<  Înapoi la index BRACO


BRACO - Despre rugăciune. Despre icoane

În primul text spiritual revelat de Spiritele Înalte, maestrul BRACO scrie despre nevoia pe care o avem cu toţii de a ne ruga, nu în sensul bolborosirii de cuvinte neinteligibile, ci al comuniunii cu Dumnezeu în conştiinţă. Scopul rugăciunii este multiplu: îndepărtarea vibraţiilor negative din jur, clarificarea minţii şi scăparea de îndoieli, intuirea deciziilor corecte în viaţă, autodesăvârşire etc. Maestrul BRACO scrie apoi despre modul cum se realizează o icoană ce poate transmite energia sacră de către un pictor inspirat de Dumnezeu şi responsabilitatea acestuia de a se păstra curat; despre miracolele pe care o icoană le poate cataliza, dar pe care, de fapt, minţile oamenilor le realizează prin concentrare, de obicei involuntară, şi acumularea acelei energii enorme în icoană; despre faptul că icoana poate intermedia, ca o fotografie, contactul cu un anumit sfânt.

Ascultaţi mesajul în limba croată, cu traducerea în româneşte derulându-se pe ecran (ca variantă, am încorporat videoclipul la sfârşitul textului). Am preluat mesajul şi îl public mai jos pentru studiu aprofundat (traducerea provine din varianta în engleză).

Răzvan-Alexandru Petre

Muzica oficială a transmisiei energetice a lui Braco

 

DESPRE RUGĂCIUNE

[Inspiraţii oferite lui Braco de Spiritele Superioare]

* * *

Cum este posibil să rămâi senin şi luminos fără să cazi sub influenţa lui Satana într-o lume plină de suferinţă? Dacă doreşti cu adevărat acest lucru, pregăteşte-ţi sufletul pentru o muncă pe termen lung. Dacă simţi că resentimentele, furia, ura şi invidia te fac nefericit, atunci ar trebui să te rogi. Doar rugăciunea poate transforma sufletul, pentru că vibraţiile celeste conţinute în ea alungă necazul din suflet. Roagă-te neîncetat şi un sentiment de calm va coborî asupra ta, urmat de bucurie. Pas cu pas, vei învăţa să menţii podul spre Cer şi vei avea nevoie de el de fiecare dată când se va apropia de tine o vibraţie distructivă. Convingeţi-vă singuri că acest pod este salvarea voastră şi nu vă uitaţi la oamenii care gândesc altfel, instigaţi de Satana. Acest pod este o rază de-a lungul căreia va trebui să mergeţi spre Împărăţia Cerurilor. Absenţa acestui pod ne face să ne simţim mizerabil, deoarece Puterile Luminii nu ne pot veni în ajutor dacă noi nu am reuşit să le deschidem calea. Este atât de simplu de înţeles şi de uşor de făcut! Iată o parabolă despre asta.

Un om l-a ajutat pe un altul, împărtăşindu-i înţelepciunea sa. Cel de-al doilea l-a ajutat pe al treilea, al treilea l-a ajutat pe al patrulea... Oamenii au primit sprijin în viaţă şi toţi i-au mulţumit primului, cel care le-a adus cuvântul Domnului. Dar el le-a respins recunoştinţa, spunând: “Voi toţi sunteţi copiii Domnului şi fiecare dintre voi poate deveni înţelept prin stabilirea unei punţi de legătură cu Tatăl. Ar trebui să-I mulţumiţi Tatălui pentru înţelepciune, nu mie.” “Noi nu vom fi în stare să vorbim cu El aşa cum o faci tu”, au spus oamenii jenaţi, “însă avem nevoie de înţelepciunea Lui.” Omul a spus: “Creierul meu este organizat într-un mod mai desăvârşit, dar acest lucru este mai mult meritul Său decât al meu. Şi aceasta este înţelepciunea pe care am învăţat-o: rugăciunea neîncetată este puntea care ne conectează cu Tatăl nostru Ceresc. Îndreptaţi-vă sufletele către rugăciune, căci nimic nu o poate înlocui. Credeţi-mă, mai devreme sau mai târziu, vă veţi umple de o bucurie ce nu poate fi trăită prin înţelepciunea primită de la alţi oameni. Propria voastră cale de comunicare vă va oferi bucuria neaşteptată că aţi fost auziţi de Cer şi nimic nu se poate compara cu această mulţumire. Iar cuvintele mele, ce mi-au fost dictate de Domnul, ar trebui să servească doar ca dovadă a faptului că o astfel de bucurie este posibilă.”

