<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


5 STĂRI MENTALE, 3 NIVELE DE CONŞTIINŢĂ

de Răzvan Alexandru Petre

 

Cele două forţe motrice care guvernează viaţa psihică sunt: ataşamentul şi repulsia. Ne spun acest lucru atât vechile învăţături hinduse, cât şi teologia Sfinţilor Părinţi creştini ("cele două mari cauze ale păcatului sunt fuga de durere şi dorinţa de plăcere").

- Ataşamentul, atracţia faţă de ceea ce este plăcut şi aduce bucurie.

- Respingerea, aversiunea faţă de ceea ce este neplăcut şi aduce suferinţă.

În împărăţia dorinţei, bucuria este generată atunci cînd ne împlinim un vis, când un efort este încununat de succes. Suferinţa este prezentă atunci când suntem lipsiţi de ceea ce credem că avem nevoie, când suntem dezamăgiţi sau bolnavi. Simţim apatia sau indiferenţa când nu suntem nici bucuroşi pentru o realizare, nici îndureraţi din cauza unei nevoi nesatisfăcute.

Acestea trei sunt stările mentale prin care trece neîncetat şi alternativ orice om toată viaţa. El este precum o frunză în bătaia sorţii, care îl duce ba pe culmile bucuriei, ba în abisurile chinurilor, trecând prin deşertul apatiei. Absolut nimeni nu este scutit de acest periplu continuu.
 

Atingând nivelul de conştiinţă următor, al înţelepciunii, putem să devenim indiferenţi la bucuriile sau suferinţele obişnuite. Înţelepciunea este octava superioară a indiferenţei. Ea aduce detaşarea mentală de bucurie sau durere, nu indiferenţa faţă de ele. Detaşarea aduce serenitatea, pacea interioară, independenţa faţă de cele două Forţe motrice naturale. Baza înţelepciunii este cunoaşterea metafizică, aspiraţia către Divinitate. De acolo provine forţa desprinderii de mecanismele naturale ale Dorinţei – printr-o ataşare de Adevărurile metafizice.

Ar fi absurd ca cineva să fugă de bucurii, desigur! O eroare în care, de-a lungul timpului, unii asceţi au căzut. Insensibilitatea ar fi o metodă pentru performanţe fachirice, nu pentru apropierea de Divinitate. Trebuie subliniat că detaşarea de lucrurile lumeşti este un efect, o consecinţă a apropierii de cele Sfinte. Problema pe care detaşarea înţeleaptă încearcă să o rezolve este ataşamentul faţă de bucuriile trecătoare pământeşti. Dispariţia lor inevitabilă ne provoacă nefericirea de obicei. Căutătorii spirituali vor să îşi alunge doar dependenţa faţă de plăceri şi bucurii, păstrându-şi însă disponibilitatea de a le gusta. Soluţia preconizată de ei este cufundarea în liniştea şi seninătatea interioară, care poate conduce spre stări fericite independente de condiţia umană. Pentru a se detaşa de suferinţe sau de lipsa bucuriilor, le înlocuiesc cu bucuriile spirituale, oricând disponibile.

Cel care se izolează de puterea dorinţelor fără ajutorul lui Dumnezeu nu va reuşi decât să îşi extirpe pofta de viaţă, să-şi sterilizeze sufletul, să se împietrească, devenind un mort viu! Dumnezeu este scopul şi ajutorul înţeleptului.

"Această lume materială nu este altceva decât un vis al lui Dumnezeu. Când priveşti visele ca fiind simple imaginaţii, indiferent că sunt plăcute sau chinuitoare, vei cunoaşte pacea sufletească.

