<  Înapoi la Pagina Rãzvan Petre

AMORUL ILUMINAT

sau "Cum sã distrugi iubirea de cuplu prin psihoterapie"

recenzie pamflet de Rãzvan Alexandru Petre

Cineva mi-a recomandat o carte a unui psiholog român, lector la Facultatea de Psihologie din Universitatea Bucuresti, despre cum sã ne iluminãm si noi, ãstia, mai prosti. "Exact ce-mi trebuie", mi-am zis, "cum sã evoluez spiritual fãrã efort!". Promitea sã fie o lecturã cu atât mai interesantã cu cât volumul a apãrut la editura unei Asociatii de Psihologie girate de nume respectabile ale Psihologiei academice românesti. Nu-i dau titlul, ca sã nu se creadã cã aceastã recenzie ar fi un atac la persoanã.

Din start, autorul ni se prezintã sincer: "am atins iluminarea, sunt foarte modest si am o mare compasiune pentru voi". Vrea sã ne scape de "nesuferitele exercitii recomandate de mai toate cãile spirituale autentice". "Care-va-s’zicã, e iluminat", mi se aprinserã beculetele în creier, "ce noroc a dat peste mine!".

Primul capitol: Identificarea.

Sinele Atman se identificã cu personajul pe care îl joacã Eul. A distruge aceastã identificare se numeste iluminare. Sinele nu este corpul, nu este mintea. "Nici asta, nici aia!". Existã un singur Sine si nenumãrati Eu. Iubirea spiritualã înseamnã sã-i iubesti pe toti, fiindcã tu esti toti.

Aici, îmi permit o opinie putin diferitã. Sinele Atman (spiritul încarnat) NU se identificã niciodatã cu personajul uman pe care îl animã! Însã nu acesta este subiectul cãrtii de fatã, deci sã citim mai departe...

Al doilea capitol: Iubirea neconditionatã.

Iubirea neconditionatã este ceea ce manifesti atunci când ti-ai deplasat simtul identitãtii de la Eu la Sine. Tu nu iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubesti pentru cã a iubi este ceea ce te face fericitã.

Hopa! deci publicul tintã sunt femeile. Mai ales ele trebuie convinse de ceva. Sã vedem de ce anume! Continui lectura.

Când Eul apare, iubirea dispare. Acolo unde mai existã nevoi personale, unde încã mai tânjesti dupã ceva exterior, iubirea neconditionatã nu se poate naste.

De la iubirea universalã, individul a glisat usurel spre amor. Mare pisicher! Acum vorbeste despre amor. Si ce spune, ce spune?

Când iubesti cu adevãrat esti fericit! Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui, sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare. Aceasta nu este iubire, ci un fel de afectiune interesatã.

Ba, eu credeam cã, dimpotrivã, ai nevoie de un umãr de nãdejde, de sprijin psihologic, de bucurii simple si firesti. Cã despre asta e vorba în amorul omenesc...

Lumea e plinã de cersetori, oameni care îsi cersesc iubire unii altora. Ei se simt dezamãgiti si frustrati, deoarece nici un cersetor nu poate face fericit un alt cersetor. Pentru a fi asemenea unui împãrat trebuie mai întâi sã-ti cunosti Sinele.

Deci, spune autorul, înainte de a te îndrãgosti, trebuie sã îti cunosti Sinele, care nu e un lucru asa lesne, spune tot el, "din cauza incredibilei conditionãri sociale la care suntem supusi". M-a bãgat în ceatã! Cum eu, ca simplu cititor, nu-mi cunosc Sinele, cã d’aia citesc cartea asta, este clar cã, dacã voi face imprudenta sã mã îndrãgostesc de o fiintã de sexul opus, nu va fi o iubire neconditionatã, ci un troc. Sentinta profesorului mã cutremurã. Oamenii neiluminati nu pot cunoaste iubirea adevãratã! Mai au totusi o sansã, cea de a urma învãtãturile acestui guru psiholog, împãrtãsite cu pãrinteascã generozitate. El, ca un iluminat ce e, stie ce-i amorul si ne-o spune si nouã, lenesilor si ignorantilor:

Nu este dragoste când îi spui sotiei tale: "Inima mea este rãnitã când tu iei masa în oras cu un alt bãrbat". Este posesivitate.

"Dacã tu nu vrei sã fii mângâiatã (de mine) sau dacã vrei sã fii mângâiatã de un alt bãrbat, nu e nici o problemã. Iubirea mea fatã de tine rãmâne aceeasi. Nu încep sã te iubesc mai putin sau chiar sã te urãsc pentru cã tu preferi atingerea unui alt bãrbat."

