<  Index mesaje de la Cristos prin Gina Lake


CRISTOS: Iubeşte-te pe tine însuţi (1/3)

Partea întâia din capitolul 1, "Iubeşte-te pe tine însuţi", din cartea dictată mediumul Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Awakening Love: How to Love Your Neighbor as Yourself" (Trezirea iubirii: Cum să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri. Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 5 apr 2020).

Notă: Paragrafele scrise cu litere albastre pe fond alb provin din cartea tipărită, dar ele lipsesc din lectura autoarei Gina Lake în video-ul ataşat.

R.P.

Jesus

Prefaţă

Înainte ca Isus să vă prezinte propria lui Introducere la această carte, aş dori să vă explic cum au fost scrise, aceasta şi celelalte cărţi pe care le-am primit de la Isus. Mi s-au transmis cuvânt cu cuvânt, printr-un fel de dictare pe care o aud foarte clar în minte şi este distinctă de propriile gânduri.

Acest proces se numeşte channeling conştient (n.tr. – mediumnitate, în limba română), deoarece, când primesc aceste cuvinte, sunt perfect conştientă şi nu mă aflu într-o stare modificată de conştiinţă. Pot chiar să mă mişc şi să aud cuvintele, atâta timp cât mintea mea este tăcută. Am primit alte zece cărţi de la Isus în acest fel, care nu au necesitat nicio organizare din partea mea, ci doar o uşoară editare.

Când scriu o carte, parcă Isus stă lângă mine, dictându-mi. Îi simt prezenţa, iar cuvintele sale au o tonalitate şi o senzaţie distincte, o energie care reflectă bunătatea, blândeţea şi puterea celui pe care îl cunoaştem sub numele de Isus Cristos.

Acest tip de channeling/mediumnitate nu este ceva rar. Atât sfinţii, cât şi oameni mai obişnuiţi au avut acest dar. În catolicism, se numeşte locuţiune interioară. Sfânta Tereza de Avila a scris despre aceasta în cartea sa din secolul al XVI-lea, numită “Castelul interior”.

Cu toate acestea, există multe concepţii greşite despre channeling/mediumnitate, în special în mintea creştinilor fundamentalişti, cărora li s-a inoculat ideea că este „de la Diavolul”. Ei susţin această afirmaţie cu câteva pasaje din Vechiul Testament, care nu sunt însă confirmate de Noul Testament. Ironia este că multe dintre revelaţiile date profeţilor şi altora în Scripturi au fost primite în acest fel sau prin clarviziune, prin viziuni. În plus, mulţi creştini susţin că Dumnezeu sau Isus le vorbeşte direct, sau atribuie aceste cuvinte Duhului Sfânt, care este modul prin care creştinismul recunoaşte că Dumnezeu ne vorbeşte şi ne îndrumă intern. Evenimentele paranormale, cum ar fi auzirea glasului lui Dumnezeu sau a oricărei alte entităţi şi viziunile, abundă în Biblie, iar astfel de evenimente nu se limitează la timpurile străvechi. De-a lungul istoriei, aceste comunicări au susţinut şi inspirat omenirea şi au stat la baza unora dintre cele mai importante invenţii ale noastre.

Asta nu înseamnă că nu ar trebui să avem discernământ; nu toate comunicările din altă dimensiune provin din surse de încredere. Dar nu trebuie nici să declarăm că orice channeling este rău. În 1 Ioan 4:1, ni se spune: „Nu credeţi orice duh, ci verificaţi dacă este de la Dumnezeu”. Aceasta implică faptul că unele sunt de la Dumnezeu. Şi în 1 Tesaloniceni 5:21 ni se spune “să încercăm toate lucrurile şi să păstrăm ceea ce este bun”. Cum verificăm aceste lucruri? Isus ne-a lăsat această îndrumare: „Prin roadele lor îi vei cunoaşte”. Vom şti ce este adevărat şi ce nu este adevărat prin roadele credinţelor noastre. Adevărul dă rezultate bune; falsul nu.

