<  Index mesaje de la Cristos


Realitatea (1)

Prima parte din capitolul 4, "Realitatea", al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „What Jesus Wants You to Know Today" (Ce vrea Isus să se ştie astăzi).

Acest fragment nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

Jesus

CE VREA ISUS SĂ SE ŞTIE ASTĂZI

Capitolul 4: REALITATEA (prima parte)

«Ego-ul percepe greşit viaţa. Îşi imaginează că lumea şi viaţa sunt altfel decât sunt. Ego-ul „vede ca printr-o sticlă, întunecos” [n.tr. – 1 Corinteni 13:12]. Lentila prin care priveşte lumea este murdară şi lumea îi pare mai înfricoşătoare şi mai dificilă decât este ea. Ego-ul nu vede viaţa aşa cum este de fapt. Lumea, aşa cum ego-ul şi-o imaginează, este o iluzie.

Pe de altă parte, realitatea este modul în care sunt viaţa şi lumea de fapt. Când priveşti cu ochii Divinului, vezi lumea şi viaţa aşa cum sunt ele de fapt. Ai de-a face cu realitatea, nu cu iluzia. Calea spirituală înseamnă a învăţa să priveşti cu ochi clari şi puri, ochii unui copil mic al cărui ego nu e dezvoltat pe deplin şi care a avut parte de puţine condiţionări.

Când iluzia este înlăturată, cum arată realitatea? E simplu. Este doar atât: orice trăieşti acum, dar fără evaluarea sau comentariul vocii din cap. Înseamnă doar asta: că stai oriunde stai, că respiri oricum respiri, că vezi orice vezi, că auzi ceea ce auzi şi simţi ceea ce simţi. Realitatea este o experienţă fără gânduri. Gândurile creează iluzia, iar când gândurile se opresc sau rămân în fundal, trăieşti realitatea.

În realitate, nu există trecut sau viitor, ci doar acum. Acumul – realitatea – se schimbă întotdeauna. Ca un râu care este în constantă mişcare, Acumul dă naştere continuu la noi experienţe, iar ceea ce a fost dispare fără regrete. Acumul aduce noi privelişti, sunete, mirosuri, gusturi, senzaţii, intuiţii, inspiraţii, îndemnuri de acţiune şi informaţii. Acumul este un flux de experienţă în continuă schimbare. Aceasta este realitatea.

Corpul-minte este mecanismul senzorial care este capabil să înregistreze această experienţă continuă, proaspătă. Tu eşti mecanismul senzorial al lui Dumnezeu, dar eşti mai mult decât un mecanism senzorial. Ai braţe şi mâini care pot influenţa viaţa şi picioare care se pot deplasa prin viaţă. Şi ai liberul-arbitru. Eşti capabil să acţionezi în mod liber asupra vieţii, şi de aici apare distracţia.

Dumnezeu se distrează jucându-se în viaţă prin intermediul persoanei tale. Totuşi, uneori, liberul tău arbitru, şi uneori chiar voia lui Dumnezeu, creează experienţe care nu sunt prea distractive, dar înveţi ceva din acele experienţe. Orice se întâmplă îl mulţumeşte pe Dumnezeu, care nu are vreo preferinţă despre ce anume experimentează. Lui Dumnezeu îi place să înveţe şi Dumnezeu adoră provocările. Lui Dumnezeu îi place orice experienţă, chiar şi aceea de a nu-i plăcea o experienţă, care este una obişnuită, fiindcă ai un ego.

Nu este vina ta că ai un ego care creează o experienţă iluzorie a realităţii. Dumnezeu a conceput ego-ul tocmai pentru a face asta, astfel încât Dumnezeu să se poată juca în această realitate iluzorie. La fel cum poate că-ţi place să vizionezi un film de groază, lui Dumnezeu îi place să fie speriat şi provocat în modurile în care te provoacă ego-ul.

