< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
După filosoful Ken Wilber, constiinta umană poate fi abordată de pe mai multe niveluri de analiză. Fiecare nivel se diferentiază prin modul în care trasează limita între ceea ce considerăm a fi SINELE nostru si exteriorul, NON-SINELE. Granitele sunt trasate în mod subiectiv. Prin urmare, constiinta ar fi acel fragment al realitătii cu care ne identificăm la un moment dat. Mesajul spiritual pe care ni-l transmite acest model este că Nu există limite pentru cuprinderea constiintei!...
Autorul mentionează 5 niveluri de identificare posibile. Nivelele primare au anumite inconveniente, dar si solutii de depăsire a acestora, prin accederea la următorul nivel (în ordinea progresului). Sunt implicate metode terapeutice psihologice sau spirituale destinate lărgirii câmpului constiintei, prin unificarea contrariilor (integrare). Iată schema acestor niveluri ale constiintei si modalitătile de extindere a ei.
Observatii asupra schemei:
- Granita dintre SINE si NON-SINE este evidentiată în desen ca o falie.
- SINELE este reprezentat cu o linie mai groasă decât NON-SINELE.
- Supreu + Umbră = Eu
- Eu + Trup = Organism total
Explicatii ale modelului:
1. Separarea SUPRAEU – UMBRĂ si modalităti de unificare a lor
Definitii: Supraeu = imaginea de sine ce contine doar calitătile considerate de individul respectiv drept acceptabile. Umbra = tendinte psihice repudiate, nerecunoscute de individ, fiindcă sunt considerate negative, malefice, indezirabile, dar care îi apartin în totalitate.
Inconvenientul separării: Un mare consum de energie psihică cu "mecanismele de apărare" a imaginii de sine împotriva umbrei.
Unificarea, integrarea: Trebuie să stim că părtile întunecate nu lipsesc nimănui, venind după milenii de evolutie biologică, multiple întrupări si evenimente ale vietii actuale. Acceptându-ne umbra, căpătăm o imagine de sine corectă, ne ferim de suferinte psihice inutile, devenim mai liberi lăuntric, căpătăm o viziune mai clară asupra realitătii exterioare.
Metode de integrare: analiza tranzactională, psihanaliza, catharsisul artistic (basme, filme), terapie cognitivă, psihodramă etc.
Autocunoasterea prin introspectie stă în puterea fiecăruia, oferindu-ne fericire si luciditate. Fă-o cu sinceritate, căci nu e nimeni să te certe sau să te ridiculizeze, esti singur, scotocind prin mintea ta!
Metodele de mai sus ne ajută să dobândim ceea ce se numeste în limbaj psihologic "un ego sănătos". În unele crize psihotice este posibilă manifestarea neîngrădită a umbrei prin anihilarea supraeului, ceea ce tine, evident, ori de patologie, ori de satanism.
2. Separarea EU – TRUP si modalităti de unificare a lor
Definitii: Eu = aspectele psihologice ale fiintei umane. Trup = aspectele fizice (somatice).
Inconvenientul separării: Trupul e considerat sediul "păcatului" si al suferintei, fiind dispretuit ca atare. Emotiile negative pot provoca tensiuni musculare si blocaje energetice, care, cronicizându-se, provoacă boli psiho-somatice.
Unificarea, integrarea: Ne recăpătăm bucuria de "a trăi" în corp, nu doar în cap. Trupul nu mai este considerat o sursă de probleme (boala, moartea, impulsuri inacceptabile social), ci o gigantică întelepciune si o sursă de plăcere vitală. Bunăstarea mentală si fizică există deja în organismul total dacă nu o perturbăm prin imixtiunea mândră si stângace a Eu-lui.
Metode de integrare: terapia Gestalt, hatha-yoga, psihoterapia umanistă, analiză existentială, metoda Lowen (analiza bioenergetică) etc. În terapiile de acest tip se caută suspendarea "vorbăriei mentale" si concentrarea atentiei pe simturi.
Constientizând că activitătile corporale involuntare sunt o parte integrantă din tine, te vei simti confortabil în prezenta proceselor spontane si nu vei mai avea obsesia de a controla tot ce se întâmplă cu tine si cu lumea din jur, căpătând un simt al libertătii mai extins.
