar ele au venit şi vin pe diferite căi. Am venit să arăt oamenilor scânteia de dumnezeire ce se află în ei şi doresc să o aprind cât mai mult şi în mine şi în oameni.

Am întrebat un Spirit Înalt care sunt limitele omeneşti şi mi-a răspuns că nu sunt limite la ce putem să fim sau să devenim, unicele limite sunt credinţele noastre şi barierele pe care noi sau societatea ni le-a pus.

Aşa că dau la o parte tot ce mi s-a zis vreodată şi aflu ce sunt eu fără toate etichetele şi fără gândurile minţii.

Dacă sufletul/spiritul e nemuritor, ce pot să risc în căutarea Dumnezeului?

Dar ce pot să câştig ? Totul ."

ACUM
13 august 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 3 – KARL

Episodul spiritual nr.3 îl are ca erou pe KARL LAGER, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1713-1778 (secolul 18). S-a născut în oraşul Salzburg, localitate din vestul Austriei, situată în apropierea graniţei cu Germania. Soţii Lager, Rudrig şi Diane, îl aveau numai pe KARL. Avocat de mare succes, Rudrig servea interesele familiilor bogate din Salzburg, fiind bine retribuit. Averea lui şi a soţiei sporea anual, ambii părinţi gândindu-se în mod obsesiv la viitorul unicului copil.

Diane îl născuse pe KARL cu un handicap fizic: piciorul stâng mai scurt cu 4 cm decât dreptul. Cu toate că purta o gheată cu talpa groasă, KARL mergea greu, având uneori dureri la coloana vertebrală. A urmat cursurile şcolii generale şi ale unui liceu de băieţi din oraşul său. Neputând să meargă la studii înalte, din cauza infirmităţii sale, şi-a dorit să ajungă notar, pentru a-şi ajuta propriul tată în activitatea lui.

Avea 19 ani când Rudrig l-a dus în cabinetul bătrânului notar Dietrich Rannet, bunul său prieten, acesta acceptând să îl şcolarizeze la locul de muncă. Ajuns funcţionar, apoi ajutor de notar, tânărul KARL s-a dovedit a avea un caracter frumos, o bună educaţie primită în familie şi o puternică dorinţă de a ajunge om bine realizat din toate punctele de vedere.

De-a lungul vieţii lui KARL, Austria a cunoscut o bună dezvoltare economică şi socială, cu toate că împăraţii săi au purtat războaie grele şi costisitoare. Între anii 1711-1740, a domnit Carol VI, rege al Ungariei, rege de Napoli, duce de Milano, duce de Mantova, rege al Boemiei, rege al Siciliei, duce de Parma-Piacenza şi împărat al Austriei. I-a urmat la tron fiica sa, Maria Tereza (Terezia, Theresia) în perioada 1740-1780, regină a Ungariei, a Boemiei, ducesă de Mantova, de Parma-Piacenza şi împărăteasă a Austriei. Carol VI a pus bazele dezvoltării maxime a statului austriac prin măsuri de tip financiar şi economic. Domnia Mariei Tereza a început cu o perioadă de reforme iluministe menite să centralizeze puterea şi să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale supuşilor, măsuri pentru instruirea poporului şi eliminarea unor impozite.

Condiţiile favorabile asigurate de Cancelaria Imperială le-au permis şi locuitorilor din Salzburg să trăiască în mod civilizat, chiar dacă nu erau cu toţii bogaţi.

Bătrânul Dietrich Rannet i-a oferit lui KARL atestatul de notar când ucenicul său împlinise 30 de ani. După două luni de la primirea preţioasei diplome, KARL şi-a deschis propriul cabinet notarial, luând-o ca secretară pe una dintre funcţionarele lui Dietrich. Liane Rased ajunsese prietena lui KARL în urmă cu un an, la scurtă vreme după angajare.

În anul 1745, KARL avea 32 de ani, iar iubita lui, 20. S-au căsătorit, iar după 4 ani, Liane a născut-o pe micuţa Marianna, unicul lor copil şi cea mai importantă motivaţie de a trăi mai departe. Dacă Liane era sănătoasă şi fericită, KARL nu se afla în aceeaşi situaţie. Ziua muncea mult, având clienţi suficienţi, iar noaptea până spre ziua citea în biroul din casă, neputând să adoarmă uşor. Din cauza piciorului prea scurt şi a ghetei grele, coloana începuse să i se deformeze, provocându-i dureri mari, mai ales când vremea era umedă şi rece.

Liane muncea la serviciu ca secretară, iar acasă, ca mamă şi infirmieră. Un medic o învăţase să îi maseze soţului piciorul şi coloana. Mai mult chiar, era la curent cu toate recomandările medicale şi medicamentele potrivite lui KARL, aflate de la medici şi din revistele medicale care ajungeau până la ea.

Marianna a crescut cu ajutorul celor două bunici, Diane şi Ruth. Tatăl Lianei murise într-un accident de trăsură înainte de căsătoria ei. După absolvirea anilor de pension, Marianna a acceptat să devină soţia tânărului medic Christian Sanne, unul dintre cei care îl îngrijeau pe tatăl ei. Cei doi copii născuţi de ea, o fetiţă şi un băieţel, au devenit comorile bunicilor, îndulcindu-le bătrâneţea.

KARL a lucrat în cabinetul său până la 60 de ani, retrăgându-se după aceea în izolarea casei sale. Abia mai reuşea să meargă, devenise depresiv, îşi dorea să moară mai repede pentru a scăpa de chinurile trupului. Cei doi medici care îl îngrijeau începuseră să îi prescrie un sirop narcotic puternic, preparat din opium. Pe jumătate amorţit în felul acesta, nefericitul KARL a trăit până la 65 de ani. Şi-a presimţit obştescul sfârşit cu o lună înainte, când i-a cerut soţiei să îi prezinte starea averii lor. A închis ochii bucuros că le lăsase celor două fiinţe atât de dragi, soţia şi fiica, o moştenire frumoasă, rodul muncii lui de 41 de ani.

Nina Petre
25 august 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Foarte interesantă experienţa trăită de Karl; cred că multe persoane speră sau cred că au fost întrupate în celebrităţi istorice, dar simt că orice viaţă e o aventură a Spiritului care experimentează realitatea din diferite puncte de vedere şi toate sunt piese importante în experienţa şi creşterea spiritului.

Cu fiecare episod pe care îl primesc de la tine, simt că mă iniţiez sau mă adâncesc într-o cunoaştere profundă a Sinelui şi a perspectivei vieţii acesteia şi îţi mulţumesc pentru toate darurile şi prezenţa energetică şi informaţională.

Am avut dintotdeauna această credinţă că voi şti când voi părăsi acest plan şi cred că toată viaţa învăţăm cum e cu marea trecere (viaţă-moarte) şi o experimentam în fiecare seară când adormim; ca în poezia lui Eminescu "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată".

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu, 1883

E adevărat, caut să învăţ şi să înţeleg mecanica vieţii, ce sunt bolile sau dezechilibrele fizice, care e starea de echilibru, observ şi studiez comportamentul omenesc, tot universul omului şi tot ce există văzut, nevăzut, creat sau nu.

