<  Înapoi la index BRACO


BRACO - Despre Lumină şi Întuneric

Iată un alt text spiritual revelat de BRACO. Prin inspiraţia primită de la Isus Cristos, el ne vorbeşte despre cum să discernem între Lumină şi Întuneric, alegând întotdeauna Lumina.

Ascultaţi glasul lui Braco citind mesajul în limba croată, cu traducerea în româneşte derulându-se pe ecran (ca variantă, am încorporat videoclipul la sfârşitul textului). Am preluat mesajul şi îl public mai jos pentru studiu aprofundat (traducerea provine din varianta în engleză).

Răzvan-Alexandru Petre

Muzica oficială a transmisiei energetice a lui Braco

 

DESPRE LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC

[Revelaţiile oferite lui Braco de Marele Spirit al lui Isus Cristos]

* * *

Creaţia este o confruntare veşnică între Lumină şi Întuneric, iar omul este un experiment unic al Voinţei Divine: numai oamenii au libertatea de a alege în luarea deciziilor de natură morală. O întoarcere voluntară şi deliberată a unei persoane la Lumină poate da atât de multă energie Universului, încât este capabilă să întârzie venirea inevitabilă a Non-existenţei.

Sentimentele, gândurile şi acţiunile noastre constituie esenţa energiei care hrăneşte fie Lumina, fie Întunericul. Nu poate exista nicio neutralitate. Prin urmare, o viaţă umană – un impuls întrupat al energiei divine – este un lanţ de alegeri nesfârşite între Bine şi Rău, între corect şi facil. La sfârşitul vieţii pământeşti, revenind la Creator, fiecare dintre noi va primi ceea ce merită: Eternitatea plină de exultare sau o răsplată dureroasă până la dispariţia completă.

Posibilitatea omului de a alege între Lumină şi Întuneric este o întruchipare a libertăţii sale. De aceea, Tatăl, care este în Ceruri, nu ne poate ghida pe această cale. El poate doar să ne iubească, să ne ajute, să aibă încredere în noi şi să creadă până la ultima noastră suflare că suntem suficient de puternici ca să nu răspundem la ispita vicleanului Rău. Însă este alegerea noastră. Iată o parabolă despre asta.

Glonţul i-a spus cuţitului: „Eu ştiu cum să ucid. Tu ştii?” Cuţitul a răspuns: „Depinde în mâinile cui sunt. Se pare că tu nu poţi face altceva, dar eu pot chiar să salvez o viaţă”. „Şi cum poţi face asta?” întrebă glonţul nedumerit. „Atunci când un chirurg mă ia în mâna sa, eu pot salva o viaţă umană”, a răspuns cuţitul.

Morala pildei este aceea că oamenii au suflete care pot fi transformate într-o unealtă fie a Întunericului, fie a Luminii. Dar „mâinile” în care poate pica un suflet sunt doar cele proprii. Iar mecanismul care îl transformă în acel instrument este oferit de Cer.

* * *

Nu există bariere pentru o aspiraţie spontană a omului spre Lumină, este necesar doar să înţelegem ceva important în viaţă: cel căruia i-am permis să ne înrobească sufletele ne va domina. Există atât de mult Întuneric în jurul nostru pentru că l-am ales ca păstor. Şi totuşi, există suflete în care Întunericul nu a reuşit să stingă scânteile Luminii divine. Există astfel de suflete, dar ele sunt atât de puţine!

O bucată de cretă i-a spus unei bucăţi de cărbune: „Eu sunt luminoasă şi sufletul meu este luminos, dar tu eşti negru, iar sufletul tău este întunecat.” „Nu”, a zis bucata de cărbune. „Eu stau în pământ şi de aceea sunt negru, dar sufletul meu este luminos.” „Şi eu vin din pământ”, a răspuns bucata de cretă, „dar nu sunt neagră. Eu cred că aşa cum este aspectul exterior, tot aşa este şi sufletul.” Bucata de cărbune nu a ştiut ce să răspundă şi a devenit posacă. Iar Domnul i-a spus: „Nu crede ce spune bucata de cretă: dacă ea vrea să-ţi producă sentimente neplăcute, atunci sufletul său nu este atât de luminos pe cât pretinde ea că este.”

Morala parabolei este aceea că este uşor de înţeles ce fel de suflet are omul: dacă el vrea să te sprijine emoţional şi să îţi pricinuiască bucurie, el slujeşte Domnului. Iar dacă Puterile Întunericului i-au luat ce-i mai bun, el va face totul ca să te supere şi să te facă să te simţi mizerabil.

