<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


CUNOAŞTERE ŞI ÎNŢELEPCIUNE

IGNORANŢA

În iudeo-creştinism păcatul originar a fost dorinţa de a cunoaşte; cunoaşterea este obţinută prin pierderea fericirii (alungarea din Paradis). Această alegorie ne arată că omului îi este permisă cunoaşterea, dar cu preţul unei suferinţe.

În schimb, în hinduism şi budism păcatul primordial al omului este ignoranţa (avidya, sanscr.). Cunoaşterea, adică îndepărtarea ignoranţei, devine posibilă doar prin eliminarea reziduurilor mentale karmice (samskara, sanscr.). Acest proces este unul îndelungat şi plin de sacrificii, fie inconştient (de-a lungul a sute de încarnări), fie conştient asumat (în căile spirituale), fie printr-o viaţă ireproşabilă.

Deşi viziunea mitică şi cea yoghină par contradictorii, ele sugerează o concluzie comună, aceea că omul poate şi trebuie să cunoască lumea, dar cu preţul suferinţei. O suferinţă fizică, dar mai ales psihică.

CUNOAŞTEREA

Cunoaşterea este relativă. Înţelegând că adevărurile accesibile la un moment dat sunt relative, înseamnă a lua ştiinţă de ignoranţa noastră mai largă. Procesul cunoaşterii este nesfârşit, chiar şi pentru Spiritele evoluate. Infinitatea necunoaşterii atestă clar, uimindu-ne, măreţia Creatorului Divin... În această direcţie, învăţăturile tibetane ne transmit : „Înţelepciunea transcendentă este cea care trece dincolo de înţelepciunea „comună”, înseamnă a nu mai fi legat de concepţiile lumii (iluzorii), a înţelege că ele nu au decât o valoare RELATIVĂ.

Ceea ce şcolile spirituale proclamă a fi ţelul final al ucenicului (nirvana, satori, iluminare, mântuire, samadhi etc) nu este decât un mijloc de a dobândi o cunoaştere mai subtilă a lumii. Printr-o mirabilă transformare, mintea purificată intră atunci în joncţiune energetico-informaţională integrală cu spiritul, pierzându-şi temporar încătuşarea ego-ului...

Ce înseamnă cunoaşterea transcendentă, supramentală, a Adevărului absolut ? Este starea firească în care se află Spiritele Superioare. „Iluminatul” priveşte lumea aproape de modul în care o fac Spiritele libere evoluate. Repetând experienţele de „iluminare”, ele intră în reflex, iar starea poate fi evocată la dorinţă, fără efort.

Viziunea spiritelor asupra vieţii oamenilor şi a vieţii, în general, diferă fundamental de a noastră. Panorama schimbărilor permanente sociale şi psiho-mentale le îndreptăţesc să ne considere drept nişte „agregate” efemere, manipulabile de către diverse influenţe. În acelaşi timp, spiritele se agită permanent din dorinţa de a se implica în viaţa oamenilor. Poate de aceea, calea budistă proclamă că „nirvana (vacuitatea) este tot una cu lumea formelor”, ele coexistând. În mod paradoxal, discipolul aspiră la starea inefabilă de spirit, iar spiritele aspiră la puterea de acţiune în plan material a oamenilor...

„Nirvana” este, în primul rând, CLARITATE MENTALĂ, este luciditatea provenită atât din cunoaşterea condiţiei umane, cât şi a spiritelor. Iluminatul înţelege că, oricât de minunată ar fi starea de zeu (spirit evoluat), odată dobândită, te îndeamnă cu blândeţe să redevii om, dar un om extraordinar, precum zeii. De aceea, nirvana este doar un mijloc de a dobândi înţelepciunea supremă, a întrepătrunderii dintre cele două lumi. Unii îi mai atribuie acestei stări dobândirea Adevărului Absolut, care este doar un nume pentru starea de siguranţă şi putere, inaccesibilă pe calea mentală a adevărurilor discutabile. În fond, acest „Adevăr Absolut” nu se identifică cu Adevărul Total, care este privilegiul unicului Dumnezeu !

 

CĂILE SPIRITUALE

Căile spirituale nu produc fachiri, ci iluminaţi. Puterile paranormale pot surveni, sau nu, în funcţie de puterea lăuntrică, de înzestrările native sau de misiunea spirituală. Un iluminat are avantajul că-şi va folosi capacităţile suprasenzoriale pentru binele oamenilor şi slava lui Dumnezeu, fără a cădea în sclavia orgoliului şi egoismului, exacerbate la magicieni şi fachiri.

Există şi căi anti-spirituale (dirijate de spiritele satanice), ce pot conduce la o anumită putere mentală, dar cu efecte antipurificatoare. Discipolul ajunge să cunoască starea degradantă a spiritelor inferioare şi să o manifeste în viaţa de om. „Iluminarea” magicienilor negri este, de fapt, o „întunecare”, căreia îi urmează dorinţa de a face numai rău semenilor (deseori mascată de filistinism şi vorbe mincinoase).

