<  Cuprins "Ciclurile sufletului"


O practică ce ajută mintea să tacă

Capitolul 3 "Evoluţia sufletului", subcapitolul f) "O practică ce ajută mintea să tacă", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

O practică ce ajută mintea să tacă

«Salutări. Eu sunt cel pe care-l ştiţi ca Isus Cristos.

Sunt sigur că sunteţi interesaţi să aveţi o minte mai liniştită şi v-am pregătit o practică care vă va ajuta în acest sens. Ca toate practicile mele, aceasta este foarte uşoară. Partea mai grea este să vă amintiţi să o faceţi. Dar asta depinde de voi. Cu cât repetaţi practica mai mult, cu atât va deveni mai automată, lucru valabil pentru toate practicile.

Deci iat-o. Pe timpul zilei sau chiar şi în meditaţie, atunci când apare un gând despre trecut, viitor, o persoană sau despre orice care presupune că ştiţi ceva, spuneţi-vă “Nu ştiu asta cu adevărat” sau “Cine ştie?!”. Motivul pentru care această practică-i atât de puternică este că o mare parte din ceea ce vă trece prin minte sunt speculaţii despre chestiuni care nu pot fi cunoscute. Această practică vă ajută să înţelegeţi asta şi să întrerupeţi obiceiul de a dori să ştiţi lucruri pe care nu le puteţi cunoaşte şi de a crede că le-aţi puteţi cunoaşte. Veţi fi surprinşi de câte gânduri aveţi care presupun că ştiţi ceva ce nu aveţi cum şti.

Vocea din cap vă vorbeşte pe tot timpul zilei şi adesea pretinde că este înţeleaptă şi atotştiutoare. Un exemplu în acest sens sunt opiniile. De cele mai multe ori, opiniile minţii nu sunt prea bine întemeiate şi totuşi vă par adevărate şi sunt exprimate cu mare siguranţă. Mintea adoră să îşi formeze opinii şi încearcă să vă informeze, ca şi cum ar cunoaşte cu adevărat. În acest sens, mintea este o mare escroacă. Pretinde că ar fi altceva decât programarea care, de fapt, este.

Am asemănat adesea mintea egotică, vocea din cap, cu acel oracol de jucărie cu care unii v-aţi jucat în copilărie – în care puneai o întrebare, agitai bila magică şi îţi apărea un răspuns „da” sau „nu” sau altă frază. Chiar dacă răspunsurile bilei erau aleatorii şi nu se bazau pe nicio înţelepciune, chiar dacă era o simplă jucărie, totuşi, era foarte populară, pentru că oamenilor le place să primească răspunsurile pe tavă. Stă în natura voastră egotică să vreţi răspunsuri la orice.

Tot aşa, mintea voastră este încântată să vă dea un răspuns la orice întrebare sau o replică la orice preocupare vă trece prin minte, chiar dacă răspunsurile sunt inventate, ca în cazul acelei bile magice. În fond, mintea este curioasă, are o mulţime de întrebări şi ar vrea să ştie totul despre orice şi să ştie totul despre ceilalţi: ce gândesc, ce simt, ce ar putea să facă în viitor, ce simt pentru tine, cât de demni sunt să-ţi fie prieteni, ce potenţial are relaţia. Minţile curioase vor să ştie, ego-urile vor să ştie.

Şi, cam la fel ca revista „National Enquirer”, mintea inventează răspunsuri pentru a se autosatisface. Ea face presupuneri şi născoceşte lucruri pentru a fi mulţumită, a se completa, a se simţi mai în siguranţă, a se simţi superioară, a se face fericită sau chiar a se înfuria – întrucât ego-ului chiar îi place să fie furios sau stârnit emoţional în diverse moduri.

Tocmai stârnirea de emoţii este scopul unora dintre răspunsurile pe care vocea din cap ţi le dă la unele nelămuriri. Ego-ul iubeşte spectacolul şi, prin urmare, îi place să presupună lucruri negative despre alţii sau despre o situaţie, doar ca să poată simţi ceva emoţie. Ego-ul se ocupă permanent cu stârnirea emoţiilor şi o mare parte din comentariile sale sunt concepute exact în acest scop.

