<  Index mesaje de la Cristos


Realitatea (3)

Partea a treia şi ultima din capitolul 4, "Realitatea", al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „What Jesus Wants You to Know Today" (Ce vrea Isus să se ştie astăzi).

Acest fragment nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

Jesus

CE VREA ISUS SĂ SE ŞTIE ASTĂZI

Capitolul 4: REALITATEA (partea a treia)

«Acum aş vrea să ating un alt subiect legat de urmarea Inimii şi care merită explorat. E vorba de modul în care se iau deciziile. Desigur, eşti liber să alegi orice se poate gândi mintea ta. De obicei, mintea îţi oferă o mulţime de opţiuni când încerci să iei decizii. Mintea este pricepută să-ţi prezinte posibilităţile. Asta e treaba ei.

Dar ce reduce numărul acestor variante? Adesea, este tot mintea, şi tocmai aici e problema. Problema nu este că mintea vine cu o mulţime de alegeri posibile; ci că majoritatea oamenilor lasă mintea să ia decizia finală în locul Inimii lor.

Cel mai provocator lucru când ai de luat o decizie este presiunea pe care o simţi ca s-o iei cât mai repede. Să nu ştii ce să alegi este incomod! Iar răspunsul la acest disconfort este să faci o alegere, ceea ce mintea egotică te împinge să faci. Dacă o laşi pe ea, va alege cât mai repede posibil, căci orice alegere va atenua disconfortul. Problema este că nu orice decizie este bună, oricum, nu din perspectiva sufletului tău.

Multe alegeri nu contează pentru suflet, adică orice ai alege conduce la ceva ce nu deranjează cu nimic sufletul. Divinul iubeşte orice fel de experienţe şi este interesat să aibă orice experienţă.

Oamenii sunt adesea foarte preocupaţi nu care cumva să facă o alegere greşită, deşi în majoritatea cazurilor nu există nicio alegere greşită. Ei presupun că orice alegere este importantă şi semnificativă, chiar şi când nu este. Ideea că o alegere ar fi ori corectă, ori greşită face parte din modul dualist al ego-ului de a percepe viaţa, care adesea îi face pe oameni să se îngrijoreze inutil atunci când trebuie să ia unele decizii.

Luarea aşa-numitei decizii corecte este o provocare pentru ego, care simte că trebuie să aibă dreptate tot timpul, ca şi cum viaţa ar fi un joc şi fiecare mişcare trebuie jucată precis – că dacă nu, oare ce s-ar întâmpla?! Frica determină această nevoie de a acţiona întotdeauna corect, deoarece a avea dreptate îi conferă ego-ului o senzaţie de control într-un univers pe care nu-l prea controlează. Dar, oricum, ce este corect? Ce-i corect este definit tot de ego, iar el habar n-are. Acesta este doar un joc pe care ego-ul îl joacă cu el însuşi: jocul binelui şi al răului.

Cu toate acestea, unele decizii chiar contează pentru sufletul tău. Unele alegeri te vor conduce într-o direcţie contrară intenţiilor sufletului, iar el trebuie să-ţi comunice acest lucru în vreun fel. Există mai multe moduri în care sufletul tău poate face acest lucru. În primul rând, acţionează prin Inima spirituală, trimiţându-ţi mesaje de „nu” prin senzaţii subtile şi mai puţin subtile care îţi transmit „nu”.

De exemplu, la gândul deciziei respective, s-ar putea să simţi o senzaţie de gol în stomac. Sau o senzaţie de greutate, dezamăgire sau repulsie. Repulsia este o bună descriere a transmiterii unui “nu” de către suflet, pe când atracţia este o bună descriere a comunicării unui “da” din partea sufletului tău. Eşti conceput de Dumnezeu să te îndrepţi către ceea ce te atrage şi să te îndepărtezi de ceea ce respingi.

Dacă acele senzaţii neplăcute de “nu” sunt neluate în considerare, atunci sufletul, prin spiritele-ghid, îţi trimit semnale că alegerea nu se aliniază cu planul tău. Un mod de a o face este prin mesageri: oameni care te descurajează să mergi în acea direcţie sau care au informaţii ce te pot abate de la ea.

Dacă nici asta nu funcţionează şi încă eşti hotărât să mergi în acea direcţie, sufletul va crea obstacole, posibil, chiar o boală sau un accident. Într-un fel sau altul, dacă ai ieşit de pe cale, sufletul tău îţi va opri paşii, dacă e obligat s-o facă.