Iar în clipa în care nu eşti îndurerat nici de coşmarurile bolii şi suferinţei sau grijilor şi nici ataşat de visele extatice, atunci Dumnezeu îţi va spune. "Copilul Meu, trezeşte-te! Deschide ochii şi vino Acasă..." " (Paramahamsa Yogananda)
 

Extazul este un supraplin al inimii care nu-ţi permite să te scufunzi în materialitate. Este precum un colac de salvare care îţi ţine pieptul deasupra apei, în ciuda valurilor uriaşe. Martirii creştini, trăind parţial în această prefericire divină, mergeau spre moarte cântând imnuri de slavă lui Dumnezeu. Asemenea lucruri sunt de neînţeles şi de necrezut pentru un om aflat pe nivelul de conştiinţă obişnuit. Ele pot fi realizate doar de pe nivelul cel mai înalt al stărilor mentale.

Extazul este octava superioară a bucuriei obişnuite. El nu apare în urma unei realizări materiale, nu este condiţionat de îndeplinirea unei dorinţe mărunte omeneşti. Extazul mai poartă denumirea sanscrită de "Ananda", preafericirea divină, iubirea universală şi necondiţionată. Cine a simţit-o măcar o dată poate spune cu convingere că "Dumnezeu este Iubire".

Iată, în sinteză, poziţionarea celor 5 stări mentale diferite de pe cele 3 nivele de conştiinţă ierahizate.
 

Nivel de  conştiinţă + 0

Suprem

Extaz
   
  |    
Elevat | Înţelepciune  
  | |  
Obişnuit
 
Bucurie
 
Indiferenţă
 
Suferinţă
 

CELE 5 STĂRI MENTALE DE PE CELE 3 NIVELE DE CONŞTIINŢĂ

 

Înţelepciunea şi extazul pot apare în urma unor practici spirituale precum: bunăvoinţa, dăruirea, meditaţia contemplativă şi altele.

* BUNĂVOINŢA înseamnă a trata cu respect orice faci – indiferent ce este sau cât de puţin important ar putea părea –, să consideri că de el depinde avansarea ta spirituală, să nu acţionezi din complezenţă sau din datorie impusă.

În India i se spune "karma-yoga", însemnând că îţi oferi roadele strădaniilor tale lui Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, vei pune în practică acţiuni de cea mai bună calitate, şi în acelaşi timp, îl vei lăsa pe El să decidă cui şi cum vor folosi mai bine roadele strădaniilor tale.

În filosofia Zen, "samu" înseamnă să te scufunzi în muncă atentă, uitând de tine. Samu poate include orice fel de activităţi cotidiene, fiind o practică spirituală activă, prin care călugării Zen invaţă să accepte realitatea aşa cum este ea. A apărut ca o contrareacţie la tendinţa ca, în căutarea liniştii Absolutului, omul spiritual să urască lumea şi activităţile ei.

Fără legătură cu religia, ci doar cu înţelepciunea practică, filosoful Tadeusz Kotarbinski i-a spus "lucrul bine făcut". El a întemeiat disciplina praxiologie, care studiază structura generală a acţiunilor umane şi condiţiile eficacităţii acestora (economizarea acţiunilor, pregătirea lor, instrumentalizarea şi integrarea sau cooperarea).

"A face un lucru doar de dragul lucrului în sine pare ceva foarte dificil şi aproape indezirabil. Valorile sociale sunt bazate pe a face ceva cu scopul de a obţine altceva în schimb. Aceasta dă naştere unei vieţi aride, unei existenţe care nu este niciodată completă, deplină. Este una dintre cauzele nemulţumirii care dezintegrează." Jiddu Krishnamurti (Jurnal, 24 iunie)
 

* DĂRUIREA înseamnă să manifeşti interes faţă de celelalte fiinţe vii (oameni, animale, plante), ajutându-i cu ce poţi. Un exemplu la îndemâna oricui: zâmbetul sincer constant oferit semenilor (nu cel fals). Alţi termeni înrudiţi: generozitatea, compasiunea, altruismul, serviciul dezinteresat. "Ajută mult. Pretinde puţin. Serveşte mereu." Toate religiile, dar şi morala comună ne oferă nenumărate pilde şi prilejuri de a ne arăta altruismul.

