<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ANTAHKARANA - filosofia despre eu

de Răzvan Alexandru Petre

 

Studierea unei tradiţii spirituale străvechi are trei posibile abordări:

- Abordarea conservatoare. Tradiţia este studiată aşa cum s-a păstrat, în forma ei originală, căutând s-o înţelegem prin raportare la cultura epocii respective, fără a interfera cu judecata modernă. Conservăm trecutul în forma sa pură.

- Abordarea critică. Ne interesează mai ales punctele comune cu nivelul actual al cunoştinţelor omenirii. Lăsăm de-o parte ceea ce nu se potriveşte cu paradigma prezentului. Valorizăm tezaurul trecutului.

- Abordarea creativă. Căutăm surse de inspiraţie pentru noi idei practice sau filosofice tocmai în aspectele diferite de ceea ce ştim deja. Considerăm tradiţia ca un suport pentru inspiraţie şi inovaţie filosofică. Profităm de inspiraţia trecutului.

În cele ce urmează voi aborda creativ tradiţia spirituală shivaită din Kaşmir.

 

În sistemul shivaismului din Kaşmir – unul dintre cele mai bine puse la punct sisteme filosofice şi spirituale din Orient –, întregul univers este sintetizat în 36 de tattve (categorii filosofice) grupate în 3 mari grupe: 1) corpul uman şi senzaţiile, 2) sufletul-spiritul, 3) Dumnezeu.

În prima grupă (20 tattve) sunt clasificate la modul empiric stările de agregare ale substanţei (solid, lichid, gazos, plasmă, precum şi ceea ce este mai presus de simţuri - akasha) şi o mare parte din ceea ce compune organismul uman (organe de simţ, simţuri, organe de acţiune). Este o înţelegere destul de corectă, dar simplificată a corpului biologic. Actualmente cunoştinţele ştiinţifice sunt mult mai avansate.

În a treia grupă (11 tattve) sunt clasificate atributele lui Dumnezeu Creatorul, pe măsură ce El îşi autolimitează puterile sale inerente absolute, pentru a putea genera lumea. Aceste atribute au fost intuite şi trăite de mari înţelepţi antici, care au încercat apoi să ni le facă cunoscute şi nouă, într-un mod didactic. Ele NU descriu lumile subtile, aşa cum fac spiritismul ştiinţific şi mărturiile psihonauţilor moderni, ci abordează psihologic şi subiectiv procesul complicat al autotransformării Creatorului într-o simplă creatură. Este o filosofie frumoasă, dar care cu greu ar putea fi înţeleasă şi verificată de omul obişnuit. Am adăugat la finalul articolului câteva explicaţii spirituale inspirate din acest sistem oriental de gândire.

Din punctul meu de vedere, cea mai interesantă şi productivă grupă este a doua, care conţine ceea ce astăzi numim suflet şi spirit (5 tattve). Tattvele ce marchează sufletul-spiritul sunt următoarele, în ordine ascendentă: manas, ahamkara, buddhi, prakriti şi purusha. Ele se numesc, într-un cuvânt, antahkarana (vehicolul intern).

Antahkarana - filosofia eului

Tattvele din Antahkarana în shivaismul din Kaşmir
 

Manas este gândirea de tip computer, care implică mereu dualism, indecizie, agitaţie, nesiguranţă, alternanţa dintre atracţie şi repulsie, obiceiuri, instincte, automatisme. Motto: "Repetă plăcerea, evită durerea!". Prin manas se controlează simţurile şi musculatura fizică, precum şi proiecţiile lor cerebrale (jnanendriyas şi karmendriyas, care sunt tattve inferioare).

Ahamkara este simţul eului, numit de unii "ego". Dar cum "ego" se identifică de multe ori cu automatismele, care sunt specifice lui manas, un nume mai exact ar fi cel de "conştiinţă umană". Ahamkara este centrul fiinţei psihice umane, locul deciziilor şi a moralităţii. Freud era de părere că interiorizarea moralei este un rezultat al învăţării sociale, deci ceea ce numea el supraego (instanţa etică) nu ar fi decât un alt automatism. De aceea supraego-ul lui Freud nu este totuna cu Ahamkara.

Ahamkara are natura conştiinţei spirituale, dar diminuată şi limitată, fiindcă se identifică cu corpul. Motto: "Fă binele, nu fă răul!".

