<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

CORINA

Prezentare

CORINA este un istoric de foartă bună calitate. Pasionată de Istoria Antichităţii, studiază mereu, cercetează şi traduce texte vechi fără să obosească sau să se sature de ele. Foarte tânără pentru o astfel de activitate, care necesită multe ore de lucru, Corina renunţă la baruri, discoteci, petreceri în gaşcă sau conversaţii stupide pe Facebook. Cuceritorii virtuali ai Internetului nu o intersează. Îşi doreşte un soţ şi copii, dar încă nu i-a ieşit în cale bărbatul potrivit, capabil să o iubească sincer, să o respecte şi să îi aprecieze valoarea intelectuală şi spirituală deosebită.

Nina Petre
11 februarie 2020

COMENTARII DE ACTUALITATE

Acum înţeleg foarte multe, incusiv de ce tocmai la Roma am citit cărţile despre reîncarnare ale doctorului Newton şi mi-am dorit să îmi aflu vieţile anterioare. 

Am văzut mai demult filmul "The Zohar Secret"... mi se recomandase pentru a înţelege reîncarnarea. Am stat aţintită până la final să înţeleg tâlcul, firul roşu, printre secvenţele disparate din diferitele vieţi anterioare ale personajului principal, care îşi dorea şi el să ducă o viaţă liniştită, dar nu şi nu! Când îi era lumea mai dragă, atunci apărea nebunul său dublu - spiritul - care strica tot. În final se înţelegea că spiritul dorea de la bietul om să repare o greşeală dintr-o viaţă anterioară de acum 2000 ani: să repună în circulaţie un manuscris care tot apărea şi dispărea şi care, potrivit spiritului, ar fi schimbat istoria.  

Corina, 1 iulie 2020


Cu siguranţă te-ai uitat la filmul "Stăpânul inelelor" şi ştii cine este Bilbo – un gentilom cu inimă bună, cu o minte sclipitoare, visător, dar dornic să meargă în aventuri şi să pună umărul la realizarea unor fapte extraordinare. Prin împrejurări nebănuite, Bilbo, şi nu puternicii săi tovarăşi, ajunge în posesia inelului puterii, care controla toate celelalte inele ale puterii şi care îi aparţinea de drept Lordului întunericului. Inelul îl face invizibil, îi oferă longevitate şi îi poate realiza orice dorinţă. Deţinătorul inelului puterii poate face ceea ce doreşte, poate subjuga popoare... Toţi doresc inelul şi toţi sunt gata să se facă sclavii lui, pentru că inelul are voinţă proprie şi se pricepe să îşi subjuge deţinătorii, din care suge toată umanitatea, apoi îi părăseşte pentru o altă gazdă. Ei, Bilbo, personaj neobişnuit, nu se foloseşte niciodată de puterile inelului, ci doar îl păstrează la el toată viaţa, ca pe o mărturie din nişte vremuri în care el a făcut ceva extraordinar. Bilbo este singurul personaj care are puterea să renunţe de bunăvoie la inel atunci când i se cere – şi asta e o calitate, nu un defect. E mare lucru să fii conştient că eşti un instrument vremelnic, un canal, poftim, un mediu prin care inelul îşi exercită puterea, pentru a trece apoi la altul. Este nebunia cea mai curată să considere cineva că, având un inel al puterii în posesie, poate să schimbe mersul istoriei, să dirijeze, să facă şi să dreagă, evident, totul pentru aşa-zisul "bine comun", altă utopie. 

Visătorii sunt cei mai buni deţinători ai inelelor puterii, în mâinile pragmaticilor e jale!  Am remarcat că extrem de puţini sunt aceia care, asemeni lui Bilbo, se pricep să înţeleagă că sunt doar nişte deţinători vremelnici al unor inele subordonate inelelor puterii şi că oamenii din jurul lor nu îi slujesc pe ei, ci slujesc inelul puterii. Unii ajung la spitalul 9 când un inel din acesta le alunecă printre degete! 

Tot ceea ce îţi pot spune este că oamenii de rând, vrăjiţi şi ei de puterea inelelor puterii, se amăgesc cumplit crezând într-un conducător care să le salveze vieţile mizerabile, să le dea condiţii mai bune de viaţă etc. Toate curentele politice sunt nişte utopii şi cei care nu înţeleg asta riscă să trăiască în minciuni toată viaţa. Nu neg influenţa covârşitoare a factorului politic în toate aspectele vieţii, numai că schimbările pe care ele le aduc sunt lente şi sunt la nivel de colectivitate, de grupuri sociale. Nu e hocus-pocus, dovleacul se face trăsură şi şoriceii vizitii! Oamenii trebuie să înveţe să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa lor şi pentru faptele lor şi să nu mai dea vina pe guverne, pe legi, pe corupţie, pe oamenii bogaţi. În orice regim politic şi în orice vremuri, poţi prospera şi avea o viaţă împlinită sau dimpotrivă, o viaţă mizerabilă.

Eu mizez pe educaţie, nu doar pe cea care se predă acum în şcoli. Ce bine ar fi dacă s-ar preda educaţie financiară, sanitară, dacă ar învăţa copiii în şcoală cum funcţionează diversele sisteme... cu siguranţă şi-ar gestiona altfel viaţa. Oricât de mulţi bani i-ai da pe mână unui om sărac, care visează numai bani, în câtva timp va ajunge şi mai sărac, pentru că nu va şti cum să îi gestioneze. Oricât de multă putere ai lăsa pe mâna unuia care nu a avut nicio responsabilitate, mai devreme sau mai târziu, puterea îl va doborî.  

