<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

CLAUDINA

Prezentare

CLAUDINA este o doamnă foarte înţeleaptă. Ajunsă la vârsta maturităţii fizice şi intelectuale, păstrează o legătură telepatică specială cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului. Prin credinţă şi competenţa medicilor s-a vindecat de o boală foarte gravă. Are un real talent de scriitor. Iubirea şi respectul faţă de toate fiinţele lăsate de Dumnezeu pe Pământ o ajută să fie înţelegătoare şi tolerantă, chiar şi atunci când are de întâmpinat răutatea şi nerecunoştinţa unora.

Nina Petre
26 aprilie 2015

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Claudina Sabelli (1898-1947)

  Inedio Radis (1802-1868)

  Gerda Stronde (1713-1786)

  Lirun (1608-1664)

  Rohde Kharden (1524-1576)

 

EPISODUL 1 - CLAUDINA

Episodul spiritual nr.1 o are ca eroină pe CLAUDINA SABELLI, care a trăit între anii 1898-1947. S-a născut în oraşul italian Veneţia. Părinţii ei, Giordano şi Estella, aveau două fete. CLAUDINA era cu 2 ani mai în vârstă decât Marcellina. Familia Sabelli nu era bogată, dar trăia în condiţii decente, părinţii străduindu-se să le asigure celor două fiice necesarul de viaţă şi accesul neîngrădit la studii şi cultură.

Fetele au învăţat bine, urmând cursurile şcolii generale, unde tatăl lor era profesor de Ştiinţele Naturii. Marcellina, dorind să ajungă pictor-decorator, ca mama ei, şi-a continuat studiile la un colegiu de Arte Plastice. Estella executa schiţele pentru decoruri şi costume la Opera din Veneţia.

CLAUDINA ajunsese o elevă pasionată de studiul anatomiei corpului uman, fiind ajutată de tatăl ei să înţeleagă ce scria în tratatele lui. Dorind să ajungă medic, fata s-a deplasat până în Milano împreună cu Giordano, unde s-a înscris la facultatea de Medicină. Avea deja 19 ani. Unchiul Giaccomo, fratele mamei Estella, medic şi profesor universitar în Milano, şi-a primit nepoata în vila lui, ajutând-o la studii timp de 5 ani, până la absolvirea facultăţii.

Revenită în Veneţia la 24 de ani, în 1922, CLAUDINA şi-a găsit repede un loc de muncă. Medicul Eduardo Vitrangello, un tânăr de 28 ani, s-a grăbit să o angajeze pe CLAUDINA, văzându-i diploma eliberată la facultatea de Medicină din Milano, unde îşi desăvârşise şi el studiile. După 2 ani s-au căsătorit, fiind profund îndrăgostiţi unul de celălalt.

Din iubirea lor au rezultat 3 copii. Fata, Minerva, a venit pe lume când mama ei avea 30 de ani. Primul băiat, Luigi, a apărut la 2 ani după surioara lui. Ultimul membru al familiei, Arino, a fost născut de CLAUDINA când avea 36 ani. Timp de 18 ani, cât i-a fost dat să trăiască împreună cu Eduardo, CLAUDINA s-a simţit foarte fericită. El era un soţ iubitor, mereu atent cu ea şi copiii. Venea acasă încărcat cu daruri aproape zilnic.

Deşi lucra în cabinetul lui, CLAUDINA nu reuşea să afle de unde proveneau sumele mari de bani încasate de Eduardo în afara taxelor obişnuite de consultaţie. Cu mare greutate s-a hotărât Eduardo să îi spună că era membru al Partidului Naţional Fascist (PNF), al cărui preşedinte era Benito Mussolini. Poate că nu ar fi amestecat-o niciodată în activitatea lui politică dacă ea nu i-ar fi cerut cu insistenţă să îşi justifice plecările grăbite de acasă, spre seară, şi revenirile în miez de noapte sau aproape de ivirea zorilor. CLAUDINA, aflând de la el doar strictul necesr, a înţeles că Eduardo îi trata noaptea pe activiştii fascişti răniţi în luptele cu revoluţionarii antifascişti. Eduardo era plătit noaptea cu sume de bani care depăşeau cu mult încasările din cabinet. Tot noaptea îi trata la domiciliu pe fruntaşii partidului, care nu voiau să se arate ziua prin cabinetul său.

Cel de-al Doilea Război Mondial, declanşat la 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei, a cuprins şi Italia. La 10 iunie 1940, Italia a declarat război Marii Britanii şi Franţei, după ce nordul ţării fusese ocupat de trupele germane. CLAUDINA şi Eduardo şi-au continuat munca de medici, ajutând şi la tratarea răniţilor din spitale. În anul 1943, regele Victor Emmanuel III a semnat armistiţiul cu aliaţii anglo-americani, a dizolvat regimul fascist şi l-a arestat pe Mussolini. Medicul Eduardo Sabelli a fugit din ţară, lăsându-şi familia în Veneţia să se descurce cum se va pricepe. S-a îndreptat, la bordul unui vapor german, spre nordul Africii, fiind debarcat în Egipt. Acolo a murit după câteva luni, bolnav de holeră.