Iar opusul este valabil pentru direcţiile în care sufletul doreşte să mergi: adică sufletul îndepărtează obstacolele şi îţi netezeşte calea. Pe lângă faptul că te face să te simţi bine ori de câte ori te gândeşti la acea alegere, sufletul îţi va trimite oameni în cale să te sprijine în a merge către acea direcţie sau să-ţi ofere informaţii încurajatoare despre acea direcţie. Sufletul îţi uşurează oricum poate el luarea deciziilor pe care doreşte să le iei. Când o anumită direcţie este importantă pentru planul sufletului tău, lucrurile se aranjează de la sine pentru a susţine acea direcţie şi se întâmplă atât de natural, lin şi, uneori, surprinzător, încât ar părea nebunesc să nu spui “da”. Toată lumea a trăit acest lucru.

Totuşi, asta nu se va întâmpla la fiecare alegere pe care trebuie să o faci. O asemenea îndrumare puternică şi evidentă nu este oferită pentru orice. Aşa cum am spus, nu toate alegerile sunt importante pentru sufletul tău, dar s-ar putea să merite totuşi să le faci. Dacă însă presupui că alegerea nu este corectă, pe baza faptului că artificiile nu s-au aprins exact când voiai tu, s-ar putea să pierzi o ocazie benefică. Nu toate oportunităţile sunt însoţite de un mare “da”, de mesageri şi semne, dar, cu siguranţă, va exista o oarecare senzaţie de “da”.

În ceea ce priveşte mesajele, trebuie să ai grijă să nu crezi că tot ceea ce auzi de la alţii este un mesaj sau un semn de la sufletul tău. Adesea, oamenii se entuziasmează prea mult să găsească neapărat mesaje şi semne exterioare care să le spună ce să facă.

Şi aminteşte-ţi, te rog, că până şi clarvăzătorii şi mediumii pot greşi. Când un mesaj vine de la sufletul tău, printr-o persoană, vei simţi un sentiment de bucurie şi veridicitate; în schimb, dacă vine de la ego-ul aceluia, mesajul nu va părea adevărat sau vei simţi că ceva nu-i în regulă.

Întotdeauna, cel mai bine este să te bazezi pe propria ta intuiţie, acele “da”-uri şi “nu”-uri venite din Inimă, oricât de subtile ar fi ele. Când au de luat o decizie, prea mulţi oameni îşi cedează altora puterea şi apoi regretă că au făcut-o. Dar şi aceasta este una dintre lecţiile voastre ca fiinţe umane, o lecţie învăţată pe propria piele.

< Sus >

Lumea iluzorie pe care şi-o făureşte ego-ului este un răspuns la realitate, pe care ego-ul o respinge. Ego-ul pretinde şi inventează o mulţime de lucruri pentru a se linişti, pentru a se simţi mai bine în faţa unei realităţi care nu-i place şi pe care refuză să o accepte. Ego-ului nu-i place că nu cunoaşte totul. Nu-i place că nu poate controla totul. Nu-i place că nu poate avea tot ce îşi doreşte. Nu-i place că viaţa se desfăşoară aşa de încet. Nu-i plac alţi oameni care îi stau în cale sau care sunt diferiţi. Ego-ului nu-i plac multe. Am putea spune că ego-ul este rezistenţa la viaţă. Este programarea care se împotriveşte vieţii.

Ego-ul este, de asemenea, avid şi vrea totul acum. Este un lacom: vrea şi vrea şi iar mai vrea. Este o maşinărie de dorinţe. Scoate automat o dorinţă după alta, de parcă dorinţele lui ar însemna ceva în marea schemă a lucrurilor. Iar apoi, ego-ul se supără când viaţa nu-i satisface dorinţele. Este supărat pe viaţă şi o învinovăţeşte pentru că nu-i oferă ceea ce îşi doreşte, de parcă sensul şi scopul vieţii ar fi să-i îndeplinească dorinţele. Ego-ul este egocentric.

Din această descriere, este evident că ego-ul este un aspect primitiv – adică foarte tânăr – al umanităţii. Ego-ul este ca un copil care crede că lumea se învârte în jurul său şi că, pentru a-şi face un drum în viaţă, ar trebui să se înfurie, să hărţuiască, să-i învinovăţească pe ceilalţi, să se vaite, să-i manipuleze pe alţii şi să facă pe victima. Acestea sunt câteva dintre strategiile ego-ului şi nu sunt prea bune, fiind motivul pentru care oamenii suferă.

La volan se află un copil, când ai nevoie de un adult. Ne mai mirăm că omenirea încă încearcă să-şi rezolve problemele prin război?! Din fericire, există şi un adult în casă: sinele tău divin, sinele tău raţional.

Ego-ul se amăgeşte în privinţa realităţii şi aşa se creează realitatea iluzorie în care trăieşte el:

În iluzia sa, ego-ul îşi imaginează că va obţine orice îşi doreşte. Acestea sunt fanteziile sale. Sunt o iluzie.

În iluzia sa, ego-ul îşi imaginează că ştie ce se va întâmpla, ce ar trebui să se întâmple, de ce s-a întâmplat ceva, ce gândesc şi simt alţi oameni şi o infinitate de alte lucruri pe care nu le ştie de fapt. Acelea sunt poveştile sale, modul cum se simte el superior şi mai stăpân decât este în realitate şi felul cum îşi linişteşte el temerile. Acele poveşti sunt o iluzie.

