<  Index mesaje de la Cristos


Acasă

Capitolul 10, "Acasă", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Embodying Christ Consciousness" (Isus vorbeşte: Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată la 8 martie 2020.

R.P.

Jesus

Capitolul 10: ACASĂ

«Toată lumea ştie ce înseamnă Acasă. O ştii din experienţa simplă, cotidiană, de a ajunge acasă după ce ai fost plecat şi, de asemenea, o ştii din experienţa spirituală mai profundă de a fi Acasă, sau aliniat cu natura ta divină. Oamenii adoră să fie acasă pentru că se simt într-un anumit fel. Fie că ajungi la casa ta fizică sau Acasă, în Prezenţă, te simţi bine acasă.

Cum ai descrie senzaţia de acasă? Este un sentiment de relaxare, desigur, o senzaţie de „Ahhh”, căci te poţi relaxa în sfârşit şi să fii aşa cum eşti tu. Când ajungi la tine acasă, poţi renunţa la mască, la figura publică şi la rolurile pe care le joci cu ceilalţi şi să fii, pur şi simplu, fără toate acestea. Şi când faci asta, vii Acasă la sinele tău spiritual.

Ceea ce mai rămâne atunci când renunţi la personajul şi rolurile tale este nimeni, o experienţă a fiinţei pure. Când eşti nimeni, eşti Acasă, spiritual vorbind, şi atunci te poţi simţi ca acasă chiar şi în mijlocul lumii.

Când eşti nimeni, devii cea mai bună versiune a ta. Nu-i aşa că, atunci când nu eşti deloc concentrat pe tine, eşti cel mai fericit şi te simţi cel mai în largul tău cu tine şi cu ceilalţi?! Acesta este unul dintre paradoxurile vieţii: Atunci când îţi pierzi sinele, câştigi tot ceea ce ţi-ai dorit vreodată: fericirea după care tânjeşti şi uşurinţa de a exista, care îţi deschid o inimă iubitoare şi generoasă. Când îţi pierzi sinele, te simţi bine şi îi faci pe ceilalţi să se simtă bine.

Când devii nimeni, ceea ce pierzi este conştiinţa-de-sine, auto-centrarea şi egoismul. Aceste cuvinte, cu accentul lor pe sine, ascund adevărul: acest sine te împiedică să te simţi ca acasă în lume. Când eşti acasă, în ambele sensuri ale cuvântului, nu eşti conştient-de-sine, centrat-pe-sine sau egoist. Doar eşti.

Nu toţi sunt capabili să fie doar ceea ce sunt, chiar şi atunci când stau singuri acasă. Nu au învăţat să fie un nimeni. Chiar acasă fiind, îşi cară în continuare identităţile şi rolurile. Asta se întâmplă din cauza faptului că mintea lor păstrează identităţile şi rolurile chiar şi atunci când ele nu mai sunt necesare. Ei îşi aduc sinele la suprafaţă iar şi iar, în fiecare nou moment, cu gânduri despre „eu”. Când eşti Acasă, spiritual vorbind, tocmai asta încetezi să mai faci, ceea ce îţi permite să fii acasă cu tine însuţi, Acasă în interiorul tău. Când eşti Acasă, cu majusculă, nu te gândeşti la tine, deşi s-ar putea să te gândeşti la ceva ce-ţi place, ceva care nu implică reimaginarea sinelui, reconstituirea lui.

Numai gândurile despre „eu” sunt cele care creează sinele fals. Alte gânduri nu sunt o problemă. Nu te îndepărtează neapărat de adevărata ta natură. Poţi să scrii sau să citeşti sau să creezi, de exemplu, fără ca vreun gând despre propria persoană să se amestece cu experienţa respectivă. În acest caz, te bucuri profund, tocmai pentru că eul nu este acolo.

„Eul” este cel care împiedică oamenii să se simtă ca acasă cu ei şi cu ceilalţi. Este interesant, nu-i aşa? Majoritatea oamenilor sunt îndrăgostiţi de gândurile lor despre „eu” şi le dau o atenţie enormă. Sunt fascinaţi de ele. „Eu” este subiectul lor preferat, atunci când sunt singuri sau cu alţii. Dar acum, îţi sugerez că aceste cele mai iubite dintre toate gândurile tale, de fapt, te ţin la distanţă de ceea ce îţi doreşti cel mai mult. Acesta este adevărul.

Este important să vezi adevărul. Dacă nu o faci, nu vei fi motivat să trăieşti viaţa ca un nimeni, şi ar fi păcat. Când eşti îndrăgostit de gândurile despre tine, asta te împiedică să ai tot ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Faptul că îţi adori gândurile despre tine face parte din programarea care menţine ego-ul la locul său. Dacă nu ai fi fost programat să iubeşti gândurile despre tine, ele nu ar fi fost la fel de convingătoare. Egocentrismul ego-ului menţine ego-ul la locul său. Ego-ul este un sistem cu auto-susţinere în multe aspecte – şi, literalmente, se susţine pe sine!

Cine ai fi tu dacă nu ai fi acest „eu”? Ce înseamnă să fii nimeni? Cum te simţi? Oricine ştie cum este a fi nimeni, pentru că toată lumea petrece ceva timp în fiecare zi fiind nimeni, de exemplu, chiar înainte să adormi şi imediat după ce te trezeşti, înainte ca ideile despre tine şi viaţa ta să apară, şi în multe alte clipe pe timpul zilei.

