<  Index mesaje de la Cristos


Cum îţi dai seama că te identifici cu ego-ul

Capitolul 1, "NORII", partea a treia, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos "In the World but Not of It: New Teachings from Jesus on Embodying the Divine" (Să fii în lume, dar nu de-al lumii: Noi învăţături de la Isus despre întruchiparea Divinului).

Acest fragment nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake, dar el finalizează capitolul 1.

R.P.

Jesus

 

Capitolul 1: NORII (partea a treia)

CUM SĂ-ŢI DAI SEAMA CĂ TE IDENTIFICI CU EGO-UL

«Nu este atât de greu de spus când eşti identificat cu ego-ul. Există anumite semne revelatoare. Dacă poţi recunoaşte ego-ul într-un gând înainte de a te identifica cu acel gând, este şi mai bine. Cu toate acestea, aşa cum am văzut, multe gânduri care par destul de neutre sunt conduse de ego, sau se ascunde în ele, iar acestea s-ar putea să te capteze.

Dacă te identifici cu gânduri care au doar puţin ego în ele nu este o mare problemă. Dar când crezi un gând care are mult ego în el este o altă poveste. Aceste tipuri de gânduri, chiar dacă nu sunt evidente pentru tine, vor fi evidente pentru ceilalţi şi vor declanşa propriile lor ego-uri. De exemplu, dacă i-ai spune partenerului tău „Am avut dreptate în privinţa asta”, partenerul tău ar putea fi de acord cu tine, chiar dacă ego-ul te controlează în acel moment, deşi subtil. Doar ego-ului îi pasă să aibă dreptate şi va folosi orice ocazie pentru a ieşi în avantaj. Dar dacă, în loc de asta, ai fi spus: „Ai dat-o în bară”, acele cuvinte ar putea începe o luptă în care partenerul tău te atenţionează de fiecare dată când tu o „dai în bară”. Aceste cuvinte au mult mai mult ego în ele.

Tonul vocii din cap şi al vocii propriu-zise atunci când le vorbeşti altora şi limbajul folosit influenţează mult dacă respectiva afirmaţie îţi va activa ego-ul tău sau al altuia. Gândurile sau cuvintele care sunt încărcate emoţional, cum ar fi „ Ai dat-o în bară”, provoacă obligatoriu sentimente negative, mult mai mult decât un comentariu obiectiv. Acest lucru se aplică şi dialogului intern. Dacă îţi spui: „Chiar că am dat-o în bară”, asta are şanse mult mai mari să te facă să te simţi rău şi pentru mai mult timp decât dacă spui „M-am înşelat cu privire la asta”. Cu adevărat, contează ce îţi spui şi cum ţi-o spui.

Mulţi au învăţat de-a lungul anilor să dialogheze cu ei înşişi mai amabil şi mai obiectiv, ceea ce ţine ego-ul negativ sub control. Poţi instrui vocea din cap să fie mai pozitivă, neutră şi prietenoasă, neascultând-o sau neidentificându-te cu ea atunci când este negativă şi agresivă. Dacă lucrezi cu ea, vocea din capul tău poate deveni mai binevoitoare. Dar nu ai nevoie nici măcar de acea voce binevoitoare. Nu ai nevoie deloc de vocea din cap.

Cel mai evident semn că eşti identificat de ego-ul este reactivitatea emoţională şi sentimentele negative, cum ar fi frica, furia, suferinţa, gelozia, invidia sau ura. Când apar astfel de sentimente, ai devenit ego-ul, chiar dacă doar fugitiv. Cu cât te laşi mai mult purtat de gândurile care au produs acele sentimente, cu atât vor dura mai mult acele sentimente şi cu atât mai puternică influenţă vor avea asupra ta.

Puterea sentimentelor tale negative este o măsură a cât de intens şi, posibil, cât timp ai crezut cu tărie o convingere sau o poveste. La rândul lor, acele sentimente te conving că trebuie să existe un motiv serios să te simţi aşa – altfel de ce le-ai simţi atât de intens, nu-i aşa?! Dar răspunsul este că te simţi aşa pentru că îţi crezi gândurile, nu pentru că gândurile tale ar fi adevărate. Sentimentele tale te conving că gândurile tale ar fi adevărate, chiar şi atunci când nu sunt. Oamenii nu înţeleg că gândurile lor îi fac să se simtă aşa, nu circumstanţele. Ego-ul se foloseşte de circumstanţe pentru a crea sentimente, spunându-ţi o poveste despre aceste circumstanţe, iar tocmai acea poveste te face să te simţi rău.