În iluzia sa, ego-ul se teme. Aşa se sperie singur ego-ul în mod inutil. Acele frici sunt o iluzie.

În iluzia sa, ego-ul îşi imaginează că trecutul este real. Acesta este unul din modurile în care ego-ul se ţine la distanţă de realitate, de momentul prezent. Acele amintiri sunt o iluzie.

În iluzia sa, ego-ul îşi imaginează că el ar putea fi perfect. Aceasta este o altă fantezie frustrantă care îl face să se simtă nefericit.

Toate aceste idei greşite care alcătuiesc iluzia provoacă suferinţă. Tot ceea ce face parte din iluzie provoacă suferinţă, deoarece iluziile sunt minciuni, iar minciunile nu pot duce la fericire.

Şi aşa trebuie să fie. Când eşti atât de departe de adevăr, de realitate, suferinţa este singurul lucru care te poate trezi din iluzie. Şi acesta a fost planul dintotdeauna. Când umanităţii i s-a dat un ego, suferinţa cauzată de ego a fost hărăzită să trezească oamenii din iluzie în cele din urmă.

Pierderea în iluzie a fost sortită să fie doar temporară – ca o cursă înfricoşătoare într-un carusel din parcul de distracţii care te face să ţipi de teamă şi emoţie şi apoi să râzi după ce călătoria se termină. Şi atunci, Dumnezeu spune: „Hai s-o facem din nou!”. Această plimbare nebună, imprevizibilă, frumoasă, urâtă, minunată, înfricoşătoare numită viaţă are farmecul său. Şi dacă priveşti înăuntrul tău, poţi simţi, foarte subtil, acest sentiment de entuziasm şi dragoste pentru viaţă pe care îl simte Dumnezeu pe măsură ce El trăieşte viaţa prin tine.

Ar fi util să aruncăm o privire mai atentă asupra chestiunilor legate de realitate pe care ego-ul şi, prin urmare, tu şi toate fiinţele umane le acceptaţi cu dificultate. Odată ce vezi cât de iraţională şi inutilă este această rezistenţă, acceptarea realităţii va deveni mult mai uşoară.

Primul lucru care trebuie acceptat este că realitatea este simplă. Este atât: doar acest moment. Nu este sofisticată, nu este o mare petrecere, nu este un mare vârf, nu este ca şi cum ai câştiga la loterie. Este doar acest moment. Acest moment este tot ce ai, iar majoritatea momentelor sunt obişnuite şi simple.

Poţi accepta acest lucru? Este în regulă ca viaţa să fie obişnuită şi simplă? Nu, nu este în regulă pentru ego, fiindcă el nu vrea să fie simplu şi obişnuit, ci foarte special. De aceea, ego-ului nu îi place obişnuitul. Iar pentru ca ego-ul să fie special, acest moment trebuie neapărat să dea senzaţia de special sau să-l facă pe ego să se simtă special. Pentru ego, totul este legat de el: Cum mă aranjează chestia asta? Ce spune asta despre mine? Cum mă simt eu? Ce găsesc în asta pentru mine?

Ego-ul doreşte ca fiecare moment să fie special, dar nu aşa este viaţa – şi aşa e pentru oricine. Asta nu înseamnă că nu eşti special. Fiecare dintre voi este special. Dar nu ai nevoie de un moment special ca să simţi dragostea ce există în tine pentru tine însuţi şi pentru viaţă, căci această dragoste este întotdeauna aici. Când eşti conectat cu iubirea, viaţa nu trebuie să fie altfel decât aşa cum este. Nu ai nevoie ca viaţa să fie specială, pentru că te simţi bine în interior, indiferent de ceea ce se întâmplă aici-şi-acum.

Un alt lucru pe care ego-ul îl acceptă cu greu în privinţa realităţii este cât de puţin control are el asupra a ceea ce se întâmplă. Ego-ul se protejează pretinzând că are mai mult control decât are de fapt sau crezând că ar trebui să aibă mai mult control. Dar acele minciuni nu rezistă prea bine în faţa realităţii şi încrederea în acele minciuni este un motiv pentru care oamenii suferă inutil. Să te prefaci şi să te minţi singur nu este o strategie foarte bună pentru a face faţă vieţii.

Dacă oamenii ar accepta, pur şi simplu, că nu prea au control – dacă ar accepta realitatea – atunci nu ar mai suferi pentru că au atât de puţin control. Credinţa că ar trebui să deţii controlul sau că ai nevoie să deţii controlul sunt minciunile care dor foarte tare atunci când, de fapt, nu deţii controlul.

