<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

MAT

Mat este fiul cel mic al doamnei MONA

 

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Tiberius Ranelli (1869-1920)

  Jenna Siden (1716-1788)

  Yudeh (1622-1681)

  Kimme (1511-1568)

 

EPISODUL 1 – TIBERIUS

Eroul povestirii este elveţianul TIBERIUS RANELLI, a cărui viaţă s-a desfăşurat în perioada anilor 1869-1920. Data naşterii lui TIBERIUS: 17 august 1869, la ora 1 noaptea. Locul naşterii: străvechiul oraş Morges, situat în vestul Elveţiei, între lacul Geneva şi graniţa cu Franţa.

Notarul Roderico Ranelli, provenit din părinţi imigranţi italieni, avea împreună cu soţia lui, Antera, doi băieţi. TIBERIUS era cu 2 ani mai mare decât fratele său, Armando. După cei 7 ani de şcoală generală urmaţi în Morges, fiecare dintre ei a plecat la Geneva pentru specializare profesională. Armando a terminat anii de liceu, apoi a urmat cursurile facultăţii de Medicină. Revenit acasă în Morges, tatăl său i-a cumpărat o casă, unde şi-a deschis un cabinet medical.

TIBERIUS, puternic influenţat de bunicul Enrico (tatăl lui Roderico), negustor de produse alimentare, şi-a dorit să urmeze cursurile unui liceu comercial în Geneva, găsindu-şi un post de contabil la o fabrică de mobilă. Avea aproape 20 de ani.

S-a căsătorit la 27 ani cu Illona Szebeny, o fată de 17 ani, fiica producătorului de lacuri şi vopsele Arpad Szebeny, imigrant ungur. Illona, absolventă de pension, avea o mare preferinţă să coasă la gherghef pânze numite gobelinuri, foarte la modă în acea vreme. A născut un singur copil, pe Adrien, la 21 de ani.

Băiat bine crescut şi educat cu guvernante până a intrat la şcoală, Adrien îşi iubea tatăl enorm de mult. Îi plăcea să stea ore întregi lângă TIBERIUS în micul său birou de contabilitate din incinta fabricii de mobilă, privindu-l cum scria în registrul ce i se părea uriaş, plin cu tot felul de calcule. La 19 ani, Adrien s-a înscris la facultatea de Medicină din Geneva, dorind să ajungă coleg cu unchiul Armando în cabinetul acestuia.

În vara anului 1920, se odihnea în vacanţă, după primul an de studii. Odihnă era puţin spus, deoarece zi şi noapte se repezea în dormitorul tatălui său imediat ce îl auzea ţipând de durere. De câteva luni, TIBERIUS nu mai mergea la lucru, zăcând în pat cu paralizie la ambele picioare, boală care îi provoca dureri cumplite. Cei doi medici care îl tratau îi măreau treptat doză de laudanum, un sirop preparat din opium, calmant puternic la acea vreme.

TIBERIUS suferise un accident în pădure, când supraveghea tăierea unor brazi necesari fabricii de mobilă. Unul dintre ei s-a prăbuşit peste TIBERIUS, zdrobindu-i picioarele şi coloana vertebrală. Adus acasă de muncitori fără cunoştinţă, medicii chemaţi de urgenţă au decis că bolnavul nu putea fi transportat până la marele spital din Geneva. Tratat la domiciliu, imobilizat la pat, starea psihică a bolnavului s-a degradat în scurtă vreme. Avea coşmaruri, halucinaţii, ţipa de spaimă, din cauza unor fiinţe de coşmar, pe care mintea lui agresată de opium i le născocea aproape zilnic. Şi-a implorat medicii să îi dea otravă pentru a muri mai repede. Ei nu au avut curajul să îi oprească firul vieţii, fiind catolici practicanţi, oameni cu frică de Dumnezeu.

