<  Înapoi la index BRACO


BRACO - Despre păcat

Maestrul BRACO ne explică de ce sunt păcate crima, furtul, adulterul şi, mai mult, afirmă că poruncile divine trebuie înţelese înainte de a fi impuse cuiva pentru a nu avea efecte contrare.

Ascultaţi mesajul în limba croată, cu traducerea în româneşte derulându-se pe ecran (ca variantă, am încorporat videoclipul la sfârşitul textului). Am preluat mesajul şi îl public mai jos pentru studiu aprofundat (traducerea provine din varianta în engleză).

Răzvan-Alexandru Petre

Muzica oficială a transmisiei energetice a lui Braco

 

DESPRE PĂCAT

[Inspiraţii oferite lui Braco de Spiritele Superioare]

* * *

Cum s-ar putea explica ce este un păcat? De ce comiterea adulterului este un păcat dacă aduce bucurie ambilor parteneri? De ce nu-l poţi omorî pe cel care ţi-a ucis copilul? De ce este o ruşine să iei ceva ce aparţine altcuiva, chiar dacă proprietarul nu are nevoie de acel lucru?

Păcatul este ceea ce încalcă Legea Universală. Adulterul este o plăcere pentru ambii parteneri, însă acesta îi înlănţuie: prin unirea trupurilor, este necesar să se unească şi sufletele, altfel ea face ca puterea lui Satana să crească. A comite adulter fără iubire este un păcat, în timp ce o legătură de dragoste nu este. Prin urmare, adulterul este un păcat deoarece dă viaţă Puterilor Întunericului şi nu pentru că ar face vreun rău unui soţ detestat sau unei soţii neiubite. Oamenii nu trebuie să trăiască împreună fără iubire. Adulterul nu este o trădare a unui soţ sau soţie căsătorită, ci o cuplare a trupurilor fără iubire. Este capabil să comită adulter un soţ iubitor? Nu, este imposibil. Cel care face sex cu un soţ sau o soţie fără iubire poate fi numită persoană adulteră, iar acesta este un păcat.

Nu trebuie să omori din acelaşi motiv: a ucide înseamnă să atragi ura de care Răul se bucură în Ceruri. EU VOI RĂSPLĂTI – înseamnă că Domnul va găsi o modalitate de represalii care va corespunde crimei comise. Căci nu există dreptate pe Pământ, dar există în Ceruri. Şi asta este o lege inflexibilă a Universului. Răzbunând viaţa unei persoane iubite curmate de un criminal, devii şi tu un răufăcător. Dacă credinţa ta ar fi suficient de puternică, ai şti că pedeapsa lui Dumnezeu este de zece ori mai rea. Ucigându-ţi agresorul, devii şi tu un ucigaş, însă el n-a murit, ci tocmai a scăpat de întreaga măsură a pedepsei care corespunde infracţiunii sale, deoarece el a suferit deja din partea ta pe Pământ. Te-ai împovărat singur cu păcatul şi ai redus pedeapsa pentru criminal. Asta este ceea ce ai vrut să obţii? Iată o parabolă despre asta.

Un prost se bucura după ce produsese durere unei alte persoane: lui i se părea că putea, pur şi simplu, să înfigă pumnalul în suflet şi că asta ar fi puterea lui. Dar omul care a supravieţuit loviturii nu s-a răzbunat: avea o inimă mare. Prostul nu şi-a dat seama că, rănind un alt om, el a înfipt cuţitul în el însuşi: acea lovitură a rămas în dosarul său ca un rău deliberat. Şi nebunul a trebuit să plătească în totalitate pentru actul său criminal, deoarece el nu a primit niciun răspuns din partea celui pe care l-a ofensat. Iar legea Universului este inexorabilă: fiecare acţiune primeşte un răspuns în Cer, dar acolo va fi mult mai puternic.

Morala pildei este aceea că nu e nevoie de răzbunare pe Pământ: cu greu poţi estima puterea unei lovituri de răzbunare şi ea va fi întotdeauna fie mai slabă, fie mai puternică decât cea pe care ai primit-o. Aşa că lasă răzbunarea în seama Puterilor cereşti: ele ştiu mai bine ce merită cel care te-a ofensat.

Iată încă o parabolă despre asta.

Un om furios a ucis un alt om, unul bun. Sufletul omului ucis a zburat la Domnul şi L-a rugat să-l ierte pe ucigaş. Acest suflet era bun, dar Curtea Cerurilor nu i-a acceptat rugăciunea. Domnul i-a răspuns sufletului: „Este înţelept să pedepseşti răul, pentru că legea talionului din Univers acţionează cu înţelepciune, ea nu permite celor care au săvârşit crime să rămână nepedepsiţi. Aşadar, nu-ţi pierde energia sau timpul implorând să îţi fie cruţat ucigaşul. Răul trebuie pedepsit, asta este legea. Mai ales răul făcut în mod deliberat, căci mintea acelui om a fost plină de gânduri satanice, iar Satana este duşmanul Meu inteligent. Ar fi mai bine pentru tine să nu ştii ce voi face cu el.” “Dar poţi Tu pedepsi, Doamne?”, a întrebat sufletul. “Tu eşti făcut din dragoste, bunătate şi lumină. Poţi Tu să urăşti şi să omori?” “Nu”, a răspuns Domnul. “Îndată îl voi părăsi pe criminalul tău, astfel că, de acum încolo, el va avea de-a face cu cel ale cărui gânduri chinuitoare le-a perceput cu creierul său. Rămânând numai cu Satana, omul nu trebuie să mai aştepte intervenţia lui Dumnezeu şi se poate baza doar pe învăţătorul său. Şi astfel, viaţa ucigaşului va deveni iad, iar după moarte, iadul îl va aştepta în Cer.”

