<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

CORINA

Prezentare

CORINA este un istoric de foartă bună calitate. Pasionată de Istoria Antichităţii, studiază mereu, cercetează şi traduce texte vechi fără să obosească sau să se sature de ele. Foarte tânără pentru o astfel de activitate, care necesită multe ore de lucru, Corina renunţă la baruri, discoteci, petreceri în gaşcă sau conversaţii stupide pe Facebook. Cuceritorii virtuali ai Internetului nu o intersează. Îşi doreşte un soţ şi copii, dar încă nu i-a ieşit în cale bărbatul potrivit, capabil să o iubească sincer, să o respecte şi să îi aprecieze valoarea intelectuală şi spirituală deosebită.

Nina Petre
11 februarie 2020

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Rosalia Franchi (1811-1863)

  Felipe Castelo (1702-1754)

  Alenka Iakovleva (1596-1645)

Episodul 1 – ROSALIA

Episodul spiritual nr.1 o are ca eroină pe italianca ROSALIA FRANCHI. Viaţa ei s-a desfăşurat în perioada anilor 1811-1863 (secolul 19). ROSALIA s-a născut în oraşul Napoli (Neapole), situat în provincia Campania, port la Marea Tireniană.

În anul 1799, ocupaţia franceză dăduse naştere, pentru câteva luni, Republicii Partenopee. Între 1806-1815, oraşul Napoli şi Regatul Neapolelui au fost conduse de Joseph Bonaparte, iar după aceea, de Joachim Murat, din ordinul lui Napoleon. Congresul de la Viena a restabilit suveranitatea Bourbonilor, care au creat Regatul celor Două Sicilii. Napoli a fost sediul unei opoziţii puternice împotriva despotismului bourbonic până la sosirea lui Garibaldi (în 1860) şi anexarea la Regatul Italiei.

Bancherul Ignazio Franchi din Napoli, căsătorit cu distinsa doamnă Teresina, avea un singur copil, pe frumoasa ROSALIA. Fetiţa, inteligentă şi ascultătoare, a fost educată acasă cu profesoare-guvernante până la 14 ani, când părinţii au înscris-o într-un pension catolic din oraş.

După anii petrecuţi în pension, a dorit să lucreze şi ea ca profesoară. Un prieten al tatălui ei, moşierul Stefano Odone, a angajat-o ca guvernantă în vila lui de lângă Napoli, unde avea trei fetiţe. Sabrina împlinise 3 ani, Renata, 4 ani, iar Elda, 7 ani. În casa familiei Odone, un musafir drag era fabricantul de haine Salvatore Pietrasanta, unul dintre nepoţii doamnei Patrizia Odone, mama fetiţelor.

Căsătoria ROSALIEI cu Salvatore a avut loc în anul 1835, când ea avea 24 de ani, iar mirele, 27 de ani. Guido Pietrasanta şi doamna Valeria erau părinţii lui Salvatore. Domnul Guido, negustor de haine şi ţesături, avea o moşie mare spre nord de Napoli.

ROSALIA nu a mai avut voie să muncească la familia Odone după căsătoria cu Salvatore. Pentru că nu avea răbdare să stea toată ziua în casă, îşi făcea de lucru cu documentele de la fabrica soţului.

La 26 de ani l-a născut pe Ugo, unicul copil. Acesta, pasionat de nave, a ajuns constructor de şalupe. S-a căsătorit la 26 de ani cu Emilia, o domnişoară de 19 ani. Au avut două fiice: Angela şi Natalia.

Salvatore împlinise 41 de ani, când i-a murit tatăl, din cauza unei crize cardiace grave. După înhumarea tatălui, doamna Valeria, mama lui, i-a cedat moşia de la ţară, ea retrăgându-se în vila din Napoli.

La 55 de ani, Salvatore, ajuns un industriaş bine angrenat în comerţul cu haine, încă mai călătorea spre estul Mediteranei în căutare de ţesături şi bijuterii orientale. În vara anului 1863, vasul pe care se afla în drum spre Turcia a naufragiat, din cauza unei furtuni puternice. Nici Salvatoare şi nici ceilalţi călători nu au supravieţuit în adâncul apei.

După aflarea veştii dispariţiei soţului, ROSALIA s-a simţit din ce în ce mai rău cu inima. În ultima lună a anului 1863, când toată populaţia se pregătea de sărbători, ROSALIA a închis ochii pentru totdeauna.

