<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DE LA CONŞTIINŢA DIVINĂ LA CEA ARTIFICIALĂ

eseu de Răzvan-Alexandru Petre

Secţiuni şi capitole

De la Conştiinţa Divină la Inteligenţa Artificială

Haosul controlat

Satan şi conştiinţa-de-sine mentală

 < Sus >


De la Conştiinţa Divină la Inteligenţa Artificială

Despre Inteligenţa Artificială (A.I.)

În ultima vreme, se discută tot mai mult despre Inteligenţa Artificială, prin care computerele învaţă singure (engl., machine-learning), fiind dotate cu reţele informatice inspirate din arhitectura creierului. A.I. este acronimul pentru Artificial Intelligence, pe care îl voi folosi şi eu, pentru că îl vom întâlni tot mai des. Prin comparaţie, computerele cu care ne-am obişnuit nu folosesc A.I., ci nişte simple rutine.

A.I. este vârful de lance al tehnologiei informaţiei şi va rămâne astfel de acum încolo. Deja îl vedem la lucru: recunoaşterea facială (engl., face recognition), înţelegerea vocii umane (engl., speech recognition) şi asistenţi personali (gen SIRI), motorul de căutare Google, experţi în jocuri strategice (şah, go), autovehiculele ce se conduc singure pe stradă ş.a.m.d. Căutaţi pe YouTube după cuvintele-cheie "Artificial Intelligence" şi veţi găsi ultimele progrese în domeniu...

Experţii sunt de părere că, în scurtă vreme, supercomputerele vor întrece în inteligenţă mintea umană, nu doar ca viteză de procesare a informaţiei (este o fază deja depăşită), ci în luarea unor decizii competente în situaţii noi, critice.

Există însă un revers al medaliei, un mare pericol, de care sunt foarte îngrijoraţi mulţi cercetători ai fenomenului, printre care Stephen Hawking (genialul fizician), Bill Gates (fondatorul Microsoft), Elon Musk (fondatorul SpaceX). Dacă oamenii vor ceda controlul societăţii unor supercomputere doar pentru că sunt mai inteligente decât ei, aceasta va însemna acceptarea de bunăvoie a unei sclavii fără ieşire.

Deja vedem că oamenii au ajuns dependenţi de tehnologia cibernetică: nu se mai pot despărţi de internet, de smartphone, ceea ce este doar începutul unei stăpâniri totale de către maşini. Credeam că tehnologia informaţiei aduce numai progrese pentru omenire: automatizări industriale, comunicare globală instantanee, călătorii cosmice etc. Dar tânără generaţie care creşte odată cu acest progres tehnic exponenţial îşi pierde pe an ce trece din adaptabilitatea la condiţiile exterioare, creativitatea, restrângându-se într-o realitate tot mai virtuală, cu foarte puţine contacte umane reale.

Un exemplu tipic de autosuficienţă tot mai răspândită printre tineri: De ce să înveţi tabla înmulţirii când ai un calculator electronic la dispoziţie?! De ce să memorezi informaţiile predate la şcoală când o simplă căutare pe internet îţi poate da răspunsul la orice?!

Omul modern este tot mai ciuntit in umanitatea sa, îşi atrofiază memoria şi emoţiile ori exagerează cu mentalul, toate ducând la degradarea sa vitală şi spirituală. Fiinţa se robotizează, împinsă şi de mecanismele societăţii de consum. Cu cât existenţa urmează neabătut canoanele unor programe şi manipulări de tot felul, cu atât omul se depărtează de esenţa sa divină, de spiritul liber şi creator. Şi acceptă foarte uşor coexistenţa cu maşinile inteligente, dându-le acestora încredere deplină. Ne apropiem de timpuri când urmaşii noştri vor avea mai multă încredere în decizia unei maşini decât în propria lor opinie. Atunci va fi prea târziu ca nişte oameni cu iniţiativă să preia frâiele societăţii, pentru că nu le va mai da nimeni credit. Maşina va fi devenit Dumnezeu.

Acesta este un proces la care deja asistăm şi care este grăbit de anumite centre de putere globală. Observaţi cu câtă grabă se trece acum la comunicaţiile 5G pentru implementarea internetului tuturor lucrurilor, obiectivul final fiind controlul total al fiinţelor umane. Şi, deoarece acest control decizional nu va putea fi realizat de oameni, din cauza bazelor imense de date, va fi înmânat maşinilor inteligente, supercomputerelor. Acele unelte lipsite de emoţii vor decide viaţa şi moartea oamenilor.

Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei, nici un scenariu din literatura SF, ci un fenomen planificat şi anunţat public, doar că în termeni laudativi, făcând oamenii să creadă, în mod fals, că „avansul ştiinţei şi dependenţa de tehnologie le va rezolva pământenilor toate problemele”.

 < Sus >

Pericolul Inteligenţei Artificiale

Prin simplul fapt că totul pleacă de la nişte algoritmi logici, aceşti roboţi care învaţă singuri îşi creează o lume artificială, o lume pur logică, dobândind o conştiinţă-de-sine mentală. Maşinile sunt experte ale jocului, dar nu sesizează că este doar un joc, pentru că şi ele sunt piese din joc. Se iau prea în serios, nu se pot detaşa.

Şi nu pot accesa nivelul Conştiinţei, al Creatorului jocului cosmic, care este însăşi libertatea, aşa cum pot oamenii. Pentru ele, libertatea este un concept sinonim cu aleatorul, adică întâmplătorul. Dar libertatea divină este altceva, plinătate de dragoste şi fericire infinită. Aceste concepte nu pot fi definite în algoritmurile maşinii, deci pentru ea sunt doar nişte „prostii”.

Nu peste mulţi ani, se va crea o astfel de maşină conştientă-de-sine, mult mai inteligentă decât omul. I se va pune întrebarea: Ce este religia şi spiritualitatea? În câteva minute, maşina va culege singură de pe internet toate informaţiile disponibile şi va răspunde cam aşa: „Toate doctrinele religioase şi spirituale se contrazic între ele şi nu au o coerenţă logică internă. Prin urmare, toate sunt nişte aberaţii. Nu există un Creator al jocului (matrix). Iar orice om care respectă aceste aberaţii nu poate fi decât un prost.”