Dacă, de exemplu, crezi gândul „voi rămâne fără adăpost”, vei fi îngrozit. Acele sentimente de teroare te conving că rămânerea fără adăpost este o posibilitate reală, fără să-ţi dai seama că te-ai alarmat doar pentru că ai crezut acel gând, nu pentru că acel gând ar fi adevărat. Mintea născoceşte lucruri. Nu este clarvăzătoare.

Puterea unei emoţii este doar o măsură a cât de puternic şi frecvent ai crezut un gând, nu a veridicităţii gândului respectiv. Orice gând frecvent întreţinut va părea adevărat, deoarece va produce emoţii care îl fac să pară adevărat. Mai mult, dacă un gând este alimentat suficient de des, el va deveni un obicei, iar emoţiile rezultate vor deveni şi ele uzuale. De exemplu, dacă dai atenţie gândurilor de furie, vei crea obiceiul de a gândi acele gânduri. Atunci furia va deveni şi ea un obicei şi se va declanşa uşor şi automat.

Oamenii fac asta şi cu jelirea. Este normal să te întristezi din cauza unei pierderi, dar mulţi îşi amplifică şi îşi prelungesc amărăciunea inutil, concentrându-se pe gândurile triste şi revenind la ele în mod repetat. Atunci, gândirea unor astfel de gânduri devine obişnuinţă, iar emoţiile devin şi ele obişnuinţă. Ca să elimini acest tipar din circuitele neuronale va trebui să depui un efort ferm pentru a întrerupe obiceiul, aşa cum se face cu orice obicei.

Emoţiile negative sunt cel mai evident semn că ego-ul este la conducere, dar poţi presupune că eşti identificat cu el oricând te simţi contractat. Acest lucru se manifestă ca o senzaţie de contracţie în corp, o senzaţie de tensiune, încordare, stres, nelinişte, dezechilibru, iritare, deranj sau nemulţumire. S-ar putea să te simţi pe muchie, ca şi cum ai vrea să te baţi. Sau, atunci când contracţia este extremă, s-ar putea să simţi că cedezi sau că te strângi cu genunchii la gură. De cele mai multe ori, emoţiile negative şi senzaţia de contracţie merg mână în mână.

Opusul contracţiei este să simţi pacea, uşurinţa, mulţumirea, relaxarea, recunoştinţa, bucuria şi sentimentul de a fi în flux sau de a te pierde în ceea ce faci. Acestea sunt semnele distinctive ale sinelui divin. Dacă nu te simţi aşa, înseamnă că eşti asociat într-o oarecare măsură cu ego-ul. Gradul în care te identifici cu ego-ul este gradul în care îţi lipseşte pacea şi mulţumirea şi te simţi nesatisfăcut şi inconfortabil.

Vei primi întotdeauna feedback de la sinele divin despre cât eşti de aliniat cu el. Îţi comunică dacă eşti sau nu în ego şi cât de mult printr-o senzaţie de contracţie sau expansiune şi prin emoţii pozitive şi negative. Sinele divin comunică întotdeauna cu sinele uman şi face tot ce poate pentru a-l aduce pe aceeaşi linie cu el, dar în acelaşi timp respectă liberul tău arbitru de a alege să te identifici cu ego-ul.

Vei şti cât de mult te identifici cu ego-ul după cât eşti de prezent în experienţa ta energetică, emoţională şi corporală. Odată ce îţi dai seama că eşti identificat cu ego-ul, te-ai putea întreba cum de te-a prins. La ce gânduri te gândeai? În ce credinţe sau identităţi-de-sine credeai? Vrei să te simţi în continuare aşa? Când ai conştientizat suficient pentru a spune stop şi a-ţi pune aceste întrebări, atunci ai de ales: te întorci la identificare sau devii mai prezent.

Antidotul suferinţei cauzate de identificarea cu ego-ul este să îţi îndepărtezi atenţia de la fluxul gândirii către experienţa momentului prezent: ceea ce vezi, auzi, simţi şi percepi fizic şi mai subtil. Asta te va scoate din minte şi te va readuce în corp şi simţuri. Aici vei vrea să rămâi, deoarece corpul şi simţurile sunt o poartă către Prezenţă, către Conştiinţa Cristică. De acolo, viaţa se trăieşte foarte diferit.