Nina Petre
14 martie 2019

 

COMENTARIUL CORINEI

"Vă mulţumesc foaaarte mult pentru această analiză... Rosalia... aveam o păpuşă pe care am numit-o aşa, în copilărie. Era o păpuşă distinsă, cu păr platinat şi rochiţă roz, era, într-un fel, şefa tuturor celorlalte păpuşi.

A fost emoţionant să citesc povestea Rosaliei. M-am bucurat tare mult că a fost o femeie cultivată şi împlinită, care a iubit şi a trăit în bunăstare într-un oraş atât de frumos. Se pare că am o karmă bună moştenită de la ea. Sunt multe asemănări între mine şi ea. Şi eu am fost o fetiţă inteligentă şi ascultătoare, curioasă, singură la părinţi, iar ai mei mi-au respectat dorinţa şi m-au susţinut să studiez, să îmi fac o carieră şi nu să mă căsătoresc de tânără... Am început să dau meditaţii la franceză cu un copil... Îmi plac strugurii, florile şi Egiptul şi mereu mi-am dorit să fiu bunică..."

15 martie 2019

< sus >

Episodul 2 – FELIPE

Episodul spiritual nr.2 îl are ca erou pe brazilianul FELIPE CASTELO, care a trăit între anii 1702-1754 (secolul 18). S-a născut în localitatea Campinas, situată spre nord de Sao Paulo.

Arsenio Castelo, tatăl lui FELIPE, era militar de profesie, fiind angajat la unitatea militară din Campinas. Soţia lui se numea Marcia. FELIPE avea un frate cu 4 ani mai mare, numit Faustino.

Pasionat de cariera tatălui, Faustino a ajuns şi el militar. S-a căsătorit la 26 de ani cu domnişoara Custodia, o fată de 17 ani. Au avut doi băieţi, Rodolfo şi Silvio, plus o fiică, numită Carina.

FELIPE şi-a urmat anii de învăţământ general în mica şcoală ce aparţinea unităţii militare, iar pentru studii comerciale, a locuit 3 ani în Sao Paulo. Revenit acasă la 19 ani, a început să facă schimburi comerciale cu indienii botocuzi, sub protecţia militarilor din garnizoană.

S-a mutat în Sao Paulo la 23 de ani, prin căsătoria cu Cesaria Machado, o fată de 18 ani, fiica negustorului de zahăr Xavier Machado şi a doamnei Eliana, patroana unei cofetării. Cesaria lucra la cofetărie împreună cu mama ei.

Ea a născut un singur copil, pe frumoasa Carolina, la vârsta de 21 de ani. Carolina a ajuns şi ea cofetar. Căsătorită la 19 ani cu patronul de restaurant Rogerio Saldanha, un bărbat de 26 de ani, a avut împreună cu el un băiat, Pedro, şi o fată, Gloria.

FELIPE a decedat la 52 de ani, în toamna anului 1754, din cauza unei crize de malarie. Luase chinină timp de 2 ani, dar până la urmă, boala incurabilă a fost mai puternică decât el. Contactase virusul ucigaş în drumurile lui comerciale către triburile ascunse în păduri şi locuri mlăştinoase.

Indienii botocuzi locuiseră aproape de ţărmul Oceanului Atlantic până la sosirea colonizatorilor portughezi, care i-au exterminat în mare parte. Pentru a le lua pământurile, bandele militarizate ale ucigaşilor de indieni i-au obligat pe cei rămaşi în viaţă să se refugieze în adâncurile pădurilor, în regiuni mlăştinoase, aproape inaccesibile pentru cei care nu cunoşteau cărările ascunse. Condiţiile de trai ale puţinilor indieni de pădure rămaşi în viaţă erau foarte grele. Autorităţile atotstăpânitoare îi obligau să furnizeze preţioase materii prime aflate în păduri: cauciuc, smoală, coajă de chinină, pene de păsări rare. În schimbul materiilor prime, achiziţionate la preţuri de nimic, primeau obiecte de metal, ţesături şi alte mărfuri de cea mai proastă calitate, plătite foarte scump. În junglele mlăştinoase, mortalitatea era foarte mare, din cauza infecţiilor provocate de insecte.

Negustorul FELIPE a continuat să facă schimb de mărfuri cu indienii din păduri chiar şi după mutarea în Sao Paulo. La 52 de ani, avea ceva avere şi ar fi trăit liniştit până la bătrâneţe dacă necruţătoarea malarie nu l-ar fi răpus.

