<  Index mesaje de la Cristos


Iadul nu este un loc anume

Capitolul 21, "Iadul nu este un loc anume", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Embodying Christ Consciousness" (Isus vorbeşte: Despre întruchiparea Conştiinţei Cristice). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat şi la sfârşitul acestui articol). Traducerea de mai jos provine din varianta originală în engleză, publicată la 21 octombrie 2018.

Jesus

Capitolul 21: IADUL NU ESTE UN LOC ANUME

«Aşa cum am explicat într-un mesaj anterior, Împărăţia cerurilor se află în interiorul vostru. Acelaşi lucru este valabil şi cu Iadul. Nu există niciun loc numit Iad. Ca şi cerul, iadul este o stare de conştiinţă. Din fericire, raiul este starea ta naturală sau adevărată de conştiinţă, în timp ce iadul este ceea ce trăieşti atunci când te identifici profund cu ego-ul în sensul său cel mai negativ.

Este o veste bună că iadul nu este starea ta naturală, deşi este starea de conştiinţă în care trăiesc majoritatea oamenilor, într-o măsură mai mare sau mai mică. În măsura în care se identifică cu ego-ul lor, sunt în iad. De ce? De ce este conştiinţa egotică atât de infernală? Este infernală, pentru că este opusă Adevărului. În starea egotică de conştiinţă, crezi că îţi lipseşte şi eşti separat de Tot-ceea-ce-este, şi asta, pur şi simplu, nu este adevărat. Viaţa este atât de bună cu tine, încât te face să te doară atunci când crezi o asemenea minciună, pe când Adevărul te umple cu pace şi iubire.

Dualitatea, care este experienţa oferită de această lume, înseamnă trăirea iubirii la un capăt al spectrului, adică raiul, şi absenţa iubirii la celălalt capăt al spectrului, adică infernul. Capătul infernal al spectrului înseamnă lipsa adevărului şi lipsa iubirii, motiv pentru care este iadul. Spectrul este o scală de iubire: de la iubirea deplină la măsuri tot mai mici de iubire.

Ideea este că nu există un opus al iubirii. Opusul iubirii este o absenţă a iubirii, care are ca rezultat frica şi suferinţa. Oamenii suferă din cauza lipsei de legătură cu iubirea, cu Sursa şi cu adevărul, cauzată de încrederea în minciunile propagate de sinele fals prin vocea din cap.

Aceasta este o veste bună, deoarece remediul constă în a vedea adevărul – anume că, deşi te-ai putea simţi separat de Tot-ceea-ce-este, de fapt, nu eşti separat, n-ai fost niciodată şi nici n-ai putut fi. Tu aparţii Sursei, la fel cum degetele aparţin mâinii. Eşti iubirea, chiar ea, travestită sub forma unui individ, a unui sine separat.

Nu ai de biruit în tine vreun rău, ci numai amăgirea: adică iluzia că eşti separat. Credinţa că ar fi separaţi de Dumnezeu, că ar fi altceva decât iubirea şi senzaţia de a fi separaţi îi determină pe oameni să facă uneori lucruri dăunătoare şi chiar rele. Dar nimeni nu este rău, întrucât nimeni nu este, de fapt, separat de iubire. Faptele distructive sunt făcute din frică, din disperarea de a supravieţui şi de a controla situaţia cu orice preţ.

Adevărul este că toată lumea este făcută din aceeaşi substanţă: dragostea. Când elimini iluzia că ai fi altceva decât iubire, te eliberezi de suferinţă. Atunci, sinele tău divin se dă în vileag, iar el este iubitor, bun şi milos. Toată lumea, în esenţă, este iubitoare, bună şi miloasă. Dar dacă nu crezi că eşti iubire şi dacă nu eşti conectat la esenţa ta de iubire, nu te vei comporta cum trebuie. Te vei comporta conform fricii tale, senzaţiei de lipsă şi celorlalte credinţe greşite şi emoţii ale ego-ului.

