COMENTARII LA STUDIILE KARMICE ALE NINEI PETRE

Doamna clarvăzătoare şi medium Nina Petre spune că «omul nu e Spiritul său divin» şi că «omul are o singură viaţă». Dar nu înseamnă asta o negare a rostului căilor spirituale şi, în general, negarea speranţei în viaţa veşnică?

Mai mult decât atât, aş adăuga. Nina Petre mai spune şi că «omul este cobaiul Spiritului său, prin care acesta îşi satisface anumite interese de evoluţie».

Sunt afirmaţii destul de dure, într-adevăr, diferite de dulcegăriile şi savantlâcurile pe care le puteţi citi sau auzi în diverse învăţături spirituale... Dar Nina Petre nu copiază pe nimeni, ci dă glas propriilor intuiţii şi descoperiri din cercetarea subtilă a oamenilor. Sunt idei venite din partea propriului Spirit şi a Ghizilor săi spirituali.

1. OMUL ESTE COBAIUL SPIRITULUI

Să analizăm deci: dacă tu nu eşti Spiritul şi dacă tu eşti o fiinţă diferită de a antecesorilor spirituali din încarnările anterioare ale Spiritului, ce înseamnă asta?

Înseamnă în primul rând că trebuie SĂ FII SMERIT. Nu ai de ce să te mândreşti cu realizările materiale sau calea ta spirituală. Ce va supravieţui din tine veşnic nu-ţi va aparţine ţie, ci Spiritului tău. Cunoaşte-ţi locul şi rămâi smerit!

Smerenia adevărată este o trăire minunată, dar foarte rară. Este o stare de mulţumire, calm şi recunoştinţă difuză, adresată întregii Vieţi, nu unei persoane anume. O putem simţi mai ales în zilele de graţie divină, când întreaga natură parcă surâde şi este liniştită.

Când pierdem un obiect de preţ pentru noi, cu o mare valoare afectivă sau materială, simţim că ni se rupe sufletul. Într-adevăr, atunci ego-ul nostru este fărâmiţat. Dar suferinţa ne eliberează parţial din propria temniţă. Este lecţia administrată de destin/viaţă/univers pentru a ne învăţa să renunţăm. Să renunţăm la lucrurile de care nu mai avem nevoie la un moment dat. Suntem o fiinţă liberă în esenţă şi trebuie să ne reamintim asta din când în când.

Unele învăţături spirituale moderne încep cu afirmaţii pompoase de genul „Poţi atrage orice vrei”, „Tu eşti Dumnezeu” „Gândeşte numai pozitiv” ş.a.m.d. Dacă omul este mai naiv şi le ia foarte în serios, dezvoltă complexe de superioritate periculoase, îşi pierde bunul-simţ şi face prostii. Cel mai mare duşman pe calea evoluţiei spirituale este ORGOLIUL. Toate tradiţiile ne avertizează şi tot degeaba, mereu cad în plasa ego-ului spiritual discipoli care îşi dezvoltă unele calităţi paranormale sau, pur şi simplu, care intră într-o grupare cu pretenţii spirituale. Astfel că cine te avertizează să nu te umfli în pene, că eşti doar un muritor, îţi face un bine imens. Desigur, putem lua din diverse învăţături spirituale câte ceva interesant şi folositor, dar cel mai important este să nu ne uităm niciodată locul firesc în Univers...

Nina Petre recomandă un trai normal şi moral. Nu se proclamă maestru de niciun fel, ci consilier karmic. Dar ce sfaturi utile şi înţelepte oferă domnia sa, esenţiale! Mulţi vor astăzi să devină învăţători spirituali fără a avea acest har. Urmarea unor cursuri sau primirea unor diplome nu e de ajuns. Mai ales când pretenţiile sunt până la Cer.

După ce ne cunoaştem o viaţă anterioară a spiritului prin Studiul karmic realizat de Nina Petre şi ne recunoaştem unele trăsături, atitudini, sensibilităţi, evenimente similare, putem să tragem următoarea învăţătură puternică: Dacă acea existenţă trecută ne pare acum o poveste, o iluzie faţă de realitatea de astăzi, oare nu înseamnă că şi prezenta noastră viaţă este la fel de iluzorie la scara veşniciei?! Oare nu cumva numai existenţa Spiritului este reală şi continuă, iar vieţile terestre sunt doar un joc pe parcursul eternităţii?! Un joc foarte serios – cum este, de exemplu, fotbalul, care stârneşte atâtea pasiuni –, o furtună într-un pahar cu apă...