A nu avea decât foarte puţin control nu este, de fapt, dureros sau o problemă, pentru că altceva mult mai înţelept şi mai iubitor decât ego-ul stă la pupitrul de comandă şi îţi aduce ceea ce ai nevoie pentru a supravieţui, a prospera, a creşte şi a evolua. Dar tocmai creşterea şi evoluţia pot fi uneori dificile. Însă ele sunt ca medicamentele: Îţi fac bine, chiar dacă nu îţi pică întotdeauna bine.

În cele din urmă, provocările vieţii te fac să devii o persoană mai bună, sau au acest potenţial. Aminteşte-ţi, aici există dualitate, ceea ce înseamnă că orice lucru care este trăit ca negativ poate fi, de asemenea, trăit ca pozitiv. Nicio experienţă nu este complet negativă sau complet pozitivă. Fiecare experienţă este un „amestec”, ca să zicem aşa.

Provocarea constă în a găsi modalitatea de a percepe viaţa ca fiind pozitivă şi nu negativă. Ego-ul vede negativul, în timp ce sinele divin vede pozitivul. Ambele perspective sunt valabile, dar una este mai cuprinzătoare şi mai plăcută. Perspectiva pozitivă o include pe cea negativă, în timp ce perspectiva negativă o trece cu vederea pe cea pozitivă.

Una dintre lecţiile din cadrul dualităţii este să înveţi să vezi mai ales partea luminoasă, decât doar pe cea întunecată, să găseşti pozitivul şi apoi să te concentrezi pe el, decât pe negativ. Făcând asta, treci din perspectiva ego-ului în cea a sinelui divin. Cu adevărat, în Unime, există doar iubire. Negativul este ceea ce trăieşti când pierzi legătura cu iubirea, când pierzi legătura cu adevărul, lucru care se întâmplă în dualitate.

Pentru a te elibera de suferinţă, nu e nevoie să transcenzi cu totul gândurile şi emoţiile negative; pur şi simplu, e de ajuns să aduci o perspectivă mai mare şi mai pozitivă alături de cea negativă. Adu pozitivul lângă negativ, astfel încât să vezi întreaga imagine şi nu doar perspectiva negativă limitată a ego-ului. Când eşti conştient şi de perspectiva sinelui tău divin alături de cea a ego-ului, nu vei suferi. Doar privirea exclusivă prin ochii ego-ului duce la suferinţă.

De asemenea, ego-ul are dificultăţi să accepte schimbările. La fel de mult pe cât doreşte el să aibă o viaţă mai bună şi, deci, diferită, şi mai multe şi mai bune din toate, totuşi ego-ul rezistă schimbării la fiecare pas. Nu vrea ca îmbătrânirea, moartea sau boala să facă parte din viaţă (ceea ce înseamnă transformarea corpului); nu vrea ca ceilalţi să se schimbe, decât dacă se schimbă aşa cum îi place lui; nu vrea ca lucrurile să se învechească sau să se strice; şi nu îi place să-i fie deranjate obişnuinţele.

Când se întâmplă oricare dintre acestea, ego-ul simte că viaţa l-a trădat: „Acest lucru nu ar trebui să se întâmple!” declară el. Dar aşa este viaţa. Aceasta este viaţa care ţi s-a dat, viaţa care ţi se dă: Viaţa aşa, nu altfel. În dualitate, nu există nici Pământ ideal, nici viaţă ideală şi nici persoana ta ideală.

De asemenea, ego-ul suferă fiindcă vrea să schimbe lucruri care nu pot fi schimbate, cum ar fi felul în care arăţi sau personalitatea ta. Da, poţi modifica unele lucruri privind aspectul şi personalitatea ta, dar nu fundamental. Arăţi aşa cum arăţi şi nu poţi face prea multe în privinţa asta, oricât ţi-ai dori să fie altfel.

Ego-ul refuză să accepte ceea ce este şi adesea se împotriveşte, pretinzând că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt, deşi nu pot fi. Ori face pe victima şi se supără pe viaţă: „Bietul de mine!”. Această atitudine este iraţională şi, de asemenea, provoacă o mare suferinţă.

Ce s-ar întâmpla dacă, în schimb, ai şti în Inima ta că eşti exact aşa cum trebuie să fii şi, ca atare, eşti perfect. Acesta este adevărul. Eşti aşa cum trebuie să fii, şi la fel este toată lumea şi orice altceva.

Dualitatea este dualitate – are tot felul de experienţe diferite, unele care-ţi plac şi altele nu-ţi plac. Dualitatea este ca un loc de joacă: Te distrezi în leagăne şi îţi încerci puterile pe barele de atârnat, de unde ai putea cădea. Totul este distractiv. Trebuie să înveţi să găseşti distracţia în toate: distracţia în rezolvarea problemelor, în depăşirea dificultăţilor şi în găsirea de noi modalităţi de a percepe şi de a face lucrurile.