Pentru Dumnezeu, ca şi pentru tine, provocarea de a avea un ego este o experienţă temporară, în care ai intrat pentru distracţia provocării, ştiind tot timpul că Dumnezeu nu se poate pierde definitiv în această realitate iluzorie. Şi aceasta face parte din proiect: Aveţi în destin ca, la un moment dat, să pătrundeţi prin iluzia creată de mintea egotică şi să vă amintiţi cine sunteţi cu adevărat. Acesta este momentul în care vă aflaţi majoritatea dintre voi în călătoria umană. Descoperiţi acum adevărul despre viaţă şi despre cine sunteţi cu adevărat.

Odată ce cunoşti adevărul, chiar şi intelectual, călătoria devine mult mai uşoară. Odată ce ştii că este o iluzie, îşi pierde puterea asupra ta. Cunoaşterea adevărului îţi oferă o perspectivă de ansamblu. Este ca şi cum ai vedea lumina de la capătul tunelului: poţi vedea că există un drum de ieşire din suferinţă şi că drumul este clar către lumină. Respiri uşurat şi totul devine mult mai uşor din acel moment.

Cunoaşterea adevărului te ajută să-ţi uşurezi suferinţa, dar mai trebuie să mergi spre lumină încă ceva timp înainte de a fi complet în lumină şi a te recunoaşte ca fiind lumină. Cât timp mai eşti în tunel, continui să fii influenţat de ego, dar, totodată, începi să te simţi ca fiind lumina. Oscilezi, simţindu-te ba ego-ul, ba Divinul. Acest balans înainte-înapoi poate continua foarte mult timp până îţi dai seama că nu eşti deloc ego-ul, ci lumina. Dar pentru o vreme, te simţi ca fiind amândouă.

Trezirea este atunci când ieşi din tunel în lumină şi laşi tunelul în urmă. Vechea ta senzaţie că eşti mic, captiv şi suferind este înlocuită de o nouă senzaţie de sine mai spaţioasă, care nu este limitată de idei despre cine ai fi, ci este, pur şi simplu, trăirea a ceea ce eşti. Ceea ce ai lăsat în urmă în tunel sunt toate ideile despre tine care te-au făcut să te simţi cu lipsuri şi nefericit. Fără toate acele idei, te poţi simţi mai clar fiinţa care eşti şi ai fost dintotdeauna.

Da, ai un corp-minte, dar acesta este văzut în mod clar ca fiind doar un vehicul pentru ca fiinţa ta să călătorească prin viaţă. Corpul-minte nu este cine eşti. Este ceea ce-ţi permite să trăieşti această viaţă, dar nu are nimic de-a face cu cine eşti cu adevărat. Eşti spirit şi ai fost dintotdeauna, la fel ca noi, cei din dimensiunile superioare. Spiritul care te animă pe tine nu este diferit de spiritul care ne animă pe noi şi pe orice altceva creat vreodată. Este acelaşi spirit. Există un spirit în fiecare fiinţă creată.

Lasă această idee să te pătrundă. Cine eşti tu nu-i nici mai mult nici mai puţin decât cine sunt eu. Suntem la fel, dar în costume diferite, în aceeaşi călătorie spre Acasă, dar în locuri diferite de-a lungul acestei călătorii. Cei dintre voi care sunteţi Copiii Stelelor nici măcar nu sunteţi într-un loc diferit de al meu în această călătorie, ci doar lucraţi în această dimensiune inferioară pentru o vreme, înainte de a reveni în dimensiunile superioare.

Nu există vreo fiinţă mai bună decât tine şi nici vreo fiinţă mai rea decât tine. Este aceeaşi fiinţă cu măşti diferite. Aceasta înţelegi când te trezeşti. Îţi dai seama de identificarea ta cu tot ceea ce există şi că tot ceea ce există este diferit doar ca formă, dar nu diferă în niciun alt mod de tine, de cine eşti cu adevărat.