Pe calea spirituală, ego-ul (înţeles ca personalitatea umană limitată) trebuie întâi dezvoltat înainte de a fi diminuat, pentru a se putea apropia de Dumnezeu. Fără o personalitate puternică, nu poţi depune efortul necesar ca să accezi la un nivel spiritual superior. Dacă nu era aşa, orice nou-născut ar fi fost superior unui înţelept, fiindcă încă nu avea ego…

Buddhi are un dublu înţeles. În sens absolut, este conexiunea dintre Ahamkara şi Purusha-Prakriti. Este canalul prin care Spiritul influenţează ego-ul (sufletul), oferindu-i intuiţie, discriminare, voinţă. Motto: "Spiritul propune, sufletul decide!"

În celălalt sens, buddhi (ca intelect) pune o temelie solidă şi corectă gândirii, care altfel ar avea limitările lui manas, mai ales indecizia şi lipsa fermităţii.

Paurusha jnana este o experienţă directă limitată doar la momentele de inspiraţie (de la "purusha") – sclipiri de genialitate, licăriri de cunoaştere transcendentală irepetabile. În schimb, bauddha jnana (de la "buddhi") este o înţelegere intuitivă şi conceptuală; odată profund înţeles, orice concept este mereu accesibil minţii umane.

Desigur, acest model este destul de ambiguu, neclarificând rolul pe care îl are Ahamkara: este ego-ul decidentul şi sursa voinţei sau deciziile vin de sus, de la Spirit? Această întrebare fundamentală nu are un răspuns simplu…

Prakriti-Purusha formează un tandem analog cu cuplul divin Shiva-Shakti (tattvele supreme). Shiva este Conştiinţa Absolută a lui Dumnezeu, iar Shakti este Energia, Forţa, Beatitudinea Sa. Cele două aspecte sunt inseparabile, trebuind să fie scrise împreună "Shiva-Shakti", ca o denumire sinonimă a lui Dumnezeu. Prin comparaţie, Purusha este conştiinţa individuală, iar Prakriti este energia individuală, formând împreună Spiritul individual.

Cu ale cuvinte, Spiritul este format dintr-un nucleu de conştiinţă (Purusha) şi un înveliş energetic multistratificat (Prakriti) numit şi perispirit. Spiritul este de natura lui Dumnezeu, cu deosebirea că are limitele provenind din senzaţia separării între el şi restul universului. Dar altfel, ceea ce face Shiva-Shakti la scară universală poate face Purusha-Prakriti la scară personală, având aceeaşi putere de voinţă, cunoaştere şi acţiune. O vorbă creştinească spune, la fel, că "omul (adică, mai exact, Spiritul) este creat după chipul şi asemănarea Creatorului".

Purusha (conştiinţa) are nevoie de Prakriti (perispiritul) ca să acţioneze ca un individ în relaţie cu realitatea externă, dar nu are nevoie de nimic pentru reconectarea cu sursa sa, Atman (Shiva-Shakti, Brahman, Dumnezeu). Spiritul are legătură directă cu Dumnezeu-Tatăl.
 

Spre deosebire de filosofia Samkhya, în shivaismul kaşmirian, Purusha nu este totuna cu Atman, ceea ce face lucrurile mai clare. În acest sens, nu Atman se reîncarnează periodic în lumea fizică, ci Purusha...! Atman (Dumnezeu Tatăl) este doar un model absolut şi de neegalat pentru Purusha, care este Spiritul individual.

De pe altă parte, în filosofia Vedanta se afirmă, abuziv şi ambiguu, că Atman (Spiritul individual) este acelaşi lucru cu Brahman (Dumnezeul Absolut). Ceea ce este o confuzie regretabilă, demantelată astăzi de învăţăturile şi revelaţiile spiritiste.

Spiritul evoluat (liber, neîncarnat) se apropie de Sferele Divine, unde există o stare sublimă, descrisă în textele vedantice şi non-dualismul modern. Acest spirit nu mai trăieşte stările duale ale omului, de genul foame-saţietate, lumină-întuneric, frig-cald, bogaţie-sărăcie etc. Dar nici nu este eliberat de dualitatea din lumile subtile. Este adevărat că în lumile superioare nu mai există un contact direct cu demonii şi dispar conflictele cauzate de contrarii brutale, dar încă mai există o dualitate rafinată. Spiritul se simte încă imperfect faţă de perfecţiunea divină, pe care o poate observa nestânjenit.

Dar să nu confundăm omul cu spiritul său! De aceea, cu atât mai puţin ar putea un om (chiar cu un spirit evoluat) să trăiască "non-dual", după cum propovăduiesc adepţii Vedantei. Un om superior poate scăpa de anumite ataşamente grosiere, dar va rămâne cu dorinţe spiritualizate.