2. SPIRITIZAREA OMULUI

Să mai întreb o dată: dacă tu nu eşti Spiritul şi dacă tu eşti o fiinţă diferită de a antecesorilor spirituali din încarnările anterioare ale Spiritului, ce înseamnă asta?

Înseamnă şi că, de fapt, eşti ţintuit în mintea ta, cu care te identifici. Omul este mintea sa. Ego-ul este mintea. Persoana este mintea. Dar SPIRITUL... este cu totul altceva decât mintea omenească. Asta trebuie să înţelegi. Omul obişnuit este îndepărtat info-energetic de propriul Spirit, deci el nu este Spiritul său (încă) şi are o singură viaţă (ca om).

Dacă însă persoana încearcă prin diverse căi a se apropia de Spiritul său, atunci identitatea ei se va transforma treptat, treptat, devenind în final una cu Spiritul. Este un proces magnific de „SPIRITIZARE” a omului, de comuniune cu Esenţa sa, de schimbare a identităţii sale de la cea efemeră la cea eternă.

Astfel că, dacă te deranjează adevărul afirmaţiei de la început, încearcă să îţi schimbi identitatea – de la cea umană, la cea spirituală! Gândeşte cu mintea spiritului, nu cu mintea egotică şi atunci vei gusta din eternitate şi înţelepciune.

Dar atâta vreme cât rămâi încorsetat în minte, să nu ai pretenţii că ai fi altceva decât o fiinţă efemeră, care trăieşte orbeşte la umbra Spiritului său. Ba chiar ca un cobai muribund, pus de viaţă şi destin să experimenteze diverse lucruri. Sună destul de neplăcut, dar cam aşa este. Una este să fii un „experiment al lui Dumnezeu” şi alta este să fii părtaş conştient la experimentul Vieţii universale. Reţine versurile:

Oferit de Creator
Spiritului-dirijor,
omu-i unul din doi: ori
cobai de laborator,
ori un colaborator.

Omul face eforturi să se spiritualizeze numai pentru că e împins de Spiritul său. Altfel, lăsat de capul lui, ar rămâne un animal comod şi egoist. Unii chiar rămân aşa, pentru că spiritul lor nu e suficient de matur sau puternic ori pentru că mintea lor e prea îmbâcsită şi nereceptivă la influenţele rafinate.

Dar chiar şi atunci, omul joacă un rol separat şi, obiectiv vorbind, este diferit de Spirit. Oamenii iluminaţi au sentimentul subiectiv că „sunt Sinele” pentru că mintea lor este foarte transparentă la gândurile şi intenţiile Spiritului. Dar însuşi faptul că omul iluminat doarme ca orice om, „dispărând” noaptea, în timp ce Spiritul său este mereu treaz – este dovada că persoana nu e chiar identică cu Spiritul său.

Nici cei ce pot călători în astral nu sunt. În proiecţia astrală conştientă, ei îşi păstrează modul de a gândi omenesc, ceea ce îi diferenţiază de Spiritul care îi însoţeşte şi ghidează invizibil.

Omul are o voinţă cu două motoare, e dual. Primul motor este ego-ul, al doilea e Spiritul, fiecare cu propriile interese şi viziuni. Ferice de cel care le poate sincroniza, pentru a nu se dezechilibra! Cel ce reuşeşte va atinge non-dualitatea.

Mă întreb, cât adevăr îngăduie mintea omului comun, de pildă, când cere să-şi afle viitorul şi pe fundal i se pregăteşte un scenariu negativ?! Aşa cum ştia Isus dinainte ce calvar îl aşteaptă... Oare câţi oameni ar suporta tot adevărul despre ei şi despre ce îi aşteaptă? Vedeţi, de aceea omului nu i se dezvăluie decât ce îi este necesar şi poate răbda. E ferit de cunoaşterea viitorului. Mai e loc de îndoială că omul nu e Spiritul său?!...

* * *

SALTUL ÎN A CINCEA DIMENSIUNE

În limbajul unor autori spirituali contemporani, omul comun trăieşte în „dimensiunea a treia”. Adică este individualist, egoist şi materialist. Aici se aplică dictonul „Cred ceea ce văd”. Ceea ce nu e vizibil sau nu este stabilit ştiinţific nu există pentru omul cu acest nivel de conştiinţă.

Cei care încep să îşi pună întrebări esenţiale despre sine, viaţă şi univers, cei care intuiesc că există fiinţe invizibile, forţe nebănuite, un design inteligent al naturii, energii subtile etc, toţi aceştia se află deja în „dimensiunea a patra”. Conştiinţa umană balansează aici între mintea egotică şi supraconştient.

