<  Index mesaje de la Cristos


CRISTOS: Două tipuri de libertate

Mediumul Gina Lake este channel pentru Spiritul lui Cristos, care se adresează celor interesaţi de spiritualitatea de cel mai înalt nivel. Ascultaţi mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 26 ianuarie 2020). Mesajul face parte din cartea şi audiobook-ul "Jesus Speaking: On Embodying Christ Consciousness" (Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice), capitolul 14 "Two Kinds of Freedom".

R.P.

Jesus

DOUĂ TIPURI DE LIBERTATE

«Există două tipuri de libertate: libertatea pe care o doreşte ego-ul şi eliberarea de ego, sau iluminarea. Atât egoul, cât şi Sinele divin preţuiesc libertatea de a vă exprima, de a urmări fericirea, de a vă împlini potenţialul şi de a face ceea ce vă place. Acestea sunt libertăţi importante, fundamentale, care ar trebui să fie acordate tuturor fiinţelor umane şi pe care s-a întemeiat ţara voastră.

Problema este că ego-ul doreşte, de asemenea, libertatea de a face ceea ce-i place indiferent de libertăţile, nevoile şi fericirea celorlalţi. Dar, deoarece trăiţi în societate şi depindeţi de structurile sociale şi de alţii pentru supravieţuirea şi bunăstarea voastră, libertatea individuală trebuie să fie echilibrată de binele întregului, binele societăţii. A-ţi plasa libertatea individuală deasupra binelui întregului este o lipsă de prevedere, căci, dacă îţi faci singur rău, asta nu va fi bine pentru nimeni.

Ego-ul nu vede că face parte dintr-un întreg şi că acţiunile sale nu-l afectează numai pe el însuşi, ci chiar întregul de care depinde. A merge împotriva binelui societăţii înseamnă a te răni pe tine. Desigur, aceasta este problema ego-ului şi definiţia ego-ului: se vede pe sine ca fiind separat de întreg şi mai mult în conflict cu el decât ca o parte din el.

Când oamenii sunt suflete tinere şi nu au avut multe vieţi, aşa văd ei viaţa. Ei nu pot vedea dintr-o perspectivă mai înaltă, mai adevărată, deoarece se identifică prea mult cu ego-urile lor. Este „ei împotriva mea” sau a noastră (cei apropiaţi de mine sau asemănători mie), fără a înţelege că diversitatea întăreşte societatea. La fel cum diversitatea genetică permite unei specii să supravieţuiască mai bine, diversitatea în cadrul societăţii îi permite să supravieţuiască şi să prospere mai bine.

Ego-ul vrea ca ceilalţi să-l servească. Nu doreşte ca aceştia să fie egali, deoarece ar fi ca o provocare la adresa supremaţiei sale. Ego-ul caută să-i subordoneze sau să-i subjugeze pe ceilalţi după voinţa sa. Consideră că aceasta este salvarea sa şi nicidecum colaborarea cu ceilalţi în respect reciproc.

Vedem acest lucru, desigur, în guvernele totalitare, care sunt conduse de cei dominaţi de ego-ul lor şi de perspectiva sa, care au reuşit să preia controlul asupra altora, de obicei prin frică şi minciună. Pe de altă parte, democraţiile au fost fondate de suflete bătrâne sau mai bătrâne, care au înţeles puterea inerentă în egalitate şi diversitate şi importanţa respectării tuturor oamenilor şi creării unei societăţi care să-i sprijine pe toţi.

Nu sunt aici pentru a vorbi despre politică, ci pentru a sublinia o idee referitoare la politică: atâta timp cât oamenii sunt dominaţi de ego-ul lor şi în măsura în care sunt, vor înfiinţa societăţi în care oamenii nu sunt respectaţi în mod egal. Aşa se explică situaţia în care vă aflaţi în lumea voastră.

Oamenii care fac cel mai mult rău în lumea voastră sunt aceia profund şi complet identificaţi cu nivelul cel mai de jos al ego-ului, care funcţionează pe bază de frică, lăcomie şi dorinţa de cucerire şi putere. Din fericire, acest lucru nu se aplică la majoritatea oamenilor.

