<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


CELE 7 TREPTE DE LUMINĂ

Studiu de Răzvan Petre

Din vechime, se cunoaşte că cele 7 chakre principale din organismul uman fac legătura cu tot atâtea sfere de lumină divină – centre universale de forţă. Recent, savanţii au confirmat existenţa meridianelor energetice şi a chakrelor. Putem deduce că, pe viitor, şi alte descoperiri spirituale geniale ale Orientului vor fi confirmate ştiinţific. Totuşi, dacă orientalii ar fi aşteptat până astăzi progresul ştiinţei, spiritualitatea nu s-ar mai fi dezvoltat! Iată de ce actul filosofării este unul încă foarte important pentru progresul gândirii omului actual. Ştiinţa se ocupă numai cu ceea ce poate verifica, dincolo de care se află lucrurile cu care se ocupă filosofia. Dar mai importantă decât speculaţiile mentale este practica spirituală personală, condusă după principiile ştiinţei spirituale. Numai ea ne poate oferi certitudini în locul simplelor păreri, mulţumire în locul neliniştii, indicaţii punctuale eficiente în locul moralei vagi, sinteze globale în locul analizelor mărunte. Filosofia ar trebui să fie rodul natural al străpungerii necunoscutului cu vârful inteligenţei discriminative, născute nu din vanitate personală, ci din dorinţa sinceră de apropiere de Tainele Divinităţii.

Pe modelul celor 7 trepte/niveluri şi folosind caracteristicile chakrelor (influenţa lor asupra fizicului, psihicului individului, dar şi asupra mediului) am realizat anumite corelaţii filosofice importante. Nu le considerăm speculaţii, ci corespondenţe directe, licăriri din planului Creaţiei. Ne referim la:

     -   CELE 7 ATRIBUTE ALE DIVINITĂŢII

     -   CELE 7 INSTINCTE ANIMALICE

     -   CELE 7 PERECHI OPUSE DE TENDINŢE (considerate de noi a fi principale) la care este supus omul

     -   CELE 7 FORME DE YOGA

 

CELE 7 ATRIBUTE DIVINE

Nivel Chakra Atribut divin Aparţine de Calităţi, stări şi procese umane corespondente
7 Sahasrara SAT” – existenţă în sine, veşnică, nedeterminată de nimic altceva, indestructibilă, fiinţare fără cauză, fără formă, întregul nedivizabil. DUMNEZEU cel transcendent -ABSOLUTUL
(BRAHMAN)

 

In-dividul (de fapt, orice sistem viu, care nu poate fi divizat fără a-şi pierde specificul şi viaţa)
6 Ajna CHIT” – Conştiinţă totală, cunoaştere deplină Conştiinţa individului, inteligenţa, intuiţia, înţelepciunea, cunoştinţele
5 Vishuddha SHUDDHI” – Puritatea, neamestecarea existenţei SAT (Absolutul nemanifestat) cu existenţa ASAT (Creaţia manifestată) Evoluţia spirituală
4 Anahata ANANDA” – beatitudine netulburată, necondiţionată, continuă. Fericirea, mulţumirea, satisfacţia, iubirea, afectivitatea
3 Manipura BRAHMA Creatorul” – Legile cosmice DUMNEZEU cel imanent - NATURA
(SHAKTI sau PRAKRITI)
Voinţa şi forţa individuală, spiritul de independenţă
2 Svadisthana VISHNU Păstrătorul” – Perpetuarea vieţii în natură Respectul pentru viaţă în general, simţul ecologic
1 Muladhara SHIVA Distrugătorul” – Transformarea în natură Moartea, ca transformare, nu ca o aneantizare

Tabelul nr. 1 - Cele 7 atribute divine

DESPRE PURITATEA TRANSCENDENTĂ

Marele înţelept Adi Shankara, cel care a sistematizat filosofia VEDANTA, l-a definit pe Dumnezeu prin atributele SAT-CHIT-ANANDA, lăsând la o parte alte calităţi incontestabile: lumină, putere, înţelepciune, adevăr. Paramahamsa Yogananda afirma că starea de „Sat-Chit-Ananda” este definiţia lui Dumnezeu cea mai aproape de realitatea obiectivă, pentru că utilizează concepte care exprimă cel mai corect impulsurile cele mai profunde ale vieţii. Dumnezeu este o fiinţă eternă (Sat), perfect conştientă (Chit), a cărei beatitudine este infinită (Ananda).

