< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
A lua răul drept Bine si invers
de Răzvan Alexandru Petre
A STI SĂ IERTI
Este crestineste si îti va face bine tie personal să-l poti ierta pe cel care ti-a gresit. Dar există o conditie. În special dacă individul acela nu merită să fie absolvit de vina pe care o are, atunci ar fi bine să îl ierti în forul tău interior, dar să nu îi faci cunoscut acest lucru! Altfel, individul s-ar putea simti încurajat să continue cu acelasi comportament eronat. Ba chiar să te ia drept prost si să te batjocorească si mai grav. Asta nu l-ar ajuta nici pe el să-si constientizeze greseala, nici pe tine să-l suporti pe mai departe. Iertarea crestinească este un ajutor psihologic pentru tine, să te elibereze de ură si de legături karmice nefaste. Dar iertarea "la vedere" îi poate fi de ajutor celuilalt numai dacă este dispus să îsi recunoască si vina lui (chiar dacă doar în sinea sa), dorind sincer să devină mai bun si să scape de sentimentul obositor al dusmăniei (cu alte cuvinte, dacă este mânat de idealuri nobile în viată). În concluzie, fii rezervat cu iertarea exterioară, dar păstrează o inimă largă în interior, plină de compasiune si întelegere!
Acelasi lucru se poate spune despre "întoarcerea obrazului celui care te pălmuieste". Este o atitudine lăuntrică de seninătate si smerenie, dar nicidecum nu trebuie preluată si aplicată ad literam. Nu provoca pe nimeni să te lovească! Masochismul nu-ti va folosi nici tie, nici celuilalt.
Vrei să fii un model de crestin, înteleg... Fiindcă ai preluat un model cultural. Dar cine ti-a impus acest model? Isus? Nu, El a fost foarte dur în fapte câteodată (vezi pilda smochinului neroditor sau izgonirea negustorilor din Templu). Si în vorbe. Fii ferm precum Isus! Religiile rivale observă că impotenta crestinilor vine din frica deghizată în cucernicie. Poti fi un crestin curajos, luptător, istet, abil. Nu fii un crestin slab, temător de Dumnezeu, temător de diavoli, temător de Biserică, temător de oameni!
Spusele "Iartă-i, Tată, că nu stiu ce fac!" arată nobletea sufletului lui Isus în cele mai cumplite circumstante de viată. Atunci s-a vădit mai mult decât oricând că iubirea altruistă, compasiunea trebuie să prevaleze în fata resentimentelor. Aceasta este esenta mesajului cristic.
Încurajarea urâteniei sufletesti îti arată însă ura fată de semeni. Iar pentru curătarea sufletului celor care păcătuiesc este nevoie uneori de vorbe si fapte aspre, severe. Din dragoste pentru scânteia divină din om. Uneori, oamenii trebuie mângâiati, alteori certati părinteste… Isus era blând cu cei cu suflet blând, dar ferm cu cei având sufletul învârtosat. O atitudine previzibil blândă întotdeauna, neadaptată împrejurărilor si diversitătii oamenilor pe care îi întâlnesti îti arată imperfectiunea. Un sfânt este spontan si adaptat realitătii diverse, precum o oglindă.
Cerând iertare de la Dumnezeu pentru ucigasii Săi în clipele răstignirii, Isus nu le transmitea mesajul să păcătuiască în continuare, fiindcă ar fi iertati oricum. Nu!
Dacă vorbele n-au ajuns decât la apropiatii Săi, atunci au fost un exemplu de atitudine lăuntrică în fata vrăjmăsiei oamenilor.
Dacă ucigasilor le-au ajuns la urechi ultimele cuvinte ale lui Isus, era ultima lor sansă de a se căi, văzând sfintenia celui pe care l-au osândit. Dacă mai păstrau o fărâmă de umanitate în ei, s-au căit. Iar dacă erau copiii diavolului, atunci au fost pusi în inferioritate, umiliti de imensa putere iertătoare a Celui umilit de ei. Practic, puterea diavolească cu care au actionat ucigasii nu a putut învinge puterea spirituală.
