<  Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE


Vieţile anterioare ale spiritului

 

MONA

Autoprezentare

"Toată viaţa aproape (de când îmi amintesc), am avut un profund sentiment că îmi lipseşte ceva şi că sunt în căutarea a ceva, dar nu ştiam ce. În acelaşi timp, m-am luptat şi încă mă mai lupt cu un sentiment de nemulţumire greu de definit, ceva de genul «pot să fac mai mult decât fac acum», dar fără să ştiu ce este acel ceva. Acestă întrebare, «care este scopul meu, care este vocaţia mea, de ce am venit pe planeta asta», a început să devină din ce în ce mai acută până când, pe fondul unei nemulţumiri profunde, cumva pe toate planurile, am simţit puternic că nu mă mai pot bucura de nimic, că nu pot să mai continui în felul acela de rutină şi muncă fără sens. Şi atunci am descoperit astrologia, meditaţia, reiki, şamanism, am început să citesc cu ardoare cât îmi permitea timpul (între serviciu şi drumuri de tip Nord-America, doi copii mici, soţ şi casă). Am găsit şi un mic grup de prietene cu care să împărtăşesc idei şi practici şi, mai ales, o parteneră de studiat astrologia. Aşa pot spune că mi-am găsit bucuria, pentru că, practic, nu există nicio zi fără să nu citesc sau să analizez măcar un pic ceva de astrologie. Aproape zilnic am câte un moment de «Aha, de aceea se întâmplă asta!» şi parcă mai lipesc o piesă la puzzle-ul existenţial.

Îmi doresc să ajung să fac consultanţă cu omul folosind astrologia, însă nu ştiu exact ce aptitudini am. Ştiu că îmi place (acest tip de gândire abstractă îl am, aş zice eu, binişor dezvoltat), nici cu intuiţia nu stau prost (în copilărie aveam multe episoade de presimţiri, nu din cele mai plăcute, de multe ori; pe parcurs, capacitatea s-a diminuat, dar intuiţia mă ajută încă binişor şi mai pot vedea câteodată în vis când se va întâmpla ceva unei persoane, etc). O voce ascunsă din mine îmi spune că ar trebui să îmi dezvolt capacităţile paranormale. Şi la 20 de ani am făcut ceva radiestezie şi începusem să dezvolt ceva capacităţi, dar, din nou, tema vieţi mele, după 4 nivele m-am oprit, nu am mers mai departe, pentru că simţeam că mi-am atins limita şi că, să merg mai departe serios, mi-ar trebui dedicaţie în acest domeniu, pentru care nu eram pregătită la vârsta aceea.

Legat de comunicare, psihologie, mă atrage şi citesc cărţi legate de psihologie, am ocazia să fac aşa cu prieteni sau cunoscuţi, care au venit întotdeauna la mine, de când eram copil, să îmi spună problemele lor. Îi ascult şi îi ajut să-şi găsească răspunsuri, ştiu că asta nu este profesionist, dar măcar este din suflet. Este psihologul diletant, dar îmi place. La partea de comunicare, am ceva ezitări cu oamenii necunoscuţi, sunt mai timidă cumva şi ştiu că mai am de lucru aici şi cumva simt că este şi o lecţie pe care trebuie să o stăpânesc în viaţa asta (comunicarea). Însă am o reţinere să mă apuc acum de şcoală la vârsta asta într-un domeniu total nou şi în engleză. Lipsa de timp este o problemă, pentru că serviciul şi familia îmi ocupă practic toată ziua şi, de aceea, am ales aceste studii personale printre picături versus educaţie formală în domeniu. Cumva, am încercat să văd dacă se poate fără studii, dar sunt conştientă că, dacă vreau să fac ăsta profesionist, trebuie să fac şi educaţie formală (deocamdată fac studiu personal)."