Toţi ştiţi cum este să vă identificaţi cu ego-ul vostru. Identificarea cu ego-ul are ca rezultat prejudecata, frica, egoismul, criticismul şi străduinţa de a ajunge sus. Acest ego este normal, iar societatea poate suporta acest ego.

Cu toate acestea, există un nivel al ego-ului pe care o societate liberă nu îl poate suporta, un nivel care este patologic. L-aţi putea numi „ego-ul pe steroizi”. Acest nivel patologic de ego se află în spatele atrocităţilor, lăcomiei şi tendinţelor totalitare ale celor care şochează şi buimăcesc restul oamenilor. Din păcate, din cauza poftei lor de putere, aceste tipuri de oameni acced adesea la poziţii de putere.

Majoritatea oamenilor încearcă să treacă dincolo de ego-ul lor şi să facă ceea ce trebuie, în timp ce alţii încearcă să obţină tot ce pot numai pentru ei înşişi, profitând de cei care încearcă să facă bine şi să fie buni şi care, în general, au încredere în ceilalţi. Aceşti indivizi care se slujesc doar pe ei înşişi nu încearcă să fie buni. Ei încearcă să fie altceva, de pildă, bogaţi şi puternici.

Deşi este firesc să vrei să fii bogat şi puternic, nu este firesc să fii dispus să faci orice pentru a obţine bani şi putere. Ego-ul patologic nu se va opri de la nimic pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Acest lucru îi distinge pe aceşti indivizi de majoritatea oamenilor.

Aceşti indivizi, din fericire, sunt o mică minoritate, dar ei pot totuşi să facă un rău mare, mai ales atunci când se află în poziţii de putere. Instituţiile din ţara voastră au fost concepute pentru a vă proteja de astfel de oameni, iar aceste instituţii sunt puse la încercare acum.

Voi sunteţi testaţi acum. Din fericire, acest test aduce la suprafaţă ce-i mai bun în mulţi dintre voi. În această lume a dualităţii, cei care se slujesc pe sine pot avansa doar până acolo unde oamenii cărora le pasă de lege şi de semeni protestează şi îi opresc.

Ideea este că nu trebuie să fiţi descurajaţi de ceea ce vedeţi că se întâmplă în lume. Puterile binelui vor învinge şi vor fi restabilite. Acestea sunt vremuri întunecate, dar există şi multă lumină în lume. Nu pierdeţi asta din vedere pentru ca puterea bunătăţii să triumfe. Lucrăm cu foarte mulţi dintre voi pentru a răsturna această situaţie.

Ce mai vreau să punctez este că nu trebuie să vă depăşiţi pe deplin ego-ul pentru a fi o forţă a binelui în lume. De cele mai multe ori, sunteţi în legătură cu bunătatea voastră, chiar dacă mai acţionaţi uneori în moduri meschine, egoice. Cei mai mulţi oameni nu sunt eliberaţi de ego-ul lor, dar mulţi se străduiesc să se elibereze de acesta, ceea ce înseamnă că au o anumită conştientizare şi o anumită putere de alegere a modului în care se comportă. Și asta contează cel mai mult.

În orice moment, poţi alege calea morală. Nu trebuie să fii trezit sau iluminat pentru a face asta. Trezirea şi iluminarea sunt importante pentru ridicarea conştiinţei pe această planetă, dar ca să fii o forţă a binelui în lume nu trebuie să fii trezit sau iluminat.

Cei mai mulţi lideri şi promotori ai schimbării inspiraţi nu au fost nici una, nici alta, dar erau în legătură cu Sinele lor divin suficient de mult pentru a fi ghidaţi de acesta. Și iată ce vă cer: în fiecare moment, faceţi tot ce puteţi ca să fiţi ghidaţi pentru a face ceea ce este mai bine pentru sufletul vostru şi pentru întreg. Aceasta înseamnă să acţionaţi cu onestitate cât mai mult posibil. Prin asta vreau să spun să nu înclinaţi spre tacticile ego-ului, cum ar fi violenţa şi minciuna. Acestea duc doar la suferinţă şi durere pentru toată lumea. Violenţa şi înşelăciunea nu vor duce niciodată la Adevăr sau fericire sau pace. Cum ar putea?!

