<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

ELY

Prezentare

ELY este o doamnă superbă, care ascunde un creieraş nemaipomenit sub părul său bogat. Deşi are o meserie pretenţioasă, find nevoită să studieze toată viaţa, ELY îşi găseşte clipe de răgaz şi pentru evoluţia sa spirituală. Bravo, ELY, ţine-o tot aşa, că le faci mult bine celor din jurul tău!

Nina Petre
15 iunie 2012

MESAJ DE LA ELY

"Dragă Nina, îţi dau acceptul meu să publici materialul prezentat, care poate să ajute la a iniţia şi pe alţii în ceea ce priveşte destinele, karmele şi, mai ales, în a-şi rezolva, vindeca stările psihice declanşate de stresul cotidian ori pentru a înţelege că nu este suficient să trăim numai o dată pentru a ne recunoaşte nouă înşine că avem nevoie de mult mai mult timp pentru a defini un spirit ori o karmă cât mai nobilă, umană, în care iubirea să fie izvorul principal."

15 iunie 2012
Canada

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Genevieve Sardon (1883-1940)

  Jesabel Stimmer (1801-1874)

  Runt Lirssen (1713-1787)

 

EPISODUL 1 – GENEVIEVE

GENEVIEVE SARDON s-a născut în oraşul Bordeaux şi a trăit în perioada anilor 1883-1940. Părinţii ei, Pierre şi Marie, au avut 3 copii: Genevieve, Gerard şi Lyonel. Pierre lucra ca marinar pe un transatlantic ce transporta diverse mărfuri din porturile franceze spre cele din estul Statelor Unite. Marie, nevasta lui, muncea într-o farmacie, unde se ocupa de documente şi evidenţa contabilă. Uneori, când vânzătoarea Angelique nu putea veni la serviciu, Marie servea clienţii cu multă seriozitate. Pierre venea acasă doar de câteva ori pe an, aducându-le celor din familie bani şi numeroase cadouri. Cât timp Pierre a lucrat în navigaţie, până la 36 de ani, Marie s-a ocupat de copii cu ajutorul mamei sale, Victorine. Au fost trimişi la şcoală, iar după terminarea liceului, fiecare a pornit pe drumul său. Gerard a urmat o şcoală militară, devenind ofiţer de artilerie. Fratele său mai mic, Lyonel, şi-a ales cariera de avocat.

Mezina familiei, GENEVIEVE, a urmat cursuri de farmacie, fiind profund ataşată de munca mamei sale în magazinul domnului Santon. Reîntorşi cu toţii în oraşul natal, au devenit persoane foarte cunoscute, prin specificul meseriei fiecăruia. Domnul Santon a angajat-o imediat pe fiica doamnei Marie ca farmacistă debutantă, spre bucuria lui Genevieve, care îşi dorise încă din copilărie să contribuie la vindecarea oamenilor bolnavi. Fata s-a căsătorit la 24 de ani cu medicul chirurg Antoine Laruli, care lucra in spitalul din oraş. Antoine avea deja 27 de ani şi trecuse printr-o mare suferinţă din dragoste, soţia lui murind în braţele sale, din cauza unei infecţii digestive. Plăcând-o pe Genevieve, Antoine a cerut-o în căsătorie, fiind acceptat ca viitor soţ. Stabilindu-şi domiciliul conjugal în casa părinţilor lui Antoine, cei doi tineri şi-au continuat activitatea profesională, pe care o considerau cea mai importantă preocupare a vieţii lor.