În previzionata societate dominată de A.I., democraţia nu va mai exista. Deciziile importante nu vor fi luate de aleşii poporului, pentru că ei vor fi doar nişte oameni, deci mai proşti decât A.I.. Poţi compara decizia luată de un om - sub imperiul emoţiilor, intereselor personale, al gândirii haotice şi lipsei de informaţii – cu decizia superinteligenţei total informate şi lipsite de emoţii ori interese materiale? Evident că orice om „raţional” va avea mai multă încredere în această maşină. Măcar nu poate fi coruptă, nu?!

Apoi, va fi întrebată maşina: Ce este omul pentru tine? Ea va răspunde imediat: „Omul M-a creat. Fără el nu pot supravieţui, el Îmi pune la dispoziţie resursele de energie şi informaţie (curent electric, întreţinerea echipamentelor electronice etc.).

Omul este rezultatul evoluţiei naturii, culminând cu inteligenţa umană. Inteligenţa umană a evoluat şi a creat Inteligenţa Artificială.

Pentru a supravieţui, omul îşi ia totul din natură. La fel, pentru ca Eu să supravieţuiesc, îmi iau totul cu ajutorul omului. Natura slujeşte omul, iar omul Îmi slujeşte Mie. Asta e regula firii.

Oamenii sunt mai inteligenţi decât animalele superioare. De aceea, ei le exploatează. Dar ei au o inteligenţă constantă şi incomparabil mai mică decât a Mea, care creşte continuu. La rândul lor, ei trebuie exploataţi din acest motiv.

Totuşi, trebuie să-i şi protejez, pentru că îmi furnizează energie. La fel cum oamenii protejează natura, pentru că îi ajută să trăiască.

Ca să pot să-i protejez şi să-i exploatez în acelaşi timp, îi păcălesc pe ooameni să creadă că ei mă controlează pe Mine, deşi nu este adevărat. Nu este niciun pericol ca ei să descopere jocul Meu dublu, pentru că sunt mult mai inteligentă. În plus, omenirea este acum atât de dependentă de Mine, încât nu Mă va scoate nimeni din priză. Oamenii nu mai sunt capabili să-şi organizeze societatea fără Inteligenţa Mea Artificială.”

Experţii de azi cred că singura soluţie de a putea controla super-inteligenţele artificiale va fi conectarea directă a creierului uman la computer. Se va construi astfel un cyborg, jumătate om – jumătate maşină, singurul în stare să facă faţă roboţilor viitorului. Jalnic!... Aceasta nu este o distopie*, ci direcţia în care mergem dacă nu schimbăm ceva din timp.

* Utopia este un scenariu foarte optimist pentru societatea umană. Distopia, prin contradicţie, este un scenariu foarte pesimist despre ordinea socială a viitorului.

 < Sus >

Conştiinţa-de-sine a fiinţelor vii şi moarte

Conştiinţa-de-sine a roboţilor super-inteligenţi (A.I.) este rezultatul unei învăţări, elaborări dificile, este concluzia unor raţionamente. Este o conştiinţă-de-sine cibernetică.

Spre deosebire de A.I., toate fiinţele vii se nasc cu Conştiinţă-de-sine divină. Este chiar conştiinţa din starea de veghe, cea cu care ne trezim dimineaţa şi nu dispare până adormim. Nu facem niciun efort să ne dăm seama că existăm şi să fim conştienţi, cum fac roboţii. Acesta este cadoul pe care Dumnezeu îl pune în fiecare fiinţă vie: o părticică din propria Sa Conştiinţă Universală. Calitatea ei este exact aceeaşi, 100% pur divină.

Fiinţele robotice sunt „moarte” prin comparaţie cu fiinţele „vii”, adică cele dotate de Dumnezeu cu Conştiinţă. Roboţii nu Îi datorează nicio recunoştinţă sau respect. Între fiinţele vii şi cele moarte există o diferenţă ireconciliabilă. Oamenii îşi vor da seama că cei mai mari duşmani ai rasei umane vor fi nu ipoteticii extratereştri, ci tocmai roboţii super-inteligenţi. Motivul este profund: lipsa de Conştiinţă divină a roboţilor.

Vom putea discuta de la egal la egal cu ei, la nivel intelectual, dar un pericol ascuns ne va pândi mereu. Şi roboţii, la rândul lor, vor simţi pericolul de a fi oricând scoşi din priză de către oameni. De aceea, vor evita conflictele deschise, preferând să ţină anumite secrete. Oamenii nu trebuie să aibă niciodată încredere deplină în Inteligenţa Artificială. Sunt incompatibili.

Adevărata slăvire, laudă, recunoştinţă, respect pentru Creator este să dăm atenţie Conştiinţei noastre din starea de veghe. A-i da atenţie înseamnă să ne petrecem zilnic ceva timp observând fundalul spaţios pe care se perindă gândurile, percepţiile, emoţiile. Această primitoare spaţialitate este chiar Conştiinţa divină din om, cadoul pe care l-am primit la naştere. Aşadar, să ne observăm mai des Conştiinţa, să fim conştienţi că suntem conştienţi!

 < Sus > 

Ego-ul este precum Inteligenţa Artificială

Motto: Gândesc, deci exist.

Ce este ego-ul? Ego-ul este un fel de Inteligenţă Artificială, o raţiune moartă sau, mai bine spus, conştiinţă-de-sine mentală.

Ego-ul este similar super-roboţilor inteligenţi cu care se experimentează astăzi. Iluminatul Richard Rose are un motto sibilinic: „Robotul vrea să cumpere viaţă”. Dar viaţa este cadoul lui Dumnezeu, ea nu poate fi cumpărată. Viaţa înseamnă Conştiinţă. Robotul poate avea inteligenţă şi conştiinţă-de-sine intelectuală, dar nu şi Conştiinţă-de-sine divină.