Isus însuşi a primit informaţii şi îndrumări din alte dimensiuni, atât prin intuiţie, cât şi prin voci. El îşi cunoştea scopul vieţii şi îşi cunoştea destinul – ştia cum va muri. Ştia lucruri pe care alţii nu le ştiau. Dar el nu este singurul despre care se poate spune asta. Şi nicăieri în Biblie, Isus nu i-a descurajat pe oameni să se conecteze cu forţele călăuzitoare non-fizice. De exemplu, în Matei 17, se spune că Isus a vorbit cu Moise şi Ilie, care muriseră cu mult înainte. Acesta a fost un moment atât de transformator pentru Isus, încât este numit Transfigurarea (n.tr. – Schimbarea la faţă, în ortodoxie) de către biserica catolică şi sărbătorit într-o zi sfântă.

Isus avea o legătură personală cu Dumnezeu şi ne-a încurajat pe fiecare dintre noi să ne conectăm cu Dumnezeu: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Isus nu s-a declarat ca mijlocitor între noi şi Dumnezeu; ci oamenii înşişi au făcut-o. Isus a fost un adversar al ierarhiei ortodoxe a vremii şi i-a criticat aspru superficialitatea şi ipocrizia.

Când Isus a spus: „Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”, Isus vorbea despre sine ca fiind un reprezentant al iubirii. Ceea ce spunea el era că dragostea este Calea, Adevărul şi Viaţa şi nimeni nu vine la Dumnezeu decât prin iubire, prin ceea ce Isus a predicat.

Distorsiunea acestui citat a creat o mare divizare. A permis creştinismului să îşi proclame exclusivitatea şi superioritatea. Acest citat a fost folosit pentru a-l prezenta pe Isus drept singurul emisar adevărat – Fiu – al lui Dumnezeu, ceea ce este neadevărat. Această credinţă, susţinută de atât de mulţi creştini, a fost devastatoare pentru pacea şi unitatea de pe această planetă. Acest citat a fost folosit pentru a justifica judecarea, izolarea şi chiar persecutarea celor de alte credinţe. Nu aceasta a fost calea lui Isus. Acesta este un exemplu al modului în care ego-ul a corupt creştinismul şi cum ego-ul corupe religia în general.

Isus era disponibil oricui, indiferent de credinţele şi chiar de comportamentul cuiva. Această nediscriminare a fost unul dintre calităţile care l-au făcut pe Isus atât de remarcabil. El i-a îmbrăţişat chiar şi pe păcătoşi şi pe cei alungaţi din societate. El ne-a spus să iubim pe toată lumea, nu doar pe cei care seamănă cu noi, care sunt înrudiţi cu noi sau care sunt uşor de iubit.

În cărţile mele, Isus a invitat, în repetate rânduri, oamenii să-l cheme. El doreşte ca aceştia să ştie că este alături de toţi cei care sunt sincer dedicaţi lui şi mesajului său de dragoste, indiferent de credinţele lor religioase. Dovada disponibilităţii sale este că prezenţa sa este resimţită de toţi cei care îl iubesc şi îl cheamă, în biserici sau oriunde s-ar afla.

Omenirea este foarte importantă pentru Isus şi el este foarte important pentru omenire, deşi Isus nu este singurul care îndrumă şi susţine omenirea. Isus trăieşte astăzi într-o dimensiune superioară alături de alţii care îndrumă şi susţin cu dragoste şi compasiune umanitatea. Iar Isus continuă să inspire pe mulţi cu învăţăturile sale, prin cărţile pe care le dictează şi în momentele de contemplare şi meditaţie individuală.

De ce n-ar face asta, dacă poate s-o facă? Dacă Isus încă există – şi el există! – cu siguranţă că îi pasă suficient de mult de omenire încât să continue să facă tot ce poate pentru a ridica omenirea. Şi asta face.

