<  Index mesaje de la Cristos


Transcenderea dualităţilor

Capitolul 2, "DUALITATEA", partea a treia, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos "In the World but Not of It: New Teachings from Jesus on Embodying the Divine" (Să fii în lume, dar nu de-al lumii: Noi învăţături de la Isus despre întruchiparea Divinului).

Acest fragment nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake, dar el finalizează capitolul 2.

R.P.

Jesus

 

Capitolul 2: DUALITATEA (partea a treia)

TRANSCENDEREA DUALITĂŢILOR

«Cheia pentru transcenderea dualităţilor minţii egotice este să le recunoşti ca fiind dualităţi şi să înveţi să nu le iei prea în serios. Ca întotdeauna, primul pas este conştientizarea: fii conştient de dualitatea şi neadevărul din gândurile tale. Gândurile nu spun adevărul. Când vezi asta foarte clar, gândurile îşi pierd puterea de a te face să suferi. Aşa cum afirmă atât de înţelept versurile pentru copilaşi: „Bastoanele şi pietrele îmi pot rupe oasele, dar cuvintele nu mă vor răni niciodată” – cu excepţia cazului când crezi acele cuvinte. Când nu-ţi mai crezi gândurile, ele încetează să te rănească şi e mai puţin probabil că îi vei răni pe alţii cu ele.

Pentru a fi conştient de gândurile tale, trebuie mai întâi să vrei să fii conştient de ele. Acest lucru poate părea evident, dar intenţia ta este importantă. Întâi trebuie să ai această intenţie şi apoi să fii suficient de curios în privinţa gândurilor tale pentru a le investiga: Ce se întâmplă? Chiar sunt ele sursa suferinţei? Cum reuşesc s-o facă?

Singurul care vrea să fie conştient şi poate fi conştient şi curios este sinele divin. Da, atât este de aproape de tine! El este cel ce este curios, cel ce este dispus să caute şi dispus să pună întrebări şi să descopere adevărul. Este tot ce-i înţelept, bun şi onorabil în tine şi în toţi ceilalţi.

Nu este nevoie de timp pentru a accesa sinele divin, deoarece este întotdeauna aici. Trăieşte în dimensiunea atemporală Acum, singura realitate. Sinele divin este etern prezent. Dacă nu ar fi, nu ai putea experimenta viaţa, pentru că, deşi pari a fi un om, nu eşti cu adevărat o fiinţă umană. Reacţiile tale umane sau egotice la ce-ţi oferă viaţa nu sunt reacţiile tale reale, ci reacţiile programate. Eşti programat să te comporţi ca o fiinţă umană, dar nu eşti una cu adevărat (doar joci rolul uneia, ca într-un film la televizor). Eşti Prezenţa curioasă, atentă, conştientă, care experimentează viaţa, inclusiv sinele tău uman. Asta-i cam tot ce poţi spune despre cine eşti cu adevărat, ca să eviţi a debita minciuni sau distorsiuni.

La un moment dat în evoluţia ta, îţi este activată această curiozitate şi dorinţă de a pune întrebări. Atunci eul fals începe să fie dezmembrat. Ajungi la acest moment prin Graţie; nu poţi face ca acest lucru să se întâmple înainte de timpul său. Din fericire, cei care nu au atins acest punct nu sunt interesaţi să grăbească acest proces, iar cei care ar dori să fie atinşi de Graţie au fost deja. Aşa că, iată-vă, şi este prea târziu să vă mai întoarceţi. Sinele fals este deja condamnat.

Deci, să aruncăm o privire la unele dintre dualităţile care susţin eul fals şi realitatea sa mentală. Una dintre dualităţile cele mai importante de observat şi transcens este conceptul de mai bine decât / mai puţin decât. Astfel de comparaţii joacă un rol important în menţinerea ego-ului. Ca toate dualităţile, aceasta este o minciună şi se pretează la o mulţime de poveşti şi, în consecinţă, la multă suferinţă.

Mai bine decât sau mai puţin decât este întotdeauna un punct de vedere, o poveste. Este punctul de vedere al ego-ului, a cărui agendă este să te facă să te simţi fie inadecvat, fie superior. Dacă ego-ul te poate face să crezi în evaluări de genul mai bine decât sau mai puţin decât, înseamnă că a reuşit să genereze emoţii de un fel sau celălalt fel. Pentru ego, nu o anumită emoţie este importantă. Ci emoţiile, în general, sunt importante, fiindcă ele fac să pară adevărată comparaţia mai bine decât sau mai puţin decât. Emoţiile dau substanţă iluziei create de aceste cuvinte.