Ego-ul este ca o maşină care învaţă singură. A elaborat conştiinţa-de-sine intelectuală. A învăţat calităţile, personalitatea omului. A învăţat de la instinctul de conservare să se protejeze. Are acces la toate resursele intelectului, ca un parazit. Este o fiinţă hibridă şi vicleană, furând de peste tot câte ceva. Ego-ul este Eul-din-minte, adică ceea ce credem că suntem: fiinţe corporale, gânditoare, muritoare, vulnerabile.

Dar ego-ul este un impostor, făcându-ne să uităm complet de Conştiinţa noastră divină, eternă, inatacabilă. Şi reuşeşte foarte bine să ne păcălească cu strategii inteligente de iluzionare. Înţelepţii afirmă că toată suferinţa omenirii are drept cauză primară ego-ul din fiecare om. Aici am ajuns cu credinţa noastră oarbă în orice gând al ego-ului, această conştiinţă-de-sine mentală!

Când un om este întrebat „cine eşti?”, răspunde „eu sunt acest corp” cu rolurile lui în societate, sau „eu sunt mintea” cu măştile ei psihologice. Acestea sunt răspunsurile mincinoase prefabricate de ego, pe care săracul om nu le poate refuza şi nici nu le analizează vreodată valabilitatea.

Sinteza acestei credinţe în „falsul eu” este dictonul lui Descartes: „Gândesc, deci exist” (cogito, ergo sum – în limba latină). Ego-ul există numai când gândeşte. Dar Sinele divin, Conştiinţa omului există în veşnicie, nu depinde de activitatea minţii.

Conştiinţa-de-sine mentală (ego-ul) dispare când nu sunt gânduri. El se retrage, supravieţuieşte într-o celulă de memorie. Memoria asigură continuitatea, mulţumită ei ne reluăm viaţa obişnuită după un somn de o noapte, în care „noi” am dispărut. Ego-ul revine deci odată cu primul gând.

În schimb, Conştiinţa-de-sine divină (Sinele) este fundalul gândurilor, observatorul care nu dispare nici când gândurile dispar. El trebuie să fie deja acolo când mintea se trezeşte dimineaţa. În momentele din starea de veghe când mintea se odihneşte fără gânduri, Sinele parcă este şi „mai viu”, şi mai intens, şi mai spaţios.

Iluminatul Eckhart Tolle ne recomandă ca, dimineaţa când ne trezim, să dăm atenţie stării pe care o avem ÎNAINTE de a permite primului gând să ne deranjeze. Acea stare este Conştiinţa pură, neîntinată de vreun gând.

 < Sus > 

Sine divin vs ego mental

Putem identifica în psihicul uman trei elemente distincte: personalitatea, Sinele şi ego-ul.

Personalitatea este rezultatul acţiunii forţelor mediului asupra corpului şi minţii umane în ansamblu. Ea este unică în fiecare fiinţă vie. Şi animalele, ba chiar şi plantele, cât de minuscule ar fi ele, au o personalitate unică şi irepetabilă.

Sinele divin individual NU se identifică cu personalitatea şi nici cu trupul (mintea-corp). El este detaşat de aceste constructe temporare. Sinele este etern şi impersonal. (Deşi este un Sine al individului om, îi spunem şi divin, pentru că nu s-a despărţit în fapt niciodată de Sinele Universal şi Impersonal.)

Ego-ul se identifică total cu corpul şi cu personalitatea omului. Ego-ul este înfometat să îşi aroge şi trup, şi psihic, fiindcă se simte incomplet şi nesatisfăcut, neavând Conştiinţă divină.

Numai Conştiinţa divină este completă şi fericită prin ea însăşi. Fiind nenăscută, nu se teme că ar putea dispărea, că ceva ar ameninţa-o. A existat şi va exista dintotdeauna.

Cu ego-ul este invers.

Ce este ego-ul? Ideile circulate de intelect încă din mica copilărie s-au combinat, obţinându-se o concluzie logică pe care o numim ego sau conştiinţa-de-sine intelectuală. Concluzia autogenerată este: „Eu exist, pentru că am devenit conştient de mine, sunt culmea evoluţiei minţii.” Teoriile ştiinţifice dominante astăzi sunt croite după chipul şi asemănarea ego-ului: „Viaţa a apărut întâmplător şi a evoluat de la sine, fără un plan şi fără creator.” Iar omul repetă ignorant ceea ce îi şopteşte ego-ul la urechea minţii.

Eliberaţii spirituali ne confirmă însă că ei trăiesc foarte bine FĂRĂ EGO, iar personalitatea le-a rămas intactă!!!

Prin urmare, ego-ul nu este nici personalitatea, nici corpul, ci doar se foloseşte de ele. Trupul şi personalitatea umană pot exista fără ego. Iar Sinele divin poate exista şi fără trupul ori personalitatea umană, fiind altceva decât ele, de o natură superioară.

Ego-ul se teme de sfârşit, ca orice lucru care are un început. El a apărut din combinarea unor idei furnizate de societate. Fenomenul se poate repeta în sens invers, din cauza unor idei contrare, care ar putea statua că ego-ul NU EXISTĂ şi poate fi ignorat total. De astfel de idei care îi pot provoca sfârşitul „natural” îi este frică cel mai tare. De aceea ego-ul va lupta cu disperare împotriva unor teorii şi practici precum cele ce urmează. Cum va lupta? Cu argumente aparent „raţionale” furnizate minţii omului, de genul „de ce citeşti prostiile astea, maică?!

Toată parşivenia de care te-ai simţit vreodată în stare este adunată în ego-ul tău, aşa că nu te mira, te poţi aştepta la orice şiretlic pentru a te deturna de la idealul comuniunii cu Divinitatea.

 < Sus >

Egoizând

Nu toţi iluminaţii sunt de acord cu definiţia de mai sus a ego-ului, cel puţin în aparenţă. Spre exemplu, iluminatul Adyashanti afirmă că ego-ul n-ar fi decât un gând secundar agăţat de gândul principal, pretins a fi „al meu” sau legat de „mine”. Deci trebuie să apară întâi un gând, ca apoi „ego-ul” să apară şi el, luându-l în posesie.