Prezenţa unor fiinţe non-fizice iubitoare, înţelepte precum Isus este o mare binecuvântare şi dar oferit umanităţii, fără de care am fi pierduţi. Fie că numiţi aceste fiinţe non-fizice Dumnezeu sau îngeri sau Maeştri Ascensionaţi sau ghizi spirituali, ele sunt un fenomen absolut real.

Mesajul lui Isus din urmă cu două mii de ani şi cel de acum este că şi noi suntem în esenţă divini, nu păcătoşi, deşi ne chinuim cu un ego. Isus a fost un exemplu a ceea ce putem fi cu toţii, un model a ceea ce este posibil pentru fiecare fiinţă umană, un model de fiinţă umană iubitoare. Mesajul său a fost că şi noi putem deveni Cristici – iluminaţi – aşa cum a fost el. Dacă nu ar fi adevărat, de ce ar mai încerca să ne înveţe să fim ca el?! Cu toţii suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Din păcate, creştinii au înţeles greşit cine a fost Isus.

Oare este o blasfemie să sugerăm că, poate, fiinţele umane au înţeles greşit cine a fost Isus şi chiar au înţeles greşit mesajul său uneori?! Creştinismul a fost creat de oameni, iar oamenii înţeleg greşit mereu, mai ales chestiunile profunde şi ezoterice; şi oamenii erau destul de primitivi şi inculţi când a fost scrisă Biblia şi a fost fondat creştinismul.

Încă de când Isus umbla pe Pământ, oamenii l-au înţeles greşit, pe el şi învăţăturile sale, iar creştinismul a perpetuat unele dintre aceste neînţelegeri. Oare nu-i evident?! Dacă creştinismul ar fi înţeles totul corect, oare nu am trăi acum aşa cum a predicat Isus, decât o facem de două mii de ani încoace?! Dacă creştinismul ar fi înţeles totul corect, mă îndoiesc că ne-am fi angajat în cruciade sau în Inchiziţie sau în orice alt război religios. Dacă am fi înţeles cu adevărat ceea ce a predat el, oare nu am fi pus capăt războaielor până acum?! Nu am fi învăţat să ne înţelegem cu cei ale căror credinţe sunt diferite de ale noastre?! Nu am fi încetat să îi judecăm pe alţii?!

În schimb, creştinismul şi alte religii au contribuit la perpetuarea războiului, persecuţiei, conflictului şi judecăţii. Nu negăm binele promovat de creştinism sau de alte religii, ci subliniem erorile creştinismului. Este supus greşelii şi este supus greşelii pentru că a fost creat de oameni. Nu orice pretinde el a fi Adevăr este adevărat.

Isus ne-a îndemnat să fim paşnici, să-i iubim pe alţii şi să nu judecăm. Învăţăturile sale nu divizau, ci căutau să unească oamenii. Isus nu a stabilit o religie. Religiile au fost create de oameni. Isus, Buddha şi alte fiinţe umane iluminate au adus Adevărul omenirii, dar apoi umanitatea a înţeles greşit sau a denaturat o mare parte din învăţăturile lor. Nu există o singură religie adevărată; există doar Adevărul.

Undeva, am luat-o pe o cale greşită. Nu am rămas fideli principiilor iubirii şi păcii care ne-au fost predicate de Isus. Am crezut lucruri contrare iubirii, contrare păcii, contrare învăţăturilor lui Isus. Unele dintre aceste credinţe au devenit chiar doctrine. Am dat credinţei sensul de credinţă în doctrină, în loc de credinţa în existenţa şi bunătatea lui Dumnezeu. Ne-am mulţumit cu o religie a regulilor în locul celei care ne conectează la adâncurile fiinţei noastre.

Am căzut pradă dogmei, regulilor rigide, vinovăţiei, ruşinii, fricii, credinţei în pedeapsă şi doctrinei păcatului şi a nevredniciei. Mulţi sunt ţinuţi ostatici ai dogmei de frica Iadului şi a condamnării veşnice. Dar Isus nu a atras masele de oameni prin frică şi nici creştinismul nu ar trebui s-o facă. El a atras masele pentru că vorbea Adevărul, iar ei au recunoscut Adevărul când l-au auzit.