* * *

Rugăciunea necesită doar concentrare, nu are nevoie de biserici sau de anumite ore, te poţi ruga oriunde, oricând. Rugăciunea este acea frecvenţă necesară sufletului. Şi de aceea, sufletul începe să simtă nevoia de rugăciune poate nu imediat, ci atunci când această vibraţie începe să rezoneze cu vibraţiile lui.

Combinaţiile cuvintelor rugăciunii oferă sufletului impulsurile necesare care îi îmbogăţesc Lumina. Iar aceste impulsuri sunt cel mai sigur mod de a înăbuşi emoţiile negative încă din faşă. Cum? Rugându-te, te lupţi cu demonii unor astfel de sentimente lăuntrice. Este important ca oamenii să considere rugăciunea mai degrabă un vârf de lance decât o colecţie de cuvinte neînţelese. Pentru că ea ne facilitează alegerile dintre Bine şi Rău. Iată o parabolă despre asta:

Un om putea să se roage la Cer cum se cuvine. Dar o dată, el a fost prea leneş să o facă. Şi a fost la fel a doua şi a treia oară. Domnul l-a întrebat: “Ce s-a întâmplat cu sufletul tău de a încetat să tindă către Lumină?” “Nu ştiu”, răspunse omul. “Dacă sunt prea leneş să mă rog, atunci înseamnă că aşa trebuie să fie, căci totul depinde de Voinţa Domnului.” “Te înşeli serios”, a spus Domnul omului. “Dacă ar fi trebuit să te ghidez în fiecare clipă, ai fi devenit o creatură fără gânduri. Existenţa ta depinde de direcţia pe care o alegi pentru tine. Şi tot de aceea există Răul în lume, pentru ca tu să ai unele alegeri de făcut. Aşadar, nu explica toate faptele tale ca fiind voinţa Domnului. Ţi s-a dat o libertate de alegere, iar sufletul tău fie lucrează din greu, alegând Lumina, fie este leneş, alegând Întunericul.”

Morala pildei este clară: trebuie să faci alegeri în fiecare moment al vieţii tale. Iar calea pe care mergi depinde de alegerea ta – ea este fie lumină, fie întuneric beznă.

* * *

Domnul ne vede în minutele de rugăciune sinceră, pentru că mulţimea de cuvinte îndreptate spre Cer ne dezvăluie sufletele mai bine decât orice altceva. Potrivit felului în care ne rugăm, Tatăl nostru Ceresc apreciază cine este în faţa lui: cineva care nu are încredere în Cer sau cineva care este convins de dreptatea Domnului. În primul caz, El ne ajută pentru a dovedi existenţa Sa, în al doilea caz, manifestându-ne dragostea faţă de Domnul, nu ne vom necăji sufletele cu lucruri de nimic. Acesta este modul în care Domnul încearcă să-i ajute pe oameni: returnând energia rugăciunilor lor, întărită de energia Lui. Şi mari miracole, ale căror surse suntem chiar noi, se întâmplă cu adevărat.

Rugăciunea este şi o ocazie de a scăpa de îndoieli. Începe să te rogi şi vei vedea că rugăciunea îţi oferă ceea ce ai dorit, dacă vrei binele. Este necesar doar să înţelegi că dorinţa care a devenit realitate nu este o coincidenţă. Avem nevoie să simţim prezenţa Puterilor Cereşti în ea. Puterile invizibile ale Luminii ne însoţesc pe tot parcursul vieţii, oferindu-ne sprijinul lor şi ne înconjoară cu nenumărate semne ale prezenţei lor. Dar noi nu observăm nici măcar o fracţiune din aceste semne, rămânând orbi şi surzi. Ne împotrivim Adevărului, agăţându-ne de pământesc, obişnuit şi familiar. Dar dacă ne privim sufletele ca pe nişte flori deschizându-se spre soare, Lumina care nu există în viaţa aceasta pământească se va revărsa asupra noastră.

