<  Index mesaje de la Cristos prin Gina Lake


CRISTOS: Iubeşte-ţi aproapele (1/2)

Partea întâia din capitolul 2, "Iubeşte-ţi aproapele", din cartea dictată mediumul Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Awakening Love: How to Love Your Neighbor as Yourself" (Trezirea iubirii: Cum să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri. Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 3 mai 2020).

R.P.

Jesus

 

Capitolul 2: IUBEŞTE-ŢI APROAPELE (1/2)

«Motivul prezentelor învăţături este că fiinţele umane au dificultăţi în a se iubi reciproc. Acest lucru este evident. Dar de ce? De ce este atât de greu să iubeşti? Nu pentru că n-aţi putea iubi şi nici măcar pentru că trebuie să învăţaţi iubirea, ci pentru că aveţi un ego care este neiubitor, răzbunător, meschin, critic, egoist şi nemilos. Ego-ul vostru este aşa, nu voi.

Negativitatea care provoacă toată suferinţa umanităţii este un program introdus în ea care se numeşte ego. Nu voi intra în detalii momentan de ce este aşa, ci doar voi spune că această programare este o provocare ce îi obligă pe oameni să găsească o altă cale de a se comporta. Acea cale este dragostea. Ego-ul vă oferă experienţa separării de dragoste şi, aşa cum spune o melodie cu atât de înţelepciune: „Nu ştii ce ai avut până n-a dispărut”.

Sufletul vostru a ales provocarea de a avea un ego din mai multe motive. Cel mai bine este să considerăm că aţi ales în mod liber să fiţi o fiinţă umană pe Pământ pentru a evolua, prin modalităţile de care aveţi nevoie ca să creşteţi şi pe care sufletul vostru le-a acceptat cu plăcere. Să adoptaţi perspectiva ego-ului, adică să vă simţiţi victima ego-ului vostru, ar însemna doar să creaţi şi mai multă suferinţă. Ego-ul joacă atât rolul de persecutor, cât şi cel de victimă.

Dacă nu ar exista un alt mod de a vedea viaţa şi de a trăi decât cel al ego-ului, această situaţie ar fi – iar pentru unii chiar este – iadul pe Pământ. Dar nu este cazul. Există o ieşire din suferinţa cauzată de ego, care este iubirea. Iubirea este calea către tot ce v-aţi dorit vreodată, dar ego-ul nu înţelege asta. Iubirea face ca ego-ul să se simtă şi mai vulnerabil decât se simte deja. Îl face să se simtă slab şi, prin urmare, neprotejat. Singura situaţie în care ego-ul îşi va permite să iubească pe cineva este atunci când se pare că va obţine mai mult din ceea ce vrea: siguranţă, protecţie, statut social, recunoaştere, confort material, plăcere, frumuseţe, putere – şi, da, iubire.

Ego-ul vrea iubire, dar o vrea în propriile lui condiţii. Cu alte cuvinte, ego-ul este dispus să fie iubit, dar nu este dispus ca, în schimbul iubirii, să renunţe la control sau la celelalte lucruri pe care le preţuieşte. Ego-ul nu va alege iubirea în locul puterii, banilor, statutului, siguranţei sau confortului. Deci, dacă vede dragostea sau o relaţie ca fiind o ameninţare pentru acestea sau că nu este capabilă să i le ofere, atunci se va retrage, va refuza dragostea sau nu se va implica.

Este uşor să-i iubeşti pe cei care nu te ameninţă, ci te susţin şi te iubesc, aşa că ego-ul este dispus să se angajeze în acest tip de relaţii, până în momentul când nu i se mai face pe plac. Din fericire, adevăratul sine, care alege dragostea mai presus de orice, există oricând şi mereu în fiecare om şi se face simţit alături de ego. Când iubeşti pe cineva şi ego-ul tău este provocat, atunci simţi atât dragostea pe care o are adevăratul tău sine pentru acea persoană, cât şi furia sau supărarea ego-ului tău şi respingerea iubirii.

Iată ce face dragostea atât de confuză: Iubeşti şi nu iubeşti pe cineva în acelaşi timp. Acest lucru se datorează faptului că eşti o creatură duală, s-ar putea spune. Eşti atât om, cât şi divin. Eşti divin, dar şi ai un ego. Iubeşti, dar şi judeci şi urăşti. Aceasta este dilema, conflictul pe care îl simţiţi lăuntric în relaţii. Este bine să fiţi conştienţi de acest lucru.

Când eşti de unul singur, probabil că te vei lupta cu o voce din minte plină de dispreţ faţă de sine. Dar când eşti cu alţii, este mai probabil că această voce îi va dispreţui pe ceilalţi, ca un mod de a te simţi mai mulţumit de tine şi într-o poziţie avantajoasă. Pentru ego, relaţiile sunt o oportunitate de a-şi afirma puterea şi de a se simţi superior, care este soluţia lui la faptul că nu este mulţumit de sine – nemulţumire pe care însuşi ego-ul şi-a provocat-o. Atât de încâlcită este pânza pe care o ţese ego-ul!