3. Separarea ORGANISM TOTAL – MEDIU si modalităti de unificare a lor
Inconvenientul separării: Ciocnirea dintre personalitatea mea si a celorlalti semeni, conflictele de interese, amenintările si grijile pentru subzistentă într-un mediu aparent ostil.
Unificarea, integrarea: Una din metodele psihologice dovedite a fi eficiente de-a lungul timpului este aceea de a mă pune în starea de martor detasat, care urmăreste obiectiv - fără a le judeca - grijile, preocupările mele, stările, gândurile, sentimentele. Nu mă identific cu mintea sau trupul, ci le cuprind într-un "eu" mai larg, care se întinde dincolo de persoana proprie (denumit si Sinele trans-personal).
Metode de integrare: psihologia transpersonală, psihologia analitică a lui Jung, altruismul, raja-yoga, tehnicile lui Maslow, Assagioli, comuniunea cu îngerii si sfintii etc.
Mecanismul subtil psihologic este cel de dez-identificare cu persoana proprie, dizolvarea ego-ului. În acest sens, un proverb al filosofiei perene spune că «Cine "moare" înainte de a muri nu mai "moare" după ce moare».
4. Separarea SINE TRANSPERSONAL – MEDIU si modalităti de unificare a lor
Extinderea tot mai largă a Sinelui transpersonal poate duce, eventual, la o stare de constiintă fără limite, cât întreg Universul, în care nu mai există nicio granită între SINE si NON-SINE. Acum dispare orice urmă a ego-ului, oricât de subtilă. Este urmarea Gratiei Divine, fără nicio îndoială - starea dumnezeiască, idealul suprem al tuturor misticilor, cea mai mare fericire posibilă, care anulează alte dorinte mai mici, limitate, omenesti...
Metode de integrare: hinduism vedantic (jnana-yoga), budism Mahayana si Vajrayana, taoism, esoterism crestin, islamic, iudaic etc.
Notă: Unele metode actionează simultan pe două sau chiar trei nivele de integrare.
Integrarea transpersonală (3) si cea divină (4) sunt ceva mai speciale si nu oricine le experimentează. Pentru a le putea aprofunda teoretic si, de ce nu, chiar experiential, am scris suplimentele de lectură de la finalul acestui eseu.
Meritul modelului filosofic al lui Ken Wilber este că aduce stările de constiintă modificate, mistice, în planul normalitătii. Totodată, consacră psihologia transpersonală ca a patra fortă în istoria psihologiei (celelalte anterioare fiind psihanaliza, behaviorismul si psihologia umanistă). În subsidiar, relevă faptul că există o continuitate si, pe alocuri, chiar identitate între psihologie si spiritualitate. Cu alte cuvinte, cei care caută spiritualitatea nu pot ocoli psihologia si, în special, autocunoasterea, autocontrolul, autoeducatia...
Pentru a fi mai exacti, ar trebui să recunoastem că nu numai între spiritualitate si psihologie sunt multe asemănări si suprapuneri, ci de asemenea între spiritualitate si religie, spiritualitate si filosofie. Am reprezentat grafic cele 4 domenii amintite, care se suprapun partial, după cum urmează:
Domeniile numerotate definesc următoarele contopiri:
1 – Religia si Psihologia. Exemple: abilitătile psihologice ale duhovnicului sau modalitătile ritualistice de impresionare a audientei.
2 – Psihologia si Filosofia. Demersul stiintific al psihologilor ajunge destul de repede la o limită peste care numai un cuget liber si cutezător poate găsi noi elemente utile. Toate teoriile psihologice sunt de fapt modele filosofice, ele neputând fi demonstrate stiintific.
3 – Filosofia si Religia. Teoriile religioase, teologice sunt de fapt filosofii inspirate de învătatii Cerului si adaptate, mai mult sau mai putin corect, la întelegerea pământenilor.
Spiritualitatea pură contine elemente comune cu Religia, Psihologia si Filosofia, neidentificându-se totusi cu niciuna dintre ele si păstrând unele aspecte diferite de acestea.
4 – Spiritualitatea si Psihologia. Autocunoasterea, autocontrolul, autoeducatia reprezintă etape psihologice obligatorii pe drumul spiritualitătii autentice. Evolutia spirituală presupune confruntarea cu abisul psihicului propriu si eliminarea aspectelor negative, prezente în orice fiintă.