La 26 de ani, Genevieve l-a născut pe fiul lor Tiberius, care a devenit în curând unica raţiune de a trăi a părinţilor săi. Naşterea fiind grea, cu multe complicaţii ulterioare, medicii au sfătuit-o pe Genevieve să renunţe la dorinţa de a deveni din nou mamă, fiindcă şi-ar pune astfel viaţa în pericol. Micul Tiberius a crescut sub îndrumarea bunicii Marie, care l-a educat ca pe copiii ei, dorind să îl vadă om cu multă ştiinţă de carte. Băiatul a învăţat foarte bine, simţindu-se atras de cariera militară, la fel ca şi unchiul Gerard. A urmat şcoala militară la Paris, devenind ofiţer de infanterie, angajat ulterior la o unitate de luptă din afara oraşului. Tiberius s-a căsătorit la scurtă vreme după terminarea studiilor cu o pariziancă, fiica unei familii de profesori. Lucette devenise de puţină vreme licenţiată în biologie, fiind angajată la un liceu din Capitală. După căsătorie şi stabilirea domiciliului în Paris, Tiberius şi-a vizitat părinţii de multe ori pe an. Aceştia erau foarte îngrijoraţi în privinţa viitorului fiului lor, din cauza situaţiei politice tensionate dintre Franţa şi Germania nazistă. Genevieve se simţea din ce în ce mai slăbită pe măsură ce treceau anii. Inima ei dădea semne de oboseală, iar ficatul o durea adeseori.

Totuşi, ar fi trăit o viaţă lungă chiar şi aşa, cu sănătatea precară, dacă nu ar fi început cumplitul război. Acesta s-a declanşat în Franţa la mijlocul anului 1940, trupele germane invadând ţara şi ocupând Parisul. Tiberius a fost trimis pe front cu misiuni grele, care îi puneau viaţa în pericol. În ultima lună a anului 1940, ofiţerul Tiberius a căzut la datorie, fiind ucis într-un bombardament al aviaţiei germane. Vestea morţii fiului drag a sosit în casa părinţilor săi înainte de Crăciun, tocmai când sperau să îl poată avea alături măcar pentru câteva zile. Disperată, Genevieve a simţit că viaţa ei nu mai avea niciun sens. A decedat în urma unei comoţii cerebrale din care nu a mai putut fi salvată, la numai 57 de ani.

Nina Petre
10 aprilie 2012

COMENTARIUL DOAMNEI ELY

"Vreau să ştii că, atunci când intru în meditaţie, mă regăsesc adesea într-un spaţiu foarte liniştit. Parcă mă aflu în farmacia Genevievei şi parcă o cunosc sau pot spune că o recunosc ca fiind a mea. Este plină de multe plante uscate, de seminţe şi, mai ales, ceaiuri din plante parfumate, ca sunătoarea, muşeţelul, coada şoricelului. Într-un colţ, într-un mare basket, văd şi acuma urzici verzi şi mari şi aud clienţii care intră în farmacie. Un clopoţel care stă la intrare îmi atrage atenţia asupra celor care deschid uşa şi, zâmbitori, doresc reţetele mele – adică ale Genevievei. Toţi clienţii pe care eu îi văd în imaginaţia mea sunt persoane respectabile, bărbaţi sau femei din familii nobile, care vin pentru ca eu să le pregătesc tot felul de licori, tincturi, leacuri de însănătoşire a celor bolnavi din familiile lor... Toţi mă iubesc şi mă respectă... Tot ceea ce îţi spun sunt poate coincidenţe la visele mele din timpul meditaţiei, dar acum ştiu cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu farmacistă.

Îmi amintesc câte ceva chiar şi de Pierre, tatăl Genevievei. Ştiu că el îmi spunea, sau poate am citit multe alte cărţi, despre aventuri pe mare. Interesul meu cred că e legat de mare prin faptul că de mult, probabil, am auzit povestiri despre mare şi poate de aceea marea mă atrage. Îmi place să stau şi să meditez în faţa deschiderii infinite a oceanului. Albastrul mării îmi dă liniştea şi e o adevărată terapie pentru mine. Am în minte, când eram tânără îmi plăcea să pictez scene cu mari furtuni sau mări calde la asfinţit sau răsărit... Imagini care sunt bine întipărite în mintea mea, parcă le-am văzut undeva.

Spre deosebire de Genevieve, eu am avut 2 băieţi, dar, ca şi ea, am avut prima naştere foarte grea şi m-am temut cumplit de a mai avea încă un copil, dar totuşi ceva bun am făcut. Spre deosebire de ea, am lăsat să am încă un copil.