În 1943, la fuga soţului de acasă, CLAUDINA avea 45 de ani. Era sănătoasă, dar după un an de muncă grea, fiind singură în cabinet, oboseala şi grija pentru copii şi soţ începuseră să îi şubrezească organismul. Copiii erau minori, aveau nevoie de hrană suficientă, iar alimentele se procurau cu mare greutate. Mama ei, Estella, nemaiavând de lucru la Teatrul de Operă, stătea toată ziua pe la cozi, pentru a le aduce de mâncare.

Războiul a luat sfârşit în 1945, dar Eduardo nu s-a întors acasă. Foştii camarazi din Egipt îi pierduseră urma. Din ce în ce mai slăbită şi disperată, CLAUDINA s-a îmbolnăvit de tuberculoză. În câteva luni, boala i-a scurtat viaţa. Era în 1947, pe vreme de libertate, dar CLAUDINEI nu i-a mai fost dat să trăiască. Slăbise la greutatea unui copil de 15 ani, sicriul fiind mic şi uşor.

Minerva, la 19 ani, Luigi, la 17 ani, şi Arino, la 13 ani, şi-au condus mama pe ultimul drum. Despre tatăl lor nu au mai aflat nimic, niciodată. Ajutaţi de bunicii Giordano şi Estella, cei trei orfani au terminat liceul, iar după aceea au mai învăţat câte ceva, în timp ce munceau la diverşi patroni. Minerva s-a calificat ca soră medicală. Luigi a devenit decorator de case, iar Arino s-a iniţiat în comerţul cu produse chimice.

Nina Petre
21 februarie 2015

COMENTARIUL CLAUDINEI

"Acum înţeleg. Organismul a acumulat de toate, inclusiv ţesut adipos în exces, ca să se ferească de moarte, având în vedere viaţa şi moartea anterioară, când am văzut şi am trăit în sărăcie şi foame, deşi eram medic.

Înţeleg că am fost medic internist. Sau am aplicat şi tratamente naturiste, de vindecare suflet, minte... Deoarece, când le-am redescoperit, mi se păreau cunoscute. Acum este important de văzut cine este acel Eduardo, dacă am fost împreună şi în viaţa asta... sau nu...?

Deasemeni, important de ştiut că eu am o pată pe plămân, ca de tuberculoză, deşi în viaţa asta nu am avut aşa ceva. Mi-au găsit la CT, RMN. Acum se explică.

Îmi doresc să trăiesc, sunt veselă, mă rog la Dumnezeu să pot să ajut cât mai multă lume, să gândesc pozitiv, să iubesc pe toţi, să transmit iubire.

Eu mă identific cu Claudina. Am muncit şi eu ff mult. Am avut mereu o relaţie specială cu El, Dumnezeul nostru şi Măicuţa noastră. Mergeam pe stradă şi vorbeam cu Ei.

Am iubit de când mă ştiu copii, şi mai ales pe cei de liceu. Acum ştiu de ce. Am avut perioade când aveam şi 5 servicii. Am suferit mult din cauza pierderii părinţilor mei dragi, de tineri. Am trecut prin multe. Am simţit mereu că am cunoştinţe de medicină, puteam da sfaturi, simţeam că o voce lăuntrică mă sfătuieşte. Dar am încredere mare în produsele naturiste... şi în medicina dacică de vindecare a sufletului, minţii şi apoi a corpului fizic..."

Claudina
21, 27 februarie 2015
Constanţa

< sus >

EPISODUL 2 - INEDIO

Episodul spiritual nr.2 îl are ca erou pe INEDIO RADIS. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 1802-1868. INEDIO s-a născut în localitatea portuară Chincha Alta, situată pe ţărmul Oceanului Pacific, la sud de Lima, în ţara numită la acea vreme Viceregatul Peru.

Tatăl lui INEDIO, Tico, provenea din părinţi imigranţi spanioli şi se ocupa cu transportul unor mărfuri de strictă necesitate în zonele montane din est. Nevasta lui, Ugde, indiancă de etnie chincha (populaţie care păstra totemul jaguarului), cunoştea limbajul quechua, folosit de tribul părinţilor ei. Tico, negustor ambulant în vârstă de 18 ani, o adusese pe Ugde tocmai din creierii munţilor sălbatici, fata având pe atunci doar 14 ani.

Nevastă harnică şi iubitoare, Ugde născuse 12 copii. Doar doi dintre ei, băieţi, depăşiseră vârsta de 10 ani. Ceilalţi decedaseră din cauza unor epidemii, în mare parte aduse de marinarii spanioli. INEDIO, fiul cel mare, avea cu 6 ani mai mult decât fratele sau Achio.

De cum s-au simţit în stare să urce pe abrupţii versanţi montani, Tico i-a luat cu el, învăţându-i să practice comerţul ambulant cu membrii triburilor izolate la mari înălţimi. INEDIO s-a dedicat acestei forme de comerţ, fiindcă iubea munţii şi pe locuitorii lor, oameni greu încercaţi de asprimea vieţii. Achio a preferat comerţul naval, plecând de acasă la 16 ani, ca marinar pe o corabie spaniolă.

Tinereţea lui INEDIO a fost puternic influenţată de idealul patriotic al poporului peruan şi de luptele grele care au condus la înlăturarea dominaţiei spaniole. Cunoştea bine limba spaniolă, anii de studii elementare fiind urmaţi la o şcoală patronată de Misiunea Spaniolă din oraş. Datorită mamei Ugde, reuşise să înveţe dialectele quechua şi aymara, vorbite de locuitorii munţilor. Posibilitatea comunicării directe cu sătenii din zonele montane i-a permis lui INEDIO practicarea unor relaţii comerciale eficiente cu aceştia de la vârsta de 15 ani, alături de tatăl său.

