<  Index mesaje de la Cristos prin Gina Lake


CRISTOS: Iubeşte-ţi aproapele (2/2)

Partea a 2-a din capitolul 2, "Iubeşte-ţi aproapele", din cartea dictată mediumul Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Awakening Love: How to Love Your Neighbor as Yourself" (Trezirea iubirii: Cum să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri. Am transcris mesajul mai jos pentru studiu (traducerea provine din varianta originală în engleză, publicată în 10 mai 2020).

R.P.

Jesus

 

Capitolul 2: IUBEŞTE-ŢI APROAPELE (2/2)

«Pentru a-i ierta pe cei care v-au rănit şi pentru a vă vindeca, sunt necesare două lucruri: să renunţaţi la gândurile despre ei şi să înţelegeţi că oricine a făcut vreodată rău cuiva se identifica cu ego-ul, cu frica şi ignoranţa lui. Când am spus „Iartă-i pentru că nu ştiu ce fac” mă refeream la cei care nu sunt conştienţi de modul în care ego-ul lor îi manipulează, prin vocea din cap. Îi rănesc pe alţii şi pe ei înşişi pentru că nu îşi dau seama că pot alege alte gânduri şi alt comportament. În schimb, ei aleg calea minimei rezistenţe.

Deoarece programarea egotică este prestabilită în voi, comportamentul egotic este automat şi pare a fi natural, dar nu reprezintă cea mai bună persoană care aţi putea fi sau cel mai bun mod de acţiune. Majoritatea oamenilor sunt somnambuli prin viaţă, nu iau decizii în mod conştient, ci acţionează din impulsurile ego-ului lor, ceea ce duce la rezultate foarte proaste. Cei care acţionează atât de inconştient suferă foarte mult şi îi fac şi pe alţii să sufere împreună cu ei.

Dacă ai fost victima supărării şi a comportamentului lor rău, singura modalitate de a te detaşa de ceea ce ei provoacă este să-i ierţi. Altfel, ajungi ca ei, victima propriului ego. Motivul iertării altora este cel de a te elibera de starea de conştiinţă care a provocat suferinţa. Practic vorbind, iertarea înseamnă să renunţi la orice gânduri despre trecut, astfel încât să poţi fiinţa aici-şi-acum, liber de suferinţă şi să acţionezi cu dragoste.

Iertarea nu este o declaraţie pe care o faci cuiva la un moment dat, deşi poate fi şi aceasta de folos, ci angajamentul de a nu-ţi îngădui gândurile dureroase care perpetuează emoţiile negative, adică starea egotică din tine. Pentru a ierta, trebuie să uiţi acele gânduri, să le laşi să existe dacă apar, dar să nu te laşi absorbit de ele. A trăi total în prezent, aşa cum o face sinele tău divin, înseamnă a renunţa la astfel de gânduri şi a rămâne în experienţa din momentul prezent.

Sinele divin – dar şi tu, atunci când eşti aliniat cu sinele tău divin – simte doar compasiune pentru cei care suferă din cauza propriului ego şi care îi fac şi pe alţii să sufere. Sinele divin înţelege că, în acest moment al evoluţiei lor, ei nu pot fi altfel. Fac şi ei ce pot şi vor învăţa din alegerile lor. La ce bun să iei o altă atitudine? Nu poţi decât să speri că şi alţii, la rândul lor, te vor ierta, cu toate greşelile tale. “Fă-le altora aşa cum ai vrea ca ei să-ţi facă ţie.”

Este greu să fii o fiinţă umană, aşa cum am spus deseori, iar situaţia merită toată compasiunea ta. Când alegi să ai compasiune faţă de cei care te-au rănit sau te rănesc, iar apoi să te întorci la trăirea momentului prezent, acest lucru te va face să simţi pacea şi dragostea naturii tale divine.