Iluzia înseamnă toate ideile pe care le ai despre tine, care sunt doar condiţionări, o programare. Te gândeşti la tine într-un anume fel şi asta te face să te comporţi parţial într-un anumit fel. Şi ai alte programe, reflectate în harta astrologică, care te programează cu o anumită personalitate, impulsuri, talente, înclinaţii şi scop al vieţii. Singurul lucru care te face diferit de o altă fiinţă umană, în afară de corpul tău (vehiculul spiritului tău), sunt aceste condiţionări şi programe.

Corpul şi această programare sunt suficiente pentru a-ţi oferi senzaţia de a fi un sine separat, care este pusă intenţionat şi la îndemână pentru a putea trăi o viaţă umană. Eşti menit să ai această programare şi senzaţia de a fi un individ, căci altfel cum ai putea avea o viaţă unică şi o experienţă unică a vieţii?! Aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu când ţi-a dăruit această programare şi un ego care-ţi dă senzaţia de a fi un sine separat.

Mai mult decât atât, oricine are o programare imperfectă şi, uneori, problematică. Nimeni nu este programat să fie perfect; toată lumea este programată pentru imperfecţiune. Nu este vina ta că eşti imperfect, că ai probleme sau că ai răni de vindecat sau defecte de personalitate de corectat.

Nu prea poţi face mare lucru în privinţa programării pe care o ai. Chiar dacă te străduieşti foarte mult să devii cea mai bună persoană, tot vei mai avea unele defecte şi vei mai face greşeli. Aşadar, te rog să nu crezi că scopul vieţii ar fi să devii perfect. Nu este. Nu vei reuşi niciodată asta. Trebuie să te accepţi ca fiind imperfect şi să te ierţi pentru imperfecţiunile tale, şi să-i ierţi şi pe ceilalţi pentru ale lor.

Toate acestea sunt intenţionate şi aşa sunt menite să fie. Deci, nu are rost să te plângi sau să te simţi vinovat pentru programarea felului tău de a fi. Nu poţi fi altfel decât eşti; şi totuşi, evoluezi continuu şi devii un vehicul mai rafinat pentru sinele divin.

Din cauza acestei programări şi a ego-ului, care este tot o programare, există suferinţa. Este încorporată în viaţă şi inevitabilă. Deci, haide să vorbim puţin despre suferinţă, pentru că este important să înţelegi de ce suferă atâta fiinţele umane.

Un răspuns uşor de dat este: fiindcă ai un ego, aşa cum am explicat. Dacă nu ar fi ego-ul, nu ai trăi dualitatea, ci nondualitatea: Unimea. Ceea ce înţeleg prin dualitate este nu doar senzaţia de a fi un individ separat, pe care o generează programarea egoică, ci şi senzaţia că lumea are două aspecte: bun şi rău. Totuşi, în realitate, lumea sau viaţa este nonduală, iar acea Unime este natural bună, deoarece esenţa ei este iubirea.

Dualitatea este pur conceptuală şi este o iluzie: Viaţa pare a fi plină de contrarii, deşi, de fapt, nu este. Mintea priveşte viaţa prin lentila unor astfel de concepte, ceea ce creează o realitate iluzorie. Deşi conceptele sunt utile pentru comunicarea cu ceilalţi, ele nu sunt reale. Nu aparţin realităţii, ci realităţii născocite de minte. Credinţa că astfel de concepte sunt reale duce la suferinţă.

Dar încă nu am răspuns la întrebarea de ce ai un ego care vede viaţa printr-o astfel de lentilă. De ce a creat Dumnezeu un ego care percepe greşit viaţa şi o împarte în bine şi rău? Singura explicaţie posibilă este că Dumnezeu a intenţionat să pună astfel suferinţa în viaţă. Dacă creezi un ego care percepe greşit viaţa, aceste percepţii greşite vor crea obligatoriu suferinţă. A crede minciuni nu poate duce la fericire sau libertate, ci doar la nefericire şi întemniţare într-o realitate falsă. Dumnezeu a creat ego-ul pentru a percepe greşit viaţa şi a provoca suferinţă. Dar, din nou, de ce?