Totuşi, după modelul celor 7 chakre, rezultă că ar mai lipsi un aspect fundamental al Divinităţii, între nivelul 6 (CHIT) şi 4 (ANANDA), în dreptul chakrei Vishuddha (chakra purităţii). El este „SHUDDHI” – PURITATEA. Dar cum putea lipsi acest aspect important din descrierea făcută de marii înţelepţi? De fapt, el nu a lipsit, ci a fost subînţeles. Puritatea absolută a lui Dumnezeu este regăsită exclusiv în aspectul transcendent al lui Brahman-Dumnezeu - separat de Creaţia imanentă. Tocmai din acest motiv, mozaicii refuză să-L numească pe Dumnezeu în vreun fel, cel mult notându-L cu iniţialele YHWH în textele religioase, fiindcă puritatea sa respinge orice denumire - care ar fi o formă impură, creată de limbaj. Dumnezeu este pur, de neatins chiar cu gândul (cea mai rafinată materie a Universului). Nici mintea omului şi nici măcar inteligenţa spiritelor obişnuite nu îşi poate imagina Transcendenţa, fiindcă Ea este de o cu totul altă calitate decât Creaţia manifestată.

Privind din punctul de vedere al creaturii, ceea ce numim Dumnezeul din Ceruri este „Sat-Chit-Shuddhi-Ananda”. Privind din punctul de vedere al Divinităţii Însăşi, aceste atribute nu pot fi nicicum ierarhizate sau separate între ele într-o manieră analitică, ci formează o unitate.

Odată cu crearea lumii, a apărut prima ierarhie în 2 trepte: transcendent (pur) – imanent (impur). De aici în jos, lumea a continuat să se structureze pe foarte multe trepte de rafinament ale vibraţiilor. În plan cosmic apare structura vibratorie a lumii, ierarhizarea după frecvenţa vibraţiei.

Coborârea Spiritului în manifestare poate fi privită ca o maculare a purităţii originale, un act de auto-sacrificiu. Spiritul are în memoria sa esenţială această stare absolut pură, spre care tinde să se întoarcă. De aici provine impulsul către evoluţie spirituală, către înălţare, rafinarea percepţiilor şi a vibraţiilor. Absorbţia către Dumnezeu se poate face numai prin „arderea” karmei, purificarea karmei individuale. Nu este o cerinţă artificială, un obstacol pus intenţionat de Creator în calea creaturii neajutorate! Este însăşi procesul obiectiv al rafinării vibraţiilor, pentru a accede natural - prin rezonanţă – în Împărăţia Divină. (Ar fi posibilă, desigur, forţarea acestui proces şi ridicarea în slava lui Dumnezeu a unui spirit impur. Dar ce teroare ar fi pentru bietul spirit! El singur ar cere instantaneu revenirea în planul de care aparţine firesc...)

Tendinţa naturală a Spiritului este de a se întoarce la Puritatea divină, care îl atrage ca un magnet etern – aceasta este cauza nevoii de evoluţie spirituală. Spiritul poate găsi o cunoaştere extraordinară şi o fericire nebănuită şi în sferele superioare ale Creaţiei - dar încă supuse iluziei cosmice (MAYA) -, adică în „Paradis”. Ele îi pot sătura, într-o oarecare măsură, pofta de CHIT şi ANANDA. Dar nimic nu îi poate sătura nevoia de puritate absolută, ce nu poate fi regăsită decât în Puritatea Transcendenţei, disoluţia în Nirvana (sinonim al Transcendenţei). Oricum, trebuie spus că nici un Spirit abia descarnat nu ajunge direct în Nirvana, Absolutul nemanifestat, ci continuă să trăiască în sferele luminoase intermediare. Chiar Spiritul înalt al lui Isus - deşi are acces când vrea în Planul Absolut, la Supremul Tată - îşi are locul obişnuit în Planul Pre-absolut. Este condiţia obligatorie a unui Spirit care mai are o misiune în lume – cea de a nu se scufunda definitiv în oceanul de beatitudine divin, ci de a păstra o fărâmă din latura sa imanentă individuală, creată, adică „impură”.

La întoarcerea definitivă în Nirvana, va exista o diferenţă faţă de stadiul iniţial, când Spiritul s-a separat de Tatăl: atunci el va avea o experienţă individuală pe care o va pune în comun în sânul lui Brahman-Dumnezeu. Deci Brahman evoluează, ştie-vrea-poate mai mult (relativ la Creaţie), deşi este acelaşi, neschimbat (relativ la starea sa transcendentă). Aruncarea Spiritului în Creaţie este modul Său de a nu se înstrăina de ea, ca de un obiect exterior, ci de a se identifica perfect cu ea, de a o putea înţelege şi controla, pentru ca ea să nu cadă pradă tendinţelor automate impregnate la naşterea Lumii. Tribulaţiile Spiritului prin aventura sa lumească sunt, de fapt, auto-sacrificul divin, prin care El nu cedează propria Sa creaţie Satanei. Satana este un sub-produs al legilor cosmice, Divinul asumându-şi din start această consecinţă negativă a Creaţiei. Dar, chiar şi aşa, Dumnezeu i-a găsit un rol util Satanei, acela de a îndeplini rolul de executor al karmei negative. De aceea, în creştinism, se spune că "suferim din cauza demonilor doar cât îi lasă Dumnezeu" (aceasta putându-se traduce prin faptul că suferim pedeapsa numai în măsura în care există karmă negativă, în caz contrar intervenind în apărarea noastră îngerii Domnului!). Putem deci înţelege că mecanismul legii karmei nu acţionează orbeşte, ci este pus în mişcare de mari inteligenţe divine, iar uneori şi cu concursul unor inteligenţe inferioare, demonice. Ceea ce noi numim „mecanism karmic” este de fapt o muncă permanentă, un efort de inteligenţă şi voinţă, o participare coordonată a multor entităţi spirituale – acţiunea lor înţeleaptă ne dă senzaţia că acţionează un mecanism automat, când de fapt totul este conştient realizat şi încărcat de respect, pentru îndeplinirea dispoziţiilor divine referitoare la ordinea universală.