5 – Spiritualitatea si Filosofia. Individul aflat pe calea evolutiei spirituale îsi caută o anumită filosofie de viată care să-i ordoneze faptele si gândurile. Filosofia spirituală a oricărui om poate proveni din mai multe surse, creând un melanj original si strict personal.
6 – Spiritualitatea si Religia. Omul spiritual are nevoie de modele, de oameni dedicati căutării, realizării si manifestării Spiritului, care pot fi găsiti usor în diverse religii. Comunicarea cu spiritele superioare nu poate lipsi din nicio practică religioasă serioasă, iar spiritualitatea este definită, în principal, drept comunicarea si comuniunea cu spiritul propriu.
Supliment de lectură la Integrarea transpersonală
Trecutul ne împinge din spate cu o fortă aproape solidă. Viitorul ne loveste din fată ca un vânt puternic. Iar prezentul pare a fi o biată clipă strivită între nicovala trecutului si ciocanul pneumatic al viitorului. Însă, dacă privim mai atenti realitatea temporală, lucrurile stau altfel.
Trecutul are consistentă numai datorită memoriei (a noastră, a celorlalti, a lucrurilor). Amintirea este un proces ACTUAL, este o re-facere a trecutului în prezent. Viitorul, de asemenea, este pre-figurat tot în prezent, trăindu-l ACUM ca si cum ar fi real. Prin urmare, presiunea pusă de trecut si viitor asupra clipei prezente este doar imaginată. Prezentul nu este strivit de nimic, clipa lui ACUM nu este minusculă, instabilă, nici devorată de viitorul nesătul, nici topită în imensitatea trecutului. Prezentul este absolut liber, expansionat în nemărginire. Aceasta este o întelegere fundamentală, care ne poate aduce fericirea neconditionată...
Desigur că, în planul materiei, forta timpului e coplesitoare. El o transformă clipă de clipă. De fapt, putem spune că însesi transformările materiei definesc timpul. Materia si timpul sunt deci indisolubil legate. Dar asta nu mai e valabil în planul Constiintei. Ea nu se schimbă, e mereu aceeasi, asupra sa timpul nu are putere. Prezentul nu e presat de nimic, este stabil si autonom. Constiinta este indisolubil legată de eternitate, fiindcă nu depinde de timp. Singura însusire pe care i-o putem găsi Constiintei este aceea că "e prezentă" si atât. Ne păstrăm aceeasi identitate-martor din copilărie până la bătrânete. Ea nu evoluează precum mintea, nici nu are memorie. Mintea si memoria sunt aspecte ale materiei si depind de timp.
Se va spune imediat: "Dar constiinta dispare la moarte, deci nu poate fi vesnică!" Acesta este un rationament al mintii. Ea, mintea, va dispare la moarte, dar nu si Constiinta. A fost dovedit stiintific acest lucru, prin milioane de experiente în preajma mortii, ca si alte argumente. Si întărit prin autoritatea mărturiilor înteleptilor din toate timpurile. Constiinta nu moare!
Pe de altă parte, este adevărat că, în timpul vietii, Constiinta are întreruperi zilnice, pe durata somnului, sau ea poate fi obnubilată în crizele psihotice sau alte evenimente cu totul speciale. Dar acest lucru nu demonstrează că mintea ar genera Constiinta, ci doar că mintea are o influentă imensă asupra Constiintei, atât de mare încât a molipsit-o până si cu teama ei de timp. La moarte însă mintea dispare, hipnoza dispare, iar Constiinta se simte mai trează, mai vie, mai extinsă si fără întreruperi.