Nina Petre
29 aprilie 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Acum îmi dau seama şi de ce înţeleg aşa de bine limba portugheză. Se vede că acest strămoş a dus o viaţă demnă, dacă i-a ajutat pe acei indieni năpăstuiţi. Poate că de aici mi se trag anumite blocaje legate de bani şi de comerţ, în general... Altfel, firea curioasă, dornică de cunoaştere şi parţial iubitoare de riscuri o am şi eu. Îmi plăcea mult să mă uit la „Dr. Quinn”... Ţin minte că atunci când eram foarte mică, pe la vreo 4 ani, am văzut o păpuşă care m-a fermecat şi când am auzit că o cheamă Carolina, am făcut tot ce am putut pentru a mi se cumpăra. O iubeam mult. Ştiam că păpuşa Carolina, cea cu păr negru împletit şi cu rochie lungă înflorată e mai dinainte de păpuşa Rosalia, cea delicată şi maiestuoasă..."

8 mai 2019

"Mă bucur că Felipe Castelo a fost un om fericit în familie. Viaţa Atyiei şi a lui Hatim probabil a fost foarte grea în locurile şi în timpurile acelea... poate că de aceea spiritul s-a întrupat mai apoi în personaje din clasa de mijloc, precum Felipe, Rosalia sau Corina. Mă intrigă povestea Blancei. Vizionară în sensul de şamană, de prezicătoare sau mistică? Am studiat puţin Evul mediu occidental şi un pic mai mult misticii şi iubesc Franţa. Cred că această strămoaşă îmi va spune mai multe şi poate influenţe din viaţa ei de atunci se vor regăsi şi într-a mea."

30 mai 2019

< sus >

Episodul 3 – ALENKA

Episodul spiritual nr.3 o are ca eroină pe rusoaica ALENKA IAKOVLEVA. Ea s-a născut în localitatea Iaroslavl, situată în vecinătatea fluviului Volga, şi a trăit între anii 1596-1645 (secolele 16-17).

Negustorul de blănuri Igor Iakovlev din Iaroslavl, căsătorit cu doamna Evghenia, avusese patru copii. Primul băiat a murit la scurtă vreme după naştere. A urmat ALENKA, fată voinică şi sănătoasă, care a supravieţuit şi a crescut mare. După ea, au mai fost doi băieţi născuţi foarte bolnavi, nereuşind să trăiască mai mult de câteva zile.

ALENKA a primit educaţie cu ajutorul a două domnişoare guvernante sosite din Moscova timp de 5 ani, începând de la 7 ani. Împreună cu ele, a reuşit să înveţe limba rusă folosită în familiile celor bogaţi. În plus, limbile franceză şi latină, obligatorii pentru femeile şi bărbaţii din “înalta societate”.

La 16 ani, a fost luată în căsătorie de boierul Ghenadi Popov, un bărbat cu 11 ani mai în vârstă decât ea. Ghenadi era un negustor bine cunoscut de-a lungul Volgăi, din Iaroslavl până la Marea Caspică. Împreună cu tatăl său, Iuri Popov, transporta pe Volga piei şi blănuri preţioase, întorcându-se de la malul mării cu obiecte din aur şi argint, mătăsuri şi cosmetice orientale. Ghenadi şi tatăl lui obişnuiau să împrumute bani cu camătă unor negustori care le erau recunoscători, pentru că îi scoteau din mari necazuri.

Mama lui Ghenadi se numea Galia. Harnica şi inimoasă Galia şi-a ajutat nora la creşterea celor două fetiţe, mai ales după ce ALENKA a rămas văduvă. Pe Iarina, mama ei a născut-o la 20 de ani, iar pe Vania, la 24 de ani.

ALENKA avea 32 de ani, când i-a murit soţul. Ghenadi plecase singur cu barca pe Volga, având de făcut o vânzare de blănuri spre sud de Iaroslavl. Doi cazaci şi-au apropiat barca de cea a lui Ghenadi, apoi l-au înjunghiat şi i-au furat toată marfa. L-au aruncat în apă, ca să i se piardă urma. Familia l-a aşteptat în zadar pe Ghenadi să revină acasă. Resturile din barcă, aruncate de apă la câţiva kilometri distanţă spre sud, nu au fost recunoscute de nimeni.

ALENKA rămăsese fără bărbat, cu două fetiţe orfane de tată. Iarina avea 12 ani, iar Vania, 8 ani. Cu banii primiţi de la părinţii şi socrii ei, ALENKA şi-a educat fetele foarte bine, iar după aceea le-a lăsat să se mărite cu cine au vrut.