Din fericire, învăţăturile de bază ale lui Isus au fost păstrate, iar aceste învăţături se referă în primul rând la dragoste, despre care este vorba şi în această carte. În aceasta şi în celelalte cărţi primite de mine prin channeling, Isus ne oferă învăţăturile pe care le-a dat acum două mii de ani şi pe care ni le-ar da dacă ar fi în viaţă astăzi, care sunt în esenţă aceleaşi. Aceste învăţături oferă soluţiile de care are nevoie lumea noastră zbuciumată, dacă avem „urechi de auzit”.

Această carte este puţin diferită de celelalte pe care le-am scris, în sensul că explorează ce a vrut să spună Isus prin unele dintre citatele care i-au fost atribuite, în special cele despre dragoste. În acest fel, vom explora temeinic subiectul iubirii: ce este iubirea, cum să iubeşti, de ce este greu să iubeşti şi cum arată dragostea în lumea de astăzi.

Sper că veţi putea să lăsaţi deoparte orice prejudecăţi şi aşteptări cu privire la mecanismul prin care ne vorbeşte Isus şi să lăsaţi cuvintele să vă atingă inima şi să vă transforme mintea.

Lăsaţi ca roadele acestor învăţături să vă confirme adevărul lor! Adevărul acestor cuvinte se va revela de la sine când le veţi testa în viaţa voastră. Iar acum, fac un pas în lateral, ca să îl puteţi simţi mai direct pe cel care a fost şi este cunoscut sub numele de Isus Cristos, vorbindu-ne despre dragoste.

Gina Lake, aprilie 2020

Introducere

«Eu sunt cel pe care îl ştiţi ca Isus Cristos. În această carte, vă ofer cele mai importante învăţături ale mele: învăţăturile despre dragoste. De ce sunt eu pomenit şi de ce unii au ajuns să mă vadă ca pe Dumnezeu este, pur şi simplu, pentru că am spus Adevărul. Atât este Adevărul de puternic şi atât de profund rezonează în voi. În inima inimilor voastre, cunoaşteţi Adevărul şi ştiţi că Adevărul vă va elibera. Ştiţi că Adevărul există şi că merită căutat. Iar unii dintre voi sunteţi gata să-l descoperiţi odată şi pentru totdeauna.

Acest Adevăr îl ştie oricine. E acela că dragostea este răspunsul la orice întrebare şi modul cum să te comporţi. Ce ar trebui să fac? Iubeşte. Cum procedez? Cu dragoste. Ce să fac în privinţa...? Acceptă situaţia cu dragoste şi compasiune şi aşteaptă în linişte să apară şi îndrumările. Cum să devin fericit? Iubeşte. Cum pot găsi un partener? Iubeşte. Cum să mă înţeleg cu vecinul, cu şeful, cu duşmanul meu? Iubeşte. Dacă răspunzi la aceste întrebări în alt mod, nu vei fi fericit, te vei lupta, vei avea probleme, vei suferi, îţi va lipsi sprijinul celorlalţi. Atât este de simplu.

Şi totuşi, dragostea pare a fi ceva foarte dificil. De ce este aşa şi cum poate fi depăşit acest lucru? Despre aceasta este vorba în această carte. Speranţa mea este să trezesc dragostea din voi, pe care o preţuiţi la mine. Eu nu sunt decât un model a ceea ce poate fi şi trebuie să fie fiinţa umană.

Sunteţi meniţi să fiţi iubitori, fericiţi şi în pace. Acest lucru este posibil, iar calea este, întâi, să ştiţi acest lucru şi, apoi, să cultivaţi iubirea care există în voi. A cultiva înseamnă a crea condiţii în care dragostea poate înflori. Hrăniţi şi păstraţi dragostea. Da, este nevoie de efort pentru a fi iubitor, dar recompensele sunt magnifice. Deşi dragostea are nevoie să fie cultivată, odată ce a încolţit, ea creşte singură, pentru că, voi fiind o scânteie din Dumnezeu, este în natura voastră să iubiţi.