Corina, 29 iunie 2020


Se anunţă o criză asemănătoare celei din 1929 (de fapt, acestea sunt evenimente ciclice, indiferent de politică). Am început să mă instruiesc din punct de vedere financiar şi am descoperit nişte lucruri foarte interesante, care, din păcate, nu se învaţă la şcoală, iar românaşii noştri îşi iau credite în perioada de creştere economică, sperând că va fi aşa tot timpul, iar când vine o criză, se trezesc cu datorii şi falimente pe care nu le pot duce, plus că oricum cheltuie mai mult decât câştigă, nepunând mai nimic deoparte şi necheltuind mai nimic pentru propria educaţie continuă. Potrivit acestui curs educaţional, fiecare om ar trebui să aibă pus deoparte un back-up de vreo 12 salarii şi, dacă are şi copii, atunci de 24 de salarii. Backup-ul acesta ar trebui să fie o treime în lei şi două treimi în două valute diferite. Iar veniturile să le împartă astfel: 10% pentru libertate financiară - o sumă de care nu te atingi decât în momentul în care vrei să cumperi ceva care să îţi aducă libertate financiară: un teren, o casă pe care să o închiriezi, acţiuni la bursă etc. Nu maşină şi casă personală; alţi 10% pentru donaţii, 10 % pentru educaţie continuă, 10% pentru achiziţii mai mari (gen casă, maşină, concedii şi elemente neprevăzute), 5% distracţii şi doar 55% necesităţile de bază, mâncare şi utilităţi. Mai sunt şi alte lucruri foarte educative pe care le aflu de la aceste cursuri şi le pun în practică, spre marea mea suprindere. Marea majoritate a românilor nu cunosc aceste lucruri şi nici nu concep să trăiască aşa, iar când apare o criză cum e cea de acum se întâmplă numai drame şi tragedii. 

Corina, 20 iunie 2020


Mă bucur să aud că sunt de folos cuvintele mele. Am observat că este o perioadă în care persoanele care şi-au format o comunitate în domenii de spiritualitate şi dezvoltare personală sunt asaltate de cereri de ajutor şi de încurajare. Românii ar trebui să se educe, să înţeleagă circuitul banilor, cum să îşi organizeze viaţa, să nu-şi mai lase la voia întâmplării vieţile, operaţiunile financiare, să fie dispuşi să renunţe la idei şi prejudecăţi.... of, o serie întreagă de lucruri care nu sunt învăţate şi pentru care poate spiritele noastre se vor mai reîntrupa încă de câteva sute de ori. Pentru unii, cu adevărat, se năruie o lume pe care ei şi-au creat-o şi şi-au organizat-o singuri fără socoteală... Unii - care nu sunt puţini - nici nu cred în existenţa virusului. Dar ca să închei într-o notă optimistă, toate acestea vor trece, pentru că sunt ciclice şi e bine să fim recunoscători pentru ceea ce avem şi ceea ce suntem, să căutăm să creştem, să ne dezvoltăm, să fim oameni mai buni.... 

Îţi trimit o postare care a circulat în spaţiul online şi care îi este atribuită lui Mark Cole: 

Corina, 7 mai 2020


În ceea ce priveşte problemele noastre de actualitate... cine urmăreşte şi ştiri financiare află despre nişte cifre care arată mai rău decât la marea depresiune din 1929 şi despre ciclitatea economiei. Cine mai cercetează şi puţină istorie ştie ce a urmat după crahul din 1929, de-alde Hitler, de-alde Stalin şi nu mai zic... istoria este ciclică. La nivel individual însă lucrurile nu vor fi chiar atât de rele  - întotdeauna sunt învinşi şi învingători, indiferent de vremuri, iar spiritele care ne animă profită din plin pentru elevarea lor spirituală. Pandemia aceasta are multe lecţii să ne înveţe, în timp ce reglează nişte dezechilibre planetare şi scutură eşafodaje de idei şi de sisteme. Acest virus mititel invită la responsabilitate personală foarte mare, iar toate câte îi vor urma ne va fi dat să le vedem. Să încheiem într-o notă optimistă, istoria merge mereu înainte, lumile se recreează, după necaz vine bucurie, după scădere vine creştere pentru oamenii supravieţuitori care au încredere şi care nu se leagă de ceea ce a fost. E bine să găsim oportunităţi în toate câte ne sunt date să trăim. 

Corina, 22 aprilie 2020


Eu zic să fim optimişti - schimbarea e inevitabilă şi are un scop. Din când în când, în istorie, are loc un restart - războaie, epidemii - la capătul lor şi chiar în timpul lor au loc cele mai valoroase realizări. Probabil că această epidemie nu va fi decât începutul unor astfel de schimbări. Să ne păzească Dumnezeu de război! Noi creăm viitorul, cu fiecare acţiune a noastră, intrând de bunăvoie sau ieşind din destinele proiectate de spirite. Păcat că sunt atâţia oameni inconştienţi de acest lucru! 

Eu una mă simt mai bine în casă, pentru că sunt o persoană introvertită, am posibilitatea să lucrez de acasă în această perioadă plus că nu mai am parte de persoane malefice în jur. Nu ştiu dacă este adevărată ideea trecerii planetei într-o nouă dimensiune, însă am observat nişte lucruri:

1. natura se simte foarte bine, se aud păsărelele, totul a revenit la viaţă.

2. parcă am simţurile ceva mai ascuţite. De pildă, simt aproape spiritul bunicii. Mi s-a întâmplat de două ori să-i simt prezenţa când am ieşit din bloc în timpul stării de urgenţă. Simt că e la post şi veghează. Din două, una: ori mi s-au ascuţit mie simţurile, ori spiritul bunicii e mai activ şi îşi face manifestată prezenţa. A fost o senzaţie foarte plăcută, de ocrotire, însoţită de bucuria că lumea renaşte la viaţă. Am şi visat-o de câteva ori.

 3. persoanele "malefice" nu au stare şi intră în depresie, stând închise între patru pereţi şi nemaiputând face rău.

4. Pandemia arată foarte clar sentimentul de interconectare care a existat în societate şi în lume - eu astfel înţeleg tot acest castel din cărţi de joc care s-a dărâmat doar pentru că ai tras o singură carte. Fac "meditaţia cafelei", dar înainte îmi era foarte greu să mă gândesc la principiile din spatele ei. De pildă, atunci când oferi bacşiş, spre exemplu, tehnica este să te gândeşti la ce faptă bună ai făcut şi la efectele în lanţ pe care le declanşează această faptă bună - că persoana respectivă care a primit bacşişul s-a bucurat, că ai contribuit nu numai la bunăstarea sa financiară, dar şi la bunăstarea familiei sale şi la bunăstarea celor care cumpără de la ea şi tot aşa, până când, în final, bacşişul se întoarce la tine, cu dobândă. Trebuie să ai o minte foarte largă să vezi astfel lucrurile petrecându-se în univers pornind de la o bancnotă de un leu oferită unei persoane, dar pandemia ne-a arătat foarte clar că raţionamentul din spatele meditaţiei cafelei este corect, din păcate, şi în forma negativă, şi efectele se întâmplă câteodată surprinzător de repede.

