<  Index mesaje de la Cristos


Gândurile sunt ca norii pe cer

Capitolul 1, "NORII", prima parte, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos "In the World but Not of It: New Teachings from Jesus on Embodying the Divine" (Să fii în lume, dar nu de-al lumii: Noi învăţături de la Isus despre întruchiparea Divinului). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată în 10 februarie 2019).

Notă: Paragrafele scrise cu litere albastre pe fond alb provin din cartea tipărită, dar ele lipsesc din lectura autoarei Gina Lake în video-ul ataşat.

R.P.

Jesus

GÂNDURILE SUNT CA NORII PE CER

 

Introducere

«Eu, cel pe care îl cunoaşteţi sub numele de Isus Hristos, scriu această nouă carte prin acest scrib, Gina Lake, pentru a vă ajuta să trăiţi învăţăturile pe care le-am dat cu mult timp în urmă. Aceste învăţături nu au nicio legătură cu religia, regulile sau poruncile, ci cu transcenderea nevoii unor asemenea lucruri dar, în schimb, au legătură cu trăirea din izvorul fiinţei tale, care ştie să se mişte în această lume cu graţie, în pace şi cu dragoste perfectă.

Acestă izvor este ceea ce voi numi Conştiinţa Cristică, deşi există multe alte denumiri în diferite tradiţii spirituale. Se numeşte natura de Buddha în budism, Atman în hinduism şi Sinele în Advaita Vedanta. În cercurile spirituale, se numeşte Prezenţa, Esenţa, Nemişcarea, Sinele adevărat sau, pur şi simplu, Conştiinţa, pentru a numi doar câţiva termeni.

„Conştiinţa Cristică”, aşa cum folosesc eu termenul, indică divinitatea lăuntrică din fiecare şi potenţialul ca această divinitate să devină o realitate vie, să devină ceea ce te trăieşte. Am fost un exemplu al acestei posibilităţi în întruparea mea de acum două mii de ani. „Eu şi Tatăl meu suntem una” exprimă acest lucru.

Aceasta este o învăţătură avansată şi nu este pentru toată lumea. Unii încă mai au nevoie de reguli şi porunci pentru a ţine ego-ul sub control. Au nevoie de o autoritate externă care să le ghideze comportamentul. Acest lucru a fost valabil mai ales în urmă cu două mii de ani, când omenirea era încă la început şi mai puţin evoluată decât în prezent.

Dar acum, mulţi sunt pregătiţi pentru ca Cristosul dinăuntru să iasă în faţă şi să se manifeste în lume mai pe deplin. Naşterea acestui Cristos – a Conştiinţei Cristice – este adevărata a doua venire. Voi veţi fi martori la această naştere în voi şi în ceilalţi. Acesta este un moment important şi special pe Pământ.

Conştiinţa Cristică se află în interiorul fiecăruia, indiferent dacă mă recunosc sau nu ca maestru şi indiferent dacă îşi recunosc sau nu acest potenţial. Ceea ce am venit să predau în acea întrupare cu mult timp în urmă a fost aceasta: Conştiinţa care este în mine este şi în tine. Eşti Fiul la fel de bine ca şi mine. Tu eşti acel „Eu sunt” despre care am vorbit. Tu şi cu mine suntem una. Tu şi toţi ceilalţi sunteţi una.

Există o singură conştiinţă cu infinit de multe manifestări unice. Fiecare este o expresie a iubirii Celui ce i-a născut, fie că îl numim Dumnezeu / Zeiţa, Tatăl / Mama, Unimea, Divinul, Allah, Spiritul, Sursa, Non-Forma, Tao, Marele Spirit, Cel fără nume sau Nemanifestarea. Există multe nume pentru ceea ce se află în spatele întregii vieţi şi care nu poate fi înţeles de minte sau exprimat în cuvinte.

