<  Index mesaje de la Cristos


Perfecta imperfecţiune

Capitolul 2, "DUALITATEA", partea întâia, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos "In the World but Not of It: New Teachings from Jesus on Embodying the Divine" (Să fii în lume, dar nu de-al lumii: Noi învăţături de la Isus despre întruchiparea Divinului). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată în 13 ianuarie 2019).

R.P.

Jesus

 

Capitolul 2: DUALITATEA (partea întâia)

Perfecta imperfecţiune

«Eşti atât uman, cât şi divin. Eşti perfecţiunea divină care se exprimă ca imperfecţiune umană şi care este perfectă aşa. Ai fost perfect conceput pentru a fi imperfect! Imperfecţiunile umane sunt un aspect intenţionat al designului tău şi nu te vor părăsi niciodată, într-o oarecare măsură.

Imperfecţiunile umane provin în mare parte din ego, care este un aspect esenţial al fiinţei umane ce nu dispare niciodată complet. Ego-ul nu este o greşeală. Este menit să facă parte din experienţa umană. Cu toate acestea, se are în vedere, totodată, ca să evoluezi de la exprimarea ego-ului la exprimarea naturii tale divine, păstrând o rămăşiţă de ego.

Aceste imperfecţiuni sunt chestiunile pe care le-ai putea critica la tine şi la ceilalţi. Acestea provoacă, totodată, suferinţă, cum ar fi tendinţa de a-i judeca pe alţii, de a fi grosolan, de a bârfi, de a fi gelos sau invidios, de a-ţi dori să ai dreptate, de a-ţi dori atenţie, de a încerca să-i controlezi pe ceilalţi, de a gândi în mod compulsiv, de a fi dependent, de a pretinde că ştii, de a fi egoist sau lacom, de a învinui, de a nu băga de seamă sau a nu fi sensibil la nevoile şi sentimentele altor oameni, de a avea prejudecăţi, de a fi ignorant, de a te certa şi a concura cu alţii – toate lucrurile pe care le-ai putea recunoaşte când ridici din umeri şi spui: „Sunt doar un om”.

Deoarece aceste tendinţe umane provoacă probleme şi durere, majoritatea oamenilor ar prefera să nu le aibă. Şi, deşi evoluţia ta naturală este spre o mai mare bunătate, empatie, pace, dragoste, înţelepciune şi alte calităţi ale naturii tale adevărate, care este perfectă, totuşi, ca fiinţă umană, nu vei atinge niciodată o astfel de perfecţiune – şi nici nu eşti menit s-o faci. Pentru a exprima perfecţiunea sinelui divin, sinele uman nu trebuie să fie perfect.

Unul dintre cele mai importante mesaje pe care ţi le ofer este că-i în regulă să fii imperfect. Este în regulă să fii uman şi îţi este imposibil să fii altfel decât aşa cum eşti acum, deşi cu siguranţă vei continua să evoluezi şi să devii mai asemănător cu Cristos.

Poate îţi imaginezi că eu am fost perfect şi mă iei ca model, dar să nu te suprindă dacă tu sau alţii nu vă ridicaţi la acest ideal imaginar. Nici eu nu am fost perfect. Pentru unii, acest lucru poate că sună ca o blasfemie. Dar este dureros şi amăgitor să crezi că tu sau altcineva ar putea deveni o fiinţă umană perfectă. Poţi şi vei deveni un vehicul pentru exprimarea Conştiinţei Cristice în lume, dar vei continua să ai unele imperfecţiuni umane.

Atâta timp cât eşti om, vei fi atras într-un anumită măsură de programarea ta către frică, furie, judecată, învinovăţire, ură, neîncredere în sine, gelozie, răzbunare, nemulţumire, lăcomie şi alte emoţii şi tendinţe omeneşti. Programarea care te face uman deţine un control puternic. Până când oamenii nu încep să-şi pună la îndoială gândurile, nu îşi pot controla comportamentul. Ei vor urma dictatura programării şi instinctelor, la fel ca animalele. Când se întâmplă asta, trebuie să-i ierţi „pentru că nu ştiu ce fac” şi să te ierţi şi pe tine însuţi.

Când Conştiinţa Cristică străluceşte prin om, sinele uman nu devine perfect, dar poate deveni un vehicul al binelui, cel puţin temporar, în loc să servească ego-ului, impulsurilor şi planurilor acestuia. Pentru ca să strălucească prin tine Conştiinţa Cristică, imperfecţiunile nu trebuie să dispară; pur şi simplu, trebuie să fie acceptate. Totuşi, asta nu înseamnă să te laşi pradă lor. Înseamnă să ai compasiune pentru ele. Presărând compasiune peste imperfecţiuni, te aliniezi cu sinele tău divin. Atunci, acele imperfecţiuni dispar pe moment.