Oi fi eu lenes, da’ idiot nu sunt. Învãtãturile astea încep sã semene cu ale acelui guru G., autoexilat în Suedia.

Este o confuzie clasicã între iubire si gelozie. Gelozia indicã limpede nu prezenta iubirii, ci prezenta Eului. Eul se simte rãnit, umilit, nelinistit. De ce? Femeia pe care pretinzi cã o iubesti este tandrã cu un alt bãrbat. Îl tine de mânã, îl priveste cu afectiune. De ce nu suporti asta?

"Magistre", cred cã ai luat-o razna! Tu nu vorbesti aici despre gelozia închipuitã, chiar patologicã. Tu vorbesti despre infidelitate 100% si pe fatã. Sã fii detasat si fericit când fiinta iubitã este pradã unei atractii superficiale, instinctuale, care va duce la despãrtire? Când intervine al treilea într-o relatie intimã, ceva se rupe iremediabil. Amice, îmi pare rãu pentru tine, dar se pare cã nu ai cunoscut niciodatã iubirea adevãratã, cea împãrtãsitã în exclusivitate!

Nu poti iubi o altã persoanã dacã, mai întâi, nu te iubesti pe tine însuti, adicã a-ti cunoaste si manifesta Sinele, miezul interior al fiintei tale.

Asa cum am spus, tu scrii despre ceea ce nu cunosti, în speranta cã cineva te va contrazice si îti va arãta greselile. Acum ai acest noroc!

În grupurile terapeutice pe care le conduc aceastã problemã apare adesea, când lansez urmãtoarea întrebare perfidã: "Ai fi de acord ca partenerul tãu/partenera ta sã-si petreacã o noapte cu altcineva?" Rãspuns frecvent: "Nu." De ce? "Deoarece doresc exclusivitate sexualã." Unii mi-au spus cã, în astfel de situatii, absenta geloziei la partenerii lor ar fi un semn cã nu le pasã. Nu e deloc asa. Semnul cã nu îi pasã de tine nu este absenta geloziei, ci absenta bucuriei. Dacã afirmã cã te iubeste, dar nu se bucurã când esti satisfãcutã, acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasã de tine, ci de el, Eul. Doar Sinele se poate bucura pentru celãlalt, deoarece Sinele se poate recunoaste în celãlalt.

Mãiculitã, câtã viclenie! Ce rationament diabolic: se vrea abil, dar e sofistic, fals. Deci, domnu’ "pisãlog", clientii ãia au vrut sã-ti lumineze mintea, dar vãd cã degeaba s-au strãduit! Ce îi înveti tu la "grupul de terapie", pe banii lor? Cã, în cuplu, trebuie sã te astepti oricând la o atractie eroticã cãtre altcineva, atractie pe care este bine sã o încurajezi si îti sã îndemni partenerul spre "ispitã", ca sã-ti învingi "demonul" geloziei ce te separã de Sine. Bãi, frate, da’ multã învãtãturã ti-a trebuit sã afirmi asemenea ineptii!? Asta înveti tu studentii la facultate!?

Acum mi-e clar de ce publicul tintã al cãrtii sunt femeile. Chiar dacã exemplele sunt date, perfid, din partea opusã. Fiindcã bãrbatii sunt oricum niste "vânãtori" si vor fi de acord mult mai usor cu punctul de vedere adulterin. Ce ne mai învatã individul ãsta?

Sã presupunem cã îti iubesti cu adevãrat partenera. Ce vei face? În primul rând, îi vei respecta optiunea. Are o perioadã în care nu prea e dinamizatã erotic sau e orientatã sexual cãtre un alt bãrbat. Poate vrea sã experimenteze, poate vrea putinã iesire din rutinã, cine stie? Accepti. Nu stiai? Un mijloc splendid de a-ti manifesta iubirea pentru un alt om este sã-i respecti libertatea de a alege.

Omul ãsta manipuleazã aceleasi cuvinte ca sã vorbeascã de iubirea universalã, apoi de amor si de chestiuni hormonale. Îi învatã pe clienti cum sã scape de angoase, de temeri, de gelozie. În numele "iluminãrii". Sã nu te mai opui la ce-i rãu, urât, imoral, distructiv – si vei scãpa de anxietãti, de fobii, de griji. Halal psihoterapie! Alungã moralitatea si vei fi fericit, vei manifesta Sinele! Bãi, nenicule, sigur ai fost si tu îndoctrinat în acea sectã porcoasã!

