< Cuprins "Întruchiparea Conştiinţei Cristice"
Capitolul 9, "Arta de a trăi", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Embodying Christ Consciousness" (Isus vorbeşte: Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată la 2 februarie 2020.
R.P.
«Cum să trăieşti este o artă. Spun asta pentru că, la fel ca toate artele, cum să trăieşti este ceva ce trebuie învăţat prin încercare şi eroare, văzând şi făcând, prin experienţă. Şi este nevoie de multe experienţe pentru a afla ce trebuie învăţat. Cărţile te pot învăţa foarte multe, dar ceea ce sufletul tău trebuie să înveţe nu poate fi învăţat decât parţial din cărţi. Viaţa, în sine, te învaţă cum să trăieşti. Viaţa te modelează şi te schimbă într-un mod real şi de durată, aşa cum cărţile nu o pot face.
Viaţa îţi arată cum să trăieşti prin rezultatele alegerilor tale. Rezultatele formează învăţătura: Dacă alegi să nu iubeşti, atunci ceea ce rezultă din asta va fi o învăţătură. Şi dacă alegi să fii iubitor, atunci rezultatul acestei alegeri va fi o altă învăţătură.
Învăţarea este livrată în „carne şi oase”, ca să zic aşa, nu în mintea ta. La fel cum programarea egotică şi alte reacţii automate s-ar putea spune că sunt imprimate „în carnea şi oasele tale”, lecţiile vieţii sunt asimilate de tine la niveluri dincolo şi de sub minte. Este posibil să nu fii nici măcar conştient de ceea ce ai învăţat. Şi chiar dacă eşti conştient şi încerci să-i înveţi pe alţii ceea ce ai învăţat, ei vor avea totuşi nevoie de ceva experienţă de viaţă, căci altfel nu vor înţelege cu adevărat ceea ce tu ştii. Nu există altă modalitate de a învăţa lecţiile vieţii, decât să te aşezi chiar tu la picioarele Vieţii ca să te înveţe.
La fel cum unu plus unu este întotdeauna egal cu doi, iubirea va da un rezultat, în timp ce neiubirea va da altul. Ca şi în matematică, rezultatele alegerilor tale sunt destul de consecvente: atunci când te comporţi cu iubire, te simţi bine la interior, iar când nu, nu te simţi bine. Viaţa este un profesor înţelept şi consecvent. În acest fel, viaţa este previzibilă – nu şi în multe alte aspecte –, dar în acest fel, aşa este.
Nu se poate spune acelaşi lucru despre oameni, care uneori răsplătesc faptele lipsite de iubire, iar faptele de iubire nu sunt răsplătite, dar aceasta este natura liberului-arbitru. Adesea, el se opune vieţii, marelui învăţător. În cele din urmă, Karma echilibrează lucrurile. Totuşi, oamenii reacţionează, în general, unul faţă de altul aşa cum este de aşteptat: Dragostea este, de obicei, răsplătită şi apreciată, în timp ce faptele lipsite de iubire nu sunt.
Ca un părinte înţelept şi bun, viaţa învaţă nu prin pedeapsă, ci prin consecinţe. Ceea ce trăieşti poate părea o pedeapsă, dar adevărul este că alegerile şi comportamentul tău duc la consecinţe invariabile, destinate să-ţi ofere un feedback corect şi să-ţi modeleze comportamentul într-o anumită direcţie. Această direcţie este către iubire.
Ca atunci când atingi o sobă fierbinte, nu trebuie să repeţi comportamentele negative, ci să înveţi din ele şi să nu le mai faci. Faptul că oamenii repetă adesea comportamentele negative şi suferă consecinţele nu este o dovadă a răutăţii Vieţii, ci a puterii programării egotice. Tendinţa de a te comporta în anumite moduri negative nu dispare cu uşurinţă. Programarea egotică este convingătoare şi, prin urmare, acest plan al existenţei umane este, neîndoielnic, „o şcoală a loviturilor dure”.
Deci, ce ar putea să facă Viaţa? Trebuie să-ţi arate în mod constant cum să te comporţi, chiar dacă învăţarea este lentă şi consecinţele, dure. În ciuda densităţii acestui plan al existenţei, faptul că eşti învăţat să eviţi suferinţa constituie un act de bunătate, chiar dacă această învăţare vine tot prin suferinţă. Şi asta face viaţa. În final, înveţi să fii iubitor şi fericit. Înveţi să creezi o viaţă fericită.
Nu e vina vieţii că ego-ul are atâta influenţă. Aşa se întâmplă, pur şi simplu, şi faptul trebuie acceptat. Nici vina ta nu este. Nu este vina ta că este atât de dificil să depăşeşti programarea implicită. Iar asta-i important de înţeles. Parte a programării egotice este să se autoînvinovăţească pentru că a fost prinsă în programarea prestabilită, dar asta doar adaugă mai multă suferinţă peste suferinţă.
Calea de ieşire din această dilemă este să ai compasiune pentru condiţia umană, că ai un ego şi tot ce presupune asta. Compasiunea pentru tine şi ceilalţi este primul pas în depăşirea programării implicite. Toată lumea este în aceeaşi barcă, aşa că se impune să ai compasiune şi pentru ceilalţi.
Prea des, oamenii sunt supăraţi pe viaţă, învinovăţindu-L pe Dumnezeu pentru suferinţa lor şi simţindu-se victimizaţi. Furia şi vina îi împiedică să vadă şi să depăşească adevăratul motiv al suferinţei lor: percepţiile şi tendinţele ego-ului lor. Problema nu vine de la felul cum stau lucrurile, ci de la modul în care ego-ul îi determină să se comporte, ceea ce produce rezultate neplăcute.