Simt că prietenul meu Karl făcea multe călătorii conştiente afară din corp şi acestea îmi lipsesc, chiar dacă am încercat câteva tehnici şi am avut câteva episoade, se pare că mai am de lucru încă până la a stăpâni o tehnică de călătorie în afară (sau înăuntru)..."

ACUM
25 august 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 4 – RAKDO

Episodul spiritual nr.4 îl are ca erou pe RAKDO, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1619-1680 (secolul 17). RAKDO s-a născut în localitatea La Victoria, situată la sud-vest de Caracas, în apropierea ţărmului Marii Caraibilor.

Ţara lui, descoperită de navigatorul Cristofor Columb în august 1498, a fost explorată de spaniolul Alonso de Hojeda. Acesta i-a dat numele de "Mica Veneţie", inspirat fiind de construcţiile lacustre ale triburilor amerindiene care trăiau în apropierea Golfului Maracaibo. Construcţiile respective îi aminteau de oraşul dogilor, Veneţia.

Fondarea oraşului Caracas, în 1567, a dat un nou impuls colonizării hispanice. Autorităţile coloniale spaniole au adus pe plantaţiile de trestie de zahăr şi arbore de cafea, începând cu a doua jumătate a secolului 16, sclavi negri din Africa. Astăzi, majoritatea populaţiei din Venezuela este alcătuită din mulatri şi metişi. În perioada vieţii lui RAKDO, ţara lui era inclusă în Viceregatul Peru.

Tatăl său, Gorno, indian de etnie arawak, era cetăţean liber, căsătorit cu negresa Oyame. Aceasta, provenind din părinţi africani, sclavi pe o plantaţie de trestie de zahăr, fusese cumpărată de negustorul Gorno din dorinţa de a se căsători cu ea. Înainte de căsătorie, au acceptat creştinarea, fiind botezaţi şi cununaţi în religia catolică. Veniturile familiei erau modeste, cei doi soţi trăind din confecţionarea şi vânzarea pălăriilor şi sandalelor în La Victoria.

Oyame născuse şapte copii. Patru dintre ei, o fetiţă şi trei băieţi, s-au stins la vârste mici, fiind infectaţi cu malarie şi tifos. Vindecătoarea Rono, sora mamei Oyame, nu le-a putut salva viaţa, cu toate practicile ei străvechi africane. Au supravieţuit trei băieţi. RAKDO, mijlociul, avea cu 4 ani mai puţin decât Rumdo şi cu 6 ani mai mult decât Kerek. Cei trei fraţi au fost trimişi la şcoala catolică din cartierul lor. Acesta era o suburbie a oraşului La Victoria, locuită de oameni de condiţie modestă, indieni, albi, metişi, mulatri, care supravieţuiau din munca lor sau trudeau la diverşi patroni.

Copiii lui Gorno erau metişi, originea şi culoarea pielii reprezentând un mare handicap în calea viitorului pe care şi-l doreau. Gorno şi Oyame, oameni cu mintea limpede, au cerut să fie creştinaţi spre a le da propriilor copii o şansă în plus de a-şi găsi mijloace de trai în condiţiile stăpânirii spaniole. Rumdo, fiul cel mare, a intrat ucenic la un croitor, învăţând meseria din care a trăit toată viaţa. Kerek, fiul cel mic, a plecat pe mare ca lucrător pe o corabie spaniolă, echipajul ocupându-se în principal cu pirateria.

RAKDO moştenise harul de vindecător din neamul african al mamei Oyame, ajutând-o pe mătuşa Rono la culesul plantelor în pădurile din sudul oraşului, prepararea lor pentru tratamente şi folosirea conform indicaţiilor vindecătoarei. La 16 ani, i-a devenit coleg de muncă. Rono l-a desemnat drept succesorul ei în practica vindecărilor, fiind văduvă şi neavând copii cărora să le lase moştenire meseria ei. În decurs de 4 ani, RAKDO a învăţat aproape toate metodele terapeutice ale mătuşii. Aceasta i-a dat în mare taină secretul invocării spiritelor vindecătoare după ce împlinise 20 de ani.

La 22 de ani, l-a considerat suficient de matur şi puternic pentru a-l învăţa să scoată duhurile bolilor din trupul celor suferinzi. RAKDO, obişnuit să şi-i cheme în ajutor pe Isus şi Fecioara Maria, ca un bun catolic ce era, s-a străduit să "împrietenească" duhurile vindecătoare ale băştinaşilor cu spiritele înalte ale religiei catolice. Fără să fi aflat vreodată, în multe zone locuite din Marea Caraibilor, indigenii terapeuţi făceau la fel.

Căsătorit la 27 de ani cu spaniola Ricarda Vecas, o fetiţă de 15 ani care fugise de la părinţi pentru a se mărita cu el, au avut împreună patru copii. Anuria a fost născută de mama ei la 18 ani. Lionela era cu 3 ani mai mică decât Anuria. Primul băiat, Teugo, a fost născut de Ricarda la 26 de ani. Aurio, ultimul copil, a sosit după 4 ani de la naşterea lui Teugo. Dintre cei patru fraţi, doar cel mic, Aurio, a moştenit harul şi chemarea spre vindecări a tatălui.

Ricarda s-a maturizat prin muncă epuizantă, ocupându-se de copii şi gospodărie, iar în puţinele ore disponibile îşi ajuta bărbatul în odăiţa de lângă casa unde făcea tratamentele. Părinţii Ricardei nu mai voiau să o vadă, însă îi trimiteau periodic sume de bani pentru binele nepoţilor. Doar mama Oyame o ajuta în creşterea copiior.

Toţi cei patru fraţi au urmat anii de şcoală primară, fiind botezaţi în religia catolică. Fetele s-au măritat devreme. Anuria, la 15 ani, a făcut nunta cu un negustor de zahăr. Lionela avea 16 ani când s-a căsătorit cu un farmacist. Teugo, sub influenţa unchiului Kerek, a plecat împreună cu el, învăţând tainele muncii de marinar şi ale comerţului pe mare.

Aurio, nelipsit de lângă tatăl său la şedinţele terapeutice, le-a stat aproape celor doi părinţi şi s-a chinuit să le salveze viaţa după ce fuseseră otrăviţi de un vrăjitor negru, practician al magiei africane. Invidios şi supărat pentru că RAKDO şi fiul său primeau din ce în ce mai mulţi bolnavi, chiar şi dintre cei pe care el, vrăjitorul Kano, nu reuşise să îi vindece, le-a trimis printr-un bolnav un coş plin cu banane şi boabe de cafea. Peste ele, turnase o soluţie făcută din apă şi venin de şarpe. RAKDO şi Ricarda au mâncat câteva banane. Aurio era ocupat cu un bolnav. Li s-a făcut rău, iar până la apusul soarelui şi-au pierdut suflul vieţii. După ce şi-a îngropat părinţii, Aurio nu a mai acceptat niciodată alimente de la pacienţii lui.

