<  Index mesaje de la Cristos


Viaţa mea ca Isus şi creştinismul (2)

Partea a doua din capitolul 1, "Viaţa mea ca Isus şi creştinismul", al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „What Jesus Wants You to Know Today" (Ce vrea Isus să se ştie astăzi). Mediumul Gina Lake este channel pentru Spiritul lui Cristos, ea fiind cea care îi citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 2 iunie 2019).

R.P.

Jesus

CE VREA ISUS SĂ SE ŞTIE ASTĂZI

Capitolul 1: Viaţa mea ca Isus şi creştinismul (partea a doua)

«Primul lucru pe care aş vrea să îl clarific este că nu am murit pentru păcatele voastre. Am venit să vă învăţ adevărul, astfel încât să nu vă mai comportaţi în moduri care vă fac rău vouă şi celorlalţi. Am venit să vă învăţ calea iubirii, care este şi calea iertării.

Pentru asta, nu era nevoie să fiu răstignit. Răstignirea mea nu v-a mântuit şi nici nu v-a spălat păcatele, dar m-a făcut martir, ceea ce a asigurat supravieţuirea învăţăturilor mele. Poate că din acest motiv au permis forţele superioare ca răstignirea să facă parte din destinul meu. Am fost conştient de acel destin înainte de a intra în trup şi apoi am devenit din nou conştient de el odată ce am devenit suficient de avansat spiritual încât să-mi prevăd soarta.

Da, am venit pentru a salva oamenii, dar de ei înşişi, de propriile lor credinţe greşite şi de lipsa de iubire, învăţându-i alt mod de a fi. Evenimentele din viaţa mea nu au salvat pe nimeni în acea viaţă şi nici ulterior. Nimeni nu vă poate salva cu adevărat în afară de voi înşivă. Nimeni nu va fi eliberat din închisoarea ego-ului prin acţiunea unui mântuitor şi, cu atât mai puţin, printr-un sacrificiu de sânge. Ideea de a face un sacrificiu de sânge pentru a câştiga aprobarea sau iertarea de la Dumnezeu este o pură superstiţie, o întoarcere la primitivismul şi religiile omenirii antice. Nu mi-am sacrificat trupul pentru voi sau din alt motiv.

Mântuitorul aduce învăţăturile, iar apoi oamenii trebuie să se mântuie aplicând acele învăţături în viaţa lor. Nimeni nu este mântuit fără un angajament şi un efort din partea sa de a cunoaşte adevărul şi de a-l urma. Nu există altă cale. Eu şi ceilalţi vă luminăm calea, dar fiecare persoană trebuie să aleagă să păşească pe calea iubirii şi să o trăiască. Repet: Numai voi vă puteţi elibera din închisoarea ego-ului şi de convingerile sale greşite.

Că tot suntem la chestiunea corectării informaţiilor eronate, vă este clar acum că nu sunt unicul fiu al Dumnezeu şi nici nu sunt Dumnezeu ori un zeu, cel puţin nu mai mult decât sunteţi şi voi? Sau aş putea-o spune într-un alt mod: toată lumea şi totul este Dumnezeu întrupat. Dumnezeu trăieşte în creaţie.

Asta înseamnă că aceeaşi conştiinţă se află în tot. Această conştiinţă este uneori numită Conştiinţa Cristică, deşi există multe alte nume pentru ea, cum ar fi lumina divină, conştiinţa divină, Conştiinţa Cosmică, Esenţa, Conştiinţa şi Sinele.

Aceeaşi conştiinţă priveşte prin ochii fiecărei creaturi care are ochi. Priviţi şi convingeţi-vă! Aceeaşi inteligenţă se găseşte în ochii fiecărei creaturi vii, chiar şi în acelea care presupuneţi că ar fi mult mai puţin inteligente decât voi.

Inteligenţa despre care vorbesc nu este acea inteligenţă care poate fi măsurată prin examene, ci inteligenţa vieţii însăşi. Viaţa este inteligentă! Viaţa este inteligentă, pentru că Dumnezeu este inteligent. Această inteligenţă este de o strălucire de neimaginat, o inteligenţă pe care nici măcar eu nu o pot înţelege pe deplin.

Nu sunteţi separaţi de această inteligenţă, ci v-aţi născut din ea şi, prin urmare, sunteţi una cu ea. Dacă ar fi altfel, nu aţi exista. Nimic nu există separat de această inteligenţă. Există o singură inteligenţă şi ea a manifestat tot ce înseamnă viaţă.