Mulţi îşi imaginează că a fi în lume, dar nu de-al lumii, înseamnă a transcende lumea şi ego-ul şi a nu mai fi atins de dificultăţile condiţiei umane. Dar nu înseamnă asta. A fi în lume, dar nu din lume, înseamnă că îmbrăţişezi pe deplin lumea formelor şi îmbrăţişezi fiinţa umană, ştiind că tu eşti dincolo de toate formele. Pentru a reuşi acest lucru, trebuie mai întâi să iubeşti lumea, inclusiv umanitatea ta. Trebuie să faci contrariul a ceea ce face ego-ul, care respinge lumea.

Ego-ul respinge lumea, pentru că o percepe greşit. Când încetezi să vezi lumea prin ochii ego-ului, vei iubi lumea şi o vei recunoaşte ca fiind o creaţie magnifică şi un dar. Atunci perfecţiunea sinelui tău divin poate străluci prin sinele tău uman. Vei fi în lume, dar nu de-al lumii.

Atâta timp cât eşti în lume – adică, atâta timp cât eşti om – vei avea unele imperfecţiuni, probleme, obiceiuri proaste şi, eventual, dependenţe. Acestea nu te vor scoate neapărat din Prezenţă, decât dacă îţi critici sinele uman pentru că le are şi crezi că nu ar trebui să existe. Respingerea, judecarea sau conflictul cu neajunsurile tale umane este ceea ce te ţine separat de sinele divin. Când faci aceste lucruri, te identifici cu super-ego-ul. Doar super-ego-ul ar intra în război cu ego-ul, deoarece prin asta se realizează ceea ce vrea ego-ul. Ţine omul în identificare cu sinele fals.

Remediul constă în a conştientiza interacţiunea dintre aceste două aspecte ale ego-ului tău şi, în schimb, să-ţi accepţi sinele uman. În momentul în care îţi accepţi sinele uman, devii sinele divin, pentru că numai sinele divin poate face asta.

Uneori nu vei atinge obiectivele şi idealurile tale spirituale: Nu vei fi iubitor, nu vei fi milos, nu vei avea răbdare, nu vei fi tolerant. Vei bârfi, minţi, exagera, judeca, învinovăţi şi te vei irita. Vei şovăi pe cale. Dar, odată ce vezi că şovăi şi accepţi acest lucru, totul se şterge. Eşti iertat şi poţi începe din nou.

Iertarea este automată de îndată ce vezi că ai făcut o greşeală. Vederea greşelii este iertarea. Acceptarea acestei greşeli îţi va permite să te ierţi şi să mergi mai departe. Întotdeauna eşti iertat, dar dacă tu nu te ierţi, vei rămâne blocat în ego. Acceptând că ai făcut o greşeală şi că a face acest lucru este uman îţi permite să te ierţi. În acel moment de iertare, devii din nou un canal pentru Conştiinţa Cristică.

Dacă ai o tendinţă negativă, cum ar fi criticarea sau bârfirea, fă tot posibilul să nu te laşi ademenit de acestea. Dar dacă, totuşi, cazi în capcană, recunoaşte că ai făcut o greşeală, acceptă acest lucru, ai compasiune pentru această tendinţă umană, iartă-te şi cere şi celorlalţi iertare, dacă este nevoie. Atunci vei reveni în Prezenţă, Conştiinţa Cristică. Când te judeci sau te cerţi singur, te ţii separat de sinele tău divin.

Înainte de a-ţi putea accepta o imperfecţiune, care provine dintr-un gând imperfect, cum ar fi o judecată, trebuie mai întâi să conştientizezi acel gând. Această conştientizare este începutul dezidentificării cu ego-ul. Acel mic pas înapoi realizat prin observarea gândului este începutul realinierii cu sinele divin.

Este exact ceea ce se practică în meditaţie: devii conştient de un gând, accepţi că este acolo, îl scuzi şi te ierţi pentru că îl ai. Acest lucru îţi permite să revii în Prezenţă. Aceasta este calea de la imperfecţiune la perfecţiune. Nu este nevoie să înlături imperfecţiunea; tot ce-i nevoie este o relaţie justă cu imperfecţiunile tale. Această relaţie este una de acceptare şi ea face posibil să te reuneşti cu perfecţiunea ta divină. Divinul este profund îndrăgostit de om exact aşa cum este, pentru că Divinul a creat omul pentru a fi exact aşa cum este.

Acceptarea este puntea care te duce de la condiţia umană a suferinţei la libertatea şi dragostea naturii tale divine. Fără acceptare, eşti blocat în ego şi în suferinţa pe care el o creează. Prin acceptare, ego-ul este încuviinţat să fie aşa cum este, recunoscând în acelaşi timp că tu nu eşti acel ego. Consimţi că ai un ego care provoacă suferinţă, dar ştii şi că cel ce eşti, în esenţă, este divin. Această esenţă misterioasă este cel ce vede adevărul despre ego.

Apoi, după ce ţi-ai acceptat şi iertat natura umană, mai e un lucru foarte important de făcut: să nu te întorci la fluxul gândirii. Rămâi în Prezenţă, rămânând în corpul şi simţurile tale şi observând spaţiul vast din care priveşti, auzi, simţi şi experimentezi. Observă-l şi scufundă-te în el. Rămâi în el. Singurul lucru care te poate scoate din Prezenţă este vocea din cap.