Dacă, de exemplu, îţi crezi mintea când îţi spune că nu eşti la fel de popular, arătos, inteligent sau avansat spiritual (toate fiind concepte) ca altcineva, te vei simţi rău.

Faptul că te simţi rău este dovada că te-ai lăsat antrenat în acea minciună (dar nu e dovada minciunii). Credinţa ta în conceptul de mai puţin decât şi în conceptele de popular, arătos, inteligent şi avansat spiritual îţi creează experienţa de a fi mai puţin decât altcineva în aceste privinţe. Şi astfel, ai acea experienţă până când mintea ta sau a altcuiva îţi spune contrariul. Atunci ai cealaltă experienţă. În acest fel, oamenii oscilează între a se simţi nefericiţi şi a se simţi confortabil.

Emoţiile generate prin încrederea în astfel de gânduri îngraşă sinele fals, făcându-l să pară real. Cine eşti tu? „Sunt mai puţin decât... Mă simt groaznic.” „Sunt mai bun decât... Mă simt bine.” Cine este acest „eu”? A fost creat de gânduri. Sinele fals nu este altceva decât gânduri. Dacă încetezi să îţi mai crezi gândurile, aluneci în Tăcerea simplei fiinţări: sinele divin. Ego-ul este conceput pentru a te ţine departe de sinele divin şi face acest lucru spunându-ţi poveşti care produc emoţii.

Odată ce vezi asta, astfel de gânduri nu mai au atât de multă influenţă. S-ar putea să te mai afecteze puţin sau pentru puţin timp, dar nu în acelaşi mod ca înainte. Odată ce începi să vezi adevărul despre gândurile tale, vei continua să vezi adevărul. Nu te mai pot păcăli ca înainte. Începi să percepi tot mai multe din minciunile minţii. Încetul cu încetul, iluzia este demascată, până când se produc găuri mari în ea, care dezvăluie cerul albastru.

Dualităţile sunt transcense prin recunoaşterea adevărului:

Dualitatea mai bine decât / mai puţin decât este transcensă prin recunoaşterea adevărului că totul este perfect aşa cum este. Totul este aşa cum este menit să fie şi îşi serveşte scopul pentru Întreg. Eşti exact aşa cum trebuie să fii în acest moment, pentru că nu poţi fi diferit. Având în vedere toate circumstanţele care au creat şi au condus ca lucrurile să fie aşa cum sunt, ele nu pot fi decât aşa cum sunt şi asta e perfect din punctul de vedere al sufletului – perfect, pentru că nu poate fi altfel. Aceasta nu-i perfecţiunea cum o vede ego-ul. Nu este nici predestinare, fiindcă, deşi lucrurile nu pot fi altfel decât aşa cum sunt acum, totuşi, ele au devenit ceea ce sunt în mod imprevizibil. Nimic nu trebuie să se schimbe vreodată şi, totuşi, totul se schimbă şi evoluează constant.

Dualitatea îmi place / nu-mi place se transcende prin neluarea prea în serios a preferinţelor tale, observându-le, dar nelăsându-le neapărat să-ţi conducă acţiunile sau deciziile. În schimb, acţiunile îţi sunt determinate de sinele divin, care uneori te poate duce în direcţii contrare preferinţelor şi dorinţelor tale condiţionate.

Dualitatea vreau / nu vreau este transcensă nedând aşa de mare importanţă dorinţelor tale şi lăsând să se întâmple tot ce se întâmplă. Îţi pui mica ta voinţă la picioarele voinţei Tatălui, având încredere că eul divin ştie cel mai bine şi că „vreau” şi „nu vreau” nu prea au de-a face cu ceea ce se desfăşoară în mod natural în conformitate cu voinţa divină.

Dualitatea bine / rău se transcende identificând de unde vin acele opinii şi că ele servesc numai ego-ului, iar apoi neluându-le prea în serios sau lasându-le să se ducă.

