<  Cuprins "Credinţă, fapte şi ficţiuni"


Scopul căii spirituale

Capitolul 4, "Păşind pe calea spirituală", subcapitolul d, "Scopul căii spirituale", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Faith, Facts & Fiction” (Credinţă, fapte şi ficţiuni).

Notă: Acest subcapitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

Jesus

4d. Scopul căii spirituale

«Oamenii intră pe calea spirituală din mai multe motive. Iniţial, cei mai mulţi intră pe cale, deoarece suferă şi doresc alinare. Cu toate acestea, nu toţi cei care suferă şi devin căutători sunt pregătiţi pentru cale. Unii dau peste învăţături spirituale înainte de a putea profita de ele. Vor să nu mai sufere, dar nu sunt gata să renunţe la ego şi la dorinţele acestuia sau la anumite identităţi, cum ar fi cea de victimă, sau la anumite sentimente, cum ar fi furia sau frica. Au impresia că vor să-şi depăşească ego-ul, să se trezească, dar pot fi încă prea captivaţi de mintea egotică, de dramele ei şi de caruselul ei sentimental. Pe scurt, sunt încă îndrăgostiţi de gândurile lor – chiar şi de gândurile şi identităţile lor negative.

Pământul este un loc foarte dificil de trăit şi mulţi o simt, deoarece se provoacă foarte multă suferinţă emoţională pe planeta voastră. Lumea este atât de adânc cufundată în ego şi atât de ignorantă de ce trebuie făcut în acest sens, încât oamenii suferă foarte mult, chiar şi cei care au crescut în condiţii relativ bune şi cu părinţi bine intenţionaţi. Majoritatea părinţilor au intenţii bune şi vor să-şi trateze bine copiii, dar ego-urile lor se suprapun peste aceste intenţii, iar cei mai mulţi nu prea ştiu cum să facă faţă emoţiilor. Până mai recent, aceste lucruri nu se învăţau nici măcar în cercurile spirituale.

Deci, aceasta este dilema: Lumea este plină de oameni suferinzi şi mulţi dintre ei devin căutători spirituali. Dar, dacă nu au parte de o trezire a lui Kundalini, este puţin probabil să ajungă prea departe pe calea spirituală şi cu atât mai puţin să se trezească prea curând. Şi totuşi, ar putea tânji după asta, deoarece au auzit că acesta ar fi răspunsul la suferinţa lor. Prin urmare, acum vor suferi pentru că nu sunt treziţi, ceea ce devine încă un argument pentru care se consideră ca nefiind suficient de buni.

În mod natural, cei care au nevoie de vindecare emoţională vor căuta ajutor pe calea spirituală, mai ales dacă religia sau psihoterapia a dat greş cu ei. Şi, desigur, acestea dau greş cu oamenii, deoarece ambele se bazează pe numeroase ipoteze false. Am subliniat deja unele falsităţi din religie şi am câteva cuvinte de spus şi despre psihologie şi psihoterapie.

Aceste discipline sunt la început. Oamenii înţeleg foarte puţin despre psihologia umană şi despre vindecarea rănilor provocate continuu de ego – al tău şi al celorlalţi. De asemenea, oamenilor le lipseşte o înţelegere elementară a emoţiilor. Până când nu se înţelege sursa problemei – adică, ego-ul – precum şi soluţia, adică oamenii să fie ajutaţi să înţeleagă că ei nu sunt ego-urile lor, această aşa-zisă ştiinţă va avea multe lipsuri.

Este interesant faptul că mulţi consideră că psihologia este o ştiinţă sau încearcă să o transforme într-una, deşi atât de multe lucruri despre fiinţele umane sunt imposibil de testat prin metoda ştiinţifică. Acestă încadrare forţată este un motiv pentru care domeniul psihologiei are atâtea lipsuri. Dacă psihologiei i se cere să se bazeze numai pe ştiinţă, nu prea va ajunge să deţină un set complet de cunoştinţe.