Această carte prezintă ceea ce v-aş învăţa despre dragoste dacă aş umbla printre voi astăzi. Are la bază unele citate ale mele şi altele din Biblie, care au ajuns la voi de-a lungul timpului. Aceste citate reprezintă ceea ce am predicat acum două mii de ani. Nu toate lucrurile consemnate în Biblie şi presupuse că au fost spuse de mine sunt corecte, dar citatele pe care se bazează această carte sunt învăţăturile fundamentale pe care le-am dat atunci şi vi le ofer astăzi. Dacă le urmaţi, vă vor schimba viaţa şi vor transforma lumea.»

Isus, dictare prin Gina Lake, aprilie 2020

 

Capitolul 1: IUBEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI (1/3)

«Esenţa învăţăturii mele când umblam pe Pământ precum şi cea de acum este să iubirea. Instrucţiunea-cheie şi suma Poruncilor este să iubiţi. Ce înseamnă să iubeşti? Cum arată dragostea? Arată aşa: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi „Fă-le altora aşa cum ai vrea ca ei să-ţi facă ţie”. Aceste două instrucţiuni conţin esenţa învăţăturilor mele şi secretul pentru a fi fericit şi înfloritor ca individ şi ca societate.

Prima parte, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” este o adevărată provocare pentru unii. „Şi dacă nu mă iubesc? Cum să mă iubesc pe mine însumi?” Nu este un fapt dat că te iubeşti pe tine, aşa că de aici trebuie să începem. Ce înseamnă să te iubeşti pe tine însuţi şi cum să te iubeşti pe tine însuţi?

Uneori te iubeşti mâncând fursecuri sau cumpărându-ţi un cadou. Sau ai putea încerca să te îmbunătăţeşti pentru a deveni mai demn de a fi iubit. Crezi că, dacă te iubesc mai mulţi oameni, atunci poate te vei iubi şi tu. Prea des, a te iubi se traduce prin faptul că te răsfeţi sau că faci ceva pentru a-i face pe ceilalţi să te iubească. Dar nu despre asta vorbesc. Acestea sunt soluţiile ego-ului la faptul că nu te iubeşti.

Deci, hai să vorbim puţin despre ego, din moment ce ego-ul este motivul pentru care oamenii nu se iubesc pe ei înşişi. Ego-ul este sinele condiţionat şi senzaţia că eşti un individ, separat de ceilalţi. Se reflectă în vocea din capul tău, mai ales în toate gândurile care încep cu „eu”. Ego-ul este senzaţia de eu, cine sunt, cine vreau să fiu, cine am fost în trecut, cine voi fi, ce vreau şi nu vreau, şi ceea ce îmi place şi nu îmi place. Ego-ul este alcătuit din toate convingerile pe care le ai despre tine şi ceea ce crezi că alţii cred despre tine.

Ego-ul, de fapt, nu este real, ci doar un sentiment de sine construit pe un set de credinţe despre cine eşti. Acest set de credinţe nu sunt ce eşti, nici nu reflectă cu exactitate cine eşti, motiv pentru care simţul de sine creat de ego este numit sinele fals, în opoziţie cu sinele adevărat, sinele divin.

Ego-ul nu ar fi o problemă în ceea ce priveşte iubirea de sine, dacă credinţele asociate cu ego-ul şi sinele fals nu ar fi atât de negative, limitative şi neadevărate. Problema este că ego-ul şi sinele fals pe care îl creează este un sine nefericit, deoarece, în miezul său, simte frică, lipsuri, se simte deficient, vulnerabil şi insuficient de valoros. Ce-i mai rău este că aceste sentimente te fac să nu fii bun cu ceilalţi, ceea ce face să simţi şi mai puţină iubire faţă de tine însuţi.