Zonele montane, izolate de agitaţia oraşelor de pe ţărmul oceanului, deveniseră încă de la sfârşitul secolului anterior adevărate refugii pentru revoluţionarii care luptau pentru independenţă. În 1821, când INEDIO avea 19 ani, generalul argentinian Jose de San Martin a eliberat Peru de sub ocupaţia spaniolă, după lupte grele în Munţii Anzi. În acelaşi an, generalul San Martin a proclamat la Lima independenţa statului Peru faţă de Spania. A urmat un crâncen război de independenţă dus împotriva Spaniei între anii 1822-1825, încheiat cu victoria de la Ayacucho (1824). INEDIO, ca negustor ambulant, le-a dat un ajutor eficient trupelor combatante peruane, furnizându-le haine şi alimente, până când valea fluviului San Juan a fost complet eliberată.

În 1825, după victoria finală, INEDIO s-a căsătorit cu Pauletta Denuces, o fată de 17 ani, fiica unui marinar de origine spaniolă, ce fusese ucis de un combatant peruan. Pauletta, rămasă doar cu mama ei, s-a bucurat la cererea în căsătorie a curajosului INEDIO, acceptând-o imediat. Din iubirea lor au rezultat 3 băieţi. Adriano, fiul cel mare, născut de mama lui la 19 ani, era cu 5 ani mai în vârstă decât Tirenius. Nasro, ultimul născut, avea cu 3 ani mai puţin decât Tirenius.

Băieţii au reuşit să supravieţuiască, semănând bine cu tatăl lor la rezistenţa fizică şi buna dezvoltare a trupului. INEDIO a avut grijă să îi ducă pe cărări de munte, unde aerul curat le-a fortificat organismul. Cu toţii au continuat activitatea comercială a tatălui, formând un adevărat clan de negustori abili şi neînfricaţi.

După ce şi-a căsătorit şi cel de-al treilea fiu, INEDIO a renunţat la drumurile montane. Trupul său, obosit de numeroşii ani în care se zbuciumase pentru a-şi întreţine familia şi a pune ceva bani deoparte pentru viitorul copiilor, devenea din ce în ce mai suferind. La 66 de ani abia dacă mai reuşea să iasă la plimbare prin oraş. Avea mulţi prieteni şi îi era dor de întâlnirile lor săptămânale, pe terasa cârciumii aflate în posesia fiului cel mare.

O boală misterioasă îl măcina pe INEDIO, medicii şi vracii nereuşind să îl vindece. Doi vraci sosiţi de la munte îi spuseseră că zeii "muntelui blestemat" se supăraseră pe el pentru că umblase pe cărări considerate de munteni demne de a fi ocolite. După mulţi ani, exploratori sosiţi de departe au identificat existenţa unor zăcăminte radioactive în zona fluviului San Juan. Boala sărmanului INEDIO a primit mai târziu numele de leucemie.

Omul s-a stins în zori de zi, trupul său, devenit aproape un schelet, rămânând fără suflul vieţii. Pauletta, soţia credincioasă care l-a iubit şi l-a venerat ca pe un adevărat zeu, a mai trăit câteva luni. Dorinţa aprigă de a-şi revedea soţul i-a scurtat zilele.

Nina Petre
17 martie 2015

COMENTARIUL CLAUDINEI

"Să ştii că m-am simţit mereu atrasă de Peru. La facultate am avut o prietenă din Peru şi eram fascinată de ceea ce îmi spunea despre această ţară. Eram prietene bune. Îmi plăceau dansurile lor, chiar mă descurcam bine să dansez. Apoi mi-au plăcut telenovelele... sud americane, şi cele peruane. Eram fascinată. Şi când îmi povestea soţul de America de sud... Şi el este îndrăgostit de America de sud. Poate că şi plăcerea de a sta prin magazine, de a cumpăra, o am tot de  atunci. Sau din alte vieţi. Îmi plac mâncărurile picante, tradiţiile incaşe, filmele cu INDIENI..."

Claudina
17 martie 2015
Constanţa

< sus >

 

EPISODUL 3 - GERDA

Episodul spiritual nr.3 o are ca eroină pe austriaca GERDA STRONDE. Ea s-a născut în oraşul Viena şi a trăit între anii 1713-1786. Părinţii ei, Rudolf şi Erine, aveau două fete. GERDA era cu 2 ani mai în vârstă decât Paula. Veniturile de notar obţinute de Rudolf în cabinetul său îi asigurau un trai îmbelşugat împreună cu familia lui.

Fetele au studiat acasă cu profesoare vieneze şi franceze. Pe GERDA au măritat-o părinţii la 16 ani cu baronul cavaler Christian Heydeke. Tânărul avea 25 de ani şi o frumoasă carieră militară. Tânără şi neştiutoare într-ale iubirii, GERDA s-a supus voinţei părinţilor şi a soţului, devenind o soţie demnă de poziţia ei în înalta societate vieneză. La 22 de ani, în 1735, l-a născut pe micuţul Norman, unicul copil, pentru binele căruia părinţii ar fi fost în stare de orice sacrificiu.