Corina, 22 aprilie 2020

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Rosalia Franchi (1811-1863)

  Felipe Castelo (1702-1754)

  Alenka Iakovleva (1596-1645)

  Atiya (1404-1462)

  Hatim (1280-1342)

  Blanche Dortier (1113-1168)

Episodul 1 – ROSALIA

Episodul spiritual nr.1 o are ca eroină pe italianca ROSALIA FRANCHI. Viaţa ei s-a desfăşurat în perioada anilor 1811-1863 (secolul 19). ROSALIA s-a născut în oraşul Napoli (Neapole), situat în provincia Campania, port la Marea Tireniană.

În anul 1799, ocupaţia franceză dăduse naştere, pentru câteva luni, Republicii Partenopee. Între 1806-1815, oraşul Napoli şi Regatul Neapolelui au fost conduse de Joseph Bonaparte, iar după aceea, de Joachim Murat, din ordinul lui Napoleon. Congresul de la Viena a restabilit suveranitatea Bourbonilor, care au creat Regatul celor Două Sicilii. Napoli a fost sediul unei opoziţii puternice împotriva despotismului bourbonic până la sosirea lui Garibaldi (în 1860) şi anexarea la Regatul Italiei.

Bancherul Ignazio Franchi din Napoli, căsătorit cu distinsa doamnă Teresina, avea un singur copil, pe frumoasa ROSALIA. Fetiţa, inteligentă şi ascultătoare, a fost educată acasă cu profesoare-guvernante până la 14 ani, când părinţii au înscris-o într-un pension catolic din oraş.

După anii petrecuţi în pension, a dorit să lucreze şi ea ca profesoară. Un prieten al tatălui ei, moşierul Stefano Odone, a angajat-o ca guvernantă în vila lui de lângă Napoli, unde avea trei fetiţe. Sabrina împlinise 3 ani, Renata, 4 ani, iar Elda, 7 ani. În casa familiei Odone, un musafir drag era fabricantul de haine Salvatore Pietrasanta, unul dintre nepoţii doamnei Patrizia Odone, mama fetiţelor.

Căsătoria ROSALIEI cu Salvatore a avut loc în anul 1835, când ea avea 24 de ani, iar mirele, 27 de ani. Guido Pietrasanta şi doamna Valeria erau părinţii lui Salvatore. Domnul Guido, negustor de haine şi ţesături, avea o moşie mare spre nord de Napoli.

ROSALIA nu a mai avut voie să muncească la familia Odone după căsătoria cu Salvatore. Pentru că nu avea răbdare să stea toată ziua în casă, îşi făcea de lucru cu documentele de la fabrica soţului.

La 26 de ani l-a născut pe Ugo, unicul copil. Acesta, pasionat de nave, a ajuns constructor de şalupe. S-a căsătorit la 26 de ani cu Emilia, o domnişoară de 19 ani. Au avut două fiice: Angela şi Natalia.

Salvatore împlinise 41 de ani, când i-a murit tatăl, din cauza unei crize cardiace grave. După înhumarea tatălui, doamna Valeria, mama lui, i-a cedat moşia de la ţară, ea retrăgându-se în vila din Napoli.

La 55 de ani, Salvatore, ajuns un industriaş bine angrenat în comerţul cu haine, încă mai călătorea spre estul Mediteranei în căutare de ţesături şi bijuterii orientale. În vara anului 1863, vasul pe care se afla în drum spre Turcia a naufragiat, din cauza unei furtuni puternice. Nici Salvatoare şi nici ceilalţi călători nu au supravieţuit în adâncul apei.

După aflarea veştii dispariţiei soţului, ROSALIA s-a simţit din ce în ce mai rău cu inima. În ultima lună a anului 1863, când toată populaţia se pregătea de sărbători, ROSALIA a închis ochii pentru totdeauna.

Nina Petre
14 martie 2019

 

COMENTARIUL CORINEI

"Vă mulţumesc foaaarte mult pentru această analiză... Rosalia... aveam o păpuşă pe care am numit-o aşa, în copilărie. Era o păpuşă distinsă, cu păr platinat şi rochiţă roz, era, într-un fel, şefa tuturor celorlalte păpuşi.

A fost emoţionant să citesc povestea Rosaliei. M-am bucurat tare mult că a fost o femeie cultivată şi împlinită, care a iubit şi a trăit în bunăstare într-un oraş atât de frumos. Se pare că am o karmă bună moştenită de la ea. Sunt multe asemănări între mine şi ea. Şi eu am fost o fetiţă inteligentă şi ascultătoare, curioasă, singură la părinţi, iar ai mei mi-au respectat dorinţa şi m-au susţinut să studiez, să îmi fac o carieră şi nu să mă căsătoresc de tânără... Am început să dau meditaţii la franceză cu un copil... Îmi plac strugurii, florile şi Egiptul şi mereu mi-am dorit să fiu bunică..."

15 martie 2019

< sus >

Episodul 2 – FELIPE

Episodul spiritual nr.2 îl are ca erou pe brazilianul FELIPE CASTELO, care a trăit între anii 1702-1754 (secolul 18). S-a născut în localitatea Campinas, situată spre nord de Sao Paulo.

Arsenio Castelo, tatăl lui FELIPE, era militar de profesie, fiind angajat la unitatea militară din Campinas. Soţia lui se numea Marcia. FELIPE avea un frate cu 4 ani mai mare, numit Faustino.

Pasionat de cariera tatălui, Faustino a ajuns şi el militar. S-a căsătorit la 26 de ani cu domnişoara Custodia, o fată de 17 ani. Au avut doi băieţi, Rodolfo şi Silvio, plus o fiică, numită Carina.

FELIPE şi-a urmat anii de învăţământ general în mica şcoală ce aparţinea unităţii militare, iar pentru studii comerciale, a locuit 3 ani în Sao Paulo. Revenit acasă la 19 ani, a început să facă schimburi comerciale cu indienii botocuzi, sub protecţia militarilor din garnizoană.

S-a mutat în Sao Paulo la 23 de ani, prin căsătoria cu Cesaria Machado, o fată de 18 ani, fiica negustorului de zahăr Xavier Machado şi a doamnei Eliana, patroana unei cofetării. Cesaria lucra la cofetărie împreună cu mama ei.