Roagă-te şi sufletul tău va găsi Lumina din care a fost creat. Rugăciunea este muzica cuvintelor, iar muzica, sau sunetul care a fost armonizat într-un anume mod, este baza creaţiei. Muzica unei rugăciuni conectează persoana cu Cerul. Şi într-o bună zi, va face un miracol pentru tine. Iată o parabolă despre asta.

Un clopotar a urcat în clopotniţă şi a început să tragă clopotul. Oamenii l-au întrebat: “Ce s-a întâmplat?” Clopotarul a răspuns: “Bat clopotul nu fiindcă s-a întâmplat ceva, ci pentru ca ceva să se întâmple.” “Dangătul va produce ceva?”, au întrebat oamenii cu surprindere. “Bineînţeles”, le răspunse clopotarul. “La urma urmei, tot ce se întâmplă începe cu un sunet, câteodată un cuvânt este suficient. Cu alte cuvinte, tot ce se întâmplă nou este rezultatul unui sunet nou.” “Vorbeşte mai clar!”, se indignară oamenii. “Eu vreau ca voi să începeţi o viaţă cinstită”, le spuse clopotarul. “Şi ce ar putea fi un început mai bun decât dangătul clopotului?”

Morala pildei este că ar trebui să se înceapă o viaţă nouă cu cuvinte noi. Iar cele mai bune cuvinte sunt o rugăciune adresată Domnului.

 * * *

Dar oare este suficient doar să ne rugăm ca să ne considerăm vrednici de Împărăţia Cerurilor şi de dragostea Tatălui nostru Ceresc? Din păcate, te poţi ruga de ani de zile şi nici chiar atunci să nu fii împreună cu Domnul. Cerul este închis pentru cei care au făcut un obicei sau o necesitate din a se ruga, în loc să caute adevărul. Trebuie să înţelegem cu toată fiinţa: rugăciunea este singura modalitate de a ne conecta cu Dumnezeu în întregime. Oamenii care doar fac nişte ritualuri obişnuite, fără a experimenta aceste chinuri de conştientizare, nu cunosc şocul înţelegerii. Şi acest şoc nu este bucurie, ci chin. Căci atunci înţelegi din ce inimă imperfectă vor pleca raze către Domnul. Ruşinea unei creaturi imperfecte este un chin care este foarte drag Domnului. Căci această ruşine reprezintă punctul de plecare pentru îmbunătăţirea ulterioară. Cei care sunt dornici să devină desăvârşiţi şi înţeleg cât de grea este auto-înfrânarea necesară pentru a realiza acest lucru sunt extrem de dragi Domnului.

Un om se ruga: “Doamne, dă-mi puterea să mă rog în fiecare zi, căci vreau să trec la Veşnicie, fiind vrednic de Împărăţia Ta, şi o rugăciune adresată Ţie este cel mai scurt drum către Tine”. “Bine”, a răspuns Domnul, “dar nu uita: rugăciunea nu este de ajuns.” “Ce altceva este necesar?”, întrebă omul nedumerit. Domnul răspunse: “Mlădiţa vieţii în care există loc atât pentru rugăciune, cât şi pentru grijile pământeşti, trebuie să fie vrednică de Lumina Mea; de aceea, o rugăciune închinată slavei Mele nu te va salva în cazul în care faci răul. Iar viaţa ta ar trebui să fie dedicată Binelui, şi nu doar să spui cuvinte care nu pot ascunde faptele tale rele de privirea Mea.”

Morala pildei este clară: nu este suficient să ne rugăm ca să vedem Împărăţia Cerurilor. Trebuie să servim Binelui în lucrurile pământeşti. Doar Binele din gânduri şi fapte poate deveni puntea de legătură către Lumina Domnului.

