< Cuprins cartea "Trezirea iubirii"
Partea a 1-a din capitolul 5, "Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Awakening Love: How to Love Your Neighbor as Yourself" (Trezirea iubirii: Cum să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi). Mediumul Gina Lake este channel pentru Spiritul lui Cristos, care se adresează celor interesaţi de spiritualitate. Ascultaţi mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 21 iunie 2020).
R.P.
«„Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea ta. Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă.” Orice învăţătură despre iubire trebuie să includă iubirea lui Dumnezeu. Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima? De ce ai vrea sau ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu? Şi dacă nu? Asta aş dori să explorez împreună cu tine în acest capitol.
Există un motiv pentru care aceasta este prima şi cea mai mare poruncă. Fără dragoste pentru Dumnezeu, este dificil să iubeşti. Iubirea lui Dumnezeu este primordială pentru a iubi şi pentru a exista. A-L iubi pe Dumnezeu este sinonim cu a iubi viaţa. Cum ai putea să nu-L iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti în continuare viaţa, ce a creat Dumnezeu şi viaţa pe care Dumnezeu ţi-a dat-o? Dacă nu-L iubeşti pe Dumnezeu, se întâmplă doar fiindcă ţi-e greu să iubeşti ideea ta greşită despre Dumnezeu şi cine te-ar putea învinovăţi pentru asta?
Aceasta este problema pentru mulţi, care au ajuns să-L vadă pe Dumnezeu ca pe un simbol religios, un personaj mitologic sau o forţă înfricoşătoare şi pedepsitoare. Mulţi s-au îndepărtat de religie cu totul, deoarece Dumnezeul descris de religie, în atâtea cazuri, nu pare iubitor şi corect. Acel Dumnezeu este prea asemănător cu tine: crud, furios şi pedepsitor. Dar tu ai fost făcut după chipul lui Dumnezeu, nu invers, şi Dumnezeu nu are un ego. Dumnezeu este dragoste şi tot ceea ce presupune aceasta.
În inima voastră, ştiţi că iubirea este esenţială şi raţiunea de a exista, iar atunci când religiile nu reflectă această cunoaştere profundă şi sunt lipsite de sens în alte moduri, mulţi simt că trebuie să se îndepărteze. Unii dintre voi vă întoarceţi la o filozofie care Îl include pe Dumnezeu ca forţă iubitoare, dar alţii nu. Aceştia din urmă sunt provocaţi să găsească o modalitate de a înţelege viaţa şi de a iubi viaţa. Iar aceia care continuă să creadă în idei religioase lipsite de iubire continuă să sufere ca urmare a acelor credinţe. Ei sunt închişi într-o mentalitate falsă, deoarece cred că au găsit deja adevărul.
Iubirea lui Dumnezeu – iubirea iubirii – este antidotul credinţelor şi tiparelor negative ale ego-ului. Ego-ul este anti-iubire, deoarece ego-ul nu face o prioritate din dragoste. Ego-ul are alţi zei decât iubirea. Problema cu asta e că viaţa ta nu merge bine atunci când acorzi mai multă importanţă altor lucruri decât iubirii, când te închini la ce se închină ego-ul. Valorile tale formează alegerile tale, iar atunci când valorile tale sunt joase, şi alegerile tale vor fi la fel. A înţelege greşit viaţa înseamnă a suferi, în timp ce a înţelege sensul şi scopul vieţii te face să iubeşti viaţa.
Ceea ce crezi despre Dumnezeu este foarte important. Am dedicat mult timp pe această temă într-o altă carte numită “All Grace” (Numai Graţie), aşa că nu voi intra în detalii aici, dar trebuie înţeles un lucru: Dumnezeu este bun, viaţa este bună şi tu eşti bun. Faptul că viaţa pe Pământ poate fi dificilă şi că ţi s-a oferit provocarea de a avea un ego nu anulează acest adevăr de bază despre viaţă.
Ceea ce crezi despre Dumnezeu este important pentru că determină modul în care te simţi în interior. Dacă crezi că Dumnezeu şi viaţa sunt bune şi că la baza vieţii se află iubirea, te vei relaxa şi îţi vei permite să experimentezi acea iubire şi bunătate – propria ta natură divină. Pe de altă parte, dacă crezi că Dumnezeu nu există sau că Dumnezeu este o forţă pedepsitoare sau ai vreo altă credinţă falsă, atunci vei rămâne să fii ghidat doar de programarea ta implicită.
