<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

MIHAI

Prezentare

Tânăr entuziast, înzestrat cu aptitudini paranormale de excepţie, MIHAI supravieţuieşte cu greu în societatea coruptă a zilelor noastre. Îl revoltă nesinceritatea unora, agresivitatea altora şi, în general, superficialitatea modului de gândire contemporan. Încă mai speră că omenirea îşi va întoarce faţa spre adevăr, înţelepciune şi nonviolenţă.

Nina Petre
6 octombrie 2012

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Tuck Likerson (1889-1942)

  Marcello Adini (1803-1874)

  Haunda Dune (1713-1784)

 

Episodul 1 - TUCK

Irlandezul TUCK LIKERSON a trăit în perioada 1889-1942. S-a născut în orăşelul Cushendall, situat în nord-estul Irlandei, pe ţărmul Canalului de Nord. Acest canal face legătura între Oceanul Atlantic si Marea Irlandei. Părinţii lui TUCK se numeau Harl si Handa. Soţii Likerson au avut şapte copii: patru băieţi (TUCK, Harald, Manko, Iando) şi trei fete (Marthe, Lonra, Jarana). Veniturile familiei erau modeste, provenind din munca de marinar a lui Harl si croitoria nevestei lui, Handa. Harl muncea săptămâni la rând pe o navă de pescuit care îşi recolta producţia din apele Oceanului Atlantic. Omul venea acasă de câteva ori pe an, aducând familiei bani, hrană, haine şi diverse obiecte necesare în gospodărie. Handa se ocupa cu croitoria, cosând haine pentru copii, pe care le vindea familiilor din localitate cu ajutorul rudelor sale. La creşterea copiilor a ajutat-o mama ei, Andrika, o femeie foarte harnică şi inimoasă, rămasă văduvă la 31 de ani. Handa era singurul ei copil. Educaţia profund religioasă oferită celor şapte copii le-a imprimat acestora un comportament echilibrat, puternic marcat de credinţa în Divinitate.

Băiatul cel mare, TUCK, s-a comportat încă de mic asemenea tatălui său, pe care îl vedea destul de rar. În lipsa lui Harl, TUCK era considerat locţiitorul şefului familiei, băiatul străduindu-se să îşi ia funcţia în serios. Crescând, s-a maturizat de timpuriu, simţindu-se copleşit de problemele familiei. Împlinind vârsta la care alţi copii îşi începeau activitatea şcolară, TUCK s-a dus singur la şcoala de băieţi. A urmat doar cursurile elementare, considerând că ştiinţa acumulată îi era suficientă pentru a deveni un negustor de succes. Obişnuit să vândă mărfurile aduse de tatăl său, abia aştepta să îşi deschidă un mare depozit şi un magazin. Visul i s-a împlinit abia la 16 ani, când sora lui mai mare, Marthe, s-a măritat cu un negustor de lemne şi mobilă. Cumnatul Roderick, soţul Marthei, l-a luat pe TUCK drept asociat în afacerea lui. Devenind suficient de bogat în scurtă vreme, fiind mereu cu gândul la binele familiei, TUCK şi-a ajutat fraţii să meargă la şcoală, iar celor două surori mai mici le-a dat zestrea necesară pentru a se mărita cu băieţi înstăriţi.

S-a căsătorit la 19 ani cu aleasa inimii, Arianna, unica iubire a vieţii sale. Avea şi ea ceva avere, părinţii ocupându-se cu comerţul de cereale. I-a dăruit lui TUCK patru copii, două fete şi doi băieţi. Cu toţii au învăţat carte, dorind să aibă meserii bazate pe studii serioase. Fata cea mare, Lorena, a devenit învăţătoare. Mezina familiei, Anne, s-a mulţumit cu studiile din colegiul de fete, reuşind să fie angajată guvernantă la copiii unei familii bogate. Băiatul cel mare, Mark, a devenit avocat, iar cel mic, Ricky, notar.