Iarina s-a căsătorit la 19 ani în Moscova cu militarul Anatoli Cekin, un bărbat de 26 de ani. Au avut un singur copil, pe fiul lor, Kiril.

Pe Vania a răpit-o la 15 ani un cazac din Rostov şi a dus-o în casa lui. Marat avea 22 de ani, se ocupa cu negustoria şi s-a priceput să o facă pe Vania fericită. Au avut împreună doi băieţi: Nail şi Ruslan.

După 17 ani de văduvie, ALENKA şi-a luat rămas bun de la viaţă şi de la cei dragi. Era în toamna anului 1645. Împlinise de curând 49 de ani. Îl visase pe Ghenadi câteva nopţi la rând, chemând-o să vină lângă el, fiindu-i foarte dor de ea. După nenumărate rugăciuni îndreptate către Dumnezeu, în care Îl implora să o ia din acea lume, dorinţa i-a fost ascultată şi îndeplinită. A murit în timpul somnului, la sfârşit de septembrie, scăpând astfel de tristeţile şi durerile vieţii.

Nina Petre
30 mai 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Sunt multe asemănări între viaţa Rosaliei şi cea a Alenkăi - seamănă puţin şi cu viaţa mea, în sensul că şi eu am fost singură la părinţi, ca ele două, şi educaţia mea (marcată de învăţarea limbilor franceză şi latină) a avut ca scop şi elevarea socială. Au iubit amândouă călătoriile, la fel ca mine, şi au fost femei împlinite în căsnicie (atât cât a fost), şi-au întrecut statutul social în care s-au născut şi au răzbit în viaţă...

M-am bucurat să citesc că Alenka le-a lăsat pe fiicele ei să se căsătorească cu cine au dorit, în epoca aceea. Trebuie să fi fost o persoană foarte deschisă la minte şi inimoasă (aşa ca mine). Ideea asta a căsătoriei din dragoste m-a urmărit mereu. Văd că este un tipar care se repetă la Alenka şi la Rosalia - rămân văduve, în urma scufundării unui vapor, şi simt că viaţa lor fără bărbatul iubit nu mai merită să fie trăită, mor cu imaginea bărbatului iubit.

Au parte şi de tot sprijinul părinţilor şi al socrilor. Sper că Corina este o femeie mai independentă şi va depăşi acest tipar de dependenţă emoţională al strămoaşelor. Oricum, faţă de cele două, îmi place să cred că am avansat pe scara socială datorită calităţilor mele şi nu mulţumită vreunui bărbat. Este însă foarte adevărat că tendinţa spre singurătate, linişte şi lecturi se bate cap în cap cu aspiraţia spre o iubire unică, înălţătoare, bazată pe căsătorie şi existenţa copiilor.

Rusoaica mi-a dăruit lucruri frumoase, probabil de la ea îmi vine şi aplecarea către Biserică şi sacru. A dus o viaţă admirabilă, zic eu, pentru că a reuşit să îşi depăşească condiţia socială, să îşi crească fetele şi să le ofere libertatea de a se căsători cu cine au vrut.

Tot reflectând la povestea celor două femei antecesoare (ba chiar şi a lui Felipe), m-am gândit că au avut cu toţii sprijinul necondiţionat al familiei proprii şi al celei extinse. În existenţa aceasta, lucrurile sunt doar parţial adevărate, în sensul că bunicii mei m-au susţinut foarte mult cât timp au fost în viaţă, dar m-au şi pregătit pentru viaţă, spunându-mi că va trebui să mă descurc singură în viaţă, şi pentru că am crescut fără mamă, şi pentru că, din punct de vedere social, nu îmi pot pune pile pe nicăieri, aşa cum li se întâmplă altora... Până acum cred că am reuşit să mă descurc suficient de bine fără pile, în sensul că, atunci când am avut nevoie, am atras oameni buni care să mă ajute, sper că mă bucur totuşi de o karmă bună. Asta mi-a declanşat şi o anumită mândrie că am răzbătut singură, dar şi o oarecare sfidare a ierarhiilor, a aranjamentelor şi a pilelor. Ader la valorile şi principiile "aristocraţiei", dar totodată îi cam dispreţuiesc pe membrii ei şi lumea lor plină de snobism, conformism şi reguli stupide – probabil şi asta e o moştenire de la Alenka.

20 iunie 2019

< sus >