De aceea nu vă iubiţi pe voi înşivă şi aveţi dificultăţi în a-i iubi pe ceilalţi: Credeţi în convingerile care fac parte din programarea voastră egotică. Credeţi că sunteţi acest sine negativ, nefericit, şi credinţa asta vă determină să funcţionaţi prost şi să vă comportaţi urât cu ceilalţi. Întrucât toată lumea are un ego şi condiţionări similare, toată omenirea suferă în mod similar.

Cu toate acestea, adevărul este că tu eşti o fiinţă divină, o fiinţă spirituală, o extensie a lui Dumnezeu, care joacă temporar rolul de om şi care are un ego, dar nu este ego-ul. Ego-ul tău te face să te simţi rău şi să te comporţi urât, dar natura ta esenţială este bunătatea, la fel cum şi Dumnezeu este bunătate. În realitate, sinele tău adevărat, sinele divin, este singurul sine care există, în timp ce sinele fals este un miraj.

Nu eşti sinele fals. Eşti sinele divin, dar sinele divin îngăduie să ai experienţa de a fi sinele fals. Sinele divin îşi permite să se piardă în iluzia sinelui fals până la un anumit punct al evoluţiei spirituale, când te trezeşti din această iluzie. Cea mai mare parte a omenirii încă nu s-a trezit, dar astăzi se trezesc mult mai mulţi oameni decât oricând.

Ceea ce este dificil în privinţa iubirii de sine este să-ţi iubeşti sinele fals, sentimentul negativ al sinelui creat de ego şi de celelalte condiţionări. Când crezi că eşti acest sentiment de sine, atunci te simţi mic, slab, cu lipsuri, rău, critic, fricos, supărat şi nefericit – şi acel sine este greu de iubit. Ceea ce nu este greu de iubit este sinele tău divin – cel ce eşti cu adevărat – pentru că eul acela este bunătate pură, iubire pură. Cine eşti cu adevărat, sinele tău divin, este uşor de iubit, deoarece sinele tău divin este chiar iubirea.

Unii oameni sunt uşor de iubit, deoarece reflectă foarte clar natura lor divină. Opusul este, de asemenea, adevărat: Cu cât oamenii reflectă mai puţin natura lor divină (cu cât ei reflectă mai mult natura lor egotică), cu atât sunt mai greu de iubit. În mod natural, iubeşti ceea ce-i făcut din dragoste şi, tot în mod natural, eviţi sau te simţi respins de ceea ce nu-i din dragoste.

Toată lumea are un ego, iar ego-ul nu este făcut din dragoste. Ego-ul nu este nici rău, deşi se află la baza tuturor actelor care pot fi considerate rele. Ego-ul nu este un lucru sau o entitate; este doar programarea de a avea grijă de Numărul Unu. Această programare te face să fii în serviciu-pentru-sine, egocentric, fricos, neîncrezător, defensiv şi agresiv.

Ego-ul este doar o senzaţie de eu, totuşi, nu este ceva real sau adevărat. Această senzaţie de eu nu-i ceva tangibil şi poate fi uşor trecută cu vederea dacă scoatem în evidenţă lipsa sa de realitate. Ego-ul este programarea care te determină să vezi viaţa, pe tine şi pe ceilalţi printr-un fel de lentilă, una contaminată de frică, judecată, limitare, meschinărie şi un sentiment de lipsă.

Programarea egotică creează senzaţia de a fi atacat sau ameninţat de ceilalţi şi de viaţă. Ego-ul se teme în cea mai mare parte a timpului şi, prin urmare, este separat de dragoste. Această frică este o iluzie, imaginarea a ceva înfricoşător din viitor, care nu se bazează pe o ameninţare reală aici-şi-acum.

Totuşi, când te identifici cu această parte foarte primitivă a ta, atunci crezi în temerile ego-ului şi încerci să te protejezi în orice mod poţi, de obicei încercând să obţii mai multă bogăţie, confort, putere, securitate, control, succes, popularitate, şi admiraţie – toate lucrurile care fac ca ego-ul să se simtă mai sigur, cel puţin temporar.