Imaginând această forţă misterioasă a creaţiei ca o persoană – ca un zeu sau un Tată – o facem inteligibilă pentru minte. Dar orice concept despre Dumnezeu nu poate nici măcar începe să atingă realitatea lui Dumnezeu, care nu poate fi decât trăită, niciodată înţeleasă.

Când Îl trăieşti pe Dumnezeu, în măsura în care este posibil ca fiinţă umană, experimentezi Conştiinţa Cristică. Dumnezeu trăieşte în tine şi tu experimentezi asta ca o anumită stare de conştiinţă, o stare de fi-ire. Deşi deseori este ascunsă, această „stare” nu este trecătoare, ca alte stări de conştiinţă, ci este întotdeauna prezentă şi disponibilă. Deşi Conştiinţa Cristică poate părea a fi o experienţă sau o stare de conştiinţă, este, de fapt, ceea ce este conştient. Este experienţa lui Cristos viu în tine, ca fiind tu.

Acum două mii de ani, am venit să vă arăt cum să fiţi pacea şi dragostea şi, în cele din urmă, să le aduc în această lume. Am învăţat prin exemplul personal şi prin alte mijloace cum este să trăieşti în Conştiinţa Cristică. Mesajul meu a fost înţeles greşit de mulţi atunci şi denaturat de mulţi alţii de atunci încoace. Dar astăzi, oamenii sunt mai pregătiţi pentru acest mesaj şi mai capabili ca niciodată să-l înţeleagă şi să-l întruchipeze.

Aşadar, în această carte, vă voi vorbi folosind limbajul şi termenii de astăzi şi mă voi baza pe ceea ce v-au mai învăţat şi alţii, pentru că adevărul ce v-am învăţat a fost predat de mulţi alţii de-a lungul istoriei şi este predat şi astăzi de mai mulţi ca niciodată.

Adevărul despre care vorbesc este adevărul despre cine eşti – despre natura ta umană şi divină, pentru că eşti ambele în egală măsură. Eşti la fel de divin pe cât mă percepi pe mine că sunt. Şi, deocamdată, eşti şi om. Umbli cu un picior în lumea formelor şi cu un altul în non-formă. Eşti o punte între cele două. Despre această dualitate misterioasă din fiinţa ta este vorba în această carte.

Vreau să-ţi vorbesc în detaliu despre acest lucru, ca frate, ca prieten, ca unul care a trăit această dualitate. Şi, da, voi vorbi şi ca învăţător, dar nu ca cineva care este mai presus de tine, nu ca cineva care este mai dumnezeiesc decât tine, ci ca cineva care nu diferă de tine.

Aceasta pare o blasfemie pentru unii, dar numai pentru cei care nu înţeleg adevărul ascuns în scripturile voastre. Nu era intenţia mea să fiu făcut zeu. Nu de asta am venit şi nu m-am pretins a fi un zeu. Am venit să vă arăt frumuseţea propriului suflet şi ce este posibil unui om. Am venit să vă arăt că este posibil să fii atât uman, cât şi divin, să fii iubirea întruchipată.

Mulţi mă venerează, căci mă văd ca întruchiparea iubirii, dar acea iubire este, în egală măsură, şi în voi. Ce vă învăţ acum este că puteţi întruchipa iubirea, aşa cum am făcut-o eu. Puteţi deveni Cristos în această viaţă omenească şi puteţi învăţa să întruchipaţi tot ce este bun în voi.

Aceasta nu este o sarcină măruntă, dar mulţi dintre voi sunt gata şi doriţi acest lucru mai mult decât orice. Pentru a vă reuni cu sinele vostru divin, este esenţial să aveţi un astfel de imbold şi dor. Deşi este destinul tuturor să ajungă Acasă, călătoria este lungă şi grea, iar pentru astfel de călătorii este util şi deseori necesar un ghid de încredere.