Până la urmă, oamenii învaţă din suferinţa pe care şi-au provocat-o lor înşile şi celorlalţi, dar asta poate dura mult timp. Ce bine ar fi dacă ar înţelege cum sunt manipulaţi de propriul ego şi cât le dăunează în relaţii! Având această înţelegere, oamenii ar putea evolua mult mai repede decât prin încercări şi erori. Nu este nevoie să suferiţi atât de mult, căci acum această înţelegere vă stă la dispoziţie. Este timpul să vă eliberaţi de ego.

În relaţii, ego-ul apare imediat odată cu diferenţele sau neînţelegerile, motiv pentru care iubirea aproapelui este atât de dificilă. Ego-ul are puţină toleranţă faţă de diferenţe, cu excepţia cazului în care beneficiază de ele. Pentru ego, diferenţele sau dezacordurile sunt un motiv pentru a ataca, a judeca, a denigra, a găsi un ţap ispăşitor sau pentru a-şi bate joc de ceilalţi. Ego-ul chiar crede că, dacă cineva este diferit de el, acela este rău sau greşeşte. Această prezumare a propriei superiorităţi stă la baza majorităţii problemelor în relaţii şi, în astfel de cazuri, cealaltă persoană simte adesea acelaşi sentiment de superioritate. Iar atunci disputa devine una despre cine are dreptate şi este superior, nu despre diferenţele concrete care trebuie rezolvate sau negociate.

Această superioritate tinde să fie exprimată sub formă de judecată. Când cineva arată diferit sau crede diferit sau face lucrurile diferit decât ai vrea tu, atunci presupui ceva rău despre respectiva persoană. Spui o poveste negativă despre acea persoană, una născocită de ego, căci asta înseamnă să judeci, în esenţă. Judecata este o armă folosită pentru soluţionarea diferenţelor, pretinzând că ai fi superior moral. Iar modul prin care pretinzi această virtute morală este prin inventarea de poveşti. Nu vorbesc aici despre o poveste frumoasă înainte de culcare, ci despre o poveste răuvoitoare şi neadevărată. Aceste poveşti sunt adesea deghizate sub forma unor “intuiţii”, dar sunt minciuni, deoarece se bazează pe presupuneri. Deşi pot exista unele dovezi care să susţină aceste ipoteze, dovezile sunt adesea foarte subţiri, pe baza câtorva puţine experienţe şi alese pe sprânceană pentru a construi o acuzare. Acest fenomen este foarte familiar tuturor.

Uitaţi-vă la judecăţile voastre, studiaţi-le, aşa funcţionează, sunt în mare parte presupuneri care servesc ego-ul, de obicei, pentru că vă fac să păreţi a fi inteligent, perspicace, drept sau superior în vreun fel. Nu există dragoste în judecăţile voastre, chiar şi atunci când vă prefaceţi că judecaţi o persoană din grijă sau din pretinsa dorinţă de a o ajuta. Ego-ul este foarte viclean. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Aproape fiecare gând despre alţii este o judecată sau probabil că se va transforma într-una, dacă vă gândiţi la cineva suficient de mult timp.

Acest lucru este valabil şi atunci când vorbim despre ceilalţi în lipsa lor, cunoscut şi sub numele de bârfă. Gândurile şi discuţiile voastre despre ceilalţi pot părea folositoare şi bine intenţionate, dar de cele mai multe ori slujesc ego-ul. Ego-ul ştie cum să vă prindă pentru a-i îndeplini dorinţele, ca să criticaţi, şi o modalitate este să vă facă să vă gândiţi la alţii şi să vorbiţi despre alţii. Scopul ego-ului este să vă saboteze relaţiile, cu excepţia cazului când scopul său este de a linguşi pe cineva de la care are ceva de câştigat.

Ego-ul este cel mai rău tip de narcisist. Face ceea ce face pentru că se aşteaptă la un beneficiu. Nu face lucruri pentru dragoste, căci nu dragostea este ceea ce urmăreşte ego-ul cel mai mult. Ego-ul va acepta dragostea, dacă i se oferă, dar nu acordă atâta importanţă dragostei ca altor scopuri.