Împlinind 53 de ani, TUCK se considera un om pe deplin fericit. Avea o avere considerabilă, copiii săi se aşezaseră de mult la casele lor, având şi ei copii, spre bucuria bunicilor. Sănătatea lui TUCK era satisfăcătoare, omul suferind doar cu inima. Reuşea totuşi să îşi ţină boala sub control. Sfârşitul timpuriu i s-a tras de la o lovitură puternică primită la cap în timp ce se lupta cu doi hoţi care îl atacaseră pe stradă. Unul dintre bandiţi avea o bâtă ascunsă sub haină, pe care a folosit-o fără ezitare. Moartea lui TUCK a şocat populaţia, locuitorii nefiind obişnuiţi cu atacurile pe străzi în timpul zilei. TUCK nu avusese duşmani, fiind un om înzestrat cu multă diplomaţie şi cu darul reconcilierii. Ajuns în pragul bătrâneţii, era de multe ori solicitat de prietenii lui pentru a media diverse conflicte. Ştiindu-se respectat şi iubit de toată lumea, nu s-a gândit niciodată că portofelul său mereu plin cu bancnote i-ar putea tenta pe hoţii de buzunare. Moartea lui le-a îndurerat sufletele rudelor şi prietenilor rămaşi în viaţă. Omul semănase foarte bine cu mama lui, Handa, femeie credincioasă şi profund devotată familiei. TUCK a fost un om înzestrat cu un suflet nobil şi o inteligenţă vie, dovedită pas cu pas de-a lungul prea scurtei sale vieţi.

Nina Petre
27 aprilie 2011

COMENTARIUL LUI MIHAI

"Când am primit analiza primului episod spiritual, sufletul mi-a rămas cufundat într-o bucurie autentică şi rară. Cu ajutorul tău, călătoria mea pe calea autocunoaşterii a ajuns la un nivel superior. 

Conturul vieţii lui Tuck este unul similar cu primii 23 de ani din viaţa mea. Firele care au împletit caracterul său sunt, în bună parte, similare cu cele ale caracterului meu. Într-o meditaţie l-am privit pe Tuck. L-am perceput ca pe un bărbat de înălțime medie, destul de solid, îmbrăcat într-un costum plăcut, practic şi neelegant. Chipul îi era luminos şi exprima bună dispoziţie, mi-a părut un om care trăia în pace.

Amândoi am crescut în familii simple, care îşi reflectau modestia prin bunătatea şi înţelepciunea omului comun. Şi tatăl meu a fost în mare parte absent din viaţa mea. Dacă al său era plecat pe apele oceanului, al meu a trăit în aceeași casă cu mine, dar problemele sale de sănătate îi alimentau autoconservarea. Mama mea, precum mama sa, a fost o femeie cu totul deosebită. Dacă Tuck s-a asemuit în multe privinţe cu mama sa, eu până la vârsta de 23 de ani aveam personalitate similară cu propria mamă. După acea vârstă, autonomia subpersonalităţii materne a luat sfârşit, iar cea proprie a prins un contur viu.

Dacă Tuck a trăit într-o familie alături de şase fraţi, eu sunt singur la părinţi. Familiile îngrămădite cu mulţi membri nu mă atrag. Educaţia religioasă a lipsit din familia actuală, tata fiind ateu iar mama nereligioasă, chiar dacă este credincioasă.

Tuck s-a comportat asemenea tatălui său, eu mi-am negat tatăl, neînţelegându-i suferinţa. Modelul patern s-a construit în timp în cadrul prieteniilor cu seniori, pe care îi percepeam ca mentori. Precum Tuck, am fost mereu mai matur decât generaţia mea. În cadrul colectivelor din care am făcut parte, deseori am jucat în mod natural rolul de lider, dar rareori sub un titlu efectiv sau autoimpus.

Studiile noastre minime sunt echivalente cu perioada de timp în care am trăit fiecare, el, şcoala elementară, eu, liceul. Am renunţat cu mare drag la facultate în primul semestru. Îmi părea o mare risipă de timp şi energie. Totuşi el a făcut-o pentru a-şi urma visul, eu, fiindcă eram complet dezorientat. Iniţiativa sa de a urma şcoala de băieți se reflectă în studiul meu pentru certificarea ca specialist, ambele iniţiative opţionale, dar deschizătoare de drumuri.

Tuck a fost un vânzător prosper, având propria afacere. În viaţa actuală, această bucată de karmă bună a fost influentă până în jurul vârstei de 25 de ani. În copilărie, îmi vindeam cu uşurinţă electronicele. În adolescenţă, vindeam, închiriam discuri, configuram calculatoare şi ocazional intermediam vânzarea lor. 

Primii trei ani din viaţa profesională mi i-am petrecut jucând rolul de vânzător retail. Chiar prima companie, unde am lucrat doar ca specialist tehnic, era una axată pe vânzări de echipamente IT.