O persoanã liberã este o persoanã fãrã inhibitii. Ea poate sã facã ce doreste. Pentru un om liber nu existã inhibitii în manifestarea iubirii.

Pentru smecherul ãsta, iubirea sincerã, omeneascã nu meritã a fi luatã în seamã. Ea e doar un concept interesant, pe care îl rãsuceste dupã cum "vrea muschii" lui. Muschii cremasterieni. Si aplicã dublul standard: se referã când la Iubirea Sinelui, când la amor. Învârte frazele ca sã pãcãleascã fraierii si fraierele. Deci, ce este amorul, în optiunea lui?

Iubirea curge, dar nu spre cineva anume. Se întâmplã ca cineva anume sã fie pe directia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoanã, doar îsi rãspândeste parfumul.

Asta ar fi iubirea universalã (agapé), nu erosul, ar fi trebuit sã o stii, ca psihoterapeut ce te pretinzi!

Un contra-exemplu: când vorbim de un amor adolescentin neîmpãrtãsit, care e o simplã fantezie, nu-i spunem nici amor împlinit, nici iubire spiritualã. Poate duce deseori la fixatii psihice si tratament psihiatric. Sã avem grijã ce anume denumim drept "iubire neconditionatã"! Când te aruncã la balamuc, amorul ideal, fantezist, fãrã rãspuns si reciprocitate, nu e deloc sublim sau benefic. Iubirea dintre un bãrbat si o femeie este si nu poate fi altfel decât reciprocã pentru a fi împlinitã.

Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta. Dacã el se închide, tu vei curge spre altcineva. Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.

Din iubire nu se poate suferi, tot asa cum nu poti cãdea de sus. Iubirea este numai fericire.

Aceste idei se referã în mod normal la agapé (iubirea spiritualã), dar infantilul le atribuie eronat erosului (iubirea eroticã). Se vede cã superficialul ãsta nu a înteles nimic din lecturile spirituale! Sau nici nu le-a luat vreodatã în serios!...

Bãiete, iubirea cristicã, neconditionatã se referã la afectiunea pentru sufletele tuturor oamenilor, pe când iubirea dintre doi oameni este cât se poate de conditionatã (se bazeazã pe compatibilitãti)! Iubirea, dacã este adevãratã, tine cont si de cel pe care îl iubesti, nicidecum nu este oarbã, neadaptatã realului. Iubirea de cuplu este neapãrat împãrtãsitã (emite si primeste) si exclusivã (nu-i mai trebuie nimeni din afarã). Îsi este siesi suficientã. A iubi înseamnã a-i dori binele partenerului, deci a nu-l lãsa pradã slãbiciunilor, poftelor, ispitelor, imboldurilor inferioare. Iubirea adevãratã poate astepta mult timp pânã la revederea fizicã, dacã cei doi sunt vremelnic despãrtiti. Ba chiar sunt nenumãrate cazuri când, dupã moartea unuia dintre cei doi, celãlalt nu-l poate uita si merge dupã el, de durerea despãrtirii. Asa e iubirea adevãratã, inspiratã divin, dintre doi oameni.

Dacã reusesti sã iubesti fãrã nici un fel de asteptãri un alt om, sunt convins cã vor urma si altii.

Da, iubirea spiritualã se dãruieste tuturor sufletelor fãrã a astepta nimic în schimb. Dar tu confunzi intentionat iubirea universalã cu erosul. Dupã ce te înamorezi de o persoanã, tu abia astepti sã o pãrãsesti, ca sã poti iubi pe alta si pe alta si pe alta... Ce viatã te asteaptã, mãi Casanova? De fluture care zboarã din floare în floare. Ãsta sã fie erosul iluminator? Sã rupi iubirile ca petalele ofilite, sã fii primul care "dã papucii", sã triumfezi cinic asupra sentimentelor sincere ale celuilalt, sã-i calci sensibilitatea în picioare, sã-i înseli încrederea pe care a investit-o în tine? Desi am scãpat de gurul G, veninul tantric dâmbovitean face încã victime. Iar zombi-ul ãsta e una din seringile sale. Scrie, vorbeste, dar nu întelege ce grozãvii spune...

Dacã existã iubire, de ce mai e nevoie de cãsãtorie? Nu cumva cãsãtoria a fost inventatã tocmai pentru cã iubirea lipseste?