Am avut întotdeauna o reţinere în ce priveşte profesia de militar şi nu am dorit ca băieţii mei să ajungă nici măcar în armată. De aceea, când am plecat în Canada, m-am grăbit să nu îi las să efectueze serviciul militar, care era obligatoriu... Probabil că pierderea lui Tiberius de către Genevieve mi-a influenţat spiritul şi în această viaţă. Antecesoarea Genevieve mi-a transmis, poate, în suflet un fel de tristeţe şi aceeaşi durere de ficat, care începe în special când sufăr pentru copiii mei, aşa cum simţea ea pentru copilul ei pierdut în război. Pierdut şi fără să îl mai revadă vreodată!!! Dar sper să îmi pot controla simţămintele de acum înainte, pentru a nu mă îmbolnăvi. Mă tem acuma că povestea ei s-ar putea repeta dacă ar începe un război, mai ales că fiul meu cel mare spune că el va merge în război dacă trebuie să apere România.

Genevieve mi-a transmis, recunosc, o karmă pozitivă. Şi eu am fost extrem de pozitivă. Dacă nu s-ar fi oprit de a mai avea încă un copil, probabil că viaţa ei s-ar fi schimbat şi pierderea unicului fiu nu ar fi fost atât de dureroasă." 

ELY
 30 mai 2012
Canada

< sus >

EPISODUL 2 – JESABEL

JESABEL STIMMER s-a născut în oraşul Birmingham şi a trăit în perioada anilor 1801-1874. Părinţii ei, Richard şi Lassila, au avut 5 copii: Jesabel, Anne, Rudolf, Raust, Karel. Richard provenea din părinţi evrei polonezi, stabiliţi în Anglia când el avea doar câţiva anişori. Lassila era fiica unor emigranţi spanioli, veniţi la muncă în Anglia înainte de a avea copii. Richard muncea într-o fabrică din oraş, unde monta piesele componente ale unor dispozitive militare. Lassila, care primise o foarte bună educaţie de la părinţi, lucra ca educatoare într-o familie de oameni bogaţi, ocupându-se de cei 6 copii ai lor. Jesabel era cel de-al patrulea copil născut de mama sa, după ea urmând mezina familiei, delicata Anne. Părinţii Lassilei, Pedro şi Jenuja, s-au ocupat mult de nepoţii lor, astfel încât Lassila şi-a putut continua munca până când copiii ei au ajuns să îşi câştige singuri banii necesari existenţei. Cei trei băieţi au învăţat meserii aducătoare de venituri sigure şi rapide. Rudolf a devenit asistent veterinar, Raust a plecat la muncă pe o navă de război britanică, iar Karel, foarte ataşat sufleteşte de părinţi şi bunici, şi-a deschis un magazin de haine, devenind un om de afaceri prosper. Anne şi-a terminat studiile într-un colegiu de fete, după care a fost angajată ca secretară la un negustor de medicamente, măritându-se cu fiul acestuia.

