<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

ANCA

Prezentare

Anca a urmat facultatea de Medicină în România. După anii de specializare în străinătate, a revenit în ţara natală, dorind să lucreze ca medic într-un mare spital. După angajare, au început regretele. Obişnuită cu atmosfera civilizată din spitalele occidentale, ceea ce a văzut şi a trăit în spitalul românesc a îngrozit-o. Sufletul ei bun şi generos nu a putut suporta multă vreme neglijenţa faţă de bolnavi şi atmosfera de mahala dintre cadrele medicale. Profund revoltată, Anca s-a orientat către Franţa, unde munceşte şi astăzi, având colegi care o respectă şi îi apreciază competenţa profesională.

Nina Petre
9 august 2012

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Alberta Vici (1896-1929)

  Otka Miren (1802-1873)

  Josef Kampodor (1713-1786)

 

EPISODUL 1 - ALBERTA

ALBERTA VICI a trăit între anii 1896-1929. S-a născut în oraşul Potenza, situat în regiunea Lucania, aparţinând zonei de sud a Italiei. Părinţi săi, Alduro şi Lucia, au avut 10 copii, dintre care 6 au fost fete, iar ceilalţi, băieţi. ALBERTA era cel de-al patrulea născut şi cel mai inteligent copil al soţilor Vici. De la vârsta de 3 ani, fetiţa a început să cânte uimitor de corect şi să compună poezii. La 7 ani, părinţii i-au adus un profesor de muzică şi o profesoară, de la care să primească un minimum de cultură. Veniturile soţilor Vici erau modeste, toată familia trăind din leafa de avocat a lui Alduro. Pe băieţi i-au dat la şcoală, dar fetele au învăţat acasă, pentru a se descurca mai târziu în cercurile cu pretenţii ale intelectualilor oraşului.

La 18 ani, ALBERTA a acceptat cererea în căsătorie a tânărului avocat Vincente Stratuli, proaspăt absolvent al facultăţii de Drept, stagiar în cabinetul privat al lui Alduro. Cei doi tineri căsătoriţi şi-au petrecut luna de miere în Maroc, unde Alduro avea un frate, om de afaceri în Casablanca. Fermecaţi de pitorescul oraşului-port, ALBERTA şi Vincente au decis să locuiască timp de câţiva ani în miraculosul oraş. Unchiul Minero şi soţia lui, Alessandra, i-au găzduit în vila lor de la marginea oraşului, iar lui Vincente i-au oferit postul de administrator al averii lor. ALBERTA a rămas acasă, spre a-i fi un ajutor de nădejde mătuşii Alessandra. Vincente şi-a început dificila muncă prin călătorii numeroase în ţară, peste tot unde se întindeau afacerile şi proprietăţile unchiului său. Venea acasă doar de câteva ori pe lună, zile care au fost de ajuns să îşi ajute nevasta la procrearea urmaşilor. Primul născut a fost o fetiţă superbă, pe care au botezat-o Augusta. Au urmat încă patru copilaşi: Lucito, Marino, Luisa şi Anella. Medicul ginecolog a sfătuit-o pe ALBERTA să se oprească din naşteri, sănătatea ei fiind grav afectată de malaria contactată la scurtă vreme după stabilirea în Maroc. Femeia l-a ascultat, apelând la diverse localnice pentru întreruperi de sarcină. Avea doar 33 de ani când un avort i-a provocat o infecţie gravă, femeia murind în chinuri mari, care au durat câteva zile.

Nina Petre
27 august 2009

COMENTARIUL ANCĂI

"Am fost atrasă mereu de cultura, stilul de viaţă nord-african. Marocul e o ţară care m-a fascinat mereu, pe care nu am vizitat-o încă. Africa de Sud însă e sau era o opţiune – un loc în care să lucrez măcar pentru o perioadă de timp. E o ţară care m-a fascinat cu câţiva ani în urmă, când am făcut o mini-vacanţă cu mama mea. Şi chiar aveam de gând să plec anul care vine, doar că prietenul meu rămâne în Franţa pentru încă doi ani cel puţin.

Am o relaţie specială cu apa sub toate formele – sunt atrasă de ape curgătoare, de lacuri, mări, oceane – mă liniştesc, mă echilibrează. În acelaşi timp, am foarte des coşmaruri cu apa care mă acoperă, nu mă sufoc şi nu mă înec niciodată, doar vin valuri uriaşe peste mine.

Profesional, nu sunt departe de ceea ce mi-a fost predestinat – fac medicina de urgenţă, specialitate care mă solicită, mă costă enorm din punct de vedere psihic şi fizic – nu ştiu dacă am să pot să o profesez toată viaţa mea. Nu ştiu în ce direcţie să continui în momentul în care termin specialitatea. Pot să rămân în ţară, dar nu îmi doresc. Cu Africa de Sud m-aţi pus pe gânduri. Mi-ar plăcea să lucrez cu Medecins Sans Frontieres – poate în câţiva ani.