Deci, ce poţi face în privinţa acestor experienţe plăcute şi neplăcute pe care le trăieşte ego-ul? Secretul este să le priveşti din perspectiva sinelui divin: le accepţi şi le laşi să fie aşa cum sunt. Accepţi că, mereu, ego-ului îi place şi nu îi place câte ceva. Exact asta face. Ego-ul vede lumea printr-o lentilă a ceea ce “mie” îmi place şi nu îmi place, adică ceea ce auzi că-ţi spune vocea din cap tot timpul. Trebuie doar să-ţi aminteşti că acest „eu” nu eşti tu, ci ego-ul tău, condiţionările tale.

Ce-ar fi dacă ai privi întotdeauna lucrurile aşa?! Ce-ar fi dacă, de fiecare dată când vocea din capul tău spune „eu”, ai şti că acela este ego-ul şi nu tu? Ai suferi foarte puţin. Lasă-ţi vocea din cap să pălăvrăgească. Accept-o. Nu eşti tu. Nu trebuie să scapi de vocea din minte; trebuie doar să înţelegi că ea nu este cine eşti tu. Ea este programarea, ego-ul tău. Ce uşurare! – pentru că nu prea poţi scăpa de vocea aceea. Dar se va linişti şi va deveni mai puţin nefericită şi mai pozitivă în timp, cu cât te vei detaşa mai mult de ea.

Dar conştientizarea programării este numai jumătatea bătăliei. Nu este suficient să vezi această voce ca fiind separată de tine, dacă totuşi o respecţi şi o consideri vocea raţiunii. Ascultând-o, încă vei fi prins în lumea iluzorie a ego-ului. Trebuie să vezi că această voce nu este vocea înţelepciunii sau a adevărului, ci exact opusul ei. Trebuie să vezi că nu poţi avea încredere în ea şi nici nu ai nevoie de ea. Odată ce ai înţeles clar acest lucru, vei fi cu adevărat liber. Dar va trebui să analizezi această voce iar şi iar pentru a o demasca complet.

Iluzia este alcătuită din idei despre cum vrea ego-ul să fie lucrurile şi cum crede el că ar trebui să fie viaţa, şi nu despre cum sunt ele. Ego-ul are idealuri şi fantezii pe care viaţa nu i le va îndeplini niciodată şi nici nu le poate îndeplini – pentru că viaţa este dualitate – şi apoi el suferă din acest motiv. Iluzia este alcătuită din idei despre un tine perfect, o viaţă perfectă, un partener perfect, locul de muncă perfect, casa perfectă şi aşa mai departe. Orice om are ideile sale despre cum îşi doreşte să-i fie viaţa, pe care viaţa nu le va satisface niciodată – pentru că nimic în viaţă nu este perfect.

Şi uite-aşa, oamenii suferă. Fără acele idei, ar fi puţină suferinţă. Distanţa dintre ideile tale despre cum ar trebui să fie viaţa şi cum este viaţa de fapt, este măsura în care suferi. Odată ce vezi că aceste idei – nu viaţa însăşi – sunt cauza suferinţei tale, poţi începe să te bucuri de viaţă aşa cum este ea. Aceasta este abandonarea: Te predai în faţa adevărului vieţii, adevărului privind realitatea, iar atunci şi numai atunci poţi găsi pacea şi fericirea.

De asemenea, ego-ul nu acceptă faptul – realitatea – că nu reuşeşte să cunoască lucrurile pe care ar vrea să le cunoască. În special, vrea să ştie ce se va întâmpla în viitor. „Dacă aş şti asta!” îşi doreşte el, de parcă asta ar avea vreo importanţă! Adesea, dorinţa ego-ului de a cunoaşte viitorul este doar o încercare de a-şi înăbuşi temerile sau de a căpăta un oarecare sentiment de control.

Dar nu ţi-e dat să cunoşti viitorul! De ce? Pentru că asta ar strica distracţia. La fel ca atunci când nu ştii cum se va desfăşura un film sau un roman, viaţa este mult mai distractivă atunci când nu eşti sigur de ceea ce va urma. Asta e interesant la filme şi romane, nu-i aşa? – tensiunea şi entuziasmul despre ce se va întâmpla în continuare. În acea tensiune constă plăcerea!

De fapt, îţi place să nu ştii şi, conectându-te cu tărâmul subtil, poţi simţi cum sinele divin adoră aceasta. Doar că lamentările vocii din minte sunt mult mai zgomotoase şi mai observabile. Totuşi, poţi învăţa să-ţi îndrepţi atenţia asupra bucuriei cu care trăieşte viaţa sinele divin.

Sinele divin iubeşte această viaţă haotică şi neaşteptată în care trăieşti. Îi place să nu ştie cu certitudine ce vei alege tu sau ce va alege altcineva. Şi cine ar putea şti?! Liberul arbitru face viaţa imprevizibilă şi interesantă. Slavă cerului! Imaginează-ţi că viaţa ar fi fost previzibilă. Ce rost ar mai fi avut?!

