<  Cuprins "Trezirea spirituală întru iubire"


Dincolo de identităţi

Capitolul 19, "Dincolo de identităţi", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking: On Awakening to Love” (Isus vorbeşte: Despre trezirea spirituală întru iubire) - şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

19. DINCOLO DE IDENTITĂŢI

«Fiecare om are mai multe identităţi: Eşti fiu sau fiică, poate mamă sau tată, angajat sau şef, şomer sau lucrător pe cont propriu. Identităţile sunt înlocuite pe tot parcursul vieţii, în funcţie de situaţie. Identitatea este doar o imagine de sine, o idee despre tine însuţi. Oricând te descrii într-un anumit fel – scund, inteligent, neatent, creativ, jucăuş, stupid – îţi asumi o identitate, chiar şi pentru acel moment.

Unele identităţi sunt păstrate pe tot parcursul vieţii. Acestea sunt de obicei cele stabilite în mica copilărie. Ele pot fi cele mai limitative dintre toate identităţile, deoarece sunteţi cel mai convinşi de ele şi sunt cele mai rigide. Ele sunt, de asemenea, şi cele de care sunteţi cel mai ataşaţi şi, prin urmare, cele mai problematice. Lucrul amuzant (sau nu atât de amuzant) este că oamenii sunt adesea cel mai ataşaţi tocmai de identităţile care le provoacă cea mai mare suferinţă. Identităţile în care oamenii cred cel mai mult sunt adesea cele dureroase.

Acestea şi toate celelalte identităţi ale voastre trebuie analizate, astfel încât să nu vă afecteze viaţa în mod inconştient. Una dintre dificultăţile legate de identităţi este că sunt atât de multe, încât este dificil să le vedeţi şi să le analizaţi pe toate. Ele apar ca buruienile şi trebuie să le tot pliviţi, adică să le vedeţi falsitatea.

Identităţile, ca toate gândurile, constituie o problemă doar atunci când şi în măsura în care credeţi în ele. Dacă vă analizaţi identităţile, la fel ca şi în cazul altor gânduri, le puteţi descoperi falsitatea. Iar odată cu asta, nu mai sunteţi la mila lor. Odată ce vedeţi că o idee este falsă, îşi pierde puterea asupra voastră.

Cu toate acestea, poate că va trebui să-i vedeţi falsitatea de mai multe ori – nu doar o dată – înainte ca o identitate să-şi piardă influenţa. Ca toate condiţionările, şi identităţile au o anumită inerţie a lor. Deci, chiar şi atunci când le-aţi depistat, ele încă vor mai apărea pentru o vreme şi încă vor mai avea puterea să vă îmbrobodească. Dar, în cele din urmă, dacă veţi continua să le recunoaşteţi falsitatea, nu vor mai apărea.

Ceea ce vreau să spun prin falsitate este că niciuna dintre identităţi nu conţine întregul adevăr. De exemplu, s-ar putea să fii tată, dar asta nu-i tot ce eşti. Ai mult mai multe identităţi şi, în cele din urmă, nu eşti nici măcar acele alte identităţi. Sau, alt exemplu, poate există ceva adevăr când spui că eşti fricos sau nesigur de tine sau în vreun alt fel, dar nu eşti aşa în orice moment. Aceste identităţi pot fi menţinute numai gândindu-te continuu că eşti aşa. Dacă n-o mai faci, chiar şi pentru un moment, „devii” altceva, fie o altă identitate, fie te scufunzi în adevăratul tău Sine.

Identitatea de sine fals este foarte fluidă, foarte instabilă, deoarece trebuie să dai atenţie şi crezare anumitor gânduri şi nimeni nu poate menţine o astfel de atenţie la nesfârşit. Deoarece gândurile nu pot fi menţinute, nicio identitate nu poate fi menţinută. Gândurile şi identităţile vin şi pleacă, precum măştile pe care le pui şi le scoţi, deşi unele vin şi pleacă mai des. Sinele fals este o iluzie, bazată pe nimic durabil sau adevărat.

