<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

ALEC

Alec este fiul cel mare al doamnei MONA

 

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Amira Kelde (1846-1902)

  Tinario Chanes (1780-1828)

  Lemyad (1701-1760)

  Roderik Reving (1617-1671)

 

EPISODUL 1 – AMIRA

Eroina povestirii este spaniola AMIRA KELDE, care a trăit între anii 1846-1902. Data naşterii Amirei: 1 decembrie 1846, ora 3 şi 10 minute după-amiază. Localitatea naşterii: orăşelul Figueras, situat în nord-estul Spaniei.

În perioada vieţii AMIREI, Spania a suferit importante schimbări politice traumatizante pentru întregul popor. La data naşterii AMIREI, ţara ei era un regat condus de regina Isabela a II-a de Bourbon. Ea a domnit până în anul 1868. În urma răscoalei flotei din Cadix, care a marcat începutul revoluţiei burgheze, regina a fost nevoită să fugă din Spania. Până în 1870, ţara a fost condusă de un guvern provizoriu. În 1870 a revenit monarhia, în persoana regelui Amedeo I de Savoia. Acesta a fost nevoit să abdice, iar în 1873 s-a proclamat prima Republică spaniolă. Aceasta a funcţionat până în 1874, când s-a restaurat dinastia de Bourbon. Între 1874 şi 1885 a domnit regele Alfonso XII. Urmaşul său la tron a fost regele Alfonso XIII (1886-1931).

Soţii Paulo şi Nireda Kelde aveau doi copii. AMIRA era mai mare cu 2 ani decât fratele ei, Nicolas. Întreaga familie trăia din meseria de pantofar exercitată de Paulo. El muncea zi de zi, mai puţin duminica, pe care şi-o consacra slujbei de la biserică, dimineaţa, iar după-amiaza se întâlnea cu prietenii lui la una dintre cârciumile din oraş.

Soţia lui, Nireda, îl ajuta în muncă, reparând încălţămintea femeilor şi confecţionând sandale de vară. AMIRA şi Nicolas au învăţat de mici să îşi ajute părinţii la muncă, reparând şi ducând încălţămintea reparată la casele clienţilor. Amândoi au învăţat timp de câţiva ani la şcoala de lângă biserică, unde sora preotului era învăţătoare. La 16 ani, Nicolas s-a îmbarcat pe o navă spaniolă ce făcea drumuri comerciale între Europa şi zona Mării Caraibilor.

La 15 ani, AMIRA a fost luată în căsătorie de marinarul militar Augusto Ribera, un bărbat de 29 ani, originar din Figueras. După nuntă, AMIRA a plecat cu proaspătul soţ spre Barcelona, unde el locuia împreună cu părinţii lui, Inaco şi Aura, într-o casă mare şi frumoasă. Fost marinar, Inaco renunţase la comerţul naval din cauza îmbolnăvirii de malarie. La scurtă vreme după nunta fiului său, a şi murit. Văduva Aura, soacră bună la suflet, a ajutat-o mult pe AMIRA la treburile casei şi la creşterea copilului. AMIRA a născut la 19 ani un băieţel, unicul copil, pe care l-a numit Turido.

Tatăl său, Augusto, era plecat în coloniile din Atlantic şi Caraibe, unde era nevoie permanentă de înfrângerea răscoalelor populaţiei autohtone. La revenirea lui acasă, Turido avea aproape un an. Crescut bine de bunica Aura, băieţelul era voinic şi mereu vesel. Îi plăcea foarte mult să apuce cu mânuţele sandalele confecţionate de mama lui şi să le smulgă mărgelele cusute pe ele.

Nici după căsătorie, AMIRA nu renunţase la meseria de pantofar. Îşi amenajase un mic atelier în curtea casei, unde concepea noi şi noi modele de sandale, pe care le vindea la preţuri bune. Augusto, ştiind că ea avea mereu nevoie de pietricele semipreţioase pentru a le aplica pe sandale, îi aducea din colonii saci şi pungi pline, spre bucuria imensă a AMIREI şi a fiului lor.