Ceea ce-i lipseşte este cunoaşterea metafizică şi spirituală. Cel ce vindecă este Sinele divin – Sinele divin al vostru sau al altcuiva – prin iubire, acceptare şi compasiune. În mod ideal, psihoterapeutul ar trebui să fie un model pentru această prezenţă vindecătoare şi iubitoare, dar vă puteţi oferi şi singuri această dragoste şi compasiune. Vor trece decenii până când domeniul psihologiei se va deschide la informaţiile de care are nevoie pentru a vindeca oamenii. Între timp, copiii sunt crescuţi cu aceleaşi înţelegeri eronate ale emoţiilor ca şi părinţii lor.

Aproape tot ce am scris conţine răspunsuri la cum să vindecaţi condiţia umană. Asta v-am învăţat prin acest medium. Voi repeta elementele de bază aici, cât mai concis posibil. Aceleaşi înţelegeri sunt esenţiale şi pentru procesul de trezire şi iluminare. Dacă oamenii ar înţelege şi ar aplica aceste informaţii, ar exista mult mai puţină suferinţă pe Pământ. Iată câteva fapte simple:

● Emoţiile negative apar când crezi gândurile negative.

● Gândurile şi emoţiile negative sunt fabricate de ego.

● Gândurile negative sunt adevăruri parţiale şi, prin urmare, neadevărate.

● A crede vocea din cap este cauza suferinţei.

● Nu ai nevoie de vocea din cap pentru a funcţiona sau a supravieţui.

● Cheia pentru depăşirea suferinţei este dezvoltarea capacităţii de a observa ceea ce gândeşti (ce spune vocea din capul tău). Acest lucru se dezvoltă prin meditaţie şi ar trebui să fie predat copiilor.

● Ca să ieşi din suferinţă trebuie întâi să observi ce spune vocea din capul tău şi apoi să îţi îndrepţi atenţia asupra experienţei senzoriale din aici-şi-acum. Abilitatea de a fi prezent în corp şi în simţuri se dezvoltă, de asemenea, prin meditaţie.

● Sentimentele negative şi temerile tale nu sunt nici înţelepte şi nici adevărate. Nu sunt ghizi buni pentru cum să te comporţi. Cel mai bine este doar să le observi, să îţi asumi responsabilitatea pentru că le-ai creat şi să nu le exprimi. Sentimentele negative sunt un semn că crezi ceva neadevărat.

● Dacă te-a prins un sentiment negativ, acceptă că te simţi aşa şi permite acelui sentiment să existe, fără a încerca să-l alungi şi nici să-l hrăneşti cu mai multe gânduri. Stai liniştit în prezenţa oricărui sentiment, cu compasiune şi curiozitate, şi întreabă-te: „Oare ce-am spus sau gândit, de m-a făcut să mă simt aşa?” Fă această investigaţie ori de câte ori apare un sentiment negativ, iar el va înceta în cele din urmă. Dacă ai de-a face cu abuzuri sau traume din copilărie, poate că vei avea nevoie să lucrezi mai în profunzime cu ajutorul unui vindecător sau terapeut.

Ce legătură au acestea cu calea spirituală? Chiar o foarte mare legătură. Modul în care te raportezi la gândurile şi sentimentele tale are o mare legătură cu calea spirituală, căci calea înseamnă să te eliberezi de ceea ce cauzează aceste gânduri şi sentimente negative: ego-ul.

Este necesară o anumită maturitate spirituală pentru a fi dispus şi capabil să-ţi examinezi şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru gândurile şi sentimentele tale în acest fel. Este nevoie să te angajezi într-o practică a meditaţiei pentru a învăţa să te distanţezi de gândurile tale suficient ca să dobândeşti măiestria. Mulţi aflaţi pe calea spirituală nu sunt dispuşi să facă această lucrare, caz în care progresul lor va fi lent.

Există o serie de motive pentru care oamenii consideră dificil să se angajeze în practica meditaţiei:

■ Sunt prea ocupaţi. Ei şi-au proiectat viaţa în aşa fel, încât nu au timp să mediteze şi nu apreciază suficient meditaţia ca să-şi facă timp şi pentru ea.

