<  Index mesaje de la Cristos


Sinceritatea

Capitolul 17, "Sinceritatea", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Embodying Christ Consciousness" (Isus vorbeşte: Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată la 22 martie 2020.

R.P.

Jesus

Capitolul 17: SINCERITATEA

«Sinceritatea este importantă. Fără onestitate, o societate nu poate să prospere şi să fie liberă. Faptele sunt importante, iar pentru ca societatea să fie sănătoasă şi liberă, este necesar să fim sinceri în legătură cu faptele. Minciuna înseamnă să nu fii sincer despre fapte, despre adevăr. Dar astăzi vreau să vorbesc despre un alt fel de onestitate: a fi sincer în ceea ce gândeşti.

Dacă te încrezi doar în ceea ce gândeşte ego-ul sau vocea din mintea ta, iar în cea mai mare parte aşa este, şi dacă majoritatea sunt minciuni sau jumătăţi de adevăr, ceea ce şi sunt, atunci francheţea despre ce gândeşti este total inutilă. Înseamnă doar că dai glas condiţionărilor şi jumătăţilor de adevăr care îţi trec prin minte: adică judecăţile, presupunerile, opiniile, credinţele subiective şi poveştile care alcătuiesc ego-ul, sinele fals. Să fii franc despre ce crede ego-ul sau sinele tău fals doar întăreşte ego-ul şi iluzia, atât în tine, cât şi în ceilalţi. Să fii onest în privinţa unor minciuni înseamnă doar că înmulţeşti minciunile.

Dar este mai rău decât atât, pentru că aceste minciuni te rănesc pe tine şi pe ceilalţi. Minciuna doare, pentru că nu e făcută să dea o senzaţie plăcută. Adevărul se simte plăcut, dar minciunile nu. Când ego-ul îşi exprimă judecăţile, opiniile, credinţele şi poveştile, adesea, acestea îi rănesc pe ceilalţi. Adesea sunt dure. Dar sunt, de asemenea, dure şi cu tine însuţi. Te fac să te simţi mărunt şi te contractă energetic. Este important să observi acest lucru. Ego-urile rănesc şi doare să fii un ego.

Oamenii cred în sinceritate, de aceea simt adesea că ar trebui să fie sinceri cu ceilalţi despre ce gândesc. Dar să-i spui unei prietene, de exemplu, că nu-ţi place cum s-a coafat (sau să i-o spui soţului ei) nu este genul de sinceritate care întăreşte relaţiile şi societăţile, iar tocmai acesta este testul. Dacă eşti sincer fără a avea iubire şi fără a le da celorlalţi tărie şi fără a-i face să se simtă relaxaţi şi în pace, atunci aceasta nu este sinceritate, ci acţiunea ego-ului. Ceea ce crezi tu nu este adevărul suprem şi, de cele mai multe ori, este o judecată personală, inutil de împărtăşit.

Adevărata sinceritate – onestitatea faţă de fapte, adevăr – nu este răuvoitoare. Cum ar putea fi faptele răuvoitoare?! Ele nu sunt interpretări personale. Doar sinceritatea ego-ului este dezagreabilă. Aşa că, iată regula de bază: dacă sinceritatea va răni, atunci nu fi sincer. În schimb, fii amabil şi toată lumea se va simţi bine, inclusiv tu.

Înainte de a spune cuiva ce gândeşti, examinează-ţi motivele. O faci pentru el sau i-o faci lui – pentru a-l manipula sau răni sau pentru a-l convinge că-i eşti superior? Şi aminteşte-ţi: Chiar dacă intenţia ta este de a oferi un sfat util, dacă acel sfat nu a fost solicitat, el va fi probabil interpretat ca o critică şi nu va fi de niciun folos.