Credinţele şi emoţiile sunt atât de puternice! Credinţele eronate şi emoţiile şi faptele care decurg din ele provoacă toată suferinţa din lume! Din păcate, credinţele sunt foarte greu de schimbat. Ego-ul, care este fundamentul sinelui fals, nu-şi schimbă uşor convingerile! Dacă credinţele s-ar schimba uşor, sinele fals nu s-ar mai putea auto-susţine.

În cel mai bun caz, ego-ul îţi dă doar senzaţia de a fi o persoană separată. În cel mai rău caz, senzaţia de separare a ego-ului cauzează tot felul de suferinţe ţie şi celorlalţi. Doare să fii separat! Doare să fii despărţit de dragoste, de Adevăr, de Dumnezeu. Iar oamenii care suferă tind să-i rănească pe alţii.

Această senzaţie de separare există deoarece, pentru ca Dumnezeu să poată crea şi să experimenta tot ceea ce El doreşte să creeze şi să experimenteze, a fost necesar să formeze în fiinţele umane senzaţia de a fi o persoană separată. În acest scop a fost creat ego-ul, iar ego-ul e de folos creaţiei prin aceasta.

Dar când a fost creat ego-ul, s-a mai întâmplat ceva: El s-a despărţit de iubire, ceea ce a creat posibilitatea ca fiinţele umane să se rănească reciproc, să lupte, să urască şi să trăiască alte emoţii negative, cum ar fi gelozia, invidia, duşmănia şi răzbunarea.

Nu toată lumea are un ego atât de îndepărtat de dragoste. Mulţi au un ego foarte bine gestionat şi controlat. Cu alte cuvinte, în spectrul iubirii, ei sunt undeva pe la mijloc sau spre capătul superior: Au un ego, dar ego-ul lor este temperat de iubire. Se identifică uneori cu ego-ul, dar nu întotdeauna. În cea mai mare parte a timpului, nu lasă ego-ul negativ să se amestece în relaţiile lor şi în acţiunile pozitive. Deşi se simt indivizi separaţi, ei au totuşi acces la esenţa lor de iubire.

Totuşi, o cu totul altă poveste este cu cei care se identifică intens cu ego-ul, cei aflaţi la celălalt capăt al spectrului. Ei au pierdut legătura cu dragostea. Ca o insignă de onoare, ei se mândresc că nu le pasă de ceilalţi, de parcă acesta ar fi semnul unei persoane puternice şi independente, nerealizând că „nimeni nu este o insulă” [n.tr. – citat celebru din poetul John Donne] şi că fericirea şi împlinirea adevărată nu pot veni decât din dragoste, iubind semenii şi, mai mult, iubind viaţa şi iubindu-L pe Dumnezeu.

Cei desprinşi de dragoste, separaţi de Inimă, îi rănesc pe ceilalţi şi lovesc profund, deşi poate că nu în mod evident sau chiar nu-şi dau seama. Poate că au fost abuzaţi emoţional ori fizic sau vătămaţi în primii ani de viaţă şi, în consecinţă, s-au închis către dragoste. Aceştia provoacă cel mai mult rău în lume şi, în esenţă, trăiesc în iad.

Iadul este locul în care nu-ţi pasă de ceilalţi. Când nu-ţi pasă de ceilalţi, suferi, pentru că natura ta este să iubeşti. Ca să fii autentic, aliniat cu adevărata ta natură, trebuie să iubeşti. Când acţionezi împotriva adevăratei tale naturi, te va durea în mod obligatoriu, căci altfel, cum ai putea descoperi vreodată natura ta divină?!

Iadul este starea de conştiinţă în care eşti obsedat de propriul eu. Problema este că eul de care eşti pasionat este sinele fals, care, prin firea lui, nu este niciodată fericit. Suferinţa este cauzată de concentrarea ta pe ceea ce nu este adevărat – pe un sine care este fals şi pe minciunile născocite de el. Cum ai putea găsi fericire sau satisfacţie în aceasta?!