Cariera strălucită de militar a lui Christian l-a propulsat spre funcţii deosebite, asigurându-i GERDEI o poziţie de înaltă doamnă la curtea reginei Maria Tereza (Theresia).

La data naşterii GERDEI şi încă 27 de ani după aceea, pe tronul Austriei a domnit Carol VI (1711-1740), rege al Ungariei, rege de Napoli, duce de Milano, duce de Mantova, rege al Boemiei şi al Siciliei, duce de Parma-Piacenza şi împărat din anul 1711. În anul naşterii eroinei noastre (1713), împăratul Carol VI a elaborat Pragamatica Sancţiune, act istoric având drept scop anularea legii salice (lege ce rezervă dreptul la coroană numai moştenitorilor masculini). Pragmatica Sancţiune urma să îi asigure tronul fiicei mai mari, Maria Tereza. În 1740, la moartea lui Carol VI, refuzul Franţei, Prusiei şi Spaniei de a o recunoaşte pe Maria Tereza ca împărăteasă a determinat începerea războiului de succesiune austriacă. Prin Pacea de la Aachen s-a decis încheierea războiului şi recunoaşterea coroanei imperiale Mariei Tereza.

Domnia acesteia, între anii 1740-1780, i-a promovat pe soţii Heydeke şi pe fiul lor, Norman, în anturajul împărătesei şi al ministrului fidel al acesteia, Wenzel Anton von Kaunitz-Rietberg. La 42 de ani, în 1746, Christian a fost numit membru în Comisariatul General de Război. După 8 ani, în 1754, a intrat în Cancelaria Curţii şi a Statului. Norman, ajuns ofiţer de elită al armatei imperiale, la fel ca tatăl său, s-a distins prin numeroase fapte de vitejie în cadrul Războiului de 7 ani împotriva Prusiei (1756-1763). După finalul războiului, Norman a primit-o drept soţie pe fiica unui ofiţer superior, care i-a dăruit 3 copii.

Timp de 40 de ani, cât a durat domnia Mariei Tereza, viaţa GERDEI Heydeke a fost divizată între obligaţiile faţă de propria familie şi cele de înaltă onoare, ca prietenă şi însoţitoare a stăpânei sale. Maria Tereza de Habsburg, ca regină a Ungariei şi Boemiei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, s-a bazat pe colaboratori abili şi fideli. Prin reformele introduse de ea, a pus bazele unui stat modern, birocratic şi centralizat, fără privilegii nobiliare, dar deschis noii clase a burgheziei.

Norman, fiul GERDEI, şi-a urmat studiile în cadrul Academiei Militare de la Wienner-Neustadt, instituţie superioară ce fusese înfiinţată de Maria Tereza.

Sfaturile de taină ale împărătesei cu doamna de onoare GERDA Heydeke vizau nu numai creşterea şi educarea celor 16 copii ai Mariei Tereza, dar şi luarea unor decizii importante pentru modernizarea Statului şi a societăţii austriece. La fel ca stăpâna sa, GERDA dispreţuia parazitismul clerului şi nu agrea activitatea ordinului iezuiţilor. Dorea introducerea obligativităţii şcolii, uniformitatea programelor şcolare şi intensificarea controlului didactic. Poporul austriac avea nevoie de instruire.

Ca orice mare doamnă din anturajul împărătesei, GERDA participa la numeroase acţiuni de binefacere, având sub protecţia ei azilele de copii din oraş, plus câteva biserici de la ţară. Mare iubitoare de copii, şi-ar fi dorit să aibă cel puţin 10 urmaşi, dar trupul său firav abia suportase naşterea lui Norman. Dragostea ei maternă s-a răsfrânt asupra copiilor bolnavi şi orfani, mai ales după ce Norman a devenit o persoană adultă. Pentru nepoţi a fost o bunică minunată, străduindu-se să le aducă multă bucurie în casă şi în suflete.

Inima ei, prea iubitoare şi impresionabilă, a suferit cumplit în perioadele de campanii militare, când nu primea veşti despre soarta soţului şi a fiului. Suferinţele îndelungate, prea puţin mărturisite celor din jur, şi-au pus amprenta nefastă asupra activităţii cardiace. După ce a împlinit 70 de ani, GERDA s-a retras în somptuoasa vilă din munţi, nemaiputând să îşi îndeplinească îndatoririle sociale. Christian, soţul credincios, a cărui vârstă înaintată îl obliga la odihnă, i-a stat alături până în ultima clipă a vieţii. La 73 de ani, inima GERDEI şi-a încetat activitatea. Amintirea minunatei femei a dăinuit multă vreme după moartea sa.

Nina Petre
15 aprilie 2015

COMENTARIUL CLAUDINEI

"Sunt multe lucruri cu care mă identific. În primul rând, limba germană. Eu am intrat la liceul de turism şi, deşi aveam medie pentru clasa de engleză, am optat pentru germană, pe care am făcut-o şi la facultate. Am apreciat mereu spiritul şi justeţea germană, prusacă, am încercat şi eu să fiu aşa, să mă lupt cu mine, să duc la bun sfârşit ceea ce am început. Apoi, când am fost la Viena pentru prima dată, acum 4 ani, aveam impresia că mai fusesem, mă vedeam cu rochii cu crinolină, umblând cu caleaşca, sau pe scările teatrului vienez, operei. Cred că era ceva în subconştientul meu care îmi aducea aminte de acest episod. Şi domnia Mariei Antoaneta m-a fascinat când am văzut muzeele din Viena. Prinţesa Sisi este favorita mea...