Uneori, oamenii au prilejul să constate pe propria piele faptul că trecutul si viitorul sunt doar concepte, nu realităti. De exemplu, cineva poate suferi un accident în care să îsi piardă memoria… Altcineva poate primi sentinta că mai are doar câteva zile sau ore de trăit… Un astfel de eveniment ne extirpă brutal organul temporal. Tocmai pentru a evita cu întelepciune astfel de socuri, ne putem crea preventiv prilejuri de reflectie asupra naturii pur mentale, nu reale a timpului. În clipele de răgaz, e bine să ne gândim că nimic nu apasă prezentul, el nu e îngrădit de nimic, este vesnic. Prezentul e stabil, liber, nemărginit…
99,99% din timpul zilei ni-l petrecem la nivelul mintii si timpului. Dar putem alege ca, din când în când, scurte perioade, să ne repliem în Constiinta imaterială, care ne dă identitatea de "eu". Renuntăm la constrângerile materiei si ne bucurăm de imensitatea Prezentului. La început, putem să ne refugiem în această oază de liniste de câteva ori pe zi. Exersând contemplarea în fiecare zi, vom creste acest număr până când, într-o bună zi, vom ajunge să alternăm continuu, în starea de veghe, între constiinta mentală si cea imaterială. Asa fac marii realizati spirituali, iluminatii, sfintii. Nu îsi pierd luciditatea si capacitatea mentală, ci, după fiecare gând, se refugiază câteva milisecunde în eternitate, apoi revin la gândire. E suficient pentru a se întări, a se ferici, a-si spori iubirea. Oricine poate face ca ei. Si tu! Meditează la faptul că "Prezentul e stabil, liber, nemărginit"...!
Constiinta ar fi cel mai bine descrisă si accesată prin tipul de meditatie numită în budismul tibetan "Prezentă deschisă". Ea se referă la o stare de veghe liberă de orice gânduri, în care mintea "este deschisă, amplă si constientă, lipsită de orice activitate mentală intentională. Desi nu se concentrează asupra a ceva anume, mintea este totusi pe deplin activă - nu într-o manieră concentrată, ci doar foarte deschisă si nepreocupată de nimic. Pot apărea în minte gânduri vagi, însă ele nu se înlăntuiesc în secvente mai lungi, ci dispar tot asa cum au apărut." (descriere din capitolul "Un călugăr lamaist în laborator" din cartea "Emotiile distructive. Dialog stiintific cu Dalai Lama consemnat de Daniel Goleman")
Când vorbim de această Constiintă, întelegem Sinele profund, trans-personal. Este un Sine care nu se mai identifică exclusiv cu eul individual si, în consecintă, nu mai este strivit de probleme si drame pur personale. Indiferent de problemele cu care se confruntă, Sinele profund rămâne neafectat, liber, neatins. Iată cum îl descrie Ken Wilber - filosof al constiintei - în cartea "Fără granite", pag. 206-216:
«Sinele transcendent este un centru vast al constiintei, detasat de minte, trup, emotii, gânduri si sentimente. Descoperirea acesui nucleu imuabil – al acestui martor tăcut – seamănă cu părăsirea valurilor zbuciumate de la suprafata oceanului frământat de furtună si cufundarea în adâncul calm, sigur si primitor.
Vei începe să sesizezi că ceea ce i se întâmplă sinelui tău personal – dorinte, sperante, dureri – nu sunt probleme serioase de viată si de moarte. Dacă te mărginesti doar la a urmări, la a fi martorul nefericirii tale, te dovedesti astfel "lipsit de nefericire", neatins de sentimentul propriu zis. A urmări aceste stări înseamnă a le transcende; ele nu te vor mai putea surprinde pe la spate, fiindcă le privesti drept în fată. Atâta vreme cât esti atasat de probleme, grji si preocupări, vei fi tentat să le manipulezi, să lupti cu ele, să le supui. Întelegând că ele nu constituie esenta Sinelui, nu le batjocoresti, nu te răstesti la ele, nu le respingi, nu le negi si nici nu te lasi pradă lor. În loc să te opui nefericirii, îti asumi pur si simplu inocenta unei impartialităti detasate. Precum o oglindă, reflectezi pur si simplu orice gând sau senzatie care apare, fără a te agăta de ele si fără a le respinge.
Când intri în contact cu Sinele transpersonal, nu pierzi accesul la nivelul eului si trupului personal, însă nu vei mai fi legat, limitat de el. Din moment ce nu mai esti îngrădit de ele, trupul si mintea nu-ti mai par o închisoare.