Turido, puternic ataşat de mama lui, fiindcă tatăl era mereu plecat departe, a învăţat să facă sandale, mai mult de dragul pietricelelor colorate. După anii de învăţământ general, Turido a intrat ucenic la un bijutier din oraş, iar la 20 de ani şi-a deschis propriul atelier. S-a căsătorit la 24 de ani cu Ines, o fată de 16 ani, care i-a dăruit un băieţel şi două fetiţe.

Curajosul Augusto, luptător în cadrul Marinei Militare Regale, şi-a încheiat lunga carieră de militar în anul 1898, când Spania a fost învinsă în războiul hispano-american şi a pierdut coloniile sale Cuba şi Puerto Rico. Pentru poporul spaniol a urmat o perioadă foarte grea din punct de vedere economic. Augusto a revenit definitiv acasă la 66 de ani, în anul 1898, bucuros că a scăpat cu viaţă din luptele de pe teritoriul cubanez.

Soţie devotată şi pricepută la tratamente tradiţionale, AMIRA i-a ajutat pe cei doi medici care i-au vindecat soţul de numeroasele infecţii de pe corp. L-a învăţat pe Augusto să o ajute la confecţionarea sandalelor, iar el s-a ocupat şi de vânzarea lor. Mama lui nu mai trăia, iar fiul lor avea familia şi meseria lui. Au trăit fericiţi până în 1902, an în care AMIRA şi-a pierdut viaţa în cumplita epidemie de tifos care a ucis o parte din locuitorii Barcelonei.

Augusto a scăpat cu viaţă, deşi a stat lângă ea până şi-a dat suflarea. Turido, vigilent, se refugiase cu familia lui departe în munţi, scăpând astfel cu toţii de cumplita boală.

Spiritul AMIREI, puternic afectat de moartea timpurie a femeii, a stat în astral 102 ani până la naşterea micuţului ALEC. Influenţele karmice sosite asupra lui Alec din direcţia antecesoarei AMIRA sunt numeroase şi în mare parte pozitive. Menţionez câteva dintre ele:

- predispoziţia spre a prefera încălţăminte frumoasă şi elegantă;

- hărnicia, îndemânarea în cadrul unor lucrări manuale;

- fidelitatea faţă de familie;

- talentul comercial, care se va dezvolta la vârsta maturităţii;

- predestinarea pentru meseria de medic a sosit pe cale karmică, din cauza neputinţei medicilor de a salva viaţa AMIREI. În această privinţă, ar fi bine ca Alec să nu călătorească în zonele unde sunt posibile apariţii ale tifosului.

Nina Petre
22 iunie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI ALEC

"Interesant ce spuneţi, că a stat mult în astral şi a fost afectat de moartea prin boală. Alec este un copil destul de bolnăvicios şi temător de durere şi boală, iar eu pe lângă el am de învăţat să înţeleg teama de boală şi toleranţa scăzută la durerea fizică.

Momentan. Alec nu are nicio atracţie spre medicină sau îngrijirea bolnavilor, dar văd şi astrologic această posibilitate în astrograma lui. Înţeleg că a mai cochetat într-un fel şi cu medicina tradiţională (leacuri, ajutând medicii, cum spuneaţi în scrisoare). Vom vedea ce va fi şi cum se schimbă viziunile. Este cert că acest copil are talent manual la lucruri de artă, creaţie, punerea culorilor, design. Am observat şi încurajat de mic acest talent, care m-am gândit că ar putea deveni un hobby pentru sufletul lui dacă nu o carieră."

MONA
6 iulie 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 2 – TINARIO

Eroul povestirii este ecuadorianul TINARIO CHANES, care a trăit între anii 1780-1828. Data naşterii lui TINARIO: 3 iulie 1780. Ora naşterii: 4 după-amiaza. Locul naşterii: Guayaquil.

La data naşterii lui TINARIO, ţara lui era o parte componentă a Viceregatului Noua Granadă, formaţiune statală înfiinţată de cuceritorii spanioli. În 1822, Ecuadorul a fost inclus în Republica Federativă Marea Columbie. După destrămarea acesteia, în anul 1830, ţara lui TINARIO s-a proclamat ca stat independent. În 1835, a primit numele de Ecuador. Denumirea provine de la linia ecuatorului, care îi traversează teritoriul la nord de capitala Quito.