Nu este chiar atât de dificil de răspuns. Dumnezeu a creat un ego care provoacă suferinţă pentru că Dumnezeu a vrut să experimenteze suferinţa. De ce? Pentru că poate. Dacă ai fi veşnic şi ai putea face orice vrei, ai putea explora cum este chiar şi suferinţa. Dacă ai avea toată eternitatea la dispoziţie pentru a experimenta tot ceea ce ar fi posibil în realitate, de ce n-ai explora şi o realitate iluzorie?!

Cu toate acestea, Dumnezeu nu s-a băgat în această dimensiune, unde există iluzie şi suferinţă, fără să aibă şi o cale de ieşire. Planul nu era să se piardă complet şi iremediabil în iluzie. Aşa că, Dumnezeu a pus în experienţa umană şi o cale de ieşire din suferinţă.

Această cale de ieşire este conştientizarea. Dumnezeu s-a asigurat că păstrează o anumită cantitate de conştiinţă-de-Sine în această dimensiune fizică. Şi în cazul în care aceasta s-ar pierde, Dumnezeu s-a asigurat că ar fi alţii în jur care nu ar fi complet pierduţi în iluzie, având o anumită conştientizare a adevărului.

De asemenea, Dumnezeu a creat un fel de ceas intern cu alarmă care să-l trezească pe Dumnezeu din iluzie. La un moment dat în evoluţia fiecăruia, Divinul lăuntric începe să se trezească la adevăr. Conştiinţa se aprinde şi începe să vadă adevărul şi apoi găseşte şi pe alţii care se trezesc sau care s-au trezit deja.

Tu eşti Dumnezeu care se trezeşte la natura ta divină. Aceasta este o veste foarte bună! Nu eşti o jalnică fiinţă umană prinsă într-o lume a suferinţei, aşa cum se simte ego-ul atât de des. Aceea-i realitatea lui, dar nu este realitatea. Realitatea este mult mai binevoitoare decât atât! Bunătatea abundă, iubirea abundă, iar vieţile tale pământeşti nu sunt decât o întrerupere relativ scurtă din toată acea iubire şi lumină.

Pe Pământ, eşti provocat să-ţi găseşti drumul înapoi la iubire şi lumină, după ce ai fost separat de iubire timp de eoni. Eoni înseamnă mult timp. Sute sau chiar mii de vieţi trăite într-o dimensiune fizică sună ca veşnicia, dar sunt doar o clipă din marea călătorie a sufletului tău.

Se câştigă foarte multe prin incursiunea în această dimensiune foarte densă, care nu ar fi putut fi dobândite în alt mod. A trăi pe planeta Pământ este o mare binecuvântare şi multe, multe suflete aşteaptă la coadă pentru privilegiul de a veni pe Pământ. Este un loc foarte special, unde se învaţă lecţii unice şi se poate dobândi o mare compasiune.

Ştiu că nu pare să fie aşa din punctul tău de vedere. Ştiu cât de greu poate fi pe Pământ. Dar aici înveţi că starea ta interioară înseamnă totul pentru fericire şi succes. Trăieşti sub iluzia că fericirea şi succesul constau în obţinerea sau realizarea a ceva exterior ţie, deşi adevărul este că ai avut fericire şi succes tot timpul, în simpla trăire de a fi cine eşti cu adevărat.

Poate cineva să fie mai fericit sau mai de succes decât Dumnezeu?! Tu eşti Dumnezeu. Fericirea lui Dumnezeu şi senzaţia că viaţa este o experienţă minunată şi de succes sunt deja ale tale. Sunt acolo înăuntru, pentru că Dumnezeu este acolo, înăuntrul tău.