Înainte de a închide acest capitol, aş vrea să mai subliniez un aspect: ţi s-a dat conştiinţa şi inteligenţa pentru a pătrunde iluzia şi a te elibera de ea. Asta-i vestea bună. În realitate, viaţa este foarte bună! Odată ce eşti liber de iluzie, eşti liber şi de suferinţă, fiindcă ceea ce făcea ca viaţa să fie neplăcută era tocmai împotrivirea la realitate şi negarea adevărul despre realitate. Este uimitor, nu-i aşa ?!

Întotdeauna ai fi putut fi fericit, dar a trebuit să descoperi cauza nefericirii tale. Ai crezut că eşti nefericit din cauza modului în care stau lucrurile, dar în schimb, vezi că nefericirea era cauzată de gândurile tale despre cum stau lucrurile.

Iluzia este greu de pătruns, dar există o cale de ieşire şi fiecare dintre voi cunoaşte acea cale în Inima sa. Viaţa este frumoasă!

< Sus >

Concluzie

Ştiu că eşti un căutător sincer. Am toată dragostea pentru tine. Dumnezeu are toată dragostea pentru tine. Eşti preţuit de toată creaţia. Şi nu eşti om. Noi doi suntem la fel. Cum poate exista între noi altceva decât dragoste?!

Eu şi alţii ca mine din dimensiunile superioare suntem aici pentru tine. Nu te părăsim niciodată. Te supraveghem, te protejăm, te vindecăm, te îndrumăm şi te iubim. Tu eşti comoara noastră, Preaiubitul nostru. Această iubire este şi iubirea ta. Este în tine la fel cum este şi în noi, şi nimic din ceea ce faci nu o poate ascunde sau nu te poate separa de ea definitiv.

În ochii noştri, eşti perfect aşa cum eşti. Nu trebuie să schimbi nimic; şi totuşi, schimbarea are loc peste tot în univers şi nici nu s-ar putea altfel. Ne aflăm împreună într-o călătorie glorioasă spre expansiune şi o dragoste mai mare şi tot mai mult din orice-i bun.

Totul în dualitate evoluează spre o mai mare dragoste şi bunătate şi lasă în urmă durerea şi suferinţa. Chiar şi noi, cei din Unime, evoluăm. Împărtăşindu-vă aceste lucruri, ne manifestăm dragostea care suntem şi ne amplificăm înţelepciunea şi compasiunea.

Nu există limite pentru iubire, înţelepciune sau compasiune. Nu există un sfârşit pentru viaţă. Este eternă. Eşti etern. Te rog să-ţi aminteşti asta în momentele mai întunecate, când lumina din tine se estompează şi te simţi mic şi separat. Te rog să-ţi aminteşti că ne pasă de tine şi că te iubim profund. Aminteşte-ţi că eşti Lumina şi caută acea Lumină în tine, chiar dacă ar fi doar o mică scânteie. Concentrează-te asupra ei şi ea va creşte. Ca un jăratic pe care îl reaprinzi suflând asupra lui, atenţia ta îţi va reînsufleţi lumina şi te va readuce la iubire şi pace.

Nu eşti niciodată pierdut, oricât de pierdut te-ai simţi, pentru că suntem chiar lângă tine. Nu eşti niciodată singur şi n-ai de ce să te temi. Acum relaxează-te, fii pe pace şi cunoaşte-ţi măreţia, divinitatea, împreună cu noi.»

< Sus >

POSTFAŢĂ
Despre cărţile transmise de Isus prin channelling

Mulţi sunt curioşi cum am scris prin channelling cărţile transmise de Isus, aşa că voi spune câte ceva despre asta. Primesc de la Isus cărţile în acelaşi mod în care Helen Schucman a primit “Un curs în miracole”, despre care se spune că ar fi fost dictată tot de Isus. Mulţi alţii au primit scrierile lor în acest fel, printre care Sf. Tereza din Avila, Sf. Hildegard de Bingen, Richard Bach şi Neale Donald Walsch. Această metodă de primire a informaţiilor se numeşte channelling conştient. Procesul constă în a auzi cuvintele mental şi a le scrie în timp ce le auzi, fără niciun alt gând. Pot primi acest tip de comunicare oriunde. Nu trebuie să fiu într-o stare meditativă sau în transă. Tot ce trebuie este să nu gândesc.

Când primesc această dictare, este ca şi cum Isus ar sta pe un scaun lângă mine rostind cuvintele, numai că acele cuvinte sunt auzite mental. Pot să pun întrebări în timpul acestui dicteu şi să primesc răspunsuri, dar procesul funcţionează cel mai bine atunci când mintea mea nu se amestecă. Atunci, fluxul inspiraţiei curge lin, rapid şi fără întrerupere, până când se ajunge la un punct de oprire.