Cu cât stai mai mult în Prezenţă, cu atât se deschide mai mult acest spaţiu al sinelui tău divin şi descoperi cât de satisfăcător şi complet este. Pentru a fi fericit, nu ai nevoie de ceea ce crede ego-ul. Bucuria existenţei pure este aici ori de câte ori îţi îndrepţi atenţia asupra ei şi o păstrezi suficient de mult pentru ca eul divin să se deschidă ca o floare şi să-şi elibereze parfumul.

Dovada că nu eşti ego-ul, motiv pentru care eşti în stare să-l accepţi, este că eşti conştient de ego. Ceea ce este conştient de ego nu poate fi ego-ul. La fel cum ochiul nu se poate vedea pe sine, ego-ul nu se poate vedea pe sine. Numai ceva din afara ego-ului îl poate observa. Eşti capabil să fii conştient de ceea ce se întâmplă în condiţia umană, deoarece nu eşti doar om.

Eşti, de fapt, ceea ce este conştient de toate: gânduri, sentimente, dorinţe, intuiţii, simţul vitalităţii şi al existenţei, impulsuri, îndemnuri, inspiraţie şi toate aspectele exterioare ce îţi sunt aduse prin organul de simţ care este corpul-minte. Această conştiinţă este perfectă, nealterată şi nu poate fi afectată de nicio imperfecţiune. Nimic din ceea ce sinele tău uman a făcut vreodată nu a afectat perfecţiunea sinelui tău divin.

Când eşti în legătură cu această perfecţiune şi te recunoşti a fi ea, acţionezi în consecinţă, în pace, dragoste şi bunătate faţă de toţi. Când această perfecţiune pătrunde şi se exprimă prin sinele uman, este, într-adevăr, foarte frumoasă. Dar asta nu elimină ego-ul, care se va ridica din nou şi va căuta să se exprime. Atunci sunt necesare din nou conştientizarea, acceptarea, compasiunea şi iertarea pentru ego.

Acesta este dansul dintre sinele uman şi sinele divin, care continuă clipă de clipă. Întotdeauna, tu – cel care se trezeşte din transa egotică – trebuie să alegi ce vei exprima, cine vei fi în acel moment. Vei fi sinele uman dominat de ego sau sinele uman infuzat de divinitate? Prin practică, devine mult mai uşor să alegi sinele divin, dar această alegere trebuie totuşi făcută. Această alegere devine în cele din urmă obişnuinţă, la fel cum, odată, obişnuinţa era să te identifici cu ego-ul. Dar chiar şi atunci, ego-ul încă există ca potenţial.

A fi în contact cu Perfecţiunea sau Prezenţa este şi secretul fericirii. Când te afli în Prezenţă, este firesc să te bucuri de viaţă, deoarece nu ai judecăţi sau dorinţe ca viaţa să fie diferită decât este. Când nu ai judecăţi sau dorinţe, circumstanţele nu te pot supăra. Doar te bucuri de viaţă aşa cum este. Te scufunzi în moment – adică, îţi pierzi sinele egotic –, iar asta este foarte plăcut.

Este imposibil să fii identificat cu ego-ul şi să fii cu adevărat fericit, cu excepţii de scurtă durată, deoarece ego-ul produce nemulţumirea şi, prin definiţie, nu poţi fi fericit atunci când eşti nemulţumit. Dacă nu accepţi viaţa aşa cum este, nu te poţi bucura de ea, pentru că eşti prea ocupat să i te opui sau să încerci să o schimbi. Când nu mai ai acest tip de relaţie cu viaţa, aluneci în Prezenţă şi trăieşti bucuria naturală a eului divin.

Sinele divin îşi adoră creaţia – fiecare aspect al ei. Iubeşte în mod egal bălţile, curcubeele, gunoiul, sărbătorile, lucrurile sparte şi lucrurile strălucitoare şi noi. Pentru sinele divin, nu există nicio diferenţă între acestea. Se bucură de toate. Pentru sinele divin, totul este bun, totul este Prea-Iubitul, totul face parte din el însuşi, e propria sa creaţie.

Dacă ego-ul ar simţi şi el aşa viaţa, atunci n-ar mai fi nimic de dorit, nimic de temut şi nicio strădanie pentru un viitor mai bun. Cu alte cuvinte, ar rămâne puţin din ego, pentru că am putea spune că dorinţa, frica, efortul şi privirea către viitor sunt ego-ul. Dacă ai înceta să faci aceste lucruri, ai fi în Prezenţă, iar ego-ul şi-ar pierde puterea şi locul. Ego-ul ar rămâne încă acolo în fundal, creând senzaţia de individualitate, astfel încât să nu aluneci complet în Unime şi să uiţi că te joci de-a fiinţa umană. De fapt, pentru asta a fost necesar ego-ul.

Vă mulţumesc că aţi fost aici cu mine. Eu sunt mereu cu voi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
15 septembrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=ynweg58bmBQ