Şi în viaţa asta mi-a plăcut să ajut copii şi oameni cu dizabilităţi. Probabil că aşa este sufletul meu. Fata mea chiar îmi spune: "Mamă, tu eşti în stare să dai şi casa să ajuţi".

Îmi place Viena, dar şi soţului meu îi place. Am mai avut un deja-vu şi la Roma, când am fost, dar şi în Franţa, Paris şi Rouen.

Am o datorie de împlinit, să lupt pentru redescoperirea spiritului dacic, zamolxian. Mi s-a spus că am fost Mare preotească dacă, trimisă pentru redeşteptarea văpăii dacice. Probabil că sufletul meu a avut multe reîncarnări şi probabil că este de mult pe Pământ, poate din vremea atlanţilor. Dumnezeu ştie... Îi mulţumesc lui Dumnezeu că, prin reîncarnările pe care le-am avut, am reuşit să ajut oamenii, să fac bine semenilor mei, să educ şi să las în urmă vlăstare roditoare. Eu am făcut, şi în această viaţă, tot ceea ce am făcut, din suflet, cu suflet. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu.

În tablou, figura Mariei Antoaneta mi se părea cunoscută, familiară.

Şi în viaţa asta mă omoară nedreptatea şi am luptat pentru drepturile femeilor. Asta sunt sau am fost... mai războinică... şi am avut şi ceva probleme cu inima.

Observ că în toate încarnările am fost slabă. Poate şi acum o să fiu cum trebuie, dar important e să fiu sănătoasă."

Claudina
15 aprilie 2015
Constanţa

< sus >

EPISODUL 4 - LIRUN

Episodul spiritual nr.4 o are ca eroină pe indianca LIRUN. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1608-1664 (secolul 17). S-a născut în străvechiul oraş Nagpur, situat în zona centrală a Indiei. Părinţii ei, Kradish (tatăl) şi Urhi (mama), au avut 7 copii, rămânând doar cu 3 fete: LIRUN, Nyame, Dunun. Ceilalţi 4 copii s-au stins la vârste mici, din cauza unor epidemii frecvente în oraş. LIRUN era mai mare cu 5 ani decât Nyame. Dunun era mai tânără cu 4 ani decât sora mijlocie. Înţeleptul Kradish, preot brahman, trăia cu familia lui într-o atmosferă marcată de o profundă credinţă religioasă.

În perioada vieţii eroinei noastre, În India domnea Imperiul Marilor Moghuli. Întemeiat în anul 1526, acest imperiu a rezistat până în 1858. Împăraţii Moghuli au unificat cea mai mare parte a teritoriului Indiei. Au islamizat forţat populaţia, persecutând religia hindusă. Suveranii Moghuli care au condus India de-a lungul vieţii lui LIRUN au fost: 1) Nur ad-din Jahangir (1605-1627); 2) Dawar Bakhsh (1627-1628); 3) Khurran Shihab ad-din Muhammad (Shah Jahan I) (1628-1657); 4) Murad Bakhsh (1657) - în Gujarat; 5) Shah Suja (1657) – în Bengal; 6) Muhyi ad-din Muhammad Aurangzeb (Alamgir I) (1658-1707). Apogeul Imperiului Moghul a avut loc în timpul domniei lui Shah Jahan I (1628-1657). Domnia lui Aurangzeb (1658-1707) s-a remarcat prin tensiuni şi revolte între diferitele comunităţi religioase.

Brahmanul Kradish, tatăl lui LIRUN, a refuzat să treacă la islamism, atrăgându-şi astfel dispreţul şi persecuţia reprezentanţilor casei imperiale. Om înzestrat cu o moralitate ireproşabilă şi o inteligenţă sclipitoare, Kradish s-a mulţumit cu faptul că a fost lăsat în pace să slujească mai departe în templul său hindus, să le transmită discipolilor săi învăţăturile Veda. Credincioşii hinduşi îl înconjurau cu cel mai înalt respect. Deşi avea voie să primească orice fel de daruri (imobile, moşii), el se mulţumea doar cu cele care asigurau hrana şi îmbrăcămintea familei sale. Pe donatori îi binecuvânta îndelung. Se ruga pentru ei să le fie iertate păcatele în decursul vieţilor viitoare. Le-a obişnuit şi pe fiicele sale să ducă o viaţă modestă şi pioasă.

Casa lui, simplă ca structură, avea un singur etaj şi puţine odăi. Mobilierul era modest, cuprinzând doar piesele absolut necesare traiului zilnic. Alimentaţia familiei excludea consumul de carne. Urhi, nevasta lui Kradish, îşi păstrase zestrea primită de la părinţi, dorind să le-o împartă celor 3 fiice. De la mama lor fetele au învăţat să conducă treburile casei, să se poarte onorabil în familie şi în societate, arătând astfel că sunt demne de respectul tuturor. Împlinind 8 ani, fiecare dintre ele s-a supus iniţierii solemne care le-a consacrat intrarea în societate.

La 15 ani, LIRUN i-a fost dată de soţie învăţatului Dannir, un bărbat în vârstă de 29 ani, profesor la şcoala patronată de templul în care slujea Kradish. El fusese educat şi instruit într-o mânăstire hindusă. Devenind un foarte bun iniţiat în literatură şi filosofie, a fost angajat de Kradish în şcoala templului. Cunoscându-l foarte bine, înţeleptul şi l-a luat drept ginere.

