<  Cuprins "Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii"


Mituri despre frică

Capitolul 2, "Mituri despre frică", partea 1-a, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Overcoming Fear and Developing Trust” (Isus ne vorbeşte - Despre învingerea fricii şi dezvoltarea încrederii) - şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

2a. Mituri despre frică (partea 1-a)

«Este important să vă examinaţi convingerile pe care le aveţi în legătură cu frica. Dacă o faceţi, nu numai că veţi descoperi propriile credinţe personale, ci şi câteva mituri generale despre ea. Voi începe cu unele mituri şi veţi vedea care dintre ele se aplică cel mai bine în cazul vostru şi poate veţi descoperi şi altele care joacă un rol în viaţa voastră.

Un mit este ceva pe care mulţi îl cred a fi adevărat, dar nu este. Doar credinţa că ceva ar fi adevărat este adesea suficientă pentru a-l face să pară adevărat, motiv pentru care miturile rezistă. A crede în ceva nu îl face real, dar îl poate face să pară aşa. Asta se întâmplă şi cu frica. Credeţi, conştient sau inconştient, anumite lucruri legate de ea, care, pur şi simplu, nu sunt adevărate.

Remediul este să vedeţi că vă înşelaţi, analizându-vă convingerile greşite. În capitolul anterior, am explicat adevărul despre frică – că este un fals maestru şi nu-i un bun ghid, şi că este o emoţie primitivă şi inadecvată. În acest capitol, vom explora ceea ce probabil credeţi despre frică, dar nu este adevărat. Acest lucru va fi, sperăm, un pumn care va pune frica la podea. Căci, deşi nu ajută să vedeţi frica ca pe un adversar, cu siguranţă ea vă blochează accesul la iubire şi pace şi la plinătatea fericirii ce rezultă din ele.

Iată primul mit: “Frica ne protejează”. Credeţi că fără ea nu aţi supravieţui, că vă avertizează de pericole, astfel încât să puteţi lua măsuri de securitate. Credeţi că cele mai nefavorabile scenarii care vă apar în cap sunt utile şi intenţionate, că vă ajută să vă păstraţi în siguranţă. Dar oare aşa este? Să analizăm mai atent.

Este destul de uşor să creezi scenarii pentru cele mai rele posibile cazuri, nu-i aşa? Vocea din capul tău se pricepe foarte bine la asta. Se gândeşte la toate experienţele groaznice pe care tu sau oricine altcineva le-aţi avut vreodată într-o situaţie similară (sau chiar şi în situaţii nu atât de similare) şi le proiectează în viitor. Apoi încearcă să vină cu planuri şi soluţii cum să navighezi în acele ape tulburi.

Sună rezonabil, nu-i aşa? Ce ar fi în neregulă cu asta? Nu te ajută asta să supravieţuieşti? În neregulă este că te menţine preocupat mai degrabă de comploturi şi planuri imaginare decât de ceea ce există aici-şi-acum. Ajungi să trăieşti într-un viitor fantezist (sau mai degrabă de coşmar), în loc să-ţi trăieşti viaţa prezentă.

Mintea are o fundamentală înţelegere greşită asupra vieţii – că ar putea controla viaţa, viitorul, gândindu-se la el. Dar în timp ce te gândeşti, viaţa se întâmplă deja şi îţi solicită o reacţie. Dacă eşti atras de vocea din cap, îţi va spune cum să reacţionezi în acel moment. Ce-i greşit în asta, zici? Dacă preiei sfatul minţii cum să răspunzi la ce se întâmplă, atunci nu vei putea răspunde dintr-un spaţiu mai profund, mai adevărat, din înţelepciunea ta interioară.

Mintea nici măcar nu recunoaşte că există şi un alt mod de a trăi viaţa decât de a o asculta pe ea, şi aşa trăiesc cei mai mulţi oameni – or tocmai asta-i problema. Nu vei fi niciodată fericit dacă laşi vocea din cap să te ghideze prin viaţă, din cauză că ea nu are înţelepciune, dragoste sau claritate – ci doar programare.

Altceva este menit să-ţi ghideze viaţa, iar vocea din capul tău îl bruiază. Dacă eşti preocupat de fricile şi comploturile şi planurile pe care ţi le prezintă mintea, atunci nu vei trăi într-un mod care te-ar face cu adevărat eficient şi fericit. Înţelepciunea ta interioară nu vine prin vocea din cap şi, dacă asculţi de acea voce, nu vei putea auzi glasul mai subtil care îţi vorbeşte prin intuiţie şi alte mijloace subtile.