Soţii farmacişti Horacio şi Almeira Chanes aveau doi copii. Fata, Ignacia, era cu 3 ani mai mare decât fratele ei, TINARIO. Profund pasionată de meseria părinţilor, Ignacia a crescut alături de ei, noaptea, acasă, iar ziua, în micul lor magazin de medicamente, leacuri tradiţionale şi produse cosmetice. După cele 8 clase de şcoala generală, Ignacia s-a calificat ca farmacistă, prin muncă, în farmacia familiei Chanes.

Fratele ei, TINARIO iubea mai mult cartea decât farmacia. O influenţă decisivă asupra viitorului său profesional l-a avut preotul Bastiano, profesorul de Religie din şcoala generală. Înţeleptul preot i-a deschis elevului său interesul şi pasiunea pentru aprofundarea studiilor în domeniul religiei catolice. Recomandat cu bunăvoinţă de către Bastiano pentru înscrierea la seminarul catolic din oraş, TINARIO a absolvit anii de şcoală confesională când avea aproape 20 de ani. A primit o repartiţie ca preot catolic într-o biserică din oraşul Milagro, localitate apropiată de Guayaquil.

TINARIO reuşea să îşi viziteze săptămânal părinţii şi sora. Ignacia se căsătorise la 18 ani cu un medic din oraş, devenind apoi mama a doi băieţi.

Neavând voie să se căsătorească, preotul TINARIO locuia singur într-o casă mică din apropierea bisericii. Îngrijitoarea lăcaşului bisericii, o tânără săracă numită Inalda, venea de două ori pe săptămână să facă puţină curăţenie şi în locuinţa preotului. Treptat, inimile lor au început să vibreze de iubire. Inalda şi-a refuzat admiratorii şi pretendenţii la căsătorie, tineri de condiţie socială modestă, ca şi ea. Se obişnuise cu fineţea comportamentului preotului, cu vorbele lui frumoase şi îngrijite, cu veşnicul său calm, care îl făcuseră îndrăgit şi apreciat de toţi enoriaşii de pe raza parohiei.

Inalda avea 21 de ani când a rămas însărcinată cu amantul ei, preotul TINARIO. Nu era posibil să renunţe la sarcină şi nici nu dorea acest lucru. Îl iubea atât de mult pe TINARIO, cu disperare, ştiind că nu se vor putea căsători niciodată, încât se bucura la gândul că va avea o preţioasă amintire de la el, un copilaş. L-a născut pe Adusto spre sfârşitul anului 1807. TINARIO împlinise 27 de ani. Era fericit că avea un fiu, dar era necesar ca micuţul să aibă un tată, aşa, de ochii lumii. Dacă îşi recunoştea oficial fiul, risca să rămână fără serviciul de la biserică, iar altă meserie nu cunoştea.

A plecat de urgenţă la Guayaquil, unde s-a sfătuit în secret cu părinţii lui, cu Ignacia şi cu soţul acesteia, medicul Rodrigo. S-au gândit cu toţii pe cine să plătească pentru a găsi astfel un tată pentru micuţul Adusto. Rodrigo avea un văr, pe Gervasio, în vârstă de 30 ani, mare amatori de femei, celibatar convins. Familia lui TINARIO i-a dat o adevărată avere în bani de aur pentru salvarea reputaţiei micuţului Adusto. Gervasio, prezentat de TINARIO autorităţilor din Milagro, şi-a recunoscut paternitatea asupra copilaşului, salvând astfel reputaţia copilului, a mamei şi a preotului.

După aceasta onorabilă tactică, şmecherul a revenit în Guayaquil, unde s-a grăbit să îşi cheltuiască averea. Totuşi, pe Inalda nu a reuşit să o uite. I-au plăcut ochii ei migdalaţi, vorba domoală, dar mai ales trupul ca de trestie, pe care naşterea nu reuşise să îl deformeze. Au început vizitele, el insistând ca femeia să nu mai locuiască împreună cu părinţii ei, ci într-o casă cumpărată de el. Oficial, Inalda nu se putea împotrivi deciziilor lui Gervasio. S-a mutat cu băiatul în casa oferită, primindu-l în vizită pe falsul tată de câte ori voia să îşi vadă copilul.