În noua familie, LIRUN s-a bucurat de acelaşi respect şi iubire ca mama ei. Dannir era un soţ corect, fidel şi dornic să aibă o familie minunată, asemenea socrului său. Părinţii lui muriseră din cauza unei epidemii, pe vremea când el se afla în mânăstire. LIRUN i-a dăruit 5 copii. Primul născut, un băieţel, a murit la câteva zile după naştere. LIRUN avea aproape 18 ani când i-a dat naştere micuţei Nujad. Aceasta le-a adus norocul în casă, fiindcă supravieţuise tuturor bolilor, la fel ca următorii copii ai familiei. Fetiţa avea 3 ani când mama i-a adus o surioară: Ridka. Băieţii au sosit mai târziu. Ordun s-a născut când Ridka avea 5 anişori. După 6 ani de la apariţia lui, familia s-a întregit cu simpaticul Ramanda.

Băieţelul împlinise 3 ani, când tatăl său a intrat într-o perioadă de mari schimbări profesionale. Unchiul lui Dannir, luptătorul Randughar, ajuns comandant militar al întregii regiuni, i-a propus acestuia promovarea într-un post de funcţionar superior în Administraţia imperială. Dornic de a face avere, gândindu-se intens la viitorul familiei sale, Dannir ar fi acceptat înalta funcţie, dar ezita în privinţa schimbării religiei. Atât împăratul recent ajuns la domnie, Shah Jahan I, cât şi toţi subordonaţii lui erau botezaţi în religia islamică. Discutând îndelung cu LIRUN, în care avea o încredere deplină, Dannir a ales cea mai raţională cale: trecerea la islamism, cu excepţia soţiei şi copiilor lui. Aflându-se în preajma unui conflict major între părinţii ei şi propriul soţ, LIRUN şi-a început activitatea de mediator, dorind cu ardoare să fie pace tot timpul şi, mai ales, respect şi iubire între cei dragi, aşa cum văzuse în casa părintească.

Femeie cultă şi inteligentă, instruită în copilărie de profesori aduşi acasă, la care s-au adăugat lecţiile de studiere a Vedelor cu tatăl ei, LIRUN a avut îngăduinţa soţului de a cerceta mai departe, în mare tihnă, cele 4 adevăruri budiste asupra suferinţei: naşterea, boala, bătrâneţea, supărările omului. LIRUN era preocupată de cercetarea cauzelor suferinţei, acestea fiind: dorinţa de a renaşte într-o altă viaţă, pasiunile, dorinţa de plăceri şi de bogăţie. Necesitatea de a suprima suferinţele presupunea renunţarea la aceste cauze prin detaşarea de ambiţii deşarte. Căile de urmat pentru a se ajunge la înlăturarea suferinţei erau în număr de 8: dreptatea, credinţa, hotărârea, cugetarea, cuvântul, efortul faptei, al comportării şi al meditaţiei. Practicantului budist i se cerea respectarea a 5 norme morale: să nu ucidă nicio vieţuitoare, să nu ia ce nu i se oferea, să nu mintă, să nu bea lichide fermentate şi să nu contravină regulilor castităţii. Religia budistă promova stăpânirea de sine, învingerea urii prin iubire, blândeţea şi compasiunea. Îi învăţa pe adepţi că în viaţă binele şi nenorocirile reprezentau fructul propriei comportări a omului. Mântuirea putea veni doar pe calea renunţării la dorinţe deşarte şi pe calea unei conduite morale cât mai corecte.

După ce copiii au crescut, plecând la casele lor, LIRUN şi-a îngăduit să studieze şi religia islamică, ajutată fiind de soţul ei. Spre mulţumirea sa, religiile aveau multe învăţături asemănătoare. LIRUN putea fi pe deplin mulţumită de Dannir, soţul şi stăpânul ei, bărbatul care o transformase într-o soţie şi mamă apropiată de perfecţiune. Nujad şi Ridka s-au convertit la islamism de dragul soţilor, aşa cum făcuse şi mama lor în tinereţe. Ordun şi Ramanda, înclinaţi spre negustorie, şi-au păstrat religia hindusă.

LIRUN a trăit doar 56 de ani. Decesul timpuriu a survenit din cauza singurătăţii şi a grijii pentru sănătatea lui Dannir. La 70 de ani, bărbatul era mereu activ, funcţia lui de consilier zonal obligându-l să lipsească de acasă multe zile şi nopţi. Inima lui LIRUN şi-a oprit pulsaţiile într-o dimineaţă, când femeia s-a trezit tot singură, deşi îl aşteptase pe Dannir până aproape de ziuă. Se stinsese în linişte, cu chipul senin al omului mulţumit de viaţa lui.

Nina Petre
11 mai 2015

COMENTARIUL CLAUDINEI

"Da, cred că am multe din trăsăturile minunatei Lirun. Şi eu am ajuns la concluzia că Biblia noastră are mult din Coran şi sunt convinsă că şi din credinţa hindusă... şi toate se trag de la religia veche hiperboreană, atlantă. Am studiat şi eu puţin Coranul. Aşa că, există un singur Dumnezeu şi mai multe credinţe... care au drept scop scindarea...