Sinele tău divin o duce bine-mersi, fiind chiar tu. Este acel tu care vede că există o voce în capul tău şi mai vede că există şi altceva aici în afară de ea, şi ştie că spun adevărul. Sinele tău divin, sinele tău cel mai bun, este ceea ce este real şi adevărat şi trăieşte aici-şi-acum această viaţă – dacă îl laşi. Se dă la o parte şi-ţi permite să te identifici cu vocea din cap şi să crezi că eşti acea voce, dar este oricând gata să te ajute să-ţi recunoşti adevăratul tu şi să acţionezi în consecinţă.

Ceea ce se opune acestei întâmplări fericite este ataşamentul de vocea din cap, iar motivul principal pentru care cei mai mulţi simt că nu se pot elibera de vocea din cap este frica. Li se pare că, dacă ar face-o, nu vor mai fi în siguranţă. Ei cred că trebuie să asculte în continuare de vocea din cap sau vor da de bucluc.

Ce îi face să fie atât de speriaţi de viaţă? Convingerile terifiante: scenariile catastrofale. Vocea din cap vă spune că, dacă nu o ascultaţi, se va întâmpla cutare lucru groaznic. Poate că nu vă spune asta în mod direct, dar aşa se subînţelege, din moment ce vă oferă nişte planuri aparent raţionale pentru a face faţă oricărui dezastru care s-ar putea întâmpla. Dar cât de raţionale sunt nişte planuri pentru un viitor care nu există?

Şi dacă n-aţi avea niciun plan? Şi dacă nu v-aţi gândi la toate posibilităţile negative? Aţi putea lua măsurile corecte la momentul respectiv? Ironia este că, dacă vă conectaţi cu vocea din cap într-un moment dificil, nu vă puteţi baza decât pe sfatul ei, cu excepţia cazului în care puteţi ieşi din minte şi să plonjaţi în profunzimea înţelepciunii, care ştie exact cum să acţioneze şi să se comporte în orice situaţie.

Dar ca să renunţaţi la vocea din cap şi la sfaturile ei aveţi nevoie de încredere, nu-i aşa? Aveţi încredere că fiinţa voastră ştie ce să facă în orice moment, că fiinţa voastră este înţeleaptă din naştere şi că va folosi orice informaţii sau cunoştinţe pe care le-aţi adunat pentru a acţiona cu înţelepciune? Dar cum oare aţi putea descoperi vreodată această înţelepciune înnăscută dacă nu îi daţi şansa de a vă trăi viaţa?

Problema este că această înţelepciune înnăscută este accesibilă numai atunci când nu ascultaţi de falsul stăpân. După cum am spus mai înainte, acestea sunt două stări diferite de conştiinţă, două stări de conştiinţă care se exclud reciproc. Puteţi fi ori în una, ori în cealaltă. Nu puteţi să ascultaţi de vocea din cap şi, în acelaşi timp, să fiţi în armonie cu înţelepciunea interioară. Sunt ca două posturi de frecvenţe diferite. Trebuie să opriţi un post pentru a-l auzi pe celălalt.

Drept urmare, mulţi nici măcar nu ştiu că există un alt mod de a trăi, deci cum ar putea avea încredere în el? Mai întâi, ar trebui să afle ceva despre el ca să poată avea încredere. Din păcate, deşi mulţi cred ceea ce spun aici, nu au suficientă încredere în ei înşişi pentru a se elibera de vocea din cap. Încă au mai multă încredere în vocea din capul lor. Dar, după cum am văzut, această voce nu este atât de demnă de încredere. A înţelege acest lucru este, desigur, primul pas.

Al doilea pas este să înţelegi că aici te mai ghidează şi altceva. Asta nu-i chiar atât de dificil de înţeles. Toţi oamenii au experienţe în care primesc o îndrumare interioară eficientă. Au simţit-o şi au verificat că este de încredere, dar poate că nu au avut destule experienţe. Sau poate că nu le dau prea multă importanţă, nu par a fi suficient de reale.

Dar asta nu-i decât părerea minţii. Acest tărâm al Divinului, al Sinelui adevărat, nu pare real pentru minte, a cărei realitate este imaginaţia. Ceea ce spun are sens dacă vă daţi seama că tărâmul mental este un tărâm real pentru minte, în timp ce realitatea este, de fapt, mai puţin reală pentru minte.

