<  Înapoi la index BRACO


BRACO - Despre creşterea copiilor

Ascultaţi mesajul în limba croată, cu traducerea în româneşte derulându-se pe ecran (am încorporat videoclipul la sfârşitul acestui articol). Am transcris mesajul şi îl public mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta în engleză şi este oferită de echipa "Romanian - Braco TV").

Răzvan-Alexandru Petre

Muzica oficială a transmisiei energetice a Maestrului Braco

 

DESPRE CREŞTEREA COPIILOR

[Inspiraţii oferite lui Braco de Spiritele Superioare]

* * *

Copiii sunt creaţiile preferate ale lui Dumnezeu. El trimite razele Sale către ei. Oamenii dau naştere copiilor şi consideră că aceştia sunt creaţiile lor. Dar nu este aşa. Ei le dau numai trupul, prin urmare, copiii au nevoie să fie trataţi ca nişte oaspeţi onoraţi. Voi îi preţuiţi, îi iubiţi şi, totuşi, nu îi cunoaşteţi foarte bine. Copiilor trebuie să li se ofere Lumină spirituală. Însă adulţii au prea puţin din acea Lumină, de aceea copiii suferă. Aceste suferinţe atrag Puterile Întunericului. Obligaţia adulţilor este aceea de a le oferi copiilor căldură emoţională. Părinţii ar trebui să ofere unui copil sentimentul de pace şi bucurie şi să nu aducă acasă problemele lor. Dacă adulţii sunt calmi, copiii sunt şi ei calmi.

Copiii sunt principala preocupare a omenirii. Este necesar să ne schimbăm atitudinea faţă de ei. Copiii ar trebui să vadă că adulţilor le pasă de sufletele lor nu mai puţin decât de nevoile lor fizice, ba chiar mai mult. Este greşit să credem că este suficient dacă copiii sunt hrăniţi, informaţi şi educaţi. Sarcina principală a celor responsabili pentru omenire ar trebui să fie formarea spirituală a sufletului, care vine într-o lume în care domneşte Întunericul. Copiii ar trebui feriţi de asemenea condiţii groaznice, in care principalul criteriu în viaţă este considerat a fi prosperitatea materială. Formarea unui sistem de valori ar trebui să fie principalul obiectiv pentru adulţii care sunt capabili să schimbe ceva în jurul lor.

Este necesar să le oferim copiilor maximum de oportunităţi pentru dezvoltarea abilitaţilor lor mentale. Dacă nu există abilităţi clar definite, ei ar trebui dezvoltaţi în toate direcţiile. Copiii sunt talentaţi pe multiple planuri. Aşadar, să-i lăsăm să picteze. Asta ar putea fi important. Să-i lăsăm să modeleze. Acest lucru nu este mai puţin important; să-i lăsăm să cânte şi să compună muzică. Să-i lăsăm să scrie poezii şi poveşti; să-i lăsăm să înveţe cum să decupeze obiecte din hârtie şi să facă imagini artizanale. Copiii învaţă cum să facă o imagine de ansamblu din bucăţi mici. Această abilitate le va fi utilă mai târziu, de-a lungul vieţii lor. Să-i lăsăm să obţină o anumită înţelepciune din detalii, lucruri măreţe şi spirituale. Prin toate mijloacele, să-i lăsăm să-şi descopere propriul mod de exprimare.

Să-i lăsăm pe măcar câţiva dintre ei să stăpânească toate aceste abilităţi. Iar aceşti oameni vor avea suflete extraordinare. Ei voi dobândi un alt nivel de înţelepciune. Vor fi în măsură să ajungă la adevărata credinţă, ce constă în înţelegerea reală a locului şi rolului lor în Univers. Ei pot face mult bine pentru Univers.