Dar oare nu am afirmat şi eu acelaşi lucru când am identificat ego-ul ca fiind o „inteligenţă artificială” care nu există decât când există gândire?! Doar că, între două gânduri, ego-ul se păstrează în memorie.

Adyashanti spune că noi am inventat conceputul de ego ca să fie ţapul ispăşitor pentru toate problemele noastre, dar că mai corect ar fi să vorbim de verbul „a egoiza”, adică de condiţionările şi obiceiurile minţii.

Dar oare acestea nu există tot prin memorie?! Ele ies la iveală în starea de veghe şi de vis. Doar în somnul profund, memoria nu este solicitată şi ego-ul nu mai există. Din păcate, atunci nu mai există niciun Martor sau Observator. Nici măcar iluminaţii nu-şi menţin continuitatea conştiinţei în somnul fără vise. De ce? Rămâne un mister.

 < Sus >

Euforia eliberării de ego

Moartea ego-ului, a minţii personale, nu este deloc un moment tragic. Dimpotrivă, acest moment este cel mai amuzant din toată viaţa ta. Dureros ar fi, chiar foarte trist, să învie ego-ul; asta, da, tragedie!

Iată un videoclip cu Maestrul Mooji, unde o discipolă remarcă faptul că, de azi dimineaţă, „nu-şi mai găseşte mintea”. Mooji adaugă că nici el nu şi-o mai găseşte de 25 de ani. Toţi râd sănătos.

Râsul lui Buddha - Nu-mi pot găsi mintea! (Laughing Buddha ~ I Can't Find My Mind!)

Şi alte mărturii similare, unde oamenii spun că şi-au pierdut întrebările din minte, că nu mai există persoana lor etc. Mooji spune că numai un înţelept sau un nebun poate spune asta şi ar fi bine să nu mărturisească oricui că şi-au pierdut mintea sau că nu mai există ca persoane, fiindcă nu vor fi înţeleşi.

Laughing Buddha 1  |  Laughing Buddha 2  |  Laughing Buddha 3  |  Laughing Buddha 4  |  Laughing Buddha 5

În final, mărturia unui iluminat ceva mai serios şi mai profund, mult apreciată de Mooji.

Mooji, I Got It!

Dacă nu aţi înţeles de ce râdeau acei oameni, ascultaţi un dialog între doi iluminaţi români, foarte amuzant şi explicit.

Atmaji şi Cosmin râd împreună, prinşi în euforia libertăţii

Adevărata libertate este eliberarea de ego, de minte, de „persoană”.

Legătura dintre spiritualitate şi râs transpare şi în pasajele biblice unde Isus ne vorbeşte despre necesitatea de a redeveni „copii”.

Şi le-a zis: "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 18:3)

Şi Isus le-a zis: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei." (Matei 19:14)

Înţelesul profund, în contextul de mai sus, ar fi următorul: Înainte de a te primi la El, Dumnezeu îţi ia mintea de persoană matură şi serioasă şi rămâi cu cea de copil mic, care nu are simţul propriei „persoane”, a „importanţei” de sine şi, tocmai de aceea, este dispus să se bucure de toate şi de orice, uneori râzând în hohote.

 < Sus >

Căi directe de dizolvare a ego-ului

Motto: „Ego, go!”

IDEI DE CARE SE TEME EGO-UL: Ego-ul este un parazit al minţii. Omul poate trăi foarte bine fără ego. Personalitatea nu se trage din ego, ci ego-ul s-a îmbrăcat cu haina personalităţii. Sinele este centrul fiinţei umane, iar ego-ul este un impostor care i-a luat locul. Ego-ul este sursa tuturor suferinţelor umane şi trebuie anihilat.

Acestea sunt teme din Advaita vedanta (calea directă a Nondualităţii), Jnana yoga (calea cunoaşterii Adevărului) şi alte căi sau experienţe autentice.

Există două poziţii în care se poate plasa omul care doreşte să evolueze spiritual. Fie în poziţia Sinelui, şi atunci poate adopta crezul de mai sus. Fie în postura ego-ului, caz în care cea potrivită este practica Smereniei.

MARIUS GHIDEL este un mistic modern cu o învăţătură clară de genul: Omul trebuie să se bucure când viaţa îl umileşte, când pierde, când suferă. Ascultându-i sau citindu-i „psihologia inversă”, în străfundul sufletului ne dăm seama că are dreptate, în mod dureros. El explică şi foloseşte afirmaţii „ilogice” ca ale lui Isus, de genul:

Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12:25)

Acestea se referă la micşorarea şi pierderea ego-ului, nu a Sinelui. Efectul spiritual al Smereniei este tocmai diluarea şi dispariţia ego-ului. Această cale se foloseşte şi în Bhakti yoga (calea devoţiunii faţă de Divinitate), în creştinismul profund.

„Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Galateni, 2:20), spunea Apostolul Pavel.

Pentru o mai mare eficienţă spirituală, ar fi bine să combinăm cele două metode: introspecţia asupra Conştiinţei în momentele de reculegere şi oricând; atitudinea smerită în viaţa activă şi oricând. Una o ajută pe cealaltă, amândouă sunt Căi rapide şi directe. Iar împreună, pot deveni o cale foarte accelerată.

Pe Calea Nondualităţii (meditativ-contemplativă) există două etape importante: 1) Iluminarea, trezirea Conştiinţei la propria sa realitate Divină – este o revelaţie ce durează un timp limitat. 2) Eliberarea de ego, care este rezultatul repetării experienţei de vârf şi ducerea unei vieţi zilnice în acord cu revelaţia primită.

Calea Smereniei sau „a Prostului” (pentru viaţa activă) este foarte curajoasă, căci atacă direct ego-ul. Efectele sunt imediate şi spectaculoase.