La mijlocul anului 1920, în dimineaţa zilei de 22 iulie, TIBERIUS a observat că sticla cu laudanum, din care soţia lui îi dădea câte o cantitate mică atunci când reîncepeau durerile, rămăsese pe măsuţa de lângă pat. A apucat-o cu disperare şi i-a băut întregul conţinut, cam trei sferturi de litru. A adormit imediat şi nu s-a mai trezit.

Fiul său, Adrien, descoperise la facultate un profesor care studia o nouă ştiinţă. Acesta se ocupa cu cercetarea funcţionării creierului uman în legătură cu comportamentul uman. Băiatul a asistat la toate cursurile acelui savant, discutând de câteva ori cu distinsul profesor despre cazul tatălui său paralizat, cu stări depresive îngrozitoare. În vacanţa de Paşti şi în cea de vară dinaintea sinuciderii lui TIBERIUS, Adrien şi-a încurajat tatăl aşa cum îl învăţase profesorul de la facultate.

Moartea lui TIBERIUS i-a zdrobit sufletul fiului său. Aşa disperat cum era, a găsit puterea de a-şi încuraja mama, care rămăsese văduvă la 41 de ani. După ani şi ani, medicul şi psihologul Adrien Ranelli îşi amintea deseori de primii lui pacienţi, tatăl şi mama sa, asupra cărora îşi exercitase talentul şi cunoştinţele de viitor psiholog.

După 86 ani de la moartea elveţianului TIBERIUS, spiritului acestuia s-a reîntrupat în Canada, dându-i scânteia vieţii lui Mat. Karma înscrisă în memoria spiritului este complexă, reflectând firea truditoare şi caracterul frumos al antecesorului TIBERIUS. Ultima parte a vieţii lui de numai 51 de ani a fost dramatică, marcată de multe suferinţe fizice şi sufleteşti.

Nina Petre
23 iunie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI MAT

"Impresionantă povestea lui Tiberius şi o soartă grea, cu o alegere grea pentru el. Din ce am citit, există o pregătire specială în astral pentru aceste spirite, ca ele să înţeleagă responsabilitatea ducerii vieţii până la capăt aşa cum este ea. Părerile sunt împărţite, evident, biserica condamnă sinuciderea, chiar dacă este din cauză de durere insuportabilă, ca în acest caz, de unde şi discuţiile contradictorii despre eutanasie.  

Am remarcat de mic la Mat o mare tulburare a spiritului său, a fost un copil care plângea zi şi noapte la 3-4 ani şi apoi, brusc, s-a potolit, iar acum este un copil extrem de potolit şi iubitor. Simţeam, ca mamă, că vine dintr-o mare suferinţă şi mult timp mi-a spus că are coşmaruri, că vede umbre, că îi e frică de întuneric. Se scula noaptea şi urla, pur şi simplu, ca bebeluş şi nu îl potolea nimic, decât când îl ţineam eu în braţe. Încă are o furie în el care se stârneşte câteodată şi plânge şi se auto-pedepseşte cumva, zicând că el nu e bun, că nu face nimic bine, cum ar veni, este supărat pe el. Eu îl iau în braţe şi îi trece imediat."

MONA
6 iulie 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 2 – JENNA

Eroina povestirii este argentinianca JENNA SIDEN, care a trăit între anii 1716-1788 (secolul 18). Data naşterii: 8 august 1716. Ora naşterii: două, după miezul nopţii.

JENNA s-a născut într-o colonie de muncă din apropierea oraşului Buenos Aires. Tatăl ei, imigrant suedez, muncea la construcţia unor drumuri de acces către satele izolate ale regiunii Buenos Aires. După mulţi ani, vechea colonie s-a transformat în oraşul Moron.