Nu, bãi acesta, e tocmai invers! Cãsãtoria impune responsabilitate. Iubirea adevãratã nu e doar o pasiune fugarã. Când se oficializeazã, impune onorabilitate în fata semenilor. Doi oameni se leagã sã se respecte pânã la moarte. Chiar dacã sentimentele mai pot fluctua - cãci îndrãgostirea este eminamente temporarã! -, simtul prieteniei rãmâne. Cãsãtoria este în primul rând un angajament de prietenie spiritualã.

"Te voi iubi doar pe tine". De ce atâta zgârcenie? Si de ce îti smulg aceastã promisiune? Pentru cã nu sunt de acord sã iubesti si pe altcineva.

Resping ideea de a te angaja fatã de o altã persoanã sã o iubesti toatã viata. Sentimentele nu pot fi fortate. Si cei mai slabi studenti la psihologie înteleg asta.

Aviz amatorilor: dacã vreun student nu întelege acest punct de vedere aberant, îl vei pica la examen! Din pãcate, repetentul esti matale. La materia numitã "bun-simt".

Cãsãtoria e un legãmânt bazat pe teluri si valori comune, nu pe sentimentalism siropos. Cuplurile longevive îti pot confirma asta. Dar tu nu ai discutat cu oameni ce au stat împreunã zeci de ani, împãrtãsindu-si viata si destinul, evoluând împreunã, bazându-se pe dorinta de a nu-l face pe celãlalt sã sufere. Fãrã un angajament ferm, egoul îti poate face oricând figuri si te îndeamnã la "libertate", adicã libertinajul atât de lãudat de tine...

Mai este un motiv pentru care nu-mi place ideea de cãsãtorie. Ea contine ceva planificat. "Voi rãmâne vesnic alãturi de tine. Te voi iubi pânã la moarte." Aceasta nu este decât arogantã. Viata este prin excelentã spontanã, curgãtoare, nouã.

Mãi, sã fie! Deci cãsnicia duce la moartea sufletului, dupã pãrerea ta, intrigantule! Tu le vorbesti celor dezamãgiti din dragoste, celor înselati în asteptãri, celor nesatisfãcuti, frustratilor si naivilor. Pe ei vrei tu sã îi convingi sã urmeze învãtãturile tale. Dar ce poti tu învãta pe cineva? Din introducere ti-ai recunoscut incompetenta:

 "Iubirea este subiectul asupra cãruia urmeazã sã îmi dau cu pãrerea, într-o încercare probabil caraghioasã de a mã lãmuri, în primul rând, pe mine însumi".

Câtã viclenie! Face pe autoironicul, mimând siguranta de sine, ca, de fapt, sã arunce numai venin prin scrierile sale. N-ar fi fost mai bine ca întâi sã te lãmuresti mãtãlutã si dupã aia sã scrii?! Sau sã nu mai scrii deloc, decât sã ne umpli de otravã concupiscentã?! De altfel, tonul tãu ironic aratã cã nu întelegi deloc dimensiunea divinã a iubirii si îti permiti sã persiflezi subiectul iluminãrii spirituale. Se vede cã nu esti iluminat, cum te pretinzi! Mai degrabã esti "luminat" de Lucifer!

Îti propun sã fii tolerant. Relatia poate fi regeneratã dacã partenera ta are o aventurã. Nu s-a implicat emotional, a experimentat plãcerea sexualã cu cineva.

Habar nu ai de psihologia femeii, bãi prãpãditule! Cu ce tupeu faci tu terapie de cuplu? De la iubirea universalã ai ajuns acolo unde te intereseazã, la sexualitate. De ce ne-ai luat pe ocolite, "maestre"? De fapt, acesta e nivelul tãu real de constiintã: sexul si iar sexul. Nicidecum nu te poti ridica pe nivelul imediat urmãtor, al vointei si loialitãtii – unde se aflã legãmântul cãsãtoriei. Si absolut deloc nu poti ajunge la urmãtorul nivel, al iubirii adevãrate – fie el prietenie sau dãruire neconditionatã divinã.

De ce nu te-ai bucura? Ai prefera sã aibã o aventurã si sã-ti ascundã asta? Ai nevoie de o minciunã pentru a fi protejat emotional?

Curat ca-n Caragiale: "Trãdare sã fie, dar sã stim si noi, încornoratii!"

Dacã esti atras de o relatie extraconjugalã, comunicã-i partenerului tãu actual. Împãrtãseste-i lumea ta interioarã. Asta ar fi onestitatea.

Da, partenerul tãu ar fi bine sã se lãmureascã ce imatur esti si sã-ti dea un picior în fund, ca sã te trezesti! Tu confunzi aventurile onirice cu cele reale, asta-i problema ta!