După ce mi-am copt mintea, am studiat cu mult interes domeniul vânzărilor şi al afacerilor. Am admirat vânzătorii, marketerii şi antreprenorii. Îmi doream mult să dezvolt propria afacere şi să am un anumit nivel de prosperitate financiară. Totuşi, pe măsură ce am înţeles mai bine lumea în care trăim, aceste impresii / samskaras s-au estompat.

Precum Tuck, am avut şansa de a-mi găsi talentul din copilărie. Dacă el a visat la îndeplinirea visului încă din perioada adolescenţei, mie mi-a fost permis să visez doar ca tânăr adult. După ce am depăşit o etapă dificilă a vieţii mele, s-a reaprins pasiunea pentru lumea virtuală. Urmând calea propriei inimi, m-am specializat pe o nişă de servicii IT şi am ajuns să lucrez într-o companie respectabilă.

Tuck şi-a întâlnit sortita la frumoasă vârstă de 19 ani, femeie cu care a rămas alături întreaga sa viaţa. De mic am apreciat cuplurile longevive, în care fiecare a fost primul partener în viaţa celuilalt. În viaţa de acum, am impresia că am avut programate diverse întâlniri karmice înaintea sortitei.

Familia sa mă încântă. Simt că a fost animată de multă căldură sufletească, bun simţ şi înţelepciune. Cred că excesele şi viciile au fost rareori prezente în acel cămin. Copiii săi harnici şi dornici de studii şi-au croit drumuri frumoase pe calea vieţii.

Întreaga viaţă a lui Tuck a lăsat o poveste deosebită. Un om autentic, puternic şi cu un suflet frumos. Îl respect şi îmi este drag.

Sfârşitul lui Tuck a fost neaşteptat. Îl consider inevitabil. Unele transformări ale vieţii sunt greu de acceptat şi uşor de negat. Deseori sunt efecte ale acţiunilor de altă dată, alimentate de karma proprie sau a unui colectiv căruia îi aparţii.

Prin meditaţie, am aflat că Tuck la finalul vieţii a întâlnit ignoranţa unui antecesor spiritual îndepărtat. Atunci, sub impulsul momentului şi al influenţei unui camarad de vas, acel antecesor ucisese un pirat capturat în urma unui atac. Zona fatală a fost cea a capului. Potrivit ar fi fost să îl ţină viu. Dacă respecta viaţa acelui nelegiuit, poate că Tuck se alegea doar cu un jaf şi cu o bătaie."

MIHAI
28 aprilie 2011
România

< sus >

 

Episodul 2 - MARCELLO

Italianul MARCELLO ADINI a trăit în perioada anilor 1803-1874. MARCELLO s-a născut în orăşelul Piacenza, situat la sud de Milano. Părinţii băiatului s-au numit Ariste şi Linersa.

Soţii Adini au avut cinci copii, adică trei băieţi (MARCELLO, Erinio, Paolo) şi două fete (Eduarda, Annamaria). Veniturile familiei erau suficiente pentru un trai decent, dar insuficiente pentru a se aduna ceva avere. Ariste lucra ca medic veterinar, fiind solicitat atât în oraş, cât şi la ţară, mai ales pentru buna întreţinere a cailor. Nevasta lui, Linersa, picta peisaje şi le vindea într-un magazin din oraş.

De copii, cât timp au fost mici, s-a ocupat mult mătuşa Aristia, sora Linersei, care rămăsese văduvă la 27 de ani şi nu avea copii. Cele două fete, ascultătoare şi harnice, nu au fost date la şcoală, părinţii lor preferând să le aducă două profesoare acasă. La 18 ani s-a măritat Eduarda, iar la 19 ani, Annamaria. Fraţii lor au avut mai multă independenţă, fiind daţi la şcoala de băieţi, după absolvirea căreia s-au îndreptat spre patroni bogaţi, capabili să îi înveţe o meserie. Paolo, cel mai mic dintre băieţi, a învăţat meseria de cofetar, din care a trăit bine până la bătrâneţe. Erinio s-a orientat către pictura religioasă, după ce s-a lămurit că moştenise talentul mamei sale.

Băiatul cel mare, MARCELLO, a fost ajutat de unchiul Alfredo, fratele tatălui său, să îşi urmeze visul de aur: dorea să devină avocat. Unchiul Alfredo, om în vârstă, având multe călătorii comerciale la activ, adunase o avere frumuşică vânzând orice fel de marfă, numai bani să iasă. Omul şi-a dus nepotul la Roma şi l-a înscris la un avocat bătrân, care ţinea cursuri cu tineri dornici să îi înveţe meseria. După 3 ani, MARCELLO s-a întors în oraşul natal, având printre actele personale şi un atestat care îi permitea practicarea avocaturii. A fost primit ca stagiar în cabinetul avocatului Ruggiero Eriveste, unde timp de mai mulţi ani şi-a desăvârşit măiestria profesională.