Dualitatea maximelor şi minimelor emoţionale este transcensă intrând într-o relaţie corectă cu viaţa, care este trăită în echilibru sufletesc. Starea emoţională integrată nu este nici excesiv de fericită şi nici tristă, nici plictisită şi nici excitată, nici plină de speranţă şi nici disperată. Calmul sufletesc este punctul de mijloc dintre maximele şi minimele emoţionale cauzate de încrederea în gânduri. Această egalitate de spirit este cumpătată, stabilă, împăcată cu toate, în pace şi mulţumită. Este o stare de fericire subtilă fără motiv sau bucurie interioară.

Dualitatea de a lua prea mult (egoism) sau de a oferi prea mult (a nu avea grijă de tine) se transcende prin altruism (sacrificiu de sine). „Sinele” care este sacrificat în altruism este sinele egotic, care tinde să ia sau să dea prea mult, în ambele cazuri, pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Altruismul, pe de altă parte, oferă atât cât se cuvine, ceea ce este posibil doar atunci când sinele egotic este absent. În absenţa acestuia, se oferă exact ceea ce este necesar în acel moment şi nimic mai mult. Integrarea acestei dualităţi o face sinele divin, el fiind acela care se mişcă prin lume, face sau nu face, conform unei voinţe mai mari care ştie exact ce acţiune să întreprindă şi când.

Crearea de spaţiu

Când devii mai conştient de gândurile tale şi începi să le pui sub semnul întrebării se creează spaţiu sau distanţă între tine şi fluxul gândirii. Cândva credeai automat, dădeai glas şi acţionai după gândurile tale, dar acum le observi mai întâi, chiar dacă doar pentru o secundă. Această secundă se prelungeşte apoi, pe măsură ce petreci tot mai mult timp ca martor al gândurilor, mai mult timp în Prezenţa spaţioasă care este sinele divin.

În spaţiul care s-a deschis, acum este loc pentru a observa ce se întâmplă în interior, acolo unde înainte nu exista loc pentru a observa ceva. Cu cât spaţiul devine mai mare, cu atât este mai mult loc pentru a-ţi analiza gândurile. Şi cu cât gândurile tale sunt mai mult puse la îndoială, cu atât acel spaţiu devine mai mare şi cu atât este mai mare distanţa dintre aceste gânduri şi martorul lor. Această distanţă devine în cele din urmă atât de mare, încât gândurile par să nu-ţi mai aparţină. Ele sunt doar un alt lucru care apare în câmpul conştiinţei.

Odată cu spaţiul, vine şi alegerea: poţi alege să te întorci la gândire şi să-ţi crezi sau nu gândurile. Totuşi, revenirea la gândurile tale nu mai este la fel de plină de satisfacţii ca înainte. Nu te mai „bucuri” de plăcerea egotică pe care o aveai de la gânduri la fel de mult pe cât te bucuri de echilibrul sufletesc neîntreţinând gânduri. Uneori te vei întoarce la gânduri şi alteori nu, dar va deveni tot mai evident că ai de ales şi că ceva face această alegere.

Ce este acest ceva? Ce sau cine poate alege să revină la gând sau să rămână în conştiinţa spaţioasă a sinelui divin? Aici limbajul eşuează. L-am putea numi Martorul sau Alegătorul, dar ceea ce observă şi alege nu este un obiect sau o persoană ca lucrurile şi oamenii din lumea formei. Ceea ce eşti nu este un obiect care poate fi observat, cuantificat sau înţeles. Poate fi doar trăit.

Ceea ce eşti observă, experimentează, alege, se mişcă, vorbeşte şi face toate celelalte lucruri pe care credeai că le faci tu ca fiinţă umană. Dar aceste lucruri nu au fost realizate niciodată de către o fiinţă umană, ci de forţa vieţii care eşti, care operează prin intermediul fiinţei umane.

Ai fost întotdeauna această forţă, dar te-ai prefăcut că eşti om; şi în majoritatea timpului, încă te prefaci că eşti om. E în regulă aşa. E în regulă să te prefaci, când ştii că te prefaci. Este o problemă doar atunci când nu ştii că te prefaci. Când sinele divin este mai integrat în fiinţa umană, te recunoşti ca fiind divin, în timp ce te prefaci că eşti uman. Înainte de asta, era adevărat opusul: credeai că chiar eşti fiinţa umană care doar te prefăceai a fi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
23 septembrie 2020