După 2 ani de şedere în colonia de lângă Buenos Aires, tânărul Karrind Siden s-a căsătorit cu indianca de etnie chona, Roake. Au avut împreună trei copii. Fata, JENNA, era mai în vârstă cu 4 ani decât fratele ei, Ogund. Fiul cel mic, Urmir, avea cu un an mai puţin decât Ogund. Soţia unuia dintre muncitori avea studii de învăţătoare. Ea i-a învăţat să scrie şi să citească pe copiii din colonie, chiar şi pe cei ai soţilor Siden.

JENNA a crescut modest, dar liberă şi fericită, jucându-se toată ziua când era mică, iar după ce a mai crescut, joaca ei s-a transformat în practicile de vindecare învăţate treptat de la mama ei. Roake, la fel ca multe femei indiene, era înzestrată cu sensibilitatea acestora, calitate absolut necesară în eforturile de tratare a bolnavilor din familie sau din afara ei.

JENNA avea 16 ani când a sosit în colonie un inginer constructor de drumuri originar din Brazilia. Se numea Aureus Bojar, avea 28 de ani, se născuse şi studiase în Sao Paolo. Aflase în ţara lui despre posibile câştiguri mari în Buenos Aires şi îşi căutase norocul muncind în locuri sălbatice, unde se dorea construcţia unor mari aşezări umane. După căsătoria cu JENNA, Aureus a aflat că în ţara lui, spre nord de Buenos Aires, se lucra la transformarea unui modest port comercial într-un viitor oraş. S-au mutat în acea localitate, situată pe ţărmul Oceanului Atlantic. Aureus a participat ani de zile la defrişarea vegetaţiei luxuriante şi la construcţia unor drumuri ce urmau să aparţină marelui oraş brazilian Porto Alegre, situat în regiunea Rio Grande do Sul.

După ce şi-a pus deoparte mulţi bani câştigaţi în Argentina, Aureus a construit o casă mare, aşteptând să vină şi copiii în familia lui. La 20 de ani, JENNA i-a dat viaţă micuţei Minerda. După 6 ani, l-a născut şi pe Lorenso, un băieţel simpatic, adevărată păpuşică vie. Cu toţii au fost foarte fericiţi până în anul 1758, când un accident oribil l-a ucis pe dragul lor Aureus. Bărbatul avea 54 de ani, încă mai lucra la drumuri în zone sălbatice, când s-a prăbuşit peste el un copac uriaş pe care muncitorii începuseră să îl taie.

JENNA s-a trezit văduvă la 42 de ani. Nopţi la rând a visat cum i-a murit soţul, ziua zdrobindu-se de supărare şi plâns. După câteva săptămâni, a înţeles că mai avea destul de trăit, iar copiii ei nu se puteau lipsi de ajutorul său.

Lorenso împlinise 16 ani. De un an, lucra ca ucenic la un cofetar, soţul Minerdei, locuind în continuare în casa părinţilor. Minerda se măritase la 15 ani cu dragul ei Patricio, maestru cofetar, având propriul magazin de dulciuri. La 22 de ani, când i-a murit tatăl, avea deja doi copii. Fetiţa şi băiatul ei erau cam bolnăvicioşi, având deseori nevoie de îngrijirile bunicii JENNA. Faptul că toţi o rugau să îi trateze când erau bolnavi i-a dat JENNEI puterea de a trăi mai departe după moartea soţului.

Sătul de cofetărie, Lorenso a terminat liceul şi a urmat cursurile facultăţii de Agronomie din Sao Paolo. A luat pământ în concesiune de la guvern, unde şi-a făcut o plantaţie de trestie de zahăr. Casa cea nouă de pe moşia lui i-a fost reşedinţa ultimilor ani din viaţa JENNEI. Şi-a ajutat fiul şi nora să crească patru copii, i-a tratat pe toţi cu toată priceperea şi dăruirea de care era capabilă.

S-a stins din viaţă la 72 de ani, în luna mai a anului 1788. Lorenso, ajuns la 46 ani, şi-a regretat ani de zile minunata mamă. Fetiţa Minerdei, Sauca, a moştenit harul şi priceperea tămăduitoarelor indiene chona.