În yoga, pentru apropierea de idealul divin, se prescrie puritatea în vorbe (rostirea adevărului - satya), precum şi acţiuni de purificare a organismului fizic (shaucha). Isus le spunea ucenicilor Săi: „Nu păcătuiţi nici cu gândul!”, pentru a fi demni rezonatori ai Purităţii divine (SHUDDHI). Tot în yoga, se prescrie non-violenţa (ahimsa) şi mulţumirea de sine (santosha), ca un ecou al fericirii şi iubirii divine (ANANDA).

 

DESPRE DUMNEZEU CEL MANIFESTAT

Transformarea în natură se poate sintetiza prin fraza: „Nimic nu se creează , nimic nu se pierde, totul se transformă!”. Distrugerea unei forme de viaţă (moartea) duce la continuarea vieţii sub altă formă.

În Vedanta se spune că totul a apărut în sânul Divinităţii; lumea nu este o creaţie în exteriorul Său, ci chiar în lăuntrul lui Dumnezeu. Creaţia a apărut prin transformarea (sanscr., parinama) substanţei eterne a Conştiinţei Divine în materia Creaţiei. Lumea ar fi ca un punct negru în oceanul infinit de lumină divină. Forţa prin care Dumnezeu generează, susţine şi transformă lumea se numeşte generic Shakti sau Prakriti. Ea mai este reprezentată în panteonul hindus prin cele trei faţete ale lui Dumnezeu-Unicul: Brahma Creatorul, Vishnu Susţinătorul, Shiva Distrugătorul.

Toate particulele şi formele de viaţă au, în substrat, acelaşi tip de Conştiinţă spirituală care le guvernează şi care este nemuritoare, provenind din „materialul” absolut divin. Creaţia este schimbătoare, totul este în mişcare, totul vibrează. Nimic nu poate opri transformarea perpetuă a naturii. Cel care caută nemişcarea o poate găsi numai în Transcendenţă, în Supremul Dumnezeu.

Conform tabelului nr.1, se poate trage o linie de demarcaţie importantă între nivelul 4 şi 3, corespunzând lui Dumnezeu cel nemanifestat şi, respectiv, cel manifestat. Această demarcaţie duce la aprecierea primelor 3 chakre ca fiind inferioare (dar nu neimportante!), iar celelalte 4 ca fiind superioare (adică mai aproape de Divinitate). Studiind rolul chakrelor, ne putem da seama că aşa şi este: ne simţim aproape de Dumnezeu-Tatăl numai dacă se activează cele 4 chakre superioare. Repetăm: nu Îl putem simţi pe Dumnezeu decât dacă ne sunt activate chakrele superioare, în special chakra Sahasrara din creştetul capului! De aceea, sunt de înţeles şi de compătimit cei care nu cred că El există şi acţionează intens în lume. Este o neputinţă psihologică explicabilă ştiinţific... Dar, cu atât mai mult, înseamnă că tot ştiinţa spirituală ne poate ajuta să depăşim acest handicap, dacă îl avem.

În yoga integrală cel puţin, nu se vor neglija nici chakrele inferioare, din simplul motiv că activarea lor armonioasă este necesară unui trai plăcut şi sănătos. Mai mult chiar, a le neglija ar fi la fel ca şi când, în psihologie, ne-am preocupa numai de raţiunile reci ale conştiinţei, neglijând vulcanul inconştientului – mai devreme sau mai târziu ne vom confrunta cu impurităţile adunate aici de-a lungul timpului...

 

DESPRE CELE 4 CALITĂŢI TRANSCENDENTE – CA MOTIVAŢII UMANE PERENE

Dacă am întreba oamenii ce îşi doresc cel mai mult de la viaţă, cei mai mulţi ar spune că FERICIREA. Şi altceva? Cei mai mulţi ar spune că nu vor să moară, EXISTENŢA ETERNĂ. Insistând cu întrebarea, cei mai mulţi vor spune că vor să fie CONŞTIENŢI de viaţa lor, să nu trăiască precum un animal. Şi vor mai spune mulţi că vor să-L simtă aproape pe DUMNEZEU.

Dumneavoastră ce aţi răspunde?