Majoritatea conversaţiilor conţin ceea ce gândesc oamenii, ceea ce gândeşte vocea din cap, nu fapte, nu comunică informaţii. Conţin atracţiile şi repulsiile oamenilor, păreri, dorinţe, temeri, judecăţi, presupuneri despre ceilalţi şi poveşti despre ceea ce s-a întâmplat (de obicei, cu unele înflorituri). În majoritatea conversaţiilor, ego-ul îşi exprimă viziunea asupra lumii. Îşi expune lumea sa interioară pentru ca toţi să o vadă.

Poţi afla multe despre ego-ul tău observând ce transmite celorlalţi. Acesta ar putea fi singurul merit al acestor tipuri de discuţii. În cel mai bun caz, ele facilitează interacţiunile sociale, dar dacă sunt singurele tipuri de convorbiri pe care le ai, îţi vor lăsa o senzaţie de deşertăciune. Despre ce vorbesc ego-urile nu este chiar atât de interesant, cu excepţia cazului în care îţi plac melodramele, bârfele şi stârnirea emoţiilor, care sunt preferatele ego-ului.

Nu pot fi purtate nişte dialoguri reale între ego-uri, care sunt mai interesate de ceea ce au ele însele de spus decât de ceea ce au alţii de spus. Ego-urilor le place să discute cu alte ego-uri, dar, de obicei, în scopul de a le convinge de dreptatea lor, nu pentru a afla informaţii noi.

Ego-urile nu sunt prea interesate să înveţe şi să se dezvolte. Pentru aceasta, conversaţia ar trebui să treacă dincolo de nivelul ego-ului, de la „gândesc” sau „cred”, la nivelul mai profund şi mai adevărat al lui „nu ştiu”. Mintea care crede că ştie este o minte închisă, în timp ce mintea care admite că nu ştie este încă deschisă la noi informaţii. Observaţi cât de multe pretinde ego-ul că ştie, cât de mult ţine la ceea ce pretinde că ştie şi cât de puţin doreşte să admită că nu ştie. Mult mai multe nu se ştiu decât se ştiu şi ar fi o dovadă de înţelepciune să fii sincer în această privinţă.

Oamenii cu mintea deschisă au o şansă reală de a comunica, de a învăţa şi de a creşte, dar asta îi solicită să iasă din ego şi să intre în Inimă, unde iubirea şi adevărul pot fi explorate şi descoperite împreună.

Când spun „să intre în Inimă”, nu mă refer la alunecarea în sentimentalisme, deoarece emoţiile aparţin sinelui fals. Vorbesc despre Inima spirituală, care te conectează cu înţelepciunea ta înnăscută, adevărata cunoaştere, intuiţia ta. Când te afli în Inimă, atunci devine posibil să spui ceva realmente semnificativ în acel moment şi adevărat în sensul cel mai profund al cuvântului. Când Inima are ceva de spus, îţi dă de ştire printr-un imbold de a vorbi. Această senzaţie că ceva trebuie să fie spus prin tine, deşi nu eşti sigur ce va fi, vine din Inimă. Atunci când Inima este gata să vorbească, cuvintele izvorăsc şi eşti la fel de surprins ca oricine, pentru că nu ştiai ce vei spune. Cuvintele, pur şi simplu, ţi-au ieşit pe gură. Cuvintele care vin din Inimă îi fac pe toţi să se relaxeze şi aşa vei şti că ai spus adevărul.

Acum, compară cu ego-ul! Când ego-ul vorbeşte, şi atunci simţi o presiune de a vorbi, dar e din cauză că ego-ul vrea să vorbească despre sine, vrea să i se dea atenţie sau vrea să demonstreze că ştie ceva. Gândurile despre ceea ce vrei să spui ţi se învârt în cap în timp ce aştepţi cu nerăbdare ocazia de a vorbi. Apoi, când începi să vorbeşti, simţi o contracţie în corp şi o preocupare pentru propria persoană, toate acestea semnalând că ego-ul tău este în funcţiune. După ce ai terminat de vorbit, nu există o senzaţie de „Ahh”, de relaxare, ci că ai nevoie de mai mult: adică ai nevoie de aprobare pentru ceea ce tocmai ai spus, ai nevoie de mai multă atenţie, ai nevoie de a te simţi special.