În ceea ce priveşte credinţele care i-au călăuzit viaţa ancestralei Lirun, dreptatea, credinţa, hotărârea, cugetarea, cuvântul, efortul faptei, al comportării şi al meditaţiei, pot spune că şi în viaţa mea actuală au fost nestematele care mi-au luminat viaţa şi propriile credinţe. Când am uitat de unele şi am muncit peste puteri, pentru a face să fie bine la locul de muncă, să-mi ajut colegii şi elevii, să mă zbat în actuala conjunctură, să fie mulţumiţi alţii, m-am îmbolnăvit: stres, lipsă de odihnă.

Pot spune că nu am urât nici chiar pe cei care mi-au făcut rău, dar gândurile negre m-au stăpânit, e adevărat... Mulţumesc lui Dumnezeu pentru boală, că am revenit la sentimentele lui LIRUN. Şi eu am probleme cu inima, am remarcat că şi a 3-a ancestrală a avut probleme cu inima... deci inimoasă am fost mai mereu.

Şi soţul meu este un om corect, cinstit şi devotat familiei... Am fost alături de el, în spatele lui mereu şi l-am sprijinit în viaţă... dar şi el a fost alături de mine. Şi minciuna am urât-o şi o urăsc...

Iar cultura indiană m-a fascinat mereu: cultura, limba, obiceiurile, peisajele. Oamenii acolo sunt mulţumiţi cu ce au, sunt fericiţi că se au unii pe alţii şi se ajută, mult mai mult ca alte popoare... Îţi mulţumesc, Lirun, că ai fost ancestrala mea, care m-ai ghidat şi în această viaţă!

Pot să-ţi spun că de mică am fost atrasă de muzica indiană, de filmele indiene, şi acum mă uit cu plăcere la ele... Mă vedeam indiancă şi pot să-ţi spun că dansam minunat, de mică, pe muzica indiană. Aveam 4-7 ani când dansam. Mai mare fiind, dansam mai bine. Îmi plăcea când eram mică să mă înfăşor cu voaluri şi chiar cântam cântecele Narghitei. Mi se părea o limbă cunoscută, cu muzicalitate. Când eram în şcoala generală, obişnuiam să-mi fac, cu creionul dermatograf, o aluniţă în frunte, ca în filmele indiene... sau la ochi, alungiri. Eram machiată ca o indiancă, cu cozi la ochi - aveam 18 ani şi dansam foarte, foarte bine pe muzică indiană.

Indienii au o evoluţie spirituală aparte... poate că şi de acolo, dar şi de la daci, mi s-a impregnat în suflet faptul că sufletul se reîncarnează. Şi am multe amulete indiene, chinezeşti... Sunt înnebunită după bijou-uri, mai ales cercei care atârnă, brăţări, dar îmi plac şi rochiile indiene. Deci, tot ce se poate ca, la mine, al 3-lea ochi să se fi trezit. Şi amintirile, şi plăcerile din vieţile trecute să mă fi marcat în această viaţă!"

Claudina
11 mai 2015
Constanţa

< sus >

Episoadele spirituale de mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI - volumul 3", autor NINA PETRE

 

EPISODUL 5 - ROHDE

Episodul spiritual nr.5 o are ca eroină pe belgianca ROHDE KHARDEN. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1524-1576 (secolul 16). ROHDE s-a născut în oraşul Anderlecht, situat în regiunea Brabant, la mică distanţă de Bruxelles.

În perioada vieţii lui ROHDE, Belgia făcea parte din formaţiunea statală numită Ţările de Jos, creată de regele Filip cel Bun de Burgundia în anul 1435. În 1579, provinciile catolice din zona sudică a Ţărilor de Jos s-au supus dominaţiei spaniole. După moartea ducelui Filip (Philippe, Filips) de Saint Pol, ducatul de Brabant a fost moştenit de vărul defunctului, Filip II cel Bun, ducele Burgundiei (în anul 1430). În 1477, Maria de Burgundia s-a căsătorit cu Maximilian de Habsburg, aducându-i ca dota Ţările de Jos, inclusiv Brabantul.

Regiunea istorică Brabant, stăpânită în secolul 5 de către franci, a făcut parte, după 855, din Lorena (Lotharingia), iar mai târziu din Sfântul Imperiu Roman. Nucleul statului feudal Brabant l-a constituit oraşul Louvain (Leuven), centru al comitatului (din secolul 9) şi al ducatului de Brabant (din secolul 12). Partea de sud a regiunii istorice Brabant aparţine astăzi Regatului Belgiei, având centrul administrativ în Bruxelles.

Părinţii eroinei noastre, ROHDE, făceau parte din modesta clasă a meşteşugarilor, care supravieţuiau prin muncă grea, zi-lumină, veniturile obţinute fiind prea mici în comparaţie cu truda lor desfăşurată în condiţii grele. Ronnar (tatăl) era meşteşugar-ţesător. Nevasta lui, Errike, muncea alături de şase femei în atelierul soţului. Unicul lor copil, ROHDE, şi-a petrecut copilăria în manufactura părinţilor, învăţând cât i-a stat în puteri grelele proceduri ale procesului de fabricaţie. Şi-a urmat studiile generale în mica şcoală de fete din apropierea casei părinteşti.