Adusto a urmat studiile generale în Milagro, apoi a plecat în Guayaquil pentru a se califica drept asistent medical în cabinetul unchiului Rodrigo, soţul Ignaciei. Locuind în casa falsului tată, băiatul s-a obişnuit cu el, întrebându-l deseori de ce nu s-a căsătorit cu mama lui. De dragul lui Adusto, Gervasio a cerut-o pe Inalda în căsătorie. Ea împlinise 42 de ani, locuia tot în Milagro, iubirea ei pentru preotul TINARIO rămânând de neuitat. La insistenţele lui Gervasio, i-a mărturisit drama vieţii ei. Revoltat, acesta l-a aşteptat pe TINARIO într-o seară, după slujbă şi l-a înjunghiat mortal. Era în luna noiembrie a anului 1828. La 48 de ani, nefericitul preot şi-a încetat existenţa pe Pământ.

La înmormântare au venit sora şi cumnatul său, însoţiţi de Adusto şi criminalul Gervasio, având-o alături pe Inalda, viitoarea soţie. Părinţii lui TINARIO nu mai trăiau. Adusto, ajuns la 21 de ani, lucra ca asistent medical în cabinetul unchiului Rodrigo. Necunoscând circumstanţele morţii preotului TINARIO, a plâns alături de mama sa, neştiind exact pentru ce trebuia să sufere. Ucigaşul preotului nu a fost descoperit niciodată.

Reveniţi în Guayaquil, Inalda, Adusto şi Gervasio au încercat să ducă o viaţă de familie normală. Nereuşind să îl suporte pe Gervasio ca soţ, femeia şi-a pus capăt zilelor, înghiţind o otravă preparată din pulberi de plante foarte toxice. Dăduse mulţi bani pe ea unei femei de la periferia oraşului, care o folosea pentru a scăpa de şobolanii din pivniţă.

Moartea cumplită a Inaldei, la câteva luni după cea a iubitului ei, TINARIO, s-a înscris sub formă de karmă negativă în memoria spiritului nefericitului preot. Remarcăm astfel apariţia la ALEC a influențelor unei karme colaterale, datorate în mod indirect sinucigaşei Inalda.

Nina Petre
7 iulie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI ALEC

"Recunosc foarte mult din Tinario în Alec.

Cititind povestea şi, evident, stând cu ochii pe astrograma lui, vedeeam un trecut şi un prezent greu, de suferinţă emoţională. Este şi foarte finuţ, cumva de o frumuseţe feminină (alt motiv de îngrijorare, pentru că suntem în ţara în care totul este permis şi, mai ales, încurajat în relaţiile între persoane de acelaşi sex). Alec a fost totdeauna foarte aproape de fete, prieten cu ele, mi-a spus că băieţii sunt prea duri şi că fetele sunt mai interesante, inteligente şi poate discuta cu ele, nu îi plac jocurile agresive ale băieţeilor. De fiecare dată când am sondat terenul să văd dacă îi place o fată, zice că sunt doar prietene bune şi că nu îmi spune mai multe. Nu prea pot să-l fac să se deschidă, dar este încă mic, deși ştiu că rolul meu este important. Bineînțeles că Dumnezeu ştie ce face şi mi-a dat un copil cu un spirit care a trecut prin drame din cauza iubirii interzise.

Este interesant cum la naştere se imprimă şi pe corpul fizic (deşi este nou) informaţia energetică cu care venim.

Alec este un copil deosebit, foarte iubitor, inteligent, este profesorul nostru de toleranţă şi dezvoltare a compasiunii. "

MONA
8 iulie 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 3 – LEMYAD

Eroina povestirii este azera LEMYAD. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1701-1760 (secolul 18). Data naşterii lui LEMYAD: 9 septembrie 1701. Ora naşterii: la câteva minute după ora 3 după-amiază. Locul naşterii: localitatea Lankaran (Lenkoran), situată în sud-estul Azerbaidjanului, în apropierea ţărmului Mării Caspice.