MONA
16 martie 2017
Canada

 

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Ramona Tagertis (1859-1917)

  Nirbad (1738-1802)

 

EPISODUL 1 – RAMONA

Episodul spiritual nr.1 o are ca eroină pe spaniola RAMONA TAGERTIS, a cărei viaţă s-a desfăşurat în perioada anilor 1859-1917. RAMONA s-a născut în localitatea denumită astăzi Palamos, port la Marea Mediterană, situată în nord-estul Spaniei, la nord de Barcelona.

Croitorul Itacho Tagertis, căsătorit cu croitoreasa Nameda, avea un singur copil, pe RAMONA. Pentru viitorul ei, ambii părinţi erau gata de orice sacrificiu. După ce fetiţa lor şi-a terminat anii de şcoală primară în Palamos, soţii Tagertis au luat decizia mutării în Barcelona, unde fiica lor putea să studieze ceea ce îşi dorea pentru viitor. În cei 9 ani cât le-a fost dat să locuiască în Barcelona, părinţii RAMONEI au câştigat bine din croitorie, fiind ajutaţi de fiica lor, pasionată şi ea de această meserie.

În primii 19 ani din viaţa RAMONEI trăiţi în ţara natală, instabilitatea politică a influenţat puternic starea populaţiei, accentuând sărăcia, corupţia, delincvenţa. În perioada 1833-1868, pe tronul Spaniei a domnit regina Isabela a II-a. Din 1869 până în 1870, ţara a fost condusă de un guvern provizoriu. În 1870, a ajuns pe tron regele Amedeo de Savoia. A fost detronat în 1873, prin instaurarea unei Republici care a durat până în 1874. Între anii 1874-1885, a domnit regele Alfonso XII de Bourbon.

În anul 1878, atelierul de croitorie al familiei Tagertis devenise cunoscut şi în Franţa, prin turiştii care vizitau Barcelona. Un croitor celebru din Paris a intrat, de curiozitate, în magazinul de haine unde RAMONA îşi primea vizitatorii. Hannibal Pitieaux, proprietarul unei mici case de modă din Paris, a fost plăcut surprins de primirea amabilă oferită de frumoasa RAMONA. I-au plăcut hainele frumos aranjate în magazin, dar şi fata de 19 ani care i-a mărturisit că lucra împreună cu părinţii ei, multe dintre tipare fiind concepute de ea. Un lucru i-a mai plăcut în mod deosebit lui Hannibal: că fata nu era căsătorită.

El împlinise 32 de ani, nu se căsătorise niciodată, aşteptând mereu să găsească o femeie diferită de iubitele lui, care i se păreau a fi toate la fel: fandosite, dornice de lux şi de cât mai multă avere. Discutând cu RAMONA timp de 2 ore, fata i s-a părut modestă în comportament, echilibrată în gesturi şi la vorbă, fără să fi dovedit atitudinea ostentativă şi lăudăroasă a pariziencelor cunoscute de el.

În toamna anului 1878, Hannibal a revenit în Barcelona, cerând-o pe RAMONA în căsătorie şi propunându-le părinţilor ei să se mute cu toţii la Paris, unde meseria lor ar fi fost mult mai bănoasă decât în Barcelona. Ca de obicei, dornici să îşi ajute fiica şi afacerea cu haine, soţii Tagertis nu au stat mult pe gânduri. Însoţiţi de viitorul ginere, au vândut totul, apoi au pornit la drum.

Nunta s-a organizat în Paris, chiar de Revelion. Casa lui Hannibal pusă la dispoziţia părinţilor RAMONEI era încăpătoare, oamenii dovedindu-se mulţumiţi. Casa de modă a lui Hannibal se afla într-o clădire alăturată celei în care şi-a stabilit domiciliul împreună cu RAMONA şi părinţii lui, Jerome şi Adeline. Cele două afaceri cu haine s-au unificat, RAMONA şi părinţii ei acceptând să lucreze sub conducerea lui Hannibal. Până în 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, cele două familii au trăit într-o permanentă bunăstare şi satisfacţie profesională.