■ Ei consideră că meditaţia este neplăcută, iar, la început, chiar poate fi. Când oamenii sunt obişnuiţi să acţioneze, să facă, să se mişte, atunci ego-ul lor este foarte deranjat când trebuie să stea liniştiţi şi să nu facă nimic. Nevoia de a fi mereu ocupat şi dificultatea de a sta liniştit mai mult timp sunt semne de identificare cu ego-ul. Ego-ul nu vrea să rămâneţi liniştiţi, deoarece, dacă vă opriţi şi meditaţi, ego-ul nu va putea să vă mai conducă viaţa aşa cum obişnuieşte, prin vocea din capul vostru. Eliminarea obiceiului de a face mereu câte ceva necesită un efort la început, dar cu practica, meditaţia devine mult mai uşoară şi foarte plăcută.

■ Le este teamă că persoanele apropiate îi vor critica pentru că şi-au rezervat timp să mediteze sau pentru că fac ceva ce acele persoane nu fac. Dacă cei din jur nu meditează sau nu încurajează meditaţia, iată o scuză uşoară pentru a nu medita. Acesta nu este un obstacol real, dar ego-ul l-ar putea transforma într-unul.

■ Îşi iubesc gândurile şi nu vor să nu le mai gândească. Ego-ul vine cu scuză după scuză pentru a nu medita, iar cei care sunt ataşaţi de gândurile lor nu văd acest truc al ego-ului ce vrea să-şi menţină puterea. Adevărul este că sunt ataşaţi de gândire, ceea ce este un motiv în plus pentru a medita.

■ Încă nu au gustat îndeajuns ce se află dincolo de gândire – Prezenţa – şi de beneficiile acesteia, încât să fie dispuşi să aleagă altceva decât gândirea. Prezenţa este extrem de plăcută şi mai eficientă decât starea egotică de conştiinţă, dar dacă nu au petrecut mai mult timp în Prezenţă, nu ştiu ce ratează. Pentru a întrerupe povestea de iubire cu gândurile, trebuie să vă îndrăgostiţi de altceva: de viaţa reală.

■ Le este teamă de ce se va întâmpla dacă fac acest pas. Oare îşi vor pierde slujba? Sau partenerul? Entuziasmul? Vor dori să locuiască într-un ashram? Oare ar trebui să trăiască într-un ashram? Oamenii au tot felul de idei despre ceea ce s-ar putea întâmpla dacă meditează sau se adâncesc în spiritualitate. Vor să nu mai sufere, dar poate nu doresc să facă schimbările care să le uşureze suferinţa. Ego-ul se află în spatele tuturor acestor temeri. Ego-ul este de părere că suferinţa trebuie menţinută la locul ei. Iar meditaţia nu poate decât să vă îmbunătăţească viaţa.

■ Unii au încercat meditaţia şi nu le-a adus experienţele speciale pe care le visau, aşa că au renunţat. Meditaţia nu înseamnă a avea experienţe spirituale sau a dezvolta abilităţi parapsihice. Ci a învăţa să fii prezent în această clipă, în loc să te pierzi în gânduri. Oamenii care doresc ceva mai fascinant de la meditaţie nu se vor dedica meditaţiei suficient de mult timp pentru a-i descoperi adevărata valoare.

Acest ultim punct este o capcană pe calea spirituală şi motivul pentru care unii ajung pe ea prea devreme. Vor să primească de la calea spirituală ceva ce viaţa obişnuită nu le-a oferit: Vor să fie speciali. Alţii, care îşi petrec zilele în meditaţie sau într-un mediu protejat, cum ar fi un ashram, au venit pe calea spirituală pentru a evada din lume, de care se pot simţi defazaţi ori în contratimp sau pe care o găsesc prea dificilă.

Există un timp pentru toate şi, uneori, este potrivit a sta într-un ashram sau a vă cufunda în meditaţii. Dar dacă aţi intrat pe calea spirituală din motive inadecvate, probabil că veţi fi dezamăgiţi şi veţi primi nişte lecţii dure. Scopul căii spirituale nu este acela de a avea experienţe spirituale deosebite sau de a evada din lume.