Când urmezi programarea egotică vei ajunge la sentimente negative, la acţiuni care nu sunt în conformitate cu voinţa Ta şi la o lipsă de contact cu propria ta natură iubitoare. Ceea ce crezi despre Dumnezeu şi despre viaţă determină starea de conştiinţă în care te afli, iar starea ta de conştiinţă determină experienţa ta de viaţă, acţiunile pe care le întreprinzi şi ceea ce atragi către tine.
Religia serveşte doar în măsura în care oamenii preiau mesajul că dragostea este extrem de importantă şi ignoră mesajele greşite, cele anti-iubire, cum ar fi ideile că natura voastră esenţială ar fi păcătoasă sau că unii ar fi pedepsiţi veşnic în Iad sau că, doar acceptându-Mă ca salvator al vostru, ar fi singura cale către viaţa veşnică, pe care unii le folosesc drept scuze pentru a nu urma reţeta iubirii pe care v-am dat-o.
Cei mai mulţi dintre voi au unele neînţelegeri despre Dumnezeu şi viaţă care vă denaturează percepţiile asupra vieţii şi vă împiedică să trăiţi bucuria şi iubirea care vă sunt posibile. Asta nu înseamnă că nu aveţi parte de distracţie şi plăcere în starea egotică de conştiinţă. Aveţi, atunci când faceţi lucruri care îi plac ego-ului şi când ego-ul obţine ceea ce îşi doreşte, care este compensaţia pentru că trebuie să suportaţi un ego.
Însă, nu după mult timp, vocea din capul vostru se întoarce să vă chinuie şi să vă împingă să vă străduiţi mai mult pentru a vă face viaţa aşa cum îşi doreşte ego-ul. Să ai un ego este epuizant şi, pentru mulţi, evadarea din realitate este singura cale de a obţine un scurt răgaz de la stresul cauzat de vocea din capul lor.
„Dacă aş putea scăpa de vocea din capul meu”, aţi putea gândi. Dar este chiar vicleanul ego care gândeşte aşa. Divinul din tine nu are nevoie sau nu-şi doreşte ca ego-ul să plece. El acceptă vocea din cap ca parte a vieţii şi trăieşte de bunăvoie cu ea, la fel cum accepţi stelele sau orice altceva despre care nu poţi face nimic.*
(* N.tr. – Spiritul lui Isus confirmă aici ce spun iluminaţii neo-advaita, că niciun căutător spiritual nu are cum să-şi provoace iluminarea, care este doar o Graţie divină.)
Oricum, la ce bun să nu accepţi ceva despre care nu poţi face nimic? Şi totuşi, aceasta este situaţia în care oamenii se regăsesc o mare parte a timpului, când ascultă vocea din capul lor şi cred că ar fi vocea lor şi ceea ce cred şi doresc.
Dacă observi această voce, vei constata că este nemulţumită de viaţă în majoritatea timpului. Se plânge, tânjeşte după altceva, îşi imaginează cum ar fi să aibă ceea ce îşi doreşte şi complotează pentru a face lucrurile să fie altfel. Compară prezentul cu trecutul şi cu fanteziile sale, te compară cu ceilalţi şi vine cu sugestii de îmbunătăţiri. “Asta e treaba ei”, ai putea spune.
Dar aceasta nu este o formulă bună după care să-ţi trăieşti viaţa. Viaţa nu înseamnă să pretinzi îmbunătăţiri, cu siguranţă nu cele concepute de ego. Îmbunătăţirile apar natural în fluxul vieţii, deoarece schimbarea şi evoluţia fac parte din viaţă. Mai degrabă, viaţa înseamnă să trăieşti: să experimentezi ceea ce este. Să ai un ego este ca şi cum ţi se oferă un ospăţ şi, în loc să participi din toată inima la ospăţ, îl evaluezi, plănuieşti un alt ospăţ, îl compari cu alt ospăţ la care ai luat parte sau despre care ai auzit, fantazezi despre un ospăţ mai bun şi faci fotografii cu ospăţul.
