<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

DAVID  (fiul lui PAUL şi al HELENEI)

 

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Eleo Raste (1817-1868)

  Laura Piresti (1720-1774)

  Kirdir (1611-1680)

 

EPISODUL 1 – ELEO

Eroul povestirii este portughezul ELEO RASTE, a cărui viaţă s-a desfăşurat în perioada anilor 1817-1868 (secolul 19). ELEO s-a născut în Lisabona, capitala Portugaliei, port la Oceanul Atlantic.

Negustorul de vinuri Morino Raste, căsătorit cu frumoasa doamnă Minela, avea doi băieţi. ELEO era cu 3 ani mai mare decât fratele lui, Rodolfo. Voinic şi sănătos de cum se născuse, Rodolfo semăna bine cu tatăl său atât la fizic, cât şi la pasiunea pentru vinuri. El a continuat afacerea cu vinuri a lui Morino, având grijă de via de la ţară, unde se producea gustoasa licoare. S-a căsătorit la 23 de ani cu o fată din Lisabona, care, de dragul lui, a acceptat să se mute la ţară. Au avut împreună cinci copii, o fată şi patru băieţi.

ELEO s-a născut firav şi bolnăvicios. Medicii i-au salvat viaţa de câteva ori, tratându-l cu medicamente la modă. O mână de ajutor le-a dat mama Minela, pricepută la leacuri naturale, ca toate femeile portugheze crescute la ţară. ELEO s-a aflat sub supravegherea medicilor până la 15 ani.

Odată cu intrarea în liceu, a început să se maturizeze şi să se dezvolte în mod miraculos, prin practicarea unor jocuri cu mingea în aer liber, făcând parte din echipa de sportivi a liceului. Îşi dorea enorm să ajungă medic, asemenea celor care îl ajutaseră să rămână în viaţă şi să scape cu bine din toate bolile copilăriei. A plecat la Madrid, în Spania, unde s-a specializat în medicină generală şi în pediatrie.

La 25 de ani, revenit în oraşul natal, a fost angajat în cabinetul privat al doctorului Joseo, unde s-a împrietenit cu asistenta lui, sora medicală Yulida Laci, o fată frumoasă care tocmai împlinise 22 de ani. S-au căsătorit repede, făcându-şi planuri de imigrare în Brazilia.

În vara anului 1842, s-au îmbarcat pe un transatlantic, ajungând după multe suferinţe în portul brazilian Santos. Acest oraş în plină dezvoltare, datorită imigranţilor europeni, se afla destul de aproape de importantul oraş Sao Paolo. Şi-au deschis un mic cabinet privat în Santos, unde primeau din ce în ce mai mulţi pacienţi. În mai puţin de un an, casa lor cu etaj a fost gata. Urmau să locuiască la etajul clădirii, parterul cu trei camere fiind destinat cabinetului medical.

După aproape 4 ani de la stabilirea în Santos, a sosit pe lume fiica lor, Tideria, o fetiţă superbă, unicul copil. Spre deosebire de tatăl ei, Tideria s-a născut voinică, grăsuţă şi rezistentă la boli. Fata, ambiţioasă la carte, a urmat liceul şi studiile superioare de medicină în Sao Paulo. Avea 22 de ani, era încă studentă în anul 1868, când a rămas orfană de tată.

ELEO, la 51 de ani, se afla în plină putere de muncă, fiind solicitat de bolnavi atât în Santos, cât şi în afara oraşului. Avea o şaretă acoperită, trasă de un cal pe care îl iubea foarte mult. În luna septembrie a anului 1868, se întorcea de la ţară pe un drum desfundat de ploaie. Se înserase, iar luminile din Santos se zăreau în depărtare. Într-un moment nefericit, calul a alunecat într-o groapă cu noroi, prăbuşindu-se şi trăgând şareta la pământ. ELEO a reuşit să sară la timp, înainte ca vehiculul să îl arunce în noroi. S-a chinuit să îşi ridice bietul cal, neştiind că avea un picior fracturat. Tocmai când credea că a reuşit, animalul s-a prăbuşit peste el.

Au zăcut amândoi răniţi şi plini de noroi până dimineaţă, când au fost găsiţi de sătenii care plecau cu căruţele spre Santos. Calul nu a putut fi salvat. L-au rugat pe ELEO să le permită să îl ucidă. L-au împuşcat de faţă cu el. Pe ELEO l-au transportat într-o căruţă până la micul spital din Santos. Grav rănit la cap şi la coloana vertebrală, a murit după o agonie de 30 de ore, vegheat de medici, de soţia şi fiica lui.