Nina Petre
12 septembrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Mulţumesc pentrtu acest episod spiritual al cărui erou este Rakdo din Venezuela.

Este deja al doilea antecesor din 4 (până acum) care s-a ocupat de terapii, de tratat oamenii şi care au dorit să afle cum funcţionează universul în care trăim şi legile ei.

Văd că în fiecare întrupare am fost căsătorit şi am avut copii, de care am avut grijă cât mai bine (sper).

La America Latină mi-a plăcut dintotdeauna solaritatea persoanelor şi bucuria de a trăi. În schimb, partea partea întunecată şi necunoscută mie în această întrupare mă ţine la distanţă.

Îmi place că Rakdo a făcut din acest dar o meserie, iar când un lucru îţi place să-l faci, atunci se transformă din muncă în plăcerea de a fi de ajutor şi de a oferi ce ai mai bun.

Mă întristează moartea sa groaznică prin otrăvire. Cred că a suferit teribil şi că la sfârşitul vieţii, ultimile ore, a considerat că nu e drept ce se întâmplă: tu oferi ce eşti/ai mai bun din tine, apoi viaţa se duce...

Cred că înţelegerea mea, limitată de spaţiul în care fiinţăm, nu îmi permite să văd toate lecţiile şi mecanismele vieţii, dar lucrez la înţelegerea şi acceptarea vieţii aşa cum este.

Totul e în Dumnezeu şi Dumnezeu e în totul, sau Totul e Conştiinţa şi e bine să înţelegem cine suntem şi ce suntem."

ACUM
18 septembrie 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 5 – XEL

Episodul spiritual nr.5 o are ca eroină pe chinezoaica XEL. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1522-1577 (secolul 16). XEL s-a născut în casa părinţilor ei din celebrul oraş comercial Guangzhou (Canton), aflat în sudul Chinei, la nord de Macao. Cele două oraşe se află astăzi în Prefectura Guangdong.

Had (tatăl) şi Mye (mama) au avut şapte copii. De-a lungul a 4 ani, le-au murit şase copii, din cauza bolilor grave provocate de inundaţii. Unicul copil rămas în viaţă, XEL, era o fetiţă aparent fragilă, dar uimitor de rezistentă la îmbolnăviri.

Familia lui Had nu era bogată, fiind întreţinută de el prin comerţul cu cereale. Mye, femeie harnică, mereu ocupată cu diverse treburi gospodăreşti, şi-a învăţat fata supravieţuitoare să cânte de la 3 ani, să danseze de la 4 ani şi să picteze vase de ceramică de la 7 ani.

În perioada vieţii lui XEL, Imperiul Chinez s-a aflat sub domnia dinastiei Ming. Înaintea acesteia, China fusese condusă de împăraţii dinastiei mongole Yuan. La mijlocul anului 1368, în urma unor puternice răscoale armate antimongole şi antifeudale, dintre care cea mai importantă a fost cea a "turbanelor roşii" (1351-1366), şi a victoriilor obţinute de oştile lui Zhu Yuanzhang, împăratul mongol Shundi (Huizong) a părăsit China, refugiindu-se în stepele Mongoliei. Învingătorul Zhu Yuanzhang s-a proclamat împărat, întemeind noua dinastie Ming.

Între anii 1522-1577, cât a trăit eroina noastră XEL, Imperiul Chinei a fost condus de trei împăraţi, ce aparţineau dinastiei Ming: 1) Shizong (Zhu Houcong), Jiajing (1522-1566); 2) Muzong (Zhu Zaihou), Longqing (1567-1572); 3) Shenzong (Zhu Yijun), Wanli (1573-1620). În timpul dinastiei Ming, China a cunoscut o nouă epocă de prosperitate. În secolul 16, cel în care a trăit XEL, au sosit primii europeni, navigatori şi negustori portughezi şi olandezi, însoţiţi de misionari iezuiţi. Toţi aceştia au încercat să pătrundă pe piaţa chineză şi să ocupe puncte de sprijin pe litoral. În 1557, negustori portughezi s-au stabilit la Macau, iar la scurtă vreme după aceea, au ajuns şi în Guangzhou. La acea vreme, XEL împlinise 35 de ani.

Viaţa ei, de la naştere până la moarte, a fost ca un vis frumos. Între 7 şi 16 ani, a urmat cursurile unei şcoli de fete unde copilele învăţau să cânte, să danseze în stil tradiţional, să scrie, să citească şi multe alte obiceiuri datorită cărora se dezvoltau ca nişte domnişoare demne de respectul tuturor. În anul următor absolvirii şcolii, directoarea a angajat-o ca dansator-corepetitor cu un salariu mare, pe care fata nu şi l-ar fi visat vreodată. Şcoala era patronata de un înalt demnitar, un om foarte bogat, care investea anual sume imense pentru dezvoltarea culturală a oraşului. Elevele şi absolventele Şcolii de Arte participau la toate manifestările artistice din oraş unde se promovau artele tradiţionale. Aveau voie să apară în public, dansând şi cântând, numai până la căsătorie.

XEL s-a căsătorit la 19 ani cu un comerciant de ceaiuri de condimente. Do Lin avea 28 de ani când a făcut nunta cu frumoasa XEL. Din iubirea lor s-au născut doi băieţi. Pe Mind, mama lui l-a născut la 21 de ani. După 3 ani, a sosit şi micuţul Zad. XEL a lucrat la Şcoala de fete până la naşterea lui Mind, fără să apară în public, fiind căsătorită. După aceea, s-a văzut nevoită să se retragă de la serviciu, soţul ei dorind să o ştie mereu acasă, ca o mamă devotată şi nevastă fidelă.

Do Lin era un bărbat cumsecade, dar prea umblat prin lume. Luase tot felul de obiceiuri dăunătoare, cum erau frecventarea bordelurilor, consumul excesiv de alcool sau fumatul opiului în taverne dubioase. Când ajungea acasă la familia lui, era cel mai bun soţ şi tată. Se juca toată ziua cu băieţii, cât erau mici, iar mai târziu, când erau elevi, îi ajuta la lecţii. Mai mult chiar, şi-a învăţat fiii să lupte cu armele necesare oricărui bărbat de-a lungul vieţii sale. Primejdiile pândeau la tot pasul. Cine nu ştia să se apere, îşi putea pierde viaţa.

Dintre băieţi, doar Mind i-a semănat la obiceiurile bărbăteşti. Împlinind 18 ani, s-a îmbarcat pe un vas comercial, dorind să îi aducă el însuşi mărfuri spre vânzare tatălui său. Zad, graţios şi timid ca mama lui, i-a moştenit vocea minunată, preferând să fie înscris la Şcoala de Arte destinată băieţilor. A ajuns un mare interpret de muzică tradiţională, interpretând baladele cu vocea şi acompaniindu-se cu ajutorul a 4 instrumente străvechi.