MARCELLO s-a căsătorit la 26 de ani cu Isabella, o fată de 17 ani, fiica unui medic de la spitalul din oraş. Isabella i-a fost o soţie devotată, dăruindu-i trei copii frumoşi şi deştepţi. Fiica lor Maura a devenit profesoară de limba italiană, băiatul cel mic, Aristide, şi-a ales profesia de farmacist, iar băiatul cel mare, Massimo, a preferat cariera militară. Familia lui Marcello a fost cât se poate de reuşită. Atât el, cât şi nevasta lui au trăit cu tot sufletul pentru copiii lor, dorind să îi vadă ajunşi bine realizaţi în viaţă. După venirea pe lume a nepoţilor, s-au ocupat şi de ei cât le-a stat în puteri.

Atât în neamul lui MARCELLO, cât şi în cel al Isabellei se păstra de la o generaţie la alta cultul urmaşilor. În acest fel, părinţii îşi divinizau copiii şi reciproc, iar bunicii (străbunicii) îşi idolatrizau nepoţii (strănepoţii). Această perpetuare a cultului de neam a transmis multă energie pozitivă unor generaţii întregi. Un efect binefăcător a fost starea de sănătate înfloritoare caracteristică generaţiilor succesive.

MARCELLO a trăit 71 de ani. Fiind destul de sănătos şi foarte optimist, ar fi avut şansa de a trăi 100 ani. Nu s-a întâmplat aşa, din cauză că încă mai participa la judecarea unor procese, având mereu clienţi de apărat. În anul 1874, unul dintre clienţii săi suspectat de o crimă oribilă a pierdut procesul cu rudele victimei, primind 25 de ani de puşcărie. La ieşirea din sala de judecată, s-a repezit la avocatul său şi l-a lovit puternic cu pumnii în cap. Bietul MARCELLO s-a stins după câteva ore, nemaiputând fi salvat din comoţia cerebrală provocată de loviturile criminalului. Astfel s-a stins din viaţă un avocat de renume, care salvase de închisoare sute de oameni nevinovaţi. Puternic animat de simţul dreptăţii şi al adevărului, el nu regreta dacă pierdea procesele în care se dovedea vinovăţia clienţilor săi. În final, obişnuia să se exprime astfel: dacă omul este vinovat, să fie pedepsit şi să îşi ispăşească păcatele după cum merită!

Nina Petre
10 iunie 2011

COMENTARIUL LUI MIHAI

"Despre Marcello Adini:

Pasiunea sa, prin care şi-a desăvârşit munca, este autentică şi frumoasă. Întotdeauna am admirat oamenii care prin practicarea profesiei au ajuns staruri în domeniul lor. Când spun star mă refer la oamenii care sunt motivaţi în primul rând de practicarea profesiei lor la un nivel excepţional. Simt că am în interior sămânţa pentru a deveni în timp un specialist valoros în domeniul serviciilor IT, dar mai ştiu că pentru asta trebuie să muncesc mult atât la serviciu, cât şi în timpul liber timp de ani buni, până când voi atinge un nivel acceptabil.

În Episodul Karmic II am auzit prima dată de cultul urmaşilor. Dintotdeauna mi-au plăcut copii, mi-am dorit copii şi am fost de acord cu creşterea lor prin metode constructive. Mă bucur mult să citesc că acum două încarnări am făcut parte dintr-o familie extraordinară, construită prin practicarea unor valori de aur.

Simţul dreptăţii al lui Marcello simt că nu m-a ocolit. Au trecut 24 de ani până să preiau anumite valori care au la bază adevărul şi dreptatea. Analizându-mi trecutul după legile divine, mi-am dat seama că niciodată nu am primit mai mult sau mai puţin decât ceea ce am meritat. Bineînţeles că de foarte multe ori mi s-a părut că am fost nedreptăţit sau că am fost avantajat, dar toate aceste impresii au fost iluzii care ascundeau realitatea.

De când am început să citesc emailul cu Karma II, ceva mă trăgea către final... până când am citit modul în care Marcello a murit. Cauza morţii este cu atât mai interesantă, cu cât este similară cauzei morţii lui Tuck Likerson.