Am fost mereu fascinată şi interesată de tot ceea ce înseamnă karmă, destin, iar ceea ce mi-aţi scris mă ajută să mai înţeleg care e rolul meu în viaţa asta."

Anca
1 septembrie 2009
Franţa

< sus >

Episodul 2: OTKA

OTKA MIREN s-a născut pe insula numită Akutan, care face parte din arhipelagul insulelor Aleutine. Acestea se află într-un număr foarte mare între Kamceatka şi Alaska, separând Marea Bering de Oceanul Pacific. Viaţa eroinei OTKA s-a desfăşurat între anii 1802-1873. Mica aşezare pescărească în care a văzut lumina zilei frumoasa OTKA a devenit ulterior oraşul-port Akutan. Părinţii OTKĂI, Tonk (tatăl) şi Ivir (mama), au avut zece copii, adică şase fete şi patru băieţi. OTKA a fost penultimul născut, beneficiind de plin de sprijinul fraţilor şi surorilor mai mari. Viaţa acestei familii a fost deosebit de grea cât timp primii copii au fost mici. Pe măsură ce au crescut, au plecat care încotro, pentru a-şi câştiga existenţa. Când OTKA avea zece ani, toţi fraţii ei munceau în Alaska şi aveau casele lor. Patru dintre surori s-au măritat cu marinari, ajungând în Canada, Japonia, Rusia, Anglia.

OTKA şi sora ei mai mică, Nirbak, au rămas lângă părinţii lor, care erau deja bătrâni şi bolnavi. Tonk nu mai putea să pescuiască, fiind grav bolnav de reumatism. Ivir, obosită de viaţa dură din tinereţe, abia dacă mai reuşea să vadă de gospodărie. Coliba lor era veche, nerenovată de zeci de ani. Norocul le-a apărut din direcţia OTKĂI. Fata, având doar 16 ani, a fost cerută în căsătorie de un tânăr negustor de stofe şi blănuri, care lucra împreună cu tatăl său. Se stabiliseră pe insulă cu mulţi ani în urmă, tatăl băiatului dorind să îşi piardă urma, fiindcă făcuse puşcărie în estul Canadei. Urik a fost acceptat drept soţ de către OTKA, spre norocul lui. Fata era foarte arătoasă, deloc răsfăţată şi bună gospodină. În plus, se pricepea la confecţionarea cojoacelor şi a hainelor împletite din lână.

După nuntă, cei doi tineri au hotărât să muncească împreună, deschizându-şi un mic magazin în apropierea portului. OTKA şi-a luat două lucrătoare, pentru a avea ajutoare la confecţionarea hainelor. Afacerea noii familii s-a dovedit a fi bine concepută şi bănoasă. În scurtă vreme, OTKA a renovat coliba părinţilor, iar pe Nirbak a măritat-o cu un văr al soţului ei. Avea un suflet extraordinar: îşi iubea cu patimă părinţii, fraţii, surorile şi toate rudele. Inima ei generoasă a adoptat imediat părinţii şi toate neamurile soţului. OTKA nu suporta să vadă oameni disperaţi în apropierea ei. Atâtea lipsuri avusese de îndurat în copilărie, încât îi devenise recunoscătoare Divinităţii pentru ceea ce îi oferise la vârsta maturităţii.

A adus pe lume doar trei copii: o fată (Niri) şi doi băieţi (Urik şi Olok). Având resurse financiare suficiente, părinţii i-au asigurat fiecăruia câte o mică avere. Niri s-a putut mărita cu un negustor de peşte înstărit, iar fraţii ei au învăţat meserii bănoase: unul a devenit croitor, iar celălalt, măcelar şi negustor de băuturi spirtoase.

OTKA a închis ochii la 71 de ani, mulţumită de viaţa ei şi a familiei sale. A fost o femeie inteligentă, înzestrată cu foarte mult bun simţ. Se pricepea şi la tratarea bolnavilor cu ierburi de leac. Multe dintre plantele folosite de ea proveneau de pe meleaguri îndepărtate, fiind aduse de marinari. În viaţa de om adult, OTKA s-a tratat singură de toate necazurile trupului. A avut o sănătate puternică, pe care bătrâneţea i-a şubrezit-o în mare măsură. Fata ei, Niri, a simţit o atracţie irezistibilă spre metodele ştiinţifice de tratare a bolilor. Fascinată de activitatea din micul spital aflat în apropierea casei, Niri a cerut să fie primită acolo pentru îngrijirea bolnavilor. A învăţat repede meseria de infirmieră, pe care a practicat-o cu mare pasiune de-a lungul vieţii.