XEL îşi trăia mai departe viaţa de nevastă şi mamă fericită. Soţul şi fiul cel mare îi aduceau obiecte de podoabă, mătăsuri scumpe, produse cosmetice, uleiuri aromate, lumânări parfumate, ceaiuri şi condimente din belşug.

Împlinise 55 de ani când, pe neaşteptate, a sosit vremea de plecare la odihna veşnică. O ameţeală în curtea casei a făcut-o să se prăbuşească peste o amforă de piatră. Lovitura de la cap, puternică şi periculoasă, i-a provocat o comoţie cerebrală din care nu a putut fi salvată. Jalea celor care i-au urmat sicriul a fost imensă. Cele şase nepoate, ajunse cântăreţe şi dansatoare datorită ei, au leşinat de câteva ori. Do Lin, soţul cumsecade şi plin de păcate, rămas văduv la 64 de ani, nu a mai găsit o nevastă care să-i semene lui XEL. Şi-a trăit bătrâneţea în singurătate, înecându-şi tristeţea în alcool şi opiu.

Nina Petre
30 septembrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Într-adevăr, viaţa lui Xel a fost (sau este încă, dacă privim din punctul de vedere al teoriei în care timpul nu este linear aşa cum îl percepem noi, ci toate se întâmplă în acelaşi "timp" ) un vis frumos, pe care l-am citit cu plăcere şi care mi-a adus multă bucurie şi percepţia unor trăiri minunate conectându-mă la viaţa ei.

M-a atras cultura asiatică, am prieteni din China şi mă bucur pentru aportul pe care îl aduc ei în experimentarea vieţii, cu tot bagajul de trăiri şi cunoştinţe. Aşa cum un cireş (om) din China are energia şi informaţia din spaţiul din care provine, la fel şi un cireş (om) din România are amprenta specifică locului, iar amândoi îşi iau energia de la acelaşi soare şi de la acelaşi pământ. Deci Esenţa Vieţii e şi în soare şi în pământ, în tot ce există.

În primul an de viaţă, asemenea lui Xel, am supravieţuit mai multor boli, chiar dacă medicii m-au eliberat din spital spunând că nu mai este nimic de făcut. Iar unde medicina s-a declarat neputincioasă, străbunica mea Valeria, o bătrânică, văduvă de război, ce trăia la marginea unei păduri într-o căsuţă fără electricitate şi alte conforturi, a reuşit - cu leacuri tradiţionale, cu grijă şi iubire - să mă ţină în lume.

Xel a cântat, a dansat, a pictat, a fost mamă şi soţie şi mă bucur că spiritul meu a experimentat această viaţă, la fel ca şi celelate, toate la fel de importante, ca un şirag de mărgele în care una o ţine pe cealaltă şi împreună fac bijuteria.

Viaţa ei s-a terminat la 55 de ani fără preaviz şi din acest eveniment e bine să conştientizez că timpul pe acest pământ e limitat şi tot ce am dorit să experimentez şi nu am făcut-o rămâne pierdut, la fel ca toate visele şi proiectele, că viaţa se numără în clipe trăite, iar când priveşti retrospectiv viaţa unei persoane, vezi aceste clipe trăite, iar celelalte... tot ce am vrut, dar n-am făcut... "

ACUM
16 octombrie 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 6 – RORK

Episodul nr.6 îl are ca erou pe irlandezul RORK O’NARDY, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1412-1471 (secolul 15). RORK s-a născut în localitatea Kildare, situată la sud-vest de capitala Dublin.

Roderik şi Dianne O’Nardy aveau un singur copil, pe RORK. Cuminte şi bun la carte, băiatul şi-a terminat studiile în şcoala generală din Kildare cu merite deosebite. Puternic influenţat de catolicismul fanatic al mamei Dianne şi al unchiului Gennor, fratele tatălui, RORK şi-a dorit să devină preot. La 15 ani, Roderik şi-a dus fiul în Dublin, unde l-a înscris la seminarul catolic. Adolescentului RORK i-a plăcut foarte mult ceea ce l-au învăţat preoţii profesori.

Cu mare bucurie, a acceptat să revină în oraşul natal, unde se ivise un post liber de preot secund, într-o parohie de la marginea oraşului. La prima lui slujbă din biserică, alături de bătrânul preot catolic Nestorian, RORK s-a simţit în culmea fericirii. După aceea, la scurtă vreme, au început complicaţiile vieţii, de care nu a scăpat până la moarte.

Marile necazuri ale irlandezilor începuseră în secolul 12, odată cu debarcarea pe insulă a regelui Angliei, Henric II. Acesta a dispus începerea vastei acţiuni de feudalizare a Irlandei. În anul 1171, regele Henric II (1154-1189) a proclamat suveranitatea statului englez asupra Irlandei, începând astfel îndelungatul proces de subjugare a poporului irlandez. Rezistenţa antiengleză a irlandezilor a găsit un puternic sprijin în slujitorii religiei catolice. Abia în secolul 16, după moartea eroului nostru, s-a reuşit introducerea forţată a protestantismului în Irlanda.

Pe vremea regelui englez Eduard III (1327-1377), populaţia era împărţită în englezi "puri", englezi "degeneraţi" (nesupuşi regelui) şi "duşmani irlandezi". De-a lungul vieţii lui RORK, au domnit în Anglia trei regi ce aparţineau dinastiei Lancaster: Henric IV (1399-1413); Henric V (1413-1422); Henric VI (1422-1461). A urmat pe tronul Angliei primul reprezentant al dinastiei York, regele Eduard IV (1461-1483).

Preotul RORK O’Nardy nu avea voie să se căsătorească, dar nimeni nu îi putea opri inima să iubească. La 26 de ani, s-a îndrăgostit de frumoasa învăţătoare Esther, cu 2 ani mai tânără decât el, absolventă de pension în Dublin, angajată în familia unui comerciant bogat pentru educarea celor patru copii minori. RORK o cunoştea de mică, întâlnind-o în biserica frecventată şi de părinţii lui. La revenirea din Dublin, o regăsise pe Esther mai frumoasă şi mai atrăgătoare ca înainte de plecarea lui, pe vremea când el avea doar 15 ani.

Esther venea la slujbe în fiecare duminică, la biserica lui, nu la cea din parohia unde locuia. Îl admira pentru inteligenţa, cultura şi vocea lui minunată, dar şi pentru statura înaltă, la care se adăuga un farmec aparte izvorât din bunătatea sufletului său. Locuind singur într-o casă apropiată de biserică, a invitat-o pe Esther să îl viziteze duminica, după slujbă. În scurtă vreme, iubirea lor a izbucnit puternic, asemenea unui trandafir înflorit în prag de vară.

La 26 de ani, curajoasa Esther a născut-o pe micuţa Armanda, o fetiţă frumoasă şi simpatică. Părinţii lui RORK şi ai lui Esther ştiau al cui era copilul. Fiind unica nepoată a ambelor familii, s-au ocupat de creşterea fetiţei ca de o bijuterie de mare preţ.

Armanda a aflat cine îi era tatăl când voia să se mărite cu fiul unui moşier din zona oraşului lor, după nenumărate insistenţe la mama şi bunicii ei. A păstrat marele secret, spunându-i soţului că îi murise tatăl într-un naufragiu.