Dumnezeu este întrepătruns cu viaţa în aşa fel încât Dumnezeu nu poate fi separat de ea. Dumnezeu este inerent vieţii în acelaşi mod în care umezeala este inerentă în apă. Prin urmare, nu există o creatură mai importantă sau mai măruntă şi nici o ierarhie în cadrul creaţiei. Asta ar fi ca şi cum ai spune că braţul tău este mai important decât piciorul tău sau că un măr este mai important decât o portocală (deşi ego-ul ar putea pretinde ceva de genul ăsta). Tot ce a fost creat are un loc, o funcţie şi o valoare pentru Întreg. Fiecare lucru are o valoare egală în ochii lui Dumnezeu, care l-a creat să fie exact aşa cum este.

Cu toate acestea, deşi Dumnezeu se află în spatele creaţiei, asta nu înseamnă că Dumnezeu se află în spatele a tot ceea ce se întâmplă în creaţie, deoarece anumite creaturi, precum sunteţi voi, au primit liber-arbitru şi sunt capabile să fie şi ele creatori, ceea ce include crearea de suferinţă pentru ele şi ceilalţi.

Această neînţelegere – că Dumnezeu vă provoacă suferinţa şi că, poate, vă pedepseşte astfel – este una dintre neînţelegerile cele mai periculoase promovate de religie, căci cum v-aţi putea elibera de suferinţă dacă nu înţelegeţi ce o provoacă?! Atâta vreme cât veţi crede acea minciună, veţi da vina pe Dumnezeu sau pe alţii sau pe circumstanţe pentru suferinţa voastră şi nu veţi vedea că voi sunteţi cei responsabil pentru ea. Gândirea greşită şi emoţiile şi acţiunile negative care decurg din gândurile voastre vă provoacă suferinţa.

În funcţie de ceea ce alegeţi să credeţi şi de modul în care alegeţi să reacţionaţi la viaţă, creaţi în lume mai multă dragoste sau opusul ei. Când cineva alege să manifeste opusul iubirii sau să provoace răul, nu Dumnezeu este vinovat. Dumnezeu v-a înzestrat cu libertatea de a alege şi de a crea şi, până la urmă, învăţaţi din alegerile voastre să fiţi creatori mai buni, să creaţi fericire în locul suferinţei. Iar cea care vă învaţă acest lucru este tocmai suferinţa. Ea vă îndepărtează de ceea ce este anti-viaţă, anti-iubire.

Propria voastră suferinţă personală este aşa-numita pedeapsă pe care o primiţi pentru că aţi făcut alegeri neconforme cu dragostea. Aceasta este singura „pedeapsă”, să zicem, acordată de Dumnezeu. Sunteţi concepuţi să suferiţi ori de câte ori „rataţi ţinta”, care este şi semnificaţia păcatului. „Ţinta”, obiectivul sau scopul, este iubirea. Suferiţi ori de câte ori ieşiţi din armonia cu dragostea.

Suferinţa şi bucuria fac parte din sistemul de ghidare care vi s-a dat, acel dispozitiv de orientare care, atunci când este urmat, vă aduce înapoi Acasă la iubire. Suferinţa vă arată că acum credeţi o minciună sau aţi luat-o într-o direcţie greşită, în timp ce bucuria vă spune contrariul. Dacă nu vreţi să suferiţi, atunci nu mai credeţi şi nu mai faceţi ceea ce vă face să suferiţi pe voi şi pe ceilalţi, şi începeţi să credeţi şi să faceţi ceea ce aduce pace, dragoste şi bucurie.

Conceptul de păcat originar este o altă neînţelegere gravă. Nu există niciun păcat originar. Fiinţele umane nu sunt rele din naştere, ci dimpotrivă: fiinţele umane sunt în mod natural bune. Doar că au un ego care le determină să se vadă pe ele însele ca fiind separate de restul, simţind lipsuri şi fiind în conflict cu viaţa şi cu ceilalţi, în contradicţie cu iubirea. Deci, fiinţele umane se comportă urât, dar nu sunt rele. Pur şi simplu, se înşală. Ele înţeleg viaţa greşit.

Ego-ul percepe greşit viaţa. Ego-ul este provocarea dată fiinţelor umane ce trebuie depăşită pentru a găsi drumul înapoi Acasă spre iubire. Ego-ul este, totodată, în spatele tuturor lecţiilor şi creşterii voastre şi, prin urmare, vă ajută evoluţia în această dimensiune terestră.