Eroina noastră, JESABEL, absolvind cursurile aceluiaşi colegiu, şi-a găsit un post de educatoare la o grădiniţă particulară în care veneau copiii micilor burghezi din oraş. Fata s-a căsătorit la 24 de ani, după ce şi-a revenit din durerea despărţirii de logodnicul ei, Charles, ofiţer de marină decedat într-o luptă navală. Logodiţi în urmă cu 5 ani, urmau să facă nunta peste două luni, la revenirea lui Charles dintr-o misiune periculoasă. Nunta nu a mai avut loc, iar vestea dispariţiei logodnicului i-a zdruncinat nervii lui JESABEL. Puternic susţinută de mama şi bunica ei, fata a supravieţuit unei tentative de sinucidere, când a încercat să îşi taie venele de la mâna stângă. A fost găsită la timp de Lassila, iar după câteva zile a reuşit să se prezinte din nou la locul de muncă. JESABEL iubea foarte mult copiii, activitatea zilnică la grădiniţă oferindu-i câteva ore de liniştire a sufletului. Tot la grădiniţă l-a cunoscut pe viitorul soţ, profesorul de limba spaniolă şi engleză Randolf Stirke. Acesta provenea din tată german şi mamă engleză. Rămăsese văduv în urmă cu câteva luni, înainte de angajarea lui JESABEL ca educatoare la grădiniţa unde el îşi ducea băieţelul în vârstă de 5 ani. Soţia lui Randolf murise din cauza unei boli genitale, provocată de naşterea dificilă a băiatului. Bărbatul a observat în scurtă vreme că o plăcea mult pe tânăra educatoare, aceasta semănând puţin la chip cu regretata lui soţie. La scurtă vreme după cunoaşterea lor, cei doi s-au căsătorit, făcând o nuntă sobră şi modestă, pe măsura tristeţii din sufletele lor. JESABEL şi-a continuat munca de educatoare până la vârsta de 52 de ani, când starea sănătăţii nu i-a mai permis să meargă la lucru. Femeia suferea cu inima şi ficatul de mai mulţi ani. Copiii ei, Rassunta şi Eduard, au implorat-o să renunţe la serviciu. Randolf şi-a păstrat postul în liceul la care lucra din tinereţe, până la vârsta de 60 de ani. JESABEL, cu toată sănătatea ei şubredă, a trăit 73 de ani, reuşind să îşi vadă şi nepoţii mari. Rassunta, fiica ei, lucra ca medic pediatru având un cabinet privat, iar Eduard ajunsese comandant de navă militară. Mândră de copiii ei, care o ascultaseră întotdeauna şi au fost mereu demni de încrederea părinţilor, JESABEL a închis ochii pentru totdeauna, mulţumită de ceea ce realizase în viaţă. După un an de la moartea ei, Randolf a urmat-o în mormânt, neputând suporta despărţirea de femeia care fusese pentru el o fiinţă deosebită, un înger coborât pe Pământ, capabil să îl facă fericit.

Nina Petre
8 mai 2012

 

COMENTARIUL LUI ELY

"Englezoaica Jesabel Stimmer pot spune că mi-a influenţat destinul, pentru că în copilăria mea am fost mult timp marcată de dorinţa de a educa pe ceilalţi copii, şi nu numai, mă ocupam intens de meditaţii la geografie, matematică, română, biologie, anatomie şi cred că am ajutat mai mult de 50 de copii de vârsta mea, toţi locuind în bloc cu mine sau în blocuri vecine şi fiind colegi de şcoală cu mine până în clasa a 8-a. Îmi plăcea să fac lectură, să citesc, la mine dicţia era ceva firesc, native, la fel şi technica de a explica şi a mă face înţeleasă, şi nu aveam mai mult de 10-13 ani când adunam grup de copii pentru a le citi povestiri sau poveşti, sau a face puţină geografie în faţa hărţii... Îi puneam să citească din lecţiile cerute atunci, din manualele de şcoală şi îi conduceam şi le explicam cu o putere care îi uimea pe toţi vecinii din bloc, mă refer la părinţii acestor copii. De multe ori sunau la uşa mea părinţii să mă cheme să îi ajut la lecţii pe copiii lor sau să am grijă de câte un copil mai mic când ei plecau de acasă. Inspiram încredere, dăruire de sine şi putere de înţelegere în a-i face pe aceşti copii să treacă cu uşurinţă prin materie la română, matematică, gramatică şi să obţină îndreptare la învăţătură şi în clasă. Interesant! Eram deja o mică învăţătoare, educatoare... pricepere care eu cred că o aveam transmisă încă de la spiritul englezoaicei Jesabel. Eram solicitată de profesori să rămân peste ore să pregătesc elevii slabi sau să îi ajut la desen, operele mele fiind în expoziţia şcolii, şi chiar să scriu cataloagele în cancelarie la deschiderea anului şcolar, folosind pe atunci tuş şi peniţă de caligrafie. Apoi eram cea care la sărbătorile "patriotice" recitam la staţia de radio a şcolii poeziile patriotice impuse de directorul şcolii... Iată câte aveam de făcut şi cum îmi amintesc acuma acel timp, mă simţeam de parcă eram obişnuită să educ... era ceva parcă înnăscut! Toţi credeau că o să mă fac educator, învăţător, profesor şi eu eram total convinsă că asta voi fi. Intrarea la liceu mi-a schimbat dorinţele şi tata m-a influenţat, şi din dragoste pentru el şi prietena mea, am mers la medicină. În mine sunt însă calităţi şi talente clare de educatoare. Acum resimt nevoia să-mi educ nepoata, dar sunt în altă ţară, alte timpuri şi noi suntem depăşiţi de noul ce vine rapid din spate şi ne surprinde, iar copiii sunt extraordinar de spontani, ei depăşesc vârsta lor naturală dpdv al maturităţii şi cunoaşterii. Întrebările pe care mi le pune nepoata mea la 3 ani şi jumătate mă surprind şi răspunsurile trebuiesc să fie pe măsură.