Omul apreciază şi îşi aminteşte de aceste dorinţe fierbinţi ale sufletului mai ales când ele lipsesc. Când suferă, doreşte fericirea. Când îi moare cineva drag, doreşte să nu vină moartea. Când vede un nebun iresponsabil sau un animal, îşi dă seama ce bine este să fii conştient de sine şi de lume. Or, cum de obicei acestea trei sunt deficitare în viaţa oricărui om, acesta se va îndrepta la un moment dat spre Dumnezeu, singurul Care le-ar avea integral şi i le-ar putea oferi. Aşa apare întoarcerea conştientă spre El, spre Acasă.

Toate aceste mari dorinţe ale oamenilor sunt, de fapt, ecouri ale glasului Spiritului, dorinţele de bază ale Spiritului. Sunt 4 motivaţii fundamentale ale omului, de sorginte divină, nu naturală. Ele corespund atributelor divine transcendente din tabelul nr.1, menţionate în fraza de mai sus în ordinea Ananda, Sat, Chit, Shuddhi.

Desigur că mai există şi alte motivaţii, instincte, tendinţe naturale care îl mână pe om încolo şi încoace. Aceste influenţe inferioare nu sunt un rău în sine decât atunci când monopolizează interesul omului. Au un rol pozitiv indiscutabil de integrare în viaţa terestră. Dar omul, spre deosebire de animal, are un spirit mai nobil, evoluat, cu pretenţii superioare, care doreşte intens să se apropie de Dumnezeu. De aceea, mai devreme sau mai târziu, omul va da urmare glasului Spiritului său, aspirând spre calităţile divine absolute de Sat-Chit-Shuddhi-Ananda (Nemurire-Conştiinţă-Puritate-Beatitudine)...

< SUS >


 

CELE 7 TIPURI DE INSTINCTE ANIMALICE

Ne referim aici la 7 tipuri de instincte animalice, corelate cu atributele divine din tabelul nr.1. Orice fel de instinct se poate înscrie într-unul dintre cele 7 tipuri din tabelul următor. Omul, împărtăşind încă multe caracteristici cu animalul superior, se va regăsi şi el în descrierea de mai jos. 

Nivel Chakra Tipuri de instincte ale animalelor superioare
7 Sahasrara Instinct de conservare – fuga de pericolul morţii
6 Ajna Curiozitate
5 Vishuddha Selecţia semenilor. Igiena
4 Anahata Căutarea plăcerii, evitarea durerii
3 Manipura Independenţă, putere, voinţă personală
2 Svadisthana Socializare. Sexualitate
1 Muladhara Regenerare trupească – prin hrană, odihnă

Tabelul nr.2 - Cele 7 tipuri de instincte ale animalelor

1. Regenerarea trupească (prin hrană sau odihnă) înlocuieşte particulele de energie subtilă uzate cu altele noi, vitale, regenerante. Prin actul regenerării, fiinţa se transformă. Adăpostul este locul de preferinţă pentru odihna sănătoasă.

2. Socializarea şi sexualitatea sunt două aspecte ale instinctului de păstrare a Vieţii speciei. Rolul sexualităţii în perpetuarea vieţii este clar. Socializarea este deseori necesară chiar supravieţuirii fizice, prin acţiunea colectivă sincronizată (în turmă, roi, muşuroi, cârd, familii etc), dar mai ales pentru transmiterea anumitor obiceiuri specifice speciei respective, altfel decât pe cale genetică. Materialul genetic evoluează lent, iar odată mutaţia produsă, rămâne neschimbată foarte mult timp. În schimb, transmiterea directă, de la ins la ins, are avantajul că este uşor adaptabilă condiţiilor de trai, putându-se modifica chiar de la o generaţia la alta. Prin socializare, la unele animale apar şi sentimente superioare în relaţiile cu semenii, prefigurând apariţia omului.

3. Instinctul de putere şi independenţă, mai ales la animalele superioare, naşte şi afirmă Ego-ul, ieşirea psihologică din turmă. Individul va fi un lider în cadrul turmei sau se va separa complet în solitudine.

4. Căutarea plăcerii şi evitarea suferinţei este o urmare a dorinţei intrinseci de fericire a oricărei fiinţe vii. Este un principiu care guvernează evoluţia psihicului animal, care şi-a lăsat amprenta adânc şi în inconştientul uman. După psihologia behavioristă, chiar şi învăţarea se supune acestui principiu biologist; totuşi, în cazul omului, mai intră în funcţiune şi alte mecanisme motivaţionale.

5. Selectivitatea desemnează atât stabilirea intuitivă a compatibilităţii între semeni, cât şi igiena personală (eliminarea particulelor de vibraţie joasă, diferite faţă de vibraţia proprie). Ambele sunt aspecte practice ale principiului rezonanţei vibratorii. În privinţa igienei, este evident instinctul oricărui animal de a nu dormi unde şi-a făcut nevoile, precum şi curăţarea individuală sau reciprocă (în cazul animalelor superioare), adică dorinţa de puritate.