Karma primită de spiritul lui Mat de la vindecătoarea JENNA este puternică, ea exercitând presiuni asupra băiatului încă din copilărie. Mat a moştenit de la JENNA pe care spirituală sensibilitatea la durerile şi suferinţele altora, dorinţa subconştientă de a nu mai vedea oameni bolnavi, puterea de sacrificiu spre binele altora. Mat este încă un copil, dar se va dezvolta de-a lungul anilor, simţindu-şi chemarea spre dialog cu oamenii aflaţi în suferinţă. Din acest motiv, spiritul său doreşte ca el să urmeze studii de Psihologie.

Fără îndoială, actul sinuciderii lasă urme adânci în memoria spiritului celui care şi-a curmat viaţa. Succesorul său, adică următoarea încarnare a spiritului, poate fi influenţat sau nu de actul sinuciderii predecesorului. Nimic nu este implacabil, totul se atenuează pe măsura trecerii anilor.

Copiii mici au o bună memorie astrală. Ei pot să îşi amintească scene din vieţile anterioare. Această performanţă se diminuează sau chiar dispare după ce copilul intră la şcoală, el fiind preocupat de problemele zilnice.

Sinuciderea unui om, indiferent care a fost motivul ei, nu este sancţionată în astral aşa cum afirmă unele religii. Viaţa spiritelor se desfăşoară după legi nescrise, care nu sunt aceleaşi cu cele inventate de oameni. Spiritele îşi rezolvă problemele karmice primite de la oameni tot prin oameni, viaţă de viaţă, lanţul încarnărilor neîncheindu-se atât de uşor cum cred unii. Omul este dator să îşi trăiască viaţa actuală din plin, cu bune şi cu mai puţin bune, fiindcă următoarea întrupare a spiritului său va fi un alt om, cu alt destin, altă karmă şi altă viaţă.

Nina Petre
13 iulie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI MAT

"Mat este un copil foarte sensibil şi, în acelaşi timp, are foarte multă furie, pe care o stăpâneşte greu câteodată. El este în familia noastră cel care înţelege când cineva este supărat sau în suferinţă fără cuvinte (simte) şi alină prin luat în braţe, deocamdată. Cuvintele multe nu sunt prietenele lui cele mai bune, dar te ia în braţe şi spune câteva cuvinte, şi îţi trece.

Parcă pot întrevedea în el ceva din sensibiltatea şi dorinţa de a alina suferinţa de la Jenna, dar în acelaşi timp, şi o furie dacă cineva îl nedreptăţeşte sau îl enervează. Nu îmi dau seama de unde vine aceasta, este posibil să fie legat şi de actul sinuciderii sau poate de vieţile mai îndepărtate.

Este foarte ciudat că a suferit la moartea soţului strivit de copac, iar apoi, în viaţa următoare, a ales să aibă el acelaşi destin, să fie strivit de copac. Este accidentul ceva predestinat, adică se poate vedea înscris în câmpul energetic, sau este ceva care apare pe parcurs, probabil datorită alegerilor greşite, făcute cu liberul arbitru?! Sau este o modalitate prin care spiritul, înţelegând că a luat-o pe o cale greşită sau deviată de la destinul şi misiunea sa în încarnare, hotărăşte să părăsească scena mai devreme?!

Observ la Mat o posibilă karmă ecologică, ceva legat de tăierea copacilor şi defrişare în favoarea construirii lumii civilizate (soţul Jennei făcea asta şi de pe urma asta câştiga bani) şi în următoarea viaţă, a elveţianulu,i a ales să lucreze la fabrica de mobilă şi a asistat la tăieri de copaci."