Dintotdeauna demonii s-au folosit de slăbiciunea fiintei umane, de fricile ei, pentru a submina puterea spirituală inerentă oricărei fiinte umane. Ei stiu că doar inducând frica în cugetele oamenilor îi pot face să îsi uite originea si forta divină. Dispărând frica, demonii sunt învinsi, coplesiti, li se topesc armele. Acesta este războiul nevăzut al lumilor. În acelasi timp, învingându-si teama prin apelul la divinitatea lăuntrică, omul îsi atinge si cunoaste potentialul infinit. Fără această provocare, poate că ar păstra o atitudine căldicică, mediocră, stagnantă. Învingerea fricilor (si sunt nenumărate în fiecare dintre noi) este bărbătia spirituală, numită virya în limbajul spiritual sanscrit. Nu e vorba de bravada prostească care vrea să culeagă faimă, ori de aroganta de macho, ci de fermitatea pur interioară în lupta cu tendintele si impulsurile inferioare, ignobile.
A STI SĂ TE FERESTI
«Voi aveti de tată pe diavolul; si vreti să împliniti poftele tatălui vostru...» (Ioan.8:44)
«Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultati, pentru că nu sunteti din Dumnezeu.» (Ioan.8:47)
Nu e nevoie să îi trimiti binecuvântări dusmanului. Prin asta, vei fi un crestin mai prevăzător si mai informat. Dusmanul tău s-ar putea să fie animat de un spirit demonic. Si atunci, ce se va întâmpla? Tu îi trimiti lumină si energie pozitivă, dar el o transformă automat în întuneric si te va învinge cu propriile tale arme.
Alta e să te rogi la Dumnezeu pentru binele oamenilor, asa, generic. Ruga îti va face bine în primul rând tie. Iar energia ta pozitivă va fi redirectionată de Îngeri către persoanele care o merită si o pot primi. Sau să îl rogi pe Dumnezeu să le lumineze inima si mintea dusmanilor tăi, dar nu pentru că te temi de ei(!), ci pentru că iubesti creaturile divine.
Însă dacă tu (ca om de Bine) fortezi nota si trimiti energia ta bună direct unei persoane fundamental rea (există si astfel de persoane, desi pot fi mai greu depistate!), subconstientul ei o va recepta ca pe un atac la intimitate si poate că se va apăra cum stie mai bine – inversându-i sensul ca polaritate si ca directie. Si atunci să nu te miri dacă te vei trezi cu o stare proastă!
Astăzi, din păcate, constatăm că multe din lucrurile pe care Dumnezeu le-a revelat cu bunăvointă a fost inversat de adeptii Satanei. De exemplu, crucea pusă invers, care este simbolul religiei satanice. Asijderea, pentagrama pusă cu vârful în jos. Sau simbolul ChoKuRei desenat invers, care scoate energia. Aceste exemple sugerează un mecanism subtil de actiune. Este principiul universal al generării răului: oglindirea inversă a tot ceea ce tine de Bine.
Iată un paradox incredibil si grav. Sărbătorile religioase sunt zile cu mare risc de ghinion sau alte suferinte... Se stie că cele mai puternice vrăji se fac cu astfel de prilejuri... Dar să nu le ridicăm osanale vrăjitoarelor ignorante! Un teolog ar explica acest fenomen prin faptul că demonii ies în număr mare la suprafată, cu ocazia praznicelor, ca să împiedice răspândirea Luminii Sfinte. Dacă aceasta ar fi justa explicatie, ar însemna că Lumina atrage Întunericul, ceea ce contrazice legile firii (e de bun simt că lumina alungă întunericul)! Si, de ce nu ar fi mai eficiente puterile diavolesti în celelalte zile obisnuite, când Lucifer nu mai întâlneste opozitia cristică?! Iată deci că alta ar trebui să fie explicatia.