RAMONA a devenit mamă pentru prima oară la 23 de ani, aducându-l la lumina zilei pe micuţul Arnold. După 4 ani, a sosit şi fiul cel mic, Pierre. De copii s-au ocupat mult cele două bunici, Nameda şi Adeline. Arnold, pasionat de conceperea tiparelor pentru haine, a urmat cursurile facultăţii de pictură, reuşind astfel să îşi perfecţioneze stilul de creaţie a modelelor. Pierre şi-a dorit să ajungă ofiţer de artilerie, împlinindu-şi visul prin absolvirea cursurilor unei şcoli militare.

Primul Război Mondial a însemnat sfârşitul fericirii şi bunăstării unui număr mare de locuitori ai Parisului, printre care s-au aflat şi cele două familii: Pitieaux şi Tagertis. În 1917, RAMONA avea 58 de ani. Hannibal împlinise 71 de ani. Părinţii lui nu mai trăiau, dar cei ai RAMONEI încă se mai aflau în viaţă. Arnold călătorea cu mama lui prin suburbiile Parisului, străduindu-se să vândă haine din ce în ce mai ieftine. Cele scumpe abia dacă mai aveau căutare în centrul oraşului. Pierre era plecat pe front, în nordul Africii, părinţii primind veşti sporadice de la el.

Într-o zi ploioasă, în toamna anului 1917, automobilul RAMONEI a fost lovit de un camion militar, făcut praf, ca şi cei doi oameni aflaţi înăuntru: mama şi fiul. Pierderea soţiei şi fiului cel mare l-a aruncat pe bătrânul Hannibal într-o depresie gravă, omul găsindu-şi alinarea în consumul zilnic de alcool tare. În anul următor, 1918, Pierre şi-a regăsit tatăl grav bolnav de ciroza hepatică. L-a îngropat după câteva luni alături de osemnitele mamei şi ale fratelui cel mare.

Nina Petre
6 aprilie 2017

 

COMENTARIUL MONEI

"Povestea Ramonei m-a şocat pentru că explică mult din ceea ce iubesc în viaţa asta, dar şi cea mai mare frică. Cei apropiaţi, şi nu numai, ştiu despre iubirea mea pentru Spania şi teama de a conduce maşina, sunt singura dintre cunoscuţi care refuză să conducă pe autostradă. Aici, în Canada, conduc pe străzi normale cu viteză mică, cu ceva reţineri, dar totuşi o fac.

1. Iubirea mea pentru Spania a început prin 1994 şi în acelaşi an mi s-a dat să ajung la Paris şi la Barcelona. Vara aia am avut o serie de deja-vus, atmosfera aia de Portugalia, Spania îmi evocau tot felul de flash-uri, ca şi cum aş mai fi trăit acolo. Când am pus piciorul pe străzile Barcelonei prima oară, am ştiut că acolo este casa mea după care «plâng» de mult timp, că asta este bucuria mea, o fericire pe care nu am simţit-o nicăieri în alt oraş din lumea asta. Senzaţia de acasă. După vacanţă, m-am dus glonţ şi m-am înscris la institutul Cervantes şi am învăţat spaniola timp de 2 ani, limbă pe care o iubesc ca pe nicio altă limbă. Mai am şi visul nerealist să mă pensionez la Barcelona, mai precis mă văd pe malul Mediteranei lângă Barcelona, pentru că în oraş este scump. Nu ştiam de unde mi-a venit gândul acesta pentru că nu are nicio logică sau legătură cu viaţa mea din Canada acum. Poate pentru că acolo m-am născut şi am părăsit ţara pentru Franţa şi am dorinţa de a "mă întoarce acasă". Probabil, dacă am murit brusc, am rămas cu dorinţa în suflet.