Şi îndată ce te simţi supărat sau trist sau gelos sau speriat, ego-ul începe să joace rolul prietenului înţelept şi util care îţi dă sfaturi cum să faci faţă emoţiilor negative pe care chiar el ţi le-a stârnit. „Fă-te comodă şi sună-ţi prietena şi spune-i absolut tot ce s-a întâmplat”. Sau te-ar putea sfătui „Nu ar trebui să mai vorbeşti niciodată cu acea persoană”, oferindu-ţi câteva motive pentru a nu mai vorbi cu ea. Sau „El nu seamănă cu tine, nu te înţelege, probabil că provine de pe coasta de est, probabil că a suferit abuzuri în copilărie” şi aşa mai departe. Toate, speculaţii, toate, născocite.

Poţi opri acest tren de gânduri, în care ego-ul se implică cu atâta plăcere, înainte să prindă viteză şi să-ţi declanşeze emoţii, opunându-i adevărul: „Nu ştiu asta cu adevărat”. De fapt, este foarte uşor să vezi că un gând nu este adevărat. Nu te poţi păcăli atât de uşor, dacă nu vrei să fii păcălit. Doar că oamenii, în general, nu sunt conştienţi de gândurile lor şi nu le pun la îndoială validitatea.

Oamenii presupun că gândurile lor sunt adevărate. Ce interesant! Dacă n-ar fi aşa, aţi demasca rapid ego-ul. Ar fi evident că se întâmplă ceva foarte ciudat în capul vostru. Este surprinzător că oamenii nu pun la îndoială această voce şi nu văd cât de dăunătoare şi, adesea, prostească şi iraţională este.

Singura explicaţie este că sunteţi programaţi să credeţi vocea din capul vostru – şi acesta este adevărul. Sunteţi programaţi să daţi crezare programării care este ego-ul şi vocea din cap.

Deci când e limpede că nu ştiţi dacă o afirmaţie este adevărată, o veţi mai crede?! Ego-ul o va crede. Mulţi oameni continuă să creadă lucruri de care nu sunt siguri sau lucruri pe care vor să le creadă. Pentru ego nu contează dacă ceva este adevărat sau nu. Pentru ego pretenţia de a şti este la fel de bună ca şi cunoaşterea reală, deoarece nu vrea să recunoască faptul că nu ştie ceva. Asta l-ar făcea să pară prost sau slab, iar ego-ul se preface că este inteligent şi puternic, chiar şi atunci când nu ştie. A şti sau măcar a pretinde că şti este o strategie de supravieţuire, iar pe ego nu-l interesează decât supravieţuirea şi succesul.

Dar Tu, cel cu care vorbesc acum, poţi mai mult decât să crezi fără dovezi. Tu nu eşti ego-ul iraţional. Ai un ego, dar nu eşti ego-ul tău. Iar dovada este că ai priceput că-i adevărat ceea ce am spus mai sus. Cine sau ce pricepe adevărul şi este dispus să vadă adevărul? Desigur, ai putea decide să crezi ceva despre care nu ştii dacă este adevărat şi nici nu poţi afla dacă este adevărat, şi o mulţime de oameni fac asta. Este decizia ta, deşi puţini oameni aleg în mod conştient să se lase păcăliţi de propria minte.

Dar dacă foloseşti mintea într-un mod just – adică dacă eşti aliniat cu Sinele tău divin şi nu cu ego-ul – atunci nu ţi se va părea acceptabil sau interesant să crezi ceva neadevărat. Spre deosebire de ego, Sinele tău divin nu poate fi altfel decât onest şi devotat adevărului.

Mintea egotică vrea să ştie lucruri pe care nu le poate şti, dar Sinele divin este mulţumit de viaţă şi cu faptul că nu cunoaşte lucruri. El acceptă faptul că anumite lucruri nu pot fi cunoscute şi nici nu încearcă să afle astfel de lucruri. Sinele tău divin ştie că nu are nevoie să cunoască ceea ce nu cunoaşte deja şi că, dacă va avea nevoie să afle ceva, acea cunoaştere va apărea la ţanc.