Această carte nu este decât un ghid extern. Ghidul adevărat se află în Inima voastră şi orice ghid exterior autentic ştie acest lucru şi vi-l indică. Sarcina mea este să vă îndrept spre propria înţelepciune interioară, către Cristosul lăuntric, care este de încredere, răbdător, generos, curajos, iubitor şi milos.

Orice calitate bună este deja în voi, ca parte a moştenirii voastre divine. Şi totuşi, aici se mai află şi altceva care voalează bunătatea înnăscută şi produce suferinţă. Vom examina acest aspect al umanităţii voastre – ego-ul –, astfel încât să puteţi depăşi mai uşor acest obstacol din calea realizării divinităţii voastre.

Religia descrie adesea viaţa lumească ca fiind ceva ce trebuie transcens sau îndurat înainte de întoarcerea la ceruri. Dar dacă împărăţia cerurilor este înăuntru, aşa cum am predicat, atunci întoarcerea la ceruri înseamnă întoarcerea la Conştiinţa Cristică, care a fost temporar pierdută sau ascunsă de condiţia umană, mai precis, de către ego şi condiţionările asociate lui. Această întoarcere la ceruri se întâmplă cât timp eşti întrupat – fiind în lume – nu după părăsirea trupului.

Întruchiparea se referă la posibilitatea de a întruchipa sinele divin într-o formă umană, de a-l întruchipa pe Cel-fără-formă în timp ce eşti în lume, dar nu de-al lumii. Oferă posibilitatea de a te bucura de Raiul pe Pământ şi de a trăi în bucurie în această viaţă. Este destinul fiecăruia să găsească bucurie în această existenţă fizică.

A fi om nu este, în esenţă, o chestiune dificilă. A fi om este un dar, să poţi avea experienţe ca fiinţă simţitoare pe acest plan al existenţei. Este o aventură în care sufletul tău, şi Dumnezeu prin tine, a pornit de bunăvoie. Şi ca toate aventurile adevărate, aceasta are o provocare foarte mare de depăşit, care este ego-ul. El a fost conceput pentru a-ţi fi o piatră de poticnire când revendici Cerul şi iubirea, pacea şi fericirea care alcătuiesc moştenirea ta divină. De asemenea, el face parte dintr-un plan perfect ce te aduce Acasă.

Ego-ul este cel ce face din viaţă o dramă şi o aventură. Ego-ul este sursa suferinţei umane şi singurul lucru care îţi ascunde natura ta divină. Această suferinţă este, totuşi, ceea ce te trezeşte din coşmarul ego-ului. Călătoria eroică, aşa cum am scris în altă parte, în cartea “O viaţă eroică”, înseamnă înfrângerea ego-ului sau punerea lui la locul său şi eliminarea blocajelor către Conştiinţa Cristică. Odată ce acestea sunt purificate într-o oarecare măsură, lumina sinelui divin poate străluci. Să începem, aşadar, să examinăm natura blocajelor sau a norilor care ascund lumina Conştiinţei divine.»

Isus, dictare prin Gina Lake, ianuarie 2016

 

Capitolul 1: NORII (prima parte)

Iluzia ţesută de gânduri

«Blocajele către Conştiinţa Cristică, către trăirea naturii tale divine, sunt doar nişte gânduri. Aceste gânduri curg continuu prin minte, vorbindu-ţi ca şi cum ar fi tu, o persoană cu autoritate sau un prieten. Ele vorbesc în primul rând despre tine şi viaţa ta, ce trebuie să faci, cum să fii, ce s-a întâmplat şi ce va fi. Voi denumi acest comentariu mental ca fiind fluxul gândurilor, vocea din capul tău sau mintea egotică. Nu mă refer la gândurile care aparţin intelectului, adică aspectului raţional al minţii.

Imaginează-ţi: Ceva diafan şi efemer cum este fluxul gândurilor este suficient de puternic pentru a-ţi ascunde natura divină de tine şi, în locul ei, să-ţi creeze senzaţia că ai fi separat, limitat, vulnerabil şi cu lipsuri. Gândurile creează iluzia unui sine care are probleme, temeri, dorinţe, lupte, emoţii şi durere. Ele creează sinele fals. Fără gândurile acestea, problemele şi suferinţa dispar, ca şi eul fals. Gândurile execută un truc magic!