La 16 ani, a fost cerută în căsătorie de meşteşugarul şi negustorul Lideus Marnell, bun prieten şi colaborator cu tatăl ei. Lideus împlinise 27 de ani, trecuse prin două iubiri nefericite şi, refăcut sufleteşte, a decis să înceapă o nouă viaţă alături de frumoasa şi harnica ROHDE. La 2 ani după căsătorie a sosit primul copilaş, dolofanul Liren. După 5 ani, mama i l-a dăruit pe frăţiorul Othar, devenit ulterior bucuria întregii familii.

Viaţa grea dusă de ROHDE lângă părinţi s-a continuat de la începutul căsniciei până la naşterea lui Othar. Băieţelul fiind cam firav la trup, a necesitat îngrijiri deosebite. ROHDE, renunţând la munca din manufactura soţului, şi-a salvat copilul de la o moarte sigură, posibilă datorită numeroaselor răceli ale băiatului.

Trecând de vârsta copilăriei, cei doi fraţi, foarte diferiţi la fire şi inteligenţă, şi-au ales meserii opuse. Liren, mare amator de literatură, a devenit anticar. Othar s-a angrenat în afacerea tatălui, fiind pasionat de producerea şi comercializarea stofelor.

După 40 de ani, ROHDE a revenit la munca în ţesătoria lui Lideus, lucrătoarele având nevoie de o supraveghere atentă, fiindcă dădeau semne de revoltă. Operaţiile preliminare necesitând multă îndemânare (trierea, degresatul, pieptănatul, scărmănatul şi torsul lânii) erau efectuate de muncitoare. Salariile abia le ajungeau pentru traiul zilnic, iar pericolul şomajului plana în permanenţă.

Operaţia următoare, cea a ţesutului, o efectua meşterul, adică Lideus, iar mai târziu şi Othar. Lideus era în acelaşi timp lucrător şi patron. Îşi avea propriul atelier, dotat cu propriul război de ţesut, folosind un număr mic de salariaţi - lucrători, calfe şi ucenici. Meseria lui era cea mai preţioasă din întregul proces de artizanat textil. La 44 de ani, a fost ales în corpul de meşteri aflat în conducerea oraşului, având drept misiune să îi controleze pe toţi ceilalţi.

ROHDE lucra deseori şi în atelierul boiangiilor, unde munca era dură, varietatea culorilor imprimate în firele de lână reprezentând un secret al fabricaţiei. Vopsitul se putea face imediat după pieptănat, după dărăcit, eventual după torsul firelor sau înaintea trecerii produsului ţesut la piua hidraulică. Acest dispozitiv, procurat cu mulţi bani de către patronul Lideus, înlocuia bătutul şi călcatul postavului cu picioarele în albii cu apă caldă şi detergenţi, pentru degresare. În atelierul boiangiilor, ROHDE venea în contact cu materii corozive, având unghiile albastre, că toate celelalte lucrătoare.

Othar, după ce a lucrat prin toate atelierele părinţilor, şi-a descoperit vocaţia de negustor. S-a înscris la 20 de ani în breasla (asociaţia) meşteşugarilor din oraş, înlocuindu-şi tatăl, prea ocupat cu procesele de fabricaţie. Othar, tânăr inteligent şi bun întreprinzător, a preluat funcţia de negustor, vânzând postăvurile produse de părinţii lui, chiar în Bruxelles. Avearea familiei a crescut simţitor, an de an, spre bucuria celor doi fii, care îşi vedeau bătrâneţea asigurată.

ROHDE a lucrat în manufactura familiei până la 52 de ani, când i-a fost curmat firul vieţii. Boala de ficat, ţinută în frâu de mai bine de 10 ani, s-a agravat brusc, organismul femeii neputând să suporte mediul toxic în care lucra.

Nina Petre
7 iunie 2015

COMENTARIUL CLAUDINEI

"Se pare că trăsătura asta de mamă bună la toate, de mamă care se sacrifică pentru copii, soţ, familie, am avut-o mereu. Dar în viaţa asta cred că m-am deşteptat. Am mai învăţat o lecţie. Trebuie să am grijă de mine, să învăţ să mă iubesc, deoarece fiecare vine cu Karma lui şi cu lecţia lui de viaţă. Noi nu putem face nimic. Putem sta în cap, nu schimbăm ceea ce sufletul şi-a ales înainte de reîncarnare. Şi în eposodul acesta, când am fost belgiancă, se pare că am murit tot tânără....

Referitor la profesia de vopsitor, să ştii că mama a încercat să mă înveţe să vopsesc, dar am urât acest lucru. Ştiu cum se face, am şi încercat, dar se pare că am muncit atunci cu multe chimicale şi mi-a ajuns... Am văzut că în toate vieţile am fost un om respectabil şi muncitor, iubită de Dumnezeu...

Şi mi-a plăcut medicina, pasiune ce o am şi acum, pentru medicina naturistă. Dar nu mi-a plăcut să mă fac medic, deşi ai mei şi-ar fi dorit. Mie mi-a plăcut să educ şi să mă ocup de sufletul copiilor, să fiu aproape de ei, să-i înţeleg, să le luminez mintea, dar mai ales sufletul.

Văd că am avut şi spirit organizatoric mai mereu, m-am ocupat mereu de cel de lângă mine. Asta fac şi acum, dar am început să mă iubesc, să-l iubesc şi să-l cinstesc pe Dumnezeu din mine."

Claudina
9 iunie 2015
Constanţa

< sus >