Vestea bună este că majoritatea fiinţelor umane nu sunt chiar atât de dominate de ego-ul lor, nu sunt narcisiste. Sinele lor divin mai iese câteodată la iveală, dacă nu chiar aproape mereu. Ura, trăiască dragostea! De fapt, ea este o forţă puternică în relaţii, mai puternică decât ego-ul, căci altfel, nu ar mai exista relaţii. Dar este bine să ştiţi cu ce vă confruntaţi.

Unii mă vor admonesta pentru că vorbesc aşa despre ego şi vor spune că ar trebui să fiu mai amabil cu el. Nu vă sugerez să vă luptaţi cu ego-ul, deoarece asta ar însemna că ego-ul se luptă cu el însuşi. Vă sugerez să fiţi conştienţi de ego şi de ceea ce pune la cale, ca să nu vă păcălească şi să puteţi face alegeri mai bune în privinţa comportamentului vostru.

Cunoaşterea este putere, iar eu caut să vă împuternicesc. Ego-ul nu este atât de puternic. Doar ignoranţa voastră despre ego este cea care îi conferă putere. Fără îndoială, trebuie să acceptaţi că aveţi un ego şi că el este aşa cum este. Totuşi, nu-i nevoie să aveţi milă pentru ego, deoarece nu este o entitate, ci o programare. La ce bun să ai milă pentru un program?! Să aveţi compasiune pentru voi şi pentru ceilalţi, fiindcă aveţi un ego, dar nu pentru ego-ul însuşi. Nu trebuie să iubiţi ego-ul, el nu are nevoie de vindecare şi nu va fi vindecat de dragostea şi toleranţa voastră.

Când acceptaţi existenţa ego-ului, beneficiul este că acceptarea vă aliniază cu sinele vostru divin. Acceptarea vă vindecă, pe când înfruntarea cu ego-ul nu va face decât să vă menţină prinşi în el.

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” înseamnă să treci dincolo de orice diferenţă dintre tine şi aproapele tău şi să-l iubeşti aşa cum ai iubi pe cineva care ar fi la fel ca tine, de care nu ai diferi deloc, o persoană care, de fapt, nu există, fiindcă tu eşti singura persoană din lume cu care nu ai diferenţe. Absolut toţi ceilalţi din lume şi de-a lungul timpului au fost diferiţi de tine. Acesta este motivul pentru care pacea şi relaţiile şi traiul în lume sunt atât de dificile.

Singura soluţie este să accepţi şi să preţuieşti aceste diferenţe, în loc să le faci motivul pentru a scoate pe cineva de la inimă. Dacă accepţi poziţia ego-ului – că cei care sunt diferiţi de tine sunt răi, sunt o ameninţare sau sunt inferiori – vei fi în război cu toată lumea, iar unii oameni chiar aşa par să fie, tocmai din acest motiv. Cei care sunt foarte prinşi de ego au mari dificultăţi în a iubi, şi acesta este motivul. Pentru ego, diferenţele sunt un motiv de judecată, iar judecăţile închid inima către iubire. Drept urmare, lumea ego-ului este foarte singuratică. Cu cât eşti mai atras de percepţiile şi credinţele ego-ului, cu atât mai puţină dragoste simţi în tine şi venind de la ceilalţi. Dar nu poţi suporta la nesfârşit această situaţie şi, până la urmă, ceva se va rupe în tine.

Suferinţa stării egotice de conştiinţă poate fi atât de mare, încât unii îşi iau propria viaţă, dar aceasta nu este o soluţie. Lecţia dragostei rămâne să fie învăţată, iar acel suflet se va reîncarna şi va încerca din nou să ia decizii mai bune. Nu există niciun fel de pedepse care-l aşteaptă pe cel care a ales sinuciderea, însă sinuciderea este o oportunitate pierdută de suflet şi, prin urmare, o descurajăm. Acea fiinţă va primi vindecare, compasiune şi instrucţiuni de la ghizii aflaţi de cealaltă parte. De obicei, cel care s-a rătăcit are nevoie de iubire pentru a se vindeca, aşa că în viaţa următoare, acea fiinţă poate fi plasată într-o familie deosebit de iubitoare sau poate întâlni oameni sau avea experienţe care pun în evidenţă adevărul dragostei.