Ea a născut un singur copil, pe frumoasa Carolina, la vârsta de 21 de ani. Carolina a ajuns şi ea cofetar. Căsătorită la 19 ani cu patronul de restaurant Rogerio Saldanha, un bărbat de 26 de ani, a avut împreună cu el un băiat, Pedro, şi o fată, Gloria.

FELIPE a decedat la 52 de ani, în toamna anului 1754, din cauza unei crize de malarie. Luase chinină timp de 2 ani, dar până la urmă, boala incurabilă a fost mai puternică decât el. Contactase virusul ucigaş în drumurile lui comerciale către triburile ascunse în păduri şi locuri mlăştinoase.

Indienii botocuzi locuiseră aproape de ţărmul Oceanului Atlantic până la sosirea colonizatorilor portughezi, care i-au exterminat în mare parte. Pentru a le lua pământurile, bandele militarizate ale ucigaşilor de indieni i-au obligat pe cei rămaşi în viaţă să se refugieze în adâncurile pădurilor, în regiuni mlăştinoase, aproape inaccesibile pentru cei care nu cunoşteau cărările ascunse. Condiţiile de trai ale puţinilor indieni de pădure rămaşi în viaţă erau foarte grele. Autorităţile atotstăpânitoare îi obligau să furnizeze preţioase materii prime aflate în păduri: cauciuc, smoală, coajă de chinină, pene de păsări rare. În schimbul materiilor prime, achiziţionate la preţuri de nimic, primeau obiecte de metal, ţesături şi alte mărfuri de cea mai proastă calitate, plătite foarte scump. În junglele mlăştinoase, mortalitatea era foarte mare, din cauza infecţiilor provocate de insecte.

Negustorul FELIPE a continuat să facă schimb de mărfuri cu indienii din păduri chiar şi după mutarea în Sao Paulo. La 52 de ani, avea ceva avere şi ar fi trăit liniştit până la bătrâneţe dacă necruţătoarea malarie nu l-ar fi răpus.

Nina Petre
29 aprilie 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Acum îmi dau seama şi de ce înţeleg aşa de bine limba portugheză. Se vede că acest strămoş a dus o viaţă demnă, dacă i-a ajutat pe acei indieni năpăstuiţi. Poate că de aici mi se trag anumite blocaje legate de bani şi de comerţ, în general... Altfel, firea curioasă, dornică de cunoaştere şi parţial iubitoare de riscuri o am şi eu. Îmi plăcea mult să mă uit la „Dr. Quinn”... Ţin minte că atunci când eram foarte mică, pe la vreo 4 ani, am văzut o păpuşă care m-a fermecat şi când am auzit că o cheamă Carolina, am făcut tot ce am putut pentru a mi se cumpăra. O iubeam mult. Ştiam că păpuşa Carolina, cea cu păr negru împletit şi cu rochie lungă înflorată e mai dinainte de păpuşa Rosalia, cea delicată şi maiestuoasă..."

8 mai 2019

"Mă bucur că Felipe Castelo a fost un om fericit în familie. Viaţa Atyiei şi a lui Hatim probabil a fost foarte grea în locurile şi în timpurile acelea... poate că de aceea spiritul s-a întrupat mai apoi în personaje din clasa de mijloc, precum Felipe, Rosalia sau Corina. Mă intrigă povestea Blancei. Vizionară în sensul de şamană, de prezicătoare sau mistică? Am studiat puţin Evul mediu occidental şi un pic mai mult misticii şi iubesc Franţa. Cred că această strămoaşă îmi va spune mai multe şi poate influenţe din viaţa ei de atunci se vor regăsi şi într-a mea."

30 mai 2019

< sus >

Episodul 3 – ALENKA

Episodul spiritual nr.3 o are ca eroină pe rusoaica ALENKA IAKOVLEVA. Ea s-a născut în localitatea Iaroslavl, situată în vecinătatea fluviului Volga, şi a trăit între anii 1596-1645 (secolele 16-17).

Negustorul de blănuri Igor Iakovlev din Iaroslavl, căsătorit cu doamna Evghenia, avusese patru copii. Primul băiat a murit la scurtă vreme după naştere. A urmat ALENKA, fată voinică şi sănătoasă, care a supravieţuit şi a crescut mare. După ea, au mai fost doi băieţi născuţi foarte bolnavi, nereuşind să trăiască mai mult de câteva zile.

ALENKA a primit educaţie cu ajutorul a două domnişoare guvernante sosite din Moscova timp de 5 ani, începând de la 7 ani. Împreună cu ele, a reuşit să înveţe limba rusă folosită în familiile celor bogaţi. În plus, limbile franceză şi latină, obligatorii pentru femeile şi bărbaţii din “înalta societate”.

La 16 ani, a fost luată în căsătorie de boierul Ghenadi Popov, un bărbat cu 11 ani mai în vârstă decât ea. Ghenadi era un negustor bine cunoscut de-a lungul Volgăi, din Iaroslavl până la Marea Caspică. Împreună cu tatăl său, Iuri Popov, transporta pe Volga piei şi blănuri preţioase, întorcându-se de la malul mării cu obiecte din aur şi argint, mătăsuri şi cosmetice orientale. Ghenadi şi tatăl lui obişnuiau să împrumute bani cu camătă unor negustori care le erau recunoscători, pentru că îi scoteau din mari necazuri.

Mama lui Ghenadi se numea Galia. Harnica şi inimoasă Galia şi-a ajutat nora la creşterea celor două fetiţe, mai ales după ce ALENKA a rămas văduvă. Pe Iarina, mama ei a născut-o la 20 de ani, iar pe Vania, la 24 de ani.

ALENKA avea 32 de ani, când i-a murit soţul. Ghenadi plecase singur cu barca pe Volga, având de făcut o vânzare de blănuri spre sud de Iaroslavl. Doi cazaci şi-au apropiat barca de cea a lui Ghenadi, apoi l-au înjunghiat şi i-au furat toată marfa. L-au aruncat în apă, ca să i se piardă urma. Familia l-a aşteptat în zadar pe Ghenadi să revină acasă. Resturile din barcă, aruncate de apă la câţiva kilometri distanţă spre sud, nu au fost recunoscute de nimeni.