* * *

Nu trebuie să furi din acelaşi motiv – luând bunurile unei alte persoane, te legi de Satana, în timp ce omul care nu reuşeşte să-şi găsească lucrurile devine o sursă de vibraţii joase, care dau energie vitală Puterilor Întunericului. Chiar dacă ai furat ceva de care el nu are nevoie, acest fapt tot îl va supăra. Asta este ceea ce faci luând ceea ce nu îţi aparţine.

Deschide-ţi sufletul la poruncile Domnului în loc să fii invidios, nu dispera, nu îl expune unor tentaţii păcătoase şi te vei înălţa, dispreţuindu-l pe Satana care acţionează cu cruzime. De aceea trebuie să urmezi poruncile Domnului: distruge-l pe Satana în Univers, astfel încât oamenii să considere ispitele o negare a dorinţelor lor eterne. Fără înţelegerea adevăratului sens al păcatului, nu este necesar să se respecte poruncile. Fiindcă rezistenţă interioară la porunci produce într-un om aceleaşi vibraţii scăzute care dau viaţă Puterilor Întunericului. De aceea, trebuie să-ţi schimbi atitudinea faţă de interzicerea anumitor acţiuni şi sentimente. Aceste interdicţii sunt pentru viaţa veşnică a sufletului in Universul etern, iar păcatele nu permit ca acest lucru să se întâmple.

Este uşor să spui: să nu ucizi, să nu furi, să nu comiţi adulter – dar acest lucru nu este de ajuns. Oamenii nu pot înţelege de ce nu ar trebui să facă ceea ce îi atrage. Păcatul este o dorinţă umană pe care omul o simte la îndemnul lui Satana. Acesta este păcatul. Satana face totul ca să nu dispară, iar omul nu poate rezista unor dorinţe atât de puternice, care sunt puternice tocmai fiindcă muzica Răului a acaparat Pământul şi nu există nicio breşă pentru razele de Lumină în întunericul de smoală. Iată o parabolă despre asta.

Fiul cel mic al unui zaraf l-a întrebat pe acesta: “Cum poţi înşela oamenii, oferindu-le mai puţini bani decât se cuvine?” Zaraful a răspuns: “În caz contrar, n-aş mai avea interes să schimb banii: eu trăiesc făcând profit din acest meşteşug.” Fiul fu surprins: “Dar furtul poate fi numit viaţă? Furtul este un păcat şi o viaţă bazată pe păcat este mai degrabă moarte decât viaţă.”

Morala pildei este că trebuie să răspunzi în Cer pentru fundamentul imoral al vieţii tale. Dar tu nu ştii că păcatul nu poate constitui temelia vieţii?! Faptul că încerci să ignori acest aspect Îl întristează pe Domnul. Puritatea faptelor, a gândurilor şi a sentimentelor vă pare de neînţeles în lumea pe care aţi creat-o pentru voi pe Pământ. Şi pentru a face puritatea posibilă, este necesar să schimbaţi această lume. Dar cu ce ar trebui să începeţi? Ar trebui să începeţi cu puritatea sufletului. Aşadar, veţi înţelege că cerescul se află în miezul pământescului şi că, gândind diferit, aţi ajuns pe marginea prăpastiei.

* * *

Chiar dacă mintea îţi spune: „eu nu consider că acesta este un păcat, deoarece este corect conform conceptelor pământeşti”, atunci ascultă-ţi sufletul. Dacă ceva în tine opune rezistenţă unei astfel de fapte, ascultă-ţi vocea interioară. Sufletul ştie că trebuie să treacă în eternitate fără pată. Şi dacă, dintr-o dată, el îţi spune: „mai bine mori decât să-ţi compromiţi conştiinţa”, ascultă-l pe el în locul minţii, care se teme de distrugerea casei sale trupeşti unde locuieşte. Un credincios ştie că, în spatele existenţei materiale, există o lume invizibilă în care sufletul său îşi va continua existenţa. Prin urmare, un credincios nu are de ce să se îngrijoreze de ceva, în afară de Eternitate, iar pentru dreptul de a o merita, el se străduieşte cu întreaga sa fire. Păcatul reprezintă un obstacol pe acest drum. Iată o parabolă despre asta.

Oamenii au pus o coroană de flori pe capul unui cal şi un bărbat a oftat invidios: “Eu nu prea înţeleg pentru ce merită calul să fie încoronat cu flori.” Calul i-a răspuns omului gelos: “Dacă nu ai fi cunoscut invidia şi ai fi fost luminos, atunci ai fi meritat o astfel de cunună din partea Domnului şi, în comparaţie cu cea pe care oamenii mi-o pun mie în glumă, ar fi fost că lumina soarelui în raport cu lumina unei lumânări.”

Morala pildei este că indivia este o trăsătură ucigaşă a sufletului omenesc, întrucât ea stinge divinul şi aprinde în el satanicul. Fiind invidios pe alţii, îţi faci un atât de mare rău ţie însuţi, că nici nu poate fi descris, pentru că invidia este prostie, este incapacitatea de a înţelege faptul că toată lumea are propriile sale greutăţi în viaţă şi că suferinţa altor oameni nu este mai mică decât a ta. Şi mai este şi furia, care atenuează Lumina Cerească din tine cu vibraţiile sale scăzute. Oamenii invidioşi sunt cea mai rea categorie din lume, deoarece ei sunt şi proşti, şi răi în acelaşi timp.

Curăţaţi-vă sufletele de vălul întunecat al păcatului. Fie ca rugăciunea să vă fie de ajutor în asta!

* * *

< Sus >

Răzvan A. Petre
  17 aprilie 2019

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Db2Zgf5BIuc