6. Pare „curios” să menţionăm curiozitatea ca instinct? De fapt, ea este tendinţa înnăscută a animalelor superioare de a explora mediul şi propriile potenţialităţi ale organismului. Fără curiozitate, nici un progres nu ar fi posibil în regnul animal. Curiozitatea desemnează tendinţa animalelor de a explora, care astfel se diferenţiază net de plante. S-ar putea crede că doar nevoia de hrană le-ar face pe animale să se mişte neîncetat de colo-colo. Dar, priviţi joaca puilor de animale superioare! Cât sunt de curioşi! Nimic nu-i obligă la asta, au tot ce îşi doresc de la părinţi, care nu-i forţează la nimic. Au deja curiozitatea în sânge...

7. Instinctul de conservare este primul şi cel mai important instinct. Este dorinţa de a exista, pur şi simplu, ca o proiecţie a Existenţei absolute.

Acestea sunt 7 tipuri diferite de instincte, ireductibile unul la altul, dar care în realitate acţionează împreună, sinergic, interacţionând, manifestându-se unul prin altul etc. Am găsit şi o anumită subordonare: instinctele superioare le pot genera sau influenţa pe cele inferioare, nu şi invers! De exemplu, curiozitatea poate împinge spre independenţă. Selectivitatea poate determina socializarea animalelor asemănătoare. Instinctul de conservare duce şi la nevoia de regenerare trupească. Principiul plăcerii face posibilă realizarea altor instincte, fiind răsplata lor.

< SUS >


 

CELE 7 PERECHI DE TENDINŢE PRINCIPALE LA CARE ESTE SUPUS OMUL

Vom continua cu analiza comparativă a instinctelor animalice cu cele 7 perechi de tendinţe (nu le vom mai spune „instincte”) ce îşi dispută întâietatea asupra influenţării omului. Sunt noi valenţe ale vechilor instincte, specifice nivelului uman. Apare însă un element distinct, şi anume influenţa unor forţe opuse, antagonice, pe fiecare nivel în parte. Subliniem astfel conflictul interior existent în firea oricărui om născut pe această planetă: lupta dintre forţele binelui şi cele ale răului.

Tendinţele dezvoltate din instinctele naturale sunt cele sattv-ice (divine), înnăscute, iar cele care li se opun sunt cele tama-sice (demonice, satanice), nenaturale. Între cele două extreme se află omul, o fiinţă raja-sică (dinamică), acţionând deseori fără a conştientiza că este manipulată de tendinţe invizibile negative (demonice).

Triada sattva – raja - tama este prezentă în literatura indiană încă din vechime şi ea desemnează cele trei guna, moduri abstracte de existenţă ale Naturii, manifestate sub diverse forme concrete (descrise respectiv ca: 1. pur, armonios; 2. activ, dinamic; 3. inert, întunecat). În această analiză, am considerat că triada desemnează, figurativ: sus – Cerul, jos - Subteranul, iar între ele - Omul.

Nivel Chakra Tendinţe antitetice umane
7 Sahasrara Sattv-ice (divine, înnăscute) Tama-sice (demonice, nenaturale)
Instinct de conservare Auto-distrugere, deteriorarea voită a propriei vieţi (ex. sinuciderea)
6 Ajna Curiozitate Dezinteres, apatie, blazare (ex. unele depresii)
5 Vishuddha Selectivitate (simţul valorilor) Amalgam, haos (ex. amestecul perfid al valorilor, al adevărului cu minciuna)
4 Anahata Căutarea plăcerii (excepţie o face autosacrificiul pentru obţinerea unei plăceri de ordin superior - suferinţa ca mijloc de înnobilare) Căutarea suferinţei (ca scop în sine, nu ca mijloc de înălţare spirituală)
3 Manipura Respectarea legilor cosmice (respectul ordinii şi disciplinei sociale) Revolta împotriva legilor cosmice (ex. „legea” bunului plac, egoismul)
2 Svadisthana Păstrarea vieţii în natură, respectul pentru toate formele de viaţă, simţul ecologic, aprecierea firescului Distrugerea vieţii în natură, aprecierea nefirescului, a ceea ce se opune înţelepciunii naturii (ex. războiul, homosexualitatea, tatuajele etc)
1 Muladhara Spiritualism (concepţia potrivit căreia viaţa continuă după moarte, prezentă în toate tradiţiile spirituale, încă din comuna primitivă). Optimism. Materialism (concepţia potrivit căreia moartea reprezintă anihilarea vieţii, aneantizarea sufletului). Pesimism.

Tabelul nr.3 - Cele 7 perechi de tendinţe opuse din om

Acum, că am definit explicit, în tabelul nr.3, unele pericole la care omul este expus, fiecare dintre noi are ocazia să se lămurească dacă a cedat până acum tendinţelor demoniace şi să decidă dacă, pe viitor, va fi la fel de obedient în a urma aceleaşi influenţe, cu toate urmările nefaste pe care i le-ar produce rezonanţa cu sferele de putere malefică, satanică ...