Observ că şi englezoaica Jesabel suferea cu inima şi ficatul... oare asta s-ar putea să devină şi suferinţa mea, aici am să reflectez, pentru că e domeniul meu sensibil, având în vedere că un an în urmă am avut o operaţie de vezică biliară, care vezică avea un rol definit alături de ficat şi pe care acum nu o mai am, fiind extrasă. Din păcate, eu nu am reuşit să le impun copiilor mei profesia medicală a mea, oricât de tare am dorit, dar văd că Rassunta, fiica Jesabelei, era medic. Aşa ceva aş fi dorit şi eu să se întâmple cu copiii mei. Interesant este că fiul ei era comandant de navă militară. Eu am avut întotdeauna o admiraţie deosebită pentru cei care lucrează pe mare şi probabil că viaţa antecesorilor mei m-a influenţat un pic, pentru că fratele meu, la iniţiativa mea, a terminat marina militară şi a ajuns ofiţer şi comandant de navă.

Dacă Jesabel a închis ochii pentru totdeauna mulţumită de ceea ce realizase în viaţă, eu nu pot să mă laud cu acelaşi lucru, pentru că eu până închid ochii mai am de luptat cu ce am dorit să se împlinească şi mă tem că asta nu îmi va aduce liniştea, şi probabil că la o altă reîncarnare am să realizez ce am greşit acuma de nu am împlinirea pe care aş fi dorit-o la fel ca antecesoarea mea Jesabel. Moştenesc probabil de la Jesabel atitudinea mea de soţie serioasă şi în acelaşi timp de mamă devotată, şi recunosc că resimt asta...

Ca şi lui Jesabel, îmi plăcea să citesc foarte multe cărţi, de psychologies, filozofie, istorie, romane, pe care le aveam adesea de la pacienţii mei.

Cele două femei, atât franţuzoaica Genevieve, cât şi englezoaica Jesabel, au demonstrat echilibru, loialitate în familie, dragoste pentru copii, devotament professional şi nu numai, nu au avut gândul sinuciderii ca mine, lăsându-mă să înţeleg că eu trebuie să adopt o strategie care să mă îndepărteze de acest gând şi să mă aplec asupra părţilor mele negative, să le anihilez cât mai mult posibil."