2. Accidentul de maşină. Groaza pe care o am la condus cu viteză şi pe autostradă, pentru că trebuie să fac acea intrare şi ieşire şi am senzaţia că mă izbesc maşinile. Frica este cauzată şi de prezenţa copiiilor în maşină, probabil că spiritul meu ştie ce s-a întâmplat. Am avut un minor accident ca pieton pe trecere de pietoni tot cu Alec, copilul mare. Cu câteva momente înainte să mă lovească maşina, îl schimbasem pe Alec de pe mâna stângă, unde îl ţineam deobicei, spre interiorul străzii. Simt că am fost ghidată să evit acest accident asupra copilului, dar există totuşi o temă a acidentului de maşină (eu şi băiatul mare).

3. Am o obsesie pentru copii şi o extra-dedicare, exagerare pe care nimeni din jurul meu nu o înţelege logic. Oricât aş face pentru ei, simt că nu este suficient, am tot timpul un sentiment de vinovăţie şi toţi anii aceştia m-am biciuit să fac totul pentru ei ca şi cum ar fi «ultima zi» .

 4. În viaţa acesta, mi-am pierdut părinţii foarte tineri la interval de 9 luni şi apoi bunica, toţi din casă într-un an, şi am rămas practic singură în casă. Coincidenţa este prea mare, doar că am schimbat rolurile. În viaţă trecută s-a întâmplat «din cauza mea», pentru că conduceam maşina, am murit eu, copilul mare şi, la un an, soţul şi bietul copil mic a rămas singur pe lume să îi îngroape pe toţi trei (toţi într-un an). În viaţa aceea, părinţii Ramonei trăiau şi deci şi-au îngropat singurul copil. În viaţa asta, eu sunt cea care mi-am îngropat părinţii şi am rămas singură la 18 ani."

MONA
21 aprilie 2017
Canada

< sus >

EPISODUL 2 – NIRBAD

Eroul episodului spiritual nr.2 este irakianul NIRBAD, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1738-1802. NIRBAD s-a născut în somptuoasa vila a părinţilor lui situată în cartierul oamenilor bogaţi din Bagdad.

Teritoriul de astăzi al Irakului este aproape identic cu cel al Mesopotamiei antice. Cucerirea arabă din anii 635-637 a transformat Mesopotamia într-o parte a lumii islamice, schimbându-i denumirea în Irak. Ţara şi-a pierdut treptat rolul politic, dar şi-a menţinut strălucirea economică şi culturală. Odată cu fondarea oraşului Bagdad (în anul 762) şi mutarea aici a capitalei Califatului Arab, Irakul a devenit nucleul unui nou imperiu, centrul politic şi cultural al lumii arabe, până la prăbuşirea lui sub loviturile năvălitorilor mongoli (din anul 1258). Distrugerea de către noii cuceritori a străvechiului sistem de irigaţii a atras după sine decăderea întregii ţări. La această stare dificilă au contribuit: noua pustiire a Bagdadului de către cuceritorul mongol Timur Lenk (în 1393), raidurile pustiitoare ale turcilor şi persanilor, decăderea vechilor rute comerciale care legau Marea Mediterană de Extremul Orient. Între anii 1534 şi 1918, Irakul a fost o provincie săracă şi slab populată a Imperiului Otoman.

Moşierul Muhammad avea împreună cu nevasta lui, Hydelveh, doi băieţi. NIRBAD era mai tânăr cu 5 ani decât fratele mai mare, Hassan. Copiii au crescut în lux şi belşug alimentar, prin eforturile tatălui Muhammad, om harnic, foarte preocupat de vasta lui moşie, aducătoare de mari profituri financiare. Moşierul avea în afara Bagdadului importante culturi de măslini, curmali, smochini şi citrice. Anual obţinea mulţi bani din vânzarea lor. Cu reprezentanţii administraţiei otomane se înţelegea bine, având grijă să nu rămână în urmă cu plata impozitelor.