Părinţii lui LEMYAD erau refugiaţi din localitatea persană Sakht-Sar, port la Marea Caspică. Negustorul de ţesături Kashdun avea împreună cu harnica lui nevastă, Noymde, doi copii. Fata, LEMYAD, era cu 5 ani mai mare decât fratele ei, Kerdin. Deşi nu era foarte bogat, Kashdun şi-a educat copiii cu guvernante aduse din Persia. La 15 ani, Kerdin a intrat ucenic la un negustor azer care vindea haine aduse din Persia. A trăit toată viaţa din comerţul cu mărfuri persane. S-a căsătorit la 26 de ani cu o fată azeră de 14 ani. Au avut împreună şapte copii, trei fete şi patru băieţi.

Frumoasa şi deşteapta LEMYAD s-a măritat la 16 ani cu moşierul Nudin Harrian, un tânăr de 29 ani, originar dintr-un vechi neam de nobili azeri. Nudin avea o moşie mare în apropierea graniţei cu Persia, unde creştea oi, cai şi catâri. El era unul dintre principalii furnizori de lână ai soţilor Kashdun şi Noymde. Mama lui LEMYAD ţesea covoare şi carpete din lână, foarte căutate în localităţile azere din zona Mării Caspice. Invitat ca musafir în casa lui Kashdun, Nudin a cunoscut-o pe LEMYAD când fata avea doar 10 ani. A aşteptat-o până când a împlinit 16 ani şi au făcut nunta.

Micul palat de pe moşia lui Nudin se afla foarte aproape de graniţa cu Persia. Părinţii lui locuiau spre sud, dincolo de graniţă, unde creşteau cămile şi catâri. Fiul lor aducea în Lenkoran şi în alte porturi azere baloturi mari cu păr de cămilă, foarte necesare ţesutului covoarelor şi carpetelor. În anul 1732, Azerbaidjanul a fost anexat la Persia, fapt ce i-a permis lui Nudin să se simtă la el acasă şi în ţara de la sud.

LEMYAD i-a dăruit trei fete. Pe Eryl a născut-o la 18 ani, pe Ordyh, la 21 de ani, iar pe Rayad, la 26 ani. Nudin fiind un nobil bogat, şi-a permis să le aducă fetelor lui guvernante din Persia, aşa cum se întâmpla în toate familiile azere înstărite. Cele trei surori au învăţat bine trei limbi: dialectul azer vorbit în sudul ţării, persana şi rusa, aceasta din urmă fiind vorbită mai ales de populaţia din nordul ţării în relaţiile cu negustorii sosiţi din Rusia. După anul 1800, Azerbaidjanul a ajuns sub dominaţia Rusiei.

Viaţa de familie a eroinei noastre a fost intensă şi plină de satisfacţii. LEMYAD avea mereu câte ceva de făcut. Servitoarele munceau până când toate treburile erau terminate zi de zi. Fetele, îmbrăcate frumos, mereu elegante şi atrăgătoare, şi-au găsit admiratori de la vârsta de 10 ani, când părinţii au început să le arate bărbaţilor dornici de căsătorie. Eryl, măritată la 14 ani cu un negustor de mărfuri aduse din Persia, a devenit mama a cinci copii, trei fete şi doi băieţi. Ordyh, măritată la 15 ani, a ajuns nevasta unui medic din Persia, aducând pe lume o fată şi doi băieţi. Rayad, minunea familiei, o fată de o frumuseţe rară, a fost cumpărată cu bani grei de un negustor rus şi dusă în Astrahan, unde acesta avea o moşie şi un conac superb. Rayad a ajuns mama a şapte copii, trei fete şi patru băieţi.

La 59 de ani, LEMYAD se simţea pe deplin fericită. Nudin împlinise 72 de ani, era încă voinic şi iubitor ca în tinereţe. Amândoi locuiau în vechiul conac de pe moşie, la care adăugaseră de-a lungul anilor mai multe clădiri. Averea lor le-a atras invidia altor moşieri mai puţin bogaţi, dar şi a unor negustori sosiţi sporadic în căutare de produse cerute la vânzare.