Neavând curaj să îşi dezvăluie paternitatea, Armanda a început să îl urască pe RORK, cu atât mai mult cu cât îl vedea cam prea des în vizită la mama ei. Un alt motiv de supărare pentru ea era refuzul lui Esther de a se căsători cu un bărbat care o iubea de la distanţă, el nefiind niciodată primit în casa ei.

Nemulţumirile Armandei nu reprezentau singurul motiv de îngrijorare al preotului RORK. Bătrânul preot Nestorian, primul său coleg de muncă, trecuse la cele veşnice. Printre numeroasele amintiri păstrate de RORK din frumoasa lor prietenie se afla îndemnul de a-şi ajuta confraţii în lupta împotriva exploatării englezilor şi a tendinţei regilor de pe tronul Angliei de a le impune religia lor. La 34 de ani, preotul RORK a fost închis şi torturat, din cauza discursurilor antiengleze ţinute în cadrul slujbelor, prin care îşi îndemna credincioşii să nu renunţe la fiinţa naţională. A fost eliberat după o lună, cu răni grave pe corp şi inima slăbită. Esther şi mama lui l-au îngrijit până s-a simţit în stare să îşi reia munca din biserică.

Pe Armanda a reuşit să o mărite cu fiul unui bun prieten al său, proprietar al unor terenuri prielnice agriculturii şi creşterii vitelor. Împlinind 59 de ani, scăpase de necazurile majore, dar durerea din dreptul inimii îi revenea tot mai des. Medicul care îl îngrijea l-a rugat să se retragă din activitatea de preot, pentru a-şi prelungi viaţa. Până să ia hotărârea cea mare, moartea l-a trimis pe drumul fără de întoarcere. Într-o dimineaţă însorită de toamnă, menajera l-a găsit pe nefericitul preot fără suflare, căzut cu capul pe biroul său.

Nina Petre
7 octombrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Am fost de mic atras de biserici şi intru cu plăcere în biserici catolice şi ortodoxe (acum locuiesc într-o ţară catolică), iar când sunt aproape de altar, se deschide inima şi multă bucurie mă cuprinde.

Am avut diferite flash-uri cu mine în ipostaza de preot şi îmi face plăcere acest lucru.

Relaţia cu Ester pare să ne spună că viaţa nu e sub controlul nostru şi că inimii nu îi poţi comanda ce să simtă. Cred că a fost greu tuturor să ascundă vreme de câteva decenii o legătură amoroasă şi un copil, iar cei din parohie cred că şoşoteau pe la colţuri.

Se pare că şi în acea viaţă am fost închis şi torturat pentru credinţe şi idealuri ce mi-au adus probleme până la sfârşitul vieţii, deci trebuie să fiu foarte atent la expunerea lor în mod public şi la a nu deveni fanatic în vreun fel.

Aduce multe învăţăminte aceasta întrupare şi arată consecinţele unor acţiuni ce se răsfrâng asupra vieţii mai multor persoane."

ACUM
11 octombrie 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 7 – ANNUKE

Eroina episodului spiritual nr.7 este suedeza ANNUKE, a cărei viaţă s-a desfăşurat între anii 1331-1372 (secolul 14). ANNUKE s-a născut în localitatea Visby, port la Marea Baltică, situată în vestul insulei Gotland. Părinţii ei, Oskar şi Dihle, o aveau numai pe ea.

Oskar devenise moşier pe insulă cumpărând terenuri bucată cu bucată, pe măsură ce aduna sume mari de bani prin comerţul naval. Nevasta lui, Dihle, pierduse câteva sarcini până când reuşise să o aducă la lumina zilei pe frumoasa şi simpatica ANNUKE.

Fetiţa a învăţat să scrie, să citească şi să socotească banii împreună cu mama ei. Mai mult chiar, amândouă se ocupau de prepararea hranei, supravegheau servitoarea care făcea curăţenie în casa lor cu etaj, construită din pietre şi bârne, ajutau servitoarea la mulsul vacilor şi îl certau pe grăjdar dacă nu hrănea caii la timp sau nu curăţa grajdul aşa cum trebuia.

ANNUKE, foarte bună gospodină, asemenea mamei Dihle, era râvnită pentru căsătorie încă de la 10 ani. Părinţii au lăsat-o să mai crească, ştiind că fetele măritate înainte de 15 ani nu trăiau până la 50 de ani. I-au dat-o de nevastă, la 16 ani, marinarului norvegian Hannod, un bărbat voinic în vârstă de 29 ani, partener de afaceri cu Oskar, tatăl fetei.

De dragul alesei sale, Hannod şi-a părăsit satul natal din sudul Norvegiei, părinţii şi cei trei fraţi pentru a locui în casa socrilor de pe insula Gotland. Prin intermediul lui, Oskar îşi vindea mai uşor produsele agricole şi animaliere, împărţind câştigurile frăţeşte. Unicul copil născut de ANNUKE, la 21 de ani, a fost o fetiţă, pe care au botezat-o cu numele Dikde.

ANNUKE, asemenea părinţilor şi rudelor ei, era creştină. Hannod era şi el creştin. Creştinismul, propagat de misionari veniţi din Germania, se răspândise în secolul 9. Suedia feudală şi-a atins maxima expansiune sub domnia regelui Magnus II Eriksson (1319-1363), totodată suveran al Norvegiei şi Islandei. Succesorul său, regele Albert (Albrekt, Albrecht) de Mecklenburg (1363-1389), provenea din aceeaşi dinastie, Folkung. Prin bunăvoinţa celor doi monarhi, comerţul suedez prospera considerabil, chiar şi pe insula Gotland, important nod al căilor maritime din Marea Baltică.

Hannod, soţul lui ANNUKE, se îmbogăţea văzând cu ochii, reuşind să cumpere o mare parte din moşia socrilor şi să îşi construiască un conac mai mare decât al lor. ANNUKE se simţea fericită în prezenţa lui şi îi ducea dorul când era plecat pe mare.

Dikde, semănând bine cu mama ei la frumuseţe şi hărnicie, a fost cerută de nevastă, cu insistenţă, de un marinar negustor originar din sudul insulei Gotland. Fata avea doar 15 ani când au făcut nunta, plecând apoi împreună cu proaspătul soţ spre moşia şi casa lui.

ANNUKE, rămasă fără fiica ei, o vizita cât putea de des, la intervale de o lună sau două, bucurându-se de primul ei nepoţel. Cei doi cuscri o vizitau şi ei de două-trei ori pe an. ANNUKE avea 41 de ani în 1372, când i-a sosit în vizită doar cuscrul Dodhar, tatăl ginerelui ei, un bărbat încă tânăr, puternic şi mare băutor de rachiu tare. Omul îl cauta pe Hannod pentru nişte afaceri cu lemne, dar el era plecat pe mare, spre Norvegia.