Nina Petre
5 noiembrie 2009

COMENTARIUL ANCĂI

"Cele două protagoniste pe care le-aţi identificat până acum au fost amândouă femei care s-au măritat de tinere şi care s-au axat în principal pe viaţa de familie. Părinţii mei s-au despărţit când eu aveam doi ani, iar mama mea nu s-a recăsătorit după. Cred că am crescut cu această idee în cap, că am să repet istoria lor, aşa că am evitat pe cât posibil relaţiile cu bărbaţii."

ANCA
13 noiembrie 2009
Franţa

< sus >

Episodul 3: JOSEF

Ungurul JOSEF KAMPODOR a trăit între anii 1713-1786. S-a născut în orăşelul Körmend, situat în vestul Ungariei, aproape de graniţa cu Austria. Părinţii lui se numeau Andras şi Illona. Soţii Kampodor au avut şase copii, dar dintre aceştia numai trei au rămas în viaţă, ceilalţi murind la vârste fragede, din cauza unor boli specifice copilăriei. JOSEF, primul născut, a asistat la drama pierderii fraţilor mai mici, suferind neputincios la stingerea fiecărui trupuşor chinuit de boală. Au ajuns la vârsta maturităţii doar JOSEF, sora lui, Martinka, şi fratele ei, Kantor.

Împlinind şapte ani, JOSEF le-a spus părinţilor că dorea să înveţe carte, pentru a ajunge medic şi a-i salva de la moarte pe copiii altora, dacă pe fraţii săi nu i-a putut ajuta să rămână în viaţă. Andras, din veniturile lui modeste de tâmplar, s-a străduit să îşi crească fata şi băieţii cât mai bine, pentru a-i face oameni de nădejde. L-a dat pe JOSEF la şcoală, iar băiatul s-a ţinut de cuvânt: a învăţat bine şi a urmat Medicina la Viena, locuind la unchiul Toronk şi mătuşa Vanda. Proaspăt absolvent, s-a întors în târguşorul natal, urmând să îşi exercite profesia cu onoare şi omenie.

La 26 de ani s-a căsătorit cu colega lui de spital, tânăra doctoriţă Allena Sidon. Oameni cu suflet ales, nevoiţi să muncească în condiţiile vitrege ale unei societăţi pline de violenţă, tânăra pereche Kampodor s-a dedicat binelui celor bolnavi ajunşi pe patul de suferinţă. Prin eforturile lor imense, JOSEF şi Allena l-au salvat de la moarte pe Andras, care fusese atacat pe stradă de doi soldaţi beţi. Au avut un singur copil, pe fiica lor Dinala, care a îmbrăţişat cariera medicală, ca şi părinţii ei.

JOSEF a trăit 73 de ani, suficient de mult pentru a-şi vedea şi nepoţii realizaţi în viaţă. A fost un om înzestrat cu o minte sclipitoare, o voinţă de fier şi o dorinţă imensă de a-şi ajuta semenii aflaţi în suferinţă. A salvat vieţile multor oameni, victime ale molimelor şi ale nesfârşitelor lupte duse de cei care conduceau ţara. Trupul robust şi sănătos l-a ajutat să îşi dedice puterile unor idealuri nobile. A murit din cauza unei crize cardiace, în spitalul său drag, epuizat de munca intensă din care nu se mai putea opri. JOSEF a trăit în vremuri grele, tulburi, încărcate de războaie, lupte aprige pentru putere şi bani. Având o fire de om paşnic, s-a refugiat în muncă şi în liniştea familiei, nelăsându-se antrenat în viaţa unei societăţi bântuite de corupţie. A refuzat de multe ori oferta unor supuşi ai împăratului, care doreau să îl trimită ca medic de război în diverse focare de conflict. JOSEF şi-a iubit enorm familia, fiind în stare să îşi sacrifice viaţa pentru binele soţiei şi al copilului său.

Nina Petre
7 ianuarie 2010

COMENTARIUL ANCĂI

"Sunt la o răscruce de drum şi vreau să îmi înţeleg menirea pe Pământ în viaţa asta şi să ştiu dacă merg în direcţia corectă. În relaţiile cu oamenii sunt naivă şi îmi dau seama de lucrul ăsta. Pentru pacienţii mei fac tot ce ştiu şi tot ce pot şi sper să îmi lumineze Dumnezeu mintea ca şi până acum."

ANCA
7 ianuarie 2010
Franţa

< sus >

Episoadele spirituale de mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI - volumul 1", autor NINA PETRE