ELY
30 mai 2012
Canada

< sus >

EPISODUL 3 – RUNT

RUNT LIRSSEN s-a născut în oraşul Raisio, situat în zona de sud-vest a Finlandei şi a trăit între anii 1713-1787. Părinţii lui, Liriss (tatăl) şi Runke (mama), au avut şapte copii: trei băieţi (Runt, Larkun, Honster) şi patru fete (Indan, Lorre, Mirro, Mosdra). Liriss se ocupa cu negustoria, cumpărând mirodenii de la marinari, pe care le vindea în curtea casei, cu ajutorul lui Runke. Fiind mereu plecat pentru achiziţionarea preţioasei mărfi, întreaga răspundere a creşterii numeroşilor copii îi revenea soţiei. Runke, ajutată de mama ei, Vidanka, îşi îngrijea familia şi, în plus, vindea mirodeniile aduse de Liriss. Cele patru fete au fost educate în aşa fel încât să devină atractive pentru amatorii de însurătoare. Bune gospodine şi destul de îngrijite la îmbrăcăminte, ele şi-au atins principalul scop al vieţii: căsătoria. Fraţii lor, foarte diferiţi între ei la fizic şi comportament, şi-au ales drumuri separate, viaţa despărţindu-i pentru totdeauna. RUNT, băiatul cel mare, şi-a petrecut primii 8 ani din viaţă în perioada numită Isoviha ("marea furie"), când Finlanda era devastată şi prădată de trupele ruseşti, în intenţia lor de a cuceri zonele din estul şi sudul ţării. La mici distanţe de timp după el au venit pe lume fraţii mai mici. Cele patru fete erau mai în vârstă decît ei. Perioada celui de-al doilea război nordic a marcat puternic adolescenţa şi tinereţea acestor băieţi. Dornici să îşi apere ţara de trupele ruseşti, Larkun şi Honster au intrat în armată, fiind ucişi înainte de a împlini 25 de ani.

Fratele cel mare, RUNT, a scăpat cu viaţă datorită pasiunii sale pentru consumul de mirodenii, pe care Liriss le aducea acasă în fiecare săptămână. Pe RUNT îl atrăgeau ţinuturile Orientului Îndepărtat, impresionat fiind de povestirile uimitoare ale tatălui său, auzite de la marinarii întorşi din călătoriile lor. La 19 ani, RUNT şi-a luat rămas bun de la familie, rude şi prieteni, îmbarcându-se în portul Naantali pe o corabie ce urma să se îndrepte spre Indiile Orientale. După luni de chinuri şi boli grave, a ajuns în sudul Indiei, la Quilon. Fascinat de exotismul oraşului şi al locuitorilor, tânărul a pornit-o pe străzi, dorind să vadă cât mai mult din ceea ce i se oferea privirilor. Timp de o lună, el şi colegii săi au încărcat zeci de baloturi cu mirodenii deosebit de parfumate, primind şi ei câte un săculeţ din fiecare fel. În RUNT s-a trezit vechea dorinţă de a trăi tot restul vieţii într-o ţară ca de poveste, aşa cum se arăta cea în care tocmai sosise. L-a uimit frumuseţea bizară a fetelor şi femeilor, al căror aspect era foarte diferit de ceea ce se putea găsi în ţara lui. Pierzându-şi minţile după fata unui negustor de ceaiuri, tânărul finlandez a refuzat să se îmbarce în vederea plecării spre ţara natală. Părăsit de colegii marinari, a urmărit cu o privire melancolică îndepărtarea vasului de ţărm şi dispariţia lui în zare. Abia împlinise 20 de ani, iar viaţa sa urma să o pornească pe un alt drum, aşa cum îşi dorise încă din copilărie.

Neavând locuinţă şi nici bani pentru supravieţuire, a fost ajutat de noua lui prietenă, Handji, care i-a devenit soţie în scurtă vreme. Părinţii ei erau destul de înstăriţi, reuşind să îi asigure fetei bani suficienţi pentru o lungă perioadă de timp şi o locuinţă în vecinătatea casei lor. În afară de Handji, Rajid şi Kirmi o mai aveau pe fata cea mică, Ridhu. Profund impresionat de grija dovedită de rudele soţiei, RUNT s-a străduit în anii următori să nu le înşele încrederea nicio clipă. Firea lui sobră, specifică nordicilor, şi caracterul ferm moştenit de la părinţi l-au ajutat să se descurce onorabil în condiţiile societăţii indiene, total diferită de cea din ţara lui, în care nu s-a mai întors niciodată. Viaţa de marinar nu i-a plăcut, din cauza bolilor inerente şi condiţiilor de viaţă extrem de dificile. Înţelegându-se bine cu Rajid, s-a integrat în comerţul cu ceaiuri, adăugând şi mult îndrăgitele mirodenii. Mâncarea preparată de Handji i se părea adusă din Rai, atât era de gustoasă şi de aromată!