Acei puţini semeni care au primit lumina spirituală, prin care se simt infime individualităţi în cadrul unui Întreg mult mai mare, aceştia au trecut deja în „dimensiunea a cincea”. Aici se aplică dictonul „Văd ceea ce cred”. Omul devine conştient de puterea imensă a gândului şi de faptul că fiecare primeşte ceea ce oferă universului, ca într-o oglindă. Nimeni nu poate păcăli pe nimeni, fiecare are sau va avea curând ceea ce merită, sub o formă sau alta. Totul este armonios, datorită legilor universale, astfel că şi răul sau urâtul au propriul rol de jucat în piesa lumii.

„Nu ochii, ci sufletul este cel care observă lumea. Prin urmare, sufletul reflectă lumea din jurul lui. Un suflet pur care-L cunoaşte pe Domnul va găsi întotdeauna ceva de admirat în lume şi nu va face niciodată ceva care să înrăutăţească lucrurile.”

3. OMUL ŞI REÎNCARNAREA

Care era întrebarea de la care am pornit: Dacă «omul nu e spiritul său divin» şi dacă «omul are o singură viaţă», nu înseamnă asta o negare a căilor spirituale?

Nu este o negare a valabilităţii niciunei căi spirituale. Vi se pare că budismul nu este o cale spirituală? Iar budismul are o concepţie privind reîncarnarea asemănătoare cu a doamnei Nina Petre. El afirmă că nu persoana se reîncarnează – aşa cum (eronat) susţine hinduismul, jainismul, spiritismul kardecist şi diverse secte new-age. Conform budismului, se „reîncarnează” doar anumite elemente din personalitatea defunctului, „parfumul” său, dar nu persoana integrală. Persoana este doar un conglomerat de diverse elemente, al căror destin este să se împrăştie la moarte, pe principiul „orice este născut trebuie să moară”. Supravieţuieşte doar fluxul Conştiinţei, care este nenăscută.

(În această privinţă, budismul converge şi cu teoria nondualităţii Advaita, care minimalizează persoana şi mintea umană. Argumentele din subcapitolele anterioare, 1 şi 2, converg, de asemenea, cu esenţa teoriei nondualităţii Advaita)

Este ca atunci când scoţi apă din fântâna vieţii, o torni într-o oală, apoi, la moartea omului, verşi apa înapoi în fântână şi spargi oala. „Reîncarnarea” înseamnă să scoţi iarăşi nişte apă din aceeaşi fântână şi s-o torni în alt ulcior. Fântâna este identică, dar oare este aceeaşi apă ca în prima oală? Unii răspund cu „da”, alţi răspund cu „nu” şi toţi au dreptatea lor.

Dificultatea de a explica chestiunea reîncarnării a generat de-a lungul secolelor multe polemici şi teorii în spaţiul cultural indian (vezi Reincarnation in Buddhism). Ele sunt însă uşor de conciliat dacă acceptăm că omul este un suflet animat de un Spirit. Sufletul este născut şi muritor, la fel ca şi corpul. În schimb, Spiritul este nenăscut şi nemuritor, precum Dumnezeu. Omul, aşadar, se identifică cu sufletul său, dar, din acest suflet, doar Conştiinţa umană va supravieţui morţii, trecând în Spiritul nemuritor.

În concluzie, pentru a împăca pe toată lumea ce crede în reîncarnare, să admitem existenţa a trei elemente psihice: sufletul, Spiritul şi Conştiinţa. Aceasta din urmă face parte din amândouă: din suflet, pe timpul vieţii, şi din Spirit, după moarte, în eternitate.

La reîncarnare, spiritul creează o altă Conştiinţă umană din fluxul mai mare de Conştiinţă pe care îl deţine. Deci nu sufletul se reîncarnează, ci Spiritul. Dar nici Spiritul nu o face direct, ci îşi trimite un delegat, un ambasador: Conştiinţa. De această nouă Conştiinţă umană se lipesc unele elemente karmice din rezervorul general de karmă al Conştiinţei spiritului.

Toţi oamenii în care s-a încarnat spiritul au avut aceeaşi identitate spirituală, provenind din Conştiinţa spiritului. Dar fiecare dintre ei a avut o personalitate diferită, creată de vieţile cu totul unice pe care le-au trăit.