Pedeapsa nu face niciodată parte din planul lecţiilor de viaţă. Pedeapsa este ceva inventat de oameni, în încercarea de a schimba în bine pe cineva. Dar fiinţele non-fizice care-I slujesc lui Dumnezeu ajutând evoluţia umană nu iau parte la pedepse. Este o metodă inferioară de îndreptare. Este crudă, iar Dumnezeu nu este crud. Dumnezeu este sinonim cu iubirea.

Pentru a reveni la subiectul diferenţelor, adevărul este că diferenţele fac viaţa interesantă, sunt utile pentru evoluţia voastră spirituală şi oferă sufletului o varietate de experienţe. Dar nu numai atât, ci o societate are nevoie de diversitate pentru a supravieţui şi a prospera. Societatea are nevoie de tot felul de oameni cu o paletă largă de interese şi talente. Diferenţele sunt bune!

Diferenţele par a ridica unele probleme numai pentru că sunt problematice pentru ego, dar nu trebuie să fie aşa, dacă suntem capabili să le privim din perspectiva sinelui divin. Diferenţele fac lumea să se învârtă. Fac parte din viaţă. Fac oamenii să fie unici. În cel mai bun caz, diferenţele sunt adorabile şi, în cel mai rău caz, trebuie acceptate.

Dintr-o perspectivă superioară, toate diferenţele sunt superficiale şi nu merită să pierdem dragostea din cauza lor. Aceste diferenţe alcătuiesc costumul pe care îl poartă fiecare suflet. Dar ceea ce este identic în toată lumea are o importanţă mult mai mare: este forţa lui Dumnezeu din fiecare. Această forţă a lui Dumnezeu, sinele divin, este aspectul demn de iubire din oricine.

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” înseamnă să iubeşti sinele adevărat al aproapelui. Ceea ce este demn de iubire la tine este demn de iubire şi la aproapele tău, deoarece esenţa voastră este una şi aceeaşi. Marele mister de la baza vieţii este că totul şi oricine este o expresie a Unicului, a lui Dumnezeu. Dumnezeu se manifestă prin tot ce are viaţă. Aceeaşi forţă a lui Dumnezeu este în toate, iar această forţă a lui Dumnezeu merită a fi iubită în cel mai înalt grad. Să te vezi pe tine însuţi – adică adevăratul tău sine – în aproapele tău şi să iubeşti ce vezi! Să recunoşti că aproapele tău este, în esenţă, acelaşi cu tine!

Când doi oameni sunt cu adevărat îndrăgostiţi unul de celălalt, ei sunt îndrăgostiţi tocmai de forţa lui Dumnezeu, sau bunătatea esenţială. S-ar putea să le placă anumite lucruri la celălalt, dar dragostea profundă şi durabilă pe care o simt unul faţă de celălalt, care îi ţine alături în ciuda oricăror dificultăţi şi diferenţe, se bazează pe simţirea celuilalt ca fiind propriul sine. Când eşti cu cineva mult timp, limitele se estompează şi începi să-l simţi pe celălalt ca pe sinele tău, ca o parte din tine. Cei care pierd pe cineva cu care au trăit foarte mult timp ştiu cum se simte această contopire.

Aceasta este iubirea. Atunci, devine un lucru natural să-l tratezi pe celălalt cu respect şi aşa cum ai vrea să fii tratat la rândul tău, deşi ego-ul poate ieşi oricând la suprafaţă. Când îl simţi pe celălalt ca pe tine, să trăieşti cu acea persoană este la fel de confortabil ca să fii cu tine însuţi, pentru că te poţi relaxa. De ce? Pentru că cealaltă persoană te acceptă şi îţi permite să fii aşa cum eşti. Acea acceptare este esenţa iubirii.

Iar asta ne aduce la următorul capitol şi următoarea noastră explorare: „Faceţi-le altora aşa cum aţi vrea ca ei să vă facă vouă”.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
5 martie 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=1zObFHLqgXQ