ALENKA rămăsese fără bărbat, cu două fetiţe orfane de tată. Iarina avea 12 ani, iar Vania, 8 ani. Cu banii primiţi de la părinţii şi socrii ei, ALENKA şi-a educat fetele foarte bine, iar după aceea le-a lăsat să se mărite cu cine au vrut.

Iarina s-a căsătorit la 19 ani în Moscova cu militarul Anatoli Cekin, un bărbat de 26 de ani. Au avut un singur copil, pe fiul lor, Kiril.

Pe Vania a răpit-o la 15 ani un cazac din Rostov şi a dus-o în casa lui. Marat avea 22 de ani, se ocupa cu negustoria şi s-a priceput să o facă pe Vania fericită. Au avut împreună doi băieţi: Nail şi Ruslan.

După 17 ani de văduvie, ALENKA şi-a luat rămas bun de la viaţă şi de la cei dragi. Era în toamna anului 1645. Împlinise de curând 49 de ani. Îl visase pe Ghenadi câteva nopţi la rând, chemând-o să vină lângă el, fiindu-i foarte dor de ea. După nenumărate rugăciuni îndreptate către Dumnezeu, în care Îl implora să o ia din acea lume, dorinţa i-a fost ascultată şi îndeplinită. A murit în timpul somnului, la sfârşit de septembrie, scăpând astfel de tristeţile şi durerile vieţii.

Nina Petre
30 mai 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Sunt multe asemănări între viaţa Rosaliei şi cea a Alenkăi - seamănă puţin şi cu viaţa mea, în sensul că şi eu am fost singură la părinţi, ca ele două, şi educaţia mea (marcată de învăţarea limbilor franceză şi latină) a avut ca scop şi elevarea socială. Au iubit amândouă călătoriile, la fel ca mine, şi au fost femei împlinite în căsnicie (atât cât a fost), şi-au întrecut statutul social în care s-au născut şi au răzbit în viaţă...

M-am bucurat să citesc că Alenka le-a lăsat pe fiicele ei să se căsătorească cu cine au dorit, în epoca aceea. Trebuie să fi fost o persoană foarte deschisă la minte şi inimoasă (aşa ca mine). Ideea asta a căsătoriei din dragoste m-a urmărit mereu. Văd că este un tipar care se repetă la Alenka şi la Rosalia - rămân văduve, în urma scufundării unui vapor, şi simt că viaţa lor fără bărbatul iubit nu mai merită să fie trăită, mor cu imaginea bărbatului iubit.

Au parte şi de tot sprijinul părinţilor şi al socrilor. Sper că Corina este o femeie mai independentă şi va depăşi acest tipar de dependenţă emoţională al strămoaşelor. Oricum, faţă de cele două, îmi place să cred că am avansat pe scara socială datorită calităţilor mele şi nu mulţumită vreunui bărbat. Este însă foarte adevărat că tendinţa spre singurătate, linişte şi lecturi se bate cap în cap cu aspiraţia spre o iubire unică, înălţătoare, bazată pe căsătorie şi existenţa copiilor.

Rusoaica mi-a dăruit lucruri frumoase, probabil de la ea îmi vine şi aplecarea către Biserică şi sacru. A dus o viaţă admirabilă, zic eu, pentru că a reuşit să îşi depăşească condiţia socială, să îşi crească fetele şi să le ofere libertatea de a se căsători cu cine au vrut.

Tot reflectând la povestea celor două femei antecesoare (ba chiar şi a lui Felipe), m-am gândit că au avut cu toţii sprijinul necondiţionat al familiei proprii şi al celei extinse. În existenţa aceasta, lucrurile sunt doar parţial adevărate, în sensul că bunicii mei m-au susţinut foarte mult cât timp au fost în viaţă, dar m-au şi pregătit pentru viaţă, spunându-mi că va trebui să mă descurc singură în viaţă, şi pentru că am crescut fără mamă, şi pentru că, din punct de vedere social, nu îmi pot pune pile pe nicăieri, aşa cum li se întâmplă altora... Până acum cred că am reuşit să mă descurc suficient de bine fără pile, în sensul că, atunci când am avut nevoie, am atras oameni buni care să mă ajute, sper că mă bucur totuşi de o karmă bună. Asta mi-a declanşat şi o anumită mândrie că am răzbătut singură, dar şi o oarecare sfidare a ierarhiilor, a aranjamentelor şi a pilelor. Ader la valorile şi principiile "aristocraţiei", dar totodată îi cam dispreţuiesc pe membrii ei şi lumea lor plină de snobism, conformism şi reguli stupide – probabil şi asta e o moştenire de la Alenka.

20 iunie 2019

< sus >

Episodul 4 – ATIYA

Episodul spiritual nr.4 o are ca eroină pe sirianca ATIYA. Viaţa ei s-a desfăşurat în perioada anilor 1404-1462 (secolul 15).

Cucerită de arabi între anii 635-640, Siria a ajuns sub controlul mamelucilor din Egipt în anul 1250. Mamelucii erau formaţiuni combatante (turceşti sau kîrghîze) ai căror luptători constituiau, la început, forţa militară a dinastiei Ayyubizilor. În 1250 i-au răsturnat pe Ayyubizi, reuşind apoi să guverneze Egiptul până în 1517. Asuprirea poporului sirian de către feudalii turci a fost cumplită.

ATIYA s-a născut într-o familie modestă dintr-un sat aflat spre sud de Damasc. Localnicii erau în majoritate crescători de animale: oi, capre şi cămile. Hasib, tatăl ATIYEI, era beduin, crescător de cămile, obişnuit să transporte cu caravana diferite mărfuri cerute la vânzare în Damasc. Hana, soţia lui Hasib, născuse şapte copii. Două fetiţe au murit la scurtă vreme după naştere. Apoi a sosit ATIYA, care a supravieţuit. Un băiat s-a stins din viaţă la mai puţin de un an, fiind grav bolnav. Ceilalţi trei băieţi au trecut de vârsta copilăriei.

Nuh, fiul cel mare, a fost ucis de hoţi la 17 ani, în timp ce încerca să îşi apere tatăl de asaltul lor.

Mai tânăr cu 3 ani decât Nuh, era Saiful. El a rămas în sat, preferând să cultive legume. S-a căsătorit la 24 de ani cu Rajya, o fetiţă de 14 ani, care i-a dăruit doi băieţi şi o fată.