Gândurile nu pot pune în scenă această magie decât dacă sunt şi convingătoare, interesante, aparent adevărate şi, cel mai important, aparent ale tale. Gândurile nu sunt doar gânduri – ci par a fi gândurile tale. Par a fi personale. Drept urmare, ele sunt fascinante şi importante pentru tine. Fără gândurile tale, în fond, cine ai fi?!

Oamenii se agăţă de gândurile lor ca de viaţa lor dragă, şi pe bună dreptate, pentru că, fără ele, nu ar mai exista nimeni cu o poveste de viaţă, nici trecut, nici viitor, nici măcar un nume. Fără gândurile tale despre tine, ai fi nimeni, nimic. Ai fi doar asta, doar Conştiinţa Cristică, exact ceea ce priveşte prin ochii tăi şi trăieşte viaţa. Şi asta eşti de fapt: eşti ceea ce trăieşte viaţa chiar aici şi acum, fără niciun comentariu mental.

Tu eşti doar asta ce citeşte aceste cuvinte şi doar asta ce poate stabili adevărul lor. Mintea egotică ar putea să fie sau să nu fie de acord, sau să-ţi producă confuzie despre ceea ce citeşti, dar acestea sunt doar alte gânduri. În lipsa acestor gânduri, fie simţi că este adevărat, fie că nu este, fie ai o percepţie senzorială oarecare.

Pe măsură ce progresezi spiritual, gândurile din fluxul gândurilor devin mai puţin convingătoare, mai puţin interesante, mai puţin adevărate şi mai puţin ale tale. Înţelegi că nu eşti, de fapt, responsabil pentru aceste gânduri. Această evoluţie în relaţia cu gândurile face posibilă, în cele din urmă, detaşarea de ele. Deoarece vezi gândurile ca fiind mai puţin personale, le vei lăsa mai uşor să plece sau să te lase în pace. Ele pot veni şi pleca pe fundal, fără să te afecteze, pentru că înţelegi că sunt, pur şi simplu, o programare comună tuturor oamenilor şi nu doar a ta. Vezi că gândurile nu au nimic de a face cu tine şi nu spun nimic despre tine – adică, adevăratul tu – deşi au totul de-a face cu sinele fals.

Această evoluţie în relaţia cu gândurile poate fi, de asemenea, descrisă ca trecerea de la a te considera că eşti gânditorul gândurilor la a te recunoaşte ca fiind doar cel ce experimentează gândurile şi orice altceva se iveşte pe moment. Ajungi să înţelegi că eşti Prezenţa spaţioasă şi tăcută în care gândurile, sentimentele, dorinţele, impresiile simţurilor, intuiţiile, cunoaşterea, revelaţiile, inspiraţia şi motivaţiile vin şi pleacă. Eşti fundamentul fiinţei din care apare tot ceea ce experimentezi. Tu eşti cel ce este veşnic şi neatins de acest du-te-vino al gândurilor, emoţiilor, dorinţelor, impresiilor senzoriale şi întreaga lume a formelor. Şi totuşi, există aici o iubire absolută pentru forme şi pentru acest du-te-vino al lor. Ce minune este această lume! În Conştiinţa Cristică eşti îndrăgostit de viaţa însăşi şi de toate felurile în care ea se manifestă.

Pe măsură ce gândurile îşi pierd aderenţa şi senzaţia că ţi-ar aparţine, îşi pierd şi capacitatea de a-ţi modela percepţiile sau de a-ţi provoca emoţii neplăcute. Eliberarea de gânduri şi, într-o oarecare măsură, de emoţii, este starea de iluminare, starea de a trăi în lume cu bucurie, dar fără a aparţine lumii. Când gândurile sunt experimentate doar ca gânduri şi nimic mai mult, Conştiinţa Cristică poate străluci prin tine. Atunci, ea devine ceea ce te mişcă, vorbeşte şi decide prin tine.