Tendinţele tamasice sunt uşor de recunoscut în alcătuirea bio-psiho-socială a omului:

Iată, de exemplu, atacurile psihice marcate prin depresie, pesimism, tendinţe suicidare, lipsa de speranţă.

Apoi, lipsa de valori a societăţii contemporane, înnăbuşirea valorilor autentice sub fluxul nenumăratelor antivalori promovate de fiştecine. Este acoperirea marilor adevăruri sub o avalanşă de minciuni, falsuri, conspiraţii ale tăcerii, adevărul nefiind întotdeauna respins, ci viclean sufocat de jumătăţile de adevăruri.

Sado-masochismul este o expresie evidentă a lipsei de respect pentru firesc şi căutarea suferinţei ca un scop în sine.

Egoismul exagerbat, cu toate defectele sale (invidie, lăcomie, orgoliu, hedonism ş.c.l.) este o amplificare voită a egoismului funciar specific animalului, dar coborât sub nivelul uman, sub nevoile normale ale omului.

Revirimentul piercingului şi tatuajelelor (în Occident, nu ne referim la tradiţiile primitive) sunt moduri de urâţire a frumuseţii naturale a omului.

Homosexualitatea este tot o formă de anormalitate căutată, o revoltă conştientă împotriva legilor universale, un orgoliu al măruntei creaturi contra înţelepciunii divine (chiar dacă gay-ul suportă acum o moştenire karmică, în viaţa anterioară, când s-a iniţiat în perversiune, a fost supus unui act de corupţie şi mimetism, deci a fost asaltat de o agresiune demonică, care se perpetuează prin obişnuinţă).

Războiul este forma cea mai gravă a sacrificării vieţii pe altarul unor interese egoiste a câtorva potentaţi.

În sfârşit, ofensiva ideologiei materialiste, care respinge orice fel de aspiraţie umană spre înălţimile spirituale, este o perfidă inoculare a microbului distrugerii, nihilismului sub toate formele, a lipsei de speranţă, a exacerbării egoului şi batjocoririi Creatorului.

 

CREDINŢA SPIRITUALISTĂ ŞI CREDULITATEA MATERIALISTĂ

După cum spunea Maestrul Yogananda, există o diferenţă între „încredere” şi „credinţă”. Încrederea este acceptarea intelectuală a unei ipoteze, până la verificarea ei (cum s-ar spune: „merg pe încredere!”). Credinţa survine atunci când primeşti semne personale care îţi confirmă indubitabil că ipoteza s-a verificat – atunci credinţa devine fermă (îţi spui: „acum ştiu!”). Nu aştepta însă mari miracole; semnele sunt foarte discrete şi adresate ţie personal – precum o picătură de apă căzută pe frunte, poţi să te ştergi neatent sau, dimpotrivă, să devii conştient de ea. Alţii nu vor observa acea picătură (şi altele care i-ar urma), venită pe fruntea ta nu se ştie de unde, într-un moment oarecare... Dacă nu dai atenţie semnelor, ele vor înceta să apară, inteligenţa invizibilă care le trimite considerându-te prea neatent, deocamdată, pentru a-şi pierde timpul şi energia cu un „copil neascultător” ca tine. „Mai aşteaptă tu niţeluş!”, ţi-ar zice, dacă ai putea auzi.

Credulitatea, adăugăm, este atunci când accepţi o ipoteză fără a-ţi trece prin minte să o verifici vreodată. În opinia noastră, cei mai mulţi dintre cei care se consideră materialişti sunt nişte creduli. Nu le trece prin cap să verifice personal ipoteza exclusivităţii forţelor materiei, respingând automat fenomenele paranormale care depăşesc modul de gândire îngust materialist.

Unii se proclamă „sceptici”... Scepticii materialişti – cei care resping afirmaţiile spiritualiste pe motivul că ei gândesc „raţional” – dovedesc cel mult „ne-încredere” într-o ipoteză, nepropunându-şi şi chiar nedorind verificarea ei sinceră, personală. Nu sunt nişte sceptici obiectivi, ci doar nişte oponenţi făţişi ai spiritualismului, fără scrupule şi duşmănoşi.

În general, materialiştii nu au o credinţă fermă în doctrina lor, precum au adevăraţii spiritualişti. Opiniile lor sunt fluctuante şi deseori contradictorii. Mai degrabă speră să pozeze în „băieţi deştepţi”, să iasă în evidenţă, au interesul să acapareze interesul unei mase de manevră, nu unor elite intelectuale. Logica lor este plină de fisuri, deşi pretind contrariul. Nu dorim să incriminăm pe toţi ateii! Unii sunt foarte morali, apropiindu-se de Dumnezeu prin fapte, nu prin credinţă intelectuală. Cinste lor! Ne-am referit doar la cei care sunt chiar mulţumiţi de suficienţa lor intelectuală şi lipsa de sensibilitate...