Viaţa va găsi întotdeauna o modalitate de a vă aşeza acolo unde vă e locul şi, dacă intraţi pe calea spirituală înainte de a vă veni vremea, veţi întâmpina provocări şi multe lecţii. Nu veţi găsi acolo ceea ce căutaţi şi asta-i dureros. Dar aşa învaţă oamenii, şi mulţi învaţă pe propria piele că nu era de ei calea spirituală.

Nu este surprinzător faptul că oamenii sunt racolaţi în secte. Oamenii caută răspunsuri. Iar mulţi caută pe cineva care să-i conducă, o figură paternă puternică sau mama grijulie, de care nu au avut parte niciodată. Vor ca cineva să le spună ce trebuie să facă, dar, de asemenea, mulţi vor să afle Adevărul, cu majusculă. Însă când sunt identificaţi cu ego-ul, poate fi dificil să separe faptele de ficţiune. Este necesară o anumită dezvoltare spirituală înainte ca Adevărul să poată răsuna în Inima spirituală şi să fie gata să-l realizeze la un nivel profund.

Discriminarea, ca alte abilităţi, se dezvoltă încet de-a lungul multor vieţi şi, de obicei, se dezvoltă greşind – prin lipsă de discernământ. La şcoala vieţii, de multe ori nu există o altă cale decât de a învăţa din greşeli. Şi nu există nicio modalitate de a grăbi sau a ocoli această dezvoltare şi învăţare. Oriunde v-aţi afla în evoluţia voastră, acela este locul potrivit pentru voi şi nu poate fi altfel. În Adevăr, nu există mai bun sau mai rău, nimeni nu este înaintea sau înapoia altcuiva, ci toate sunt bune, toate sunt perfecte aşa cum sunt. Acest lucru este mai uşor de înţeles cu cât avansaţi pe cale.

Poate că ce spunem aici este greu de suportat, dar impulsurile şi dorinţele spirituale sunt doar o altă formă de dorinţă egotică. Ego-ul vrea să fie cel mai bun la toate. Dacă învaţă despre spiritualitate, vrea să escaladeze repede acel munte. De asemenea, el vrea să controleze viaţa şi vede în spiritualitate o metodă pentru asta. Dar nu despre asta-i vorba în spiritualitate.

Evoluţia spirituală nu poate fi forţată sau grăbită. Evoluţia se întâmplă la vremea sa şi în ritmul său. A accepta acest lucru este una dintre cele mai importante lecţii ale vieţii: Te poţi accepta pe tine şi viaţa aşa cum este? Sau te aştepţi să fii un supererou şi insişti ca viaţa să-ţi ofere tot ce vrei? Aceasta este o fantezie copilărească, iar fanteziile trebuie abandonate pentru a progresa pe calea spirituală.

Calea spirituală nu se referă la a deveni o persoană mare sau importantă, ci la a te cunoaşte pe tine însuţi ca fiind Unimea din care ai venit. Este vorba să renunţi la acea poveste despre măreţie şi să renunţi la ideile tale despre ceea ce doreşti, predându-le lui Dumnezeu şi lăsând Viaţa să-ţi arate ce vrea ea. Este vorba de a curge cu viaţa şi de a-ţi juca rolul în acest flux. Este vorba de voia Ta, nu de voia mea.

Pe calea spirituală, ţi se cere să renunţi la cine crezi că eşti, sinele tău fals, în favoarea a cine eşti cu adevărat, Sinele tău divin. Va trebui să renunţi la ceea ce ai preţuit atât de mult: dorinţele tale, visele tale, fricile şi poveştile tale. Renunţi la acestea pentru adevăratul premiu: trăirea a cine eşti cu adevărat. Asta nu pare a fi o afacere prea bună pentru ego, aşa că o va zbughi când va auzi asta. Dar dacă eşti ferm aşezat pe calea spirituală, vei spune: „Da, m-am săturat să fiu aruncat de colo-colo de către ego-ul meu şi sunt gata să mă întorc Acasă la pace şi iubire – orice ar fi. ”»

traducere de Răzvan A. Petre
24 iunie 2021

< Sus >