KARMA ŞI INDIVIDUALITATEA

Definiţia obişnuită a karmei este că ea reprezintă reacţiunea la o anumită acţiune anterioară. Pe înţelesul comun, este răsplata sau pedeapsa pe care o primim pentru faptele noastre, ca expresie a Justiţiei Divine. Această idee este binecunoscută credincioşilor din toate religiile lumii.

Problema se complică atunci când vorbim de pedepsele venite peste veacuri, de la antecesorii spirituali. În acest caz, suportăm urmările faptelor unor alţi oameni cu care suntem uniţi prin Spiritul comun. Chiar şi aşa, karma individuală pare, totuşi, o nedreptate.

Se vorbeşte şi de „blestemele de neam”, prin care simplul fapt de a te naşte într-o familie aduce asupra ta ghinioane peste ghinioane. Iarăşi, o cruntă nedreptate venită de la karma familială.

Revenind la karma individuală, studiile karmice realizate de Nina Petre au revelat că ea îşi extinde semnificaţiile dincolo de ideea de justiţie. Moştenim de la antecesorii spirituali nu numai pedepse sau răsplate pentru faptele rele sau bune, ci moştenim şi sensibilităţi fizice sau psihice. Ne naştem cu anumite handicapuri sau afecţiuni, ba chiar suntem predispuşi la anumite situaţii critice neplăcute, pur şi simplu, fiindcă suntem succesorii spirituali ai cuiva. Asta nu are nicio conotaţie morală, ci provine dintr-un „ADN spiritual”.

Mai mult, Nina Petre a descoperit şi noţiunea de karmă colaterală, care este un concept inedit. Putem moşteni anumite probleme sau interese chiar de la rudele foarte dragi (soţi sau copii) ale antecesorului spiritual. Sau, dimpotrivă, putem transmite moştenirea noastră karmică individuală persoanelor dragi din actuala viaţă (tot rude apropiate). Nici asta nu pare a avea nicio legătură cu dreptatea sau nedreptatea.

Şi totuşi, dacă aşa stau lucrurile cu karma, asta nu înseamnă că ea provoacă nedreptăţi, ci că noi nu am înţeles ce este Justiţia Divină şi spectrul său de influenţă. La o privire mai atentă a celor spuse mai sus, constatăm că există un filon comun al aparentelor „nedreptăţi” provocate de karmă. Anume, trebuie să regândim ideea de „individualitate”.

Că fiinţele vii sunt mai mult decât un nucleu inteligent în jurul căruia se învârte restul lumii. Că fiecare fiinţă face parte dintr-un colectiv de fiinţe şi, mai presus de destinul individual (foarte important, desigur), tronează destinul grupului. Că nu ne putem sustrage legăturilor şi interacţiunii cu alte fiinţe. Că suntem responsabili şi pentru alţi oameni, unii chiar necunoscuţi. Că nu putem trăi singuri, ba nici măcar nu evoluăm singuri. Că totul este legat de tot. Iar această concluzie logică se articulează perfect cu diversele revelaţii spirituale care ne vorbesc despre acelaşi lucru: întregul Univers este o singură Fiinţă.

Abia de aici înainte începe progresul pe nivelurile superioare de evoluţie...

Misticul Marius Ghidel, într-o conferinţă publică, a fost întrebat din sală ce părere are despre faptul că, în ciuda spiritualităţii sale înalte, în India este o mizerie de nedescris. Răspunsul a venit instantaneu: Occidentul dezvoltă tehnologia şi confortul fizic, în dauna spiritualităţii (se dărâmă biserici sau se transformă în baruri, ateismul face ravagii etc). Pentru a compensa şi încetini ritmul pierderii sufletului omenirii, ca entitate globală, o parte a ei se sacrifică prin sărăcie, mizerie, disconfort pe toate planurile.

Iată deci că trebuie să privim omenirea terestră ca pe o unitate cu un destin comun.

DIRECŢIA SECUNDARĂ A DESTINULUI

Deşi Spiritul are anumite intenţii cu omul în care s-a întrupat şi face tot posibilul să se încarneze într-un mediu care să îi favorizeze realizarea lor, totuşi bagajul karmic atârnă deseori atât de greu, încât omul trebuie să facă faţă unor situaţii încâlcite şi dificile fără nicio vină, ba chiar în pofida destinului său.

Uneori, karma este mai puternică decât destinul. De exemplu, deşi spiritul a trecut o căsătorie în destin, karma venită din partea unui antecesor mai recent te poate îndemna să nu te căsătoreşti niciodată, să zicem, de teamă să nu rămâi văduv(ă) şi neconsolat(ă) pentru restul vieţii, cum s-a întâmplat cu acel predecesor spiritual.