Modelul clasic Antahkarana mai sugerează faptul că nu "eu", Ahamkara, mă reîncarnez, ci Purusha. După cum am explicat cu alte prilejuri, Ahamkara (sufletul) este o creaţie temporară desprinsă din Purusha (Spiritul) şi care este resorbită în acesta din urmă la moartea omului.

În momentul morţii, apropiindu-se de Spiritul său printr-un tunel întunecat, sufletul îl vede ca o mare lumină strălucitoare, plină de iubire, cu care fuzionează în cele din urmă. În acest fel, conştiinţa umană efemeră redevine una cu conştiinţa spirituală eternă. Înainte de fuziune, sufletului i se prezintă filmul faptelor şi evenimentelor din viaţa ce tocmai s-a încheiat, pe care le judecă cu deplină obiectivitate morală. Dacă însă sufletul mai trebuie să trăiască în trupul uman (în cazurile de moarte clinică), fuziunea nu se produce, ci sufletul este "alungat" înapoi în corp. Am detaliat acest proces în cartea "Conştiinţa umană, între minte şi spirit".

 

În concluzie, Antahkarana este obiectul de studiu al filosofiei eului (numită astăzi psihologie). Nu îi putem spune 100% ştiinţă, ci mai mult filosofie, întrucât ştiinţa încă nu poate ajunge în profunzimile psihicului uman. Neuroştiinţele, de exemplu, abia au atins limita inferioară a lui Manas şi nu au cum înainta mai sus în lipsa unei noi paradigme de cercetare.

Psihologia transpersonală este unul din domeniile de graniţă care au penetrat adânc în Antahkarana, plecând de la trăiri personale ieşite din comun şi de la mărturiile unor paranormali exersaţi. Psiho-spiritologia este un alt domeniu construit pe baza revelaţiilor venite, prin mediumi, de la entităţile astrale superioare, care se focalizează pe implicaţiile psihologice umane ale informaţiilor spirituale generale.

Simbol străvechi oriental pentru Antahkarana

Shivaismul kaşmirian are un scop pragmatic: cel de a oferi un motiv serios pentru eforturile spirituale. Mai presus de explicaţiile despre lume şi om (care pot fi puse la îndoială de gândirea actuală), este important ca yoghinul să aibă câteva jaloane pe drumul spre necunoscutul divin. Iată, de exemplu, ce spune acest model filosofic despre Fericire şi Cunoaştere, două atracţii irezistibile către practica spirituală:

Ahamkara (omul) caută mereu fericirea, dar o înţelege într-un mod limitat şi dual, ceea ce nu îi poate aduce o împlinire stabilă. Odată cu împlinirea unei dorinţe, satifacţia este de scurtă durată, după care o altă dorinţă prinde aripi şi astfel niciodată omul nu va fi cu adevărat fericit.

Ananda (preafericirea divină) conţine toate posibilele fericiri, care sunt experimentate simultan de yoghin. În lumea dualităţii, Ananda ia forma diverselor fericiri parţiale, emoţii plăcute, bucurii cu diverse arome. Deci orice bucurie, oricât de mică, este un ecou, o rămăşiţă a preafericirii divine...

Jnana (cunoaşterea divină) înseamnă cunoaşterea infinită a orice. Dumnezeu este Adevărul Ultim şi orice altceva derivă din El. Omul nu poate dobândi decât vidya, adică o cunoaştere limitată a unui aspect sau a altuia din Creaţie.

Te poţi ridica la nivelul Cunoaşterii non-duale (divine) sau a Fericirii absolute doar prin Graţia lui Dumnezeu. Tu poţi doar să te pregăteşti asiduu pentru acel moment unic. Gândeşte-te cât mai des că tu, Ahamkara, eşti fiul Spiritului (Purusha-Prakriti), prin care te poţi conecta direct cu Dumnezeu (numit şi Atman, Brahman, Shiva-Shakti)!

 

Referinţe: The 36 Tattvas

articol de Răzvan Petre,
1 noiembrie 2013

< sus >

 

Link: "Viaţa impersonală" - o lectură metafizică minunată, tradusă de Elena-Liliana Popescu

"Eul" care îţi vorbeşte în Mesaj este Spiritul interior, propriul tău suflet, Sinele tău Impersonal, ceea ce Tu eşti în realitate; acelaşi Sine care în momentele tale de linişte îţi arată greşelile, nenorocirile şi slăbiciunile tale, care te avertizează şi te ajută în mod constant să trăieşti conform idealului său, pe care El îl menţine fără încetare în faţa viziunii tale mentale.