Poate, la un moment dat, explorând episoade karmice mai vechi, vom afla şi despre o posibilă cauză care i-au făcut pe ambii antecesori spirituali demni de o astfel de moarte."

MIHAI
18 iunie 2011
România

< sus >

 

Episodul 3 - HAUNDA

A sosit momentul să cunoşti elemente din viaţa şi personalitatea braziliencei HAUNDA DUNE, care a trăit în perioada anilor 1713-1784. HAUNDA s-a născut în târguşorul Jakobina, situat în regiunea Bahia, astăzi fiind un oraş prosper.

Părinţii ei s-au numit Jaul (tatăl) şi Arula (mama). Soţii Dune proveneau din refugiaţi portughezi, cărora regele Joao III al Portugaliei le dăduse prin concesionare în anul 1533 o moşie în zona Santaluz. Jaul Dune unificase terenul moştenit de la părinţii săi cu terenul primit ca zestre de către nevasta lui, Arula. Foarte bogaţi prin cultivarea arborilor de cafea şi a unor arbori fructiferi, soţii Dune trăiau pe picior mare în somptuoasa vilă din Jakobina. O mare parte a anului locuiau şi în cele două conace de la ţară, mai ales în perioada când copiii lor erau mici.

Jaul şi Arula au avut doar trei copii, adică o fată (HAUNDA) şi doi băieţi (Domeos, Lucinto). Educaţi foarte bine cu sprijinul celor două bunici, Aurela şi Mahura, copiii s-au maturizat de timpuriu, ajungând la vârsta adolescenţei gata pregătiţi pentru a-şi organiza propria viaţă. Domeos şi Lucinto, fiind apropiaţi ca vârstă, au plecat pe ţărmul Oceanului Atlantic, stabilindu-se în oraşul Salvador, unde au început o afacere cu cereale, având drept capital iniţial o mare sumă de bani primită de la părinţii lor.

Mezina familiei, HAUNDA, era încă minoră când fraţii ei deveniseră mari oameni de afaceri în Salvador. Crescând sub influenţa celor două bunici, care avuseseră multe contacte cu indienii guarani, fata a aflat de la ele despre ştiinţa femeilor guarani de a vindeca bolnavii cu plante din pădure şi descântece străvechi, transmise de la o generaţie la alta, din vremuri imemoriale. Bunica Aurela avusese o sclavă guarani, pe care o eliberase la vârsta majoratului. Aceasta o dusese în satul său, aşezat pe malul lacului Sobradinho, pentru a-i cunoaşte părinţii. Aurela avea o fire de explorator, călătorind mult în tinereţe prin zonele populate de băştinaşi amerindieni, dorind să le cunoască obiceiurile. Nepoata ei, HAUNDA, moştenise de la Aurela curiozitatea vie a cercetătorului vieţii şi obiceiurilor străvechi. HAUNDA a învăţat repede cum să descânte bolnavii, să le dea fierturi din plante şi să le facă masaje la încheieturi cu unsori preparate după reţete miraculoase.

La 16 ani, a fost cerută în căsătorie de tânărul comerciant Dorado Hantis, care, la numai 20 de ani, îşi administra cu mult talent moşia de lângă Santaluz. HAUNDA l-a rugat să îl aştepte timp de un an, perioada în care urma să locuiască la un trib guarani, în zona lacului Sobradinho. Aşa s-a şi întâmplat, după dorinţa ei. În anul următor, fata s-a reîntors acasă, pregătită sufleteşte pentru căsătorie. În timp ce ea fusese plecată, Dorado îşi vânduse moşia de la ţară, iar cu banii luaţi pe ea îşi cumpărase o casă mare în Salvador, asociindu-se în afaceri comerciale cu fraţii HAUNDEI.

Căsătoria celor doi tineri a început sub semnul deplinei înţelegeri, fiecare văzându-şi de treburile sale. Dorado a devenit în decurs de câţiva ani un mare om de afaceri, foarte bogat, preocupat până la obsesie de adunarea banilor ce urmau a fi daţi ca zestre celor patru copii ai săi. Soţie devotată, HAUNDA i-a dăruit soţului ei două fete şi doi băieţi. Băieţii, Joardo şi Marcel, au devenit oameni de afaceri ca şi tatăl lor. Cele două fete, Anita şi Laura, moştenind o avere impresionantă, s-au măritat cu negustori bogaţi.