Nu puteţi rezolva conflictele sau învinge terorismul sau chiar totalitarismul cu violenţă. Mulţi de pe planeta voastră încă mai au de învăţat acest lucru. Mulţi încă mai cred în război. Ei încă mai cred că violenţa este calea către pace, ceea ce, desigur, nu are niciun sens. Cu cât lupţi mai mult împotriva altora, cu atât mai mult te vor urî şi vor dori să-ţi facă rău. Niciodată pacea rezultată din război nu durează prea mult timp. Nu poţi schimba inimile şi minţile cu ajutorul armelor. Armele au ca rezultat doar mai multe arme şi un ciclu de represalii nesfârşite.

Aceasta este o lecţie grea pentru fiecare civilizaţie, iar unele civilizaţii se distrug înainte de a o învăţa. Sufletele lor se vor reîncarna într-o situaţie similară şi vor încerca din nou. Aceasta este, în parte, ceea ce se întâmplă în lumea voastră: multe suflete au renăscut aici, pe această planetă afectată de război, pentru a încerca să înveţe lecţia păcii.

Până nu îi veţi copleşi pe alţii cu îngrijire, hrană şi orice altceva au nevoie în loc de bombe, lumea voastră nu va avea pace. Este evident, nu-i aşa? Desigur, acum vorbesc celor care ştiu asta. Totuşi, merită a fi repetat. Se acceptă prea uşor că trebuie să mergeţi la război împotriva celor care se comportă cu cruzime. Războiul pare onorabil în aceste condiţii. Dar nu este. Nu vă lăsaţi înşelaţi.

Liderii haini provoacă războaiele, dar cei care luptă în ele nu sunt de această natură, deşi, adesea, războiul îi face pe oamenii buni să urască. Dacă oamenii n-ar dori să lupte pentru astfel de despoţi egomaniaci, nu ar exista război. Acesta este un mod de a încheia războiul. Oamenii au mult mai multă putere decât îşi dau seama. Există şi alte modalităţi, mult mai bune decât războiul, pentru a vă rezolva conflictele.

Singurul mod în care se schimbă lucrurile este prin iubire. Poţi iubi înainte de a te trezi (spiritual) şi sigur vei iubi după trezire. Din acel loc al iubirii, vei şti ce să faci şi cum să te comporţi. Mulţi indivizi cu suflet bun şi nepărtinitori sunt chemaţi spre politică şi la acţiune politică şi aşa se vor schimba lucrurile. Transformarea se va face cu ajutorul mijloacelor politice aflate în mâinile oamenilor care sunt aliniaţi cu dragostea şi mai multe se vor produce de acum înainte. Aveţi încredere.

Să treci dincolo de ego este sarcina ta astăzi şi întotdeauna. Nu poţi schimba lumea decât depăşind tendinţele negative ale ego-ului. Există o anumită impresie în cercurile spirituale, în jurul unor învăţători spirituali, că nu ar conta cum te porţi. Oamenii văd cum învăţători spirituali care spun că sunt iluminaţi se comportă imoral şi ajung la concluzia că iluminarea nu are nicio legătură cu comportamentul, iar unii învăţători chiar spun şi cred acest lucru, ca şi cum ar fi adevărat.

Aş spune, mai curând, că comportamentul este tot ceea ce contează. Ce mai este iluminarea dacă nu include un comportament iluminat?! Comportamentul tău contează înainte de trezire şi contează şi după trezire. Nu încetează niciodată să conteze. Ceea ce faci şi cum eşti afectează totul şi pe toată lumea din această reţea a vieţii.

Urmăreşte-ţi comportamentul. Fă tot posibilul să fii iubitor, necritic, blând şi amabil. Asta este tot ceea ce vă rog şi asta este tot ceea ce am venit să vă învăţ, atunci şi acum: „Faceţi altora aşa cum vreţi să vă facă ei vouă.” Acesta este cel mai simplu şi mai clar sfat pe care vi-l pot oferi.

Vă mulţumesc că aţi fost aici. Fiţi pe pace. Sunt mereu cu voi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
26 iunie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=wOhIxPyelzw