Primii creştini şi cei dinaintea lor au văzut corect că ceva din omenire avea nevoie să fie reformat sau mântuit. Dar eu nu am venit să mântui omenirea de păcatele ei. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, mântuirea nu este necesară. Toată lumea este deja iertată de Sus. Învăţătura mea despre iertare se referă la iertarea de sine şi a celorlalţi, astfel încât să puteţi merge mai departe şi să nu rămâneţi blocaţi în durerea trecutului.

Şi nici nu am venit să salvez omenirea de ego. Asta ar fi însemnat anihilarea ego-ului, care este perfect conceput pentru a face ceea ce face. Chiar dacă ego-ul putea fi anihilat, nu aş fi distrus ceea ce a creat Dumnezeu. După cum am spus, am venit să învăţ oamenii cum să se mântuie singuri. Am venit să-i învăţ cum să-şi stăpânească propriul ego şi să se întoarcă la iubire.

În Biblie, ego-ul este ilustrat prin Satana. După cum se spune că Satana m-a ispitit în deşert, ego-ul, prin vocea din cap, îi ispiteşte pe oameni să acţioneze împotriva naturii lor divine, să meargă împotriva iubirii. Vocea din capul tău te ispiteşte să acţionezi egoist şi miop, să faci ceea ce este în interesul ego-ului, şi nu ceea ce este mai bun pentru Întregul de care eşti intim şi indisolubil legat.

Când acţionezi împotriva Întregului şi dăunezi altora, te răneşti şi pe tine însuţi. Păcatul este la fel ca şi cum te-ai lovi pe tine însuţi, pentru că şi tu suferi atunci când îi faci pe alţii să sufere. Aceasta este una dintre lecţiile elementare ale omenirii, motiv pentru care dictonul „Fă-le altora aşa cum ai vrea să-ţi facă ei ţie” este un îndreptar atât de bun.

Există adevăruri profunde în Biblie, inclusiv cele care nu sunt înţelese de majoritatea oamenilor. Dar Biblia este, de asemenea, plină de neadevăruri şi interpretări greşite a spuselor mele. Într-un astfel de document, este foarte dificil să separi adevărul de ficţiune. Când minciunile sunt încorporate în adevăruri profunde, acele adevăruri fac ca minciunile să pară adevărate.

Mare parte din ce afirmă Biblia că am spus este adevărat. Cele mai faimoase citate ale mele au supravieţuit fiindcă sunt adevărate şi au fost percepute ca atare de-a lungul istoriei. Adevărul rezistă testului timpului. Dar se pare că şi minciunile rezistă, atunci când este folosită frica pentru a le păstra.

Când auzi adevărul, ceva din interiorul tău spune: „Da!” Acest ceva este Inima spirituală, natura ta divină. Când mintea ta este deschisă, vei descoperi singur adevărul. Dar când mintea ta este închisă, pentru că a fost programată cu minciuni, este mult mai dificil să descoperi adevărul.

Una dintre cele mai periculoase şi dăunătoare minciuni susţinute de biserică este ideea că nu poţi avea încredere în propriul tău intelect sau în Inimă pentru a cunoaşte adevărul. Învăţarea copiilor că nu pot avea încredere în sistemul lor de ghidare interioară dat de Dumnezeu şi că trebuie să creadă orice le este predicat de autorităţile religioase, oricât de iraţional sau fals ar fi, este anti-Dumnezeu (anti-iubire), anti-adevăr, anti-libertate, anti-democratic şi anti-ştiinţă. Nu cred că vreţi să trăiţi într-o societate construită pe aceste valori; şi totuşi, mulţi trăiesc aşa.

Aceasta nu ar fi ajuns o aşa mare problemă dacă bătrânii voştri şi cei dinaintea lor ar fi ştiut adevărul. Dar uitaţi-vă în jur! Cât de bine vă serveşte sistemul de credinţe care vi s-a dat?! Cât de fericiţi şi de liberi sunt oamenii?! Multe dintre disfuncţionalităţile din familie şi societate sunt cauzate de faptul că vă puneţi credinţa în lucruri neadevărate şi că nu vă daţi seama ce este adevărat: ce este adevărat despre viaţă şi cum să v-o trăiţi şi cum să fiţi fericiţi şi în pace în această lume. Acestea sunt lucruri de bază pe care nu le cunoaşteţi la nivel colectiv, deşi câţiva înţeleg adevărul.