Toată lumea ştie ce este ego-ul şi cum se resimte acesta, pentru că starea egotică de conştiinţă este starea în care trăiesc majoritatea oamenilor – dar nu întotdeauna. Uneori ego-ul se relaxează – tu te relaxezi – şi te întorci Acasă la natura ta divină. Te simţi în pace, mulţumit şi fericit, te simţi bine – până când ego-ul se întoarce şi atunci simţi iarăşi că îţi lipseşte ceva, te simţi fricos, chinuit, stresat, nemulţumit, confuz şi nefericit.

Acestea sunt două stări de conştiinţă foarte diferite, de care toată lumea este conştientă: starea de a fi identificat cu ego-ul şi starea de a fi identificat cu sinele divin. Calea spirituală şi evoluţia spirituală te învaţă să-ţi schimbi starea şi să-ţi exprimi tot mai mult sinele divin în lume.

Este imposibil să te iubeşti cu adevărat atunci când te identifici cu ego-ul. Ai putea să fii mulţumit de tine şi să te simţi bine pe moment – mândru şi încântat de un anumit succes. Dar dacă iubirea de sine depinde de a câştiga sau a obţine ceva, atunci nu te vei iubi niciodată sau nu te vei simţi bine pentru mult timp, ci vei simţi repede nevoia să câştigi sau să realizezi altceva pentru a te simţi din nou bine. Când eşti identificat cu ego-ul, iubirea de sine este o experienţă trecătoare.

Din păcate, iubirea de sine sau mândria care vine din câştigarea a ceva, deseori, nu te face să devii mai iubitor sau mai amabil, nu se traduce în „a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi”. În schimb, mulţi care au obţinut ceva de preţ se ţin cu nasul pe sus şi separaţi de ceilalţi. Nu, mulţumirea de sine că ai realizat ceva nu este genul de iubire care duce la iubirea aproapelui.

A fi mândru de tine nu înseamnă acelaşi lucru cu a te iubi. Când eşti mulţumit de tine însuţi înseamnă că te simţi bine cu sinele fals, iar asocierea cu sinele fals nu te poate face niciodată să te iubeşti cu adevărat pe tine însuţi sau pe aproapele tău. Şi spre deosebire de iubire, mândria nici măcar nu-ţi dă o senzaţie de bine, ceea ce este dovada că mândria vine de la ego.

Singurul capabil să iubească orice, inclusiv pe sine, este sinele divin, Cristosul din tine, bunătatea / Dumnezeirea din tine. Ego-ul nu ştie să iubească, nici măcar pe sine. Pentru a te iubi pe tine însuţi, trebuie să fii în legătură cu Acela ce iubeşte: Divinul din tine.

Acest lucru ar putea fi deosebit de dificil dacă nu crezi că Divinul – Dumnezeu – trăieşte în tine, că Cristos există în tine, după cum există în mine. Dacă crezi că eşti un păcătos şi separat de Dumnezeu, aşa cum sunt învăţaţi mulţi creştini, e posibil să nu fii conştient, pe cât ai putea fi, de propria ta divinitate, de propria ta natură iubitoare înnăscută. Cu adevărat, Dumnezeu nu este separat de tine. Tu eşti Dumnezeu, la fel de mult pe cât sunt şi eu. Eşti o expresie a lui Dumnezeu.

Este ironic faptul că creştinismul exaltă iubirea, dar îi împiedică pe oameni să se iubească pe ei înşişi, spunându-le că sunt păcătoşi, ţinându-i în frică şi susţinând că eu aş fi fost singurul fiu al lui Dumnezeu, când nu am fost. Eram diferit de majoritatea doar pentru că realizasem adevărul naturii mele divine. Motivul pentru care am venit a fost să vă arăt cum să vă puneţi în evidenţă calităţile Cristice şi să trăiţi aşa cum am făcut-o eu. Am fost şi sunt un model pentru ceea ce puteţi fi şi voi. Nu am venit ca să fiu venerat.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
25 februarie 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Vjb6tdTlCoQ