CÃINTÃ SI SMERENIE

de Rãzvan Alexandru Petre

Cãinta si smerenia sunt cele fatete ale aceleiasi monede. Cãinta este aspectul activ, dinamic, iar smerenia, cel pasiv, rãbdãtor. Cãinta este un foc intens care ne arde rapid impuritãtile sufletului. Smerenia este linistea de dupã furtunã, pacea sufletului, bucuria de a trãi.

Credinciosului oricãrei religii i se trezesc uneori aceste douã sentimente înãltãtoare. Dar numai în crestinism cãinta si smerenia sunt valorizate în mod explicit si programatic. Ele nu sunt doar "virtuti", ci mai degrabã "daruri" spirituale, atunci când sunt apreciate si întelese.

Orice om, când suferã, se cãieste în mod instinctiv, dar omul obisnuit cautã sã scape cât mai repede de acest sentiment stânjenitor si sã revinã la "normal". "Eu sunt un om bun, nu am fãcut rãu nimãnui, pentru ce sã-mi pun cenusã în cap si sã mã umilesc în fata altuia?", zice omul în sinea sa. El nu întelege cã adevãrata cãintã si smerenie sunt daruri nepretuite, pentru care ar trebui sã fim recunoscãtori. Fãrã ele, inima noastrã rãmâne "împietritã" la chemarea Divinului.

Atunci când sufletul simte intuitiv mãretia, bogãtia si frumusetea Împãrãtiei Cerurilor, atunci sufletul îsi simte micimea, murdãria, neputinta de a se asemui cu Soarele pur si luminos. Cãinta apare atunci spontan, este dorinta de înãltare mai presus de conditia umanã actualã, frustrant de limitatã si imposibil de depãsit.

Nu ne putem impune Divinitãtii dorinta noastrã de evolutie, ci trebuie sã ne-o câstigãm pas cu pas. Dumnezeu ne ajutã mereu, dar trebuie ca si noi sã ne strãduim a ne ridica. Asta cere timp si efort, nimic nu se poate obtine peste noapte. Smerenia urmeazã firesc cãintei, este umilinta rãbdãtoare în fata iubirii eterne a lui Dumnezeu. Întrezãrim Creatia Sa minunatã si Îi multumim cã nu mai suntem în întunericul mintii si împietrirea inimii de dinainte. Smerenia este mereu însotitã de speranta în ceva mai bun ce va sã aparã, dar si împãcarea cu cele neplãcute ce trebuie sã dea rod, stiind cã vom fi feriti de ceea ce este cel mai rãu. Smerenia este starea obisnuitã si definitorie a Sfântului.

Cãinta si smerenia sunt promisiuni si semne cã evoluãm spiritual, cã ne purificãm si ne iluminãm, apropiindu-ne zi de zi de Sfintenia lui Dumnezeu. Când ele se trezesc în noi, este un eveniment spiritual, umplându-ne pieptul de energie si multumire divinã. Sunt lacrimi de bucurie, de recunostintã adresatã Divinitãtii, de iertare a semenilor. Smerenia nu înseamnã umilire fãtisã în fata oamenilor, ci sentimentul de pace, seninãtate, lipsã de teamã, întelegerea instinctivã a ordinii naturale perfecte a lucrurilor.

O rugãciune, dacã este adevãratã, ne trezeste în suflet cãinta. Altfel, este o meditatie. Sau, în cazul obisnuit, este doar o petitie adresatã "Sefului Lumii". Rugarea nu e rugãciune. Rugarea poate primi un refuz, dar rugãciunea cuprinde imediat rãspunsul binecuvântat.

Cât de nefericiti si necugetati sunt cei care, în miezul suferintelor, nu se bucurã de cãintã si smerenie, ci se împietresc si mai tare, lovind în jur, din disperare! Ei pierd ocazia specialã de a se purifica si apropia de Divinitate.

Jelirea publicã poate împiedica aparitia cãintei. Lacrimile cãintei au alt gust decât cele ale jelirii. Plângerea de milã cerseste compasiunea semenilor si este o risipire a energiei psihice. Cãinta obtine Gratia Divinã, ne înaltã, ne linisteste, ne aduce întelepciune.

"Nu fura, nu omorî!" sunt poruncile de început, dar morala are multe trepte, nenumãrate, tot mai subtile. Purificarea moralã NU este o chestiune secundarã, de timp liber sau o simplã teoretizare si reglementare socialã conventionalã. Progresul moral echivaleazã cu evolutia spiritualã. Morala este terenul de luptã al spiritului, viata sau moartea întru Dumnezeu. Arme imparabile ale "rãzboinicului luminii" sunt cãinta si smerenia...

În încheiere, douã rugãciuni atribuite marelui duhovnic si exorcist, preotul Ilarion Argatu (1913-1999). Prima este o mostrã de cãintã, iar a doua un exemplu de smerenie si multumire adusã Divinitãtii.

Rugaciune de cãintã

"Iartã-mã, Doamne:
- pentru tot ce puteam sã vãd si nu am vãzut!
- pentru tot ce puteam sã aud si nu am auzit!
- pentru tot ce puteam sã simt si nu am simtit!
- pentru tot ce as fi putut sã înteleg si nu am înteles!
- pentru tot ce puteam sã constientizez si nu am constientizat!
- pentru iertarea pe care as fi putut sã o dau si nu am dat-o!
- pentru bucuria pe care as fi putut sã o trãiesc si nu am trãit-o!
- pentru Lumina pe care as fi putut sã o primesc si nu am primit-o!
- pentru viata pe care as fi putut sã o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
- pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am împlinit!
- pentru necunoscutul în care as fi putut sã pãsesc si, din teamã, nu am îndrãznit sã pãsesc!
- pentru iubirea pe care as fi putut sã o exprim si nu am exprimat-o!
- pentru tot ce puteam sã creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Împãrãtiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu cã am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinitã, Te rog, iartã-mã si mã îmbracã cu nesfârsita Ta Iubire si Luminã!

Rugãciune de smerenie

Îti multumesc, Doamne:
- pentru toatã frumusetea pe care am vãzut-o izvorând din Tine!
- pentru muzica tãcutã a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvãluit-o auzului!
- pentru tot ce am simtit bun si minunat în viata mea!
- pentru tot ce, prin harul Tãu, am înteles!
- pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu!
- pentru iertarea pe care dãruind-o, am dobândit pace!
- pentru bucuria fiecãrei clipe trãite în Tine, Doamne!
- pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogãtit fiinta!
- pentru viata mea, care e a Ta, o micã parte a simfoniei existentei!
- pentru visele care au prins formã prin armonia iubirii Tale pentru mine!
- pentru necunoscutul în care am pãsit plin de curaj, regãsindu-Te!
- pentru iubirea coplesitoare cu care mã dezmierzi clipã de clipã!
- pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducând cu umilintã laudã Împãrãtiei Tale divine!

Rãzvan Petre,
29 iunie 2011, Brasov