Seara, în prima zi a vizitei, Dodhar s-a îmbătat, iar după plecarea servitoarelor la culcare, în coliba lor din curte a violat-o pe ANNUKE. Ceea ce se întâmplase în acea noapte a rămas secretul lor. Fiecare a jurat cu mâna pe crucea de aur a lui ANNUKE că nu va dezvălui nimănui păcatul săvârşit.

Pentru nefericita femeie, păcatul dăduse rod. Dându-şi seama că rămăsese însărcinată, a intrat în panică. Dacă năştea copilul, Hannod ar fi înţeles că nu fusese conceput cu el. ANNUKE s-a gândit o noapte şi o zi ce avea de făcut mai departe. Creştină practicantă cum era, se temea de pedeapsa lui Dumnezeu, dar şi de mânia propriului soţ. A ales varianta cea mai păcătoasă şi cea mai discretă: provocarea avortului. O bătrână de pe moşie, moaşa satului, i-a dat să bea o fiertură din ierburi toxice pentru sarcină. A doua zi, puternică hemoragie şi eliminarea foetusului mort a însemnat un şoc prea mare pentru plăpânda ANNUKE.

Au îngropat-o servitorii şi bătrânii ei părinţi, Hannod găsindu-i doar mormântul. Nimeni nu i-a explicat de ce murise nevasta lui, servitoarele neştiind nici ele prea bine cauza decesului. Cu ultimele puteri, ANNUKE reuşise să arunce în focul din sobă rufele pline de sânge şi bucăţica de carne din care ar fi crescut un băieţel. Ajuns văduv la 54 de ani, Hannod şi-a vândut pământul şi gospodăria, revenind apoi în satul său norvegian.

Nina Petre
28 octombrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Răspund la episodul spiritual nr 7, cel al suedezei Annuke.

Sincer, cred că am avut o frică inconştientă de când am fost mic de a nu suferi violenţe sexuale, iar cu cât se apropia momentul primirii scrisorii de la tine ştiam /simţeam ca în acel episod am a fost victima unui abuz sexual, care a dus la pierderea vieţii antecesoarei mele.

Dacă timpul e linear în această dimensiune, în afara ei e posibil ca toate să se întâmple în acelaşi "timp"; evenimentele aduse în lumina conştiinţei sunt cele care au lăsat o amprentă puternică şi s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă de timp (ore sau zile), în comparaţie cu timpul cumulat al unei vieţi umane de 40, 50, 60, 70 sau mai mulţi ani, aşa că evenimentele cu impact important asupra vieţii în care suntem victimă sau agresor sunt privite de un Eu care se crede separat de restul creaţiei.

UN PAS IMPORTANT ESTE DE A PRIVI PE CEL CE A EXPERIMENTAT VIEŢILE, PE CEL CE LE GÂNDEŞTE ACUM , LE JUDECĂ ACUM, DECI DE A OBSERVA OBSERVATORUL, a ne îndepărta de scenă pentru a ieşi din roluri.

După primirea episodului suedezei Annuke şi al marocanului Yussouf - ca de altfel a tuturor antecesorilor - s-a produs o conştientizare ce a dus la dispariţia acelor frici ce le purtam, şi cu fiecare episod primit văd aspecte ale fiinţei mele în mod diferit, mai complet, mai clar, cu pace şi înţelepciune.

Mulţumesc !

Să transformi credinţa/mentalitatea oamenilor e lucru mare, e ca şi cum i-ai arăta că mai există pe alte paliere ca pe portativul notelor muzicale, iar totul începe cu DO şi se termină cu DO (sau poate nu), şi pentru acest lucru îţi mulţumesc ."

ACUM
8 noiembrie 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 8 – YUSSOUF

Episodul spiritual nr.8 îl are ca erou pe marocanul YUSSOUF, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1211-1268 (secolul 13). YUSSOUF s-a născut în casa părinţilor lui din oraşul Rabat, actuala capitală a Regatului Maroc, port la Oceanul Atlantic.

Oraşul Rabat a fost întemeiat de emirul almohad Abd al-Munin în anul 1150 şi fortificat în perioada 1188-1199 de către califul Abu Yusuf Ya’qub al-Mansur. YUSSOUF a trăit când ţara lui, Marocul, era condusă de reprezentanţi ai dinastiei Almohazilor. Această dinastie a existat între 1147 şi 1269. Conducătorii almohazi, berberi musulmani, au domnit peste un vast teritoriu african, din Maroc până în Ifriqiyya şi Spania. În timpul domniei acestora, Marocul a cunoscut apogeul politic şi un elevat nivel artistic şi ştiinţific, lăsând numeroase urme chiar şi în Spania.

În secolul 13, a început o rapidă decădere a Almohazilor, din cauza victoriilor creştine din Spania (în Las Navas de Tolosa, anul 1212) şi a apariţiei dinastiilor rivale din Africa. În 1269, prin căderea oraşului Marrakech, dinastia Almohazilor a fost doborâtă. Denumirea dinastiei provine de la denumirea dată de spanioli "Almohades" după expresia arabă "al-muwahhidun", care înseamnă "cei care cred într-un singur Dumnezeu".

Între anii 1211-1268, cât a trăit luptătorul YUSSOUF, conducătorii Almohazi au fost:

1) Muhammad an-Nasr ibd Iakub al-Mansur (1199-1214).

2) Abu Iakub Iusuf ibn al-Mustansir ibn Muhammad an-Nasr (1214-1224).

3) Abd al-Uahid al-Mahlu ibn Iusuf I (ian – sept 1224).

4) Abu Muhammad Abdallah al-Adil ibn Iakub al-Mansur (1224-1227).

5) Abu Zakariyya Iahia al-Mutasim ibn Muhammad an-Nasr (1227-1230).

6) Abu’l Ala Idris al-Mansur ibn Iakub al-Mansur (1230-1232).

7) Abu Muhammad Abd al-Uahid II ar-Rashid ibn al-Mamun (1232-1242).

8) Abu’l-Hassan as-Said al Mutadid ibn al-Mamun (1242-1248).

9) Abu Hafs Umar al-Murtada ibn Ibrahim Ishak ibn az-Zahir ibn Iakub al-Mansur (1248-1266).

10) Abu’l-Ula al-Uasik (sau Abu Dabbus) ibn Muhammad ibn Umar ibn Iakub al-Mansur (1266-1269).

Părinţii eroului nostru, YUSSOUF, numiţi Mahmud şi Oyrah, au avut şase copii. Un băiat şi trei fetiţe au decedat înainte să împlinească vârsta de 5 ani, din cauza unor epidemii care au ucis o mare parte din locuitorii oraşului. Cei doi băieţi, YUSSOUF şi Ahmed, care au reuşit să ajungă la vârsta maturităţii, au ales cariera de luptători în armatele şefilor almohazi, sub influenţa tatălui lor. Mahmud era un luptător devotat intereselor şeicului care stăpânea Rabatul.

YUSSOUF avea cu 5 ani mai mult decât Ahmed, reprezentând un exemplu puternic pentru fratele său. Amândoi au urmat doar primii 3 ani de şcoală islamică, în clădirea patronată de Moschee. Împlinind 12 ani, YUSSOUF a fost primit ca luptător-ucenic în corpul de armată condus de Mahmud, tatăl său.