Tayeb, cu 5 ani mai tânăr decât Saiful, a ajuns măcelar în Damasc, unde s-a căsătorit cu Zinat, fiica în vârstă de 16 ani a patronului său. Au avut împreună doi băieţi şi două fete.

ATIYA a învăţat să ţeasă covoare şi carpete împreună cu Hana, mama ei. Produsele respective luau calea Damascului pe spinarea cămilelor lui Hasib.

Fata avea 10 ani, când au văzut-o luptătorii unui comandant militar din Damasc, sosiţi să fure animale şi fete frumoase. Luată sub ameninţarea cuţitelor, ATIYA a fost transportată pe o cămilă până în haremul şefului lor, comandantul militar mameluc Ridwan, un bărbat sever în vârstă de 36 de ani. Fata, obosită şi speriată, a fost dată în grijă şefei haremului, o sclavă în vârstă numită Masuma. Timp de 7 ani, cât a mai trăit Masuma, ATIYA s-a bucurat de ajutorul ei în privinţa educaţiei necesare în harem şi a puterii de a suporta asalturile sexuale sosite din partea lui Ridwan.

Moartea celor doi băieţi, la scurtă vreme după ce i-a născut, i-a provocat ATIYEI dureri sufleteşti de neuitat.
Datorită priceperii de a ţese covoare superbe, a fost lăsată să trăiască în harem şi să muncească într-unul din atelierele stăpânului.

Avea 43 de ani, când Ridwan a murit într-o luptă. Haremul şi toată averea lui i-a revenit unicului fiu, militarul Shiham. Acesta i-a propus ATIYEI eliberarea, după ce femeia împlinise 50 de ani. Bucuroasă la perspectiva ieşirii din sclavie, a acceptat. Până la 61 de ani, când a plecat definitiv din acea lume, s-a întreţinut singură din vânzarea covoarelor, pe care încă mai reuşea să le confecţioneze.

Nina Petre
 17 august 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Atiya a dus o viaţă plină de suferinţe, care a fost totuşi compensată mai apoi de împlinirea sufletească a Alenkăi şi a Rosaliei... În copilăria mea iubeam cămilele şi nu îmi plăceau covoarele. Nici acum nu îmi plac."

 17 august 2019

"M-a înduioşat tare karma bietei sclave din Siria. M-am bucurat că, până la urmă, a reuşit să fie liberă şi că munca ei i-a oferit dreptul la o viaţă mai bună în sclavie şi i-a asigurat venitul când a fost eliberată. Cine ştie ce păcate karmice o fi avut de ispăşit şi ea, şi rusoaica văduvă de tânără, care şi-a crescut singură fetele, ba chiar şi Rosalia, care şi-a pierdut soţul într-un chip aşa de violent. Poate că răspunsul va veni în episodul militarului din Afganistan. Mă bucur că, după acest episod, spiritul meu a hotărât să se întrupeze într-o boieroaică, apoi într-un om de afaceri tenace, apoi într-o femeie burgheză, apoi în mine. Fără urmă de modestie, posed un spirit inteligent şi evoluat, care învaţă repede şi care ştie să-şi aleagă oameni buni drept cobai, adică oameni pe care el, spiritul, îi poate conduce şi în care se poate manifesta.

M-a bucurat mult că a acceptat să fie eliberată - trebuie multă tărie de caracter să faci asta, după ce toată viaţa, 40 ani, ai fost sclavă într-un harem izolat, plus că este vorba şi despre aspectul financiar (în timpurile alea, sclavii de casă duceau o viaţă mai îndestulătoare decât mulţi oameni liberi).

Sper că greutăţile vieţii să nu o fi transformat într-o persoană acră şi posomorâtă. Mi-ar fi plăcut să ştiu că era un spirit liber, dincolo de condiţia socială.

Pun pariu că militarul ăla, Hatim, a fost un nesăbuit, care a omorât femei şi a produs multă suferinţă în vieţile altora... sau poate vizionara Blance nu a fost înţeleasă de către societate şi de aceea spiritul o fi preferat să se manifeste apoi printr-un cobai mai violent... 

Da, am observat că jungla socială este, în chip esenţial, la fel cu cea din alte timpuri, doar că am mai progresat la nivelul cantităţii resurselor şi al calităţii vieţii. În schimb, într-adevăr, oamenii din alte timpuri aveau o putere mult mai mare de a răzbi şi de a îndura, deşi aveau opţiuni şi posibilităţi mai restrânse decât în ziua de azi. Credinţa şi spiritualitatea sunt foarte importante în viaţa omului, în plan existenţial - te ajută să nu cazi sau să te ridici şi să suporţi mai uşor loviturile vieţii. Cu adevărat, suntem nişte cobai în mâinile acestor forţe. Ştiu că am predispoziţia de a fi supusă către persoane egoiste, dar mă lupt din răsputeri să nu mă las supusă. Bănuiam eu că, într-o existenţă, spiritul meu s-a întrupat într-o sclavă într-un harem... "

 20 august 2019

< sus >

Episodul 5 – HATIM

Episodul spiritual nr.5 îl are ca erou pe afghanul HATIM. El s-a născut în localitatea Kandahar şi a trăit între anii 1280-1342 (secolele 13-14).

În secolele 7 şi 8 avusese loc invazia arabilor şi islamizarea ţării. Între anii 1173-1526, Afghanistanul s-a aflat sub influenţa sultanatului din Delhi. În 1222 a început invazia armatelor lui Ginghis-Han şi formarea principatelor mongole.

Părinţii lui HATIM aparţineau unei mari uniuni tribale afghane alcătuite din etnici abdali. Începând cu secolul 18, s-au numit durani. Triburile abdali duceau o viaţă sedentară şi se ocupau în principal cu agricultura, la ţară, iar la oraşe, cu meşteşugurile.

Umar, tatăl lui HATIM, era cojocar. Nevasta lui, Radha, născuse patru copii, doi băieţi şi două fete. Fiul cel mare, HATIM, avea cu un an mai mult decât Habib. Mai puţin norocos decât fratele său, Habib a fost ucis de luptători mongoli, care intraseră în Kandahar. Băiatul avea doar 10 ani.

Fata cea mare, Avani, a fost răpită de mongoli şi transformată în sclavă la vârsta de 8 ani. Sora ei, Omana, mai tânără cu 3 ani, s-a căsătorit la 15 ani cu negustorul Gazi din Kandahar, un flăcău de 21 de ani. Au avut trei copii: două fete şi un băiat.