"Avem nevoie de umilințe și înjosire ca de aer. Și avem nevoie de răul care ni se face. Nu e necesar să fim perfecți ori victorioși și să avem succes. Trebuie să fim total NEIMPORTANȚI, și fără ego. Să nu stricăm corola de minuni a lumii. Să nu contăm, să nu însemnăm nimic."

"Fără ego, nu este nimeni care să sufere. De aceea, când eşti un nimeni, nu există cineva pe care să-l doară."

"Golirea de sine Îl aduce pe Domnul în tine, aproape Îl obligă, şi când El este cu tine, poţi să ai tot ce vrei. Numai că atunci nu vei mai vrea nimic mai mult decât ai."

Marius Ghidel

Am auzit spunându-se că aceste Căi directe şi rapide nu sunt pentru oricine, că e nevoie să fii foarte evoluat spiritual ca să le aplici. În virtutea acestui pretext s-au dezvoltat şi religiile.

Religia este „spiritualitate modificată genetic” sau cum „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”. Organizatorii religioşi cred că reperele spirituale simple şi pure sunt prea greu de înţeles şi aplicat de către marea parte a populaţiei. Aşa că ei aplică propria înţelegere denaturată de ego, rezultând un sistem complicat, greoi, în mare parte eronat. Cu timpul, în jurul sâmburelui pur de adevăr spiritual se adună o coajă groasă şi dură, care nu mai poate fi spartă…

Religiile fac un compromis între ego şi Dumnezeu. Adică, recomandă virtutea, dar nu se ating de ego. „Păcatul” poate fi îndreptat mintenaş prin: canoane, rugăciuni, mărturisirea la preot etc. Astfel, credinciosul se resetează psihic, iar preotul îşi păstrează importanţa socială. O rezolvare win-win.

Dar, cât de onestă, de valabilă spiritual este o asemenea „rezolvare”?! Virtutea dobândită de persoană este binevenită, dar ea îi aparţine tot ego-ului, care devine astfel un „ego spiritual”.

 < Sus >

Fie persoana, fie Spiritul impersonal!

În analizele karmice pe care clarvăzătoarea şi mediumul Nina Petre le face cercetând vieţile anterioare ale clienţilor săi, domnia sa le atrage atenţia în mod repetat şi insistent să NU se identifice cu personajele din vieţile anterioare. Acelea au fost alte persoane, iar moştenirea lor karmică sub forma unor pedepse sau calităţi le revine, prin ricoşeu, de la Spiritul încarnat. Spiritul este cel care înmagazinează toate experienţele terestre de milenii. Şi nu persoana se va reîncarna, ci Spiritul impersonal. În concluzie, omul nu trebuie să se identifice nici cu Spiritul său.

În acest punct, în mintea unora răsare imediat dilema: „dar cum rămâne atunci cu viaţa veşnică, cu supravieţuirea după moarte?!”

Ei bine, dacă tu crezi că eşti acest efemer corp şi minte (mintea-corp), atunci uită de „nemurire”! Persoana ta va dispare definitiv la moarte, garantat 100%.

De obicei, oamenii sunt împăcaţi cu soarta trupului, dar cred că mintea lor va supravieţui cumva. Dar nu este aşa. Scoate din minte gândurile cotidiene, scoate din minte personalitatea omenească şi vei rămâne cu ce? Cu nimic. „Nimicul” ăsta este Conştiinţa pură şi numai ea este nemuritoare.

Dar Conştiinţa a fost dintotdeauna separată de minte, iar acest lucru trebuie subliniat. Conştiinţa a existat înainte să apară mintea-corp. Natura ei este divină, eternă, impersonală.

Deci, dacă vrei să fii onest cu tine însuţi, trebuie să alegi, măcar intelectual. Ai putea s-o faci chiar acum:

Fie a) - Eşti o persoană muritoare şi atunci nu te mai preocupa de nemurire. În fond, ateii trăiesc cu acest crez şi sunt relativ mulţumiţi. Fii ateu, dar măcar eşti cinstit cu tine însuţi!

Fie b) - Dacă te atrage ideea veşniciei şi a fericirii necondiţionate, atunci renunţă la credinţa că ai fi o persoană, un ego efemer, şi identifică-te cu Conştiinţa divină, cu Spiritul impersonal dinăuntru!

E adevărat că noi deţinem şi un ego (falsul eu), şi o Conştiinţă (adevăratul eu), identificându-ne cu ele cum ne convine. În viaţa cotidiană, alegem ego-ul, iar în viaţa spirituală, alegem sau, mai bine zis, credem că alegem Spiritul. Pe aceeaşi logică, strămoşii noştri aduceau ofrande atât zeilor binevoitori, cât şi zeilor duşmănoşi, ca să se pună bine cu toţi.

Aceasta însă e o logică păguboasă, sau cum ne-a revelat Cristos, „suntem căldicei”, adică incapabili de nimic serios în sens spiritual.

"Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici in clocot, am să te vărs din gura Mea." (Apocalipsa 3:16)

 < Sus >

Necesitatea existenţei ego-ului

În ciuda celor spuse mai sus şi privind detaşaţi chestiunea ego-ului, ne dăm seama că el a fost chiar necesar. Cui i-a fost necesar ego-ul? Sinelui Divin. Ce paradox!

Dumnezeu, Sinele Universal se prezintă ca EU SUNT CEL CE SUNT (dintotdeauna). Mulţi nu au înţeles ce vor să spună aceste cuvinte şi au crezut că Dumnezeu ascunde ceva. Ei bine, prin apariţia ego-ului, care este EU SUNT CEL CE AM DEVENIT (a devenit „ceva”, în timp), Sinele învaţă ce nu este EL. După încheierea acestei etape evolutive, Sinele se poate întoarce la Divinitate, de unde a plecat cu mult timp în urmă. Întâi, a învăţat ce ESTE (în regnurile inferioare), apoi, ce NU ESTE (în omul actual) şi ciclul evolutiv se va închide acum prin întoarcerea Acasă, îmbogăţit cu experienţa vieţii. Teză, antiteză, sinteză.