Nu este de mirare că relaţiile sunt dificile, căci ego-ul le vede ca pe un mijloc pentru atingerea a două obiective foarte contradictorii: superioritatea şi dragostea. Ego-ul vrea iubire, dar vrea şi control, putere şi superioritate – iar asta-i foarte greu! Ca să înrăutăţească lucrurile, ego-ul se simte deranjat să aibă nevoie de dragoste de la cineva şi nu este dispus să ofere mai mult decât trebuie.

Ce bine că fiinţele umane nu sunt doar ego-urile lor, căci altfel umanitatea nu ar fi supravieţuit! În orice interacţiune dintre doi oameni este prezent ceva de dincolo de ego, care este iubirea proprie naturii lor divine. Această iubire a susţinut umanitatea de-a lungul tuturor dificultăţilor create de ego şi continuă să adune oamenii împreună pentru o cooperare reciproc avantajoasă.

Programarea egotică nu este mai puternică decât adevărata voastră natură, dar această programare este o problemă reală în relaţii, inclusiv între naţiuni. Relaţiile scot la iveală ego-ul mai mult ca orice, deoarece îl fac să se simtă ameninţat. Ego-ul este cauza fiecărui conflict şi se află în spatele fiecărui război.

Nu a existat niciodată un război „sfânt”, deşi uneori oamenii au fost nevoiţi să lupte pentru a opri unul nesfânt. Şi astfel, în acest stadiu al evoluţiei omenirii, uneori a fost necesară lupta împotriva celor care sunt hotărâţi să le fure altora puterea şi libertatea. Uneori, ego-ul trebuie oprit de cei care îl văd aşa cum este.

Cu toate acestea, faptul că tu eşti convins că te afli de partea dreptăţii şi virtuţii nu este o dovadă că chiar eşti, deoarece acelaşi lucru crede şi ego-ul. Oamenii sunt uşor păcăliţi de ego-urile lor. Cei mai mulţi oameni nu sunt suficient de dezvoltaţi pentru a-şi da seama când sunt conduşi de ego, iar mulţi presupun că nu ar fi atunci când sunt, asta dacă înţeleg aceste subtilităţi. Dacă tactica ego-ului ar funcţiona, ar fi o chestiune, dar tactica ego-ului este contraproductivă şi deseori are un efect de bumerang.

Hai să vă dau un exemplu. Să zicem că vrei ca partenerul tău să fie mai îngrijit. Cum ar proceda ego-ul tău: i-ai face reproşuri, l-ai critica, te-ai înfuria şi ţi-ai retrage afecţiunea sufletească. Problema cu aceste tactici este că fie nu transmit un mesaj clar, fie o fac într-un mod care incită ego-ul partenerului să te critice, să te judece sau să se certe cu tine şi, în final, nu se schimbă nimic.

N-ar fi mai bine să-l rogi frumos?! Aceasta ar fi soluţia iubitoare şi raţională şi mult mai eficientă. Când eşti raţional şi amabil, este mult mai probabil că partenerul va răspunde în mod similar şi va coopera cu tine. Într-o relaţie, vei primi înapoi ceea ce ai oferit. Critica aduce critică, bunătatea aduce bunătate. E atât de evident şi, totuşi, prima ta reacţie la faptul că partenerul face ceva ce nu-ţi place va fi de obicei reacţia ego-ului. Asta-i bine de reţinut.

Odată ce o ştii, ai mai multe opţiuni în privinţa asta. Odată ce eşti mai conştient de ego, el nu se mai poate manifesta la fel de mult, dacă nu-l laşi. Asta nu înseamnă că este uşor să învingi programarea. Nu este. Şi uneori nu vei reuşi, iar atunci te vei simţi rău, la fel ca şi partenerul tău. În acel moment, intervin scuzele. Expresia „Îmi pare rău” face mult bine în relaţii. Iertarea de sine şi iertarea partenerului sunt acţiuni-cheie de igienă emoţională şi absolut necesare pentru păstrarea relaţiilor. Fără iertare, o relaţie va muri încet, ori chiar mai repede, deoarece ego-ul va deţine supremaţia. Când ego-ul deţine controlul, nu există blândeţe, doar durere şi critică, iar dragostea nu poate supravieţui mult timp într-o astfel de atmosferă.

Pentru a menţine o relaţie, trebuie să renunţi la trecut, ceea ce ego-ul nu vrea să facă. Ego-ul nu renunţă la nemulţumiri, deoarece acesta este unul dintre modurile sale de a fi în avantaj. Când afirmă „Tu mi-ai făcut asta”, ego-ul se simte îndreptăţit şi superior. Ego-ul adoră să dea vina pe alţii şi să facă pe victima. Folosirea unei astfel de strategii pentru a câştiga puterea într-o relaţie nu prea are sens, dar ego-ul nu este raţional, motiv pentru care strategiile sale au, deseori, efecte contrare.