Opreşte-te un moment şi simte asta. Poţi să simţi bucuria pe care o simte Dumnezeu fiind viu, prin faptul de a fi viu, pur şi simplu? Poţi să simţi dragostea pe care o are Dumnezeu pentru viaţă şi pentru ocazia pe care corpul-minte i-o dă lui Dumnezeu de a trăi? Poţi să simţi curiozitatea şi entuziasmul lui Dumnezeu de a descoperi cum se va desfăşura această viaţă a ta?

Ca într-un film sau roman minunat, Dumnezeu (şi tu) vă întrebaţi cum se va petrece această poveste care este viaţa ta. Care vor fi câştigurile? Care vor fi pierderile? Urcuşurile şi coborâşurile? Totul este încântător pentru Creator. Poţi simţi toate sentimentele lui Dumnezeu în interiorul tău. Nu sunt emoţiile obişnuite, ci unele mai profunde, mai subtile, mai autentice şi mai aievea decât orice emoţie. Acesta e adevărul. Dumnezeu savurează experienţa de a fi tu! Dumnezeu este fericit şi îndrăgostit de tine şi de toată viaţa. Viaţa e bună!

Înveţi să te armonizezi cu această experienţă internă – experienţa sinelui tău divin. Aceasta este experienţa realităţii, pentru că este ceea ce-i adevărat. Este ceea ce Dumnezeu trăieşte prin tine. Eşti programat să simţi ceea ce trăieşte ego-ul tău, dar odată ce te desprinzi de el, poţi trăi adevărul. Ego-ul simte viaţa ca fiind suferinţă; Dumnezeu trăieşte viaţa în bucurie. Pentru a te elibera de iluzie, nu trebuie să se schimbe nimic în lumea exterioară sau în viaţă, ci doar experienţa ta interioară. Trebuie să înveţi să te acordezi la experienţa vieţii pe care o are Dumnezeu.

Ego-ul este foarte ocupat încercând să schimbe lucrurile în lume şi în viaţă, ca să se simtă mai bine. Te ţine ocupat tot încercând să repari lucrurile şi să obţii lucruri, dar asta nu te conduce niciodată la fericire. Ego-ul nu cunoaşte calea spre fericire. Nu te poate ajuta să descoperi adevărul. El îţi provoacă nefericirea şi îţi ascunde adevărul.

Ar trebui să nu-ţi mai pierzi timpul alergându-ţi coada. Asta face ego-ul. Trebuie să-ţi opreşti activităţile, în special eforturile pentru mai mult şi mai bine, şi să faci alte alegeri. Dacă nu-ţi opreşti activitatea, va fi dificil să vezi ce se întâmplă – adică să percepi adevărul – şi, mai important, să-l trăieşti pe Dumnezeu din tine, căci asta necesită o ascultare tăcută şi o mare sensibilitate, în care ego-ul nu vrea să se angajeze.

Nu ego-ul este cel ce caută adevărul sau se opreşte ca să se privească înăuntru. Cel ce o face este Divinul care se trezeşte în tine. La un moment dat al evoluţiei tale spirituale, Divinul te îndeamnă să faci lucruri care îţi vor ajuta trezirea la adevăr. Divinul te inspiră să cauţi învăţători şi învăţături spirituale, să meditezi şi să faci alte practici, să încetineşti ritmul, să te întorci spre interior, să te odihneşti şi doar-să-fii. Toate acestea sunt cheia descoperirii adevărului despre viaţă şi despre cine eşti. Nu pare atât de greu sau neplăcut, nu-i aşa?!

Totuşi, ego-ul se împotriveşte acestor activităţi la fiecare pas. Împotrivirea sa face ca aceste lucruri să pară dificile, ca o treabă grea, ca şi cum ar fi o corvoadă doar-să-fii, să te întorci spre interior, să asculţi învăţături înălţătoare şi să meditezi! Ego-ul se teme că nu vei realiza obiectivele sale dacă faci aceste lucruri, ceea ce poate fi adevărat, dar vei „realiza” lucruri mai semnificative.