Cei care au citit Evangheliile cu atentie au remarcat faptul că si Isus a avut mari încercări tocmai în preajma unor sărbători religioase. În acele zile, majoritatea drept-credinciosilor iudei se adunau în marile centre populate, mai ales în Ierusalim, unde participau la evenimentele organizate de cler. Desigur că o metodă rapidă de a învrăjbi multimea împotriva Mântuitorului era semănarea de zvonuri mincinoase, care erau usor crezute de cei care nu Îl cunosteau pe Isus. Dar nu toate problemele pe care le-a întâmpinat El pot fi explicate astfel.
Cred că factorul esential în atragerea fortelor malefice este omul. Pe Pământ, oamenii sunt cei care cheamă atât Lumina, cât si Întunericul, constient sau inconstient. Sărbătorile religioase sunt prilejuri de adunare si întâlnire, de reculegere, meditatie si rugăciune, adică de "lucru mental si spiritual". Problema este că unii oameni lucrează cu energii malefice chiar si atunci când au impresia că se roagă la Dumnezeu! De exemplu, se trezesc gândind despre vreun inamic real sau închipuit "să îl blesteme Dumnezeu!"... Initiatul O. D. Argesanu spune că pe timpul Sfintei Liturghii se deschid cerurile si oricine îsi poate lua lumină (energie care vine de la Dumnezeu), pe care o poate folosi în bine sau în rău (de exemplu, să lovească cu săbii de lumină, în planul astral). As zice că nu numai la slujbe, ci oamenii (si cei buni, si cei răi) se alimentează permanent cu energie de la Divinitate, dar faptele lor nu sunt neapărat în concordantă cu sursa Vietii. E posibil ca de sărbătorile religioase puterea mentală să le crească...
Cineva se crede a fi om bun, dar de fapt e plin cu energii negative, diavolesti. Gândurile sale, aparent bune, îndreptate asupra altei persoane, chiar si rugăciunile sale la biserică, vor fi molipsite de mâzga demonică si vor avea un efect contrar. Mai de folos ar fi ca un astfel de om să nu se roage deloc pentru "binele" celuilalt, fiindcă îi va aduce numai ghinioane. Din nefericire, nu ai nici cum să depistezi, nici să îi spui acest adevăr omului respectiv, care crede că actionează moral... Solutia imediată ar fi ca acest nefericit să îsi purifice mintea, emotiile si trupul, prin orice fel de metode: crestine, yoghine, naturiste etc.
Găsim astfel de exemplare umane în SECTELE de toate credintele. Adeptii sunt tinuti sub control de mecanismele fizice si psihologice ce sustin orice grup astfel creat, dar mai ales de către anumite spirite inferioare cărora le place să batjocorească, conditioneze, manipuleze fiinta umană si care, practic, coordonează "miscarea". De aceea devine foarte greu pentru un membru să renunte la sectă: fiindcă, pe lângă părăsirea obisnuintelor, a prietenilor, renegarea propriului trecut etc, ei mai trebuie să învingă si opozitia acestor spirite călăuzitoare, care i-au vegheat ani de zile si le-au alimentat fanatismul, naivitatea, adoratia si cultul personalitătii liderului. "Meditatiile" pe care le practică în sectă sunt mai ales deschideri involuntare a sufletului către energia acelor spirite dubioase ce stau la cârma organizatiei si care le dau iluzia unor trăiri exaltate. Nu e de mirare că aura adeptilor se murdăreste cu energii nefaste, viziunea lor este opacizată de doctrina impusă, iar rugăciunea lor trece prin filtrul spiritelor care le-au luat în posesie liberul arbitru. Actiunile lor mental-spirituale sunt colorate de mentalitatea de sectă si de "ajutorul" acelor spirite prostute, dar îngâmfate, care vor să contribuie la succesul dorit de adept, pentru a câstiga drepturi suplimentare asupra sa...