La 14 ani, HATIM a fost primit ca muncitor la vite pe moşia negustorului Musa din Kandahar. Musa avea mii de animale pe un vast teren aflat la mică depărtare de oraş. Zecile de muncitori, unii liberi şi alţii sclavi, îngrijeau oi, vite cornute mari, cai şi păsări de curte.

Împlinind 15 ani, HATIM a fost luat în grupul de luptători care îşi apăra stăpânul, pentru a învăţa să lupte împotriva năvălitorilor mongoli.

La 24 de ani, stăpânul i-a dat voie să şi-o ia de nevastă pe bucătăreasa Makara, o fată de 17 ani, care muncea în bucătăria din casa cea mare, unde locuia stăpânul Musa când sosea din Kandahar. HATIM fiind un luptător preţios, i s-a permis să locuiască împreună cu Makara şi viitorii lor copii într-o căsuţă de pe moşie.

Makara a dat viaţă la trei copii. Unica fată, Avasa, a sosit la 23 de ani. Pe Ullah l-a născut la 19 ani, iar pe Azam, la 25 de ani.

Pe Avasa a luat-o de nevastă la 16 ani un negustor sosit din sudul ţării, fata plecând împreună cu el. Au avut două fete şi doi băieţi.

Ullah, ajuns luptător alături de tatăl său, s-a căsătorit la 23 de ani cu Kasi, o fetiţă de 16 ani. Au avut împreună o fată şi doi băieţi.

Azam, crescător de animale şi luptător, s-a căsătorit la 20 de ani cu Durga, o fată de 17 ani, care i-a dăruit trei băieţi. S-a mutat după nuntă într-un sat, departe, spre vest de Kandahar.

În vara anului 1342, moşia a fost din nou invadată de mercenari mongoli, cu toate că noul stăpân, Yakub, fiul răposatului Musa, le plătise lună de lună un tribut substanţial comandanţilor mongoli din Kandahar. HATIM împreună cu fiul său Ullah şi ceilalţi luptători au pornit să apere casa stăpânului şi întregul sat. Au fost ucişi toţi locuitorii care nu reuşiseră să fugă. Yakub şi-a negociat scăparea, reuşind să ajungă în Kandahar. HATIM, soţia lui, Makara, şi curajosul lor fiu, Ullah, au fost ucişi. Nu a scăpat de moarte nici familia lui Ullah. Avasa şi Azam au scăpat cu viaţă, locuind în zone ce nu fuseseră atacate de mongoli.

Nina Petrer>&n  14 septembrie 2019

COMENTARIUL CORINEI

"Trebuie să reflectez mult la aceste poveşti. În ceea ce priveşte primele vieţi, aveam nişte fascinaţii în copilărie: romanele ruseşti, cămilele... citind această viaţă, nu mi-am adus aminte de nimic din copilărie. Părea că nu îl ştiu de nicăieri pe Hatim. Abia când am citit că avea voinţă puternică, optimism şi tenacitate, avea încredere în steaua sa şi în Dumnezeu, mi-am închipuit eu că îl ştiu de undeva, de vreme ce îi semăn aşa mult. 

Hatim a ucis oameni? Dacă da, înseamnă că a revărsat o karmă negativă asupra celorlalţi. Poate că a făcut totuşi şi lucruri bune. 

Pe de o parte, mă bucur că am avut un strămoş viteaz şi că acest spirit al meu s-a întrupat şi în războinici, nu numai în femei melancolice. Pe de altă parte, îmi dau seama - în ciuda descrierii frumoase - că Hatim, vrând-nevrând, a acumulat o karmă negativă prin faptul că era luptător. Mă bucur că a avut o familie frumoasă (până acum, toţi strămoşii au avut familie şi copii, ceea ce îmi dă speranţe că în existenţa aceasta mă voi bucura şi eu de aşa ceva...). Până la urmă, nu a fost o existenţă atât de rea cum îmi imaginam eu." 

 17 septembrie 2019

< sus >

Episodul 6 – BLANCHE

Episodul spiritual nr.6 o are ca eroină pe BLANCHE DORTIER. Ea s-a născut în localitatea portuară Marsilia şi a trăit între anii 1113-1168 (secolul 12).

Tatăl ei, Augustin Dortier, muncea ca marinar pe nave comerciale care transportau mărfuri între Marsilia şi Genova. Nevasta lui Augustin, croitoreasa Odette, o născuse doar pe BLANCHE.

Comerţul practicat în sudul Franţei era asemănător cu cel al negustorilor italieni: exportau produse orientale, sare şi vinuri, pe care le schimbau pe postavuri aduse din Flandra şi lână din Anglia. Cei mai activi pe piaţa Marsiliei erau negustorii genovezi, care îi concurau pe cei francezi. Franţa era dificitară în privinţa mijloacelor de transport pe apă. Majoritatea corăbiilor care îi deserveau traficul maritim erau nave engleze, spaniole sau hanseatice. Cele mai preţioase mărfuri transportate pe apă erau obiectele de lux şi mirodeniile aduse din Orient, la care se adăugau sclavii.

BLANCHE a învăţat să coasă rochii elegante din materiale scumpe, aduse din Orient, împreună cu mama ei. Mai ştia să facă broderii şi dantele.

La 17 ani, a fost luată în căsătorie de marinarul Ignace Bouvier, un bărbat de 24 de ani, originar din Marsilia. Tatăl lui, Sebastien Bouvier, era negustor de haine. Doamna Florinda, mama lui Ignace, croitoreasă italiancă sosită din Genova, îl născuse numai pe Ignace. Florinda ştia să facă bijuterii, meserie pe care a învăţat-o şi BLANCHE.

Unicul copil născut de BLANCHE, la 20 de ani, a fost micuţul Paul. Băiatul a ajuns negustor pe mare, ca tatăl lui şi ca bunicul Augustin. S-a căsătorit la 27 de ani cu Serena Paoli, o fată de 16 ani din Genova, stabilindu-se în oraşul ei. Au avut trei copii. Fata lor se numea Ricarda, iar băieţii, Michele şi Fabien.