În seara zilei de 19 februarie 1760, înainte de ora 10, când întunericul se aşternuse cu intensitate, un grup de cinci bandiţi înarmaţi cu săbii şi cuţite încovoiate au atacat porţile şi uşile, ucigând tot ce le ieşea în cale. Cei 11 servitori nu au avut timp să riposteze. Au murit cu toţii, stăpâni şi servitori. Dezastrul a fost descoperit după câteva zile, când doi negustori persani au sosit la conac, dorind să cumpere ceva marfă de la Nudin. Îngroziţi, au făcut drumul înapoi spre oraş, unde au alertat autorităţile. Când militarii au ajuns pe moşie, au observat că dispăruseră cei peste 50 de muncitori. Au ajuns astfel la concluzia că atacul fusese plănuit cu complicitatea unora dintre supuşii lui Nudin. LEMYAD şi Nudin au fost înmormântaţi pe moşia lor, unul lângă altul, iubirea lor ajungând nemuritoare peste veacuri.

Karma preluată de spiritul lui Alec şi transmisă asupra băiatului este bogată în elemente frumoase, influenţa acestora fiind umbrită de sfârşitul tragic al eroinei noastre. LEMYAD avea o fire singuratică, melancolică, nefiind obişnuită să se destăinuie oricui. Devotamentul ei pentru propria familie era total. Avea o putere imensă de sacrificiu spre binele celor dragi. Când asasinii au intrat în casă, le-a cerut să o omoare şi să-i lase soţul în viaţă.

LEMYAD era foarte talentată la confecţionarea hainelor femeieşti şi a papucilor eleganţi pe care îi purta în casă. De la mama ei ştia să ţeasă covoare şi carpete din lână de oaie şi păr de cămilă, reuşind să creeze modele superbe, cu flori, păsări şi ornamente complicate. Valurile Mării Caspice, întindere de apă pe care o iubea enorm, erau prezente într-un mod stilizat în toate ţesăturile ei. Dintre animale, iubea cel mai mult oile, a căror lână de calitate superioară o folosea la ţesături şi la împletirea unor haine mai groase.

Nina Petre
29 iulie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI ALEC

"Mulţumesc mult şi pentru acest episod. Am rămas mult pe gânduri descoperind că Alec şi părinţii mei au fost legaţi între ei în acea viaţă de azeri şi totuşi aşa a fost să fie, ca în viaţa actuală să nu se întâlnească, pentru că parinţii mei au murit cu mult timp înainte să se nască copiii mei. Eu am fost elementul de legătură dintre ei, însă, în mod ciudat, am simţit tot timpul că Alec este legat de ei, la un moment dat, am suspectat chiar că ar fi fost încarnarea unuia dintre spiritele lor, însă nu mă hotăram. Alec îmi aduce aminte fizic de mama şi prin felul în care pot vorbi cu el cu lungi conversaţii foarte profunde pentru vârsta lui, dar parcă îmi aduce aminte şi de tata, pentru că are multe talente artistice şi creative ca şi el (teatru, scris, cântat, desenat). Acum înţeleg că nu este nici unul dintre ei, dar cumva sunt legaţi între ei, nu ştiu dacă şi din alte vieţi sau dacă vreodată am fost toţi într-o viaţă (eu, părinţii mei şi Alec). Deci Alec este puntea mea de legătură cu părinţii mei....

Mi s-a mai spus că ei doi tind să se încarneze împreună şi iată că i-aţi găsit ca surori în acea viaţă. Este un fenomen foarte ciudat că din această încarnare au ieşit împreună la o vârstă neaşteptată, de 45 de ani. Mama era mai mare cu aproximativ 9 luni şi a murit cu aproximativ 9 luni înaintea tatei - au trăit acelaşi număr de ani, 45 de ani şi 1 lună aproximativ. Ce s-a întâmplat în familia noastră a fost un caz rar şi iubirea sau legătura dintre ei a fost deosebită, aproape că nu puteau trăi unul fără altul. Eu am avut privilegiul de a trăi într-o familie armonioasă, în care ei, şi când se certau, erau amuzanţi. Relaţia mea cu ei a fost la fel, deosebită, dar am pierdut totul într-o clipită, un fel de paradis pierdut pentru mine, şi viaţa grea şi plină de obstacole a început. Dar Dumnezeu este mare şi mi-a trimis un crâmpei din ei prin Alec.