MONA
30 iulie 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 3 – YUDEH

Eroul episodului spiritual nr.3 este YUDEH, un bărbat din Mauritania care a trăit între anii 1622-1681 (secolul 17). Data naşterii lui YUDEH: 22 august 1622. Momentul naşterii: în jurul orei 7 seara. Locul naşterii: coliba părinţilor, situată într-un sat din zona cuprinsă între lacul Rkiz şi actualul oraş Mederdra. Zona respectivă se află astăzi în sud-vestul Mauritaniei. În perioada vieţii lui YUDEH, ţara lui aparţinea Imperiului Mali.

Soţii Krendu şi Amhke aveau trei băieţi. YUDEH, fiul cel mare, era cu 6 ani mai în vârstă decât fratele său, Naugru. N’doyengre avea cu 2 ani mai puţin decât Naugru. Părinţii lui YUDEH erau de etnie negroafricană, păstrători ai tradiţiilor strămoşeşti în privinţa dialectului vorbit, a obiceiurilor zilnice, a credinţei în mai mulţi zei. Islamizarea începută în secolul 11 nu ajunsese până la tribul lor, bine ascuns într-o pădure deasă.

Toţi membrii tribului, al căror şef era Krendu, tatăl lui YUDEH, se ocupau cu agricultura, vânătoarea, culesul plantelor comestibile şi tămăduitoare. Bărbaţii aveau obligaţia de a lupta împotriva atacurilor triburilor duşmane. Erau nevoiţi să respingă încercările hoţilor de sclavi şi de colţi de elefanţi în eforturile de a-şi obţine prada preţioasă. Dintre copiii lui Krendu, numai Naugru şi-a trădat familia, plecând în lume la 15 ani, dorind să facă avere cu orice preţ. A ajuns vânător de sclavi, ocupaţie care l-a oprit să mai calce pe teritoriul tribului său, nedorind să fie ucis de Krendu.

YUDEH şi N’doyengre au rămas lângă părinţi, luându-şi neveste şi având copii cu ele. N’doyengre, însurat la 20 de ani cu o fată de 13 ani, a avut 14 copii, dintre care au murit 10.

YUDEH şi-a organizat ceremonialul de căsătorie la 21 de ani. Aleasa lui era frumoasa Oyme, o fetiţă de 12 ani. Au avut împreună şapte copii. Au murit o fetiţă şi patru băieţi, din cauza unor insecte şi reptile ucigaşe. Două fete au supravieţuit, fiind mai norocoase decât fraţii lor. Pe Yarre, mama ei o născuse la 16 ani, iar pe Orro, la 20 ani.

YUDEH a ajuns şef de trib la 28 de ani, după ce tatăl i-a fost ucis într-o luptă cu hoţii de fildeş care omorâseră doi elefanţi. Asemenea tatălui său, YUDEH ura hoţia, răpirea bărbaţilor, femeilor şi a copiilor pentru a fi vânduţi ca sclavi. Pe insula Arquim (Arquin), ocupată de navigatori portughezi în secolul 15, exista un târg de sclavi unde erau duşi spre vânzare nefericiţii capturaţi în zonele Mauritaniei.

YUDEH, bărbat voinic, ager şi neînfricat, se afla în fruntea supuşilor lui la fiecare luptă, având de fiecare dată încredere absolută în norocul său şi în grija pe care i-o purtau zeii protectori ai tribului. Se baza mereu pe ritualurile shamanului, care argumenta că zeii vor fi de partea voinicilor care îşi apărau teritoriul şi comunitatea.

În anul 1681, pe când avea 59 de ani, norocul şi zeii l-au părăsit pe YUDEH. În seara de 12 iulie, după ora 10, un grup de bandiţi au atacat satul, jefuind tot ce le ieşea în cale, cei rămaşi vii fiind luaţi ostateci. Pe YUDEH l-au ucis cu bestialitate, ca şi pe nevasta lui, Oyme. Femeia tocmai împlinise 50 de ani. Pe fiicele lor, Yarre şi Orro, le-au luat cu ei, ca şi pe copiii acestora, după ce le-au ucis bărbaţii.