De unde să ştii ce face parte din destin, ce vine din karmă şi ce este accidental, sunt lucruri greu de stabilit fără o viziune spirituală clară.

«Elementele de bază ale destinului au un caracter stabil. Dar destinul omului are şi multe elemente variabile, care pot suferi modificări prin voinţa spiritului, fiind dependente de modul în care omul îşi trăieşte viaţa. Orice abatere de la elementele de bază ale destinului (direcţiile principale) conduce fiinţa umană pe o direcţie secundară a acestuia.»

Destinul este un proiect de viaţă, stabilit la începutul vieţii de Spiritul omului împreună cu Spiritele Superioare, de care omul habar nu are. Prin liberul-arbitru lăsat omului, acesta poate alege (inconştient) să părăsească scenariul iniţial pregătit pentru el (direcţiile principale ale destinului), intrând pe o direcţie secundară.

Dar ieşind din schema iniţială, nu înseamnă că omul este lăsat de izbelişte, fără un scop în viaţă, fără un proiect şi ţeluri de atins, la discreţia absolută a întâmplării sau a minţii sale mărunte. Dimpotrivă, Spiritele Superioare creează foarte rapid un alt scenariu plecând de la punctul de cotitură.

Modul cum creează Spiritele Superioare, rapid, un alt destin ţine de genialitatea divină. Sau cum repară condiţiile favorabile împlinirii destinului iniţial. Ca într-un computer gigantic akashic, ele analizează toate combinaţiile posibile între persoanele ce trăiesc la un moment dat şi acţiunile lor cele mai probabile. Apoi vor pune în legătură unele persoane cu altele sau le vor aduce în anumite medii şi conjuncturi. Prin urmare, o resetare a unui destin înseamnă simultana reformulare şi a altor destine umane.

De pildă, dacă trebuia să te întâlneşti cu cineva important pentru tine şi ai ratat ocazia definitiv, înseamnă că şi cealaltă persoană şi-a ratat-o. Deci amândoi aţi intrat pe o direcţie secundară a destinului. Şi de obicei, sunt foarte multe persoane implicate într-o întâlnire destinică.

Iată cât de complicat este să fie repotrivite lucrurile odată ce scenariul nu a fost respectat de cineva! Dar aici este super-geniul Spiritelor şi de aceea le numim Superioare. Pentru că Ele corectează permanent haosul creat de oameni.

Totuşi, în cazul unui eveniment dramatic colectiv, cum ar fi un război, nenumărate destine sunt frânte şi, probabil, imposibil de reparat. Rămâne în sarcina viitoarelor întrupări să corecteze nedreptăţile suportate de unii şi produse de alţii (karma).

Elementele principale ale destinului sunt stabilite de Spiritul ce se încarnează, prin colaborare cu Spiritele Superioare. În general, scopurile lui esenţiale sunt: 1) de a-şi completa experienţele şi a învăţa lucruri noi; 2) de a-şi şterge anumite scheme mentale şi atitudini provenite din vieţile anterioare (karma); 3) de a fi de ajutor oamenilor animaţi de Spirite prietene.

În particular, scopurile se întrevăd prin elementele de bază ale destinului (durata vieţii, numărul casătoriilor, numărul de copii, profesiunea predestinată şi altele). Numai un Studiu karmic profesionist (prin clarviziune sau mediumnitate) poate scoate la lumină elementele principale (dharma) şi modul cum se pot corecta în cazul unei deturnări a destinului, voite sau nedorite.

Iată un exemplu fictiv. Să zicem că destinul ar fi următorul: femeia X trebuie să se îmbolnăvească uşor de nervi şi să fie tratată de psihiatrul Y, care se va îndrăgosti de ea şi se vor căsători, întemeind o familie fericită. Totuşi, unele lucruri esenţiale nu se petrec după scenariu. Domnul Y nu urmează Medicina, deci nu este psihiatru, şi nici nu locuieşte în acelaşi oraş cu X. Se va mai întâlni el cu perechea predestinată? Poate că nu. Şi atunci va intra pe o direcţie secundară a destinului, total diferită.