Este important să pui aceste activităţi la mare preţ. A te odihni, doar-a-fi, a privi înăuntrul minţii, a medita şi a absorbi învăţăturile spirituale par ego-ului tău ca un lux sau ca nişte frivolităţi. Ele sunt contrare obiectivelor ego-ului şi, în măsura în care eşti identificat cu ego-ul, îţi vor părea şi ţie o pierdere de timp.

Totuşi, nu există o altă modalitate de a trece de la iluzie la realitate decât făcând aceste lucruri. Acestea constituie calea. Dacă nu eşti gata să mergi pe cale, este în regulă. Dar dacă eşti, atunci trebuie să-ţi petreci o parte din timp făcând aceste lucruri.

Majoritatea dintre voi sunt interesaţi să faceţi aceste lucruri, dar cât de des le faceţi? Fac parte din stilul vostru de viaţă sau sunt doar ocazionale? Viaţa spirituală necesită un anumit stil de viaţă pentru a o susţine. Stilul de viaţă al majorităţii americanilor şi al celor din majoritatea ţărilor moderne este stabilit de ego, nu de Divin. Majoritatea oamenilor îşi alocă puţin timp pentru a se odihni, doar-a-fi, a medita, a contempla şi a se interioriza. Oamenii trebuie adesea să se îmbolnăvească sau să devină invalizi ca să-şi facă timp pentru astfel de lucruri, care sunt adesea tocmai scopul spiritual al apariţiei bolilor şi dizabilităţilor fizice.

Cei care se află pe o cale spirituală ar putea crede că le pot avea pe amândouă, că pot duce atât o viaţă rapidă, stresantă, cât şi o viaţă spirituală. Nu spun că progresul pe calea spirituală ar fi imposibil în cadrul unui stil de viaţă activ şi, cu siguranţă, spiritualitatea este mai importantă ca oricând într-un asemenea stil de viaţă, dar stresul şi prea multă activitate ori asociere cu oamenii vă vor limita semnificativ progresul spiritual.

Acesta este motivul pentru care, de-a lungul timpului, oamenii s-au retras în locuri izolate sau în mânăstiri pentru a-şi continua evoluţia spirituală. Ei o fac pentru că liniştea, singurătatea şi activitatea minimă fac posibilă experimentarea tărâmului subtil, acolo unde sălăşluieşte sinele divin. Zgomotul, oamenii şi activitatea fac contrariul.

Este dificil să trăieşti în lume şi să nu fii afectat de vibraţia generală a oamenilor şi a locurilor, care este în mare parte egotică, cu excepţia locurilor sacre precum bisericile şi templele şi natura. Este dificil să-ţi menţii vibraţia ridicată în mijlocul mulţimii de oameni, nenumăraţilor stimuli senzoriali şi multelor activităţi, care sunt specifice majorităţii oraşelor şi mediilor de muncă.

Unii dintre voi vor trebui să decidă ce este mai important – creşterea spirituală sau avansarea profesională. Pe de altă parte, unii dintre voi sunt meniţi să fie punţi între această lume activă şi spiritualitate, trăind în lume şi aducând aici conştiinţa superioară şi inspiraţia. Acesta este un rol dificil. Trebuie să fiţi capabili să vă integraţi şi să navigaţi prin lumea afacerilor, menţinând în acelaşi timp o stare mai elevată de conştiinţă. Unii dintre voi cu acest rol sunteţi Copiii Stelelor şi aveţi capacitatea să realizaţi această ispravă.

O asemenea transformare a structurilor de muncă este esenţială pentru schimbarea stării generale a conştiinţei de pe planetă. Dacă îşi înalţă conştiinţa numai oamenii din afara lumii afacerilor, cum vor putea ei să producă schimbări în lumea afacerilor?! Aşadar, deşi afacerile şi lumea activă sunt un obstacol pentru păstrarea unei stări de conştiinţă elevate, în acelaşi timp, afacerile şi lumea activă au nevoie de conştiinţa superioară şi de înţelepciunea şi ideile inovatoare care apar natural din ea.