Spiritul nefericitului şef de trib s-a reîntrupat în Argentina după doar 35 de ani.

Karma preluată de spiritul lui Mat de la curajosul YUDEH reflectă în mare parte firea şi caracterul acelui erou din Mauritania. Pe măsură ce fiul tău se va maturiza, îşi vor face apariţia stări de intoleranţă faţă de hoţi, ucigaşi de animale şi oameni, stăpâni de sclavi. În subconştientul lui Mat se află dorinţa de a le face dreptate celor persecutaţi sau abuzaţi de răufăcători. Stările lui de revoltă vor putea deveni violente. Aici trebuie să intervină autoritatea ta de mamă pentru liniştirea manifestărilor lui Mat.

La fel ca YUDEH, Mat manifestă un devotament total faţă de familia lui.

Este posibil ca Mat să prezinte în viitor calităţi de lider, de conducător al unor grupuri de oameni.

Accidentele apărute în vieţile anterioare cercetate până acum nu reprezintă o karmă de familie care trebuie să te îngrijoreze. Este adevărat că între membrii unei familii, între rude sau buni prieteni poate interveni un transfer de elemente karmice, dar acesta nu se petrece întotdeauna. Între oamenii apropiaţi are loc un transfer de energie aurică, iar karma este înscrisă în aura fiecărui om. Acest fenomen nu se petrece după legi scrise, nici statistici şi nici la porunca unor indivizi. Energia umană circulă liberă în natură, suportând modificări, pierderi, deteriorări sau, dimpotrivă, amplificări, refaceri, rafinări.

Referitor la vindecările practicate de indienii chona, pot să îţi spun că se încadrează în categoria practicilor shamanice folosite peste tot unde există comunităţi tribale. Folosirea ierburilor, a amuletelor totemice şi a altor ustensile cu efect magic este combinată cu incantaţii, intrări în transă, cu scopul de a chema în ajutor spiritele vindecătoare.

Nina Petre
31 iulie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI MAT

"Mulţumesc foarte mult şi îl recunosc perfect pe Mat în această poveste a şefului de trib. Mat este agresiv, dar cu scopul de a apăra, nu de a ataca, ştiam asta.

El nu suportă nedreptăţile de la şcoală şi de multe ori intră în conflict mai ales să ia apărarea cuiva - niciodată că iniţiază el - sau ca reacţie de apărare. Dacă Alec, celălalt băiat, mă supără, îl ceartă şi îi spune în felul lui simpatic că «tu să nu o mai superi pe mama mea». De când era mic, la grădiniţă, între 1 şi 2 ani, şi învăţa să meargă, îmi spunea educatoarea că este liderul bebeluşilor, că el se chinuie să meargă şi îi motivează şi pe ceilalţi, care se ţin după el. Apoi, mai măricel fiind, a început să spună că el vrea să fie poliţist ca să apere oamenii de răufăcători. La fotbal, îi place să joace în apărare şi este foarte mândru când este lăudat la meci că este cel mai bun apărător. Acum, mai nou, în parc, îl consiliază pe un copil care este mai «slab» să înveţe să se apere de copiii tip bully de la şcoala lui şi îl învaţă mişcări de arte marţiale de apărare şi este foarte mândru că, de acum, băiatul nu va mai fi pus la pământ de bullies.

Aşa este, simt acest devotament al lui Mat faţă de familie, clan (trib). Când îl întreb ce îşi doreşte cel mai mult când va fi mare, îmi spune că vrea să aibă familie, copii şi soţie, pe care să îi iubească şi să se ocupe de ei. În plus, spune că vrea să stea în casa noastră, că el iubeşte casa asta unde a crescut şi că o să aibă grijă de noi când o să aibă el bani (ha, ha!) şi o să ne ia el ceva frumos cum ne place nouă (deşi se vede cu bani şi posibiltăţi, ar vrea să rămână în casa famiilei după ce noi nu vom mai fi).

