<  Cuprins "Credinţă, fapte şi ficţiuni"


A te preface

Capitolul 5, "Capcane pe calea spirituală", subcapitolul c, "A te preface", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Faith, Facts & Fiction” (Credinţă, fapte şi ficţiuni). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

5c. A te preface

«Uneori, are rost să te prefaci că eşti într-un fel până chiar vei deveni aşa. Majoritatea oamenilor sunt condiţionaţi să fie amabili, chiar dacă nu simt în interior asta, ceea ce este cu siguranţă mai bine decât să nu fie deloc amabili. Această condiţionare este utilă în societate, unde politeţea este atât de importantă. Când eşti drăguţ cu ceilalţi, asta chiar s-ar putea face să te simţi mai bine, la fel cum este cu zâmbitul. Să fii bun şi iubitor este întotdeauna o strategie bună, chiar dacă nu te simţi atât de bun sau iubitor. Acţionând cu iubire, poţi ajunge să simţi iubirea. Deci, acesta ar fi un mod prin care poate fi just şi folositor “să te prefaci până te faci”.

Totuşi, mulţi de pe calea spirituală se prefac că sunt deja „realizaţi”, deşi nu sunt. Au învăţat să se comporte şi să joace rolul cuiva care este avansat spiritual. Dar realizarea spirituală se referă la a fi adevăratul tău Sine, nu doar a încerca să fii, ceea ce nu ar fi autentic sau onest. Problema este că nu poţi ajunge acolo doar încercând sau prefăcându-te, adică ceea ce face ego-ul. Îşi imaginează cum ar fi ceva şi apoi încearcă să fie astfel. Asta este metoda lui.

De asemenea, nu vă sugerez nici să daţi lumii de ştire cât de rău vă simţiţi fiind captivi în sinele fals. Ego-ul tinde s-o facă şi pe asta, ceea ce nu reprezintă o soluţie la această situaţie neplăcută. Vorbesc aici despre a fi sincer cu tine însuţi referitor la ceea ce se întâmplă în interiorul tău şi să foloseşti acest lucru pentru a evolua.

A fi autentic înseamnă să fii sincer cu privire la starea ta reală – nu să te încânte situaţia, nici să te simţi rău din cauza asta sau să urzeşti o poveste despre ea, ci să fii sincer cu tine însuţi în legătură cu trăirea ta din clipa de faţă. Când onorezi în acest fel experienţa momentului prezent, creezi condiţii pentru a-ţi trăi adevăratul Sine. Iar dacă te simţi contractat egotic, în loc să ascunzi sau să născoceşti poveşti despre acest lucru, acceptă-l, fii curios şi cercetează-te în legătură cu el.

Dacă te prefaci că te simţi altfel decât în realitate şi aşa te obişnuieşti să îţi gestionezi emoţiile, ele vor persista, deoarece nu ai mers la cauza lor. Până când nu vei depista înţelegerile eronate sau minciunile pe care ţi le spui, care se află la baza emoţilor tale negative, acele emoţii vor apărea în continuare.

Întotdeauna există numeroase credinţe neadevărate care stau la baza unei emoţii negative, lucruri pe care, probabil, le-ai crezut în cea mai mare parte a vieţii tale despre tine sau despre ceilalţi, despre viaţă sau Dumnezeu. Astfel de înţelegeri eronate îţi denaturează perspectiva asupra vieţii, îţi strică relaţiile şi goleşte existenţa de bucurie. Aceste credinţe şi falsitatea lor trebuie observate foarte clar, ca să nu se mai ivească din mintea inconştientă.

Unii aflaţi pe calea spirituală simulează foarte bine: Se prefac că se simt bine atunci când nu se simt aşa sau se prefac că le place ceva atunci când nu le place sau se prefac că te agreează când nu te agreează. Nu sugerez nicidecum că ar fi o problemă dacă oamenii nu-şi exprimă gândurile şi emoţiile negative, deoarece asta ar putea fi o problemă chiar şi mai mare. Ci sugerez că, doar prefăcându-vă că vă simţiţi altfel decât în realitate şi nefăcând nimic în privinţa emoţiilor voastre, aceasta este o strategie proastă de a le face faţă.

Însă problema este că acest tertip funcţionează destul de bine. Când te prefaci, obţii două lucruri: Îţi păstrezi o imagine de sine pozitivă şi devii destul de simpatic. Dar gândurile şi emoţiile problematice din tine vor persista, din cauză că nu au fost rezolvate sau vindecate. Pe calea spirituală, a te preface că eşti fericit sau liniştit este doar o formă de ocolire spirituală: Joci rolul cuiva care este mai avansat pe cale, dar asta doar îţi ascunde suferinţa şi o menţine; nu o vindecă.

Problema este că prefăcătoria înlocuieşte uneori munca efectivă de a ajunge la o stare de bucurie, pace şi pozitivitate. Simularea devine strategia multor căutători, chiar dacă ea nu-i poate duce acolo. Iar odată ce încep să se prefacă, trebuie să continue s-o facă, pentru că altfel, ar însemna să recunoască că s-au prefăcut! Aceasta este dilema.

Pentru a ajunge unde vrei să mergi, trebuie să recunoşti unde te afli. A trăi în momentul prezent, care este învăţătura, înseamnă să simţi clar şi să fii onest în privinţa a ceea ce trăieşti. Dacă eşti prins de emoţii negative, atunci asta-i ceea ce este, iar acele emoţii trebuie acceptate, trăite şi analizate. Apoi, poţi merge mai departe.

Dacă nu accepţi experienţa pe care o ai aici-şi-acum, asta te va împiedica să avansezi. Vei continua să trăieşti cu acele emoţii şi acea perspectivă negativă pentru ceva vreme şi vei rata experienţa reală a clipei. Vei fi blocat în realitatea virtuală creată de acele gânduri şi emoţii.

Emoţiile te împiedică să fii prezent. Dacă rămâi implicat în ele sau dacă încerci să le negi existenţa sau să le respingi, atunci nu mai eşti prezent aici-şi-acum şi va fi dificil să revii sau să rămâi în aici-şi-acum. Fiecare nouă clipă este o ocazie de a înţelege şi de a digera bine orice emoţie care te împiedică să fii în momentul prezent. Una câte una, convingerile greşite care te împiedică să fii prezent ajung în minte din inconştient pentru ca să le observi.

Dacă un gând sau o credinţă îţi produce emoţii negative, asta înseamnă că ai crezut acel gând mai mult timp şi mai intens decât celelalte condiţionări ale tale, şi este cu atât mai important să fie analizat. Dacă o emoţie te împiedică să fii prezent, atunci ea trebuie permisă, acceptată, trăită şi analizată.

Aceasta este o lucrare spirituală necesară şi aşa au reuşit cei care au învăţat să trăiască în momentul prezent: acceptând, trăind şi apoi descifrând fiecare gând şi emoţie care îi împiedica să fie în prezent. Să te prefaci că eşti deja acolo este o încercare inutilă de a ocoli această muncă. Mulţi căutători rămân blocaţi pe calea spirituală pentru o lungă perioadă de timp, nedorind să facă lucrarea care îi poate duce acolo unde vor să ajungă. Aceasta este o capcană pe cale în care cade orice căutător spiritual la un moment dat pe cale.»

traducere de Răzvan A. Petre
28 iunie 2021

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=FtZfJplwUkU

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 8 decembrie 2021.