Orice cale spirituală valabilă caută să producă ÎNŢELEPŢI. Dacă ei nu apar, atunci nu este valabilă, sau sensul ei, iniţial corect, a fost pervertit. Căile spirituale sunt doar nişte posibilităţi de a accede la înţelepciunea maximă. Apar unele noi, iar altele dispar în legendă... Să fim liniştiţi, Divinul se va îngriji mereu ca oamenii ce le caută să găsească învăţături pentru înţelepciune !

Câteva repere în căutarea sapienţială:

 

KARMA

După ce ai urmat o cale spirituală cu succes, sau ai dus o viaţă ireproşabilă, poţi, în următoarele vieţi şi punând în practică virtuţile pe care le-ai asimilat deja, să îndeplineşti misiuni de marcă, funcţii importante pentru vieţile oamenilor. Nenumărate persoane deosebite, rafinate, inteligente, bune, culte, au în spate un imens bagaj karmic, o mare experienţă de vieţi la rândul, care i-a cizelat prin încercări şi suferinţe, ca abia acum să manifeste, în toată splendoarea lor, minunate virtuţi şi calităţi rare.

Există un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte. Învăţăturile tibetane specifică :

(Alexandra David-Neel)

Chiar dacă viitorul va rămâne un semn de întrebare, despre trecut putem fi mai categorici. O cercetare ştiinţifică a trecutului spiritual, prin regresie karmică sau diverse alte metode paranormale, poate aduce o soluţie, sau măcar o explicaţie, la problemele oamenilor. Câteva exemple :

 

ELIBERAREA TOTALĂ DE KARMA

Eliberarea totală de karmă este un mare eveniment, încununarea unei evoluţii de mii şi zeci de mii de ani, cu mari suferinţe şi imense acumulări spirituale. Când această fiinţă moare pe Pământ, sau pe altă planetă, este o mare sărbătoare în toate sferele cosmice, pentru că se apropie venirea în slavă a unui alt Spirit Superior, deci are loc o întărire a forţelor Binelui din Univers.

Din fericire pentru pământeni, există şi spirite deosebit de înalte, care, numai din dragoste pentru oameni, acceptă riscul să se încarneze din nou ca fiinţe umane, deşi nu mai erau obligate de karmă. Acesta este un risc imens şi greu de evaluat de minţile noastre. Exemplul de referinţă este întruparea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ca şi momentul Său final, pe cruce, încarnarea Marelui Spirit şi întreaga Sa viaţă a fost un continuu sacrificiu. Oare câte dureri sufleteşti încerca zilnic Marele Învăţător, în contact cu persoane inferioare, grosiere, răutăcioase, malefice...?!

Astfel de oameni extraordinari au existat şi vor exista mereu, de câte ori Divinul va încuviinţa întruparea lor. Se nasc cu o misiune sfântă, pe care o duc la bun sfârşit cu orice preţ, cu ajutorul şi îndrumarea lui Dumnezeu. Aceste înalte Spirite renunţă la spaţiul spiritual superior, unde nu-i ameninţă nici o primejdie, nici o grijă de subzistenţă, unde dragostea divină îi împresoară permanent. Şi, ce găsesc pe Terra ? Grija continuă de a te menţine viu şi nevătămat, lupta cu duşmanii, semeni egoişti, lacomi şi mici la suflet, batjocorirea valorilor Binelui, Frumosului şi Adevărului. Şi riscul ca ei înşişi să fie deturnaţi pe un drum alături de calea regească, reîncărcându-şi bagajul karmic. În momentul potrivit ei vor şti însă ca, printr-un mare efort de voinţă şi sacrificiu de sine, să-şi cureţe rapid toate micile pete, inevitabil acumulate de-a lungul vieţii pământeşti. Poate că aşa am putea explica de ce sfinţii şi înţelepţii primesc cu atâta seninătate dureri şi lovituri nedrepte. Ei intuiesc că mântuirea cere parcurgerea unui drum lung, presărat deseori cu obstacole şi chinuri.

Suntem datori cu o singură moarte. Unii dintre noi se tem, adevărat, de moarte. Mulţi nici nu-şi pot imagina că vor muri vreodată. Dar toţi ne temem de dureri, de chinuri. Diferenţa stă în modul cum le răbdăm... Înţeleptul trăieşte cu seninătate în lume, dar se bucură s-o părăsească la sorocul cuvenit. Ştie că nimic nu-i permanent în Univers : viaţa sa de om, dureroasă şi efemeră, va fi înlocuită de cea de spirit înalt, eternă şi beatifică. Ştie că va mai avea prilejuri de încarnare, ştie că va avea suficient timp de odihnă şi fericire spirituală. Ştie că are marea şansă să joace în Jocul tainic şi magnific al Divinului, pe care îl descoperă uimit, încetul cu încetul, pe scara infinită a timpului...

RĂZVAN PETRE

1996