Ego-ul îşi păstrează puterea şi aparentul control în relaţii, arătând defectele şi greşelile partenerilor. Pentru ego, iertarea sau trecerea cu vederea a greşelilor celuilalt ar fi o ocazie ratată de a se arăta corect, drept şi superior. Ego-ul îşi doreşte acest sentiment de îndreptăţire şi superioritate mai mult decât doreşte dragostea şi, din moment ce nu le poate avea pe amândouă, dragostea va fi cea perdantă.

Afirmaţia asta merită s-o repetăm. Nu poţi să te simţi îndreptăţit şi superior şi, în acelaşi timp, să ai iubire, deoarece acestea sunt stări de conştiinţă care se exclud reciproc. Pe care o preferi? Ai de ales, deşi poate că nu pare aşa, pentru că eşti foarte tentat să te predai ego-ului.

Ego-ul te ispiteşte să mergi împotriva iubirii cu ajutorul unui sentiment uşor plăcut de a avea dreptate şi a fi superior sau de a fi rău. Ego-ul capătă oarece plăcere din a fi rău sau dur, iar acest lucru trebuie bine ştiut. Eşti dispus să schimbi dragostea pe această plăcere egotică? Dacă, în momentul în care eşti tentat să fii rău, ai fi conştient de preţul pe care relaţia voastră îl va plăti pentru acea plăcere trecătoare, probabil că nu ai alege să te dedai criticilor, judecăţii sau furiei specifice ego-ului. Nimic nu merită să pierzi iubirea, dar lucrul ăsta trebuie să-l înveţe fiecare pe cont propriu.

Vi se spune să fiţi buni cu ceilalţi, dar oare câţi oameni îşi dau seama cât de importantă este bunătatea?! Chestia este că, atunci când eşti rău, te poţi simţi puternic, simţi că lupţi pentru ceva, dar în realitate, te lupţi pentru ego-ul tău. Prin răutate, poţi înhăţa puterea. Ego-ul se foloseşte de duritate şi furie pentru a-i intimida şi manipula pe ceilalţi, în încercarea de a-şi face voia. Pentru ego, bunătatea şi iertarea par nişte slăbiciuni şi nu este capabil de niciuna. Numai sinele divin le poate manifesta.

Ca să poţi ierta, trebuie să trăieşti total în momentul prezent, lucru pe care ego-ul îl evită ca pe ciumă. Când eşti prezent, doar fiinţezi aici şi acum, simţi viaţa aşa cum este ea şi cum o simte sinele tău divin: fără dorinţe, fără temeri, fără griji, fără poveşti, fără fantezii şi fără trecut sau viitor. Cu alte cuvinte, fără ego. Când trăieşti în Acum, nu este nimic de iertat, pentru că nu cari în spinare nicio poveste despre cum ai fost tu rănit sau trădat. Prin definiţie, a fi prezent înseamnă o lipsă de implicare în ideile despre trecut. Dacă nu aduci trecutul în momentul prezent gândindu-te la el, trecutul nu-ţi poate provoca durere. Îţi provoci singur suferinţă când te opreşti îndelung asupra evenimentelor care te-au rănit în trecut. Ego-ul este acela care spune poveşti despre trecut şi nu se poate desprinde de ele. Ego-ul răsuceşte acele poveşti în fel şi chip ca să pară dureroase.

Le-ar putea răsuci şi într-un mod favorabil, dar nu o face. De fapt, o modalitate prin care amintirile dureroase sunt făcute mai puţin dureroase este să le privim dintr-o perspectivă diferită, adică să le reformulăm (refraiming – lb.engl.). Reformularea amintirilor vindecă durerea din trecut, deoarece include mai mult decât ceea ce conţinea povestea spusă de ego. Include o viziune superioară, una mai pozitivă, perspectiva sufletului. Această perspectivă mai tolerantă te ajută să treci peste o anumită experienţă dificilă şi să-ţi găseşti pacea. Autoarea de faţă a scris mai în detaliu despre refraiming în cartea „From Stress to Stillness” şi alte câteva cărţi.

Când spune poveşti dureroase, ego-ul urmăreşte să te ţină într-o stare emoţională negativă. „Diabolic” spui? Da, ego-ul aşa este şi ar fi bine să nu trecem sub tăcere acest lucru. Când înţelegi adevărul despre ego, el îşi pierde puterea şi tu capeţi forţa să iei alte decizii. Oamenii suferă pentru că ei cred versiunea dureroasă a istoriei pe care le-o spune ego-ul lor, prin vocea din cap. Chiar dacă un eveniment trecut a fost cu adevărat tragic, ego-ul creează suferinţe suplimentare inutile, invocând în mod repetat acele amintiri. Când stărui asupra acelor amintiri şi poveşti dureroase, ele vor tot apare şi vei continua să suferi din cauza lor. Dacă tot pistonezi pe ele, acest fapt doar le întăreşte, nu le vindecă.

Totuşi, dacă nu mai insişti asupra lor, în cele din urmă, vor înceta să apară. Aşa se vindecă mintea egotică: neacordând atenţie amintirilor şi poveştilor dureroase. Acest lucru nu este acelaşi cu reprimarea sentimentelor. Pur şi simplu, nu alimentezi şi nu reîmprospătezi acele sentimente.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
3 martie 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=kuvd9dgdu7M