Prima nevastă şi-a luat-o la 21 de ani. Myne avea doar 13 ani. Era o copilă sfioasă, necunoscătoare a tainelor iubirii dintre bărbat şi femeie. A pierdut mai multe sarcini, nereuşind să nască niciun copil. După 5 ani de la nuntă, YUSSOUF a trecut-o în rândul servitoarelor, cerându-i să devină bucătăreasă.

La scurtă vreme după înlăturarea nefericitei Myne, YUSSOUF şi-a adus o nouă nevasta. La 26 de ani, a preferat să o cumpere pe Onyeh, o fetiţă de 14 ani, la fel de naivă şi neştiutoare cum fusese Myne în noaptea nunţii. Onyeh i-a dăruit lui YUSSOUF două fetiţe. Pe Ayden a născut-o la 17 ani, iar pe Lodih, la 20 de ani. YUSSOUF, deseori plecat în campanii de luptă, sosea acasă în mod sporadic, mirându-se ce frumoase creşteau fetele lui. Era foarte mândru de frumuseţea lor. Se tot gândea cui le va da de neveste, ca să profite cât mai mult de banii amatorilor de căsătorie. Pentru el, banii, averea în general, reprezentau cheia vieţii fericite. Pentru o întreagă avere, în saci cu bani de aur, şi-ar fi dat şi nevasta.

Onyeh îl iubea mult, îi era dor de el când era plecat şi tremura de grija lui. Avea motive întemeiate să se teamă pentru viaţa lui. Luptele conducătorilor Marocului cu ţările nord-africane, stăpânite de alte dinastii rivale Almohazilor, erau din ce în ce mai crâncene. Trecut de 45 ani, YUSSOUF şi-a pus familia la adăpost, asigurându-le tuturor averea necesară supravieţuirii în vremuri grele. Şi-a eliberat prima nevastă, pe Myne, oferindu-i o casă în Rabat şi mulţi bani de aur, dându-i binecuvântarea să se mărite cu un meşter măcelar.

După 55 de ani, începuse să îşi presimtă sfârşitul. Prevăzător, şi-a împărţit averea în trei, oferindu-le fiicelor lui câte o treime. Ayden era căsătorită cu un conducător de oaste şi avea doi copii. Lodih, măritată cu un negustor de ţesături, avea deja un copil.

YUSSOUF împlinise 57 de ani când luptele pentru apărarea oraşului Marrakech nu mai conteneau. A fost ucis într-o astfel de luptă, în toamna anului 1268. În anul următor 1269, Marrakech-ul a căzut sub loviturile Merinizilor şi, odată cu el, s-a prăbuşit dinastia Almohazilor. YUSSOUF a fost considerat un erou care şi-a sacrificat viaţa pe altarul independenţei ţării sale şi al intereselor conducătorului suprem, Abu Dabbus. Amintirea lăsată în cugetele celor care l-au cunoscut a fost aceea a unui om perfect, un adevărat credincios musulman, supus voinţei lui Allah: bun familist, bun luptător, mereu preocupat să fie din ce în ce mai bogat, renumit, lăudat şi răsplătit de superiorii lui militari. Nimeni nu l-a bârfit pentru repudierea primei neveste sau pentru crimele, jafurile şi violurile comise în incursiunile militare din ţările duşmane.

Nina Petre
7 noiembrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"După episodul precedent al suedezei ANNUKE, care şi-a găsit sfârşitul după un eveniment nefericit, mă gândeam că a fost rezultatul acţiunilor dintr-o întrupare precedentă, iar dumnezeirea ne arată imediat şi cealaltă faţă a monedei, respectiv victimă şi călău, deci le experimentăm pe toate.

Am simţit amprenta lui Yussouf în multe momente în viaţă, şi acţiunile sale, chiar dacă în acel secol au fost considerate drepte sau normale, se supun legilor divine, care sunt drepte şi imparţiale.

Am fost fascinat de mic de lupte, cai, călăreţi, săbii, arcuri, vitejie, războaie, victorii, ca de nişte atribute ale bărbăţiei, curajului şi a ce putea să ofere mai mult un om în acel secol ; prin prisma înţelegerii actuale, cred că a fost un pasaj important al evoluţiei umane, cum este şi acesta, cred că luptele continuă între fiinţele umane nu la nivel fizic, ci la nivel energetic şi la nivel de gândire.

Orice gând e o energie ce pleacă spre destinatar, persoana la care ne gândim, şi ajunge ca o energie blândă, o binecuvântare sau ca o săgeată, suliţă, sabie, cuţit în câmpul energetic al persoanei, care în funcţie de nivelul său de prezenţă în momentul prezent, poate percepe sau nu energia primită.

Şi aşa mergem ca nişte arici plini de ţepi şi găuri în câmpurile energetice, din care o mare parte le facem noi înşine prin gândurile de neacceptare şi neiubire a ce suntem. Ajută mult spovedania şi practicarea iertării pentru aceste lucruri, după spovedanie (pe care o poţi face cu un preot călugăr sau tu cu Tatăl direct, spunând ce ai pe sufleţel). DUMENZEU E ÎN NOI, deci orice faci sau zici "te vede Dumnezeu", cum se zice în popor.

Deci după 1000 de ani, rulăm programe din moşi-strămoşi ce sunt în subconştient, iar calea cea mai bună acum, în 2016, pare a fi conştientizarea, aducerea la lumină a acestor programe, acţiuni.

Yussouf e parte din mine şi fără aportul său nu aş putea fi eu, aşa că orice experienţă a sufletului ne ajută să înţelegem - prin experimentarea directă a dinamicilor universului în care trăim - că pentru a ne înţelepţi, e bine să venim la şcoală."

ACUM
8 noiembrie 2016
Italia

< sus >

EPISODUL 9 – ALEXANDROS

Eroul episodului spiritual nr.9 este grecul ALEXANDROS, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1113-1170 (secolul 12). ALEXANDROS s-a născut în localitatea Kailar (denumirea actuală: Ptolemaida), situată în ţinutul Macedoniei, aflată în nordul Greciei.

Părinţii lui, Nikos şi Ikra, aveau doi băieţi: ALEXANDROS era cu 6 ani mai mare decât Iannis. Nikos, cioban sărac, abia avea cu ce să îşi întreţină familia.

Dominaţia bizantină, începută în anul 395, provocase o involuţie accentuată a societăţii greceşti. În secolele 6 şi 7, limba greacă a fost adoptată ca limbă oficială.

Cei doi fii ai soţilor Nikos şi Ikra aveau firi foarte diferite. Iannis, foarte ataşat sufleteşte de părinţi, le-a rămas alături până s-au stins amândoi, bătrâni şi bolnavi. Nici după ce şi-a îngropat ultimul părinte, pe Nikos, Iannis nu şi-a părăsit casa din Kailar.