Sinele fals este un sine imaginar care este programat să zică: „Nu sunt în regulă. Nu eşti în regulă. Viaţa nu este în regulă.” Cum să nu te facă concentrarea pe un astfel de sine să te simţi altcumva decât mizerabil?! Sinele fals întâi creează nefericirea, apoi se luptă cu ea şi suferă din cauza acestei stări.

Dar asta nu este tot. Sinele fals, care se manifestă ca vocea din capul tău, este alcătuit din tot felul de neînţelegeri şi minciuni, cum ar fi ideea că ai avea nevoie de altceva decât ceea ce ai deja ca să fii fericit, când adevărul e că stă în firea ta să fii fericit. Iubirea te face fericit şi iubeşti în mod natural, iar iubirea nu necesită să fii cumva sau să ai ceva.

Vocea din capul tău îţi spune că nu ai tot ce trebuie ca să fii în regulă şi să fii fericit, când de fapt este invers. Această voce îţi creează sentimente de teamă, furie, desconsiderarea propriei valori, rivalitate, invidie, nemulţumire, tristeţe şi depresie. Iar aceste sentimente duc la decizii proaste şi conflicte cu ceilalţi şi, în cel mai rău caz, la un comportament infracţional în încercarea de a obţine ceea ce crezi că trebuie să dobândeşti pentru a supravieţui şi a fi fericit.

Sinele fals este un sine nefericit şi un sine nefericit nu-i iubeşte pe ceilalţi, iar cei care nu-i iubesc pe ceilalţi nu prea vor fi iubiţi. Deci, acesta este un cerc vicios la propriu şi la figurat. O viaţă trăită ca ego, ca sinele fals, fără contact cu adevărata ta natură sau iubirea, este, într-adevăr, iadul.

Din fericire, majoritatea oamenilor nu sunt chiar atât de separaţi de adevărata lor natură, de dragoste. Majoritatea oamenilor înţeleg importanţa iubirii şi cred în dragoste, slavă Domnului! Dar este util ca aceia dintre voi care cunosc ce e dragostea să îşi dea seama că mai există şi dintr-aceia atât de rupţi de ea, încât nu ştiu cum este dragostea şi, deci, nu cred că ar fi reală sau importantă, deşi nu există nimic mai important. Acesta este motivul pentru care ei le fac rău altora.

Să fii rupt de ceea ce face ca viaţa să aibă sens şi să fie demnă de trăit – adică rupt de scopul vieţii – înseamnă goliciune sufletească, iar cei aflaţi în această situaţie încearcă să umple acea goliciune cu lucruri materiale, plăceri, bani, putere, recunoaştere şi altele. Dar astfel de lucruri nu sunt niciodată suficiente, pentru că ele nu te satisfac cu adevărat. Este iadul să flămânzeşti după mai mult şi să nu te saturi niciodată. Aşa se simt mulţi oameni.

Desigur, toţi ştiţi care este remediul. Pentru că vă aflaţi pe calea spirituală, aţi descoperit deja destul din adevăr ca să nu mai fiţi păcăliţi de astfel de minciuni. Cu toate acestea, merită a fi repetat că remediul este dragostea. Dragostea este materia din care sunteţi făcuţi. Dragostea stă la baza vieţii. Dragostea face ca lumea să funcţioneze, nu dragostea romantică, ci acest sentiment misterios din mijlocul pieptului, în zona Inimii, pe care îl numiţi dragoste, dar despre care nu puteţi spune mai mult.

Mesajul meu pentru voi astăzi, ca întotdeauna, este să mergeţi spre iubire. Fiţi iubire, exprimaţi iubirea, dăruiţi iubire şi atunci veţi fi fericiţi.

Vă mulţumesc că aţi fost aici. Vă mulţumesc că aţi fost deschişi la acest mesaj. Sunt mereu cu voi.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
30 octombrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=JTyqfs7s-7o