Compasiunea este calea de ieşire, deoarece, ori de câte ori o manifeşti pentru tine sau pentru ceilalţi, sinele tău divin iese în faţă, iar ego-ul trebuie să se retragă. Când sinele tău divin apare, ştie cum să se comporte cel mai bine. Ştii să fii bun şi să faci bine! Adevărata ta natură este iubitoare şi bună. Dar când sinele divin nu este în prim-plan, consecinţele nu vor fi, probabil, la fel de bune, pentru că te întorci la şcoala vieţii.
Când eşti aliniat cu sinele divin, eşti aliniat cu viaţa şi nu mai eşti elevul vieţii. Ci eşti chiar viaţa. Ai lăsat în urmă ego-ul uman cu tendinţele sale negative. Eşti în fluxul vieţii, ceea ce-i uşor şi simplu.
Să fii în flux este uşor, deoarece nu provoci o nevoie imediată de a primi o lecţie. Deocamdată, eşti în afara Karmei, cât timp eşti în flux. Doar când te pierzi în iluzia sinelui separat, atunci ai nevoie de lecţii care te îndreaptă spre iubire.
Lecţia principală a întregii tale evoluţii este să vezi că tu nu eşti un sine separat, ci iubirea însăşi. Când te vezi ca fiind separat de restul, care este funcţia îndeplinită de ego, suferi. Şi când te simţi ca fiind divin – ca iubire – care se exprimă prin forma ta individuală, nu suferi. Provocarea şi lecţia generală a acestor vieţi omeneşti este să înţelegi că nu eşti sinele criticant, meschin, nemulţumit, egocentric care te consideri a fi, ci sinele divin, pe care suferinţa te ajută să-l descoperi.
Este acesta un salt atât de mare?! Eşti şi ai fost întotdeauna o întruchipare a Divinului, dar poate că nu-ţi dai seama de acest lucru. Oricum, n-ai cum să nu trăieşti sinele tău divin. Vălul iluziei aruncat de sinele fals nu este atât de statornic sau impermeabil. Fluctuează. Pâlpâie. Nu poate fi menţinut. Nu te identifici întotdeauna cu gândurile tale, iar atunci când nu o faci, trăieşti adevărata ta natură, chiar şi numai pentru un scurt timp.
Sinele tău adevărat este chiar aici. El citeşte aceste cuvinte. Priveşte prin ochii tăi. Este cel care simte scaunul şi podeaua de sub tine. Este cel care gesticulează, vorbeşte, respiră, face totul. Sinele fals nu face nimic, pentru că sinele fals este iluzoriu. Nu este altceva decât nişte idei despre tine. Este o iluzie aceea că sinele fals ar face ceva.
Doar că adevăratul sine permite existenţa acestei iluzii. Permite eului iluzoriu să pară că preia aceste funcţiuni, dar nu există niciun sine fals care să audă sau să citească sau să trăiască ceva. Sinele fals este un miraj, un pretins sine, în timp ce sinele divin nu lipseşte niciodată. Reflectează la asta pentru un moment, fiindcă sinele divin este atât de aproape, încât este trecut cu vederea. Asta-i tot. Repet: sinele tău divin nu lipseşte niciodată.
Pentru o perioadă în evoluţia ta, sinele fals a servit la ceva. Nu realizezi adevărul despre tine decât în ultimele tale vieţi, când această realizare devine scopul vieţii tale, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre voi. În vieţile anterioare, când credeai că eşti sinele fals, ai avut alte lecţii, multe lecţii umane, legate de ego, dorinţă, emoţii şi auto-dezvoltare. Programarea egotică creează toate lecţiile de care ai nevoie ca fiinţă umană, iar atunci când lecţiile au atins un anumit nivel de finalizare, atunci este timpul să te trezeşti la adevăr: nu eşti, de fapt, om, ci Divinul întrupat – şi aşa sunt toţi şi totul.
Viaţa te ghidează cu atenţie în această călătorie umană către punctul său culminant: descoperirea a cine eşti cu adevărat. S-ar putea să crezi că tu îţi creezi şi îţi modelezi viaţa, ceea ce şi faci într-o oarecare măsură prin alegerile tale. Dar mai există o influenţă modelatoare mult mai puternică, care co-creează viaţa împreună cu tine şi are un proiect clar.
Viaţa ta arată într-un anumit mod, deoarece a fost proiectată pentru tine cu colaborarea ta. Este concepută perfect pentru creşterea ta. Alegerile tale libere îi arată Vieţii de ce lecţii ai nevoie, dar Viaţa mai ştie exact şi ce are nevoie sufletul tău pentru a trece la următorul nivel al existenţei sale. Sufletul tău are un plan de studii, iar rezultatele alegerilor tale de zi cu zi sunt doar o parte din acest curriculum.
Poţi avea încredere că viaţa te învaţă ceea ce trebuie să înveţi. Fii convins că viaţa te învaţă întotdeauna ceva, chiar dacă nu conştientizezi, şi aşa se întâmplă adesea. Încearcă să observi ce anume încearcă viaţa să te înveţe. Cooperează cu ea. Lasă viaţa să te poarte pe drumurile ei. Spune “da” vieţii şi las-o să te ducă spre iubire.
Îţi mulţumesc că ai fost prezent. Îţi mulţumesc că ai fost deschis la acest mesaj. Eu sunt mereu cu tine.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
17 septembrie 2020