La timpul potrivit, îngerii aduc sufletul la copilul ce urmează să se nască. Apoi bebeluşul începe să exploreze lumea. Până la vârsta de 3 ani, copilul amestecă două lumi – cea terestră şi cea divină. După 3 ani, “amintirea” originii cereşti a sufletului este ştearsă. Acest lucru asigură că drumul lumesc de urmat va deveni misiunea principală a omului. Nu este de mirare că oamenii au amintiri cu ei înşişi abia de la această vârstă. Dacă părinţii sunt interesaţi de amintirile copilului lor despre viaţa în Cer şi păstrează înregistrările acestor amintiri, atunci copilul va fi uluit când le va citi mai târziu. Iar când va afla despre lumea magnifică din care provine şi o va compara cu lumea plină de durere şi rare bucurii, el va creşte şi va căuta să se întoarcă în Cer cu ideea de a fi vrednic de ea şi cu un suflet curat. Dar un astfel de plan, care să se potrivească cu planul Domnului, adesea nu este de găsit în lume. Oamenii iau în râs copiii care îşi aduc aminte de lumea Cerurilor. Nu îi ascultă. Ei cred că e o ficţiune. Iar copilul îşi pierde treptat amintirile despre leagănul ceresc. Lumea pământească devine singura reală pentru el. Şi pierde o dimensiune a minţii sale care este extrem de dificil de redobândit. Copiii au cunoştinţe deosebite atunci când vin pe lume. Noi tratăm aceste cunoştinţe drept fantezii şi le respingem. Or, ştim noi cu adevărat ce putem învăţa de la copii? Cum arătăm noi din Cer? Cum ne vede Domnul pe noi? Dacă întrebaţi un copil mic ce a văzut când era în Cer, el vă va răspunde, chiar dacă încă abia poate vorbi. Dar acest gând nu le vine părinţilor. Ei nu cred că copiii lor ştiu mai multe decât ştiu ei. Însă copiii lor ştiu despre Cer.

< Sus >

Un om şi-a întrebat copilul care desena figuri colorate: “Ce-i asta?” “Asta este patria mea”, a spus copilul. Omul a fost uimit. “Cum îţi poate veni asta în minte?”, a întrebat el. “Patria ta este ceea ce poţi vedea de la fereastră.” Aşadar, copilul care-şi iubea tatăl şi-a privit desenele ca pe o pierdere de timp şi le-a aruncat. A fost ca şi cum şi-ar fi aruncat din suflet amintirea leagănului său ceresc.

Ce poate fi considerat ca fiind amintiri ale sufletului despre Cer? Priviţi desenele unui copil şi ascultaţi ce spune. El face totul animat şi personalizat. Acestea sunt amintirile sale, nu fantezii. Personalizând lucrurile, el caută sentimentul de a avea ajutoare ale sufletului în Cer. Grimasele groaznice care apar ocazional în desenele sale sunt o manifestare a inamicilor săi. Invizibili copaci, case, stele cu feţe, un soare zâmbitor, oameni cu capete şi picioare, mâini, degete cu raze – puteţi continua cu această listă de creaturi misterioase. Aceasta este o lume invizibilă plină cu aceste lucruri. Sunt creaturi ciudate, “greşite” din perspectiva cuiva care cunoaşte lumea fizică de pe Pământ. Însă este lumea cerească, care este accesibilă viziunii spirituale a sufletului.

Puteţi explora lumea Cerului, unde vom merge cu toţii după moartea noastră trupească pe Pământ. Pur şi simplu, ascultaţi-vă copiii. Dar noi ne chinuim atât de mult pentru a le impune realitatea despre lume, încât conştiinţa lor pierde rapid amintirile, fără de care e greu de trăit. Doar conştiinţa extinsă şi cuprinzătoare îl va ajuta pe om să devină o creatură a Domnului. Apoi, el va fi pe deplin conştient de ce vine în lume.

Uneori, povestea unui copil mic despre cât de bine era în Cer îi şochează pe părinţi. Viaţa sa pe Pământ dobândeşte noi culori şi semnificaţii. Credeţi-mă, şi voi vă aminteaţi de acea lume. Într-o zi, vă veţi întoarce acolo. Vă veţi relua locul în ea. Care va fi determinat de munca spiritului din timpul existenţei sale terestre. Încercaţi să pricepeţi mai multe uitându-vă la desenele voastre din copilărie sau ascultând straniul gângurit al copilului vostru.

< Sus >

O bătrână înţeleaptă a întrebat-o pe nepoata ei: “Ce ai văzut în vis?” “L-am văzut pe Domnul”, a răspuns fata.”Cum este El?”, a întrebat bătrâna. “Este luminos”, a răspuns nepoata, “şi foarte blând”. “Acest sufleţel încă îşi aminteşte Cerul”, oftă bătrâna. “Iar al meu nu şi-L mai aminteşte. Voi merge la El în curând, de aceea întreb cum este. Mulţumesc! Mi-am dat seama de ce trebuie să dăm naştere copiilor: ei ne pot reaminti cum este Domnul nostru.”