Tideria împreună cu mama ei au continuat activitatea în cabinetul dragului lor ELEO, alături de doi medici tineri sosiţi din Sao Paulo. Cu unul dintre ei, simpaticul Arlido, s-a căsătorit Tideria, devenind părinţii a trei copii superbi, o fată şi doi băieţi.

Spiritul portughezului ELEO Raste s-a reîntrupat după 149 de ani de la dispariţia fizică a renumitului medic. Asupra fiului vostru David a sosit o karmă frumoasă, datorată vieţii deosebite a acelui om. Predestinarea lui David de a ajunge medic a sosit pe cale karmică, fiind o moştenire spirituală din activităţile medicale practicate de ELEO, soţia şi fiica lui.

Nina Petre
8 septembrie 2017

COMENTARIILE LUI PAUL, tatăl lui David

"Vă mulţumesc pentru răspunsurile dumneavoastră legate de actuala viaţă a gemenilor fraterni pe care divinitatea ni i-a încredinţat să-i avem în grijă. După cum bine aţi precizat, deşi sunt gemeni, au spirite şi destine diferite. De aceea vom încerca să-i ghidăm pe fiecare în direcţiile pe care spiritele lor şi le-au propus în această viaţă.

La o primă vedere, am observat că ultima încarnare a spiritelor lui Ryan şi David a fost în secolul al 19-lea. Iar în secolul al 20-lea au luat o pauză de a se încarna pe planeta Pământ.

Un alt lucru ar fi faptul că spiritul lui Ryan a decis să urmeze o carieră de inginer automatist şi/sau avocat care se încadrează pe aceeaşi linie cu ceea ce spiritul meu îşi doreşte de la mine: inginer automatist. Eu nu practic meseria de inginer automatist, însă am tangenţe pe ici, pe colo cu automatica, electronica, mecanica şi calculatoarele, fiind Manager de mentenanţă la o fabrică. De asemenea, spiritul lui David a decis să urmeze o carieră de medic şi/sau biolog precum spiritul soţiei mele vrea, ea fiind asistentă medicală."

22 august 2017

"Pot să spun că David e total diferit de Ryan, fratele său geamăn fratern. Deocamdată, pot vedea anumite asemănări cu antecesorul său Eleo. Şi anume, s-a născut cam firav şi cu anumite disfuncţii fizice. Amândoi fraţii s-au născut prematur, la 36 de săptămâni, însă cel afectat este David. Urmează un curs de terapie pentru copii prematuri care îl ajută să-şi dezvolte anumiţi muşchi nedezvoltaţi în totalitate. În general, sunt doar probleme minore care nu-l vor afecta pe viitor şi mulţumim Divinităţii pentru acest lucru.

Un alt lucru pe care l-am observat şi, mai mult ca sigur, preluat de la Eleo ar fi că îi place să se joace cu obiectele rotunde şi o zi întreagă dacă îl lăsăm, fără să se plictisească. Doar foamea este cea care îl distrage din concentrarea pe care o are cu aceste jucării. Cu siguranţă, vom vedea şi alte asemănări cu Eleo pe parcursul vieţii."

PAUL
25 septembrie 2017
S.U.A.

< sus >

EPISODUL 2 – LAURA

Eroina povestirii este LAURA PIRESTI, care a trăit între anii 1720-1774 (secolul 18). LAURA s-a născut în oraşul Veneţia. La acea vreme, această localitate era capitala Republicii Veneţiene.

În cei 22 de ani cât a trăit LAURA în oraşul natal, Republica Veneţiană a fost condusă de următorii dogi (duci): Giovanni II Corner (1709-1722); Alvise III Mocenigo (1722-1732); Carlo Ruzzini (1732-1735); Alvise Pisani (1735-1741); Pietro Grimani (1741-1752). În acea perioadă, Veneţia suferea un declin comercial lent, provocat de schimbarea rutelor comerciale din Marea Mediterană în Oceanul Atlantic.

Giovanni Piresti, profesor de istorie la o şcoală de băieţi, era căsătorit cu distinsa doamnă Ignacia. Aveau două fete. LAURA era cu 4 ani mai mare decât sora ei, Giovanna. După absolvirea claselor de învăţământ general într-o şcoală catolică destinată fetelor, Giovanna s-a căsătorit la 16 ani cu Ianko Dorici, un tânăr de 27 ani, provenit din părinţi imigranţi din Serbia. Ianko se ocupa cu vânzarea unor manuscrise vechi şi a unor obiecte cu valoare istorică, pe care le cumpăra de la marinari. Cei doi soţi au avut trei copii, două fete şi un băiat.