 * * *

Este necesar să dedicăm mult timp rugăciunii: cuvintele zilnice adresate Domnului sunt cel mai frumos dar pentru El, iar El nu va rămâne dator. Lacrimile sincere pe care El le vede în ochii noştri sunt cel mai sigur semn că rugăciunea noastră a fost auzită. Roagă-te, avem nevoie de aceasta la fel de mult pe cât are şi Dumnezeu. Starea unui suflet în rugăciune îl conectează cu mintea, iar mintea recunoaşte supremaţia sufletului asupra ei. O astfel de uniune îi dă omului intuiţia ce îl ajută să ia numai decizia corectă. Şi astfel de decizii conduc sufletele umane către Lumina Raiului. Încrede-te în rugăciune, căci ea îţi va scăpa sufletul de drojdia lumii şi va chema Puterile grandioase ale Binelui să te ajute.

* * *

 

DESPRE ICOANE

[Inspiraţii oferite lui Braco de Spiritele Superioare]

* * *

O icoană nu este sursa credinţei, ci o casă pentru ea. O icoană revarsă Lumina Cerească în sufletele noastre dacă ea este creată de o mână pricepută, capabilă să transmită starea de spirit extatică a pictorului icoanei. Lui nu-i ia mult timp să se pregătească pentru muncă. Dacă simte brusc impulsul de a lua penelul, el trebuie să lase deoparte toate treburile sale lumeşti şi, cu penelul în mână, să întruchipeze viziunea sa spirituală. Acesta va fi adevăratul lucru de făcut, căci Lumea Cerească trimite impulsuri sufletului. Iată o parabolă despre asta.

Un om bolnav s-a apropiat de icoanele sfinţilor dintr-o biserică. Bolnavul respira greu, pentru că boala lui nu permitea plămânilor să funcţioneze corect. Omul a mers la o icoană, apoi la alta şi s-a oprit lângă a treia. Ele nu l-au putut ajuta deloc. Însă după ce privi în sus la nişte fresce estompate, omul a fost uimit: el putea respira mult mai bine acum. Şi a spus: “Aceasta este icoana plină de credinţa adevărată, pentru că celelalte icoane nu m-au putut ajuta. Însă aceasta a reuşit să-mi facă respiraţia uşoară.”

Imaginea de pe perete nu era cunoscută nimănui: nu era niciun semn, niciun nume sfânt pentru ea. Un pictor anonim a creat-o. Imaginea era dedicată Domnului. Şi atât de pur a fost sufletul pictorului, încât imaginea sacră a început să vindece oamenii.

Aşa apare puterea tămăduitoare: trebuie să te apropii de icoana care a fost pictată cu o mână pură şi un sentiment luminos de credinţă. Iar credinţa ta te va răsplăti de multe ori.

 * * *

Pictorul iconar care, dintr-o dată, a fost inspirat să zugrăvească Raiul, este adesea mai luminos decât cel care pictează o icoană dintr-un sentiment al datoriei. Aceasta nu este o datorie. Este întotdeauna o revelaţie plină de bucurie. De aceea, icoanele vechilor maeştri sunt mai radiante decât cele moderne: ele reflectă momentul în care a fost creată puntea de legătură cu Domnul. Din păcate, acum, pictarea icoanelor nu este rodul muncii spirituale înalte, ci o modalitate de a face bani. Este absurd să iei bani pentru a picta o icoană, fiindcă este o ispită diabolică. Domnul numeşte mâna unui pictor de icoane “o mână de aur”, deoarece aurul este o substanţă inteligentă: ea poate prelua şi transmite energia gândului mai bine decât orice altă substanţă. Dacă eşti obsedat de Rău, atunci aurul va fi transmiţătorul tău de Energie a Răului din Lumea Cerească. Dacă eşti luminos, atunci aurul îţi va permite să simţi Binele Cerului. Obiectele de rit bisericesc din temple care sunt înnobilate prin prezenţa Duhului lui Dumnezeu trebuie făcute din aur nu pentru frumuseţea lor, ci ca să creeze posibilitatea înălţării unui pod pe care preotul să ajungă la Cer, fapt ce-i va umple sufletul şi buzele cu elocvenţă cerească. Astfel de oameni au fost numiţi “Hrisostom”, căci Cerul a vorbit prin ei.