Acesta este adevărul pe care am venit să vă învăţ: Care este adevărul despre viaţă? Care este sensul vieţii? Cum poţi trăi o viaţă foarte bună? Cum te raportezi la ceilalţi? Cum te raportezi la emoţiile tale? În viaţa voastră vă lipseşte atât de mult înţelegerea esenţială pentru a trăi împreună în pace şi armonie ca o singură familie a omenirii. Ce contează dacă ştii la câţi kilometri este Pământul de Soare sau cine a câştigat bătălia de la Waterloo, dacă nu ştii cum să-ţi trăieşti viaţa?!

Ce îi învăţaţi pe copiii voştri? În cea mai mare parte, îi învăţaţi ceea ce aţi fost şi voi învăţaţi, dar în cazul omenirii, acesta este situaţia orbului care conduce orbii. Ce este cel mai important nu se învaţă nicăieri. În schimb, religia, care se presupune că ar fi o autoritate în chestiuni spirituale, induce în eroare oamenii şi, de multe ori, creează şi mai multă ură şi conflicte în lume, nicidecum mai multă iubire. Când lumea este atât de rătăcită, adesea este trimis un salvator să readucă oamenilor adevărul.

Din fericire, astăzi există o mulţime de oameni care comunică acest adevăr, mai mulţi ca niciodată în istorie – atât de mulţi vestitori ai adevărului, atât de mulţi care cunosc adevărul şi oferă acces la el. Această carte este doar unul dintre modurile prin care este diseminat adevărul şi doar unul dintre mijloacele prin care eu îl răspândesc.

Mult mai eficient este acest mijloc în comparaţie cu mersul peste văi şi dealuri, predicând unor mulţimi relativ mici! Astăzi, datorită tehnologiei, adevărul are şanse reale de a ajunge pretutindeni şi de a avea impact. Şi sunt recunoscător acestei „tehnologii” de channeling, fără de care nu m-aş putea face auzit în lume astăzi.

Vi s-au trimis mulţi salvatori, inclusiv cei care facilitează diseminarea adevărului prin invenţiile lor tehnologice. Şi ei servesc adevărul, deşi nu întotdeauna. După cum ştiţi bine, tehnologia poate răspândi la fel de bine atât minciuni, cât şi adevăruri. Cu toate acestea, cei care caută adevărul spiritual îl pot găsi astăzi cu uşurinţă, iar cei care difuzează şi urmează minciunile primesc o lecţie dură.

Pentru a reveni la neînţelegerile şi minciunile propagate de religie, voi adăuga şi conceptele de Cer şi Iad. Chiar dacă Dumnezeu ar fi dat pedepse, ceea ce Dumnezeu nu face, nu este nevoie să pedepseşti oamenii sau să corectezi nedreptăţile într-un loc cum ar fi Iadul. Orice păcat pe care-l faci este, să zicem, „pedepsit” instantaneu prin negativitatea pe care o trăieşti şi contracţia pe care o simţi în fiinţa ta atunci când îl produci.

Apoi, dacă încă mai este nevoie de corecţii privind acel comportament, karma sau viaţa, în general, vor intra în joc ca învăţători şi te vor pune în situaţiile necesare pentru a echilibra acel comportament. Dar nici karma nu pedepseşte, ci este un profesor foarte înţelept. Echilibrarea karmei şi orice instruire necesară se întâmplă chiar aici pe Pământ, în această viaţă sau în alta. Unele învăţături se dau şi între vieţi, în planul astral – dar e vorba de instruire, nu de pedeapsă.

În ceea ce priveşte Cerul, cu siguranţă, există tărâmuri cereşti unde veţi locui după ce v-aţi iluminat şi aţi absolvit planul pământesc. Dar cerul descris de creştinism este prea letargic şi prea simplificat pentru a se potrivi cu adevărul, căci sufletul progresează la nesfârşit prin diferite dimensiuni cereşti şi îndeplineşte diverse sarcini şi slujiri când se întoarce acasă la Unimea din care a plecat.