Dacă vei înregistra un cât de mic succes în dezvoltarea atentiei detasate (care necesită însă timp), vei putea aborda evenimentele personale cu aceeasi impartialitate cu care privesti norii plutind pe cer, apa curgând într-un pârâu, ploaia ce cade pe un acoperis etc. Astfel începi să tratezi obiectele si elementele din jur ca si când ar face parte din Sinele tău. Acest tip de intuitie se află la originea compasiunii universale pe care misticii pun un accent atât de puternic. Esenta învătăturilor fundamentale ale lui Isus nu este atât "Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti!", ci mai degrabă "Iubeste-ti aproapele ca sine al tău!". Si nu doar aproapele, ci întreg mediul înconjurător.»
Supliment de lectură la Integrarea divină
Accederea la Sinele transpersonal (constiinta spirituală) este un fel de trambulină către starea supremă de Constiintă Unitară, cosmică, dumnezeiască. Constiinta în starea supremă este aceeasi ca în celelalte stări, doar că are o întindere nesfârsită. De această dată, nimic nu mai pare a fi în exteriorul tău, ci întreg Universul este cuprins de constiinta dilatată în infinit. Este starea mistică ultimă, beatifică, starea de Dumnezeu…
Numerosi întelepti, mistici, iluminati din toate timpurile au experimentat starea de "constiintă fără limite", în care se simteau a fi una cu totul, corpul lor energetic extinzându-se cât întreg Universul infinit. Acestei stări supreme, identice la toti, i s-a dat diverse nume: Samadhi, Satori, Nirvana, unirea cu Dumnezeu etc. Ei vorbesc despre acea Realitate ca fiind de factură "non-duală". Adică, Existenta nu este fărâmitată în obiecte si fiinte distincte, ci este un singur flux gigantic si unitar, definibil ca Dumnezeu. Cei care încearcă să vorbească omului obisnuit despre această "singură adevărată realitate" întâmpină un mare obstacol de întelegere si sunt deseori catalogati drept nebuni sau "mistici" (de parcă ar fi acelasi lucru!). Pur si simplu, non-dualitatea nu face parte din conceptele pe care le rulăm în mod normal. Mintea functionează întotdeauna dual, în perechi de concepte opuse: sus-jos, slab-gras, plăcere-durere, rău-bine etc. În lipsa trăirii directe, care ne-ar putea lămuri instantaneu, este aproape inutil să discutăm despre o asa "enormitate"...
DEASUPRA BINELUI SI RĂULUI SE AFLĂ BINELE TRANSCENDENT
Fiindcă veni vorba mai sus despre perechea de contrarii bine-rău, nu putem trece mai departe fără a lămuri o confuzie comună. Constatăm deseori că ceea ce unii cataloghează drept bine, poate fi răul altuia. De aceea, spunem că răul si binele sunt relative. Dar nu trebuie să le confundăm cu dihotomia Divin-Diavolesc, chiar dacă în limbajul obisnuit atribuim lui Dumnezeu calitatea de Bine, iar Satanei, cea de Rău! Dacă în prima situatie binele si răul erau relative, în cea de-a doua, ele sunt absolute, repere fixe si inconfundabile.
Denumirea de "Dumnezeu" este mentionată atât în opozitie cu Satan, cât si când vorbim de starea non-duală, în care contrariile dispar. Pare o ambiguitate. Să o clarificăm! Dumnezeu este Creatorul Transcendent al universului, El creează cadrul spatio-temporal si legile de functionare a lumii. În sânul transcendentei nu există dualitate, fiindcă dualitatea este specifică doar creatiei, nu si Creatorului Suprem. Odată apărută Creatia, apar si creaturile distincte, deci dualitatea "eu - ceilalti". La acest prim nivel apare si cuplul de contrarii Dumnezeu-Liderul-Benefic versus Satan-liderul-malefic. Acest Dumnezeu-Benefic este manifestarea Dumnezeului necreat, transcendent, materializându-i dorintele de creatie, deci nu există diferentă între cei doi termeni - este acelasi Dumnezeu. Prin urmare, morala nu se reduce la normele omenesti, ci are un substrat universal, fiind vorba despre o cosmo-etică... Satan este un rezultat automat al legilor functionării Creatiei, nu reprezintă vointa Supremului, ci un accident previzibil si asumat.