Trecerea de la ataşamentul şi încrederea în gânduri la detaşare şi neîncredere este, în general, un proces îndelungat. Acest proces spiritual poate dura ani, decenii sau vieţi întregi, în funcţie de nivelul de dezvoltare spirituală şi de alţi factori. Cei care par să obţină iluminarea peste noapte au pus bazele pentru asta de-a lungul multor vieţi de practică spirituală şi de contact cu învăţături spirituale. Gândurile nu renunţă aşa uşor. Ego-ul, care se află în spatele fluxului gândurilor, stăpâneşte ferm omenirea, iar ego-ul şi gândurile şi emoţiile pe care le generează nu dispar brusc peste noapte.

Iluzia ţesută de gânduri – ceea ce hinduşii numesc maya – trebuie penetrată iar şi iar în fiecare moment, până când, în cele din urmă, gândurile se dau la o parte îndeajuns pentru a dezvălui ceea ce este adevărat şi real: natura ta divină. Odată ce se creează o breşă între gânduri şi capacitatea de a observa gândirea, iluzia începe să se destrame şi natura ta divină începe să strălucească. Acesta este procesul pe care îl vom examina şi cunoaşte mai detaliat: Cum pot trece oamenii de la dominaţia ego-ului la întruchiparea strălucirii lor divine?

Gândurile sunt ca norii

Buddhiştii asemănă adesea adevărata natură, sau Conştiinţa Cristică, cu un cer senin, fără nori, iar gândurile, care creează maya şi sinele fals, cu norii de pe acest cer. Nu găsesc altă analogie mai bună decât aceasta, aşa că o voi împrumuta şi o voi dezvolta. Cerul senin, fără nori, precum natura divină, este întotdeauna acolo, fie că există nori sau nu. Este curat, mereu prezent, imuabil şi neatins de norii care trec.

Norii sau gândurile, pe de altă parte, mereu se schimbă şi mereu vin şi pleacă. Gândurile nu rămân niciodată la fel prea mult timp. Deşi anumite gânduri apar în mod repetat, niciun gând nu durează mai mult de câteva secunde, decât dacă i se acordă atenţie. La fel ca norii, gândurile sunt diafane şi inconsistente, se transformă constant în altceva şi au o durată de viaţă limitată.

La fel cum există diferite tipuri de nori, există şi diferite tipuri de gânduri. Unele sunt ca norii drăguţi, pufoşi, albi, nişte puncte pe cer, ce nu deranjează prea mult lumina soarelui. Acestea ar fi gândurile fericite sau pozitive, gândurile neutre sau obiective, gândurile practice sau fostele gânduri neplăcute, pe care nu le mai crezi. Acestea nu deranjează bucuria vieţii, deoarece atenţia ta nu e blocată asupra lor şi, astfel, nu generează emoţii neplăcute. Acestea tind să vină şi să plece repede, nelăsând urme şi neblocând bucuria, pacea, iubirea şi recunoştinţa specifice adevăratei tale naturi.

Majoritatea gândurilor din fluxul gândurilor, însă, seamănă mai mult cu norii cenuşii sau întunecaţi care umplu complet cerul, de parcă n-ar mai exista cer. Astfel de gânduri îţi pot schimba percepţia despre lume atât de drastic, încât această percepţie devine realitatea ta. Atunci radiaţia strălucitoare a sinelui tău divin nici măcar nu pare să existe. Asemenea gânduri îţi schimbă experienţa de viaţă la fel cum o fac ochelarii coloraţi, ori, mai degrabă, cu lentilele murdare sau care distorsionează imaginea. Acestea sunt gândurile negative sau limitative, gândurile de frică, gândurile de mânie, gândurile de tristeţe şi regret şi alte gânduri încărcate emoţional, precum şi opiniile puternice sau orice alte gânduri pe care le crezi intens, dar nu sunt complet adevărate.