Nu te simţi bine când ai astfel de nevoi. Nu există pace când ai nevoie de ceva. Nevoia te face să te simţi mic şi contractat, nu relaxat şi în largul tău. Se dovedeşte că încercările tale de a obţine ceva personal dintr-o conversaţie nu fac decât să se întoarcă împotriva ta, lăsându-te cu o dorinţă nesatisfăcută pentru ceva ce nu poţi căpăta niciodată îndeajuns. Ego-ul este o groapă fără fund care nu poate fi umplută niciodată.

Aşa cum am spus adesea, contracţia este un semn al identificării cu ego-ul, în timp ce relaxarea este un semn al armonizării cu sinele divin, cu Adevărul. Minciunile şi nevoile, dorinţele şi temerile şi preferinţele nu te lasă niciodată să te simţi relaxat şi complet, în timp ce adevărul o face, indiferent că este un adevăr relativ sau Adevărul cu majusculă. Ştii când auzi adevărul, deoarece corpul tău se relaxează şi se simte în largul său. Când auzi adevărul, simţi fie un „Ahhh” (de uşurare), fie un „Ah-ha” (de surpriză plăcută)!

Corpul tău este un instrument minunat de ghidare a conversaţiilor. Chiar şi numai când te gândeşti să dai glas ego-ului, te vei contracta energetic. Pe de altă parte, când dai glas adevărului sau la ceva ce vrea să vorbească prin tine, te simţi încântat şi, în acelaşi timp, în pace.

Acestea sunt două stări foarte diferite, deci nu sunt atât de greu de distins, dar trebuie să vrei să dai atenţie stării şi trebuie să vrei să rămâi fidel adevărului mai mult decât să-ţi urmezi tendinţele prestabilite. Asta nu-i atât de uşor, deoarece ego-ul tău doreşte cu tărie să facă ceea ce a făcut întotdeauna. Vrea să creeze melodramă şi probleme, să stârnească emoţii, să aibă dreptate, să fie special şi să obţină atenţie.

Soluţia este, în primul rând, să observi ce pune la cale ego-ul. Observă cum te împinge ego-ul să vorbeşti, observă ce fel de lucruri doreşte ego-ul să spui şi, cel mai important, observă ce încearcă să obţină pentru sine spunând ceea ce spune. Încearcă să aibă dreptate? Să fie superior? Să fie special? Încearcă să atragă atenţia? Încearcă să fie Cel care ajută sau Mântuitorul altora? Încearcă să-şi ridice statutul în lume sau să obţină altceva ce îşi doreşte de la alţii? Ego-ul are întotdeauna un interes. Care este interesul ego-ului tău? Asta trebuie să examinezi când eşti împreună cu alţii.

În al doilea rând, când eşti cu alţii, fă un efort conştient de a nu vorbi sau a vorbi foarte puţin. Când simţi imboldul de la ego să vorbeşti, abţine-te.

Cu cât îţi reţii mai des impulsurile egotice, cu atât devine mai uşor acest lucru. Acest lucru necesită exerciţiu, dar cu practica, în cele din urmă îţi vei stăpâni ego-ul.

Sinele divin este receptiv. El ascultă, şi asta este, de fapt, ceea ce vor alţii de la tine. Când asculţi, iubirea curge de la tine spre alţii şi apoi înapoi la tine. Sinele divin este întotdeauna amabil. Când vorbeşti, cuvintele să-ţi fie blânde. Oferă-ţi acest cadou ţie şi celorlalţi. Bunătatea este mai sinceră decât asprimea, pentru că bunătatea vine din adevăr – adevărul cel mai profund, acela că eşti iubire şi eşti aici să iubeşti.

Vă mulţumesc că aţi fost aici. Vă mulţumesc că vă devotaţi iubirii. Eu sunt cu voi mereu.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
15 octombrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=8dcMnAPBIeE