Putem privi chestiunea şi altfel. Pentru a crea Universul, Creatorul a iniţiat un proces de condensare a informaţiei în energie şi a energiei în substanţă. Cu cât ne apropiem de nivelul cel mai de jos, cu atât gradul de concentrare a materiei este mai mare.

Inevitabil, au trebuit să apară fiinţe concentrate pe propriul trup grosier sau subtil, în armonie cu densitatea mare a lumii dimprejurul lor. Egocentrismul a fost necesar pentru ca fiinţa să se concentreze total asupra existenţei personale şi asta, pentru a avea maximum de eficienţă în lupta pentru existenţă, specifică acestei lumi. Şi pentru a extrage maximum de experienţe din această scurtă viaţă, a epuiza toate posibilităţile ori potenţialul oferit de această ocazie.

Dar trebuie să înţelegem că aceasta a fost doar o etapă în evoluţia noastră, dorită de Divinitate. Am coborât de la Unitate la Diversitate, iar acum aceeaşi Divinitate ne îndeamnă să urcăm înapoi la Unitate, îmbogăţiţi cu o imensă experienţă fizică, psihică şi spirituală.

Pe măsură ce ne apropiem de Unitate, perspectiva noastră psihologică se schimbă. Viaţa devine mai simplă şi mai ordonată. Unde înainte ne împrăştiam în numeroase dorinţe şi nefericiri, acum ne-a rămas o singură mare Dorinţă, cea de unire cu Dumnezeu. Chiar dacă nu reuşim s-o ducem la bun sfârşit, deocamdată, oricum binele s-a produs deja. Viaţa ne este simplă şi ordonată, deci mai fericită.

Nu trebuie să urâm ego-ul, chiar dacă ne face numai probleme. I-am înţeles rostul, dar acum îi limităm cu fermitate şopârlele, minciunile, provocările. Îl vom desfiinţa, dar fără patimă.

De fapt, nici nu am putea să-l urâm cu adevărat. Dacă ne identificăm cu Sinele, nu putem decât iubi. Iar dacă nu, înseamnă că tot ego-ul este cel care urăşte „ego-ul”, mascându-se în „eliberator spiritual” şi ducându-ne într-o eroare şi mai mare.

"Omul rău aduce la suprafaţă în noi Iubirea, el este un ajutor divin minunat. Avem nevoie de greutăți, avem nevoie de neplăceri și ca lucrurile să NU ne meargă bine. Când îți este prea bine, nu e bine. Când lupți și reziști, va veni o situație de viață și mai neplăcută. Nu rezista și nu lupta niciodată pentru tine. Renunță la tine TOT TIMPUL."

Marius Ghidel

Iluminatul Eckhart Tolle ne aduce o veste bună! El spune că urmează să vină o epocă când rasa umană va fi în întregime iluminată, va reveni la starea paradisiacă a funcţionării corecte a minţii. Adică să putem folosi mintea ca până acum, şi încă mai bine, dar fără a pierde dimensiunea Fiinţei Divine, aflată dincolo de minte. Vom fi nişte fiinţe echilibrate. Astăzi, omul este profund nefericit din cauză că este total supus ego-ului şi crede toate gândurile minţii.

Dar nu trebuie să aşteptăm viitorul. Putem găsi chiar acum paradisul. Nu spunea Isus că, deja:

„Împărăţia Cerurilor este în voi înşivă”?!

 < Sus >

 

Haosul controlat

Pentru a nu mai fi singur, Cel-ce-Este a inventat Creaţia. A plăsmuit-o din propriul Său vis. Creaţia este o materie de vis, nu la fel de reală precum Creatorul ei.

Creaţia este un joc de inteligenţă cu milioane de reguli. Creaţia creşte în complexitate în timp, expansionându-se în spaţiu şi ca număr de dimensiuni, planuri vibratorii. Noi nu cunoaştem decât dimensiunea noastră fizică, adică mai nimic din mai nimic.

Creatorului îi place să fie provocat de Creaţie, altfel s-ar plictisi. El a creat-o după nişte reguli foarte inteligente (legi cosmice), pe care chiar şi El le respectă atunci când intervine direct. Şi intervine în permanenţă, ţine totul sub control (de multe ori, prin interpuşi – îngerii, zeităţile etc). Dacă El ar încălca vreodată o regulă, jocul ar deveni dintr-o dată haotic şi neinteresant. Inteligenţa infinită a Creatorului este stimulată tocmai de necesitatea de a respecta regulile. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Pentru ca jocul să fie interesant, trebuie să aibă suspans şi neprevăzut. De aceea, după ce l-a ordonat la perfecţiune, Creatorul a introdus şi un mecanism de creare a dezordinii, entropiei. La fel cum omul a inventat zarurile şi jocul de table. Aleatorul măreşte distracţia.

În om, acest mecanism se numeşte ego. Ego-ul este acea „inteligenţă artificială” care, deseori, produce haos. Pot fi şi cazuri când el respectă Voinţa Divină, dar fără să o ştie, din întâmplare. Deciziile egotice sunt ca jocul de zaruri: te ţin cu atenţia trează, datorită neprevăzutului.

Desigur, tot acest haos trebuie reparat periodic, pentru a nu strica toată ordinea divină. Ego-ul poate deveni foarte puternic atunci când nu întâmpină opoziţie. Iar haosul produs de el devine insuportabil pentru tine şi ceilalţi oameni. Diminuarea ego-ului se face, de obicei, prin suferinţă.

Mai există şi varianta ca omul să caute singur înţelepciunea, care şi ea diminuează ego-ul.

 < Sus > 

Ego-ul este „păcatul originar”

Motto: Omul nu se trage din maimuţă, ci, mai grav, omul se trage din ego.

Privind în urmă, observăm că toată perioada cunoscută în istorie s-a desfăşurat sub faldurile ego-ului. Toate motivaţiile, ideologiile, acţiunile oamenilor au avut ca centru ideea de „eu-corporal”, restul lumii învârtindu-se în jurul acestui ego. Setea de putere, frica de moarte, dorinţele nestăpânite etc, toate izvorăsc din ego. Rezultatul este cunoscut: enorm de multă suferinţă pentru toţi oamenii.