Dacã deja a cãlcat strâmb, mai bine sã nu se laude cu asta, ca sã nu producã suferintã! Acest lucru îl învatã cei care gresesc în cuplu. Mai bine sã tacã, sã se cãiascã si sã nu mai greseascã. Nu sã braveze cu infidelitatea lor. Nu sã impunã tuturor depravarea, preacurvia ca mod de trai firesc!

Într-un cuplu consensual, un partener care experimenteazã în plan sexual cu o tertã persoanã riscã mai putin sã fie supus oprobiului social, necrutãtoarei judecãti morale a cetãteanului, decât sotul sau sotia care "a cãlcat strâmb".

Aha, deci concubinajul este ideal pentru a cãlca strâmb! Ai spus-o clar. De aceea îl preferi. Ca sã poti gresi în voie, fãrã reprosuri din partea nimãnui: nici a partenerului, nici a societãtii. Pãi vezi, poate tocmai de aia s-a inventat cãsãtoria! Ca omul sã mai aibã niste retineri, niste mustrãri de constiintã, sã nu fie ca animalul, supus capriciilor hormonale. Totusi, existã si specii de animale total fidele în cuplu, pânã la moarte... Ai putea lua exemplu de la ele, dacã te-ai putea ridica la nivelul lor de gândire.

Cineva vine si îmi spune: "Adrian, esti un tâmpit! Tu si cãrtile tale. În viata mea n-am citit tâmpenii mai mari." Poti spune orice despre mine. Poti crede cã sunt un handicapat sau un geniu. Or sã rãmânã cãrtile mele, despre care nu se va sti niciodatã dacã sunt aiureli sau nestemate spirituale.

Grandomania nebunului! A scris mai multe cãrti d-astea, vreo 20... Un proverb spune cã "dacã doi oameni îti spun cã esti beat, te duci si te culci". Dar nu si el! Nu, el continuã cu aberatiile. "Perseverare diabolicum"...

Gata, mi-ajunge! Mai sunt câteva capitole, dar nu mai rabd sã le citesc. "Drumul spre iad e pavat cu intentii bune", se spune. Psihologul ãsta ne dã o mostrã de luciferism manipulator: începe cu adevãruri înalt spirituale rostite de mari întelepti si continuã cu minciuni si basme "terapeutice". Oameni buni, fiti atenti la influenta demonicã! Fiti precauti si nu-i credeti pe fãtarnici! Într-o mânã tin prãjitura, iar în cealaltã, mãciuca, sã vã dea în moalele creierului...

  Poate ati observat o diferentã de ton si stil între frazele aparent "corecte, generoase, umaniste" ale autorului si rãbufnirea mea polemicã, bruftuluiala verbalã coloratã. Era normal sã adopt un stil pamfletar, vãzând înselãciunea drãceascã, cacialmaua vorbelor mieroase. El ne trezeste discernãmântul dintre bine si rãu, respingerea fermã a influentelor insidioase spre depravare, la care o minte instabilã - care crede orice citeste - ar putea ceda. "Mai degrabã sã auzi certarea unui întelept, decât sã asculti cântecul unor nebuni." (Ecleziastul 7,5)

Dragi cititori, nu as fi acordat atâta spatiu unei astfel de cãrti jalnice ("suport de curs formativ", auziti! de ce formare au parte bietii viitori psihoterapeuti cãzuti pe mâna ãstuia!). Dar m-am gândit cã sunt dator sã trag mãcar un semnal de alarmã despre ce anume informatii circulã prin librãrii, pe internet, prin viu grai, în conferinte - cele de fatã fiind promovate de un psiholog cu drept de liberã-practicã, pe deasupra si psihoterapeut formator, cadru universitar, doctorand! Nu mã intereseazã cine este individul, absolut deloc, dar uite cum îi educã pe tinerii nostri! Si ne mai mirãm cã majoritatea sunt debusolati si fãrã repere valorice! De încã un teoretician al dezmãtului aveam nevoie, cã-n rest le aveam pe toate! Este doar un exemplu din nenumãratele agresiuni contemporane împotriva institutiei familiei si a tainei cãsãtoriei. Face parte dintr-o mai largã coalitie împotriva bunului simt si moralitãtii, care cotropeste lumea "civilizatã", în numele "drepturilor omului". Sã fim cu bãgare de seamã si cu verticalitate! Doamne, Dumnezeule, ajutã-ne sã ne revenim din marasmul moral pe care îl trãim!

Rãzvan Petre, 11 ianuarie 2012