În acest sens, nu se poate afirma - cum fac unii inconstienti - că, "deoarece binele si răul sunt relative, nu contează dacă faci rău sau bine, dacă esti moral sau imoral din punctul de vedere al Dumnezeului Transcendent"! La fel de gresit ar fi să spunem că "binele absolut se întâlneste cu răul absolut în Transcendentă" sau că "Dumnezeu este deasupra Binelui si Răului"! Dimpotrivă, EL are o preferintă explicită pentru Binele absolut, adică manifestarea Vointei Sale pentru o creatie armonioasă. Armonia creatoare se inspiră din Transcendent, iar ceea ce i se opune – dizarmonia satanică – nu oglindeste Transcendentul, ci îl schimonoseste.
ÎNTELEGEREA NON-INTELIGIBILULUI
Haideti acum să întindem o punte spre priceperea ratională a unei trăiri de dincolo de gândirea discursivă. Ea trebuie să fie reală, căci altfel nu ar fi traversat istoria omenirii purtată în triumf de marii realizati spirituali ai planetei, persoane remarcabile, onorate si astăzi!
Non-dualitatea înseamnă că nu există lucruri distincte, nu există granite de demarcatie, ci o unică substantă sau câmp de fortă. O multiplicitate există totusi si anume Legile, Tiparele de structurare si actiune a acestei enorme mase de energie numite "Univers". Un exemplu: ecranul televizorului este unul si acelasi, dar pe el se perindă timp de ani de zile nenumărate imagini miscătoare care durează fractiuni de secundă, modulate de Tiparele electronice. De asemenea, ne putem gândi la cele 5 simturi (văzul, auzul, gustul, mirosul, tactilul), fiecare dintre ele percepând un aspect diferit al Realitătii unice. Asa se întâmplă si cu teoriile stiintifice. Fiecare acoperă o parte din realitate, fiecare urmează si caută un anumit Tipar. Un Tipar înseamnă deja o limitare, o fragmentare, un model de actiune si percepere.
În cuvintele lui Ken Wilber: «În constientul tău imediat si concret nu există lucruri separate, nu există granite. Niciodată nu vei vedea o entitate unică, ci întotdeauna un câmp cu componentă variată [...] Chiar acum, când citesti aceste rânduri [...] ochiul vede concomitent – desi nu citeste – toate cuvintele de pe pagină, plus ceva din mediul înconjurător, poate mâinile si antebratele tale, o parte a biroului sau a mesei la care stai, o parte din încăpere si asa mai departe. [...] Dar la nivel mental [...] îti poti concentra atentia exclusiv asupra acestor cuvinte, prefăcându-te că nu observi nimic altceva din câmpul constientului tău. [...] Faptul că te poti concentra si deci acorzi atentie "unui lucru separat" o dată, riscă să lase impresia că realitatea însăsi este compusă dintr-o serie de astfel de "lucruri separate", când de fapt separarea este doar un produs al granitelor pe care le-ai suprapus peste câmpul constientului.» ("Fără granite", pag.76-77)
Realitatea este unică si aceeasi, dar noi o segmentăm, alegând doar o viziune partială. Nu e vina noastră, ci pur si simplu asa functionează structurile mintii - prin focalizări succesive asupra aparentelor. Dar mintea umană actuală nu reprezintă culmea creatiei, ci ea evoluează, negresit... "Vidul" din doctrina budistă (shunya, în limba sanscrită) nu este altceva decât această Realitate nediferentiată, un continuum fără granite - este o lipsă, un "vid" de aparente limitatoare, nu un neant. Vidul mai poartă si alte nume în mistica omenirii, precum Dharmakaya, Tao, Brahman, Dumnezeu etc. Acestea nu sunt concepte imaginate, ci trăite în asa-numita stare de "iluminare spirituală completă".
DIFICULTĂTI PRACTICE
Prin practica spirituală ne-am apropiat de Sinele transcendent (constiinta de natură pur spirituală) si am ajuns în anticamera perfectiunii. Aici însă nu mai vedem nicio usă spre următoarea etapă. Nu există o cale către constiinta unitară, fiindcă nici măcar Spiritul nostru nu o detine. Totul depinde acum de Gratia Divină. Aceasta este etapa numită în misticismul crestin "noaptea întunecată a sufletului", când nu mai întrevedem nicio solutie de avans.
Toată practica spirituală de până acum a pregătit conditiile de a primi Gratia. Dar Ea nu vine obligatoriu. Altfel ar însemna că am avea o metodă de a o capta cu sigurantă, deci nu ar mai fi Gratie. Orice efort ai face nu te va ajuta. Nici pasivitatea, nici actiunea, nici abandonul, nici revendicarea... Tot ce poti face este să cauti să descoperi cum te opui constiintei unitare, nu cum să o dobândesti!