Pot să îl recunosc pe Alec, din nou, în talentele artistice, creative şi în iubirea de familie şi sensibilitatea lui. Alec vorbeşte de bogăţii, "palate" şi eu câteodată mă şi necăjesc un pic că este pretenţios şi îi spun că parcă a fost născut la palat. El visează cumva şi bunăstare materială şi bogăţie chiar, iar eu (care sunt într-o mişcare inversă, de spiritualizare şi interes mai mic legat de partea materială) îi explic că nu e nimic rău în a fi bogat, dar trebuie să fie atent la costul de o avea, ce trebuie să plăteşti, să sacrifici pentru asta. Nu mă gândisem la invidia altora în mod particular, dar poate intuitiv am simţit că există un pericol legat de prea multă bogăţie în legătură cu spiritul lui. Este a doua viaţă în care este "omorât" din invidie: în viaţa de azer, pentru bogăţie/bunăstare, şi în cea de preot în Ecuador, pentru gelozie, de către soţul gelos, aflând că nevasta îl iubea încă pe preot. Observ ceva în Alec şi în această viaţă care provoacă şi de multe ori îl enervează pe fratele mai mic, Mat, care, fiind mai puternic, îl "bumbăceşte" ca băieţii. Este o joacă, dar reuşeşte să îl provoace şi enerveze aşa de rău, că primeşte şi câte o "scatoalcă" mai serioasă, iar eu mă trezesc explicându-i că nu e bine să aţâţi, să provoci oamenii, pentru că nu ştii de ce sunt în stare să îţi facă într-o zi dacă nu sunt din familie. Acum îmi dau seama că, intuitiv, am simţit că el poate deveni victimă a geloziei, invidiei şi că ar fi înţelept pentru el să nu provoace oamenii în plus.

Sunt foarte bucuroasă să constat că ambii mei copii au avut, în general, vieţi de dedicaţie faţă de familia lor (soţ şi copii), că au avut talente artistice (creativitate), inteligenţă, legătura cu Dumnezeu (Alec, preoţie) şi servicul umanităţii (Mat, vindecătoare) şi îmi dau seama că au venit în această viaţă să mă îndrume, poate, şi pe mine spre această conexiune cu Divinul, spre ajutorarea oamenilor/umanităţii şi iubirea necondiţionată/dedicarea. Referitor la rolul nostru de părinţi în viaţa lor, simt că este mai mult legat de îndrumarea lor practică, pragmatică, relaţiile corecte cu oamenii, comunicarea cu mediul, societatea şi scoaterea la suprafaţă a talentelor şi punerea lor la lucru (manifestare, exprimare)."

MONA
12 august 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 4 – RODERIK

Episodul spiritual nr.4 dedicat lui ALEC îl are ca erou pe suedezul RODERIK REVING, care a trăit între anii 1617-1671. S-a născut în localitatea Eskilstuna, situată la vest de Stockholm. Pădurarul Nokird Reving avea cu nevasta lui, Odagre, un băiat şi o fată. RODERIK era cu 3 ani mai mare decât sora lui, Annke.

În perioada vieţii lui RODERIK, pe tronul Suediei s-au aflat următorii regi ce aparţineau dinastiei Wasa: Gustav II Adolf (1611-1632); Kristina (1632-1654), independentă din 1644. Au urmat reprezentaţii dinastiei Pfalz-Zweibrucken-Kleeburg: Karl X Gustav (1654-1660); Karl XI (1660-1697), independent din 1672. În secolul 17, Suedia avea autoritatea supremă în zona Scandinaviei şi a Mării Baltice, afirmându-se ca o mare putere europeană. Regele Gustav II Adolf a modernizat armata şi a întărit economia ţării. Regina Kristina a adoptat unele măsuri în favoarea marii nobilimi.

Dintre copiii lui Nokird, numai RODERIK a învăţat carte. Timp de 4 ani, a urmat cursurile micii şcoli dintr-o localitate apropiată. Tatăl său îl ducea la şcoală cu căruţa, aştepta să se termine orele de curs, apoi se înapoiau amândoi acasă. La 12 ani, RODERIK şi-a început munca de pădurar şi negustor de lemne alături de Nokird. Unchiul Orend, fratele mamei Odagre, l-a învăţat tâmplăria, meserie care lui RODERIK i-a plăcut foarte mult.

