< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
Ateismul nu este cel mai mare rău în sine si nici credinta nu este neapărat bună în sine! Depinde ce fel de ateism sau credintă este: materialistă sau idealistă. Iată explicatia, mai jos.
O definitie secundară, dar mai clară a materialismului ar fi: conceptia privind căreia în Univers nu există o altă constiintă decât cea a omului. Tot restul materiei nu este decât o adunătură de substante, energii, informatii, lipsind cu desăvârsire constiinta. În acest sens, materia este nedemnă, la cheremul omului, care este singurul element important si măret din univers. [Constiinta ar fi produsul activitătii creierului uman, deci ea ar emerge din materia inconstientă, nimeni neputând explica cum si de ce.]
Am dat această definitie alternativă a materialismului fiindcă, de fapt, initiatii în esoterism sunt mult mai "materialisti", în sensul strict al cuvântului. Ei admit faptul că până si gândul este material, fiind format dintr-o substantă foarte rafinată, dar invizibilă ochilor fizici ori aparatelor inventate până acum. Tot ce există este considerat a fi material, în diverse grade de subtilitate, cu exceptia Creatorului Suprem, care se sustrage complet legilor materiei.
În filozofie, opusul materialismului se numeste idealism. Acesta din urmă afirmă că ideile există într-o realitate a lor paralelă si autonomă, nefiind dependente de creierul care le gândeste. Ele sunt produsul spiritului sau constiintei, care trăieste în acea lume imaterială. Idealismul subiectiv merge si mai departe si afirmă că lumea materială este produsul constiintei, nu invers.
O denumire sinonimă a idealismului este spiritualismul, nume preferat de adeptii acestei orientări de gândire. Acesta specifică într-un mod mai clar faptul că lumea spiritului este invizibilă ochiului uman, că de acolo provin ideile, că mintea umană este un simplu releu pentru acestea, că lumea spiritelor este ea însăsi subordonată Vointei si Inteligentei lui Dumnezeu, dar este independentă de lumea materiei grosiere.
Un ATEU IDEALIST este cel care admite spiritualismul numai partial, adică respinge existenta unei Inteligente Supreme care controlează viata omului. Este a-teu, adică fără Dumnezeu în sensul clasic religios, dar este suficient de educat ori intuitiv ca să înteleagă faptul că deasupra noastră există forte, energii si chiar inteligente necunoscute. În general, el are o ideologie tolerantă, dar nu suportă falsitatea preotilor. Ceea ce nu acceptă ateul idealist este că ar putea exista cineva care să se substituie vointei sale, sau că Dumnezeu ar juca la ruleta cosmică destinul său. El este un voluntarist, care se consideră singurul responsabil pentru mersul vietii sale si care nu acceptă imixtiunea altor forte obscure în deciziile sale libere.
Din contră, un CREDINCIOS MATERIALIST admite teoretic existenta Creatorului si spiritelor, dar practic este subordonat ideilor materialiste, concretului. El merge, eventual, la biserică sau cursuri de esoterism, fiind mai mult interesat de aspectele practice ale credintei - cât ajutor îi dă sau nu îi dă Cerul în chestiunile zilnice pur omenesti - si este înclinat către fetisism religios (idolatrie). Deseori el este un fatalist, adică pune toate întâmplările vietii sale pe seama Vointei lui Dumnezeu - "Asa a vrut Dumnezeu!" – neluând în seamă faptul că dorintele si vointa umană pot misca Universul. Alteori, dimpotrivă, este atras de practicile magice inferioare, care să-i îndeplinească dorintele meschine cât ar bate din palme si fără efort sau risc individual.
Comparându-i, putem spune, fără teama de a gresi, că ATEUL IDEALIST este mai evoluat spiritual decât CREDINCIOSUL MATERIALIST !
CREDINCIOSUL SPIRITUALIST, mai mult decât ateul idealist, pricepe că Dumnezeu îi lasă liberul arbitru întotdeauna, dar există pulsiuni subconstiente ori spirite inferioare care vor să îi determine hotărârile. Iar de acesti demoni interiori sau exteriori se poate apăra cel mai bine invocând Puterea nemărginită a Inteligentei si Iubirii Divine, fără ca prin aceasta să i se stirbească în vreun fel autonomia, libertatea si dreptul de a revendica si a se bucura de victoria personală împotriva obstacolelor vietii. În plus fată de ateul idealist, credinciosul spiritualist beneficiază mai mult de Gratia Divină, fiindcă stie să o ceară.
ATEUL MATERIALIST este cel mai cufundat în bezna ignorantei. El nu crede nici în Providentă (un nume care maschează Gratia Divină), nici în magie sau paranormal. Doar ce vede si stie el este real, iar restul nu există. Are o mare doză de rea-vointă si fuge din fata luminii iubirii divine. Decât să accepte, fie chiar si indirect, că există motive pentru o morală universală (cosmo-etică) si o justitie divină, preferă să se izoleze de Univers, să se retragă în carapacea egoului său, singurul în care are încredere. Din păcate, o astfel de existentă nu oferă nici mângâiere sufletească, nici sperantă, nici forta suficientă pentru a trece cu seninătate peste încercările inevitabile ale vietii. Un astfel de om va fi din ce în ce mai traumatizat de experientele neplăcute ale vietii, nereusind să le descâlcească sensul si utilitatea.
Iată o sinteză a ideilor de mai sus:
| Fundamental este
|
Cel care se autodefineste ca fiind "ateu" | Cel care se autodefineste ca fiind "credincios" |
| Materialist | ATEU MATERIALIST | CREDINCIOS MATERIALIST |
| Idealist / Spiritualist | ATEU IDEALIST | CREDINCIOS SPIRITUALIST |
Răzvan Petre, 9 octombrie 2011