Sunt o mamă de băieţi norocoasă !"

MONA
12 august 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 4 – KIMME

Episodul nr.4 dedicat lui Mat o are ca eroină pe KIMME, a cărei viaţă s-a desfăşurat în perioada anilor 1511-1568 (secolul 16). KIMME s-a născut într-un sat locuit de indieni arawak şi de militari spanioli, situat în nordul Venezuelei.  Astăzi, în zona respectivă, se află oraşul Anaco.

După descoperirea sa de către navigatorul Cristofor Columb, în anul 1498, şi explorată de Alonso de Hojeda, ţara lui KIMME a fost inclusă în Audencia din Santo-Domingo. Începând cu anul 1546, a făcut parte din Viceregatul Peru. Autorităţile coloniale spaniole şi-au amenajat plantaţii de trestie de zahăr şi arbori de cafea. Începând cu a doua jumătate a secolului 16, au adus sclavi negri din Africa pentru munca grea de pe plantaţii.

La data naşterii lui KIMME, 13 august 1511, muncitorii de pe plantaţii erau indieni de diferite etnii.

Părinţii lui KIMME, Ranak şi Oimed, indieni arawak, au avut şase copii. Au murit la vârste mici trei fetiţe şi un băiat. Supravieţuitorii, KIMME şi fratele ei mai mic cu 5 ani, Uarugu, au muncit de la vârsta de 6 ani împreună cu părinţii lor pe plantaţia de trestie de zahăr a militarului spaniol Enrique Dias. Terenul era vast, înconjurând satul de indieni, localnicii lucrând cu toţii pentru şeful trupei de militari care păzeau plantaţiile spaniolilor pe o suprafaţă imensă. Niciunul dintre copiii indienilor din sat nu a învăţat carte.

Uarugu, fratele lui KIMME, a rămas lucrător pe plantaţie chiar şi după aducerea sclavilor negri. Fiind foarte harnic şi disciplinat, stăpânul cel tânăr, Orlando Dias, l-a angajat ca supraveghetor al muncitorilor negri. S-a căsătorit la 23 de ani cu o fată indiană din sat care împlinise 16 ani. Au avut împreună cinci copii, două fete şi trei băieţi.

Avansarea lui Uarugu în importanta funcţie s-a produs după căsătoria lui Orlando Dias cu sora lui, KIMME. Don Enrique, simţindu-se slăbit după numeroşii ani de militărie, plecase cu 2 ani în urmă în Spania, unde a trăit liniştit, cheltuindu-şi cu multă chibzuinţă sacii plini cu aur, aduşi cu o navă militară spaniolă.

La 24 de ani, Orlando a făcut nunta cu modesta indiancă KIMME, în vârstă de doar 15 ani. Era un tânăr lipsit de prejudecăţi, curajos, instruit bine în militărie de tatăl său. Singurul bărbat de care îi era frică încă din copilărie era Don Enrique. După plecarea lui în Spania, Orlando nu a mai ştiut de frica nimănui şi a făcut tot ce a vrut până la moarte. Pe KIMME o iubea cu pasiune, descoperind singur cât de gelos putea să fie.

KIMME a născut două fetiţe. La 18 ani, i-a dat viaţa Adnanei, iar la 23 de ani, a adus-o la lumina zilei pe Minerda. Pe Adnana au măritat-o la 14 ani cu un militar spaniol, ea devenind mama a trei fete. Minerda a dorit să se mărite la 15 ani cu îngrijitorul de cai al tatălui ei. A născut patru copii, două fete şi doi băieţi.