Ignace a renunţat la comerţul naval după ce a împlinit 34 de ani, fiind grav bolnav de reumatism. Şi-a continuat activitatea de negustor împreună cu tatăl lui în Marsilia. A decedat la 59 de ani, în iarna anului 1165, din cauza unei crize cardiace.

BLANCHE, ajunsă văduvă la 52 de ani, a refuzat oferta lui Paul, fiul ei, de a se stabili în casa lui din Genova. A rămas în casa ei din Marsilia, continuând să coasă şi să vândă rochii elegante în micul magazin din piaţa oraşului.
Într-o seară de toamnă, în anul 1168, când abia împlinise 55 de ani, a fost atacată pe stradă de doi hoţi care au înjunghiat-o şi i-au furat punga cu bani.

Despre BLANCHE îţi mai spun câte ceva:
- După moartea soţului, a devenit melancolică, scumpă la vorba, prudentă în relaţiile cu prietenele ei;
- Spiritul regretatului Ignace a trecut pe lângă tine, fiind întrupat într-un tânăr care ţi-a plăcut foarte mult;
- Puternic ataşată de casa din Marsilia, unde şi-a trăit anii tinereţii împreună cu Ignace, BLANCHE a ales să trăiască departe de fiul ei;
- Chiar şi văduvă fiind, a continuat să se îmbrace elegant şi să poarte bijuterii frumoase, pe care şi le confecţiona cu mare pasiune;
- Încă din perioada copilăriei, avea vise nocturne, continuate ziua cu tot felul de imagini care îi prevesteau despărţiri, crime, naufragii, furturi, îmbogăţiri ale unor persoane cunoscute sau chiar falimente. Când presimţea pericolul unor naufragii, îi sfătuia pe Ignace şi pe tatăl ei să nu plece pe mare. I s-a arătat într-un vis că va fi atacată de hoţi. Nu i-a dat atenţie, fiind obişnuită cu tot felul de imagini macabre. Totuşi, visul respectiv a fost corect.

Nina Petre
  25 octombrie 2019

COMENTARIUL CORINEI

"M-am gândit mult în aceste zile la tiparele care deja sunt vizibile din aceste 6 poveşti. M-au răscolit mult răspunsurile la întrebări şi povestea acestei drăgălaşe Blanche, pe care o simt atât de vie în sufletul meu.

Cum poate fi anulată karma negativă a lui Hatim? Vreau să îmi ajut şi spiritul, dar şi să fac în aşa fel încât karma acestui bărbat de atâtea secole să nu se abată asupra mea (adică eu înţeleg fenomenul la nivel teoretic, dar practic, spiritele acestea folosesc oamenii ca pe nişte cobai pentru a-şi satisface ele dorinţele de evoluţie şi karma)...

Spiritul bunicii mele, la fel ca în povestea sclavei, a venit să mă ajute să gestionez situaţia generată de o karmă negativă şi să mă înveţe cum să o trăiesc... De asemenea, faptul că rusoaica îşi pierde soţul în tinereţe poate fi o consecinţă a karmei lui Hatim? Când am primit desfăşurătorul vieţilor trecute, am avut o strângere de inimă la Felipe, când am văzut în dreptul lui om de afaceri - în gândul meu, omul acela avea legătură cu schimburile de sclavi, aşa că am răsuflat uşurată când i-am citit viaţa - mă gândesc, dar poate e doar un scenariu, că este o viaţă în care spiritul putea să urmeze tiparul lui Hatim, dar a avut forţa să schimbe macazul, aşa că a recuperat mult din karma lui Hatim. 

Când eram mică-mică, ai mei se gândeau că voi fi croitoreasă... aveam două maşini de cusut, bunica îmi cumpăra o grămadă de materiale pentru a-mi face rochii (am un dulap plin ochi cu aceste materiale)... doar că eu foloseam maşina de cusut pe post de masă pentru lecţii şi nu ştiu nimic din această artă. Altfel, bunica şi mama mea se pricepeau să coasă, să croşeteze - adică se păstrează acelaşi tipar textil ca la Blanche şi Atyia. Îmi plac mult rochiile şi bijuteriile elegante, îmi place mult stilul elegant. Citind viaţa, m-am gândit să mă îmbrac mai elegant, să îmi fac rochii... e o imagine foarte vie, cred că a fost o viaţă foarte împlinită.

Ador marea, mai ales Mediterana, încerc să îmi cultiv feminitatea (Blanche trebuie să fi fost o femeie foaaarte feminină), sunt o femeie destul de emancipată.... Mărturisesc că, atunci când am primit desfăşurătorul de vieţi şi am văzut în dreptul lui Blance (da, Blance e numele medieval din franceza veche pentru Blanche) vizionară, mi-am zis "cine ştie ce vrăjitoare o fi fost şi o fi murit arsă pe rug!" (am mare fobie de foc).

Mi-aţi făcut nişte observaţii la viaţa lui Blance. Într-adevăr, şi eu sunt o persoană care se ataşează foarte tare de locuri, de persoane... înţeleg că nu e bine pentru evoluţia spirituală. Şi tot melancolică, şi am devenit şi eu scumpă la vorbă şi prudentă în relaţia cu persoanele de sex feminin, care sunt şi bârfitoare şi invidioase... Faptul că Blanche a refuzat să meargă în Genova şi ataşamentul ei faţă de soţ i-a cauzat moartea şi o karmă negativă?! De fapt, toţi oamenii mor până la urmă într-un fel... Mă întreb de ce spiritul a ales apoi să devină luptător în Siria? (poate pentru a învăţa să se apere şi să îi apere pe alţii, să ştie să lupte pentru viaţa lui? Dacă e aşa, înseamnă că Blanche murise foarte supărată şi revoltată). Blanche a creat o karmă negativă pentru că nu a vrut să meargă la fiul ei şi a rămas să se întreţină singură? (Se vede că era o femeie destul de emancipată şi puţin inconştientă...) Văd că se repetă tiparul naufragiului - şi Rosalia avea premoniţii, şi soţul boieroaicei şi soţul Rosaliei mor pe mare... de trei ori legătura aceasta puternică cu marea, cu porturile.... Şi eu mai visez, dar nu am premoniţii.

Îmi place mult de această strămoaşă a mea şi îmi place să investighez tiparele acestor vieţi. Mi-am propus ca, la anul, să vizitez şi Marsilia şi Genova.

  29 octombrie 2019

< sus >