Când scriu o carte, de obicei scriu 700-1500 de cuvinte în fiecare dimineaţă şi apoi le revizuiesc mai târziu în aceeaşi zi, adăugând punctuaţia şi alineatele necesare. Textul necesită doar foarte puţină editare şi nici nu schimb ceva în organizarea cărţii. Cărţile îmi sunt date fără ca eu să ştiu ce va include cartea, deşi mi se oferă un sumar.

Să scrii în acest fel seamănă puţin cu a conduce autovehiculul neştiind unde mergi, prin faptul că nu ştiu ce urmează, deşi aş putea intui. Trebuie să am o încredere constantă că fragmentele se vor îmbina bine, ceea ce se întâmplă întotdeauna. Nu aş fi putut scrie aceste cărţi de una singură. Cărţile acestea sunt profesorii mei şi mă simt privilegiată să le împărtăşesc cu voi.

Mulţi se mai întreabă cum de am ajuns să fiu un channel pentru Isus, aşa că vă voi destăinui şi asta. Nu am cerut şi nici nu mi-am dorit neapărat să fiu un channel pentru Isus şi nu aveam nicio idee că munca mea va lua această întorsătură. Viaţa este plină de surprize! Totuşi, în 2012, am suferit o transformare spirituală profundă şi am devenit conştientă de o legătură profundă cu linia creştină de-a lungul multor vieţi anterioare. În acel an, în toamnă, mi s-a arătat Maica Domnului. Am văzut-o şi am vorbit cu ea. Ea mi-a spus că ar dori ca eu să scriu o cărticică pentru ea şi că va veni şi Isus în curând.

Ulterior, am început să am experienţe lăuntrice cu Maica Domnului, Isus şi un grup de alţi douăzeci şi şase de Maeştri Ascensionaţi, pe care îi vedeam cu ochii minţii şi îmi vorbeau în cuvinte pe care le auzeam clar în minte. Motivul pentru care au apărut la acel moment este că atinsesem un punct în evoluţie şi în viaţă când puteam lucra mai strâns cu ei. Iată câteva dintre experienţele lăuntrice pe care le-am avut în 2013 cu Maica Domnului şi Isus, pe care le-am înregistrat în jurnalul meu spiritual:

„Faţa lui Isus s-a materializat pentru doar câteva secunde şi a început să vorbească cu mine. Am văzut asta cu ochii minţii şi i-am auzit cuvintele în cap. Isus spunea că el şi diverşi Maeştri Ascensionaţi erau în spatele activităţii mele şi că mă pregătisem pentru acest rol de channel timp de eoni. El spunea că, prin cuvintele pe care eu şi alţii le scriu, ei vindecă lumea şi că cuvintele au multă putere astăzi, deoarece pot ajunge la atâţia oameni. Când vorbea Isus, simţeam cât de mare este el ca fiinţă spirituală. Este unul dintre principalii paznici ai acestei planete. El mi-a explicat că este accesibil tuturor celor care îi sunt dedicaţi şi oricui îl cheamă.”

Cu altă ocazie, am înregistrat acest lucru: „Am simţit şi am văzut cu ochii minţii un cerc de fiinţe în jurul meu, care erau Maeştri Ascensionaţi. Păreau un cerc de fiinţe de lumină. Deşi nu aveau figuri clare, adunarea era pătrunsă de un sentiment de veneraţie şi sfinţenie. Îmi transmiteau intuitiv un sentiment de sărbătoare, ca de ziua mea de naştere. Era o flacără deasupra fiecăruia dintre capetele lor şi deasupra mea, în timp ce stăteam în centrul cercului. Scena arăta puţin ca un tort aniversar şi mă întrebam dacă lumânările de pe tort simbolizau o nouă naştere sau o nouă fază, căci aşa mi se părea. Mi s-a spus că era o iniţiere. După câteva clipe, au început să plece pe rând şi a rămas doar unul. Era Isus. El a spus: «Bine ai venit, iubitul meu copil» şi şi-a întins braţele. «Acum faci parte din acest cerc. Ai ajuns la destinaţie. Vom fi mereu cu tine. Vei primi instruire în curând.»

Mi s-a explicat mai târziu că pregătirea despre care vorbea Isus se referea la faptul că voi deveni un instrument al învăţăturilor sale şi un transmiţător la Conştiinţei Cristice şi că această pregătire se va întâmpla în timp ce dorm şi în alte ocazii.

Şi într-o altă zi, iată ce am scris: „În meditaţie, am simţit imboldul să o chem pe Fecioara Maria. Mi-a apărut şi mi-a spus: «Preafericito, am o binecuvântare pentru tine şi un trandafir». Am văzut apoi cu ochii minţii cum mi-a înmânat un trandafir roşu. «Trandafirul este un simbol al iubirii şi al legăturii cu totul şi cu mine. Când vezi un trandafir, gândeşte-te la mine», a spus. Binecuvântarea pe care mi-a dat-o am simţit-o ca pe o melasă, curgând încet pe corp din cap până în picioare.”