Gândiţi-vă la asta: Mintea creează un tu imaginar care trăieşte într-o lume alcătuită din credinţe şi convingeri (care sunt imaginare). Aceste credinţe colorează şi distorsionează experienţa realităţii, creând o realitate diferită, care doar pare reală. Deoarece nu pot exista două realităţi, mintea diminuează valabilitatea sau valoarea realităţii despuiate de aceste credinţe. „Nu, acea realitate (realitatea autentică) nu este întreaga poveste, pentru că sunt doar evenimente fără o poveste. Ce ar fi viaţa fără povestea lui eu? Vreau ca viaţa să fie despre mine.”

Realitatea minţii se învârte în jurul lui eu, care este un construct al minţii: e născocit. Toate ideile pe care le ai despre tine descriu o imagine a cuiva şi o poveste despre cineva, şi ăsta eşti tu şi viaţa ta: o imagine şi o poveste, nu o realitate. Realitatea este mult mai simplă. Este un şir de experienţe, una după alta. Acelor experienţe mintea le dă un sens – o poveste. Acest sens este născocit, inventat şi nu face parte din realitate, ci aparţine realităţii mentale a gândirii, realităţii sale virtuale.

„Realitatea virtuală” este o analogie foarte utilă când descriem diferenţa dintre realitate şi realitatea minţii. Mintea trăieşte într-o realitate virtuală, cu eu în centrul acelei realităţi, ca un joc video cu eu ca personaj principal. Pe de altă parte, realitatea nu se învârte în jurul niciunui personaj. Nu există niciun complot, nicio poveste, ci doar experienţe. Orice spui sau crezi despre acele experienţe face parte din realitatea virtuală a minţii. De îndată ce intri într-o poveste despre tine sau despre orice, ai intrat în ţara fanteziilor şi ai părăsit realitatea.

Desigur, nu este nimic în neregulă cu asta. Aşa aţi fost concepuţi. Dar este important să vă daţi seama că aceste poveşti sunt inventate şi nu sunt, în esenţă, adevărate. Ele sunt, de asemenea, sursa multor suferinţe inutile.

Realitatea este mult mai curată. Dezbrăcaţi de astfel de poveşti, puteţi experimenta continuu fericirea, pacea şi iubirea, care este experienţa naturii voastre esenţiale. Nu există suferinţă când trăieşti în realitate. Pe de altă parte, realitatea virtuală... Ştiţi cum este.

Sunteţi meniţi să fiţi fericiţi. Nu trebuie să suferiţi, cel puţin nu în măsura în care suferă majoritatea oamenilor. Când te pui în centrul vieţii, suferi, pentru că în viaţă nu este vorba de acest tu imaginar, iar suferinţa îţi arată acest adevăr.

Când intri într-o relaţie corectă cu viaţa – când îţi pierzi acel tu imaginar şi, pur şi simplu, trăieşti viaţa fără toate poveştile – vei fi fericit, pentru că aşa eşti menit să fii. Viaţa îţi arată cum să trăieşti, făcându-te să te simţi fericit atunci când eşti într-o relaţie corectă cu ea. Când nu eşti într-o relaţie corectă cu viaţa – când trăieşti în realitatea virtuală a minţii – vei suferi, pentru că nu aşa eşti menit să trăieşti.

Realitatea este înfricoşătoare? Nesigură? Pare aşa numai pentru minte. „Înfricoşătoare” şi „nesigură” sunt poveştile pe care mintea le spune despre realitate. Aceste poveşti sunt aproape unanim acceptate ca fiind adevărate, încât majoritatea oamenilor nici nu le pun la îndoială. Crezi că viaţa este nesigură, deoarece mintea îţi spune această poveste despre viaţă. Apoi, mintea te menţine captivat de ea, producând scenarii nefavorabile şi alte gânduri despre un viitor care pare să necesite comploturi şi strategii, pe care mintea le oferă cu plăcere.

Mintea egotică produce atât problema, posibilele pericole, cât şi soluţiile – toate inventate! Ce farseur este mintea! Te convinge că ai nevoie de ceva şi apoi ţi-l vinde, când, de fapt, nici nu ai avut vreodată nevoie. De fapt, îţi ia ceva foarte preţios la schimb, aşa cum face orice şarlatan.

Toate acestea te ţin ataşat de minte şi nu prea îţi lasă şanse să descoperi adevărul despre viaţă, deoarece, aşa cum am spus, acestea sunt două stări de conştiinţă care se exclud reciproc: Atâta timp cât eşti implicat într-una, nu poţi fi implicat în cealaltă. Şi aici e înşelăciunea: eşti scos din viaţa reală.»

traducere de Răzvan A. Petre
29 iulie 2021

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=9AtYc-mHt_k

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 4 iulie 2021.

< Sus >

Urmează partea a 2-a