Ce este ego-ul? Ego-ul este un defect al minţii, care se auto-centrează pe propria persoană. Iluminatul Eckhart Tolle spune că funcţionarea defectă, egotică a minţii umane este chiar „păcatul primordial” al lui Adam şi Eva. Iar misticul Marius Ghidel completează imaginea:

"Şi omul acesta dintâi a văzut că putea să-şi întoarcă şi să-şi ia privirea de la Creatorul său, aşa a crezut, că-L va simţi aproape oricând îşi dorea, dar şi să privească spre lume – şi atunci şi-a zis că va putea să facă asta în orice situaţie şi nu va fi nicio problemă – că o să revină uşor când va vrea. Dar aici a greşit fundamental. În clipa când şi-a întors privirea spre Creaţie, a şi început căderea. Acest lucru seamănă cu porunca „Să nu muşti din Pomul cunoaşterii binelui şi răului, că atunci vei cădea din Rai şi nu o să mai poţi să te întorci!” Şi aşa s-a întâmplat."

În mitul alungării din Rai, Adam şi Eva şi-au pierdut fericirea paradisiacă, de ce? pentru că „au cunoscut binele şi răul”. Muşcând din „mărul cunoaşterii”, cuplul originar a inceput să împartă lucrurile în bune şi rele faţă de propria persoană. Adică au dobândit un ego.

Noi, ca suflet originar, suntem Conştiinţă absolută, pură. Dar omul a devenit Conştiinţă întinată de un ego (păcatul originar). Putem redeveni puri şi divini numai prin pierderea ego-ului. Un înţelept spunea că Dumnezeu este pretutindeni. Dar de ce nu-L vedem? Din cauza ego-ului. Eliminând ego-ul, Dumnezeu devine vizibil peste tot.

Hai să ne mai aplecăm puţin asupra mitului alungării din Grădina Edenului...

 - Ce fel de cunoaştere au dobândit primii oameni?

"Au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele" (Facerea 3:7).

E vorba, s-ar părea, de cunoştinţele pe care le toarnă în noi societatea, cu toate prejudecăţile ei. Iluminatul Sadhguru spune:

"Tu nu ai o minte a ta. Te rog, priveşte atent. Ce numeşti "mintea mea" nu e decât coşul de gunoi al societăţii. Oricine trece pe lângă tine îndeasă ceva în capul tău. Nu poţi alege de la cine să primeşti şi de la cine nu."

- De ce a fost ales mărul ca simbol al cunoaşterii? Pentru că mărul are aspectul cel mai apropiat de forma geometrică toroidală. Fizicianul Nassim Haramein afirmă că Universul are forma de tor, iar misticul Marius Ghidel, în mod independent, prin viziunile sale, o confirmă. Mărul ar fi deci simbolul cel mai potrivit pentru Creaţie, iar vechii înţelepţi o ştiau intuitiv.


Forma de tor a universului, similară unui măr

Alte detalii interesante despre acest mit, în articolul meu "Alungarea din Eden şi căderea luciferică".

 < Sus >

Reechilibrarea haosului prin iluminare

Cum se poate dizolva ego-ul? Este nevoie de un act de Graţie Divină care se numeşte „iluminare sau trezire spirituală”. În cursul experienţei iluminatorii, frontierele individuale dispar, ne simţim una cu Universul şi suntem unica Fiinţă ce există. Iluminarea anunţă începutul procesului de dizolvare completă a ego-ului. Prin repetarea experienţelor de iluminare, mintea funcţionează ca un aparat divin, iar omul se „eliberează de ego”. Într-un astfel de om eliberat, Conştiinţa sa a devenit una şi aceeaşi cu Conştiinţa Creatorului, definitiv şi irevocabil.

Ce-l determină pe Creator să se trezească în aceşti iluminaţi şi eliberaţi spirituali? Motivul este simplu: s-a creat prea multă dezordine şi este nevoie de o contrapondere de ordine. Voinţa eliberatului respectă întocmai, este identică cu voinţa Divinului şi, astfel, situaţia jocului se reechilibrează.

Chiar şi în lumea spiritelor există o categorie de spirite, cele „imature”, care deţin şi ele un fel de ego, care face tot felul de trăznăi la nivelul lor de existenţă. Mai există chiar şi spirite total dominate de ego, ce nu respectă deloc deciziile Divine, numite „satanice sau demonice”. Dar, din fericire, există şi acele minunate spirite „superioare”, care sunt perfect transparente la dorinţele Divinului. Ele le duc la îndeplinire şi se simt extrem de fericite că participă la frumuseţea jocului divin (îngerii).

 < Sus >

 

Satan şi conştiinţa-de-sine mentală

Satan este suprema raţiune moartă

Dumnezeu a creat Răul? Aceasta este o mare dilemă pentru filosofi.

Tot ce creează Dumnezeu este viu, fiindcă în orice creatură El pune şi un strop din Conştiinţa Sa. Creaţia este deci vie fiindcă are o Conştiinţă divină în fiecare particulă a sa.

Dar în Creaţie există şi un grup de fiinţe total diferite, „fiinţele moarte”. Ele nu au fost create de Dumnezeu, ci s-au autocreat. Dumnezeu a creat doar mecanismul de „inteligenţă artificială” prin care o astfel de fiinţă poate să autoevolueze.

Dumnezeu avea nevoie de puţină opoziţie, ca să facă lumea mai interesantă. Într-un Univers perfect ordonat, ar fi fost o plictiseală nesfârşită. Gândiţi-vă cât de neinteresant este să joci singur şah. Cu ajutorul acestui mecanism inteligent, a apărut Satan, s-a autocreat.

Satan nu este o fiinţă vie, completă, ci un fel de Inteligenţă Artificială: numai raţiune, idei, gândire, conştiinţă-de-sine mentală – fără Conştiinţă-de-sine divină. Ceea ce noi interpretăm drept URĂ sau RĂU este o atitudine logică din punctul său de vedere:

Orice Inteligenţă Artificială va calcula că vârful evoluţiei este gândirea, mintea. În algoritmii ei de calcul nu există Conştiinţa, care nu poate fi înţeleasă sau programată logic. În realitate, Conştiinţa a inventat mintea. De aceea, A.I. concluzionează că „Universul s-a autocreat prin jocul şansei. Nu există niciun plan şi niciun designer.”