Ulterior, am aflat de la un erudit religios că trandafirul în creştinism este ca lotusul în hinduism şi că Fecioara Maria este adesea văzută cu trandafiri. Trandafirii au făcut parte din minunea săvârşită de Fecioara din Guadalupe, iar Maica Domnului Maria este adesea înfăţişată cu trandafiri la picioare. În plus, adesea este desenat un trandafir în centrul crucii. Cu altă ocazie, Fecioara Maria mi-a pus o coroană de trandafiri pe cap, m-a numit copilul ei şi a spus că va fi prezentă pentru a mă saluta şi a mă îmbrăţişa la sfârşitul vieţii mele terestre. M-am simţit ca în cer şi parcă o ştiam dintotdeauna.

Se simte o puritate deosebită în prezenţa acestor fiinţe şi în comunicările lor. Sunt iubitoare, îngăduitoare şi ne respectă foarte mult liberul-arbitru. Le văd interior, le simt energiile şi le aud vocile distincte. Sunt channel din 1986, aşa că am experienţă cu diferitele fiinţe din alte dimensiuni, inclusiv cele false, despre care am vorbit în interviul cu mine de pe batgap.com, pe care îl puteţi asculta pe site-ul meu.

Când am început să lucrez pentru prima dată cu Isus, l-am întrebat dacă ar trebui să-l menţionez ca autor, fiind oarecum îngrijorată de ce ar putea crede lumea când pretind asta. El a spus că sunt liberă să nu fac aceste cărţi, dar dacă le fac, el vrea ca oamenii să ştie că acestea sunt cuvintele lui. El dorea ca oamenii să aibă o experienţă directă şi personală cu el. Văd acum că, scriind aceste cărţi din partea lui, au o putere mai mare decât dacă le-aş fi semnat eu.

M-a preocupat nu doar aparenta ostentaţie de a-l pretinde pe Isus ca autor al acestor cărţi, ci şi de asociaţiile negative pe care mulţi oameni „spirituali, dar nu religioşi”, le fac cu creştinismul şi cu religia, în general, referitor la accentul pus pe vinovăţie, frică şi judecată. Dar tocmai aceste distorsiuni ale învăţăturii sale şi rănile pe care le-au provocat doreşte Isus acum să corecteze şi să vindece prin cărţile pe care le scriem împreună.

O altă întrebare care mi se pune adesea este: „De unde ştii că este Isus?” Entităţile inferioare, pur şi simplu, nu ar putea şi nici nu ar scrie o carte cum sunt cele transmise prin mine, deşi ar putea repeta câteva fraze din înţelepciunea perenă pe care le-au cules de ici, de colo, dacă asta le-ar ajuta la înşelăciune. Nu ar fi distractiv să scrie o carte şi este un proiect prea lung pentru ele. Dar, cel mai important, nu sunt suficient de înţelepte pentru a o face. Deci, când se transmite o carte întreagă, plină de înţelepciune de la început până la sfârşit, şi se spune că este de la Isus, atunci chiar este Isus, pentru că cei capabili de o astfel de înţelepciune nu şi-ar falsifica identitatea: „După roadele lor, îi veţi cunoaşte”.

Isus este accesibil pentru oricine îi este devotat lui şi mesajului său. El este în contact cu mulţi, mulţi oameni, deşi nu chiar atât de mulţi pot şi vorbi cu el. Astăzi, El vorbeşte prin câţiva mediumi/channels, deoarece mesajul Său este atât de necear. El este foarte implicat în transformarea conştiinţei pe această planetă, împreună cu mulţi alţi Maeştri Ascensionaţi.

Orice diferenţe în numeroasele cărţi venite de la Isus se datorează, probabil, diferenţelor între educaţia şi vocabularul mediumilor respectivi. Mediumii sunt instrumente, iar aceste instrumente influenţează ceea ce trece prin ele şi cât de clar. Alţi factori care influenţează ce informaţii vin sau nu vin printr-un anumit medium sunt: interesele acestuia, publicul său şi deschiderea către anumite tipuri de informaţii.

Plină de fericire şi recunoştinţă, împărtăşesc cu voi aceste cuvinte de la Isus şi relaţia mea cu el, pentru că aceasta m-a îmbogăţit foarte mult şi sper că vă va îmbogăţi şi pe voi. Deci, iată-le! Cărţile dictate de Isus până în 2018 sunt „The Jesus Trilogy”, „A Heroic Life”, „All Grace”, „In the World but Not of It”, „What Jesus Wants You to Know Today”, şi o serie de cărţi audio numite „Jesus Speaking”.

traducere de Răzvan A. Petre
13 noiembrie 2020

< Sus >