Morala parabolei este că Dumnezeu le-a dat copiilor abilitatea de a-şi aminti de Domnul. Şi numai oamenii înţelepţi sunt capabili să îşi perceapă copiii ca pe o oglindă care reflectă chipul lui Dumnezeu. Adulţii sunt de obicei vinovaţi de faptul că oglinda devine neclară odată cu trecerea timpului.

Cel mai cumplit păcat al părinţilor este să-L ucidă pe Domnul în inimile copiilor lor. Câţi copii buni şi cinstiţi, după ce cresc, îşi pot numi inimile casa Domnului? Câţi dintre ei sunt pierduţi pentru Domnul atunci când devin maturi? Când ne îndepărtăm de Tatăl nostru Ceresc? Ce ne determină să-I facem asta? De ce ne pierdem drumul către Domnul după ce tocmai am păşit pe el? Aceasta nu oare pentru că i se spune copilului ce încă îşi dă seama că este un suflet întrupat cu o anumită misiune pe Pământ faptul că corpul lui este mai important?! Facem totul pentru a întreţine trupul, iar sufletului nu i se dă ceea ce are nevoie. Treptat, copilul pierde capacitatea de evaluare adevărată. Se obişnuieşte cu faptul că el este trupul şi că succesul său în lumea pământească este mai important decât realizările sale spirituale. Cum să depăşim această distorsiune fatală a adevărului? Cum să prevenim multele fracturi ale sufletului? La început, sufletul rezistă gândurilor greşite, dar apoi le acceptă.

Iată o parabolă la care să reflectaţi.

O fereastră era îngheţată. Un băiat întrebă: “Cine a pictat aceste creaturi josnice pe geamul ferestrei?” Părinţii lui s-au îngrozit. “Copilul nostru este pierdut”, au spus ei. “El abia s-a născut, însă demonii i-au schilodit sufletul.”

Morala parabolei este că uneori se întâmplă ca omul să fie chinuit de demoni încă din copilărie. Atunci părinţii ar trebui să se roage pentru el, în loc să-l ducă prin spitale. Aceasta este salvarea. Medicii nu vindecă sufletele. Cum vă puteţi da seama că sufletul unui copil este mutilat? Copilul este nemulţumit de toate lucrurile, vede răul peste tot şi nu se bucură de viaţă aşa cum fac alţi copii.

< Sus >

Noi schilodim sufletele copiilor noştri atunci când îi privăm de amintirea existenţei lor Cereşti. Asemănarea cu Dumnezeu se transformă în asemănarea cu Întunericul, din cauza “grijilor” noastre părinteşti. Părinţii ar trebui să cultive mai mult sufletul decât trupul. De aceea, ei ar trebui să facă totul astfel încât copiii lor să nu-L uite pe Domnul.

În schimb, acest lucru poate diminua grijile veşnice ale părinţilor. Mamele ar trebui să încredinţeze Domnului soarta copiilor lor şi să nu se îngrijoreze de nimic. Cantitatea de Lumină pe care au reuşit să o păstreze în sufletele copiilor lor le va determina acestora căile şi destinul. Calea lor trebuie să fie o ascensiune către Lumină. De acest lucru trebuie să aibă grijă părinţii. Restul nu depinde de ei. Copiii au nevoie de nişte suferinţe prin care să treacă. Nu există bucurie fără chinuri. Părinţii nu ar trebui să îndepărteze pietrele ascuţite din drumul copiilor lor. Fiecare are pietrele lui. Lăsaţi ca vindecarea rănilor să îi facă mai puternici. Soarta postumă a fiecărui suflet este de a fi un războinic, fie al Luminii, fie al Întunericului. Părinţii ar trebui să facă tot ce pot astfel încât copiii lor să iubească Lumina. A-i scuti de chinuri înseamnă a contrazice legile Universului. Greutăţile fac spiritul mai luminos.

* * *

< Sus >

Răzvan A. Petre
2 martie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=kdNTQUWQXrg