Ţi se pare o poveste stupidă?! Asta ar fi părerea ego-ului. Ego-ul nu are încredere că totul va fi în regulă dacă nu ştie ceva. A nu şti este înfricoşător pentru ego şi lui nu-i place să fie speriat, aşa că soluţia sa este să scornească ceva.

Asta da, poveste stupidă!

Este destul de interesant să observi câte mai inventează mintea în faţa necunoscutului. Însă practica de a recunoaşte „Asta n-am de unde să ştiu” sau „Cine poate şti?!” sau ceva asemănător te va ajuta să vezi cum se minte ego-ul pe sine însuşi în legătură cu lucrurile mici, la fel de mult ca şi cu cele mari.

Mintea egotică, în definitiv, îşi creează o realitate imaginară şi nu-i pasă deloc de realitate. De fapt, chiar fuge de realitate. De ce? Pentru că, atunci când aterizezi ferm în realitate, vezi că acele tipuri de gânduri nu au niciun scop, nicio veridicitate. Gândurile vocii din cap prezintă interes şi relevanţă doar pentru ego, pentru că scopul lor este să te capteze în realitatea imaginară a ego-ului, care nu este realitatea autentică.

Ce anume este realitatea fără gânduri? Doar asta. Doar această simplă experienţă de a respira, de a vedea, de a auzi, de a atinge, de a mirosi, de a gusta şi de a simţi la niveluri mai profunde. Şi ce poţi simţi la niveluri mai profunde? Iubire, pace, bucurie, compasiune, curaj, putere, speranţă, credinţă, curiozitate, inspiraţie, intuiţie, înţelepciune, frumuseţe, imensă spaţialitate, conexiune, mulţumire, vitalitate, vibraţie, energie.

Atunci când eşti prezent pe deplin în realitate, te simţi moale, deschis, relaxat, spaţios şi în armonie cu viaţa, iar viaţa te conduce cu uşurinţă şi naturaleţe de la un lucru la altul. Or, dacă viaţa te conduce cu o asemenea inteligenţă şi uşurinţă, atunci ce nevoie mai ai să afli?! Cunoaşterea apare în mod natural ca parte a realităţii, dar cea care contează este experienţa realităţii, nu gândurile despre ea.

Cu mintea, este invers. Ea deformează realitatea prin gândurile despre ce se petrece şi despre orice altceva. Da, gândurile fac parte şi ele din realitate şi vin şi pleacă, ca orice se iveşte în clipa prezentă. Dar ele nu te satisfac şi nu îţi aduc bucurie aşa cum o face respiraţia, vederea, auzul şi vreun alt simţ. Acestea sunt experienţe reale, pe când gândurile întrerup experienţa şi te extrag din ea, aruncându-te într-o realitate imaginară, ruptă de realitatea autentică.

Imaginaţia creatoare şi gândirea raţională sunt instrumente valoroase, dar vocea din cap este altceva. Ea este, de fapt, anti-viaţă, anti-realitate şi anti-iubire. Este inamicul tău şi ar fi bine să înţelegi acest lucru. Vocea din capul tău nu este prietenul tău şi, mai ales, nu este un prieten înţelept şi folositor.

Aşadar, vă rog, dragii mei, urmaţi această practică. Ca răspuns la vocea din cap când vă spune ceva cu autoritate sau îşi exprimă o opinie, opriţi-vă şi afirmaţi „Nu, nu ştiu asta cu adevărat, chiar nu ştiu”. Apoi, pur şi simplu, observaţi reacţiile din corpul vostru când recunoaşteţi că nu ştiţi. În sfârşit, acum puteţi să vă relaxaţi şi să lăsaţi să fie totul aşa cum este! Nu ştiţi şi nici nu trebuie să ştiţi. Ce mai uşurare!

Vă mulţumesc că aţi fost deschişi la acest mesaj. Sper să vă bucuraţi de această practică. Eu sunt cu voi mereu.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
15 mai 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=iua4JH0m6Is

Traducerea de mai sus provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 16 ianuarie 2022.