Fratele său, ALEXANDROS, s-a manifestat de pe la 3 anişori ca o fiinţă visătoare, scumpă la vorbă, temându-se mereu să îşi exprime gândurile prin vorbe, ca nu cumva să fie certat că spune "ce nu trebuie". Văzând că din el nu putea ieşi un adevărat gospodar din zona de munte, Nikos l-a dus la Atena, unde fratele Atekos, marinar cu ceva avere, nu avea copii. Soţia lui Atekos, Anaida, a prins drag de băieţelul în vârstă de 7 ani, slăbuţ şi mic de statură, de parcă nu ar fi avut mai mult de 5 anişori. Prin îngrijirea mătuşii, ALEXANDROS a crescut, s-a dezvoltat la trup şi, un lucru important pentru el, a învăţat multă carte în şcoli private până la 17 ani.

Oraşul Atena rămăsese un respectabil centru ştiinţific şi cultural, cu toate eforturile administraţiei bizantine de a-l reduce la un simplu centru de provincie. Oraşul încă mai adăpostea şcoli filosofice, cărturari şi artişti de valoare.

Mătuşa Anaida avea un frate, profesor la o familie bogată cu cinci copii. Ajutat de unchiul Akeidos, fratele Anaidei, ALEXANDROS a ajuns profesor într-o familie cu patru copii, urmând să locuiască în vila acesteia. Avea 18 ani când începuse să muncească pentru a-şi asigura viitorul.

În zilele libere, participa împreună cu Akeidos la întrunirile grupului de zece învăţaţi, adepţi ai filosofiei platoniciene. A lucrat ca profesor în diverse familii şi l-a cercetat pe învăţatul Platon până când moartea l-a răpit, la doar 57 de ani.

Avea 29 de ani când s-a căsătorit cu draga lui Didona, o fată de 16 ani, fiica unui proprietar de corăbii, care l-a transformat într-un om bogat. Didona i-a dăruit trei băieţi. Pe Adrianos l-a născut la 18 ani. A urmat Kiros, după 3 ani. Au mai trecut 5 ani până la apariţia micuţului Arkos. Adrianos a devenit marinar, Kiros a luat calea preoţiei, iar Arkos a ajuns profesor de filosofie platoniciană în mica şcoală patronată de tatăl său.

Cei doi filosofi, tatăl şi fiul, promovau învăţăturile marelui om de ştiinţă al Antichităţii greceşti Platon, a cărui viaţă a durat din anul 427 până în 347 î.Hr.. Născut într-o familie nobilă şi bogată, Platon a studiat pictura, a scris poezii şi piese de teatru. A trăit în apropierea mentorului său, filosoful Socrate (469-399 î.Hr.). A călătorit în Egipt, acumulând învăţătură de la înţelepţii preoţi egipteni.

Academia fondată de el la Atena în anul 387 î.Hr. nu mai funcţiona de mult. Rămăseseră doar grupuri de învăţaţi care se străduiau să adapteze ideile lui filosofice la perioadele în care trăiau.

ALEXANDROS şi fiul său cercetau şi comentau, ani la rând, zecile de scrisori rămase de la înţeleptul Platon. Acesta iniţiase o formă originală de comunicare: dialogul cu interlocutorii săi.

Situat pe linia Heraclit şi Parmenide, Platon considera SIMŢURILE ca fiind lanţuri care leagă omul de realitatea sensibilă, inferioară, spre deosebire de RAŢIUNE, aceasta conducând omul spre cunoaşterea adevăratei realităţi. La baza teoriei cunoaşterii şi a eticii promovate de Platon se afla doctrina sa despre "idei". Acestea erau, în viziunea sa, modelele, formele primordiale, eterne, ale tuturor fiinţelor şi lucrurilor existente în lume şi chiar ale unor concepte abstracte ca VIRTUTEA şi BINELE.

Platon considera că BINELE înalţă sufletul, în timp ce RĂUL şi NEDREPTATEA îl degradează. RĂUL înseamnă ignoranţa, iar VIRTUTEA înseamnă cunoaşterea binelui. FERICIREA constă în cunoaşterea VIRTUŢII. NEDREPTATEA şi SĂVÂRŞIREA  RĂULUI reprezintă o boală pentru suflet, făcându-l urât, nemulţumit şi nefericit. A FI DREPT înseamnă a-ţi controla impulsurile şi a-ţi impune o măsură a dorinţelor. Ştiinţa punerii în practică a acestui comportament este VIRTUTEA.

Ideea supremă a Binelui explică mersul Universului, în care totul funcţionează cu un scop, acela al ARMONIEI. IDEILE sunt eterne, asemenea sufletului nemuritor. Înainte de naşterea unui om, sufletul său a străbătut diferite alte vieţi, cunoscând perfecta lume a ideilor. După naştere, omul nu îşi aminteşte ideile sufletului, din cauza închistării în trupul său. Totuşi, omul poate să îşi reamintească aceste idei atunci când găseşte în sine adevărul raţional.

Platon spunea că "A CĂUTA ŞI A ÎNVĂŢA ÎNSEAMNĂ A-ŢI REAMINTI". Forţa care propulsează oamenii spre amintirea ideilor nobile este IUBIREA. În concepţia lui Platon, IUBIREA se identifică cu pasiunea sufletului, cu dorinţa, cu stimulul, cu atracţia exercitată de amintirea valorilor ideale, cum sunt binele, adevărul, frumosul, dreptatea. Aceste valori generează în om acţiuni bune, drepte, frumoase. IUBIREA este un exerciţiu purificator al sufletului.

În viziunea înţeleptului Platon, SCOPUL FILOSOFIEI este de a conduce omul dincolo de realitatea sensibilă, spre lumea ideilor. Platon considera că neamul omenesc va fi eliberat de rău atunci când vor ajunge la putere adevăraţii filosofi sau atunci când conducătorii statelor vor deveni cu adevărat filosofi.

Filosofia lui Platon a avut o puternică influenţă asupra multor concepţii filosofice idealiste europene, din trecut şi până în zilele noastre. După moartea învăţatului atenian ALEXANDROS, survenită în anul 1170, eroul povestirii noastre şi totodată antecesorul tău spiritual, noi generaţii de filosofi au continuat şi îmbogăţit tezaurul scrierilor lui Platon.

Nina Petre
7 decembrie 2016

COMENTARIUL LUI ACUM

"Al doilea antecesor grec, hmm, cred că ar fi bine să vizitez Grecia!

Îmi place mult ocupaţia vieţii antecesorului meu, mă regăsesc în multe fragmente ale vieţii pe care le-a trăit.

Sincer, nu găsesc cuvinte pentru a comenta viaţa lui Alexandros. Ce îmi vine în minte e tăcerea, liniştea, absenţa manifestării.

Mulţumesc, Nina, pentru frumoasele analize pe care mi le-ai oferit şi o perspectivă a vieţii pe care cu greu reuşesc să o conştientizez la nivel mental. Dar Spiritul ce sunt ştie tot."

ACUM
14 decembrie 2016
Italia

< sus >

Episoadele spirituale de mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI - volumul 4", autor NINA PETRE