Gândurile, în general, dar mai ales cele întunecate, îţi pot capta atât de tare atenţia şi pot crea o poveste şi o trăire emoţională atât de convingătoare, încât pierzi din vedere adevărul despre o situaţie, iar înţelepciunea, bucuria, pacea, iubirea, curajul şi alte calităţi ale eul tău divin par pierdute sau inaccesibile. Dar, din fericire, mintea nu trebuie să fie complet curăţată de gânduri ca să poată experimenta sinele tău divin. Trebuie să fie doar suficient de curată pentru ca lumina Conştiinţei Cristice să pătrundă puţin.

Această analogie cu cerul e valabilă, de asemenea, pentru a descrie diminuarea sau slăbirea ego-ului, care apare odată cu progresul spiritual de-a lungul multor vieţi sau, uneori, într-una singură. Persoana care se identifică cu ego-ul şi este atrasă profund de fluxul gândurilor trăieşte într-o lume de nori groşi, mai ales cenuşii. Dacă transa egotică este suficient de puternică, persoana respectivă ar putea să nici nu-şi dea seama că există un cer, sau să-l vadă doar rar. Acele momente în care se vede cerul sunt simţite ca nişte experienţe de vârf sau momente foarte speciale şi magice, acesta fiind modul în care se simte Conştiinţa Cristică în contrast cu conştiinţa egotică.

Când începi să realizezi existenţa cerului, începi să te trezeşti din conştiinţa egotică. Odată ce ai avut destule scurte viziuni ale conştiinţei senine, ţi se aprinde dorinţa de a o experimenta mai des. Apoi, începe căutarea mijloacelor de realizare a acestui lucru.

Mijloacele sunt practicile spirituale, cum ar fi meditaţia, contemplaţia, rugăciunea şi investigarea-de-sine, precum şi metodele psihologice, cum ar fi vindecarea emoţională, afirmaţiile şi gândirea pozitivă. Multe dintre aceste practici şi metode dizolvă ataşamentul faţă de gândurile din fluxul gândirii, demascându-le ca fiind neadevărate, limitative şi inutile. Alte metode reprogramează mintea pentru a fi mai neutră sau mai pozitivă, ceea ce este, de asemenea, folositor.

Ca urmare a acestor practici şi metode şi a altor catalizatori spirituali, care au ca rezultat experienţe mai frecvente ale Prezenţei, norii – ego-ul şi gândurile, impulsurile, temerile sale şi alte emoţii negative – se subţiază şi devin mai translucide, mai puţin solide şi reale. Perseverând în practică, norii groşi, întunecaţi şi, uneori, ameninţători, se transformă într-unii subţiri, albi şi drăguţi, iar cerul albastru se arată în majoritatea zilelor. În cele din urmă, în fluxul de gânduri rămân mai ales gânduri care coexistă armonios, fără a acoperi cerul. Aceste gânduri pot veni şi pleca, pot să se mişte pe cer în mod natural.

Şi totuşi, este posibil un cer şi mai strălucitor odată ce dispar norii pufoşi şi albi, deoarece nici gândurile pozitive şi neutre nu sunt necesare. Cele mai multe dintre ele sunt, pur şi simplu, comentarii despre ceea ce ştii deja şi ce s-a întâmplat deja. Pentru a funcţiona, nu ai nevoie nici măcar de acele gânduri, deşi s-ar putea părea că ai avea nevoie. Conştiinţa Cristică se mişcă frumos în viaţă fără gândurile din fluxul de gândire. Dacă trebuie să gândeşti pentru a îndeplini o anumită sarcină, atunci vei gândi, dar altfel, gândurile nu sunt necesare.