Spre deosebire de Giovanna, LAURA s-a gândit mai mult la continuarea studiilor şi mai puţin la căsătorie. A studiat în continuare, fiind înscrisă într-un pension catolic până la 18 ani. După absolvire, a dorit să muncească. Giovanni, tatăl ei, i-a găsit un post de guvernantă-profesoară în familia omului de afaceri Rosario Nacelli, patronul unei fabrici de îmbrăcăminte. Până la 22 de ani, LAURA a făcut lecţiile şi s-a jucat cu cei trei copii ai soţilor Nacelli.

A renunţat la frumoasa muncă pentru a se căsătorit cu istoricul şi arheologul Rino Tanne, bun prieten cu tatăl ei. Rino împlinise 29 de ani, călătorise mult prin Europa şi visa la o muncă de arheolog într-o ţară a Levantului. În anul următor căsătoriei lor (1743), şi-au luat rămas bun de la Veneţia şi toate rudele din oraş, apoi s-au îmbarcat pe o corabie veneţiană care se îndrepta spre Liban. Rino dorea de multă vreme să cerceteze cetăţile construite de arabi şi cavalerii cruciaţi în acea ţară exotică.

Au fost debarcaţi în Beirut, oraş care i-a fascinat de la început şi i-a primit cu ospitalitate. Ocupaţia otomană asupra Libanului începuse în anul 1516 şi nu dădea semne să înceteze. Beirutul avusese un rol important în timpul cruciadelor, dar decăzuse după cucerirea otomană. În perioada 1743-1774, cât i-a fost dat eroinei noastre să locuiască în Liban, pe tronul imperiului otoman s-au succedat următorii sultani: Mahmud I (1730-1754); Osman III (1754-1757); Mustafa III (1757-1774).

Până la 25 de ani, când l-a născut pe micuţul Moses, LAURA şi-a însoţit bărbatul în zone cu vestigii arheologice, ajutându-l să sape şi să cerceteze obiectele descoperite. Unele datau din perioada fenicienilor. Au vândut multe artefacte unor oameni bogaţi, având astfel posibilităţi materiale pentru a-şi duce viaţa în pretenţiosul Beirut.

Moses a studiat în particular cu profesori din oraş, iar după 17 ani, a intrat ca secretar în firma unui mare patron de corăbii sosit din Turcia. La 20 de ani, Moses s-a căsătorit cu fiica patronului, frumoasa Aymme, care avea doar 15 ani. Au ajuns părinţii a trei băieţi.

Ca dar de nuntă, Aymme a primit de la tatăl ei, Mustafa, două corăbii noi, capabile să transporte cantităţi mari de mărfuri spre Veneţia şi Genova. Acesta a fost începutul averii uriaşe acumulate de Moses de-a lungul vieţii. La 25 de ani, era suficient de bogat pentru a-şi ajuta părinţii. LAURA se ocupa de casa ei şi de cei doi nepoţi, iar Rino, dornic de muncă, lucra ca profesor în familia unui nobil bogat din Beirut.

În nefericitul an 1774, LAURA şi Rino au decis să mai facă un drum la Veneţia, pentru a se ruga la mormintele părinţilor. Au plecat cu una dintre corăbiile lui Moses, nava purtând drapelul otoman. Au fost atacaţi de o corabie a unor piraţi marocani care nu îi suportau pe otomani. Întregul echipaj şi toţi turiştii au fost ucişi cu săbii scurte şi cuţite încovoiate, folosite în mod obişnuit de piraţii berberi marocani. După transbordarea lăzilor şi sacilor cu mărfuri, piraţii au incendiat corabia, iar vasul s-a scufundat până la lăsarea întunericului. Era în luna septembrie a anului 1774. Trupurile mutilate îngrozitor ale soţilor Piresti au ajuns în adâncul Mediteranei între insulele Cipru şi Creta.

Spiritul LAUREI, reîntrupat după 243 ani în fiul vostru, David, a reactivat, poate fără voia lui, urmările morţii cumplite ale antecesoarei veneţiene. Astfel putem justifica, într-o oarecare măsură, problemele de natură corporală ale micuţului David.

Mi se pare foarte interesant faptul că i-aţi dat lui David un prenume cu puternice rezonanţe istorice. Să avem cu toţii speranţa că fiul vostru îşi va învinge necazurile cu care s-a născut, va ajunge un tânăr voinic şi sănătos, inteligent şi bun specialist în profesia lui.

