<  Index "40 de zile şi 40 de nopţi cu Isus"

Ziua 5, seara

"Aţi fost puşi în medii nenaturale şi v-aţi adaptat la ele, dar mediile create de om sunt, prin natura lor, conduse de impulsurile ego-ului. V-aţi obişnuit să fiţi constrânşi, nu sunteţi obişnuiţi să mergeţi cu fluxul." (Isus)

Mesajul din ziua 5, seara, din seria de transmisii live "40 de zile şi 40 de nopţi cu Isus". Mediumul Tina Spalding se pune la dispoziţia marelui Spirit al lui Isus, care ne vorbeşte prin vocea ei. Mesajul în limba engleză este subtitrat în româneşte, iar videoclipul este încorporat la sfârşitul acestei transcrieri.

Isus by Akiane 
Isus, pictat de Akiane

Ziua 5, seara

ISUS:

«Cu adevărat, sunteţi fiinţe binecuvântate. Eu sunt acela pe care-l ştiţi ca Isus.

Pe măsură ce parcurgeţi aceste zile şi seri împreună cu noi, vrem să luaţi notiţe cu privire la sugestiile pe care vi le dăm, dorim să fiţi atenţi la ceea ce se iveşte în fiecare zi. Când păşiţi pe calea spirituală într-un mod foarte serios, un lucru pe care vrem să-l înţelegeţi este că nu trebuie să căutaţi care vă sunt problemele. Problemele se vor face cunoscute prin emoţiile pe care le aveţi. Cauzele ascunse se vor dezvălui singure.

Deci ceea ce vrem să faceţi este să vă relaxaţi în fiecare zi. Şi să vă relaxaţi în fiecare seară, în timp ce vă pregătiţi pentru culcare. Vrem să faceţi un mic inventar al celor întâmplate astăzi. Te-ai supărat pe cineva? Te-ai supărat pe tine? Ce dispoziţie ai avut astăzi? A fost una relaxată şi fericită sau, dimpotrivă, a fost îngrijorată şi stresată?

Sistemul vostru de ghidare este impecabil, aşa cum vă spunem întotdeauna, şi astfel, dacă aţi avut o zi dificilă, dacă aţi avut o zi provocatoare, înseamnă că vă sunt declanşate credinţele şi ies la suprafaţă ca să le priviţi. Ai avut o frică legată de bani? Ai avut o confruntare cu cineva drag? Când se întâmplă acest gen de lucruri, vi se dezvăluie structura convingerilor interioare. Deci, chiar dacă nu a fost o zi bună, primiţi informaţii despre unde aţi cam luat-o alături cu drumul.

Iar dacă aţi avut o zi plăcută şi relaxantă, vrem să ştiţi că sunteţi pe drumul cel bun, vă folosiţi corect sistemul de ghidare, faceţi lucruri care vă bucură, faceţi lucruri pe care le iubiţi, vă însoţiţi cu oameni aflaţi pe aceeaşi vibraţie ca voi.

Încrederea în viaţă este unul dintre lucrurile la care chiar vrem să vă gândiţi în această seară, astfel încât, pregătindu-vă pentru ziua mâine, să mergeţi cu această idee la culcare.

Puteţi avea încredere că viaţa vă va aduce următoarea lecţie la care trebuie să fiţi atenţi. Şi va veni sub forma unui supărări mici sau a unei supărări mari, dar mai ales e vorba de supărări mici. Sunt necazuri în legătură cu banii, sunt supărări despre cum vă vorbeşte cineva, sunt supărări în legătură cu aglomerările în trafic, chestiuni de acestea. Puteţi avea încredere în viaţă, chiar dacă, în aceste vremuri ciudate, viaţa pare să vă ducă într-un ocol pe care nu-l anticipaţi. În acel ocol, veţi aduce la suprafaţa minţii voastre ceea ce este lipsit de iubire, iar ăsta-i întotdeauna un lucru bun.