Potrivit unui obicei străvechi, Handji a născut mulţi copii, opt la număr. Cu toţii au supravieţuit bolilor copilăriei, datorită leacurilor tradiţionale cunoscute de Kirmi, mama ei. Ajuns cu bine la venerabila vârstă de 74 de ani, RUNT era ferm convins că numai decizia de a-şi părăsi ţara natală i-a putut aduce atâta noroc. Negustor  prosper, cu o nevastă încă frumoasă şi energică, era foarte mândru de familia lui. Cele trei fete şi cei cinci băieţi îi dăruiseră mulţi nepoţi, care îl umpleau de fericire când i se aflau prin preajmă. Poate că RUNT ar fi trăit şi 100 de ani dacă nu ar fi ameţit într-o zi caniculară, prăbuşindu-se pe treptele casei. Voinic şi gras, bărbatul s-a lovit puternic la cap şi la coloana vertebrală. Moartea a survenit după câteva ore, sufletul său plecând pe lumea cealaltă. Sfârşitul neaşteptat al lui RUNT a însemnat decapitarea clanului de negustori pe care îl formase împreună cu fiii, ginerii şi nepoţii lui. Rajid murise cu ani în urmă, iar el rămăsese conducătorul absolut al afacerii cu ceaiuri şi mirodenii, deţinând monopolul vânzării lor în oraş. După dispariţia sa dintre cei vii, membrii clanului s-au certat la împărţirea averii defunctului, despărţindu-se plini de ură.

Nina Petre
22 august 2012

COMENTARIUL LUI ELY

"E foarte adevărat că Finlandezul Runt părăsind locurile natale şi ale copilăriei, mergând departe în Indiile orientale, unde a şi rămas, are sigur o perfectă asemănare cu destinul meu şi anume de a pleca din ţara mea, numai că eu am făcut asta părăsind ţara şi locurile natale la o altă vârstă, adică la vârsta maturităţii. Deja copiii mei erau de vârsta lui Runt şi sigur destinul mi-a dat şansa ca eu, spre deosebire de Runt, să mă pot reîntoarce şi să îmi revăd părinţii, rudele şi prietenii. Runt pleacă în India la vârsta fragedă de 19 ani şi vedem că, deşi el este destul de longeviv, totuşi nu mai reuşeşte a se întoarce în Finlanda, spre a se reîntâlni cu rude sau prieteni.