Din sondaje, rezultă că majoritatea savanţilor sunt credincioşi. Ei studiază natura şi legile ei cu scupulozitate, dar îşi folosesc şi intuiţia la maximum. De aceea, cred în forţele invizibile, supranaturale, dincolo de explicaţiile şi concepţiile actuale, conştientizând limitele modelului prezent de gândire al ştiinţei (paradigma). Oare ei nu sunt raţionali? Ba da, chiar foarte, dar în plus îşi folosesc şi intuiţia. Acesta este cel mai relevant exemplu despre ce înseamnă să îmbini armonios raţiunea limitată - apreciată unanim - cu intuiţia nelimitată - în general desconsiderată de societatea modernă de tip occidental.

< SUS >


 

CELE 7 FORME DE YOGA

Yoga este ştiinţa şi arta accelerării evoluţiei spirituale. Are ca scop unirea omului cu Dumnezeu, asemănător religiei (în latină, re-ligere = relegarea omului de Dumnezeu). Diferenţa constă în faptul că propune multe şi diverse metode practice în vederea acestui scop dificil, adaptate la specificul fiecărui om în parte. Nu intră în contradicţie cu nici o religie, pentru că se poate adapta la oricare şi se poate integra în practica religioasă a oricărui căutător sincer al Adevărului. De fapt, aşa cum o vedem noi, yoga nu este o religie, ci spiritualitate pură (deasupra religiilor partizane şi rivale) bazată pe o filosofie teistă atotcuprinzătoare.

Am împărţit formele de yoga binecunoscute în 7 tipuri. Diverşi maeştri au împrumutat tehnici şi metode din căi diferite, astfel că astăzi nu putem vorbi de originalitate 100%. Totuşi, specificul celor 7 tipuri de yoga s-a păstrat distinct şi îl descriem în tabel. Nu este o ierarhizare de nici un fel, ci doar o simplă clasificare. Fiecare are avantaje şi dezavantaje pentru practicant, şi nicidecum nu sunt în competiţie, ci în colaborare. Ele nu sunt nişte instituţii care trebuie apărate, ci există numai şcoli, discipoli şi maeştri care adoptă preferenţial unele sau altele dintre sistemele yoga, considerate de ei mai eficiente pentru apropierea de Dumnezeu sau fiindcă aşa au moştenit tradiţia.

Yoga integrală foloseşte tehnici, metode, concepţii din toate cele 7 tipuri de yoga.

Nivel Chakra Tipuri de yoga Unele denumiri tradiţionale
7 Sahasrara Yoga harului Guru yoga
6 Ajna Yoga mistică Jnana yoga
5 Vishuddha Yoga purităţii faptei Karma yoga
4 Anahata Yoga evlaviei Bhakti yoga
3 Manipura Yoga ascetică Yoga ascetică
2 Svadisthana Yoga elementelor subtile Tantra yoga, swara yoga, nidra yoga etc
1 Muladhara Yoga fizică Hatha yoga

Tabelul nr.4 - Cele 7 forme de yoga

1) Hatha yoga.

Se referă la tehnicile fizice, vizibile: postúri şi acţiuni fizice (asana, mudra, bandha), purificări ale diverselor organe şi cavităţi ale organismului uman (kriya), respiraţii speciale (pranayama) etc.

Dezvoltă: sănătatea fizică. Pregăteşte corpul să reziste energiilor antrenate în alte forme de yoga.

 

2) Tantra, swara, nidra yoga ş.a.

Aceste sisteme însumează diverse metode yoghine care celebrează Natura (Shakti) şi, aflându-i secretele, le foloseşte pentru evoluţie spirituală sub forma unor tehnici psiho-fizice foarte diverse. Cuvinte cheie: anatomie subtilă, chakre, controlul suflurilor, dedublări controlate etc.

Dezvoltă: diverse aptitudini paranormale, sensibilitatea subtilă.

 

3) Yoga ascetică.

Tapas (efortul intens) este întâlnit în toate formele de yoga. Uneori atinge paroxismul, ca în asceza autoimpusă (izolare de lume, în condiţii grele, practicată şi în creştinism) sau în practicile fakirice (mersul pe jăratic, pe cioburi, statul pe cuie etc).

Dezvoltă: voinţa şi unele abilităţi paranormale (cum ar fi cea legată de elementul subtil FOC, exemplificată prin uscarea cearceafurilor ude pe piele în mijlocul iernii, pentru demonstrarea stăpânirii tehnicii TUMO de către tibetani).

Lectură suplimentară:   DESPRE ASCETUL RĂTĂCITOR DIN INDIA (extras din India, religie şi filosofie)

 

4) Bhakti yoga.

Devoţiunea religioasă, comportamentul evlavios, adorarea Divinului în formele Sale personificate (Isus, Krishna, Buddha, alte zeităţi supreme), ca aspecte inteligibile minţii şi inimii omeneşti ale Supremului Absolut. Creştinismul popular este o formă de Bhakti yoga.

Dezvoltă: iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni, manifestarea iubirii în gânduri, fapte, vorbe, lipsa violenţei lăuntrice.