O icoană binecuvântată i-a spus uneia nouă: “Tu încă nu ai devenit ceea ce trebuie să devii: un salvator al oamenilor.” Noua icoană a răspuns: “Dar eu nu am fost pictată rău, ci mult mai bine decât tine.” “Nu contează”, răspunse icoana binecuvântată. “Nu este vopseaua, pensula, planşeta sau imaginea cea care salvează, ci speranţa care este pusă în fiecare dintre noi. Şi asta este ceea ce ţie acum îţi lipseşte.”

 * * *

O persoană care îl caută pe Domnul ar trebui să considere o icoană ca pe un dar din Ceruri. Apariţia icoanelor în faţa oamenilor depinde de Domnul. El poate plasa imaginile cereşti într-un copac sau în apă. În acest scop, El pătrunde în conştiinţa unei anumite persoane care Îl aude şi plasează imaginea pe ramuri sau în apă cu mâinile sale. El o plasează acolo, deoarece atât ramurile, cât şi apa acceptă lucruri binecuvântate. Icoanele sunt asemănătoare naturii, pentru că atât copacul, cât şi apa sunt lucruri vii. Şi icoana care a absorbit iubirea umană devine vie. Când ea manifestă apariţii miraculoase, oamenii capătă fericitul sentiment că au asistat la un miracol, iar sufletele uluite o îmbogăţesc cu o asemenea energie, încât ea devine capabilă să facă minuni adevărate. Este chiar aşa: energia mentală a omului este o mare putere care poate face minuni, transformă o piatră sau un copac în lucruri vii, ceea ce, iniţial, nu erau cunoscute că ar fi. Un copac care vede un bărbat cu un topor sau un ferăstrău se teme, deoarece poate să ajungă scânduri pentru sicrie: soarta acestora este, fără îndoială, să putrezească în pământ. Fiecare copac speră că scândurile ce vor fi făcute din el vor deveni icoane.

O icoană este o punte de legătură între lumile subtile ale spiritelor înalte şi lumea materială, joasă, telurică. Dar ea are o altă trăsătură neobişnuită: o icoană este capabilă să atragă către o persoană pe sfântul a cărui imagine o reprezintă. Iar Domnul însuşi poate însoţi neîncetat pe un om care nu se îndoieşte de existenţa Sa şi nu se desparte de chipul Său. Omul poate transforma singur o icoană într-una făcătoare de minuni – el trebuie doar să fie capabil să-L vadă şi să-L audă pretutindeni pe Tatăl său Ceresc. Este greu să explici acest lucru oamenilor necredincioşi, însă cei care au credinţă vor înţelege: numai iubirea dă viaţă unei scânduri de lemn. Iubirea, încorporată într-o icoană, nu numai că o impregnează cu Puterea miraculoasă a Binelui, dar face şi lemnul nemuritor. Aceasta este soarta la care visează fiecare pin, fiecare plop şi fiecare chiparos. Iată ce spune următoarea parabolă despre asta.

“Ce fel de icoană este mai utilă – una mare, care atârnă pe peretele templului şi în faţa căreia arde în permanenţă o lumânare mică, sau una mică pe care o ţin întotdeauna cu mine?”, a întrebat un bărbat pe un înţelept. El a răspuns: “Nu este nici icoana care este mai mare, nici icoana care este mai aproape de trupul tău cea care ajută, ci aceea în care dăinuie credinţa ta. Este foarte important să înzestrezi o icoană cu credinţă adevărată. Atunci ea te ajută şi nu contează cum arată sau unde se află. Credinţa este cea care face minuni, ci nu imaginea Domnului.”

* * *

< Sus >

Răzvan A. Petre
  17 martie 2019

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=xpcYipmUkjA