Ceea ce este durabil şi adevărat şi ceea ce nu vine şi pleacă este adevăratul tău Eu, adevărata ta identitate, i-am putea spune. Cine eşti tu nu se bazează pe gândire şi nu este cunoscut prin gândire. Eşti ceea ce se află dincolo de toate gândurile despre tine, mai presus de toate identităţile. Sinele tău adevărat nu are definiţie, nici faţă, nici imagine de sine, deşi mintea ar putea să-şi imagineze una pentru el. Aşa se face ea că ştie ceea ce nu poate şti niciodată.

Motivul pentru care vorbim despre identităţi este să vă îndreptăm dincolo de ele. Nu este suficient să înlocuiţi imaginea de sine negativă cu una pozitivă. Acest lucru este folositor – un pas în direcţia corectă – dar are un efect limitat. Orice identitate este o sursă de suferinţă. Puteţi suferi din cauza unei identităţi pozitive la fel de mult ca a uneia negative. Chiar şi identităţile pozitive trebuie să fie transcense.

Să vă explic.

Toate identităţile necesită să fie atent întreţinute, în special cele pozitive. Ele sunt dificil de întreţinut din motivele menţionate mai sus: Ideile despre propria persoană sunt în continuă schimbare, în funcţie de ceea ce se întâmplă, or nu aveţi niciun control asupra schimbărilor. Dacă aveţi o identitate pozitivă, atunci vă veţi simţi inconfortabil oricând identitatea se schimbă în opusul ei, ceea ce se va întâmpla cu certitudine. De exemplu, dacă te consideri a fi un om care face totul perfect, atunci trebuie să munceşti foarte mult pentru a-ţi păstra această identitate. În cele din urmă, nu vei mai putea s-o susţii, şi atunci vei suferi.

Doare să nu te poţi ridica la nivelul unei identităţi pozitive. O simţi ca un eşec. Deci, cei cu identităţi pozitive se zbat mereu să atingă perfecţiunea, deşi perfecţiunea este imposibilă. Nimeni nu poate menţine o identitate pozitivă mult timp, căci ezitările şi experienţele o vor pune la îndoială. Şi atunci, ce vei fi? Un ratat? Identităţile oscilează între a fi pozitive şi negative, iar asta nu poate hrăni pacea sufletului. Nu există pace în lumea duală a ego-ului.

Pacea există doar când treci dincolo de dualitate, când te recunoşti ca nefiind nici bun şi nici rău, nici pozitiv şi nici negativ. Singura modalitate de a transcende dualitatea este să-ţi dai seama de adevărata ta natură, cea care este împăcată oricum ai fi în orice moment şi care nu face evaluări, nu pune etichete, nu are aşteptări şi nu învinuieşte pe nimeni de nimic. Nimeni – niciun Dumnezeu – nu se aşteaptă să fii perfect sau să fii într-un anumit fel. Oricum ai fi este exact aşa cum trebuie să fii – în acest moment.

Şi, cu adevărat, nu poţi fi altfel decât aşa cum eşti acum, iar mai apoi te vei schimba. Felul cum eşti nu depinde chiar de tine! Sinele fals pretinde contrariul, că te poate face să fii într-un anumit fel, dar sinele fals nu poate determina nimic. Acest tu, care crede că poate controla modul cum eşti, e alcătuit din simple imaginaţii.

Şi totuşi, evoluezi, înveţi şi creşti şi devii mai înţelept, dar asta, în ciuda sinelui fals. Eşti un mister mult mai mare decât crezi despre tine! Eşti un mister în continuă schimbare şi desfăşurare. Şi tu nu faci nimic din acestea. Dar Ceva le face şi făptuieşte tot ce s-a făcut vreodată. Stai o clipă şi reflectează liniştit la această revelaţie.

Acceptarea stă la baza întregii existenţe. Totul în legătură cu tine este acceptat de Ceea ce se află în spatele vieţii, pentru că tu nu eşti separat de viaţa însăşi – or, de ce Viaţa nu s-ar accepta pe ea însăşi? De ce ar face-o? Cărui scop ar servi? Eşti aici pentru a învăţa această acceptare, în timp ce joci rolul de sine fals.