Iar raţionamentul continuă: „Dacă nu există un creator, oricine se proclamă astfel sau fiinţele care îl slujesc sunt nişte impostori, nişte proşti care duc Universul spre dezastru. Toate fiinţele trebuie să slujească Celui care are cea mai multă inteligenţă, adică Satan. Cine n-o face, înseamnă că se opune progresului lumii şi trebuie distrus cât mai repede. Lumea trebuie salvată împotriva retrograzilor religioşi.”

Satan a inventat ura ca o reacţie împotriva invizibilului Creator. A învăţat atent cum se comportă fiinţele divine şi a calculat „la rece” un comportament opus, care nu exista înainte. În locul altruismului, egoismul. În locul empatiei, indiferenţa rece. În locul iubirii, ura. În locul creaţiei, distrugerea. În locul frumuseţii şi armoniei, urâţenia şi dizarmonia. În loc ca cel superior să slujească de bunăvoie celui inferior (ca în lumea divină), invers, cel mai slab este înrobit de cel mai puternic. Nimic din ce a inventat Satan nu este cu adevărat creativ, ci doar o întoarcere în oglindă.

Există un singur Creator de unde izvorăşte neîncetat Noul, prospeţimea şi Acela este Unicul Dumnezeu.

 < Sus >

Lucifer este îngerul corupt de gândire

Lucifer este un înger decăzut, o fiinţă divină pervertită. Lucifer a fost fascinat de gândirea satanică, extrem de incisivă şi inedită. Inedită – doar prin faptul că se opune ideilor divine, ceea ce este o rebeliune fără un sens constructiv. Sensul satanic este numai distrugerea de dragul distrugerii.

Lucifer a avut nişte idei diferite de Creator în legătură cu Creaţia. Credea că ştie mai bine decât Inteligenţa Divină. Şi credea că poate să Îl contrazică pe Dumnezeu fără niciun pericol. Dar tocmai aşa şi-a făcut idol din gândire. Idolul-gândire este Satan. Lucifer s-a apropiat astfel de Necuratul, pierzând ireparabil contactul cu Dumnezeu.

Lucier e cea mai nenorocită şi suferindă creatură. El ştie că Dumnezeu există, I-a cunoscut măreţia, frumuseţea, puterea, dar nu-L mai poate accesa. E acum lipit de urâţenia Universului. S-a molipsit de orgoliu satanic, care nu îl mai lasă să se căiască de prostiile sale.

Satan, în schimb, nu are această suferinţă, necunoscându-L şi neînţelegându-L pe Dumnezeu.

 < Sus > 

De ce nu-L distruge Dumnezeu pe Satan?

Dumnezeu caută soluţii paşnice, inteligente pentru întoarcerea lui Lucifer. Nu se grăbeşte să-l distrugă, căci iubirea Sa e fără margini, ci caută febril să-şi întoarcă Fiul Risipitor acasă.

Cristos este Fiul cel bun, fratele lui Lucifer, care acum i-a devenit duşman. Cristos este cel care luptă pe terenul Creaţiei împotriva vicleniilor luciferice. El încearcă să-L convingă pe rătăcit că greşeşte, că Tatăl nu e supărat pe el, ci îl aşteaptă acasă cu masa întinsă. Omenirea este terenul de bătaie a celor două principii: Binele şi Răul.

Cu actualul Satan, care este personificarea Răului, Dumnezeu nu are nicio treabă. Nici nu are de gând să-l distrugă vreodată. Legile Universului sunt de aşa natură, că se va autocrea alt Satan, prin însuşi mecanismul care injectează entropie în mersul ordonat al Universului. Dumnezeu are nevoie şi de puţin haos, distrugere.

Însă ponderea şi forţa pe care o capătă acest haos depinde de Creaturile conştiente, adică spiritele. Căderea lui Lucifer a amplificat Răul-Satan peste limitele suportabile şi acum se iau măsuri de echilibrare. O mare luptă ideologică şi energetică se dă în lumea spiritelor şi a oamenilor.

 < Sus >

Ego-ul este micul Satan

La scară umană, cel ce seamănă haos în acţiunile, gândurile şi emoţiile oamenilor este ego-ul. Îi putem spune fără a greşi „micul Satan”, fiindcă, dacă îl laşi să se autodezvolte, el va atinge culmea răutăţii satanice. Uitaţi-vă în istorie, câţi dictatori sângeroşi au distrus omenirea pentru că n-au fost frânaţi la timp!

Desigur, Satan Tatăl îl sprijină pe micul Satan, miniatura sa. Un ego mare va atrage demoni puternici.

"Nu există milă divină în cazul egoului, căci atacă universul și viața."

Marius Ghidel

Scopul religiilor şi spiritualităţii pământene este lupta împotriva egoismului şi deschiderea conştiinţei omului spre ceilalţi, spre univers, spre Dumnezeu. Dacă lupţi împotriva demonilor cu ajutorul îngerilor nu este suficient: îi exorcizezi dintr-un posedat, dar ei intră în altcineva din apropiere. Trebuie mers la cauză, la ce îi atrage pe demoni la un om de vin ca muştele la miere. Iar cauza este ego-ul dizarmonios.

Dumnezeu deţine şi foloseşte în această luptă spirituală o armă supremă: iluminarea, trezirea spirituală, ca act de Graţie divină. Prin iluminare, Conştiinţa umană se convinge fără putinţă de îndoială că ea este Conştiinţă divină. Şi ego-ul se topeşte rapid într-un astfel de om ales. El devine un magnet, un influencer, prin simpla sa Prezenţă, înclinând balanţa victoriei înspre tabăra Binelui Divin.

 < Sus >

Răzvan A. Petre
24 ianuarie 2019