Omul cu gânduri necurate merge în Casa Domnului fără a se smeri cu inima în fata Sa. Dacă este animat de influente satanice, pe care nu le recunoaste ca atare si nu si le inhibă, atunci cel mai probabil este că rugile sale către Cer nu îsi vor atinge destinatia! Sună groaznic, dar se întâmplă! Pentru a preveni posibilele urmări contrare ale rugăciunilor se recomandă crestinilor să se spovedească (adică, în esentă, să se căiască de greseli) si să se împărtăsească (adică, în esentă, să se simtă copii ai Dumnezeului Tată, frati cu ceilalti oameni). Unii se roagă cu mintea la Dumnezeu, dar duhul si inima e de partea Satanei. Unde credeti că le vor ajunge dorintele, intentiile? Dacă nu îsi iau minime măsuri de sănătate spirituală, meditatiile si rugile ambigue ale acestora si-ar putea inversa destinatarul si efectul.
«Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga si cu mintea ; voi cânta cu duhul, dar voi cânta si cu mintea.»
(1 Corinteni 14.14,15)
Când avem o supărare mare, ne pierdem cumpătul si începem să dăm vina pe Dumnezeu. Unii chiar îl înjură si îl blestemă. Nimeni însă nu se gândeste să dea vina pe Satan, să îl blesteme pe acesta. Ceva ne face să fim prevăzători si să nu îl supărăm pe Michidută. Doar stim că Tartorul este rău si răzbunător, iar Dumnezeu este bun si îngăduitor. Prin urmare, ne gândim noi prosteste: "dacă Dumnezeu este bun, nu e nici un pericol să îl blestemăm, sau să scuipăm pe icoane, sau să înjurăm de cele sfinte"... Gresit, gresit, gresit!
Realitatea este contrară. Energia negativă emanată de noi înspre Divinitate nu îsi atinge tinta, ci va fi reflectată înapoi de un scut angelic. Ea revine la noi si va da roadele corespunzătoare. Dumnezeu nu este deloc îngăduitor cu răutatea pe care i-o trimitem, nu-i face deloc plăcere să vadă că un copil al Său - născut dintr-o dragoste infinită, căruia el vrea să îi ofere fericirea eternă – îi este nerecunoscător si ostil. El nu va înghiti energia noastră perversă, ci o va respinge cu usurintă, iar aceasta ne va lovi prin recul, poate într-un mod pe care nu îl vom recunoaste imediat. Dar spiritul nostru va sti cu sigurantă despre ce este vorba si ne va atentiona asupra greselii comise anterior.
În plus, lepădându-ne de Dumnezeu, rămânem fără apărare în fata atacului inevitabil al fortelor răului. Fiind descoperiti, vulnerabili, "slabi de înger", orice rău ni se poate întâmpla. Este foarte periculos să îl insulti pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne temem de El, ci de prostia noastră...
Să ne ferim de a-l blestema pe Dumnezeu si pe Îngerii săi, nu numai fiindcă nu sunt ei de vină pentru suferintele noastre, ci si pentru că tot noi vom suferi ulterior, înmiit!
O femeie căreia îi murise copilul spunea asa "Nu cred că Dumnezeu, care este bun, a dorit ca un copil asa de bun să moară!". Ce se poate replica în fata unei astfel de dureri sfâsietoare?
Cu totii suntem copiii lui Dumnezeu, el ne este adevăratul Tată, care ne vrea binele. Rolul de părinte este doar o ocazie prin care ne facem utili planului de populare a Terrei cu fiinte inteligente. Nu noi am proiectat modul de regenerare a populatiei, ci suntem doar niste unelte ale naturii. De murit, va muri tot ce se naste. Moartea este o certitudine de care este inutil să ne plângem. Doar că nu prea o luăm în serios, nu avem timp si nici interes să ne gîndim la asta. Dar când ne pocneste o tragedie personală, atunci se vădeste nepregătirea noastră spirituală. Ne ia prin surprindere si suferinta este insuportabilă. Doar întelepciunea o mai poate diminua. Si, poate, timpul...