Parfumul plantelor şi mirodeniilor, în special celor orientale, sincer întotdeauna m-au atras şi poate aici ceva vine de la Runt. În Canada locuiesc aproape toate naţiile lumii, mă refer la Indieni, Chinezi, Japonezi, Filipinezi, Tibetani, Coreeni, Ruşi, Polonezi, Cehi, Finlandezi, Olandezi, Somalezi etc şi fiecare grup etnic are dreptul de a-şi forma diaspora lui, cu tot ceea ce au nevoie, adică restaurant, şcoli, centre culturale, magazine, grădiniţe etc şi de a vorbi limba lor maternă în cadrul propriei lor categorii sociale sau etnice. Limba oficială în Canada este engleza sau franceza, sau ambele, aşa încât toţi cei veniţi aici – ca la un Babilon al binelui -  pot să îşi păstreze limba maternă. Copiii lor, de asemenea, vorbesc limba părinţilor, bunicilor, la care se adaugă şi limba engleză şi franceză obligatoriu, după caz. Toţi aceşti oameni veniţi din diferite colţuri ale lumii, cu tradiţii, obiceiuri cu tot, fac schimb şi împreună ne împărtăşim unii altora din culturile noastre, schimbăm impresii în legătură cu îmbrăcămintea, mâncarea şi tradiţiile bucătăriilor şi cu alte frumuseţi ale tradiţiilor păstrate. Seminţele de plante medicinale şi mirodenii se găsesc în magazinele de seminţe. Dintre mirodeniile care pot atrage pe oricine şi pe care le găsesc aici în magazinele cu specific sunt: pudra de mango, apa de trandafir, chimen mărunt, coriandru, boia de ardei, şofran, scorţişoară, fennel, seminţe de muştar, tot feluri de uleiuri, plante medicinale şi câte altele. Aici cei care practică therapiile naturiste se înfruptă din aceste magazine şi pregătesc tot felul de "poţiuni" care ajută la vindecarea maladiilor incurabile. Se spune că ingredientele de origine indiană au puteri miraculoase de vindecare şi de modificare a stării de spirit. Frunzele de dafin, piperul sau chilli, folosite şi în bucătăria noastră, sunt adeseori adăugate în mâncărurile indiene, pentru un gust aparte. Carnea de pui este folosită adesea în pregătirea meselor în familiile indiene sau în restaurante. Puiul Tandoori are la bază un amestec de condimente (masala) care conţine printre altele coriandru, ghimbir, scorţişoară şi usturoi, în timp ce puiul Tikka Masala se bazează pe bucăţi de pui marinate şi apoi puse pe grătar, servite cu un sos de mirodenii. Toate acestea se servesc aici în bucătăriile indiene de tip oriental. O specialitate indiană este şi pâinea făcută în diferite modalităţi, în funcţie de regiune, sub formă de blat, lipie sau chifle Naan. Arată mai degrabă ca un blat de pizza, în timp ce Roti este o lipie cu aspect de clătite. Toate sunt preparate din făină şi apă, în unele cazuri adăugându-se şi sare sau ulei, iar de obicei nu lipsesc de pe masă, întrucât scopul lor este de a însoţi sosul de mirodenii. Recunosc că am ceva abilităţi în a folosi şi recunoaşte ceaiurile, plantele medicinale, cât şi parfumul vindecător al mirodeniilor orientale. Toate acestea cred că mă apropie mult de destinul Finlandezului Runt Lirssen, comerciantul de mirodenii şi ceaiuri şi cred totodată că am păstrat, ca şi Franţuzoaica Genevieve, reîntorcându-mă la ultima mea reîncarnare, farmacista care a pus pasiune pentru arta de a vindeca şi care mi-a transmis-o, plăcerea de a savura şi aprecia mirodeniile orientale, plantele cât şi pietrele sau cristalele vindecătoare.

Dacă Runt a fost ferm convins că numai decizia de a-şi părăsi ţara natală i-a putut aduce atâta noroc, eu pot spune că numai un system opresant şi dictatorial m-a făcut să aleg un alt drum spre libertatea de a decide, dar nu nutresc aceeaşi fericire, pentru că, din păcate, am descoperit că nici un system nu e bun şi că numai nivelul de trai şi o anumită educaţie şi experienţă în ce priveşte modul de viaţă din aceste ţări ne mai poate diferenţia şi ne face să credem că aici este mai bine. România însă rămâne aşa cum spune şi Victor Ciutacu – Eşecul unei naţiuni care tace şi înghite.

Runt a murit într-o zi călduroasă. Voi avea în vedere că mie nu îmi este bine la căldură... şi spun asta pentru că am fost în câteva ţări unde este destul de cald ca: Mexico, Cuba, Dominican Republic şi am avut experienţa că nu puteam respira dacă nu aveam aer condiţionat. Adevărat, aşa cum tu ai observat, o întoarcere karmică la mine, adică: Runt şi-a găsit fericirea în "Indiile Orientale" (adică în India), iar eu am ajuns  în "Indiile Vestice", adică pe continentul nord-american."

ELY
3 februarie 2013
Canada

< sus >

Episoadele spirituale de mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI - volumul 1", autor NINA PETRE