Chiar şi cei care sunt treziţi sau iluminaţi au nevoie de meditaţie, linişte, singurătate şi timp dedicat introspecţiei pentru a rămâne în legătură cu sinele divin, sau Prezenţa. Mulţi presupun, în mod eronat, că meditaţia nu ar mai fi necesară după momentul trezirii, dar încă este necesară, căci altfel veţi aluneca înapoi în starea egotică a conştiinţei, periodic sau definitiv.

Oamenii se pot trezi şi apoi se pot întoarce la somn, iar unul dintre motive este că nu au un stil de viaţă care să susţină trezirea. Alte motive ar fi că nu erau stabiliţi în Prezenţă suficient de ferm înainte de trezire sau că au probleme emoţionale nevindecate care îi ţin legaţi de starea egotică.

A fi trezit este o stare de conştiinţă foarte diferită de cea egotică, iar trezirea îţi modifică viaţa în multe feluri. Activităţile tale se vor schimba în mod natural după ce te trezeşti şi, de obicei, se vor schimba chiar înainte de trezire.

Probabil că se vor schimba şi oamenii cu care-ţi petreci timpul, precum şi cât timp petreci cu ei. După trezire, în general, există mai puţină nevoie de socializare cu ceilalţi şi mai puţină satisfacţie din această activitate. Interacţiunile superficiale nu mai sunt considerate a fi foarte interesante sau satisfăcătoare şi nu te mai interesează ca alţii să-ţi îndeplinească anumite nevoi, cum ar fi nevoia de a ţi se da atenţie sau nevoia de aprobare.

Una dintre cele mai mari diferenţe dintre cei care sunt treziţi şi ceilalţi este că cei treziţi se mulţumesc cu viaţa aşa cum este ea şi cu lucrurile mici din viaţă. Simt o mare recunoştinţă pentru ceea ce au şi pentru ceea ce există. Nu simt nevoia să facă sau să obţină o mulţime de lucruri sau experienţe pentru a fi fericiţi.

Le plac lucrurile mărunte, cum ar fi să se plimbe, să stea pe verandă privind păsărelele şi să asculte vântul suflând printre copaci. Şi le place să rezolve tacticoşi sarcinile zilnice ale vieţii, în loc să le facă la repezeală sau în silă, fiindcă ar fi preferat să facă altceva. Asta-i o mare diferenţă!

Când nu ai nevoie ca viaţa să fie altfel decât aşa cum este ca să fii fericit, asta îţi lasă mult timp să te bucuri de viaţă aşa cum este ea. Nu te agiţi încercând să câştigi bani pentru diverse dorinţe sau încercând să obţii mai mult decât ai deja. Dacă obţii mai mult, este în regulă, dar nu acesta e motivul pentru care acţionezi. Faci ceea ce faci din bucurie, nu pentru un posibil câştig viitor.

Aceasta este un temei foarte diferit de a acţiona şi a te mişca prin lume. Majoritatea oamenilor sunt împinşi de dorinţele şi eforturile ego-ului lor pentru lucruri sau experienţe mai multe şi mai bune; în schimb, cei care sunt treziţi se simt îndemnaţi de ceva mult mai subtil şi care-i împlineşte, ceva greu de descris.

În timp ce ego-ul te determină să faci una şi alta cu ajutorul gândurilor de genul „vreau” şi „îmi place” şi „am nevoie” şi „trebuie să am”, sinele divin nu-ţi trimite cuvinte în minte pentru a te mişca, ci impulsuri, motivaţii, îndemnuri, semnale şi inspiraţii subtile: Te simţi brusc îndemnat sau inspirat să faci ceva.

Ştiţi cum este asta, pentru că acţionaţi după astfel de îndemnuri de multe ori pe zi. Sinele divin trăieşte viu şi nevătămat în voi toţi! După trezire, acest mod de a fi şi de a trăi devine un mod de viaţă, deoarece aceste îndemnuri interioare devin motivaţiile principale, în locul vocii din cap.