Sufletul copilului mort s-a dus într-o lume mai bună, dar durerea mamei a rămas aici si îi întunecă zilele. Nu moartea în sine este tragică, ci suferinta resimtită de acea femeie. Reactia sa emotională trebuie controlată prin întelepciune si cunoastere spirituală, ca si prin mângâierea celor din preajmă. Tragedia sălăsluieste în propria noastră ignorantă, nu în evenimentele exterioare. Sigur că sufletul mamei suferă, el este realmente traumatizat, acest lucru se constată chiar si în regnul animal: femela simte si o doare pierderea puiului. Dar tocmai acum se vădeste importanta pregătirii spirituale preventive. Sufletul trebuie întărit de Spirit, trebuie creată din vreme o legătură puternică între ele, pentru ca sufletul să nu se simtă părăsit în vântul sortii nefaste. El trebuie să stie că Dumnezeu a creat Spiritul si l-a trimis în om ca să îi dea viată si să îi fie de ajutor. Dumnezeu este permanent în noi, ne inspiră. Dumnezeu este si lângă noi, prin oameni, îngeri si evenimente potrivite. Trebuie să ne apropiem de ceea ce este etern în noi, Spiritul. Dacă nu o facem constient, suferintele inevitabile ale vietii ne vor obliga să ne schimbăm.
Întelepciunea Yoga ne învată, de mii de ani, ce atitudini lăuntrice ar trebui să avem, pentru a ne păstra echilibrul psihomental în orice împrejurare. Este un mini-îndrumar format din 4 atitudini lăuntrice esentiale, un ABC al emotiilor corecte.
După marele raja-yoghin Patanjali (în Yoga Sutras 1.33), ar trebui să cultivăm o atitudine de:
1. Simpatie (maitri) fată de oamenii fericiti (sukha)
2. Compasiune (karuna) fată de oamenii nefericiti (duhka)
3. Bucurie (mudita) fată de oamenii virtuosi (punya)
4. Egalitate mentală (apeksha) fată de ceea ce este nociv, vicios, rău, indezirabil (apunya)
Atitudinile sunt stări interioare, care pot să ceară alt gen de manifestări exterioare. De exemplu, în fata răului nu e cazul să ne arătăm a fi indiferenti, chiar dacă în interior ne mentinem egalitatea, stăpânirea de sine. Este socialmente sănătos ca cel ce făptuieste răul să se teamă de urmările actiunii sale, iar pentru aceasta trebuie să se lovească de un blam public, de o opozitie socială. În caz contrar, lasitatea celorlalti îl va încuraja să-si continue faptele reprobabile.
Atitudinea sănătoasă în fata răului, viciului, toxicitătii morale este cea de egalitate mentală. Revolta, răzbunarea nu ne aduce cele mai mari beneficii. Înteleptul stie că totul e desertăciune: "Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi si nouă toate". Răul nu poate fi eliminat de pe scena vietii. Putem însă a nu-i permite să ne domine emotiile si gândurile. Revoltându-ne, noi de fapt întâi rezonăm cu răul si apoi ne luptăm cu el lăuntric. Mai eficient, dar mai greu, este să nu îl lăsăm deloc să ne inunde sufletul. Să ne creăm un baraj energetic, o pavăză mental-spirituală. Obtinerea egalitătii mentale (apeksha) este urmarea unei îndelungate practici meditative, de observare a gândurilor, controlul si chiar respingerea lor înainte de a intra în minte. Putem păstra o constantă atitudine justitiară, o ambitie neînfricată de a pedepsi viciul sub orice formă, dar fără a o însoti de o emotie partinică, tristete sau ură. Pasiunea de a dori răul ca pedeapsă este, în fond, o manifestare deghizată a aceluiasi rău pe care îl condamnăm. Răzbunarea perpetuează răul, iar iertarea cristică îl retează de la rădăcină. Totusi, adevăratul întelept poate actiona, la un moment dat, fie pedepsind, fie iertând, cu aceeasi atitudine egală, neimplicându-se emotional, inspirat fiind de Justitia si Iubirea Divină.