"Fără serviciu dezinteresat în slujba semenilor nu există mântuire." Allan Kardec (fondatorul doctrinei moderne a spiritismului)
 

* MEDITAŢIA este metoda regală recomandată de maeştrii tradiţiei indiene pentru a scăpa de suferinţă, în toate formele ei. Desigur, trăirea extazului mistic nu rezolvă problema suferinţei în lume, ci doar te scoate – individual şi, de obicei, temporar – de sub teroarea ei omniprezentă. Tocmai de aceea, criticii metodei spun că e o păcăleală şi o fugă din faţa realităţii. Replica primilor nu întârzie să apară: este o “evadare" dintr-o realitate efemeră, deci iluzorie, în favoarea cunoaşterii Realităţii eterne, care a creat universul. Deci cine este cel păcălit?!

Fiecare are dreptatea sa. Nu se cunoaşte o soluţie universală. Din fericire, Dumnezeu nu ne-a lăsat fără această soluţie individuală.

Acuma, să fim sinceri, nu toţi oamenii sunt deranjaţi de “chestiunea suferinţei"! Unii îşi rezolvă aproape toate problemele cu bani. Banul şi puterea e Dumnezeul lor. La ce le-ar mai trebui spiritualitatea?! Totuşi, mai degrabă aceştia se păcălesc, căci bogăţia unora devine posibilă mai ales prin nenorocirea altora (ceea ce, neîndoilenic, va atrage o pedeapsă). Şi nici măcar averea nu poate alunga toate problemele, desigur...
 

N.B. Practicile spirituale nu au nimic de a face cu relaţiile contractuale: nu garantează rezultate imediate sau obligatorii (mai ales materiale), nu oferă avantaje sociale (şi ar fi bine să nu le urmărească), nu îl trag la răspundere pe Dumnezeu că nu ascultă rugăciunile. Subliniem că practicile spirituale nu au nimic de a face cu cele magice (uneori şi cele religioase), care promit avantaje materiale sau sociale.


Lectura inspiratoare a rânduri de mai sus:
http://viata-spirituala.000webhostapp.com/yogananda/conferinte/index.htm

 

Soluţia vedantică pentru obţinerea fericirii şi evitarea suferinţei

   Dacă nu ar exista o căutare a fericirii, dacă, altfel spus, am fi complet mulţumiţi cu situaţia curentă, atunci nu ar exista nicio suferinţă. "Ascunderea fericirii, suferinţa şi căutarea fericirii" sunt sinonime între ele. Un alt nume pentru această căutare este "sinele interior separat" (egoul).

Suferinţa este, prin definiţie, o împotrivire la situaţia curentă şi o inevitabilă căutare a unei alternative în viitor. Dacă nu s-ar opune rezistenţă situaţiei prezente, nu ar exista nici suferinţă. Soluţia universală este constatarea că “Nu este nimic de făcut". Asta nu este resemnare, ci pasivitate metafizică.

Valabilitatea învăţăturii, ca şi corectitudinea aplicării practice a nondualismului se testează practic tocmai prin aceasta: suferinţa se revelează ca fericire imediat ce se sfârşeşte orice acţiune de rezistenţă.

Fericirea este natura esenţială, fundamentală chiar şi a suferinţei. Ea stă liniştită în miezul tuturor experienţelor, inclusiv în suferinţă, aşteptând să fie recunoscută, aşteptând să renunţăm la opunerea rezistenţei, aşteptându-ne să avem curajul şi iubirea de a ne întoarce la felul cum eram şi a sta faţă-n faţă cu suferinţa, fără a avea nici cea mai mică dorinţă de a ne opune ei ori de a o îndepărta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar şi în cele mai întunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodată copleşiţi total de nefericire. Cu alte cuvinte, nu există o suferinţă absolută. Suferinţa este întotdeauna amestecată cu altceva, cu o dorinţă de a scăpa de ea într-un viitor imaginar, adică cu o dorinţă pentru fericire.

Totuşi, există şi o absolută Fericire care nu este amestecată cu nimic, nici cu cea mai subtilă umbră a existenţei unui alt ceva...

citat preluat din "Prezenţa, arta păcii şi a fericirii", de Rupert Spira, pag.178-179

articol de Răzvan Petre,
29 iulie 2013

< sus >