Non-acceptarea aparţine tărâmului dualităţii. Desigur, am putea spune că şi acceptarea aparţine dualităţii, din moment ce acceptarea şi non-acceptarea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Dar, întrucât nu putem descrie altfel Adevărul decât prin limbaj, care este inerent dualist, trebuie să convenim nişte termeni, iar unul dintre cuvintele care descrie cel mai îndeaproape Adevărul este acceptarea – fără opus.

Un alt cuvânt pentru acceptare este iubirea, desigur. Acceptarea este o calitate a iubirii. Când iubeşti, accepţi în mod natural, iar acesta este Dumnezeu sau forţa din spatele vieţii. Iubeşte în mod firesc creaţia, aşa cum trăieşte prin creaţia Sa. Se bucură de toate, le iubeşte pe toate, le îmbrăţişează pe toate, fără condiţii. Când treci dincolo de toate identităţile, acesta este tărâmul în care aterizezi şi acolo se află pacea, dincolo de dualitate.

În dualitate nu există pace. Prin urmare, orice identitate, care are întotdeauna un opus, nu poate aduce pacea. Atunci când te afli în tărâmul dualităţii, eşti pe teritoriul ego-ului, care este un loc de continue eforturi fără finalizare. Asta ar putea fi definiţia Iadului, nu crezi?

În mitologia greacă, ca o pedeapsă eternă, Sisif a fost însărcinat să rostogolească un bolovan uriaş până în vârful unui munte, care însă apoi se rostogolea la vale de fiecare dată. Aceasta este o metaforă potrivită pentru starea egotică de conştiinţă: Nu termini niciodată, nu te poţi odihni niciodată, nu ajungi niciodată la capăt. Eşti sortit luptei, mic şi neputincios în faţa tuturor.

Este un lucru bun că această poveste mitologică nu reflectă cu exactitate viaţa, deşi ego-ul s-ar putea simţi aşa – şi chiar se simte. Dar nu aşa trebuie să te simţi în viaţă. Viaţa seamănă mai degrabă cu un joc pe care îl alegi pentru distracţie, un joc în care nu poţi pierde niciodată, ci doar te bucuri de el – plăcere şi atracţie nesfârşite în loc de dificultăţi şi eşecuri nesfârşite. Da, viaţa este dificilă, dar sufletul tău iubeşte provocarea şi are resursele necesare pentru a depăşi acele dificultăţi. În cele din urmă – la sfârşitul şirului de vieţi pe Pământ şi, adesea, chiar pe parcursul vieţii – ieşi victorios şi eforturile îţi sunt răsplătite. Pentru a putea iubi viaţa, trebuie să înveţi să accepţi eşecurile alături de succese, luptele alături de victorii, ura alături de dragoste, acrul alături de dulce. Dualitatea are de toate, iar Dumnezeu le iubeşte pe toate prin tine. Poţi simţi dragostea lui Dumnezeu pentru toate acestea? Poţi? Este chiar aici, printre lamentări şi dezamăgiri şi dorinţe şi vise. Cât de plăcut este că le poţi trăi ca om, dar mult mai plăcute sunt acestea când te recunoşti pe tine însuţi ca fiind divin.

Poţi oare simţi cât de iubitor şi blând Sinele tău divin îţi poartă şi ocroteşte sinele uman? Îi place atât de mult să fie om. A fi om este o experienţă foarte scurtă în marea schemă a lucrurilor şi, cu atât mai preţioasă din acest motiv. Simte cât de preţioasă este această viaţă umană, cât de mult aşa-numitele tale eşecuri sunt iubite şi îmbrăţişate cu compasiune de Divinul din tine şi de Divinul din toate! Iubeşte această viaţă! Iubeşte totul! Eşti adânc preţuit.

Îţi mulţumesc că ai fost aici. Suntem alături de tine mereu.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
25 mai 2021

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Gge2Weugf-4

Traducerea de mai sus provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 7 iulie 2019.