* * *

Noi trebuie să facem alegeri în mod constant şi datorită lor vieţile noastre vor începe să ia un contur clar. Acolo unde nu există un climat fericit în alegere, nu va fi un climat fericit nici în Cer. Merităm ori tristeţe, ori bucurie şi nu există nicio viaţă cerească „moderată”, acolo toate senzaţiile sunt expuse la limite necunoscute pe Pământ. De aceea, este nevoie să căutăm Lumina si să aspirăm la ea – probabil, capacitatea de a o vedea ne va conduce la ea. Este necesar să învăţăm să vedem Lumina în întunericul vieţii: această abilitate este primul pas în găsirea ei în Paradisul Etern.

Un om a prins o pasăre şi a întrebat-o: „Cum arată teribila noastră lume de sus?” Pasărea a răspuns: „Este frumoasă şi când zbor pe cer, şi când umblu prin iarbă.”

Morala pildei este că nu ochii, ci sufletul este cel care observă lumea. Prin urmare, sufletul reflectă lumea din jurul lui. Un suflet pur care-L cunoaşte pe Domnul va găsi întotdeauna ceva de admirat în lume şi nu va face niciodată ceva care să înrăutăţească lucrurile.

În general, aceasta este legea: esenţa vieţii omului este rodul eforturilor sale spirituale. Şi poate simţi cea mai mare bucurie oriunde: într-o temniţă, într-o biserică sau în largul oceanului, singur, cu ameninţătoarele stihii ale naturii. Doar forţele spirituale sunt în măsură să dea omului un sentiment de fericire. Când el realizează că lumea Luminii nu părăseşte niciodată un om iluminat, nu se mai teme de nimic, totul poate fi supus extraordinarului simţ al existenţei: de a direcţiona lumina infailibilă a sufletului către Aceia din care voi veţi deveni parte mai târziu.

Folosiţi toate mijloacele disponibile pentru a păstra Lumina în voi înşivă, înzestraţi totul în jurul vostru cu ceea ce vă aduce bucurie şi veţi realiza brusc că Cerul se apropie de voi. Şi dacă acest lucru va continua, odată îşi va deschide braţele către voi şi veţi găsi acolo o casă veşnică, unde bucuria poate fi inepuizabilă.

* * *

Un nebun a întrebat un înţelept: „De unde ştii că cel care vorbeşte cu tine este Domnul şi nu diavolul?” Omul înţelept a zâmbit: „Simt asta înlăuntrul meu. Atunci când o lumină caldă plină de voioşie curge prin mine, eu ştiu că Domnul îmi vorbeşte şi sufletul meu se înveseleşte simţind vibraţiile Lui. Iar atunci când Satana pătrunde pe neaşteptate în sufletul meu, el tremură îngheţat de groază. Aşadar, eu niciodată nu confund cuvintele Domnului cu cuvintele lui Satana.”

Este foarte uşor să distingi Lumina de Întuneric. Ascultaţi-vă sufletul: el simte totul fără greşeală. Şi nu este nimic mai corect pentru un om înţelept decât prima impresie. Uneori, acest sentiment poate fi înşelător, desigur: atunci când omul este prea raţional, el nu are încredere în suflet şi se bazează pe mintea lui. Dar, în cele din urmă, sufletul se dovedeşte a fi un instrument mai sensibil decât mintea.

Acest instrument sensibil, sufletul, fie nu este utilizat în scopul prevăzut, fie nu este utilizat deloc. Mintea nu este capabilă să capteze razele sufletului – ne-am închis sufletele în nişte carapace impenetrabile care le fac stupide. Am pierdut acea îndemânare dată de Dumnezeu omului, ce a fost creat de El – capacitatea de a distinge fără echivoc Binele de Rău, iar asta este cauza nenorocirilor noastre.

„Pot să fac orice”, îi spuse unui om sufletul. „Pot să vindec o boală letală, să ofer cunoştinţe despre Univers, să iubesc într-un mod în care creierul nu poate, să îţi dau ce îţi lipseşte...” „Atunci de ce nu o faci, pur si simplu?”, întrebă omul confuz. „Pentru că nu ai încredere”, a răspuns sufletul. „Eu sunt instrumentul tău muzical cu care nu ai scos niciodată vreun sunet.”