S-ar putea să apară în continuare gânduri de genul „fă asta acum” sau „nu face asta”, dar vei observa că vei face doar ceea ce eşti inspirat, indiferent de ceea ce spun gândurile. Când se întâmplă aşa ceva, este surprinzător! Te gândeşti la un lucru, dar faci altul.

De asemenea, devine evident că vocea din cap îţi spune mereu lucruri pe care le ştii deja şi n-ai nevoie să ţi le mai spună. Îţi spune cum să faci ceva, deşi corpul ştie deja cum să o facă. Vocea din minte repetă lucruri pe care le-ai învăţat deja, ca o mamă excesiv de grijulie aplecată peste umărul copilului ei, îndrumându-i şi evaluându-i fiecare mişcare. O mare parte din ceea ce spune vocea din capul tău se încadrează în această categorie.

De exemplu, dacă pregăteşti cina, vocea din cap ţi-ar putea spune: „Adu morcovii, ceapa şi broccoli din frigider” în timp ce tu deja faci asta! Iar când tai morcovii, spune: „Dacă i-ai felia pe lung ar fi mai frumos” şi „Ai grijă la cuţit!” Apoi, când umpli o oală cu apă, îţi spune: „Nu o umple prea mult”. Şi când oala clocoteşte, îţi spune „Clocoteşte!”. Sau imediat înainte, va specula: „Oare fierbe?” sau „Când va fierbe?” De asemenea, comentează cum se va întâmpla ceva, ce trebuie să faci în continuare, ce să nu uiţi şi ce părere ai de orice, inclusiv dacă ai vreo plângere.

Nu ai nevoie de niciunul dintre aceste gânduri. Corpul tău ştie deja cum să pregătească cina fără aceste gânduri, iar prepararea cinei va fi mult mai plăcută când nu mai dai atenţie acestor gânduri. În schimb, tu acordă atenţie experienţei senzoriale de feliere a morcovilor sau orice faci tu acolo, şi te vei distra şi vei avea acces la înţelepciunea şi creativitatea necesare pentru a acţiona în condiţii de siguranţă şi într-un mod care să te mulţumească.

După trezire, doar priveşti corpul făcând ceea ce trebuie făcut, fără să te gândeşti, deoarece corpul ştie singur ce să facă. Acel automatism există deja în tine şi nu ai nevoie să fie exprimat în cuvinte de vocea din cap. Întotdeauna ai fi putut să trăieşti aşa, dar credeai că ai nevoie de vocea din cap pentru a-ţi spune ce şi cum să faci.

Acesta este un nou mod de a fi şi de a face, în care activitatea decurge în mod natural din fiinţă, nu din gândire. Acţiunea ţâşneşte în mod natural din liniştea fiinţei tale şi este executată de corp fără niciun gând. Pe de altă parte, în starea egotică de conştiinţă, acţiunile tale sunt dirijate de gânduri şi evaluate constant de vocea din minte.

Comentariul mental permanent, care este vocea din cap, în mare măsură, evaluează şi reflectă dualitatea minţii: „Ăsta e bun şi ăla e rău”. „Îmi place asta, dar nu aia.” „Ai făcut o treabă mai bună data trecută.” Aceste gânduri alcătuiesc suferinţa.

Fără astfel de gânduri, există doar-a-fi şi doar-a-face şi nu există suferinţă. Viaţa este doar-ceea-ce-este. Ceea ce ai făcut a venit din flux şi n-ai fi putut face altfel, dar acum s-a terminat, iar viaţa merge mai departe. Ce-a ieşit a ieşit, iar acum treci la următorul lucru. Ar fi putut fi mai bine? Această întrebare nici măcar nu are sens din perspectiva sinelui divin. Este ceea ce este. Punct. „Mai bine” este un concept care aparţine dualităţii, iar sinele divin, pur şi simplu, nu vede lucrurile aşa.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
5 noiembrie 2020