La 20 de ani, vizitând împreună cu soţul lui Annke, sora lui, atelierul de tâmplărie al familiei Unnark din Stockholm, a cunoscut-o pe fiica patronului. Arkide avea 15 ani, iar părinţii voiau să o mărite cu un băiat serios şi bun meseriaş. Peste două luni, s-a organizat petrecerea de nuntă în casa socrilor lui RODERIK. S-a mutat împreună cu mireasa lui într-o încăpere din casa familiei Unnark şi a început să lucreze în atelierul lor de tâmplărie din Stockholm. Acolo a învăţat să facă mobilă elegantă, scumpă, aşa cum cereau clienţii bogaţi şi pretenţioşi.

A avut împreună cu Arkide doi băieţi. Pe Guding, mama lui l-a născut la 18 ani. A urmat, după 4 ani, fiul cel mic, Okdar. Guding, demn urmaş al tatălui său, s-a orientat spre comerţul cu mobilă. Căsătorit la 22 de ani cu fata unui cârciumar, a ajuns tatăl a trei băieţi. Okdar, cu firea sa independentă, a plecat cu o corabie, ajungând negustor pe apa Mării Baltice. S-a căsătorit la 26 de ani cu o tânără de 15 ani, fiică de negustor. Au avut împreună patru copii, două fete şi doi băieţi.

După ce împlinise 50 de ani, RODERIK nu mai avea destulă putere să lucreze la mobilă. A preferat să conducă afacerea lui Guding, ocupându-se de vânzarea pieselor de mobilier. Toate treburile familiei au mers bine până în nenorocita lună aprilie a anului 1671, când lui RODERIK i s-a tras moartea de la o bucată de peşte prăjit.

Băuse o cantitate mare de rachiu spre seară cu doi clienţi, apoi venise acasă. Arkide prăjise câţiva peşti. Gustul lor plăcut l-a făcut pe RODERIK să înfulece fără a alege oasele. Trei oase i s-au înfipt în gât, iar nefericita nevastă nu a reuşit să i le smulgă. Sufocat de usturime, s-a învineţit la faţă, apoi a rămas fără suflare. Când a sosit un medic, el nu mai trăia.

Nina Petre
4 octombrie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI ALEC

"Îl regăsesc pe Alec din nou în postura de familist, iubitor de creaţie artistică, în special a obiectelor de lux, dar şi cu veleităţi de afaceri şi conducere de afacere.

O altă caracteristică comună este potenţialul de a învăţa carte, dublat de efortul părinţilor pentru instruirea lui (şi în această viaţă eu am simţit că trebuie să mă ocup mult de acest copil din punct de vedere educaţie, şcoală, activităţi extra-curriculum, pentru că aşa mi-a dictat sufletul meu, deşi cei din jurul meu de multe ori au considerat că exagerez).

Este interesant că Alec îmi spune tot timpul despre viaţa bogaţilor cu case frumoase, obiecte de artă, design deosebit şi, cumva, critică casa noastră, mai modestă/veche (nerenovată), după bugetul unor imigranţi români, care însă se considera norocoşi că au putut cumpăra o casă în Toronto într-o zonă verde frumoasă, chiar dacă nu a fost buget de amenajări. El vorbeşte tot timpul de cum arată unele case în care intră la nişte colegi din cartierul bogat, unde merge la şcoală, şi eu tot încerc să-l lămuresc că există diverse priorităţi în viaţă, dar el o ţine sus şi tare cu luxul, cu nevoia de a arăta bine (totul, de la prezentarea mâncării la designul interior). Acum înţeleg că, poate, la el, bogăţia de care vorbeşte este asociată cu frumosul şi vine pe linia spiritului din diferitele încarnări în care fie a făcut sandale cu pietre semipreţioase, fie mobilă de lux, fie carpete persane deosebite. Eu am sesizat capacitatea lui de creaţie artistică de mic şi l-am dus la tot felul de cursuri şi activităţi de natură artistică, inclusiv desen, pictură, mici sculpturi. Din păcate, cu vârsta, această chemare s-a diminuat, dar este clar că în prima parte a vieţii şi-a «amintit» creativitatea vieţilor trecute."

MONA
17 octombrie 2017
Canada

< sus >