Ori de câte ori ieşi din minte şi reintri în trup şi simţuri şi apoi în Prezenţă, răsplata este pacea, mulţumirea, recunoştinţa, dragostea şi bucuria. Secretul este să rămâi în corp şi simţuri suficient de mult timp pentru a intra în Prezenţă, şi apoi să rămâi în Prezenţă suficient de mult timp pentru a-i aprecia savoarea, încât să nu mai vrei să pleci de acolo. Cu cât te familiarizezi cu Prezenţa, cu atât vocea din cap îşi pierde atracţia.

În sfârşit, un alt indiciu că eşti identificat cu ego-ul este plăcerea subtilă pe care o simţi din faptul de a avea dreptate, de a te simţi superior, de a fi egoist sau dur, de a te plânge, de a judeca, de a învinui sau de a face orice lucru te împinge ego-ul să faci. La un anumit nivel, te simţi bine să fii rău. Rostind ce vrea ego-ul să spui îţi oferă o anumită plăcere, o anumită satisfacţie. Sau, cel puţin, dispare acea presiune de a vorbi odată ce i-ai făcut vrerea. Calea ego-ului este calea minimei rezistenţe. Ca atare, este adesea irezistibil.

Cu toate acestea, plăcerea pe care o obţii cedând ego-ului este o sabie cu două tăişuri, deoarece când te simţi superior, egoist sau dur, când te văicăreşti, judeci, învinovăţeşti şi faci celelalte lucruri ale ego-ului pentru a obţine această plăcere trecătoare, în cele din urmă, nu te vei simţi bine şi nu are nişte rezultate bune. Te simţi nevrednic când faci lucruri care îi fac pe ceilalţi să se simtă prost. Acesta este sensul afirmaţiei biblice „Ceea ce faci celor mai mici fraţi ai mei, Mie mi-o faci”. Ceea ce faci altora, îţi faci şi ţie însuţi:

Când îi judeci pe alţii, te răneşti şi pe tine însuţi, pentru că nu poţi fi critic şi să fii fericit.

Atunci când nu eşti bun cu ceilalţi, nu eşti bun nici cu tine însuţi, pentru că nu poţi fi rău şi să fii fericit.

Când nu ierţi pe cineva, te răneşti şi pe tine însuţi, fiindcă păstrezi ura înăuntru.

Ori de câte ori te afli în ego, îi răneşti nu doar pe ceilalţi, ci şi pe tine însuţi. Aşa învaţă oamenii să nu mai fie în ego. Această lecţie este încorporată în viaţă şi este modul în care viaţa te readuce acasă la iubire.

A fi pe pace, a fi mulţumit şi a fi iubitor şi în armonie cu ceilalţi este ceea ce te face să te simţi bine. Ego-ul te îndepărtează de această stare serenă, de ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Sensibilizarea la faptul că obţii plăcere din rănirea celorlalţi şi, de asemenea, că suferi şi tu când faci asta, te va ajuta să faci o altă alegere.

Din acest capitol, ai putea concluziona că gândurile sunt o problemă. Dar numai atunci când gândurile te fac să pierzi legătura cu sinele tău divin sunt o problemă. Odată cu progresul spiritual, relaţia ta cu gândurile este ceea ce se schimbă, nu atât dacă îţi trec sau nu gânduri prin minte. Pe măsură ce nu te mai identifici cu gândurile, fluxul gândirii devine din ce în ce mai liniştit şi neutru sau benign. Încă te-ai mai putea întovărăşi cu unele dintre gândurile tale şi chiar să le dai glas, dar nu le vei mai crede în aceeaşi măsură în care o făceai cândva.

Când nu îţi iei prea în serios gândurile, în special cele cu „eu”, care par să conţină un adevăr personal, ele îşi pierd fascinaţia şi puterea de a te capta. Atunci, ele pot exista acolo, ca norii sau orice alt lucru care aparţine acestei lumi a formei. Gândurile fac parte din viaţa de fiinţă umană şi, odată ce cunoşti adevărul despre ele, nu mai sunt o problemă.

Acum să ne îndreptăm atenţia asupra misterioasei dualităţi din spatele condiţiei umane. Eşti uman sau divin? Da!»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
9 septembrie 2020