Iar dacă aveţi o zi fericită şi liniştită, bucuraţi-vă de acea zi, nu vă simţiţi vinovaţi, nu vă gândiţi că rataţi evoluţia spirituală. Nu, aveţi o zi liniştită şi frumoasă, şi tocmai pentru asta-i concepută practica spirituală.

Dar acesta este o perioadă evolutivă şi mulţi dintre voi vor avea zile dificile, zile în care, probabil, vă îngrijoraţi pentru viitor. Asta-i o lecţie pentru voi: nu mergeţi cu gândul prea departe în viitor în aceste zile, rămâneţi în Prezenţă ascultându-vă intuiţia, îndrumarea, ideile, relaxându-vă şi bucurându-vă.

Să evoluaţi înseamnă că vă veţi adapta la situaţii noi. Dacă vă gândiţi la teoriile privind evoluţia naturală, există anumite păsări care şi-au dezvoltat anumite ciocuri pentru anumite flori care se află în acea zonă unde trăiesc ele şi forma acestor ciocuri le ajută să mănânce seminţele sau să sugă nectarul. Este o adaptare specifică pe care creatura a dezvoltat-o pentru mediul respectiv.

Dar ce s-a întâmplat cu voi, oamenii, este că aţi fost puşi în medii nenaturale şi v-aţi adaptat la ele. V-aţi adaptat la ele, deoarece sunt medii foarte puternice (vorbim despre chestiuni precum tehnologia sau televiziunea sau sistemul educaţional). Şi când te adaptezi la mediile create de om, de fapt, nu prea va fi bine, deoarece mediile create de om sunt, prin natura lor, conduse de impulsurile ego-ului. Chiar dacă ideea lor iniţială a fost foarte creativă, ele sunt în general de natură coercitivă.

V-aţi obişnuit să fiţi constrânşi, nu sunteţi obişnuiţi să vă relaxaţi, nu sunteţi obişnuiţi să mergeţi cu fluxul, nu sunteţi obişnuiţi să plutiţi fericiţi la vale. Dacă priviţi natura, dacă vă uitaţi la păsări, de exemplu, sau iepuri sau animale în sălbăticie, acestea nu trudesc. Caii în sălbăticie nu sunt înhămaţi la căruţe, loviţi şi împunşi şi făcuţi să facă unele lucruri, ci ei aleargă liberi, căutând ceea ce au nevoie când au nevoie. Au propriile lor ierarhii, propria lor structură socială, dar ei nu trudesc şi nu se zbuciumă. Pescăruşii nu muncesc, nu trudesc şi nu se zbuciumă, se hrănesc oportunist, găsesc o persoană care mănâncă cartofi prăjiţi la plajă sau prind o stea-de-mare şi se simt plini pentru câteva zile.

Mergeţi în natură şi observaţi ce face natura. Creşte şi descreşte precum mareele şi anotimpurile, este lentă şi constantă, nu este bruscă şi furioasă. Apar şi condiţii meteorologice neobişnuite - care sunt adesea generate de oameni, credeţi sau nu - chestiuni precum uraganele şi tornadele. Dar, în general, natura este calmă, lentă şi constantă. Şi cu asta în minte vrem să mergeţi la culcare în seara asta. Mâine, “grăbeşte-te încet” va câştiga întrecerea.

Începe să te relaxezi un pic mai mult, chiar dacă eşti atent când ţi se declanşează anumite gânduri, credinţe şi negativităţi. Dar între acele momente profită de senzaţia de relaxare. Ascultă muzica preferată. Pregăteşte alimente sănătoase şi delicioase şi bucură-te când mănânci. Nu apuca în grabă un sandviş cu salam, spunând că merge şi aşa. Nu, ia nişte fructe şi legume minunate de la magazin, fă-ţi o salată frumoasă şi savurează ceea ce ai. Recunoştinţă, evoluţie lentă şi constantă, veghere pentru Dumnezeu, atenţie la idei şi gânduri iubitoare, dar, în general, un comportament calm.

Eu sunt acela pe care-l ştiţi ca Isus şi vă voi vorbi din nou dimineaţă. Vise plăcute.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
 30 noiembrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=VTLkDoh2pJo