A fi nimeni s-ar putea să nu pară ceva atrăgător, dar a fi nimeni îţi dă o senzaţie foarte plăcută, precum că ai fi acasă, cea mai bună experienţă de a fi acasă. A fi nimeni este un scop meritoriu. Este, de fapt, obiectivul căii spirituale, deşi oamenii, în general, nu privesc aşa. Mulţi oameni spirituali încă încearcă să fie cineva: cineva spiritual, cineva care este treaz sau iluminat.

Dar acesta este paradoxul: Nu poţi fi cineva şi, în acelaşi timp, să fii cel mai bun eu al tău, sinele tău divin. Nu poţi fi cineva şi, în acelaşi timp, să fii trezit sau iluminat. Trebuie să-ţi pierzi sinele mai întâi, abandonându-ţi gândurile despre tine şi viaţa ta. Asta-i totul, cu adevărat. Chiar şi acum, eşti în mod natural bun, natural divin, dar gândurile tale despre tine se amestecă în această cunoaştere şi în trăire.

Pe calea spirituală, trebuie făcut un sacrificiu. Ceea ce trebuie sacrificat este simţul persoanei: sinele fals. Nu poţi fii cineva şi să fii treaz în acest moment, să fii în Prezenţă. Acestea sunt stări de conştiinţă care se exclud reciproc. Preţul pe care trebuie să îl plăteşti pentru a fi treaz în orice moment este sinele pe care l-ai iubit, l-ai urât şi care te-a obsedat. Nu aduci acel sine cu tine Acasă. Trebuie să-l laşi la uşă. Toate gândurile despre “mine şi viaţa mea” trebuie să plece sau să fie văzute drept ceea ce sunt – ca aparţinând lumii iluzorii a sinelui fals, ca nereale, nefiind cine eşti în realitate.

Te poţi bucura în continuare să-ţi joci personajul, dar în acelaşi timp, ştiind că tu eşti dincolo de simţul persoanei, de toate identităţi şi rolurile. Atunci, îţi poţi purta rolurile şi identităţile mult mai uşor, precum costumele pe care le îmbraci pentru scurt timp atunci când ieşi în lume. Dar nu este nevoie să le porţi acasă. De fapt, pentru a fi Acasă, în sensul spiritual al cuvântului, nu le poţi purta.

Când îţi dai jos costumul, te recunoşti ca fiind golul spaţios care a creat totul şi se exprimă prin tot. Totuşi, pentru a fi clar, tu nu eşti o expresie individuală a acestei spaţialităţi. Ci nu experimentezi nicio individualitate, niciun simţ al existenţei ca individ. Nu mai eşti de găsit nicăieri. Această spaţialitate nu este conţinută în nimic – nici în tine, nici măcar într-o persoană iluminată –, ci pătrunde totul. Este fără graniţe.

Când îţi pierzi simţul „eu”-lui, nu exişti undeva ca un „eu” diferit, îmbunătăţit. Ci nu exişti deloc! A spune: „Sunt spaţialitate” sau „Sunt nimeni” este inexact, deşi nu avem altă modalitate de a vorbi despre aceste lucruri, decât să folosim un astfel de limbaj dualist. Nu există „eu”. Nicăieri nu există niciun sine individual. Toate persoanele individuale sunt un miraj. Sunt gândite într-o existenţă imaginară. Tu eşti aici, eşti viu, dar nu există un tu, ci doar conştiinţa care animă un corp sau orice altceva: ea este un ceva, un singur ceva care face totul.

Când îţi pierzi gândurile despre „eu”, câştigi totul. Nu numai că câştigi pace şi fericire, dar te simţi ca fiind pretutindeni şi în orice, deci câştigi literalmente totul. Simţul identităţii tale se extinde în tot ceea ce vezi şi experimentezi. Copacii şi florile şi pământul şi cerul se petrec în interiorul tău. Nu eşti separat de nimic. Totul se întâmplă în interiorul „tău”. Asta se întâmplă când devii nimeni: În acelaşi timp, devii totul. Este plăcut? Absolut. Este experienţa pe care tu, ca suflet, ai dorit-o de-a lungul timpului, să te întorci Acasă la adevărata ta natură.

Am mai vorbit despre dragoste ca fiind dispozitivul de ghidare spre acasă, dar această învăţătură foarte importantă merită repetată. Te întorci Acasă prin iubire. Ori de câte ori alegi iubirea în locul gândurilor tale cu „eu”, eşti răsplătit cu mai multă iubire. Când oferi dragoste, sentimentul bun lăuntric îţi spune că mergi într-o direcţie bună, iar acel sentiment bun te încurajează să continui în această direcţie. Acest sentiment de iubire îţi spune când eşti Acasă sau pe drumul către Acasă şi îţi arată cum poţi ajunge. Şi sentimentul acesta de iubire te sprijină în călătoria ta.

Acasă este experienţa iubirii şi asta îşi doreşte cu adevărat orice fiinţă umană. Ai o mulţime de programe care te conduc, dar şi dragostea face parte din programarea ta. Eşti construit să te îndrepţi spre iubire, iar dragostea câştigă în cele din urmă contra ego-ului.

Programarea egotică nu este mai puternică decât iubirea. Te afli sub vraja ego-ului doar până când îţi termini lecţiile pe care programarea egotică a fost concepută să le creeze. Ego-ul a fost profesorul tău. Suferinţa a fost profesoara ta. Dar odată ce eşti gata să devii iubire, Acasă se iveşte şi suferinţa se poate sfârşi. Dragostea te va tot trage spre Acasă până vei ajunge, ceea ce va fi, într-adevăr, foarte plăcut.

Vă mulţumesc că aţi fost aici. Vă mulţumesc pentru deschiderea către iubire. Eu sunt cu voi mereu.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
21 septembrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=jiPD12zQHEM