HAUNDA şi-a continuat practica vindecărilor şi după căsătorie, nefiind stingherită de nimeni. Copiii au crescut cu bonă, doică şi servitoare. Mama lor îi tratase cu ritualurile ei amerindiene, vindecându-i cu succes de fiecare dată. Cu priceperea ei, l-a salvat de multe ori pe Dorado din crizele de malarie, salvându-i viaţa. Prietenele ei o chemau lângă patul lor de suferinţă sau la căpătâiul copiilor bolnavi. HAUNDA învăţase de la prietenii ei amerindieni că vindecările nu trebuiau făcute pe bani, fiindcă banii, după spusele lor, aduceau cu ei nenorocul. Trăind ca o mare doamnă, accepta numai cadouri, din politeţe, pentru a nu-şi jigni prietenele.

Eroina noastră a trăit 71 de ani, apucând să îşi trateze şi nepoţii în perioada copilăriei. Conform obiceiurilor guarani, femeia vindecătoare avea obligaţia transmiterii harului său unei rude apropiate. HAUNDA a identificat-o pe nepoata ei Urana, fiica Anitei, drept o posibilă moştenitoare a harului ei. A învăţat-o tot ce trebuia, iar în ziua când şi-a presimţit sfârşitul, a chemat-o lângă ea, şoptindu-i la ureche secretul vindecărilor cu ajutorul spiritelor naturii. La 71 de ani, HAUNDA şi-a luat rămas bun de la cei care se adunaseră lângă patul pe care se odihnea. A închis ochii în zorii unei dimineţi însorite, în timp ce intona un descântec pe care îl folosise de nenumărate ori la căpătâiul muribunzilor. Cu acel descântec le uşurase plecarea sufletului în alte lumi.

Mihai, putem vedea cât de impresionantă a fost viaţa HAUNDEI. Într-un mod uimitor, a reuşit să trăiască în condiţiile mizere ale tribului guarani fără a se îmbolnăvi de malarie şi fără să fi fost muşcată mortal de vreo vietate a pădurii. Ca femeie albă, a spart prejudecăţile vremii, ieşind din casa părintească şi plecând în sălbăticie pentru a-şi cultiva harul şi chemarea de vindecător. Cred că în adâncul fiinţei tale se ascunde măcar o fărâmă din harul antecesoarei braziliene.

Nina Petre
2 iulie 2011

COMENTARIUL LUI MIHAI

"Povestea Haundei este frumoasă.

Felul în care ea şi-a explorat chemarea pentru a fi vindecătoare arată o virtute bogată. A trecut peste prejudecăţiile sociale, şi-a pus sănătatea sub risc, a ales să amâne căsătoria şi să renunţe pentru un an la lux pentru a-şi împlini vocaţia. Această femeie a ştiut ce este pentru ea şi a obţinut acest lucru. Un adevărat model.

Toată viaţa ei a servit lumii ca vindecător, iar în pragul dezcarnării a transmis secretul vocaţiei nepoatei ei.

Spiritul meu în acesta încarnare a ales o misiune deosebită. Profesia de vânzător/patron a lui Tuck, precum şi profesia de avocat a lui Marcello sunt frumoase, dar profesia Haundei este desărvârşită. Cred că abilitatea de a vindeca oamenii este unul din cele mai mari daruri cu care poţi fi înzestrat.

Rezonez cu ideea că nu este potrivit să accepţi bani pentru vindecări.

Din când în când, cunoscuţii mei mă apelează când au probleme cu computerul. De câţiva ani încoace, îi rog să îmi acorde timpul necesar ca să îmi fac munca bine şi să nu mă răsplătească, să lase acest lucru în grija universului. Acest ajutor poate fi considerat o vindecare a computerului.

Am fost plăcut surprins să aflu că soţul ei s-a asociat cu fraţii ei şi, mai mult, ca acest om s-a străduit să ofere o zestre deosebită copiilor lor.

Am fost încântat să aflu că relaţia lor a fost simbolizată de o înţelegere deplină. Simt că aceasta este o calitate cheie a unei comuniuni frumoase.

De mic am fost atras de potenţialul chiromanţiei. Am studiat o carte din biblioteca mamei mele, iar apoi am examinat palme. Îmi aduc aminte cu drag de o petrecere în care am citit palmele tuturor celor curioşi. Şi acum mai sunt atras de simbolurile din palmele oamenilor.

Abundenţa financiară de care a avut parte cred că a fost un mod prin care să îşi poată face vocaţia fără probleme. Calitatea conştiinţei ei cred că se reflectă prin faptul că nu a fost iluzionată de bogăţia materială din jurul ei."

MIHAI
9  iulie 2011
România

< sus >