Nina Petre
14 octombrie 2017

COMENTARIUL LAUI PAUL, tatăl lui David

"Interesant acest episod karmic al Laurei, antecesorul spiritual al lui David. David are trei semne distincte în zona coastelor şi burţii. Arată precum ar fi avut incizii în urma unor gloanţe, însă acum se explică totul în urma acestui episod... La început au fost foarte proeminente, însă acum parcă aproape au dispărut. Când şi când, în miezul nopţii, însă foarte rar, când doarme foarte adânc, începe şi urlă cât îl ţine gura. Însă, cum îl iei în braţe şi-l legeni, se linişteşte. Probabil, frânturi din aceste două episoade îi apar în vise...

Este un copil deosebit, precum şi fratele său geamăn, Ryan. Sunt foarte diferiţi, însă amândoi ne completează şi luminează viaţa."

PAUL
24 octombrie 217
S.U.A.

< sus >

EPISODUL 3 – KIRDIR

Eroul povestirii este afganul KIRDIR, care a trăit în perioada anilor 1611-1680 (secolul 17). KIRDIR s-a născut în renumitul oraş Kabul, situat în nord-estul Afganistanului, în secolul 17 aflându-se în zona de ocupaţie indiană.

Culoar de tranzit între Asia Centrală şi India, Afganistanul a fost cucerit în secolul 7 de arabi, care i-au impus religia islamică şi o nouă cultură. Inclus iniţial în Califatul Arab, Afganistanul a reprezentat în secolele 10-12 nucleul statului Ghaznavizilor, apoi al Ghurizilor. În secolele 13-14, ţara a cunoscut pustiitoarele invazii mongole conduse de Ginghis Han şi de Tamerlan. În secolele 16-17, Afganistanul a fost împărţit între Persia şi Imperiul indian al Marilor Moghuli. În anul 1526, Babur, întemeietorul dinastiei Moghulilor, a ocupat Kabulul şi a anexat la Imperiul indian partea de est a Afganistanului.

Negustorul de covoare şi mătăsuri Agdur din Kabul, căsătorit cu doamna Anname, avea doi copii. Băiatul, KIRDIR, era cu 4 ani mai mare decât sora lui, Norid. Fata a învăţat să citească din Coran cu ajutorul mamei Anname. La 16 ani, i-a fost dată spre căsătorie negustorului indian Zoima, un bărbat de 27 ani care locuia în Peshawar. Au avut împreună două fete.

Astăzi, oraşul Peshawar aparţine teritoriului pakistanez. Statul pakistanez s-a format în 1947, când a luat sfârşit dominaţia britanică asupra Indiei. Până atunci, Pakistanul a fost un teritoriu indian.

KIRDIR a învăţat cinci clase la moschee, fiind credincios musulman, ca întreaga lui familie. La 14 ani, a pornit la drum cu tatăl său spre Peshawar, dorind să cumpere covoare valoroase şi superbe mătăsuri indiene. Veniturile familiei au crescut, iar la 25 de ani, tânărul KIRDIR era suficient de bogat pentru a reuşi să se însoare cu Okide, o fată de aproape 17 ani, localnică din Kabul, fiica unui negustor bogat. Ca dar de nuntă, Okide a primit de la tatăl ei cinci catâri voinici, animalele fiind în stare să transporte mărfuri grele pe spatele lor.

După căsătorie, KIRDIR şi-a continuat drumurile spre Peshawar în căutare de mărfuri cerute de clienţii din Kabul. Okide, ajunsă stăpâna casei lui KIRDIR, avea patru servitoare, doi paznici şi multe treburi de făcut zilnic. La 19 ani, l-a născut pe Ragdun, primul dintre cei trei fii. Abderid a sosit după 3 ani de la naşterea lui Ragdun. Riza, ultimul băiat, era cu 2 ani mai mic decât Abderid.

Ragdun a ajuns negustor ambulant ca tatăl său. S-a căsătorit la 23 de ani cu Yadeh, o fată afgană de 15 ani, amândoi devenind părinţii a trei copii, două fete şi un băiat.

Abderid, negustor şi cămătar, s-a căsătorit la 25 de ani cu Ormel, o copilă de 14 ani, care a născut trei băieţi.