«În zazen, practica spirituală este menită nu să ne transforme în Buddha, ci să ne permită să ne comportăm precum acel Buddha care suntem deja.» (idem, pag.233) Acesta este nivelul transpersonal, în care ne apropiem cât putem de mult de Spiritul propriu si îi manifestăm intentiile. Odată ce realizăm contactul intuitiv, practica devine mai lejeră, destinsă. Este însă imposibil ca omul să obtină iluminarea supremă prin forte proprii, pentru că, prin definitie, omul e definit printr-un ego. Or, iluminarea completă înseamnă tocmai desfiintarea oricărei forme de ego, de individualitate separată de restul. Nu există metode decât pentru a ne rafina egoul, a-l dilua. De fapt, ego-ul nu este un rău. Are un rost divin si el, nu trebuie blamat. Nu-i bai dacă nu-l depăsim acum. De fapt, chiar exprimarea aceasta e inadecvată. Nu eu îmi depăsesc ego-ul. Ar fi ca si cum m-as trage singur de păr în sus.
ÎMPĂCAREA CU BANALITATEA
Foamea de Dumnezeu nu are liniste si nu trece niciodată, este nelinistea metafizică a reîntregirii. Telul ultim al metodelor de iluminare orientale, ca si al celor ezoterice occidentale, este să ridice discipolul la viziunea Întregului nefragmentat. Aceasta pentru că oriunde există o linie, o granită, zace un potential conflict. Constiinta fără limite, dobândită în starea de extaz, dizolvă orice conflict, nemaitrebuind să îl transeze într-un sens sau altul. Cum spune Ken Wilber "De fiecare dată când descoperim că un obiect exterior este, de fapt, un aspect al Sinelui, dusmanii devin prieteni, războaiele se transformă în dans, iar luptele în joacă". (idem, pag.140)
Totusi, la întoarcerea din starea meditativă, lucrurile stau la fel ca înainte. Problemele nu s-au rezolvat de la sine, limitele si ciocnirile de interese continuă, lumea e aceeasi. Vizionarul este dator să îsi continue viata păstrând nostalgia Completitudinii, a lui Acasă. Se poate simti chiar foarte frustrat.
Cuviosul Siluan de la Muntele Athos fusese răpit în duh până în Cerurile Înalte, dar apoi readus în chilia sa sărăcăcioasă. Multe lacrimi a vărsat Siluan că i s-a luat acest dar dumnezeiesc, implorând în nenumărate rugăciuni revenirea extazului. Dar a primit următorul răspuns neasteptat de la Spiritul Domnului: "Tine-ti mintea în iad si nu deznădăjdui!". Cu alte cuvinte, trăieste ca toti oamenii, nu cere privilegii de înger si fii convins că vei ajunge unde îti doresti, până la urmă!
Aceeasi idee de împăcare cu conditia umană limitată o regăsim si în întelepciunea budistă. Un koan Zen sună cam asa: "Să vezi muntele, să nu vezi muntele, să vezi muntele!". La prima vedere, ar părea fie o zicere absurdă, fie o criptografie. Nu e nici una, nici alta, ci descrie laconic etapele pe drumul iluminării. Întâi ai o viziune obisnuită asupra vietii, apoi experienta iluminării îti dezvăluie Realitatea nefragmentată, unică, divină, dar în final trebuie să revii la locul tău dinainte. Desigur, acum vederea ta este mult mai clară, mai luminoasă, mai largă, mai iubitoare.
Să ne amintim si momentul când Sri Yukteswar i-a oferit elevului său Yogananda experienta supremă a extazului divin! La revenirea în starea normală de constiintă, Maestrul l-a luat pe tânărul ce gustase pentru prima dată din nectarul dumnezeiesc să măture împreună balconul, trezindu-l brusc la realitatea concretă...
Toti maestrii autentici subliniază că discipolul nu trebuie să o ia razna cu mintea după ce a avut o viziune supranaturală, ci să revină cu picioarele pe pământ, să nu se creadă Dumnezeu, să nu provoace ostentativ admiratia "muritorilor". Iluminarea nu îti rezolvă problemele. Te ajută să-ti elimini conflictele, pe cât posibil, având o minte mai alertă, mai atentă, mai intuitivă si inspirată, o simtire mai compasivă si dorinta pentru Bine...