* * *

Poate că o şoaptă vagă a lui Satana ne-a întunecat minţile cu promisiuni de fericire grabnică şi nesfârşită pe Pământ. Dar nimic nu se întâmplă iute pe valurile veşniciei: fericirea eternă este posibilă numai în Cer, iar fericirea subită care apare pe Pământ nu este deloc o fericire, ci doar o iluzie a acesteia. Este nevoie de mult timp pentru ca sufletul să fie pregătit pentru fericirea adevărată. Trebuie să aştepte mult timp pentru adevărata fericire, fără a obosi aşteptând. Domnul le dă unor astfel de oameni fericire adevărată şi nu surogatul rapid pe care îl oferă Satana.

Fericirea este „produsul” sufletului mai degrabă decât al corpului. Dar noi, în nebunia noastră, ne risipim timpul ca să ne satisfacem nevoile materiale şi apoi ne întrebăm în mod sincer de ce pacea minţii şi fericirea ne rămân inaccesibile. Să ne amintim acele câteva momente ale vieţii când am experimentat adevărata fericire. Şi să recunoaştem că toate au fost legate de tulburarea spiritului, cum ar fi: dragostea, tandreţea faţă de un copil, încântarea produsă de frumuseţea naturii, o oportunitate de a-l mulţumi pe cel drag. Însă nicio cumpărătură costisitoare sau succes în carieră nu poate provoca acelaşi impact cuprinzător asupra sufletului. Se pare că fericirea este determinată în întregime de nivelul capacităţii noastre de a purta Lumina. Iată o parabolă despre asta.

Un om era supărat că soţia lui era urâtă, în timp ce soţia prietenului său era frumoasă. „Nu am nevoie de o frumuseţe”, i-a spus el prietenului său, „pentru că trebuie să stai întotdeauna cu ochii pe o astfel de comoară.” „Soţia mea nu este doar frumoasă, ci şi credincioasă”, i-a răspuns prietenul, „de aceea eu sunt fericit cu ea. Şi cum sunt fericit, nu am nevoie să invidiez pe nimeni ori să-i doresc rău sau să mă rog pentru ceva mai mult. Eu consider că nu sunt privat de nimic. Îţi voi spune asta: numai un om luminos poate avea o soţie frumoasă şi să nu-şi facă griji pentru ea. Aşadar, eşti tu suficient de luminos ca să fii fericit cu o frumuseţe?”

Morala parabolei este aceea că înclinaţia malefică din om îl împiedică să fie fericit. Pentru a se bucura de viaţă, este important nu numai să-i cunoască plăcerile, ci să fie şi în măsură să le primească cu recunoştinţă faţă de Creator.

Sunt fericiţi acei oameni care ştiu să fie fericiţi, deoarece lumina lor spirituală îi ajută să simtă prezenţa Binelui în viaţa lor. Cei care trăiesc în întuneric nu pot fi cu adevărat fericiţi, indiferent de cât de multă bunăstare le-a trimis Domnul, dorind să li Se facă cunoscut. Fericirea este însuşirea doar a unui suflet luminos, încrezător şi iubitor. Iar sentimentul de fericire, adică să te bucuri de viaţă din plin, face ca omul să fie o sursă puternică de Energie Luminoasă. Iată ce ne spune Domnul: „Copii, păstraţi Lumina în sufletele voastre şi atunci dragostea şi fericirea vă vor însoţi în vieţile voastre şi voi veţi da Universului razele voastre, prelungind existenţa Sa.

Sufletul trebuie să fie apt să perceapă adevărata fericire şi, prin urmare, omul trebuie să fie capabil să distingă Lumina de Întuneric. Astăzi, atât de puţini oameni pot evita să facă greşeli în această alegere! Omul nu este lămurit încotro să meargă, pentru că el nu ştie dacă îl aşteaptă acolo Binele sau Răul. Este ca şi cum sufletul ar fi înfăşurat într-o plasă invizibilă: Satan a reuşit să facă acest lucru. Dar transformarea în Lumină este posibilă pentru fiecare dintre noi, chiar şi cu o secundă înainte de moarte. Să ne reamintim de scânteia divină închisă în noi, de speranţele Creatorului că noi vom face alegerile morale corecte – şi să ne lepădăm această plasă strâmtă de pe suflet!

< Sus >

Răzvan A. Petre
  7 septembrie 2018

 

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=pqvtFRa8yS8