Pentru fiii săi vedea doar o singură meserie potrivită: cea de militar otoman, aducătoare de onoruri, avere, putere politică. Primul care l-a ascultat a fost fiul cel mare, Hassan, urmat la vârsta adolescenţei de NIRBAD. Înrolat la 16 ani în regimentul de spahii în care activa fratele său, NIRBAD şi-a dat seama în scurtă vreme că tatăl său avusese dreptate când i-a îndemnat pe amândoi să devină militari profesionişti. S-a obişnuit repede cu violenţa, jafurile, violurile, capturarea prizonierilor în zonele pe care le pustiau trupele otomane.

Împlinind 25 de ani, avea o avere suficientă pentru a-şi permite să ceară în căsătorie o fată bogată. Lysen avea 16 ani când părinţii i-au dat-o de nevastă, după o negociere de câteva zile, spahiului NIRBAD. Averea primită de la socrii lui s-a alăturat propriei averi, casele, terenurile şi tezaurul ascuns sub pământ rămânând toate în grija proaspetei neveste. La 16 ani, frumoasa şi delicata Lysen s-a trezit stăpâna unei averi imense, fiind nevoită să conducă zeci de servitori şi administratori, fiindcă soţul ei era mereu plecat în campanii militare. La fiecare întoarcere acasă, NIRBAD aducea noi şi noi surprize, cadouri scumpe şi mulţi bani, reprezentând prada de război şi solda militară.

Lysen, bine sfătuită şi ajutată de părinţi şi socri, s-a descurcat cu numeroasele treburi, având grijă şi de cei trei copii cărora le-a dat viaţa. Pe Nurrye, unica fata, a născut-o la 19 ani. Primul băiat, Abdullah, a sosit după 2 ani. Au mai trecut 3 ani până la sosirea în familie a fiului cel mic, Sardhal.

NIRBAD a fost scos la pensie când împlinise 60 de ani, din cauza sănătăţii precare, provocate de nenumăratele traumatisme fizice suportate în campaniile militare. Şchiopăta cu piciorul stâng, unde avusese o rană greu vindecată, purta pe corp numeroase cicatrice, avea probleme digestive, fiindcă suferise de dizenterie de câteva ori, dar şi din cauza consumului zilnic de alcool, ca mijloc de protecţie împotriva unor infecţii grave. Ajungând acasă, lângă nevasta lui, a luat măsuri importante pentru revenirea la buna formă fizică avută în tinereţe. Amintindu-şi că este un adevărat arab, nu un păcătos de turc, a renunţat să mai bea vin şi rachiu. Medicii aduşi la palatul său din Bagdad l-au tratat cum s-au priceput mai bine, aducându-l într-o stare de care era foarte mulţumit. Timp de 4 ani, cât a mai avut de trăit, s-a ocupat de moşie, de nevastă, de copiii şi nepoţii lui.

În vara anului 1802, avea nevoie să ajungă la hotarul nordic al moşiei, unde îl bănuia pe administrator că îi fură din produse. A vrut să plece cu propria caravana, dar când s-a apropiat de cămila preferată, animalul l-a trântit la pământ. În cădere, nefericitul NIRBAD a suferit o fractură gravă la coloana vertebrală, din cauza căreia a încetat din viaţă după câteva săptămâni de agonie.

Nina Petre
7 mai 2017

COMENTARIUL MONEI

"Am fost atrasă de Orient dintotdeauna, îmi plac aromele, atmosfera exotică.

Referitor la animale, pot spune că le iubesc, nu pot face rău niciunui gândac şi nu pot suporta să văd animale moarte. Vroiam să vă întreb de ce spuneţi să nu fac crime împotriva animalelor, Nirbad a făcut prăpăd şi la animale, nu numai oameni? Sau îmi spuneţi asta doar ca să nu mai adaug crime de niciun fel la cele pe care spiritul le-a făcut deja prin Nirbad?"

MONA
9 mai 2017
Canada

< sus >