"Jnana este cunoaştere aridă, ai nevoie de ceva mai mult decât detaşare - aceasta este rasa (bucuria) care învăluie evlavia; Dumnezeu este bucuria personificată. Când te ajunge iubirea atotcuprinzătoare, fii pregătit să intri în starea de samadhi şi să fii martorul prezenţei lui Dumnezeu. Bhakti este dezvoltarea iubirii exclusive pentru Dumnezeu, dulce precum nectarul. Dragostea divină nu poate fi descrisă în cuvinte. Acela care are experienţa nu simte nevoia să vorbească despre ea, şi acela care vorbeşte despre această experienţă nu a cunoscut-o."
(din cartea Kundalini, poarta către înalta conştienţă, de Ravindra Kumar, Jytte Kumar Larsen, Editura Dao Psi)

 

5) Karma yoga.

Conform definiţiei date karmei yoga de Krishna în Bhagavad Gita, aceasta înseamnă „să acţionezi detaşat de fructul acţiunii tale, pe care să îl dăruieşti Divinităţii”. Rezultatul dobândit în urma acţiunii fără interes egotic este neacumularea de karmă personală în urma faptelor tale. Este yoga purităţii faptelor datorată purităţii egoului. Fapta este pură fiindcă nu înlănţuie în karmă, ceea ce este posibil numai prin purificarea egoului de tendinţele inferioare, negative, acumulate în decursul încarnărilor trecute şi a vieţii actuale.

Dezvoltă: altruismul, echilibrul sufletesc, slăbeşte forţa ataşamentelor sau a aversiunilor din subconştient.

Lectură suplimentară:   DESPRE KARMA YOGA (studiu de Răzvan Petre)

 

6) Jnana yoga.

Această yoga caută şi răspândeşte înţelepciunea, cunoaşterea spirituală, folosind noţiunile filosofice din Vedanta şi Samkhya, precum şi tehnicile meditative din Raja yoga. Kaballa ebraică este tot o formă de Jnana yoga. Formele de yoga menţionate mai sus au efecte fizio-psiho-sociale inteligibile pentru oricine (evlavia religioasă şi călugăria, faptele morale, altruiste, gimnastica de întreţinere, sunt lucruri destul de obişnuite şi de înţeles; chiar şi fenomenele şi experimentele paranormale nu mai sunt tabú). În schimb filosofia şi practica mistică este, în general, respinsă ca "nerealistă". Nu oricine poate accepta că ego-ul personal este condus de o instanţă inteligentă superioară, pentru că oamenii se identifică cu acest mic ego. Nici dintre cei care îl pot înţelege intelectual, nu toţi îşi doresc să pună în practică acest deziderat mistic: de a-şi diminua, până la dizolvare, egoul în Fiinţa Supremă. Pentru asta e nevoie să ai un Spirit bătrân, sătul de atâtea reîncarnări, de repetarea aceloraşi pofte trupeşti şi sufleteşti şi trudei de a le potoli...

Dezvoltă: cunoaşterea fiinţei supreme, inteligenţa generală, luciditatea, responsabilitatea, discriminarea dintre bine şi rău, sesizarea erorilor în chestiunile de spiritualitate.

Lectură suplimentară:   DESPRE ÎNVĂŢĂTURA SACRĂ (studiu de Răzvan Petre)

 

7) Guru yoga.

Această Yoga constă în Graţia Divină care îl binecuvântează pe aspirant, este ajutorul subtil nevăzut, primit mereu, chiar fără a-l şti. Nu discipolul are rolul principal, ci Guru-l (Maestrul care îl are în grijă spirituală) sau Dumnezeu Însuşi. Când discipolul este angrenat conştient într-un proces de evoluţie spirituală, el nu este lăsat singur, ci ajutat de toate forţele Binelui, de Guru, de Îngerii păzitori, de Dumnezeu. Aceasta este Graţia Divină. Guru yoga nu este o „yoga” obişnuită, ci este chiar Yoga în sens absolut. Este atingerea, prin Graţie, a ţelului ultim (sau scopurilor intermediare) spre care tinde aspirantul, datorită „simpatiei metafizice” stabilite între el şi Dumnezeu. Graţia vine deseori în doze mici, în concordanţă cu nivelul atins de discipol. După un anumit timp şi efort şi un progres lent, vine o porţie mare de Graţie, care aduce un salt evident. Graţia este dată cu multă inteligenţă. Maestrul Yogananda spunea că succesul în yoga se datorează un sfert efortului individual, un sfert Graţiei Maestrului şi două sferturi Graţiei lui Dumnezeu.

În creştinism se numeşte "pogorârea Duhului Sfânt", deşi poate mai exact ar fi să spunem „lucrarea unui Spirit Sfânt ”.

Dezvoltă: smerenia, umilinţa în faţa lui Dumnezeu cel Înţelept şi Atotputernic.

Lectură suplimentară:   DESPRE GURU YOGA (studiu de Răzvan Petre)

< SUS >

Anul 2008