Aceasta este lumea ego-ului. Când te asociezi cu vocea din cap, nu trăieşti în realitate. Trăieşti în „ce-ar fi fost dacă” şi „îmi doresc” şi „nu-mi place”, nu într-o stare de iubire. Ceea ce experimentezi în loc de viaţa reală şi de dragoste sunt evaluări, judecăţi şi gânduri despre trecut şi viitor, iar ele nu fac decât să te îndepărteze de iubire, tot mai adânc în dorinţe şi temeri. În starea egotică de conştiinţă, tu îţi trăieşti gândurile în loc de realitate, fără să-ţi dai seama ce se întâmplă.
În timp ce eşti ocupat cu gândirea, viaţa se întâmplă şi tu o ratezi. Da, tocmai ai ratat ceva. Ego-ul crede că nu se întâmplă nimic aici şi acum, deci nu este preocupat că ar rata ceva. Dar mintea, ego-ul, nu poate experimenta realitatea; doar se poate gândi la realitate. Vocea din capul tău te ţine legat de ea şi evită realitatea inventând poveşti şi formând opinii. Aceste poveşti şi opinii sunt realitatea ei.
Opreşte-te un moment şi priveşte în faţă acest lucru: Nu mintea experimentează realitatea – ci fiinţa ta, sinele tău divin o face. Sinele tău divin este chiar aici, chiar acum, citind sau ascultând aceasta. Sinele tău divin nu este ceva abstract sau îndepărtat de viaţa ta! Conştiinţa este cea care experimentează viaţa ta. Ea este conştientă de tot ceea ce tu eşti conştient. Este ceea ce priveşte prin ochii tăi.
Totuşi, trăirea vieţii este captată de gândurile despre trăire. Obişnuinţa te determină să schimbi viaţa reală pe gânduri despre viaţa reală. Dar, odată ce renunţi la gânduri, experienţa vieţii reale este chiar acolo, aşteptându-te!
Experimentezi viaţa reală şi dragostea proprie naturii tale divine ori de câte ori te distrezi, te joci şi uiţi de tine în anumite jocuri, activităţi sau proiecte creative. Asta înţelegeam când am spus: „Dacă nu te schimbi şi nu devii ca acei copii mici, nu vei intra niciodată în împărăţia cerurilor.”
Copiii mici încă trebuie să-şi dezvolte un puternic simţ al sinelui şi ego-ului şi se pierd cu uşurinţă în joacă. Ei trăiesc în momentul prezent şi, astfel, se bucură de viaţă. Ei preţuiesc viaţa. Râd şi iubesc şi se distrează. Ei experimentează bucuria şi farmecul adevăratei lor naturi mai uşor decât adulţii. Împărăţia despre care vorbeam este împărăţia sinelui tău divin, regatul iubirii: realitatea.
Activităţile care vă fac plăcere, în special cele care presupun a fi total în corp şi simţuri, cum ar fi să cântaţi la un instrument sau să dansaţi, sunt distractive şi vă fac fericiţi pentru că, precum copiii mici, aţi păşit în viaţa reală şi aţi încetat să mai gândiţi despre viaţa voastră, ce vă place, ce credeţi şi ce vreţi. Recompensa pentru a fi implicat în viaţa reală este distracţia şi încântarea, deşi ego-ul poate avea o altă definiţie a distracţiei.
Ego-ul caută să se entuziasmeze despre el însuşi. Pentru ego este distractiv a face lucruri care îl fac să aibă opinii bune despre sine şi să-şi îmbunătăţească imaginea de sine. Îi place să câştige jocuri, îi place să câştige bani, îi place să câştige! Pentru ego, a câştiga este distractiv. Ego-ului îi place chiar să-şi lucreze muşchii, pentru că îşi imaginează că este admirat fiindcă are un corp puternic şi atractiv. Ego-ul consideră că shopping-ul e distractiv din acelaşi motiv – obţinerea de lucruri noi şi frumoase este favorabilă imaginii de sine. Mâncatul este, de asemenea, cu adevărat distractiv, deşi nu atât de bun pentru imaginea de sine, dar răsfăţul este un alt amuzament preferat al ego-ului.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
6 iulie 2020