Învăţăturile despre păcatul originar, păcat, în general, cer şi iad, Dumnezeu ca cel ce pedepseşte şi atâtea alte idei false, au fost inserate în Biblie ca mijloc de control al oamenilor prin frică şi vinovăţie şi de a-i menţine în structura bisericii. Dacă biserica îţi spune minciuni şi ţi se bagă în cap că vei merge în Iad dacă nu crezi acele minciuni, atunci eşti prins într-un sistem de credinţă dăunător, care îţi va face evoluţia spirituală mult mai dificilă. Mulţi îşi petrec vieţi după vieţi aderând la astfel de sisteme de credinţă, până când găsesc curajul de a se elibera.

Aceasta nu înseamnă că creştinismul sau religiile în general nu sunt niciodată de ajutor. Aşa cum am spus mai devreme, majoritatea oamenilor trăiesc chiar şi în structuri religioase rigide adevărata spiritualitate şi sentimentul de a fi conectat la ceva dincolo de ei înşişi. Religiile oferă, de asemenea, sprijin social şi unele orientări morale utile. Şi mulţi îi slujesc pe cei săraci şi năpăstuiţi.

Din păcate, chiar dacă biserica învaţă iubirea frăţească, aşa cum am făcut-o şi eu, creştinii sunt adesea critici faţă de cei care nu le împărtăşesc credinţele sau care sunt, pur şi simplu, diferiţi. Şi adesea, nu-şi recunosc ipocrizia judecăţii lor. În acest fel, ego-ul a corupt creştinismul, iar biserica nu pare să recunoască acest lucru sau să încerce să-l corecteze. Din contră, biserica tinde să hrănească în adepţi un sentiment vanitos de virtute şi superioritate, care, foarte ades, duce la conflicte cu cei care nu sunt de acord cu ei.

Nu asta v-am învăţat. Am predicat: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Punct. Fără excepţii. Nu am spus: „Iubeşte-ţi aproapele numai dacă este ca tine” sau „Iubeşte-l pe aproapele tău numai dacă este creştin sau heterosexual”. V-am învăţat că aproapele tău nu este diferit de tine, că toţi sunt la fel în ochii lui Dumnezeu. Toată lumea este Dumnezeu. Aceeaşi împărăţie a cerurilor este în fiecare.

Nu am avut intenţia de a crea o religie şi nu am fost implicat în crearea creştinismului. Şi totuşi, în numele meu a fost creată o religie. Nu spun asta cu mânie, pentru că nu sunt capabil de această emoţie. Vreau doar să clarific asta celor pentru care numele meu şi creştinismul par a fi acelaşi lucru.

Când mi-am asumat această misiune, am ştiut că aşa se va întâmpla. Ştiam că învăţăturile mele vor fi folosite greşit şi înţelese greşit. Acest lucru era menit să se întâmple, având în vedere starea de conştiinţă a majorităţii omenirii. Şi astfel, totul a decurs aşa cum a decurs.

Dar majoritatea dintre voi sunteţi mult mai sofisticati decât cei din timpurile vechi, mult mai raţionali şi mai capabili să pătrundeţi minciunile care vi s-au spus. Şi totuşi, atât de mulţi încă nu le pătrund. Sper că ceea ce afirm aici vă va oferi unora dintre voi permisiunea de care aveaţi nevoie pentru a gândi cu capul vostru şi pentru a decide singuri ce este adevărat. Vă rog să vă amintiţi că eu am predicat dragostea, iar orice credinţă care duce la un comportament neiubitor nu poate fi învăţătura mea.

Este bine să-i judeci pe alţii sau este bine să fii iubitor?! Acestea sunt stări de conştiinţă care se exclud reciproc. Dacă credinţele tale religioase te determină să fii critic şi lipsit de iubire faţă de cineva, atunci ar trebui să pui la îndoială aceste credinţe. Nu trebuie să te simţi vreodată înfuriat sau supărat sau nemulţumit sau superior faţă de cineva. Nu asta a fost calea mea. Aceste sentimente duc doar la suferinţă. Alege, în schimb, dragostea. Alege doar dragostea. Este atât de simplă, într-adevăr, mult mai simplă decât ura sau dispreţul.

Judecata şi ura îţi epuizează energia. Te fac şi pe tine nefericit, nu numai pe alţii. Acesta este un motiv suficient pentru a nu mai judeca. „Fă-le altora aşa cum ai vrea ca să-ţi facă ei ţie”. Nu vrei să fii judecat, deci nu-i judeca pe alţii. Opreşte critica. Nu te-am învăţat să judeci. Dumnezeu nu judecă. Numai ego-ul judecă.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
7 octombrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=mDzxy3Lg4ZU