După căsătoria cu Orlando, KIMME nu a mai avut voie să muncească pe plantaţie. Socrul ei, Don Enrique, avusese grijă să îşi construiască o fermă cu multe clădiri, cea mai mare dintre ele având nevoie de supravegherea stăpânei. Mama lui Orlando, Dona Ifigenia, plecase definitiv împreună cu soţul ei în ţara natală. Micuţa KIMME s-a trezit după nuntă stăpână în toată ferma, fiind nevoită să le dea porunci la servitori cât era ziua de mare. Spre deosebire de soacra ei, femeie energică şi severă, KIMME vorbea frumos cu toată lumea, chiar şi cu sclavii de pe plantaţie. Ea nu ştia să poruncească, doar să roage atunci când avea nevoie de câte ceva.

Mergea modest îmbrăcată, în haine de culoare închisă, temându-se de mânia soţului, fiindcă îl ştia gelos din fire. Frumuseţea i se accentua pe măsură ce avansa în vârstă, ea purtând pe faţă un zâmbet discret, care îi sublinia expresia ochilor. Era mulţumită de viaţa ei fericită, privea totul cu ochi senini şi plini de recunoştinţă pentru bărbatul său, care o transformase într-o adevărată doamnă.

Fetele au fost ascultătoare, harnice şi dornice să se mărite devreme, la fel ca mama lor. Minerda, la 15 ani, îşi implora tatăl să o lase să se mărite cu vizitiul lui, iar Orlando s-a lăsat înduplecat datorită insistenţelor lui KIMME. Severul tată şi-a amintit că şi el se căsătorise cu cine îi dorise inima.

La 57 de ani, KIMME era încă frumoasă, reuşind să atragă privirile bărbaţilor invitaţi la petrecerea pe care o dădeau. Orlando a băut mult, ca de obicei, după ce toată ziua a mestecat frunze de coca. Spre ziuă, văzând că nevasta lui era prea des invitată la dans, a început să se enerveze. Obsedat de succesul mare pe care îl avea KIMME încă de la începutul petrecerii, ţinuse minte de câte ori dansase nevasta lui cu fiecare invitat. Soarele se arăta pe cer când, cu privirea tulbure, a observat că unul dintre petrecăreţi dansa a patra oară cu nevasta lui. S-a îndreptat spre ei având un cuţit în mână. KIMME s-a repezit să îl oprească de la rănirea bărbatului cu care dansase. I-a deviat mâna cu cuţitul, iar acesta i s-a înfipt în piept. Puternica hemoragie a ucis-o în câteva minute, sub privirile îngrozite ale celor de faţă.

După ce s-a constatat moartea lui KIMME, Orlando a fugit afară, unde s-a împuşcat în tâmplă.

Nina Petre
5 octombrie 2017

COMENTARIUL MONEI, MAMA LUI MAT

"Mulţumesc şi pentru acest episod, încă o viaţă de devotament faţă de familie şi protejarea oamenilor aflaţi într-o poziţie inferioară (sclavii, servitorii), aşa cum a făcut şi ca şef de trib în Mauritania. Mat şi în această viaţă pare mulţumit de viaţa sa, la fel ca şi Kimme, el nu este copilul care cere aia, vrea aia, nu are pretenţii. Cu alte cuvinte, calităţile de modestie, iubire şi devotament s-au păstrat. Este atras de arme, cuţite, aşa cum sunt mulţi băieţi; trebuie avut grijă, bineînţeles, când se joacă cu alţi copii la posibile accidente. Despre probleme de gelozie, încă este prea devreme să ne pronunţăm, dar voi reţine ideea pentru mai târziu.

Eu, cu ochii pe harta astrologică, am văzut că rolul meu în viaţa lui Mat, în primul rând, este să-l ajut să-şi dezvolte comunicarea şi gândirea. Rolul lui în viaţa mea aş spune că este şi mai important: să mă înveţe iubirea, creativitatea şi bucuria vieţii. Cam aşa am văzut eu, în mare, relaţia dintre noi doi."

MONA
17 octombrie 2017
Canada

< sus >