Sau poate că da, cu ajutor angelic. Să presupunem că femeia urmează nişte cursuri de meditaţie, în urma cărora începe să aibă unele uşoare dezechilibre mentale, încă nepericuloase, pe un fond psihic nativ instabil. Ea are unele viziuni spirituale, perseverează şi devine instructor de meditaţie. Ţine un curs în oraşul lui Y, la care acesta participă şi cei doi se apropie sufleteşte. Domnul Y, prin înclinaţia sa de bun psiholog, detectează la doamna X acele mici dezechilibre psihice incipiente şi o ajută să le elimine treptat, cu blândeţe, prin simple discuţii amicale. Perechea se mută împreună şi fac nunta, împlinind destinul comun iniţial, dar după un ocol serios.

În varianta iniţială, Y trebuia să fie maestrul şi X, ucenicul, iar în cea reală s-a întâmplat oarecum invers şi fără dramatismul unei nevroze. Iată cum o direcţie secundară a fost la fel de eficientă precum cea principală pentru împlinirea a două destine (pe latura sentimentală şi de sănătate). A rămas, totuşi, neîmplinit destinul profesional al lui Y, care rămâne de recuperat într-o viaţă viitoare...

IMPORTANŢA VIEŢII UMANE PENTRU SPIRIT

Spiritul încarnat este puternic influenţat şi inspirat de experienţele sale umane. Nu degeaba se spune că evoluţia spirituală este mult mai rapidă prin încarnare! Viaţa terestră îi oferă foarte multe oportunităţi Spiritului de a se îmbogăţi în experienţe, care îi dau noi idei de explorat mai departe.

- De exemplu, dacă s-a priceput să meşterească cu unelte primitive, ar putea decide să devină în această viaţă inginer, pentru a-şi desăvârşi aptitudinile tehnice.

- Sau dacă era o persoană care făcea pace între membrii tribului din viaţa trecută, în actuala, ar putea deveni un avocat de succes.

- Sau dacă Spiritul a fost profund impresionat de meseria de medic a copilului său dintr-o încarnare anterioară, ar putea decide să se facă chiar el medic în următoarea încarnare.

- După ce omul moare, Spiritul acestuia continuă să urmărească evoluţia familiei, a persoanelor foarte dragi. El poate fi interesat de unele aspecte inedite din viaţa lor, ulterioare decesului său, şi la reîncarnare, să dorească să le manifeste şi el. Viaţa terestră este o permanentă sursă de inspiraţie pentru planurile Spiritului aflat între încarnări.

În general, toate atitudinile şi faptele omeneşti importante rămân scrijelite în perispirit. Dacă Spiritul le consideră dăunătoare evoluţiei sale, va decide să şi le scoată din aură. Cum? Cea mai simplă şi eficientă metodă este de a le suporta în calitate de victimă. Aşa apare „prarabdha karma” (karma destinată actualei vieţi).

De exemplu, într-o viaţă anterioară, Spiritul a trădat pe cineva, iar acest păcat i-a rămas înscris în aură, ca tendinţă inconştientă. Ea nu se va manifesta în lumea spiritelor, pentru că nu are unde şi cum. În schimb, la o nouă încarnare terestră, această tendinţă poate reapare atunci când condiţiile sunt coapte, încurcând scenariul vieţii actuale. Pentru a o preîntâmpina şi chiar anihila, Spiritul îşi predestinează singur să fie, la rândul lui, trădat. Această trăire neplăcută îi va inocula oroare faţă de defectul neloialităţii, reechilibrându-i astfel inconştientul.

Pentru Spirit, astfel de echilibrări karmice sunt operaţiuni asupra tendinţelor inconştiente (samskaras), văzute, detaşat, ca un fel de „obiecte psihice” sau ca nişte „combinaţii şi recombinaţii chimice”. Dar pentru omul în care este încarnat, ele sunt dureroase. Deci, Spiritul aduce karma, omul rabdă suferinţa şi împreună rezolvă o problemă dificilă pentru amândoi.

KARMA ŞI TREZIREA SPIRITUALĂ

KARMA este ca un balon cu aer cald cu care calătoreşti oriunde bate vântul vieţii. Fiecare om are balonul său şi deseori vedem cum multe baloane merg în aceeaşi direcţie – asta e karma colectivă. Karma nu se termină niciodată, ea se regenerează continuu, ca într-un cerc.

Ieşirea din acest cerc (vicios sau virtuos) poate surveni doar prin trezirea spirituală sau iluminarea sau Prezenţa. Aceasta apare atunci când nu mai alimentezi balonul cu aer cald. Închizi robinetul. Încet, dar sigur, balonul coboară şi, în final, aterizează. Acum eşti pe sol ferm, nu te mai duce vântul încotro vrea el. Vei merge doar acolo unde doreşti, pe picioarele tale.