Cele 4 atitudini mentionate pot părea simple si elementare, la o primă citire. În realitate însă, avem mari dificultăti în a le urma, majoritatea dintre noi. Mintea omului este impură, în principal din cauza perturbatiilor produse de societatea agitată, nedreaptă, de-a dreptul bolnavă în care vietuim. Este motivul pentru care cei ce îsi doresc purificarea mintii se retrag în mânăstiri, ashramuri, sihăstrii, izolându-se departe de lume. Alte perturbări mentale provin si de la inconstientul colectiv, care ne manevrează pe ascuns. Si mai avem de suportat deviatii karmice individuale, acumulate de milenii... În consecintă, astăzi, mai mult ca oricând, părem a confunda Binele cu răul, Cinstea cu minciuna, Frumosul cu penibilul.
Iată niste exemple la îndemână:
1. Atunci când vedem o persoană fericită si prosperă, suntem invidiosi pe ea. La români, se potriveste zicala "Să moară si capra vecinului". În general, avem tendinta de a pune bete în roate aceluia care vrea să se afirme prin propriile puteri, ne strangulăm valorile. A devenit riscant să te lauzi cu realizările si fericirea ta, ca să nu trezesti invidia celorlalti frustrati, incapabili de a se molipsi cu fericirea semenului.
2. Pare a fi "omeneste" să ne bucurăm atunci când cineva suferă, dacă este un dusman de-al nostru. Totusi, desi considerăm suferinta sa ca fiind justă, nu trebuie să exultăm de fericire privindu-i fata schimonosită de durere (ar fi o dovadă de satanism!), ci mai degrabă să adoptăm atitudinea nr.4, de întelepciune. Adică, să ne amintim zicala "După faptă, si răsplata". Deci, nu bucurie la vederea durerilor – să presupunem, meritate – ale dusmanului, ci o atitudine de întelegere detasată a mecanismelor cauzalitătii universale!
3. Criticăm adesea pe cei virtuosi si-i respectăm pe cei viciosi. În societatea românească de azi, acest comportament aberant începe să fie dominant. Răsturnarea scării valorilor, a standardelor morale, cultul banilor făcuti cu orice mijloc, respectul pentru interlopi si dispretul fată de oamenii cinstiti care nu profită indecent de pozitia lor socio-profesională, disolutia autoritătii si modelele educative strâmbe adoptate de tineri, sunt doar câteva dintre racilele sociale provenind din confuziile de atitudine. Căci totul se petrece întâi în minte...
Când vedem o faptă onorabilă ar fi normal să simtim bucurie, să-l sprijinim pe făptuitor cu gândul, cuvântul si actiunea noastră, mai ales că actiunile morale sunt astăzi niste rarităti. Astfel ne vom hrăni propriile aspiratii spre Bine, vom încuraja repetarea acestui exemplu bun. Nu trebuie să permitem dezamăgirii să ne vâre în suflet ideea "cu o floare nu se face primăvară". Binele trebuie oricând si mereu întâmpinat cu deschidere, apreciere, entuziasm. Americanii au o vorbă mobilizatoare, "You can make the difference!", iar chinezii spun "Drumul de 1000 de kilometri începe cu un pas"...
Patanjali ne-a indicat calea de a îndepărta toate aceste tulburări mentale. Cele patru atitudini care se cer a fi dezvoltate dau nastere la pace interioară, nu numai la nivel constient, ci si la nivelele profunde ale subconstientului. Cele 4 norme atitudinale, infuzate educativ si aplicate la nivel de masă, pot produce transformările sociale rapide si benefice de care avem cu totii nevoie. Recititi-le, memorati-le si aplicati-le!
Răzvan Petre, 30 noiembrie 2011