Există o problemă spinoasă în cultele, sectele religioase sau căile ce adună adepti ai misticismului. Este vorba despre cultul personalitătii liderului spiritual, atât de răspândit în Orient, dar astăzi si în cultele din Occident. O vorbă înteleaptă spune asa: "Până să ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfintii" (adică maestri spirituali). Este adevărat că un astfel de învătător ar fi - cel putin teoretic - depozitarul unei traditii, a unor cunostinte secrete si al unei învestituri oculte. În realitate, maestrii autentici sunt foarte rari printre multimea de falsi profeti. Este un paradox al zilelor noastre: cunoasterea esoterică este la îndemâna oricui, si totusi mântuirea, iluminarea, eliberarea întârzie să apară în cadru organizat... În schimb, persoane izolate, chiar fără preocupări de spiritualitate, se trezesc dintr-o dată în mijlocul unor viziuni divine (experiente în preajma mortii, vise spirituale, dedublări astrale spontane, clarviziuni etc)...
Explicatii putem găsi multe de ce maestrii nu se ridică la înăltimea asteptărilor. Una dintre ele este sminteala care îi cuprinde pe cei care se trezesc cu anumite puteri paranormale. Alta ar fi însăsi adulatia de care se bucură din partea devotilor, încât liderul ajunge să se creadă cu adevărat un supraom, un ales fără egal. Cea mai comună este aceea că au – si au avut întotdeauna – un caracter josnic, fiind incapabili să-l schimbe, în ciuda altor calităti reale pe care le pot avea. Se stie că, odată cu dobândirea unor calităti paranormale, defectele personale se amplifică, dacă nu au fost eliminate din timp!!!
Deseori, discipolii nu mai renuntă la apucăturile care le-au fost inoculate metodic si adânc. Devin ca niste fiare când cineva le critică conducătorul sau credinta, mai ales cu argumente forte. Toată poleiala de cucernicie, întelepciune, detasare, iubire cosmică se transformă dintr-o dată în agresivitate, viclenie, josnicie si ură. Desigur, îsi justifică actiunile prin "apărarea credintei si a maestrului perfect", inventând imediat pseudo-motive, cum ar fi lupta contra masonilor, a ignorantei prostilor, a rătăcirilor teologice si alte asemenea sloganuri ingurgitate la sedintele de îndoctrinare. Si apoi se miră naiv că "ce are lumea cu ei"? că doar "ei sunt buni si lucrează pentru binele omenirii, ghidati de îngeri"... Vălul care le acoperă ochii spirituali le ascunde faptul că mântuirea, iluminarea se îndepărtează de ei tocmai din cauza faptelor si gândurilor mizerabile, în contradictie cu teoriile afisate. La ce le foloseste extazul trăit ocazional, dacă nu sunt capabili să se autoobserve si să se autocontroleze, rămânând mici animălute fără discernământ si fără empatie, chiar mai rele decât înainte?!
Unul din zece mii de căutători spirituali reuseste să ajungă la telul ideal al vreunei căi sau metode. Cu ce se vor multumi ceilalti credinciosi pentru toate frustrările îndurate în sectă? Pentru a nu se simti folositi si păcăliti, ei trebuie să creadă orbeste în ceva. De aceea, maestrul le serveste din când în când câte o portie de profetii apocaliptice, ca să-i pună cu botul pe labe, sau inventează un dusman imaginar, ca să strângă rândurile în jurul său, sau batjocoreste o grupare rivală, ca să-si păstreze aderentii, sau încurajează mărturiile publice ale unora dintre devoti, unde ei povestesc ce minunătii (mai mult sau mai putin imaginate) au trăit prin practica spirituală (desigur, meritele sunt întotdeauna transferate înspre guru!).
Si uite asa, "spiritualitatea de clan" - dintr-o tentativă de a iesi din mediocritate - poate deveni o capcană luciferică, o pervertire a bunului simt, o limitare a libertătii cugetului si o armă împotriva omeniei...
eseu de Răzvan Petre, 8 ianuarie 2012