Cu toate acestea, chiar şi pentru oamenii care sunt realizaţi sau treziţi, cerul albastru absolut clar al unei minţi total clare este, de obicei, doar temporar, întrucât unii nori albi şi, ocazional, întunecaţi – unele gânduri problematice şi emoţii zbuciumate – revin periodic. Când se întâmplă acest lucru, persoana care şi-a realizat sinele ştie că cerul albastru este real şi permanent şi că norii întunecaţi vor trece. Această cunoaştere ajută enorm la menţinerea unui sentiment de cer senin chiar şi în mijlocul norilor întunecaţi.

În fiecare etapă a călătoriei spirituale, rămâne o anumită cantitate de ego. La început, ego-ul este mai gros şi are o mai mare influenţă. Nu îl depistezi întotdeauna şi încă te identifici deseori cu el. Pe măsură ce călătoria avansează şi apare mai multă conştientizare a ego-ului, el devine mai subţire, mai transparent, mai puţin solid şi mai slăbit. Dar este încă acolo. Ego-ul continuă să se subţieze până când rămâne o cantitate minimă, suficientă pentru a funcţiona.

Ego-ul este, în general, cel mai subţire când omul e singur şi, cel mai evident când interacţionează cu ceilalţi. În al doilea caz, inevitabil, gândurile se înghesuie. Dacă aceste gânduri sunt văzute drept ceea ce sunt, inutile şi fără valoare, ele rămân răzleţe şi se risipesc repede. Atunci, Conştiinţa Cristică poate străluci chiar şi în interacţiunile umane. Totuşi, dacă te identifici cu aceste gânduri chiar şi numai puţin, ele devin nori pufoşi albi, şi pierzi din Prezenţă. Dacă te identifici cu ele ceva mai mult, devin nori mai groşi şi posibil gri, transformându-se în poveştile pe care oamenii le spun, ceea ce îi face nefericiţi. Atunci ego-ul preia din nou conducerea. Dacă te identifici cu poveştile mai intens, ele creează emoţii care acoperă complet cerul albastru, cel puţin pentru o perioadă.

Cei mai mulţi oameni se identifică cu fluxul lor de gândire în cea mai mare parte a timpului, având doar scurte momente de viziune limpede şi eliberare de gânduri. Pentru cei treziţi, având realizarea-de-sine, este adevărat contrariul: Ei trăiesc în conştiinţa cerului senin şi se identifică cu gândurile doar într-o anumită măsură şi pentru scurt timp, revenind repede la conştiinţa cerului albastru. Cei care au realizat că sunt cerul senin nu pierd niciodată legătura cu conştiinţa cerului senin. Chiar şi atunci când se identifică cu gândurile egotice, nu uită niciodată complet natura lor adevărată.

Ceea ce îi face chiar şi pe cei realizaţi să piardă temporar legătura cu adevărata lor natură sunt acele gânduri egotice remanente pe care încă le mai cred şi emoţiile aferente acestora. Gândurile care continuă să persiste în fluxul gândirii sunt cel mai probabil acelea legate de rănile emoţionale care nu au fost complet asimilate şi vindecate. Ar putea fi, de asemenea, unele tendinţe egotice rămase, cum ar fi nevoia de a-i judeca pe alţii sau de a avea întotdeauna dreptate.

Deşi puterea gândurilor şi a tendinţelor egoiste slăbeşte în mod natural în timp când eşti conştient de ele şi nu te identifici cu ele, totuşi acestea nu dispar neapărat complet. Chiar şi după ce ţi-ai depistat destul de amănunţit condiţionările, rămân de obicei unele reziduuri emoţionale care pot fi reactivate în anumite circumstanţe. Când se declanşează condiţionările, atunci e momentul să descoperi şi să vindeci mai mult din ele, dacă eşti dispus să chestionezi şi să cercetezi acele gânduri şi emoţii. Cum se face acest lucru voi explica mai pe îndelete ceva mai încolo.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
31 august 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=HxC2_vBQ_LQ