Riza, băiat cu o fire meditativă, a învăţat carte la moscheea din Kabul, iar la 15 ani, s-a mutat în Peshawar. Acolo a găsit un profesor bătrân care i-a deschis calea spre studiul istoriei Indiei şi spre cercetarea unor monumente străvechi. A rămas în Peshawar până la sfârşitul vieţii, câştigându-şi banii prin vânzarea produselor obţinute la ferma soţiei lui. Se căsătorise la 30 de ani cu o fată din Peshawar, fiica unui nobil bogat. Aneye, ajunsă la 16 ani soţia istoricului Riza, a născut două fete şi doi băieţi.

KIRDIR, fericitul tată al unor bărbaţi care au ajuns oameni cu avere şi cu familii iubitoare, a trăit 69 de ani. Aflat în preajma apusului vieţii, îşi depăna zilnic frumoasele amintiri soţiei şi oricui avea răbdare să îl asculte. Era o persoană foarte respectată în Kabul pentru sufletul generos şi numeroasele fapte caritabile de la care nu se mai oprea.

Fiind un om foarte bogat, la 50 de ani, a propus într-o adunare a bărbaţilor la moschee ca în oraşul lor să nu mai existe cerşetori. A organizat un grup de oameni bogaţi pentru vizitarea familiilor sărace şi oferirea banilor necesari unui trai fără cerşetorie. A construit cu banii lui un azil în care au fost primiţi oameni singuri, bătrâni neajutoraţi şi bolnavi. Cu toate că băieţii lui erau foarte bogaţi, nobilul KIRDIR şi-a împărţit mare parte din avere, în mod egal, acordându-i fiecăruia ce i se cuvenea.

Împlinind 69 de ani, presimţea din ce în ce mai des că nu va mai trăi mult. Nu înţelegea de ce Allah voia neapărat să îi cheme sufletul în lumea Lui. Era destul de sănătos, voinic, iar restul de avere păstrat pentru el şi Okide era suficient pentru a trăi fericit încă mulţi ani. Din păcate, presimţirea obştescului sfârşit i s-a adeverit mai devreme decât se aştepta. În vara anului 1680, pe când stătea liniştit în curte, la umbră, i-au intrat în curte doi indivizi cu feţele acoperite, înarmaţi cu cuţite, cerându-i să le dea toţi banii din casă. La ţipetele lui, au sosit cele patru servitoare şi paznicul, înarmat şi el. După o luptă scurtă, paznicul i-a alungat, iar KIRDIR a fost transportat, fără cunoştinţă, în casă. Atacul de cord suferit l-a adus într-o stare gravă, cea din apropierea morţii. A mai trăit câteva ore în agonie, vegheat de Okide, Ragdun şi Abderid. Moartea lui neaşteptată a îndurerat populaţia oraşului, oamenii săraci ajutaţi de el plângându-l amarnic.

După 337 de ani de la moartea înţeleptului KIRDIR, s-a născut în S.U.A. succesorul său spiritual, micuţul David. Karma preluată de spiritul său din viaţa lui KIRDIR este în mare parte pozitivă, având influenţe favorabile asupra fiului vostru. De la afganul KIRDIR i s-au transmis lui David talentul în afaceri, chemarea spre activităţi cu caracter privat, generozitatea sufletului, dragostea de familie, plăcerea de a călători mult şi de a acumula avere satisfăcătoare.

Ca urmare a spaimei resimţite de KIRDIR la vederea hoţilor, în karma lui David a rămas înscrisă teama de hoţi, de toţi cei care i-ar putea cauza prejudicii prin furturi şi orice fel de frustrări.

Nina Petre
6 noiembrie 2017

COMENTARIUL LUI PAUL, tatăl lui Ryan

"Interesant şi acest episod spiritual, al lui Kirdir. David are o personalitate total diferită de cea a fratelui său Ryan. Este generos a împarte lucrurile cu Ryan, însă când i se ia un lucru care-i place şi este al lui, se enervează şi ţipă, lucruri preluate de la Kirdir, probabil. Este foarte liniştit, genul de om, unde-l pui acolo stă. Este foarte sociabil cu orice persoană nouă care îi vorbeşte, zâmbind şi gângâind la el. Întinde mâna întotdeauna la ce i se oferă. Cu o singură jucărie se poate juca o zi întreagă fără a se plictisi, foamea fiind doar ceea ce îl va opri din joacă. Nu-i place a irosi timpul dormind pe parcursul zilei, de 2-3 ori câte jumate de oră de somn fiindu-i suficient să-şi reîncarce bateriile..."

PAUL
19 noiembrie 2017
S.U.A.

< sus >